Pretentii. Decizia nr. 2831/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2831/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 05-09-2013 în dosarul nr. 1331/103/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 2831/2013
Ședința publică de la data de 05 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. S.
Judecător L. M.
Judecător M. V. C.
Grefier A. V.
**************************************************
La ordine a venit spre soluționare recursul civil promovat de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Piatra N. împotriva sentinței civile nr.52/CF din 17.01.2013, pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Instanța constată că recursul promovat de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Piatra N. este la primul termen de judecată, iar în ce privește regularitatea acestuia, constată că este declarat și motivat în termen legal și scutit de plata taxei de timbru în temeiul art.17 din Legea nr.146/1997. Totodată, nemaifiind chestiuni prealabile sau cereri de formulat și având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art.242 pct.2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată, păstrând-o în pronunțare.
CURTEA
-deliberând-
Asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința nr. 52/CF/17.01.2013 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul N. a admis acțiunea formulată de reclamantul P. V. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Piatra N. și a obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 6748 lei, reprezentând taxă de poluare, precum și dobânda aferentă acestei sume, calculată conform art. 124 din Codul de procedură fiscală. Totodată, a admis cererea de chemare în garanție și a obligat chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu să plătească pârâtei sumele la care a fost obligată către reclamant. A obligat pârâta să achite reclamantului suma de 439 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că pentru înmatricularea unui autoturism provenit dintr-un stat membru al Uniunii Europene, reclamantul a achitat suma de 6748 lei,cu titlul de taxă de poluare, la data de 20.07.2009 la Trezoreria R..
Instanța a reținut că această taxă a fost instituită prin OUG nr.50/2008, obligația de plată fiind prevăzută în mod imperativ pentru înmatricularea unui autovehicul pentru prima dată în România și pentru repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri.
Reclamantul a invocat încălcarea art. 90 alin.1 din Tratatul Constitutiv al Comunității Europene, care stipulează că „ nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produsele altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Instanța a constatat că în cauză, sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național. A reținut hotărârea pronunțată în cauza C-402/09 T. vs. Statul român, prin care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a apreciat că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei înmatriculări, în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. A reținut și hotărârea pronunțată în cauza C-263/10, I. N. vs statul român, unde Curtea a avut în vedere toate formele ulterioare ale OUG nr.50/2008 și a respins cererea statului român de limitare în timp a efectelor Hotărârii Curții, ceea ce înseamnă că hotărârile N. și T. se aplică retroactiv și lipsesc de temei juridic prelevarea taxei de poluare în perioada 01.iulie 2008 – 31 decembrie 2010.
Întrucât tribunalul a constatat că suma plătită de către reclamant nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, a dispus restituirea taxei.
Instanța a reținut că Legea nr. 9/2012, invocată de pârâtă, nu are aplicabilitate în cauză, întrucât se aplică situațiilor juridice care au luat naștere după ..
Pentru repararea integrală a prejudiciului pârâta a fost obligată să achite și folosul nerealizat, potrivit art.1084 raportat la 1082 Cod civil, respectiv dobânda calculată conform art. 124 Cod procedură fiscală text ce prevede că: „Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz”.
Cu privire la cererea de chemare în garanție, instanța a reținut că această cerere are ca scop să asigure celui care a căzut în pretenții posibilitatea de a fi despăgubit de partea de la care a dobândit dreptul. Întrucât prin cererea de chemare în garanție pârâta a solicitat stabilirea obligației de plată în sarcina Administrației F. de Mediu și cum în sarcina pârâtei a fost stabilită obligația bănească, în raport și de caracterul subsidiar al cererii de chemare în garanție, instanța o constată întemeiată. Astfel, suma la plata căreia a fost obligată pârâta a fost încasată de aceasta însă a fost virată chematei în garanție, potrivit art.1 din OUG nr.50/2008, taxa de poluare constituind venit la bugetul F. Pentru Mediu. Cum chemata în garanție este beneficiara finală a taxei de poluare gestionată de pârâtă, și cum în cauză s-a constat caracterul nelegal al taxei, și s-a dispus obligarea pârâtei la plată, instanța a admis cererea de chemare în garanție și a obligat chemata în garanție la plata către pârâtă a taxei de poluare, cu dobânda fiscală datorată de pârâtă reclamantei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Administrația Finanțelor Publice Piatra N..
Motivând recursul, A.F.P. Piatra N. solicită a se avea în vedere faptul că după . Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, nu mai poate fi vorba de discriminare, în condițiile în care conform art. 4 din acest act normativ, toate vehiculele care intră în parcul auto național sunt obligate la plata taxei pentru emisiile poluante. De asemenea, obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate în România asupra unui vehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme sau taxa de poluare.
Recurenta susține că art. 110 TFUE nu interzice determinarea taxei pe criterii obiective, cum sunt cele utilizate de O.U.G. nr. 50/2008 sau Legea nr. 9/2012, respectiv clasă de poluare, capacitate cilindrică etc.
Recurenta face trimitere la jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene, din care rezultă că noțiunea de impozit intern are accepțiune diferită de cea din dreptul intern (cauza Brzezinski, C-313/05).
Apreciază recurenta că este lipsită de relevanță analizarea încălcărilor invocate ale art. 30 TCE, iar statele membre au libertatea de a stabili un sistem de taxare diferențiat pentru anumite produse.
