Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 712/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 712/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 16-02-2015 în dosarul nr. 3543/97/2012*
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 712/2015
Ședința publică de la 16 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. B. D.
Judecător M. I. I.
Judecător M. Ș.
Grefier P. S.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Timișoara prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara împotriva sentinței administrative nr. 1332/CA/2014 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr._, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este motivat și scutit de taxă, recurenta solicitând și judecarea cauzei în lipsă.
Se constată că s-a comunicat la dosar, prin Serviciul Registratură al instanței, întâmpinare, din partea intimatului – reclamant A. A., având anexat copia sentinței nr. 1332/CA/2014 pronunțată de Tribunalul Hunedoara și împuternicire avocațială.
Instanța constată cauza în stare de judecată, și având în vedere actele dosarului și solicitarea părții de judecare a cauzei în lipsă, in conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 Cod proc. civilă, lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față:
Prin sentința administrativă nr. 1332/CA/2014 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr._ s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii și excepția lipsei calității procesuale pasive organului fiscal, iar pe fond s-a admis acțiunea reclamantului S.C. A. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Timișoara prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara, și a dispus restituirea sumei de 2.108 și, respectiv a sumei de 6.322 lei încasată cu titlu de taxă de poluare, precum și dobânda legală calculată de la data plății și până la data restituirii efective a sumei datorată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamantul a achiziționat un autoturism pentru înmatricularea căruia a achitat taxa de poluare a cărei restituire o solicită.
Tribunalul a apreciat că O.u.G. 50/2008 contravine normelor dreptului obiectiv comunitar și în special a art. 110 din Tratatul pentru funcționarea Uniunii Europene, taxa instituită prin acest act normativ fiind percepută la prima înmatriculare în România a oricărui autoturism adus din Uniunea Europeană, fără ca celor deja înmatriculate să li se perceapă o astfel de taxă, așa cum s-a reținut în jurisprudența C.J.C.E. în cauza C‑402/09 T. c. Statului Român prin Ministerul Finanțelor ș.a., astfel că actul normativ în discuție întrunește toate condițiile pentru declararea sa ca incompatibil cu dreptul comunitar.
În aceste condiții s-a considerat că perceperea taxei de poluare s-a făcut fără temei legal, astfel că se impune restituirea acesteia reclamantului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice Hațeg, având ca succesor în drepturi Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Timișoara prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara, solicitând admiterea acestuia și modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii acțiunii reclamantului.
În motivarea opțiunii sale procesuale pârâta a susținut că taxa de poluare percepută în temeiul O.u.G. 50/2008 nu contravine normelor comunitare, calculul acesteia fiind făcut după criterii obiective, pentru toate autovehiculele ce sunt pentru prima dată înmatriculate în România, fiind exclus orice efect discriminatoriu, respectând prin dispozițiile ei art. 110 din T.F.U.E. așa cum a fost dezvoltat și interpretat în jurisprudența sa de C.J.C.E., în special prin cauzele reunite C-290/2005 Nadasdi și C-333/2005 N..
Se mai susține că organul fiscal pârât îndeplinește un serviciu de casierie, având doar sarcina de a calcula și încasa taxa de poluare, însă aceasta se face venit la fondul de mediu, astfel că se impunea admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a organului fiscal.
Se apreciază că în speță trebuia admisă excepția inadmisibilității justificată de împrejurarea că reclamantul nu a procedat conform art. 7 alin. 1 din Legea 554/2004 cu privire la decizia de calcul a taxei de poluare.
În final, se arată că recurenta nu este în culpă procesuală, astfel că nu poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, iar dobânda legală nu se impune a fi acordată neîncadrându-se în dispozițiile art. 117 din O.G. nr. 92/2003.
S-au formulat critici și în legătură cu cheltuielile de judecată nejustificat de mari acordate de instanța de fond în raport cu complexitatea cauzei și aportul avocatului la rezolvarea acesteia, solicitând astfel reducerea lor.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar.
Analizând sentința atacată sub toate aspectele cauzei conform art. 3041 C.p.civ. cât și prin prisma motivelor invocate, Curtea constată următoarele:
1. Instanța de fond a făcut o identificare clară a problematicii juridice deduse judecății și a făcut o aplicare corectă a principului priorității dreptului comunitar, dând eficiență acestuia în detrimentul dreptului național aplicabil, incompatibil cu primul.
Așa cum a reținut instanța de fond, taxa de poluare instituită de O.u.G. nr. 50/2008, în toate variantele sale, se percepe numai cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, fără ca actul normativ în discuție să conțină dispoziții de impunere pentru autoturismelor deja înregistrate în parcul auto național, supuse vânzării ori transmiterii în regim de leasing, măsură legislativă ce contravine art. 110 T.F.U.E. așa cum a fost interpretat și explicitat de Curtea de Justiție a Comunităților Europene, în cauza C‑402/09 T. c. Statului Român prin Ministerul Finanțelor ș.a. și în cauza C-263/10 N. c. Statului Român prin Ministerul Finanțelor ș.a..
