Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 2265/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2265/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 24-06-2015 în dosarul nr. 1981/85/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 2265/2015
Ședința publică de la 24 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE O. M. P.
Judecător L. I. G.
Judecător C. C. F.
Grefier R. B.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu, în contradictoriu cu pârâta Administrația F. pentru Mediu și reclamantul M. C. D. împotriva Sentinței nr. 432/CA/2015 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr._, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că a fost parcursă procedura prealabilă fixării primului termen de judecată
Față de actele și lucrările dosarului și față de solicitarea judecării cauzei în lipsă, instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față,
Prin sentința nr. 432/CA/2015 pronunțată de Tribunalul Sibiu – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal a fost admisă acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul M. C. împotriva pârâților Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu și Administrația F. pentru Mediu cu sediul în București și în consecință au fost obligate pârâtele să plătească reclamantului suma de 774 lei reprezentând taxa de poluare, achitată la data de 19.12.2011 și dobânda fiscală calculată de la data achitării taxei și până la data restituirii integrale a sumei. De asemenea, au fost obligate pârâtele la plata sumei de 355 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, către reclamant.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu, criticând-o pentru nelegalitate.
În expunerea motivelor arată că, formula de calcul a taxei de poluare reglementată de OUG nr. 50/2008, este conformă normelor europene in domeniu si in concordanta cu jurisprudența CJCE iar neconformitatea cu art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunităților Europene ar putea exista doar în măsura în care taxa aplicată produselor importate din alt stat comunitar și cea aplicată produselor naționale similare sunt calculate pe baza unor criterii diferite, ceea ce nu este cazul în speță. Or autoturismul reclamantului nu se înscrie în categoria celor exceptate, taxa respectivă vizând protecția mediului. Nu se poate susține că taxa este nelegală întrucât legea prin care a fost stabilită nu a fost declarată neconstituțională.
S-au formulat critici și în legătură cu cheltuielile de judecată nejustificat de mari acordate de instanța de fond în raport cu complexitatea cauzei și aportul avocatului la rezolvarea acesteia, solicitând astfel reducerea lor.
Analizând recursul formulat Curtea reține următoarele:
Critica recurentului se subsumează cazului de casare reglementat de art. 488 pct. 8 din Noul Cod de Procedură Civilă, respectiv când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.
Taxa de poluare instituită prin OUG 50/2008 este gestionată de Administrația F. pentru Mediu și constituie venit la bugetul F. pentru mediu, conform art. 1 alin. 1 din acest act normativ.
Însă taxa se calculează (art. 5 alin. 1), se încasează (art. 5 alin.4) și se restituie (art. 8 alin. 4) de către autoritatea fiscală competentă, respectiv „autoritatea fiscală teritorială în a cărei evidență este înregistrat contribuabilul ca plătitor de impozite și taxe” (art.2 lit. d). Acest aspect este reglementat și de art. 7 care prevede că „stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscală competentă”.
În speță calitatea de autoritate fiscală competentă o are Administrația Finanțelor Publice Sibiu, cea care a emis decizia de calcul a taxei.
Conform art. 2 din HG 109/2009 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală „În subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală funcționează Garda Financiară, Autoritatea Națională a Vămilor, direcțiile generale ale finanțelor publice județene și Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, ca instituții publice cu personalitate juridică.” Așadar numai DGFP Sibiu are personalitate juridică nu și Administrația Finanțelor Publice Sibiu.
Însă atât în doctrină cât și în practica instanței supreme s-a arătat în mod constant că trebuie făcută delimitarea între personalitatea juridică și capacitatea de drept administrativ. Astfel pentru a avea calitate procesuală este necesar și suficient ca autoritatea publică respectivă să aibă capacitate juridică de drept administrativ, adică să aibă competență. Sub acest aspect este evident că Administrația Finanțelor Publice Sibiu are competență cu privire la calcularea, încasarea și restituirea sumelor reprezentând taxa de poluare, emițând acte administrative în acest sens.
Dar, atunci când, într-un litigiu de drept administrativ există și petite privitoare la repararea unor pagube materiale sau morale, este absolut necesar ca în raportul juridic respectiv să se afle și entitatea care are personalitate juridică și un patrimoniu în măsură să garanteze îndeplinirea obligațiilor stabilite de instanță.
În speță, petitul patrimonial vizează bugetul în care au fost virate sumele, respectiv cel al Administrației F. pentru Mediu care are personalitate juridică.
Așa fiind, având în vedere că refuzul de soluționare a cererii de restituire este actul administrativ asimilat (în sensul art. 2 alin. 2 din Legea 554/2004) al Administrației Finanțelor Publice Sibiu, care are capacitate de drept administrativ și organe de conducere proprii iar repararea pagubei privește bugetul F. pentru mediu, instanța de fond în mod legal și temeinic a constatat că au calitate procesuală pasivă în prezentul litigiu Administrația Finanțelor Publice Sibiu și Administrația F. pentru Mediu.
Cu privire la motivul de recurs referitor la conformitatea taxei de poluare instituită de OUG 50/2008, cu dispozițiile art. 90 din TCE (devenit art. 110 din TFUE – începând cu data de 01.12.2009) curtea reține că soluția adoptată de prima instanță este legală.
