Pretentii. Decizia nr. 4036/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4036/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 08-11-2013 în dosarul nr. 2481/103/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 4036/2013
Ședința publică de la 08 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. A.
Judecător M. N.
Judecător C. Ș.
Grefier A. V.
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursul promovat de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice R. împotriva sentinței civile nr. 1034/CF din data de 23.05.2013 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a constatat lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Instanța constată că recursul promovat în cauză de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice Bacău se află la primul termen de judecată, este declarat și motivat în termen și scutit de plata taxei judiciare de timbru în temeiul art. 17 din Legea nr.146/1997, solicitându-se judecata în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 pct.2 Cod procedură civilă.
De asemenea, instanța constată că potrivit dispozițiilor art. 11 alin. 3 din OUG 74/2013 și a dispozițiilor HG 520/2013, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași se subrogă în drepturile și obligațiile Administrației Finanțelor Publice R., dobândind calitate procesuală în cauză.
Instanța constată recursul în stare de judecată și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului de față, în materia contenciosului administrativ, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1034/CF/23.05.2013 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._ a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul M. A. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice R., fiind obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 5795 lei, reprezentând taxa de poluare, precum și dobânda fiscală aferentă sumei calculată potrivit art. 124 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003 cu începere de la data de 18.08.2009 și până la data plății. Totodată a fost admisă cererea de chemare în garanție, fiind obligată chemata în garanție Administrația F. de Mediu să asigure fondurile necesare restituirii.
În baza art. 274 Cod procedură civilă s-a dispus obligarea părților căzute în pretenții la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Reclamantul a achiziționat un autoturism second hand pentru a cărui primă înmatriculare în România i s-a impus obligația fiscală de plată a taxei de poluare în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 50/2008. Considerând nelegală impunerea fiscală, reclamantul a cerut restituirea integrală a sumei, răspunsul primit de la autoritatea fiscală fiindu-i nefavorabil reclamantului.
Referitor la tardivitate și lipsa procedurii prealabile, s-a avut în vedere că potrivit Deciziei nr. 24/14.11.2011 pct. 2, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii formulat de Procurorul General al României cu privire la necesitatea procedurii prealabile invocată de pârâtă “ Procedura de contestare prevăzută de art. 7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d din același cod.”. Nefiind obligatorie contestația împotriva deciziei de calcul al taxei de poluare, se impune respingerea excepției neîndeplinirii procedurii prealabile. Singura obligație ce revenea reclamantului era aceea de a formula cerere de restituire a sumei, în temeiul art. 117 din O.G. nr. 92/2003, obligație pe care reclamantul și-a îndeplinit-o, motiv pentru care excepțiile tardivității și a lipsei procedurii prealabile au fost respinse.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că potrivit Hotărârii Curții de Justiție a Comunității Europene pronunțate la data de 07.04.2011 în cauza C-402/09 având ca obiect cererea pentru pronunțarea unei hotărâri preliminare formulate în temeiul art. 234 C.E. s-a declarat că „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
S-a constatat că regimul taxei de poluare este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în România, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre ale Uniunii Europene, fără însă a descuraja cumpărarea de pe piața națională din România a unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură. Motivat de neconformitatea prevederii O.U.G. nr. 50/2008 cu obligațiile ce decurg din art. 110 T.F.U.E., instanța va înlătura aplicarea normei naționale contrare dreptului comunitar. Obligația fiscală impusă reclamantului este stabilită în baza unei prevederi legale contrare dreptului comunitar, impunându-se admiterea acțiunii cu consecința stabilirii obligației de restituire a sumei plătite de reclamant.
În consecință s-a dispus obligarea pârâtelor Administrația Finanțelor Publice a municipiului R. și Administrația F. pentru Mediu la plata către reclamantă a taxei de poluare și a accesoriilor stabilite de instanță.
Potrivit art. 124 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, reclamantul este îndreptățit și la plata dobânzii fiscale. Momentul de la care curge dreptul de a i se calcula dobânda fiscală este cel al primirii răspunsului negativ la cererea de restituire a taxei, și nu cel al perceperii, reclamantul neputând beneficia de dobânzi pentru perioada cât a stat în pasivitate Răspunsul negativ al organului fiscal a fost depus odată cu întâmpinarea din actualul dosar, reclamantul nefăcând dovada că a cerut restituirea taxei pe cale administrativă. În ce privește cererea de chemare în garanție aceasta a fost apreciată ca fiind întemeiată motivat de prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 privind instituirea taxei de poluare, conform cărora „Prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu”. Cum Administrația F. pentru Mediu are calitatea de beneficiar al sumelor încasate, s-a dispus obligarea chematei în garanție să asigure fondurile necesare restituirii.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâta Administrația Finanțelor Publice R., recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru conform dispozițiilor art. 17 din Legea nr. 146/1997.
