Pretentii. Decizia nr. 574/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 574/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 08-02-2013 în dosarul nr. 3970/110/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ //2011 DECIZIE Nr. 574/2013
Ședința publică de la data de 08 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE - C. Ș.
Judecător - L. A.
Judecător - M. V. C.
Grefier - F. B.
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursul formulat de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice Bacău împotriva sentinței civile nr.956 din 31.05.2012, pronunțată de Tribunalul Bacău dosarul nr._, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța constată că recursul promovat în cauză de Administrația Finanțelor Publice Bacău este declarat și motivat în termen și scutit de plata taxei judiciare de timbru în temeiul art.17 din Legea nr.146/1997. Totodată, nemaifiind chestiuni prealabile sau cereri de formulat și având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art.242 pct.2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată, păstrând-o în pronunțare.
CURTEA
-deliberând-
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin cererea formulată de reclamanta R. M. înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău la data de 3.08.2011, sub nr de dosar_ s-a solicitat, în contradictoriu cu Administrația Finanțelor Publice Bacău, anularea adresei nr_/7.07.2011 și obligarea pârâtei la plata sumei de 2196 lei și dobândă fiscală până la data plății efective.
În motivare, reclamanta a arătat faptul că în luna septembrie 2009 a cumpărat autoturismul marca Volkswagen. S-a precizat faptul că în țară a procedat la înmatricularea autoturismului, înmatriculare condiționată de plata unei taxe de poluare în valoare de 2196 lei, sumă plătită conform chitanței atașate. Reclamanta a invocat nelegalitatea taxei, caracterul discriminatoriu al acesteia, Ordonanța de Urgență care o instituie nerespectând prevederile Constituției, a Tratatului de Constituire a Comunității Europene, taxa de poluare diminuând sau fiind destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme noi neînmatriculate sau second hand deja înmatriculate într-un alt stat membru.
Prin sentința civilă nr.956/31.05.2012 Tribunalul Bacău a admis excepția inadmisibilității capătului de cerere referitor la anulare adresă respingând în consecință capătul 1 din cerere.
A respins excepția inadmisibilității capătului de cerere referitor la restituire taxă, ca neîntemeiată.
A admis în parte acțiunea și a obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 2196 lei reprezentând taxă pe poluare, si dobânda fiscală calculată de la data de 22.08.2011 (ziua următoare expirării termenului de 45 de zile calculate de la data înregistrării cererii de restituire) și până la data restituirii efective.
A admis cererea de chemare în garanție a pârâtei Administrația F. pentru Mediu și a obligat chemata în garanție să vireze în contul pârâtei AFP Bacău suma de 2196 lei încasată cu titlu pe taxă de poluare, precum și dobânda fiscală calculată de la data de 22.08.2011(ziua următoare expirării termenului de 45 de zile calculate de la data înregistrării cererii de restituire) și până la data restituirii efective.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a avut în vedere următoarele:
Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii, instanța a apreciat faptul că este întemeiată cu privire la capătul 1 din cerere și anume cel referitor la anularea adresei, motivat de faptul că acest înscris nu constituie un act administrativ, neputând să facă obiectul unei acțiuni în contencios administrative.
Actul administrativ este definit ca fiind un act unilateral, emis de o autoritate publică în regim de putere publică, în scopul executării sau organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice.
F. de caracteristicile actului administrativ așa cum reies acestea din definiția legală, adresa emisa de Administrația Finanțelor Publice nu constituie un act producător de efecte juridice și nici un act de autoritate, fiind o simpla operațiune materială tehnică care nu face obiectul contenciosului administrativ. Prin intermediul acestei adrese instituția publică aduce la cunoștința petiționarului textul normativ în baza căruia s-a solicitat și încasat taxa pe poluare, nefiind de natură să stabilească drepturi sau obligații în sarcina celor doua părți implicate.
Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii cu privire la capătul doi de cerere (lipsa procedură prealabilă):
În conformitate cu dispozițiile articolului 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, obiectul unei acțiuni în contencios administrativ poate fi reprezentat nu doar de solicitarea anulării unui act administrativ, ci și de cenzurarea refuzului nejustificat de soluționare a unei cereri ori a nesoluționării unei cereri în termenul prevăzut de lege.
