Pretentii. Decizia nr. 2941/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2941/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 10-09-2013 în dosarul nr. 3824/103/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ DECIZIE Nr. 2941/2013
Ședința publică de la 10 septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. P.
Judecător C. Ș.
Judecător C. P.
Grefier O.-N. P.
**********************************
Pe rol fiind soluționarea recursului în materia contenciosului administrativ și fiscal declarat de recurenta Administrația Finanțelor Publice a municipiului Piatra N. împotriva sentinței civile nr. 205/CF/11.02.2013 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, în contradictoriu fiind cu intimatul-reclamant T. M. și intimata-chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, atât la prima, cât și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța constată că în cauză a promovat recurs Administrația Finanțelor Publice a municipiului Piatra N..
Instanța constată că recursul promovat de Administrația Finanțelor Publice a municipiului Piatra N. este declarat și motivat în termen, fiind scutit de plata taxei judiciare de timbru în temeiul art.17 din Legea nr.146/1997.
Totodată, nemaifiind chestiuni prealabile sau cereri de formulat și având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art.242 alin.2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată, păstrând-o în pronunțare.
CURTEA
-deliberând-
Asupra recursului de față;
Examinând actele și lucrările dosarului instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă 205/CF/11.02.2013 a admis acțiunea formulată de reclamantul T. M. în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PIATRA N., a obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 5727 lei achitată de reclamantă cu titlu de taxă de primă înmatriculare, cu dobândă fiscală calculată conform dispozițiilor art. 124 cu referire la art. 70 din OG nr.92/2003 și să plătească reclamantei suma de 639,30 lei, cheltuieli de judecată.
În anul 2007 reclamantul a devenit proprietara unui autoturism achiziționat din Uniunea Europeană, pentru înmatricularea acestuia reclamantul achitând la data de 13.07.2007 suma de 5727 lei cu titlu de taxă specială de primă înmatriculare.
Obligația plății acestei taxe a fost instituită prin art.2141 și următoarele din codul fiscal, text de lege în vigoare la data achitării obligației fiscale.
Potrivit dispozițiilor art.2142 din Codul fiscal, taxele speciale se plătesc cu ocazia primei înmatriculări în România, nivelul taxei speciale fiind reglementat expres de art.214 1 Cod fiscal.
Instanța constată că dispozițiile din Codul fiscal care au reglementat până la 1.07.2008(dată la care a intrat în vigoare OUG nr.50/2008 pentru instituirea taxei de poluare) sunt contrare dispozițiilor prevăzute în această materie de dreptul comunitar. Astfel, potrivit art.90 parag.1 din Tratatul de constituire a Comunității Europene, nici un stat membru nu aplică impozit intern direct sau indirect asupra produselor altor state membre, de orice natură ar fi, mai mare ca cel ce vizează direct sau indirect produsele interne similare.
Cum prin instituirea taxei de primă înmatriculare pentru autovehiculele care se înmatriculează pentru prima dată în România se realizează, așa cum a arătat și reclamanta, un regim fiscal discriminatoriu față de autovehiculele înmatriculate deja în România și cum măsura legislativă națională este incompatibilă cu prevederile comunitare, instanța constată că acțiunea este întemeiată.
Că prin încălcarea principiilor institute de normele comunitare la care România a aderat, dispozițiile interne care privesc obligația plății taxei speciale de înmatriculare rămân fără efect juridic, instanța națională fiind obligată de a asigura realizarea efectului deplin al normelor comunitare.
Instanța a respins excepția invocată de pârâtă, decizia de calcul a taxei nefiind asimilată unui act de creanță fiscală în raport de care să se impună contestarea în termenul de 30 de zile.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Administrația Finanțelor Publice a municipiului Piatra N..
Recursul este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar conform art. 17 din Legea 146/1997.
În motivarea recursului recurenta arată că prima instanță nu s-a pronunțat cu privire la excepția lipsei procedurii prealabile, decizia de restituire parțială fiind emisă la 23.07.2008 iar aceasta putea fi contestată potrivit art. 205 din Codul de procedură fiscală, că reclamantul nu a urmat nici procedura prevăzută de art. 7 din Legea 554/2004.
A invocat de asemenea excepția prescripției dreptului la acțiune având în vedere data emiterii deciziei de restituire parțială și promovarea acțiunii cu depășirea termenului de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. 1 lit. a din Legea 554/2004.
Pe fondul cauzei, susține că potrivit art. 1(5) din Constituția României, în România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie, că restituirea taxei ar fi încălcat acest principiu constituțional, taxa fiind consacrată prin art. 2141 din Codul fiscal, text ce nu a fost declarat neconstituțional sau discriminatoriu.
De asemenea reglementarea taxei auto nu încalcă Tratatul de aderare, că aceasta se aplică tuturor autovehiculelor, că și într-un astfel de caz modificarea actului normativ se realizează în condițiile art. 21 alin. 3 din Legea nr. 24/2000.
Curtea, verificând sentința recurată în limitele motivelor de recurs formulate și cu respectarea dispozițiilor art. 3041 cod procedură civilă, constată nefondat recursul pentru următoarele considerente:
Referitor la motivele de recurs prin care sunt invocate încălcarea de către reclamant a dispozițiilor art. 7 din Legea 554/2004 și art. 205 din Codul de procedură fiscală și excepția prescripției dreptului la acțiune, instanța reține că fondul dreptului pretins de reclamant nu îl constituie anularea unui act administrativ fiscal, ci restituirea unei sume de bani încasată la bugetul statului cu încălcarea dispozițiilor legale în vigoare la data încasării taxei de primă înmatriculare.
