Pretentii. Decizia nr. 3754/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3754/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 18-10-2013 în dosarul nr. 3995/103/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 3754/2013
Ședința publică de la 18 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. Ș.
Judecător L. A.
Judecător M. N.
Grefier C. M.
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice R. împotriva sentinței civile nr. 900/CF din 23 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a constatat lipsa părților, dosarul fiind lăsat la a doua strigare, când de asemenea, părțile au lipsit.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:
Având în vedere dispozițiile art. 11 alin. 3 din O.U.G. nr. 74/2013 și ale H.G. nr. 520/2013, instanța constată că Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași se subrogă în toate drepturile și obligațiile recurentei-pârâte dobândind calitate procesuală activă în cauză, urmând a fi trecută pe concept în calitate de recurentă.
Instanța constată recursul la primul termen, declarat și motivat în termen, legal scutit de plata taxei de timbru conform art. 17 din Legea nr. 146/1997.
S-au verificat actele și lucrările dosarului, s-a constatat că s-a solicitat judecata în lipsă, cauza rămânând în pronunțare.
CURTEA
- deliberând –
Prin sentința civilă nr. 900/CF/23.04.2013 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._ a fost admisă, în parte, acțiunea formulată de reclamantul Meaută B. C. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Piatra N., fiind obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 9447 lei, reprezentând taxă auto, precum și dobânda aferentă sumei calculată potrivit art. 124 din O.G.nr. 92/2003.
Totodată a fost obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice Piatra-N. să achite reclamantului suma de 539,3 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Pentru înmatricularea unui autoturism second-hand provenit dintr-un stat membru al Uniunii Europene, reclamantul a achitat suma de 9447 lei - fila 8.
Această taxă este reglementată prin Legea nr. 9/2012, obligația de plată fiind prevăzută în mod imperativ pentru înmatricularea oricărui autovehicul, în orice condiții, în România precum și pentru repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri, cu excepția autovehiculelor pentru care anterior s-a achitat taxa pentru emisii poluante.
Analizând norma juridică invocată prin prisma legislației comunitare se reține că art. 90 alin. 1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene, stipulează că „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produsele altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Instanța a constatat că în cauză, sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național.
Conform jurisprudenței constante a Curții de Justiție a Comunităților Europene, dispozițiile art. 90, au în sistemul Tratatului de Instituire a Comunității Europene (T.C.E.), un caracter complementar raportat la prevederile privind interzicerea taxelor vamale la import și export și a taxelor cu efect echivalent cuprinse în art. 25 T.C.E.. Finalitatea acestor dispoziții este de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență prin eliminarea oricărei forme de protecție ce ar putea rezulta din aplicarea de impozite interne discriminatorii în privința produselor provenind din alte state membre (hotărârile pronunțate de C.EJ. în cauzele Air Liquide Industries Belgium, C-393/04 și C-41/05, Brzezinski, C-313/05).
Se recunoaște în mod constant în jurisprudența comunitară libertatea statelor membre de a stabili un sistem de taxare diferențiată pentru anumite produse, chiar similare în sensul art. 90 al. 1 T.C.E., în funcție de criterii obiective. Asemenea diferențieri nu sunt însă compatibile cu dreptul comunitardecât dacă urmăresc obiective compatibile cu exigențele tratatului și ale dreptului derivat și dacă evită orice formă de discriminare, directă sau indirectă, în privința importurilor provenind din state membre, sau de protecție în favoarea produselor naționaleconcurente (hot Outokumpu, C-213/96, hot. Nadasdi și N. C-290/05).
Un sistem de impozite este compatibil cu art. 90 T.C.E. dacă este conceput de manieră a exclude în orice ipoteză ca produsele importate să fie taxate la un nivel superior față de produsele naționale și dacă nu are, în nici-o situație, efecte discriminatorii (hot Comisia/Luxemburg, C-152/89, Comisia/G., C-375/1995).
Așadar, este incidentă încălcarea art. 90 alin. 1 T.C.E. atunci când impozitul aplicat produsului importat și cel aplicat produsului național similar sunt calculate în mod diferit, ducând, chiar dacă numai în anumite cazuri, la o impozitare superioară a produsului importat.
Curtea de Justiție, în cauza C-402/09 T. vs. statul român, a stabilit că „Taxa pe poluare instituită prin reglementarea română și care se aplică vehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru este contrară dreptului Uniunii”. Astfel, această reglementare are ca efect să descurajeze importul și punerea în circulație a vehiculelor de ocazie cumpărate în alte state membre. Reglementarea română – Legea 9/2012 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule a reconfirmat taxa instituită, începând de la 1 iulie 2008, o taxă de poluare care trebuie să fie plătită cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România. Reglementarea menționată nu face distincție între vehiculele fabricate în acest stat membru și cele produse în străinătate. De asemenea, aceasta nu face distincție între vehiculele noi și vehiculele de ocazie.