Iar în conformitate cu dispozițiile articolului 117 litera d din OG92/2003
“Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume:
d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale”
De asemenea potrivit articolului 135 din acelașia ct normative
„dreptul contribuabililor de a cere compensarea sau restituirea creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la compensare sau restituire”.
Acțiunea în restituirea sumelor achitate ca urmare a „aplicării eronate a prevederilor nu poate fi condiționată de exercitarea unei proceduri prealabile (cauza Metallgesellschaft și Hoechst) mai ales atunci când practica administrativă este în sensul respingerii contestațiilor contribuabililor. Conform unei jurisprudențe constante a Curții de Justiție a Uniunii Europene, contribuabilii au dreptul la rambursarea impozitelor și taxelor prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului european. Rațiunea acestui drept este aceea că un stat membru nu poate profita, iar contribuabilul nu poate suferi o pierdere, ca urmare a aplicării unei dispoziții fiscale naționale incompatibile cu dreptul European. În principiu, statele membre sunt obligate să ia măsuri pentru restituirea taxelor prelevate cu încălcarea dreptului European. Curtea mai menționează faptul că autoritățile fiscale naționale nu pot invoca culpa contribuabililor, care nu au apelat la un remediu național ineficient, în condițiile în care ele însele sunt vinovate pentru aplicarea unor reguli naționale incompatibile cu dreptul european. (“Se pare că, în cauzele din litigiile principale, Guvernul Regatului Unit îi acuză pe reclamanți de lipsă de diligență și de faptul că nu s-au folosit mai devreme de alte remedii juridice decât cele pe care le-au folosit pentru a contesta compatibilitatea cu dreptul comunitar a prevederilor naționale ce refuzau un avantaj fiscal filialelor unor societăți-mamă nerezidente. Sunt criticați astfel reclamanții pentru faptul că s-au supus legislației naționale și că au plătit impozitul fiscal în avans (ACT) fără a alege impunerea la nivelul grupului de societăți sau fără a utiliza remediile juridice disponibile pentru a contesta refuzul pe care autoritățile fiscale l-ar fi manifestat inevitabil raportat la cererile lor. Exercițiul drepturilor conferite persoanelor private de către normele direct aplicabile ale dreptului comunitar ar deveni imposibil sau excesiv de dificil dacă cererile acestora de restituire sau de compensare bazate pe dreptul comunitar ar fi respinse sau admise doar în parte pentru simplul fapt că persoanele în cauză nu au solicitat un avantaj fiscal pe care legislația națională îl refuza, în scopul contestării refuzului autorităților fiscale cu mijloacele juridice disponibile în acest scop, prin invocarea priorității și efectului direct al dreptului comunitar. Răspunsul la întrebarea a cincia trebuie deci să fie acela că este contrar dreptului european ca o instanță națională să respingă sau să admită doar în parte o cerere ce i-a fost adresată de o filială rezidentă și de societatea-mamă nerezidentă a acesteia pentru rambursarea sau repararea prejudiciului financiar suferit ca o consecință a plății impozitului pe profit avansat de către filială, pentru simplul motiv că acestea nu au solicitat autorităților fiscale beneficiul regimului fiscal care ar fi scutit filiala de efectuarea plăților în avans și că acestea nu s-au folosit de remediile juridice aflate la dispoziția lor pentru a contesta refuzurile autorităților fiscale, prin invocarea priorității și efectului direct al dreptului comunitar, în condițiile în care legislația națională refuza filialelor rezidente și societăților-mamă nerezidente beneficiul regimului fiscal”.)
Prin decizia nr. 24/14.11.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, nepublicată încă, s-a stabilit faptul că “Procedura de contestare prevăzută de art.7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit.d din același cod”.
Cu privire la fondul acțiunii:
În fapt, reclamantul a cumpărat autoturismul marca Volkswagen, neînmatriculat în România, înmatriculat în străinătate la data de 22.03.1994. Pentru înmatricularea autoturismului pentru prima dată în România organul fiscal a stabilit în sarcina contribuabilului obligația de plată a unei taxe de 2196 lei, contribuabilul achitând cu chitanța de plată depusă la fila .
Taxa pe poluare reprezintă un impozit intern, trebuind a fi examinată în raport cu articolul 110 TFUE, care are ca obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență.