Potrivit art. 7 alin. 1 din Legea 554/2004, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia, iar potrivit art. 205 alin. 1 din Codul de procedură fiscală, împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii.
Așadar, procedura prealabilă invocată de recurentă este impusă de lege doar când se contestă un act administrativ, restituirea unei sume, încasate în temeiul unei legii și nu a unui act administrativ, nu este supusă acelorași reguli invocate de recurentă.
Potrivit art. 117 lit. d din Codul de procedură fiscală, sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale se restituie la cererea contribuabilului, conform procedurii prevăzute de lege.
Cum recurenta a refuzat restituirea sumei pretinse de reclamant, acesta are deschisă calea valorificării drepturilor sale în procedura prevăzută de Legea nr. 554/2004 în condițiile art. 11 alin. 1 lit. b din acest act normativ, procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 și termenul prevăzut de art. 11 lit. a din Legea 554/2004, invocate de recurentă, nefiind incidente în cazul refuzului soluționării cererii.
De altfel, în acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 24/14.11.2011 pronunțată în procedura recursului în interesul legii.
Cu privire la fondul cauzei, prima instanță a reținut o situație de fapt în conformitate cu probele administrate și, în ceea ce privește fondul dreptului dedus judecății, o corectă aplicare a legii, cu respectarea atât a principiului supremației Constituției și respectării legilor consacrat prin art. 1 (5) din Constituția României, cât și al priorității dreptului Uniunii Europene, principiu consacrat prin art. 148 (2) și (4) din Constituția României.
Astfel în ceea ce privește principiul constituțional consacrat prin art. 1 al. 5 din Constituție, potrivit căruia este obligatorie respectarea legilor și a Constituției, acesta nu este încălcat de judecătorul fondului deoarece Constituția consacră prin art. 148 alin. 4 obligația judecătorului național de a garanta îndeplinirea obligațiilor rezultate din actele aderării și din prevederile art. 148 alin 2. Potrivit acestora din urmă norme constituționale Tratatele Constitutive ale Uniunii Europene precum și a celorlalte reglementări comunitare, sunt obligatorii și au, în raport cu legile interne, o aplicare prioritară, fiind obligatorii și pentru recurentă.
Mai mult, Curtea de Justiție Europeană în cauza Simmenthal (C-106/77) a statuat cu valoare de principiu că judecătorul național însărcinat să aplice în cadrul competenței sale, dispozițiile dreptului comunitar, are obligația de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme, împotriva oricărei dispoziții contrare a legislației naționale, chiar ulterioare, lăsând acestea neaplicate prin propria putere de decizie fără a solicita sau aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau pe calea vreunei proceduri constituționale.
Așadar judecătorul român are deplină putere de a statua cu privire la dreptul comunitar aplicabil și de a înlătura legea internă când este contrară celei comunitare fiind fără relevanță dacă această lege a fost sau nu declarată de o altă autoritate neconstituțională sau discriminatorie.
În ceea ce privește diferența de taxă supusă restituirii la care face referire O.U.G. 50/2000 este contrară, așa cum s-a reținut de prima instanță, art. 90 din T.C.E.
Astfel taxa de primă înmatriculare este percepută pentru prima înmatriculare a autovehiculelor cumpărate din alte țări membre ale Uniunii Europene, acesta lasă în afara obligației de plată a taxei autoturismele comercializate pe piața internă deja înmatriculate în România la . acestui act normativ și astfel, comercializarea autovehiculelor second-hand pe piața internă fiind posibilă fără plata acestei taxe care se aplică comercializării, pe aceiași piață, autovehiculelor second-hand înmatriculate în alt stat membru.
Sub acest aspect taxa aplicabilă în cazul autovehiculelor second-hand înmatriculate în alt stat membru, reprezintă un impozit intern indirect, în sensul prevăzut de Tratatul constitutiv al Uniunii Europene, de natură a împiedica circulația mărfurilor între statele membre ale Uniunii Europene, măsura fiscală stabilită pentru autovehiculele de pe piața europeană second-hand fiind de natură a descuraja punerea în circulație a vehiculelor de ocazie cumpărate în alte state membre, dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene fiind încălcate de norma internă.
În consecință, față de considerentele ce preced instanța, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, urmează să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice a municipiului Piatra N., cu sediul în loc. Piatra N., . bis, jud. N., împotriva sentinței civile nr. 205/CF/11.02.2013 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, în contradictoriu fiind cu intimatul-reclamant T. M., cu domiciliul în ., .. 74, județul N. și intimata-chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 294 Corp A, sector 6ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 septembrie 2013.
Președinte, V. P. | Judecător, C. Ș. | Judecător, C. P. |
Grefier, O. N. P. |
Red sentință civilă S. A.
Red decizie recurs V.P. 18 Septembrie 2013
OP/18.09.2013/2 ex
| ← Pretentii. Decizia nr. 4055/2013. Curtea de Apel BACĂU | Pretentii. Decizia nr. 597/2013. Curtea de Apel BACĂU → |
|---|








