Obligaţia de a face. Decizia nr. 4492/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4492/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 05-12-2013 în dosarul nr. 4164/103/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 4492/2013
Ședința publică de la 05 Decembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE Olguța L. T.
Judecător M. G. C.
Judecător M. G. B.
Grefier C. M.
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de recurenta-pârâtă Instituția P. județului N. – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor N. împotriva sentinței civile nr. 180/CA din 16 mai 2013 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a constatat lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:
Instanța constată recursul la primul termen, declarat și motivat în termen, scutit de plata taxei de timbru.
S-au verificat actele și lucrările dosarului, s-a constatat că s-a solicitat judecata în lipsă, cauza rămânând în pronunțare.
CURTEA
- deliberând –
Asupra recursului în materia contenciosului administrativ de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 180/CA din 16.05.2013 Tribunalul N. a admis acțiunea civilă formulată de reclamantul S. N. în contradictoriu cu pârâta Instituția P. Județului N. – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor și a obligat pârâtul la înmatricularea, pe numele reclamantului a autovehiculului marca Citroen C5 cu număr de identificare VF7DC4HHHX_ fără plata taxei de emisii poluante.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamantul a achiziționat un autovehicul second-hand, ce provine din Uniunea Europeană și s-a adresat pârâtului cu o cerere pentru înmatricularea autoturismului fără achitarea taxei de poluare.
Sunt incidente dispozițiile art. 2 al 2 Legea nr. 554/2004, fiind aplicabilă ipoteza refuzului nejustificat, definit prin art. 2 lit. i). Justificarea refuzului de a soluționa în sensul solicitat cererea, prin prisma incidenței anumitor norme în materie nu poate fi reținută, câtă vreme reclamantul a invocat nelegalitatea acestei taxe, solicitând aplicarea directă a reglementărilor comunitare.
Aspectul esențial ce trebuie stabilit în cauză îl constituie legalitatea taxei de poluare pretinsă reclamantului, respectiv compatibilitatea actului normativ in baza căruia se calculează aceasta taxă cu normele comunitare, taxa pe care acesta ar fi trebuit sa o achite, conform răspunsului paratei, la data la care a depus cererea de înmatriculare. În al doilea rând, esențial este faptul ca autovehiculul a cărui înmatriculare se solicită este un autovehicul de ocazie, second-hand, premisa stabilirii unei situații de discriminare constituind-o compararea regimului unor bunuri identice, cu calități identice, iar nu a unor bunuri diferite, neputând fi analizate comparativ pentru a stabili o situație de discriminare un autovehicul nou cu un autovehicul vechi.
Taxa în discuție a fost introdusa inițial prin dispozițiile Codului fiscal, iar ulterior prin dispozițiile Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 50/2008 care a intrat in vigoare la data 1 iulie 2008, acest act normativ fiind in vigoare pana la data de 12 ianuarie 2012.
Ulterior, la data de 13 ianuarie 2012, a intrat in vigoare Legea nr. 9/2012 privind taxa pe emisiile poluante provenite de la autovehicule, lege a căreia aplicabilitate a fost insa suspendată, pană la data de 31 decembrie 2012, în ceea ce privește autovehiculele second-hand, prin dispozițiile O.U.G. nr. 1/2012. În concluzie, la data formulării cererii de înmatriculare de către reclamant sunt aplicabile dispozițiile anterioare ale OUG 50/2008, legalitatea taxei urmând a fi analizata prin raportare la acest act normativ cu luarea în considerare a Hotărârea date de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza T. și apoi în Hotărârea pronunțată în cauza C-263/10, I. N. vs statul român.
Dând eficiență principiului priorității dreptului comunitar, precum și celui al aplicării directe a dreptului comunitar pe teritoriul României, constatând că prin reglementarea internă se încalcă principiul nediscriminării, taxa auto fiind incompatibilă cu prevederile art. 90 din Tratatul CE (art.110 din TFUE), se constată că refuzul pârâtului de a proceda la înmatricularea pe numele reclamantului a autoturismului, fără plata taxei de poluare, este un refuz nejustificat, dreptul de apreciere al autorității fiind exercitat prin raportare exclusivă la dispozițiile normative interne, contrare normelor comunitare.