Instanțele naționale sunt obligate să aplice norma comunitară, și să soluționeze litigiile având ca obiect impozitele interne cu respectarea interpretării Curții asupra articolului110 TFUE. Aplicarea cu prioritate a normelor dreptului comunitar, prin ignorarea legislației naționale contrară acestora, în speță OUG 50/2008 constituie un principiu al dreptului comunitar, stabilit odată cu hotărârea pronunțată în cauza C-106/77, Simmenthal.
Prin hotărârea pronunțată pe 7 aprilie 2011. în cauza C-402/09, Curtea de Justiție a dispus că art.110 TFUE se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează importul de vehicule de ocazie, fără însă a descuraja cumpărarea de vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Prin hotărârea pronunțată în cauza I. N. vs. D.G.F.P. Gorj, A.F.P. Târgu Cărbunești și Administrația F. pentru Mediu, răspunzând unor întrebări preliminare transmise de Tribunalul Gorj, Curtea a decis astfel:
„Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.” Curtea a reținut că, subsecvent pronunțării hotărârii în afacerea T., Guvernul român nu a susținut că ar exista o diferență relevantă între varianta inițială a taxei de poluare reglementate de O.U.G. nr. 50/2008 și variantele ulterioare (par. 27)., hotărârea confirmând faptul ca toate variantele taxei de poluare sunt incompatibile cu art. 110 TFUE.
Prin Hotararea T. citata mai sus, Curtea a stabilit cu valoare de principiu că o reglementare națională care impune un impozit intern aplicabil vehiculelor de ocazie importate dintr-un stat membru trebuie 1) să nu depășească valoarea reziduală a aceleiași taxe încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare; și 2) să nu aibă o valoare atât de mare, așa încât, raportat la reglementările anterioare reglementării evaluate în dosar descurajează importurile fără a descuraja și achizițiile de vehicule de ocazie deja existente pe piața națională.
Față de incompatibilitatea normelor cuprinse în OUG 50/2008 instanța reține faptul că decizia de calcul a taxei pe poluare nu are fundament juridic, fiind întemeiată acțiunea de anulare a deciziei de calcul a taxei, lipsa temeiului legal atrăgând lipsa dreptului creditorului bugetar de a stabili în sarcina contribuabilului obligația de plată.
Din analiza actelor depuse la dosar si prin raportare la jurisprudența Curții în sensul caracterului ilegal al Ordonanței 50/2008, instanța retine ca sunt îndeplinite condițiile prevăzute de articolul 117 pentru admiterea acțiunii în pretenții. Astfel prestația contribuabilului are semnificația unei plați, dovada acestui aspect fiind făcută prin chitanța depusa la fila 8. De asemenea este îndeplinită si condiția ca datoria în vederea căreia s-a făcut plata sa nu existe din punct de vedere juridic, fata de incompatibilitatea normei naționale care a instituit-o cu normele dreptului comunitar.
In ceea ce priveste cererea de obligare a paratelor la plata dobânzii legale, instanța reține că este întemeiată și sub acest aspect, in raport de dispozițiile articolului 124 Cod.pr fiscala, având în vedere principiul restituirii în integrum a sumei achitate fără baza legală.
În ceea ce privește data de la care se poate dispune obligarea pârâtelor la plata dobânzii fiscale, față de dispozițiile art 124 Cod pr fiscală și art 70 din același act normativ, instanța reține că aceasta trebuie raportată la momentul expirării termenului de 45 de zile prevăzut de lege pentru soluționarea cererii. În ceea ce privește nivelul dobânzii, acesta este cel prevăzut de art 120 alineat 7 Cod pr fiscală.
In conformitate cu prevederile art.1 din OUG nr.50/2008 taxa de poluare nu se face venit la bugetul de stat, ci constituie venit la Fondul de Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului. Având în vedere aceste aspecte instanța reține că este întemeiată acțiunea și în raport de această parte.
Cu privire la cererea de chemare în garanție, în conformitate cu prevederile art.1 din OUG nr.50/2008 taxa de poluare nu se face venit la bugetul de stat, ci constituie venit la Fondul de Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Împotriva sentinței a declarat recurs Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Bacău criticând hotărârea din perspectiva motivelor prevăzute de art. 304 pct.9 teza a II-a și art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă:
A susținut că nu există reglementare legală privind restituirea integrală a taxei de poluare. A invocat în acest sens dispozițiile art. 6 din H.G. nr. 686/2008 .
