Pretentii. Decizia nr. 4088/2013. Curtea de Apel BACĂU

Decizia nr. 4088/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 14-11-2013 în dosarul nr. 6093/110/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 4088/2013

Ședința publică de la 14 Noiembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. G. C.

Judecător Olguța L. T.

Judecător C. Ș.

Grefier C. M.

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

La ordine au venit spre soluționare recursurile declarate de recurenta-reclamantă S.C. M. I. S.R.L. prin Cabinet de Insolvență N. A. și de recurentul-pârât C. T. P. P. împotriva sentinței civile nr. 568 din 27 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._, având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns consilier juridic D. M. M. pentru intimatul-pârât M. Onești, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:

Instanța constată că la termenul anterior s-a pus în discuție excepția tardivității recursurilor declarate în cauză.

Consilier juridic D. M. M., față de excepția tardivității, solicită admiterea acesteia și respingerea recursurilor ca tardiv formulate. Totodată, invocă dispozițiile art. 28716 din O.U.G. nr. 34/2006 care prevăd că hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată numai cu recurs, în termen de 5 zile de la comunicare.

S-au declarat dezbaterile închise, cauza rămânând în pronunțare cu privire la excepția tardivității.

CURTEA

- deliberând -

Constată că prin decizia nr. 568/27 Februarie 2013, pronunțată de Tribunalul Bacău, s-a respins excepția necompetenței materiale a Tribunalului Bacău.

S-a admis excepția lipsei calității procesuale Municipiului Onești, prin Primar și a Inspectoratului Școlar Județean Bacău și în consecință s-a respins acțiunea față de aceste pârâte pentru lipsa calității procesuale pasive.

S-a admis excepția lipsei de interes față de C. T. „P. P.” Onești și în consecință s-a respins acțiunea față de această pârâta pentru lipsa de interes, în ce privește primul capăt de cerere.

S-a admis în parte capetele doi și trei din acțiune și a fost obligat pârâtul C. T. P. P. să plătească reclamantei . penalitățile de întârziere rezultate din contract, începând cu data de 03.09.2010 și până la data plății efective a debitului.

S-a menționat că hotărârea poate fi atacată în termen de 15 zile de la comunicare.

Împotriva sentinței tribunalului au formulat recurs . și C. T. „P. P.” Onești.

La termenul din 24 Octombrie 2013 completul de recurs a pus în discuție termenul de promovare a celor două recursuri dispunând ca pentru termenul din 14 noiembrie 2013, părțile să formuleze concluzii cu privire la acest aspect.

La termenul din 14 noiembrie 2013 recurentele nu s-au prezentat în instanță și nici nu au formulat concluziile solicitate.

Instanța, având în vedere dispozițiile art. 137 din Codul de procedură civilă, va analiza cu prioritate excepția tardivității recursurilor invocată din oficiu, urmând a o admite pentru următoarele considerente:

Contractul de execuție de lucrări nr. 925/8.10.2008 a fost încheiat de către părți în baza Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 34/2006, contract cu privire la care a luat naștere și litigiul de față, acțiunea reclamantei . fiind înregistrată la data de 11 octombrie 2012.

Potrivit dispozițiilor art. 287, ind. 16, alin. 1) din Ordonanța de urgență nr. 34 din 19 aprilie 2006, privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, în vigoare la data formulării acțiunii, Hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 5 zile de la comunicare.

Având în vedere data comunicării hotărârii tribunalului, 18.06.2013 și data înregistrării recursurilor, respectiv 28 iunie 2013 recursul . și 2 iulie 2013 recursul pârâtului C. T. P. P., recursurile formulate de către recurente sunt tardive.

Potrivit dispozițiilor cuprinse în art. 129 (1) din Codul de procedură civilă, legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător.

Căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Este o regulă cu valoare de principiu, prevăzută de art. 129 din Constituție, care instituie dreptul părților interesate de a ataca hotărârile judecătorești numai în condițiile legii. Textul constituțional evocă nu numai faptul că mijloacele procesuale de atac ale hotărârilor judecătorești sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie să se realizeze în condițiile legii.

Nu are relevanță termenul menționat în hotărârea tribunalului, deoarece acesta este stabilit de legiuitor.

În situația dată, aspectul privitor la greșita indicare de către instanța de fond a termenului în care putea fi atacată hotărârea, ar fi putut fi analizat în cadrul unei eventuale cereri de repunere în termenul de recurs, cerere care însă în cazul de față nu a fost formulată.

Față de considerentele reținute și dispozițiile legale evocate, urmează a se respinge, ca tardiv formulate recursurile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca tardiv formulate, recursurile declarate de recurenta-reclamantă S.C. M. I. S.R.L. prin Cabinet de Insolvență N. A. și de recurentul-pârât C. T. P. P. împotriva sentinței civile nr. 568 din 27 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimați-pârâți I. Școlar Județean Bacău, P. Onești și M. Onești prin Primar.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 14 noiembrie 2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

G. M. C. OLGUȚA L. T. C. Ș.

GREFIER,

C. M.

Red.s. – M. O.

Red.d.r.- O.L.T./15.11.2013

V.M./2 ex.; 18.11.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Decizia nr. 4088/2013. Curtea de Apel BACĂU