În termenul prevăzut de art. 20 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, pârâta Instituția P. – județul N. – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor N. a formulat prezentul recurs în motivarea căruia a susținut următoarele:
Calitate procesuală pasivă ar fi trebuit să aibă Administrația Finanțelor Publice Piatra N. în conformitate cu art. 10 și următoarele din Legea nr. 9/2012. Simplul fapt că dovada plății taxei se prezintă cu ocazia înmatriculare autovehiculului nu transformă serviciul de înmatriculări în decident și, implicit, în responsabil al modului de aplicare a legislației fiscale cu atât mai mult cu cât, sub aspect procedural, legiuitorul a stabilit că toate operațiunile legale de plata taxei de poluare se soluționează de organele fiscale competente. Serviciul de înmatriculări are numai obligația de a primi dosarul pe baza căruia de efectuează operațiunea de înmatriculare a autovehiculului și de a verifica dacă acesta conține documentele prevăzute de lege inclusiv dovada plății taxei de poluare.
Prima instanță a încălcat dispozițiile art. 4 din Legea nr. 9/2012. Legiuitorul a enumerat expres și limitativ autovehiculele care sunt exceptate de la plata taxei pentru emisiile poluate, la art. 3 din Legea nr. 9/2012, reclamanta neîncadrându-se în niciuna dintre acestea.
Obiectul trimiterii preliminare soluționată prin hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene din 7.04.2011 în cauza C-402/09 l-a constituit strict O.U.G. nr. 50/2008 în reglementarea sa inițială; însă, hotărârile preliminare ale C.J.U.E. sunt obligatorii doar pentru litigiile similare.
Pe de altă parte, faptul că în cauza T. s-a apreciat că taxa de poluare instituită prin O.U.G. nr. 50/2008 constituie o formă de discriminare indirectă nu este de natură să conducă la concluzia, reținută greșit de instanța de fond, că taxa de poluare trebuie înlăturată în întregime. În acest sens se impune o analiză a conținutului acestei hotărâri: a) la pct. 50 Curtea a reținut că art. 110 TFUE nu urmărește să împiedice un stat membru să introducă noi impozite sau să modifice cota ori baza impozabilă a impozitelor existente, ci că statele membre au o autonomie considerabilă în domeniul impozitării în general; b) spre deosebire de jurisprudența anterioară (pct. 49 din cauza Nadashi și N.), la pct. 53, Curtea a recurs la comparația cu autovehiculele introduse pe piață anterior aplicării O.U.G. nr. 50/2008; c) la pct. 5, Curtea și-a întemeiat soluția finală pe situația statistică din care a rezultat că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și uzură importante sunt supuse unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață în timp de vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt grevate de o astfel de sarcină fiscală; d) la pct. 60, Curtea a recomandata autorităților naționale ca, pentru realizarea obiectivului acestei taxe – finanțarea proiectelor de mediu – să se utilizeze, eventual, aplicarea taxei de poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România, cu precizarea că „o astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește”; instanța europeană nu a înțeles să sugereze autorităților naționale ideea, greșit adoptată de Tribunalul N., că autovehiculele cu grad ridicat de uzură ar trebui înmatriculate fără plata taxei de poluare. Problema care se pune este că în hotărârea Curții nu s-a explicat care este valoarea până la care se constată că nu se descurajează importurile și care este criteriul după care instanțele naționale evaluează efectul de descurajare a importurilor.