Instanța de fond a făcut o identificare clară a problematicii juridice deduse judecății și a făcut o aplicare corectă a principului priorității dreptului comunitar, dând eficiență acestuia în detrimentul dreptului național aplicabil incompatibil cu primul.
În completarea acestor argumente, este de menționat că raportat la O.u.G. nr. 50/2008, în varianta în vigoare până la 14.12.2008, Curtea de Justiție a Uniunii Europene, ca interpret oficial al Tratatului pentru funcționarea Uniunii Europene, a stabilit în cauza C‑402/09 T. c. Statului Român prin Ministerul Finanțelor ș.a., urmare a unei cereri de pronunțare a unei hotărâri preliminare, că „articolul 110 T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
În opinia C.J.U.E. autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 T.F.U.E., iar atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură, cele două categorii de autovehicule situându-se într-un raport de concurență.
Rezultă așadar, că O.u.G. nr. 50/2008, în varianta în vigoare până la 14.12.2008, nu răspunde acestor exigențe, obligația de plată a taxei de poluare intervenind numai cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, fără ca actul normativ în discuție să conțină dispoziții de impunere pentru autoturismelor deja înregistrate în parcul auto național, supuse vânzării ori transmiterii în regim de leasing.
Aceleași caracteristici prezintă și O.u.G. nr. 50/2008 așa cum a fost modificată prin O.u.G. nr. 218/2008 și O.u.G. nr. 7/2009, nefiind introduse texte legale noi prin care măsura fiscală a instituirii taxei de poluare să descurajeze în aceeași măsură punerea în circulație, în România, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, și cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
O.u.G. nr. 50/2008, în forma în vigoare la momentul înmatriculării autoturismului reclamantului, îndeplinește condițiile pentru a fi declarată incompatibilă cu art. 110 T.F.U.E., consacrându-se și meținându-se legislativ o discriminare a autovehiculelor de ocazie din import în raport cu cele similare de pe piața națională, deja înmatriculate în România.
În concluzie, Curtea, în concordanță cu opinia judecătorului fondului, consideră că se impune înlăturarea, spre o reală concurență în spațiul comunitar și pentru respectarea art. 110 din T.F.U.E., de la aplicare a dispozițiilor O.u.G. nr. 50/2008, așa cum a fost modificată prin O.u.G. nr. 218/2008 și O.u.G. nr. 7/2009, ce obligă la plata taxei de poluare pentru autovehiculele de ocazie înmatriculate pentru prima dată într-un stat membru.
Înlăturarea de la aplicare a normelor ce impun plata taxei de poluare la prima înmatriculare a unui autoturism, demonstrează că taxa plătită de reclamant pentru prima înmatriculare a autoturismului său în România a fost urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, ceea ce o supune repetițiunii conform art. 117 alin. (1) lit. d) Cod procedură fiscală, la cererea acestuia.
În fine, nici motivul de recurs privitor la cheltuielile de judecată nu poate fi apreciat ca fiind întemeiat de către instanța de control judiciar.
Prima instanță a făcut o judicioasă aplicare a dispozițiilor art. 1357 – 1359 din Noul cod civil prin prisma art. 453 alin. 1 din Noul cod de procedură civilă atunci când a stabilit ca pârâtele să fie obligate să achite reclamantei suma de 200 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat, taxa judiciară de timbru și taxă de timbru judiciar aferente cererii.
Din acest punct de vedere criticile recurentei nu pot fi primite în condițiile în care aceasta s-a opus cu consecvență restituirii sumelor respective, nu a înțeles să soluționeze acest conflict pe cale amiabilă, anterior promovării demersului judiciar, deși practica judiciară în această materie este notorie, determinând petenta să apeleze la un apărător calificat și implicit să angajeze cheltuieli suplimentare.
De altfel analiza prestației apărătorului este sumară și nerealistă în condițiile în care recurentele nu au avut un reprezentant la dezbaterea în fond a pricinii în raport cu judecătorul fondului care a putut realiza cuantificarea efortului acestuia în mod direct și nemijlocit.
Pentru toate aceste considerente, Curtea reține că hotărârea atacată este legală, astfel că în temeiul art. 496 alin.1 Noul Cod de Procedură Civilă va fi menținută prin respingerea recursului formulat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu.
Totodată, față de dispozițiile art.453 din Noul Cod de procedură civilă pârâta recurentă va fi obligată la plata sumei de 200 lei în favoarea intimatei reclamante cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu succesor al Administrației Finanțelor Publice Sibiu împotriva Sentinței nr. 432/CA/2015 pronunțată de Tribunalul Sibiu – Secția a II-a Civilă și de C. Administrativ.
Obligă recurenta să plătească intimatului suma de 200 de lei cheltuieli de judecată în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 24.06.2015.
Președinte, O. M. P. | Judecător, L. I. G. | Judecător, C. C. F. |
Grefier, R. B. |
Red./tehnored.OMP
5ex./02.07.2015
Jud.fond P. LR
| ← Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 1454/2015.... | Obligaţia de a face. Decizia nr. 1801/2015. Curtea de Apel ALBA... → |
|---|