Din analiza dispozițiilor art.25, art.28 și art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene rezultă că, în esență, sunt interzise statului membru orice măsuri de natură a proteja industria internă prin aplicarea unor taxe superioare produselor de import din statele membre decât taxele aplicate sectorului de producție de referință, în speță, industria de automobile.
Din textele O.U.G. nr. 50/2008 nu rezultă că este protejată industria de automobile din România, taxa de poluare fiind percepută și pentru aceste produse, norma internă nu contravine normei comunitare.
La data intrării în vigoare a Legii nr. 9/2012 a fost abrogată O.U.G. nr. 50/2008, iar potrivit dispozițiilor art. 12 din această ultimă lege, în cazul în care taxa de poluare achitată în temeiul O.U.G. nr. 50/2008 este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea actualei legi privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, se pot restitui diferențele, potrivit formulei de calcul prevăzută de respectiva lege și de normele metodologice de aplicare.
Recursul nu este întemeiat pentru cele ce vor fi arătate în continuare:
La 07 aprilie 2011 C.J.U.E., în cauza T., a răspuns întrebărilor adresate de Tribunalul Sibiu, motivele de recurs urmând a fi analizate ținând cont de hotărârea C.J.U.E., având în vedere că interpretarea dreptului comunitar este obligatorie pentru instanțele naționale.
Reclamanta a investit instanța de fond cu o cerere având ca obiect principal restituirea sumei achitate cu titlu de „taxă de poluare”, susținând că dispozițiile legale în baza cărora s-a perceput această taxă – O.U.G. nr. 50/2008 încalcă dispozițiile art. 110 din T.C.E., obligatorii pentru Statul Român în virtutea Legii nr. 157/2005 și ale art. 11 și 148 din Constituție.
Această susținere a reclamantului este în prezent confirmată de hotărârea preliminară a C.J.U.E. la 07.04.2011 în cauza C-402/09 – T., în care Curtea a stabilit că: „articolul 110 T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Astfel, instanța trebuie să facă aplicarea normei comunitare ținând cont de interpretarea dată de Curte art. 110 TFUE și să soluționeze acțiunea cu care este sesizată, respectiv căile de atac exercitate, respectând interpretarea Curții.
Prin urmare, Curtea va aplica cu prioritate normele dreptului comunitar, lăsând neaplicată legislația națională contrară, în speță, O.U.G. nr. 50/2008 cu modificările ulterioare, având în vedere dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituție.
Pentru aceste considerente, Curtea constată că reglementarea națională a taxei de poluare, în vigoare la data achitării taxei de către reclamant, încalcă dispozițiile art. 110 TFUE, situație în care Curtea de Justiție a decis că taxa nu este datorată, iar statul membru trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză.
Procedura prevăzută de dispozițiile art. 12 din Legea nr. 9/2012, nu poate fi luată în discuție, dispozițiile acesteia producând efecte numai pentru viitor, potrivit principiului neretroactivității legii, așa încât procedura invocată nu poate fi aplicată unui raport fiscal născut anterior, intrării sale în vigoare. Mai mult, observă că prin respectiva procedură se încearcă o reparare parțială a efectelor aplicării unei proceduri, prin care s-a instituit o taxă neconformă dispozițiilor comunitare.
Or, atâta vreme cât CJUE a constatat că taxa de poluare percepută în temeiul O.U.G. nr. 50/2008 este nedatorată, procedura invocată prevăzută de dispozițiile art. 12 din Legea nr. 9/2012 este privită și ca lipsită de eficiență.
Principiul general este acela că statele membre trebuie să ramburseze taxele percepute în mod nelegal, Curtea de Justiție a Uniunii Europene insistând asupra ideii disponibilității unui remediu specific în cadrul sistemelor juridice naționale, ca remediu de drept european.
Față de cele ce preced, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, curtea va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice Bacău în contradictoriu cu intimata-reclamantă R. M. și cu intimata-chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu împotriva sentinței civile nr. 956 din 31.05.2012, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 08 februarie 2013.
Președinte, C. Ș. | Judecător, L. A. | Judecător, M. V. C. |
Grefier, F. B. |
Red.sent. O.G.P.
tehnored.dec.rec.C.Ș./FL.B- 07.03.3013
2 ex.
| ← Pretentii. Decizia nr. 3754/2013. Curtea de Apel BACĂU | Anulare act administrativ. Decizia nr. 4606/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