Așadar, din dispozițiile Legii 9/2012 cu modificările ulterioare, rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre U.E. nu se percepe o nouă taxă de poluare dacă anterior a fost înmatriculat tot în România, dar se percepe o asemenea taxă la autoturismul produs în țară sau în alt stat membru U.E. dacă este înmatriculat pentru prima dată în România. Reglementată în acest mod, taxa de poluare este destinată să diminueze introducerea în țară a unor autoturisme second hand înmatriculate deja în altă țară; cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autoturisme second hand deja înmatriculate în România, aspecte ce demonstrează că taxa se aplică doar ca urmare a achizițiilor intracomunitare și că este o taxă cu echivalent taxelor vamale de import.
Ca atare, în viziunea Curții, inclusiv dispozițiile Legii 9/2012 coroborate cu dispozițiile O.U.G. nr. 1/2012, sunt incompatibile cu prevederile art. 110 pct.1 din T.F.U.E..
S-a apreciat că se menține astfel, în continuare, discriminarea reținută de C.J.U..E între autoturismele second hand importate din statele comunitare și cele deja înmatriculate în România, împrejurare față de care instanța apreciază că există incompatibilitate între normele interne incidente în speță și dispozițiile art. 90 T.C.E..
Or, în această situație este aplicabil principiul supremației dreptului comunitar enunțat de Curtea de Justiție a Comunităților Europene în Cauza C./Enel, C-6/64 și confirmat în mod constant în jurisprudența ulterioară a instanței comunitare.
S-a considerat că nici în condițiile adoptării Legii 9/2012 nu ar mai putea fi vorba de discriminare întrucât taxa pentru emisii poluante s-ar plăti în toate cazurile inclusiv pentru înmatricularea vehiculelor, radiate ca urmare a transmisiunii, înmatriculate anterior anului 2007.
În realitate, aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, conform art. 1 din O.U.G. nr. 1/2012 au fost suspendate până la 1 ianuarie 2013. În această împrejurare la data formulării cererii subzista situația premisă în sensul că reclamantul era discriminat în raport cu deținătorii de autovehicule înmatriculate în România anterior anului 2007 și care în prezent procedează la vânzarea acestora.
Întrucât tribunalul a constatat că suma plătită de către reclamantă nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, taxa trebuie restituită.
Pentru repararea integrală a prejudiciului pârâta a fost obligată să achite și folosul nerealizat, respectiv dobânda calculată conform art. 124 Cod procedură fiscală.
Potrivit art. 274 Cod procedură civilă pârâta a fost obligată să achite reclamantului cheltuielile de judecată în cuantum de 539,3 lei ce reprezintă taxă judiciară de timbru și onorariu avocat, observând că onorariul este disonant față de complexitatea cauzei, probele administrate si durata cercetării judecătorești.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâta Administrația Finanțelor Publice R., recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru conform dispozițiilor art. 17 din Legea nr. 146/1997.
În motivarea recursului întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6, 9 Cod procedură civilă s-a susținut că prin hotărârea instanței de fond s-a acordat mai mult decât s-a cerut cu privirea la actualizarea taxei restituite cu dobânda fiscală în loc de indicele de inflație cum s-a solicitat prin cererea inițială. Pe de altă parte, s-a susținut că acțiunea a fost soluționată în absența înscrisurilor indicate prin în acțiunea formulată, respectiv doar pe baza copiei cărții de identitate, a chitanței de plată a taxei și a certificatului de înmatriculare, alte înscrisuri nefiind comunicate pârâtei. De asemenea s-a susținut că nu a fost depusă decizia de calcul a taxei de poluare invocată prin cererea de chemare în judecată, deși la data de 1.06.2012 se emiteau decizii pentru emisiile poluante.
Cu privire la fondul cauzei s-a susținut că taxa de poluare în discuție a fost percepută legal, în temeiul unei reglementări interne care nu contravine normelor de drept comunitar, actul normativ modificat fiind în acord cu dispozițiile art. 90 din tratatul Comunității Europene.
Examinând recursul promovat pentru motivele arătate, în condițiile art. 304, 304¹ Cod procedură civilă, instanța îl apreciază ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Stabilirea de către prima instanță în sarcina pârâtei a obligației de plată a accesoriilor reprezentate de dobânda prevăzută de dispozițiile art. 124 din Cod procedură fiscală s-a realizat cu respectarea principiului disponibilității ce guvernează procesul civil, având în vedere concluziile formulate de către reclamant prin reprezentantul convențional cu ocazia dezbaterilor asupra cauzei. În consecință, nu se poate aprecia că instanța a acordat mai mult decât s-a cerut prin cererea de chemare în judecată având în vedere și împrejurarea că precizarea a fost realizată de către reclamant la termenul din data de 23.04.2013, care a fost prima zi de înfățișare în sensul dispozițiilor art.132 Cod procedură civilă.