Se arată că un sistem de taxare este compatibil cu dispozițiile art. 90, dacă este suficient de precis, fiind imputabil doar când impozitul aplicat produsului importat este calculat diferit de cel aplicat produsului național.
Se relevă faptul că nu se realizează o discriminare a autoturismelor second-hand importate din statele comunitare în condițiile în care valoarea taxei de poluare nu depășește valoarea taxei reziduale.
Referitor la Decizia Curții Europene în cauza T. – C 402/09, se arată că instanța europeană s-a pronunțat asupra compatibilității taxei așa cum era reglementată de OUG 50/2008, neanalizând și modificările aduse de OUG 208/2008 și OUG 218/2008. Se arată că hotărârea preliminară este obligatorie doar pentru instanța de trimitere și numai în privința litigiului în cadrul căruia a fost formulată chestiunea prejudicială.
Apreciază recurenta că nu este incidentă cauzei hotărârea C.E.J. pronunțată în cauza 402/09.
Recurenta mai susține că în mod greșit s-a dispus obligarea sa la plata dobânzii legale și a cheltuielilor de judecată, situația creată nefiindu-i imputabilă. Solicită să fie avute în vedere disp. art. 13 din Legea nr. 9/2012.
Analizând recursul prin prisma criticilor invocate, Curtea îl găsește ca fiind nefondat.
Pe fondul cauzei, nu se pot reține apărările referitoare la faptul că răspunzând întrebării preliminare în cauza T., Curtea de Justiție nu a avut în vedere modificările aduse Ordonanței 50/2008, deoarece pe de o parte C.E.J. a reținut că, de principiu, art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie, având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională, iar pe de altă parte, ulterior în cauza N. – C-263/2010 Curtea de Justiție a interpretat tratatul în sensul că nu este permisă instituirea taxei de poluare așa cum a fost modificată prin OUG nr. 208/2008, OUG nr. 218/2008, OUG nr. 7/2009 și OUG nr. 117/2009 (pct.27 cauza N.).
Curtea de Justiție având în vedere reglementările interne expuse la pct.6-14 din hotărâre, la pct. 26 reține: ,,astfel cum a arătat Curtea la punctul 58 din Hotărârea T., citată anterior, o reglementare precum OUG nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre”, iar la pct.27 a reținut că ,,aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de OUG nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 208/2008, OUG nr. 218/2008, OUG nr.7/2009 și, respectiv, OUG nr. 117/2009. Astfel, rezultă că toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel gravate de o asemenea sarcină fiscală. Pe de altă parte, cu ocazia ședinței care a avut loc după pronunțarea Hotărârii T., citată anterior, guvernul român nu a susținut că ar exista o diferență relevanță în scopul examinării compatibilității cu articolul 110 TFUE a unei taxe precum cea reglementată de OUG nr. 50/2008, între versiunea inițială a OUG nr. 50/2008 și versiunile ulterioare ale acesteia”.
În raport de cele reținute în cauza N., faptul că raportul juridic în cauza T. s-a născut la 27.10.2008, nu are relevanță, concluziile Curții de Justiție fiind clare în sensul că toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008, în ce privește autoturismele second-hand, mențin un regim fiscal care se opune tratatului.
Cu referire la jurisprudența anterioară a Curții de Justiție, se observă într-adevăr, o oarecare schimbare de opinie, însă instanța națională este ținută a da eficiență hotărârilor preliminare pronunțate în cauzele ce privesc România.
Hotărârile preliminare ce poartă asupra interpretării sau a validității unui act comunitar sunt general obligatorii, așa încât nu se pot reține apărările recurentei A.F.P. Piatra N. în sensul că instanța națională nu ar fi ținută de hotărârea preliminară.
Susținerile recurentei referitoare la modul de determinare a taxei pentru emisiile poluante reglementat de Legea nr. 9/2012 și la compatibilitatea acestei legi cu dispozițiile art. 110 TFUE, nu pot fi avute în vedere la soluționarea cauzei, întrucât raportul juridic care a generat litigiul de față s-a născut anterior datei la care a intrat în vigoare Legea nr. 9/2012 și, prin urmare, legea internă aplicabilă raportului juridic dedus judecății este O.U.G. nr. 50/2008.
Criticile referitoare la obligarea la plata dobânzii nu pot fi reținute, contribuabilul având dreptul la dobânda fiscală potrivit art. 124 al.1 Cod procedură fiscală, text conform căruia ,,pentru sumele de restituit contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 al.2 sau art. 70”.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, instanța de recurs reține că recurenta este parte căzută în pretenții, în sensul art. 274 Cod procedură civilă, astfel încât obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată are suport legal.
Pentru cele ce preced, reținând că nu se relevă motive care să atragă reformarea sentinței în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul promovat de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Piatra N. în contradictoriu cu intimatul-reclamant P. V. și cu intimata-chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu împotriva sentinței civile nr.52/CF din 17.01.2013, pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 05 septembrie 2013.
Președinte, V. S. | Judecător, L. M. | Judecător, M. V. C. |
Grefier, A. V. |
Red.sent.N. A.
Red.dec.rec./tehnored.L.M.
VZ
2ex
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2938/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1483/2013.... → |
|---|
