Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 798/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA

Decizia nr. 798/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 23-02-2015 în dosarul nr. 1817/107/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECTIA DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 798/2015

Ședința publică din 23 Februarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. I. I.

Judecător M. Ș.

Judecător D. B. D.

Grefier R. P.

Pe rol se află soluționarea recursului formulat de către Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. în nume propriu și pentru Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. împotriva sentinței nr. 1339/C./2014 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr._ având ca obiect anulare act de control taxe și impozite, privind pe reclamantul R. V. și pârâta Administrația F. pentru Mediu.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței faptul că procedura prealabilă a fost parcursă, iar în cauză se solicită judecarea în lipsă.

Față de actele dosarului și solicitările părților, instanța lasă cauza în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului de față:

Prin sentința administrativă nr. 1339/C./2014 Tribunalul A. – Secția de contencios administrativ, fiscal și de insolvență a admis acțiunea reclamantului și a obligat pârâtele Administrația Finanțelor Publice A. I. și Administrația F. pentru Mediu la restituirea sumei de 844 lei încasată cu titlu de taxă de poluare și la plata dobânzii legale aferente calculate de la data achitării taxei și până la data plății efective.

Împotriva hotărârii instanței de fond a declarat recurs DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B., în nume propriu și pentru pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A. I. solicitând admiterea recursului și casarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamantului.

În motivarea recursului se arată că noua lege nu mai face distincție între un autovehicul produs în țară și un autovehicul importat, astfel încât nu se mai poate susține că aceasta este discriminatorie și incompatibilă cu prevederile art. 110 TFUE.

Totodată prin introducerea modificărilor elementelor avute în vedere la calculul taxei, se realizează taxarea corectă și reală a poluatorilor, bazată pe cantitatea de emisii cu impact asupra mediului, ajungându-se la reducerea cuantumului acesteia și cu 25% față de cuantumul rezultat prin aplicarea prevederilor OG 50/2008.

De asemenea, se mai invocă că în mod greșit prima instanță a obligat organele fiscale la restituirea taxei de poluare întrucât această taxă constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de către Administrația F. pentru Mediu.

În drept se invocă dispozițiile OUG 50/2008 și HG 686/2008, OUG 50/2008.

Intimatul reclamant nu a depus întâmpinare.

În recurs nu au fost administrate probe noi.

Recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE A. a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488, alin. 1, pct. 8 NCPC, respectiv: hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Motivul de casare este neîntemeiat având în vedere următoarele considerente:

Reclamantul a achiziționat din Uniunea Europeană un autoturism folosit.

Pentru a înmatricula în România acest autoturism, a fost obligat să achite o taxă pentru emisii poluante.

Prin acțiunea formulată acesta a supus analizei instanței cererea de restituire a taxei pentru emisii poluante.

Sub aspectul debitorilor obligației de restituire a taxei pentru emisii poluante încasată nelegal, Curtea reține că relevant sub aspectul legitimării procesuale sunt atribuțiile delegate, care circumscriu competența administrativă a autorității publice în această materie.

Opozabilitatea hotărârii este necesar a fi asigurată, însă, și cu Administrația F. pentru Mediu, instituția publică ce administrează fondul de mediu.

Având în vedere cele expuse anterior Curtea reține că în mod corect Tribunalul a obligat, atât Administrația F. pentru Mediu, cât și organul fiscal la restituirea taxei pentru emisii poluante încasate nelegal, criticile pârâtei nefiind întemeiate.

În ceea ce privește fondul cauzei, instanța de fond a făcut o aplicare corectă a principului priorității dreptului comunitar, dând eficiență acestuia în detrimentul dreptului național aplicabil, incompatibil cu primul.

Astfel, așa cum a reținut și Tribunalul, Curtea de Justiție a Uniunii Europene, răspunzând unei întrebări preliminare cu privire la interpretarea art. 110 T.F.U.E. a stabilit că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională” (cauza T., C-402/09).