Consacrarea și menținerea legislativă a unei discriminări a autovehiculelor de ocazie din import în raport cu cele similare de pe piața națională, deja înmatriculate în România, în sensul jurisprudenței comunitare arătate, justifică declararea ca incompatibilă a O.u.G. nr. 50/2008, în forma în vigoare la momentul înmatriculării autoturismului reclamantului, cu art. 110 T.F.U.E., cu consecința înlăturării de la aplicare a actului normativ național, așa cum în mod corect s-a dispus.
În consecință, taxa plătită de reclamant pentru prima înmatriculare a autoturismului său în România a fost urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, ceea ce o supune repetițiunii conform art. 117 alin. 1 lit. d Cod procedură fiscală, la cererea acestuia.
2. Cererea reclamantului se întemeiază pe sancționarea unui refuz nejustificat, ce constituie un act administrativ asimilat conform art. 2 alin. 2 raportat la lit. i a aceleași norme din Legea nr. 554/2004.
Având în vederea natura juridică a acestuia, nu este obligatorie formularea procedurii prealabile conform art. 7 alin. 5 din Legea nr. 554/2004 sau formularea contestației administrative pentru a cere restituirea unei taxe percepută nelegal, conduită ce este consacrată și de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 4/2011 prin care a fost soluționat recursul în interesul legii promovat de Procurorul General al României stabilind în consecință că „Procedura de contestare prevăzută de art. 7 din O.u.G. nr. 50/2008 raportat la art. 205 - 218 din C.p. fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d din același cod”, astfel că în mod temeinic instanța de fond a respins excepția inadmisibilității acțiunii.
3. Relevant sub aspectul legitimării procesuale sunt atribuțiile delegate, care circumscriu competența administrativă a autorității publice în această materie.
Sub acest aspect este de relevat că taxa de poluare se calculează, se încasează și se restituie conform O.u.G. nr. 50/2008 de către autoritatea fiscală competentă, respectiv „autoritatea fiscală teritorială în a cărei evidență este înregistrat contribuabilul ca plătitor de impozite și taxe”. Acest aspect este reglementat și de art. 7 care prevede că „stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscală competentă”.
În speță, calitatea de autoritate fiscală competentă o are Administrația Finanțelor Publice Hațeg, cea care a emis decizia de calcul a taxei și care trebuia să se pronunțe și asupra cererii de restituire, dobândind astfel legitimare procesuală pasivă, și care împreună cu A.F.M., beneficiarul taxei de poluare, formează un litisconsorțiu procesual.
4. Ca urmare momentul formulării cererii de restituire a taxei este și momentul de referință pentru plata dobânzii prevăzută de art. 124 alin. 2 raportat la art. 120 alin. 7 din Codul de procedură fiscală, aceasta având caracterul de accesoriu a creanței principale.
Sub acest aspect trebuie reținut că în speță avem de a face cu o cerere de restituire formulată în temeiul art. 90 din Tratatul de instituire a Comunităților Europene pentru care s-a primit răspuns negativ.
Soluția adoptată de instanța de fond, respectiv acordarea dobânzilor de la momentul plății taxei este legală și temeinică, fiind conformă dispozițiilor hotărârii C.J.C.E. în cauza I. contra României care a fost publicată în Buletinul Oficial al Uniunii Europene la data de 08.06.2013, astfel că critica formulată de recurentă nu poate fi primită.
Dobânzile au caracter accesoriu față de obiectul principal și în măsura în care obligația de restituire a taxei și dobânzii are caracter indivizibil – stabilit ope legis de către O.u.G. nr. 50/2008 - față de administrația finanțelor publice competentă și Administrația F. pentru Mediu și obligația de plată a dobânzilor va urma același regim juridic.
Soluția adoptată de instanța de fond, respectiv obligarea ambelor autorități la plata dobânzilor este legală și temeinică.
5. Recurenta pârâtă are în mod indiscutabil calitatea de parte în prezentul litigiu, astfel că admiterea acțiunii îndreptată și împotriva acestei pârâte, este dovada necesară și suficientă a culpei sale procesuale, ce a justificat obligarea ei la plata cheltuielilor de judecată.
Din acest punct de vedere criticile recurentelor nu pot fi primite în condițiile în care acestea s-au opus cu consecvență restituirii sumelor respective, nu au înțeles să soluționeze acest conflict pe cale amiabilă, anterior promovării demersului judiciar, deși practica judiciară în această materie este notorie, determinând petentul să apeleze la un apărător calificat și implicit să angajeze cheltuieli suplimentare.
De altfel analiza prestației apărătorului este sumară și nerealistă în condițiile în care recurentele nu au avut un reprezentant la dezbaterea în fond a pricinii în raport cu judecătorul fondului care a putut realiza cuantificarea efortului acestuia în mod direct și nemijlocit, realizând o justă apreciere a sa în contextul art. 274 din Codul de procedură civilă.
Concluzionând, criticile pârâtei se dovedesc a fi nefondate, astfel că în temeiul art. 312 C.p.civ. Curtea va respinge recursul acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Timișoara prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara împotriva sentinței administrative nr. 1332/CA/2014 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 16.02.2015.
Președinte, D. B. D. | Judecător, M. I. I. | Judecător, M. Ș. |
Grefier, P. S. |
Red./Tehnored. I.M.I.
2ex./17.02.2015
Jud. Fond. M. I.
| ← Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 798/2015.... | Obligaţia de a face. Decizia nr. 198/2015. Curtea de Apel ALBA... → |
|---|