Referitor la înscrisurile invocate ca dovezi ale acțiunii formulate de către reclamant instanța constată că la dosarul de fond au fost depuse copii ale acestora, respectiv a chitanței de plată a taxei, a deciziei privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante nr._/1.06.2013, a certificatului de înmatriculare și a cărții de identitate, respectiv certificatul de proprietate nr. 12/A005771R emis de către autoritățile statului italian. În consecință, la stabilirea situației de fapt prima instanță a avut în vedere dovezile relevante pentru soluționarea cauzei. Împrejurarea necomunicării acestor înscrisuri către recurenta-pârâtă nu are drept consecințe înlăturarea acestor dovezi, iar o eventuală vătămare a cesteia nu poate fi reținută în condițiile în care aceste înscrisuri au fost depuse ca documentație pentru emiterea deciziei privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante nr._/1.06.2013, potrivit dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 9/2012 și ale art.3 alin. 2 din H.G. nr. 9/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, cu consecința cunoașterii acestor dovezi de către recurentă.
Nici indicarea în cererea de chemare în judecată a denumirii deciziei nr._/1.06.2012 ca referindu-se la taxa de poluare în loc de taxa pentru emisiile poluante nu are drept urmare caracterizarea ca nefondată a acțiunii în condițiile în care stabilirea situației de fapt și a normelor legale aplicabile s-a realizat în concordanță cu actul administrativ invocat de către recurentă, depus odată cu cererea de chemare în judecată.
Cu privire la fondul cauzei instanța reține după cum urmează:
Specificul situației în speță este determinat de invocarea neconcordanței între prevederea internă și cea comunitară, a cărei analiză este recunoscută în jurisprudența Curții Europene de Justiție de la Luxemburg în competența instanței interne, care poate lăsa neaplicată norma internă dacă prin aplicarea teoriei actului clar sau a teoriei actului clarificat, constată că norma comunitară nu permite aplicarea respectivei norme interne.
Or, prin hotărârea din data de 7 aprilie 2011, Curtea Europeană de Justiție a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr.50/2008, încalcă dispozițiile art.110 din T.F.U.E., în condițiile în care discriminează autovehiculele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare.
Curtea a reținut că art.110 T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Argumentele instanței europene, care au determinat concluzia Curții, deși raportate la O.U.G. nr.50/2008, nu țin de criteriile folosite de legiuitorul român pentru determinarea taxei pe poluare, pe care le declară corespunzătoare și conforme dreptului comunitar (Paragraf 47 din cauza 402/09), ci de efectul descurajant al unei asemenea taxe, în sine, pentru importul autovehiculelor de ocazie.
Ca atare, independent de criteriile de determinare, de cuantumul taxei și de scopul pentru care o asemenea taxă a fost instituită, Curtea a considerat că o asemenea taxă are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fiind contrarie art.110 T.F.U.E..
Această opinie a Curții de Justiție a fost confirmată și prin hotărârea pronunțată în Cauza C-263/10 – N. împotriva României, în care au fost analizate reglementările ulterioare, care au modificat O.U.G. 50/2008, respectiv O.U.G. nr. 208/2008, nr. 218/2008 și nr. 7/2009, curtea stabilind că toate versiunile de modificare a O.U.G. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt grevate de o asemenea sarcină fiscală.
În ceea ce privește prevederile O.U.G. nr. 50/2008, invocate de către recurenta-pârâtă, instanța constată că nu sunt incidente în cauză, taxa a cărei restituire s-a solicitat și dispus de către instanța de fond fiind plătită la data de 5.06.2012 când dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 fuseseră abrogate prin prevederile art. 16 din Legea nr. 9/2012. Din această perspectivă Curtea constată că prima instanță a analizat acțiunea formulată din perspectiva principiilor enunțate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin hotărârile pronunțate cu privire la O.U.G. nr. 50/2008, principii aplicabile și în situația Legii nr. 9/2012 ca urmare a suspendării dispuse de O.U.G. nr. 1/2012. D. urmare, în mod legal s-a apreciat că s-a perpetuat în acest mod discriminarea constată de instanța europeană. Datorită acestei suspendări, sunt supuse în continuare la plata taxei, mașinile noi și mașinile second-hand înmatriculate într-un alt stat membru U.E., fără ca autoturismele second-hand înmatriculate în Romania, să fie supuse în caz de vânzare, unei asemenea taxe.
Față de considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin.1 coroborat cu art. 304 pct.9, art. 304¹ Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași în numele Administrației Finanțelor Publice R. împotriva sentinței civile nr. 900/CF din 23 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul-reclamant Meaută B. C..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18 octombrie 2013.
PREȘEDINTE, Pt. JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. Ș. L. A. M. N.
- plecat în C.O. –
PREȘEDINTE INSTANȚĂ,
GREFIER,
C. M.
Red.s. – S. U.
Red.d.r.- M.N./31.10.2013
V.M./2 ex.
31.10.2013
| ← Pretentii. Decizia nr. 4592/2013. Curtea de Apel BACĂU | Pretentii. Decizia nr. 574/2013. Curtea de Apel BACĂU → |
|---|