În motivarea recursului s-a susținut că hotărârea instanței de fond este lipsită de temei legal, instanța de fond neavând în vedere că taxa în discuție a fost percepută legal, în temeiul unei reglementări interne care nu contravine normelor de drept comunitar, actul normativ modificat fiind în acord cu dispozițiile art. 90 din tratatul Comunității Europene.
Examinând recursul promovat pentru motivele arătate, în condițiile art. 304, 304¹ Cod procedură civilă, instanța îl apreciază ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Specificul situației în speță este determinat de invocarea neconcordanței între prevederea internă și cea comunitară, a cărei analiză este recunoscută în jurisprudența Curții Europene de Justiție de la Luxemburg în competența instanței interne, care poate lăsa neaplicată norma internă dacă prin aplicarea teoriei actului clar sau a teoriei actului clarificat, constată că norma comunitară nu permite aplicarea respectivei norme interne.
Or, prin hotărârea din data de 7 aprilie 2011, Curtea Europeană de Justiție a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr. 50/2008, încalcă dispozițiile art. 110 din T.F.U.E., în condițiile în care discriminează autovehiculele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare.
Curtea a reținut că art. 110 T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Argumentele instanței europene, care au determinat concluzia Curții, deși raportate la forma inițială a O.U.G. nr. 50/2008, anterioară datei de 14 decembrie 2008, nu țin de criteriile folosite de legiuitorul român pentru determinarea taxei pe poluare, pe care le declară corespunzătoare și conforme dreptului comunitar (Paragraf 47 din cauza 402/09), ci de efectul descurajant al unei asemenea taxe, în sine, pentru importul autovehiculelor de ocazie.
Ca atare, independent de criteriile de determinare, de cuantumul taxei și de scopul pentru care o asemenea taxă a fost instituită, Curtea a considerat că o asemenea taxă are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fiind contrarie art.110 T.F.U.E..
Această opinie a Curții de Justiție a fost confirmată și prin hotărârea pronunțată în Cauza C-263/10 – N. împotriva României, în care au fost analizate reglementările ulterioare, care au modificat O.U.G. 50/2008, respectiv O.U.G. nr. 208/2008, nr. 218/2008 și nr. 7/2009, curtea stabilind că toate versiunile de modificare a O.U.G. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt grevate de o asemenea sarcină fiscală.
În consecință instanța apreciază ca fiind nefondate criticile din recurs privind neanalizarea modificărilor aduse O.U.G. 50/2008, ca și cele referitoare la neincidența în speță a hotărârilor preliminare invocate mai sus.
Având în vedere dispozițiile prevăzute de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României și ținând seama de principiile și regulile desprinse din hotărârea Curții de Justiție în cauza Simmenthal II din anul 1978, unde s-a decis că, eficiența deplină a dreptului comunitar ar fi afectată, dacă o regulă de drept intern ar putea împiedica o instanță, care are pe rol o problemă de drept comunitar, să nu o poată tranșa, s-a statuat că "orice judecător național, sesizat în cadrul competentei sale, are obligația de a aplica integral dreptul comunitar si de a proteja drepturile pe care acesta le conferă particularilor, lăsând neaplicată orice dispoziție, eventual contrară a legii naționale".
În astfel de situații, Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite (CJCE, cazul nr. 68/79 Hans J. I/S contre Ministère danois des impôts . cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și I. Németh parag. 61-70).
În ceea ce privește prevederile Legii nr. 9/2012, invocate de recurenta-pârâtă, curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 10 ianuarie 2012 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare.
În atare situație, reclamantul a fost îndreptățit la restituirea integrală a taxei încasate nelegal.
Față de considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin.1 coroborat cu art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul promovat de recurenta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași în numele și pentru Administrația Finanțelor Publice R. împotriva sentinței civile nr. 1034/CF din data de 23.05.2013 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant M. A. și intimata-chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 08 Noiembrie 2013.
Președinte, L. A. | Judecător, M. N. | Judecător, C. Ș. |
Grefier, A. V. |
red. sent.civ. N.T.
red. dec. rec. M.N/2.12.2013
V.M./2 ex.
03.12.2013
| ← Pretentii. Decizia nr. 597/2013. Curtea de Apel BACĂU | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3031/2013.... → |
|---|