Curtea a reținut că potrivit unei jurisprudențe constante, interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale și că articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le-ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate.

Curtea a constat că raportat la cele menționate anterior și la principiile expuse în considerentele hotărârii este de necontestat că „OUG nr. 50/2008, în versiunea sa inițială, are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre” și că, deși statele membre păstrează, în materie fiscală, competențe extinse care le permit să adopte o mare varietate de măsuri, acestea trebuie totuși să respecte interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE”.

Așa cum a stabilit Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C‑263/10 N. c. Statului Român prin Ministerul Finanțelor ș.a aceleași considerații se impun și în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de OUG nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 208/2008, OUG nr. 218/2008, OUG nr. 7/2009 și, respectiv, OUG nr. 117/2009.

Astfel, Curtea a reținut că „toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr‑o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală”.

Conform art. 4, alin. 1 din Legea 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule (forma inițială) obligația de plată a taxei intervenea atât, cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui vehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare”, cât și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.

OUG 1/2012 a adus suspendarea aplicării unor dispoziții ale Legii nr. 9/2012.

Astfel, prin actul normativ menționat anterior s-a stabilit că începând cu data intrării în vigoare a ordonanței de urgență aplicarea dispozițiilor art. 4 alin (2) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 17 din 10 ianuarie 2012, se suspendă până la 1 ianuarie 2013.

De asemenea, s-a stabilit că contribuabilii care au achitat taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule ca urmare a primei transcrieri a dreptului de proprietate, în conformitate cu prevederile art. 4 alin (2) din Legea 9/2012, în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a acestei legi și data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, pot solicita restituirea acesteia.

Astfel, rezultă că, în urma suspendării aplicării dispozițiilor art. 4 alin (2) din Legea nr. 9/2012, și acest act normative menține un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr‑o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.

În aceste condiții Curtea constată că că neexistând o diferență relevantă între versiunea inițială a OUG nr. 50/2008, versiunile ulterioare ale acesteia și dispozițiile Legii 9/2012 (varianta rezultată în urma suspendării aplicării alin. 2 al art. 4) și taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule reglementată de cel din urmă act normativ este incompatibilă cu articolul 110 TFUE.

În aceste condiții corect a procedat Tribunalul atunci când a dat întâietate prevederilor comunitare, lăsând inaplicabil dreptul intern incompatibil cu legislația comunitară, principiu statuat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene cu prilejul soluționării cauzei Administrazione delle finanze dello stato/Simmenthal, nr.c106/77.

Raportat la considerentele expuse anterior soluția de restituire a taxei de poluare conform art. 117 alin. (1) lit. d) Cod procedură fiscală, la cererea reclamantului este corectă.

Ca atare sentința atacată se regăsește la adăpost de criticile formulate, soluția pronunțată fiind legală, context în care, față de prevederile art. 496 alin. 1 din Noul Cod de Procedură Civilă recursul formulat urmează a fi respins.

În ceea ce privește recursul declarat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B., în nume propriu:

Curtea constată că au avut calitatea de pârâți în fața instanței de fond Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. și Administrația F. pentru Mediu și că recursul a fost exercitat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B., în nume propriu.

Întrucât aceasta din urmă nu a fost parte în fața instanței de fond nu poate exercita calea de atac împotriva hotărârii pronunțate, motiv pentru care recursul său va fi respins ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. împotriva sentinței nr. 1339/C./2014, pronunțate de Tribunalul A. – secția de contencios administrativ, fiscal și de insolvență în dosar nr._, ca inadmisibil.

Respinge recursul declarat de pârâta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE A. împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 23.02.2015.

Președinte,

M. I. I.

Judecător,

M. Ș.

Judecător,

D. B. D.

Grefier,

R. P.

Red./Tehnored.Ș.M.

Ex.5/R.P./25.02.2015

Jud.Fond:B. M.B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 798/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA