Pretentii. Decizia nr. 3043/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3043/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 13-09-2013 în dosarul nr. 2091/103/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ Decizia nr. 3043/2013
Ședința publică de la 13 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. N. - judecător
Judecător C. Ș.
Judecător L. A.
Grefier E. S.
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice Piatra N. împotriva sentinței civile nr. 316/CF din 19 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a constatat lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:
În raport de incidența art. 11 alin. 3 din O.U.G. nr. 74/2013 și ale H.G. nr. 520/2013 pct. 1 din Anexa 2 a acestei hotărâri privind reorganizarea instituțiilor finanțelor publice instanța constată că Direcția Regională a Finanțelor Publice Iași se subrogă în drepturile și obligațiile Administrația Finanțelor Publice Piatra N., Direcția Regională a Finanțelor Publice Iași dobândind astfel calitate procesuală activă în prezenta cauză .
Instanța constată recursul ca fiind declarat și motivat în termen, legal scutit de la plata taxei de timbru.
Având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, iar cauza se află în stare de judecată, instanța a reținut cauza în pronunțare.
CURTEA
- deliberând –
Asupra recursului de față, în materia contenciosului administrativ, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 316/CF/19.02.2013 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._ a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta S.C H. M. S.R.L. R. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Piatra N., fiind obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 6821 lei, reprezentând taxă auto, precum și dobânda fiscală aferentă sumei calculată potrivit art. 124 din O.G.nr. 92/2003.
Totodată a fost admisă cererea de chemare în garanție, fiind obligată chemata în garanție Administrația F. de Mediu să plătească pârâtei Administrația Finanțelor Publice Piatra-N., sumele de bani la care aceasta a fost obligată către reclamantă.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanta a achiziționat un autoturism provenit din spațiul comunitar pentru a cărui înmatriculare a achitat suma de 6821 lei la Trezoreria municipiului Piatra N..
Această taxă a fost instituită prin O.U.G. nr. 50/2008, obligația de plată fiind prevăzută în mod imperativ pentru înmatricularea unui autovehicul pentru prima dată în România și pentru repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri.
Art.90 alin.1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene, stipulează că „ nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produsele altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Instanța a constatat că în cauză, sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național.
Conform jurisprudenței constante a Curții de Justiție a Comunităților Europene, dispozițiile art.90 au, în sistemul Tratatului de Instituire a Comunității Europene (T.C.E.), un caracter complementar, raportat la prevederile privind interzicerea taxelor vamale la import și export și a taxelor cu efect echivalent cuprinse în art. 25 T.C.E.. Finalitatea acestor dispoziții este de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență prin eliminarea oricărei forme de protecție ce ar putea rezulta din aplicarea de impozite interne discriminatorii în privința produselor provenind din alte state membre (hotărârile pronunțate de C.E.J. în cauzele Air Liquide Industries Belgium, C-393/04 și C-41/05, Brzezinski, C-313/05).
Se recunoaște, în mod constant, în jurisprudența comunitară, libertatea statelor membre de a stabili un sistem de taxare diferențiată pentru anumite produse, chiar similare în sensul art.90 alin. 1 T.C.E., în funcție de criterii obiective. Asemenea diferențieri nu sunt însă compatibile cu dreptul comunitardecât dacă urmăresc obiective compatibile cu exigențele tratatului și ale dreptului derivat și dacă evită orice formă de discriminare, directă sau indirectă, în privința importurilor provenind din state membre, sau de protecție în favoarea produselor naționale concurente (hotărârea Outokumpu, C-213/96, hotărârea Nadasdi și N. C-290/05).
Un sistem de impozite este compatibil cu art.90 T.C.E. dacă este conceput de manieră a exclude în orice ipoteză ca produsele importate să fie taxate la un nivel superior față de produsele naționale și dacă nu are, în nicio situație, efecte discriminatorii (hotărârea Comisia/Luxemburg, C-152/89, Comisia/G., C-375/1995).
Așadar, este incidentă încălcarea art. 90 alin. 1 T.C.E. atunci când impozitul aplicat produsului importat și cel aplicat produsului național similar sunt calculate în mod diferit, ducând, chiar dacă numai în anumite cazuri, la o impozitare superioară a produsului importat.
Curtea de Justiție, în cauza C-402/09. T. vs. Statul român, a stabilit că „Taxa pe poluare instituită prin reglementarea română și care se aplică vehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru este contrară dreptului Uniunii”. Astfel, această reglementare are ca efect să descurajeze importul și punerea în circulație a vehiculelor de ocazie cumpărate în alte state membre. Reglementarea română – O.U.G. nr.50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008) - a instituit, începând de la 1 iulie 2008, o taxă pe poluare care trebuie să fie plătită cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România. Reglementarea menționată nu face distincție între vehiculele fabricate în acest stat membru și cele produse în străinătate. De asemenea, aceasta nu face distincție între vehiculele noi și vehiculele de ocazie.
Analizând dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008, cu modificările ulterioare, rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre U.E. nu se percepe o nouă taxă de poluare dacă anterior a fost înmatriculat tot în România, dar se percepe o asemenea taxă la autoturismul produs în tară sau în alt stat membru U.E. dacă este înmatriculat pentru prima dată în România.
Reglementată în acest mod, taxa de poluare este destinată să diminueze introducerea în țară a unor autoturisme second-hand înmatriculate deja în altă țară; cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autoturisme second-hand deja înmatriculate în România - aspecte ce demonstrează că taxa se aplică doar ca urmare a achizițiilor intracomunitare și că este o taxă cu echivalent taxelor vamale de import.
Se menține astfel, în continuare, discriminarea reținută de C.J.U.E. între autoturismele second-hand importate din statele comunitare și cele deja înmatriculate în România, împrejurare față de care instanța apreciază că există incompatibilitate între normele interne incidente în speță și dispozițiile art.90 T.C.E..
Or, în această situație, este aplicabil principiul supremației dreptului comunitar enunțat de Curtea de Justiție a Comunităților Europene în Cauza C./Enel, C-6/64 și confirmat în mod constant în jurisprudența ulterioară a instanței comunitare.
Apărarea pârâtei că în cauză sunt aplicabile dispozițiile Legii nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, act normativ care a intrat în vigoare la data de 13.01.2012 și a abrogat O.U.G. nr.50/2008 este nefondată.
Reclamantul a achitat taxa de poluare pentru înmatricularea autovehiculului la data de 30.08.2011, înainte de . Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, respectiv 13.01.2012.
Totodată, prevederile Legii nr. 9/2012, în baza căreia se achită noua taxă de poluare sunt în continuare discriminatorii și nelegale. Discriminarea rezultă din suspendarea prevederii legale care se referea la plata taxei de primă vânzare pentru autovehiculele înmatriculate înainte de 2006, până la data de 1 ianuarie 2013, prin O.U.G. nr. 1/2012, publicată în Monitorul Oficial nr. 79 din 31 ianuarie 2012.
Datorită acestei suspendări, sunt supuse în continuare la plata taxei, mașinile noi și mașinile second-hand înmatriculate într-un alt stat membru UE, fără ca autoturismele second-hand înmatriculate în România, să fie supuse în caz de vânzare, unei asemenea taxe.
Întrucât tribunalul a constatat că suma plătită de către reclamant nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, s-a apreciat că taxa trebuie restituită.
Față de considerentele ce precedă, instanța a apreciat cererea ca fiind întemeiată, în ceea ce privește restituirea contravalorii taxei de poluare, ce a fost percepută cu încălcarea dispozițiilor art.90 alin. 1 din T.C.E., astfel încât a fost admisă.
Pentru repararea integrală a prejudiciului, pârâta a fost obligată să achite și folosul nerealizat, respectiv dobânda calculată conform art. 124 Cod procedură fiscală.
Cu privire la cererea de chemare în garanție, instanța a reținut următoarele:
Cererea de chemare în garanție are ca scop să asigure celui care a căzut în pretenții posibilitatea de a fi despăgubit de partea de la care a dobândit dreptul. Întrucât prin cererea de chemare în garanție pârâta a solicitat stabilirea obligației de plată în sarcina Administrației F. de Mediu și cum în sarcina pârâtei a fost stabilită obligația bănească, în raport și de caracterul subsidiar al cererii de chemare în garanție, instanța a apreciat-o întemeiată.
Astfel, suma la plata căreia a fost obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice Piatra-N., a fost încasată de aceasta, însă a fost virată chematei în garanție, potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008, taxa de poluare constituind venit la bugetul F. Pentru Mediu.
Cum chemata în garanție este beneficiara finală a taxei de poluare gestionată de pârâtă, și cum în cauză s-a constat caracterul nelegal al taxei și s-a dispus obligarea pârâtei la plată, instanța a admis cererea de chemare în garanție și a obligat chemata în garanție la plata către pârâtă a taxei de poluare.
Față de considerentele reținute, a fost admisă acțiunea principală formulată de reclamant și cererea de chemare în garanție formulată de pârâta hotărând conform dispozitivului.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâta Administrația Finanțelor Publice Piatra N., recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru conform dispozițiilor art. 17 din Legea nr. 146/1997.
În motivarea recursului întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și 304¹ Cod procedură civilă s-a susținut că hotărârea instanței de fond este lipsită de temei legal, instanța de fond neavând în vedere că taxa în discuție a fost percepută legal, în temeiul unei reglementări interne care nu contravine normelor de drept comunitar, că O.U.G. nr. 50/2008 a fost modificată succesiv prin O.U.G. Nr. 208/2008, nr. 218/2008 și nr. 7/2009, actul normativ modificat fiind în acord cu dispozițiile art. 90 din tratatul Comunității Europene. În susținerea acestui punct de vedere a fost invocată practica Curții Europene în Cauzele Brzezinski, Nadasdi și N. etc.
În ceea ce privește Hotărârea C.J.U.E. în Cauza C 402/09, invocată de instanța de fond, recurenta consideră că aceasta nu are incidență în speță, întrucât taxa în discuție a fost achitată potrivit O.U.G. 50/2008, în forma modificată prin actele normative ulterioare.
Mai invocă recurenta dispozițiile Legii nr. 9/2012, care reglementează în prezent taxa pe poluare, susținând că potrivit acestei reglementări s-a înlăturat discriminarea invocată cu privire la textele citate anterior.
A mai fost criticată și acordarea dobânzilor și a cheltuielilor de judecată, întrucât în speță nu ar fi incidente dispozițiile legale reținute de instanța de fond, iar recurenta nu are culpă procesuală.
Examinând recursul promovat pentru motivele arătate, în condițiile art. 304, 304¹ Cod procedură civilă, instanța îl apreciază ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Specificul situației în speță este determinat de invocarea neconcordanței între prevederea internă și cea comunitară, a cărei analiză este recunoscută în jurisprudența Curții Europene de Justiție de la Luxemburg în competența instanței interne, care poate lăsa neaplicată norma internă dacă prin aplicarea teoriei actului clar sau a teoriei actului clarificat, constată că norma comunitară nu permite aplicarea respectivei norme interne.
Or, prin hotărârea din data de 7 aprilie 2011, Curtea Europeană de Justiție a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr. 50/2008, încalcă dispozițiile art. 110 din T.F.U.E., în condițiile în care discriminează autovehiculele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare.
Curtea a reținut că art. 110 T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Argumentele instanței europene, care au determinat concluzia Curții, deși raportate la forma inițială a O.U.G. nr. 50/2008, anterioară datei de 14 decembrie 2008, nu țin de criteriile folosite de legiuitorul român pentru determinarea taxei pe poluare, pe care le declară corespunzătoare și conforme dreptului comunitar (Paragraf 47 din cauza 402/09), ci de efectul descurajant al unei asemenea taxe, în sine, pentru importul autovehiculelor de ocazie.
Ca atare, independent de criteriile de determinare, de cuantumul taxei și de scopul pentru care o asemenea taxă a fost instituită, Curtea a considerat că o asemenea taxă are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fiind contrarie art.110 T.F.U.E..
Această opinie a Curții de Justiție a fost confirmată și prin hotărârea pronunțată în Cauza C-263/10 – N. împotriva României, în care au fost analizate reglementările ulterioare, care au modificat O.U.G. 50/2008, respective O.U.G. nr. 208/2008, nr. 218/2008 și nr. 7/2009, curtea stabilind că toate versiunile de modificare a O.U.G. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt grevate de o asemenea sarcină fiscală.
În consecință instanța apreciază ca fiind nefondate criticile din recurs privind neanalizarea modificărilor aduse O.U.G. 50/2008, ca și cele referitoare la neincidența în speță a hotărârilor preliminare invocate mai sus.
Având în vedere dispozițiile prevăzute de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României și ținând seama de principiile și regulile desprinse din hotărârea Curții de Justiție în cauza Simmenthal II din anul 1978, unde s-a decis că, eficiența deplină a dreptului comunitar ar fi afectată, dacă o regulă de drept intern ar putea împiedica o instanță, care are pe rol o problemă de drept comunitar, să nu o poată tranșa, s-a statuat că "orice judecător național, sesizat în cadrul competentei sale, are obligația de a aplica integral dreptul comunitar si de a proteja drepturile pe care acesta le conferă particularilor, lăsând neaplicată orice dispoziție, eventual contrară a legii naționale".
În astfel de situații, Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( CJCE, cazul nr. 68/79 Hans J. I/S contre Ministère danois des impôts . cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și I. Németh parag. 61-70).
În ceea ce privește prevederile Legii nr. 9/2012, invocate de recurenta-pârâtă, curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 10 ianuarie 2012 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare.
În atare situație, reclamanta a fost îndreptățită la restituirea integrală a taxei încasate nelegal.
De altfel, aplicarea în speță a dispozițiilor Legii nr. 9/2012, ar aduce atingere principiului neretroactivității legii, consacrat de art. 15 al. 2din Constituție, întrucât acest act normativ nu se poate aplica unei situații juridice născute anterior intrării sale în vigoare.
În ce privește dobânda acordată de instanța de fond, Curtea constată următoarele:
Potrivit jurisprudenței C.J.U.E., regulile privind rambursarea sumelor prelevate cu încălcarea dreptului comunitar sunt regulile naționale.
În ceea ce privește dobânzile la sumele de restituit sau de rambursat de la buget, art. 124 alin. (1) Cod procedură fiscală prevede că acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor, din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau art. 70, după caz.
Procedura de restituire a sumelor achitate de un contribuabil care urmare a aplicării eronate a prevederilor legale este reglementată, așa cum s-a precizat și mai sus de art. 117 alin. 1, lit. d din Codul de procedură fiscală, precum și de Ordinul M.F.P. 1899/22.12.2004.
Coroborând prevederile art. 124 alin.1 și art. 70 din Codul fiscal, Curtea reține că organul fiscal trebuie să achite contribuabilului dobândă din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile prevăzut pentru organul fiscal să soluționeze contestația/ cererea de restituire adresată de contribuabil, de la această dată datorând dobânda fiscală, soluția fondului fiind legală și sub acest aspect.
Față de considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin.1 coroborat cu art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcția Regională a Finanțelor Publice ( subrogată în drepturile și obligațiile Administrației Finanțelor Publice Piatra N. ) împotriva sentinței civile nr. 316/CF din 19 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. H. M. S.R.L. – Piatra N. și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 13 septembrie 2013.
Președinte, M. N. | Judecător, C. Ș. | Judecător, L. A. |
Grefier, E. S. |
Red.sent. S. U.
Red.d.r. M.N./24.09.2013
2 ex.
24.09.2013
| ← Pretentii. Decizia nr. 143/2013. Curtea de Apel BACĂU | Anulare act administrativ. Sentința nr. 75/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