Examinând hotărârea recurată, curtea de apel constată următoarele:
Calitatea procesuală a Administrației Finanțelor Publice Piatra N. este o chestiune a cărei analiză s-ar fi impus doar în situația în care părțile în acțiunea cu care a fost învestit tribunalul ar fi lărgit cadrul procesual în vreuna dintre modalitățile reglementate de 49 – 63 din Codul de procedură civilă. Tribunalul a soluționat cauza în limitele impuse de principiul disponibilității. Pe de altă parte, art. 148 din Constituția României include garanții instituționale prevăzute de Constituția României pentru îndeplinirea obligațiilor care decurg din statutul de stat membru al Uniunii Europene, garanții care vizează, pe lângă transpunerea în dreptul intern a normelor din ordinea juridică comunitară, și aplicarea în concret a acestor norme, realizată prin intermediul organelor administrative și judecătorești. Prin urmare, în temeiul textului constituțional, toate autoritățile statului român sunt ținute să respecte și să pună în aplicare prevederile comunitare, inclusiv serviciul de înmatriculări subordonat instituției prefectului.
Totodată, sunt de reținut dispozițiile art. 329 alin. 3 din codul de procedură civilă referitoare la obligativitatea pentru instanțe a dezlegării dată de Înalta Curte de Casație și Justiție problemelor de drept. Astfel, prin Decizia nr. 24 din 14.11.2011 Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că acțiunea având ca obiect obligarea instituției prefectului, prin serviciul de specialitate, la înmatricularea autovehiculelor second-hand achiziționate dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, fără plata taxei de poluare este admisibilă. În considerentele acestei decizii, Înalta Curte a reținut, în privința sferei subiecților care sunt ținuți la a respecta dreptul european, că „aceștia nu pot fi decât toți resortisanții statului național și, evident, autoritățile statale, inclusiv instituția prefectului”, concluzie la care se ajunge și indirect, din coroborarea art. 1 alin. 5 din Constituție cu art. 148 alin. 2 din Constituție și că, în privința prefectului, reprezentantul Guvernului pe plan local și coordonator al activităților din teritoriu ale Ministerului Administrației și Internelor, sunt incidente și dispozițiile art. 148 alin. 4 din Constituție, „el fiind chiar garant al ducerii la îndeplinire a prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene și a celorlalte reglementări europene cu caracter obligatoriu”. În continuare, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că „art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene se impune obligatoriu și instituției responsabile cu înmatricularea autovehiculelor, Serviciul public comunitar regim permise de conducere și înmatricularea autovehiculelor, care funcționează sub coordonarea instituției prefectului”. Prin urmare, a reține ca întemeiate susținerile recurentului privind incidența unor dispoziții a căror aplicare a fost înlăturată prin decizia dată în recursul în interesul legii înseamnă a nesocoti în mod flagrant dispoziții de procedură obligatorii pentru instanță, ceea ce nu poate fi admis.
În materia căreia i se circumscrie litigiul de față sunt obligatoriu a fi avute în vedere hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în procedura reglementată de art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene în cauzele I. T. c. statului român și I. N. c. statului român. De aceea, hotărârea tribunalului care a avut ca temei aceste hotărâri este legală și dată cu respectarea principiului priorității dreptului comunitar.
Dispozițiile Legii nr. 9/2012 nu pot fi aplicate în cauză având în vedere principiul constituțional al neretroactivității legii civile. Pe de altă parte, suspendarea aplicării dispozițiilor art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012 – așa cum s-a dispus prin art. 1 din O.U.G. nr. 1//2012 – este de natură să mențină, în continuare, descurajarea importului de bunuri din statele membre și să favorizeze produsele naționale.
Față de cele ce preced, se constată că nu există motive de casare ori de modificare a hotărârii recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă Instituția P. județului N. – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor N. împotriva sentinței civile nr. 180/CA din 16 mai 2013 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul-reclamant S. N..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 05 decembrie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
Olguța L. T. G. M. C. M. G. B.
Grefier,
C. M.
Red.s. – N. A.
Red./ Tehnored. d.r.- G.M.C. - 6.12.2013
ex. 2
| ← Pretentii. Decizia nr. 2285/2013. Curtea de Apel BACĂU | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 746/2013.... → |
|---|
