Anulare act administrativ. Decizia nr. 1551/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1551/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 13-05-2014 în dosarul nr. 376/62/2004
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
Secția C. administrativ și fiscal
DECIZIA NR. 1551/R DOSAR NR._
Ședința publică din data de 6 mai 2014
Completul constituit din:
Președinte - R. Grațiela M. - judecător
- Lorența B. - judecător
- S. P. G. - judecător
- T. M. - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâtul O. P. S.A. București („P. CITY”) împotriva sentinței civile nr. 210/CA din 15.01.2014 pronunțată de Tribunalul B. – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._, având ca obiect „ anulare act administrativ”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 06 mai 2014, potrivit încheierii de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru data de 13 mai 2014.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 210/CA din 15.01.2014 pronunțată de Tribunalul B. - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a admis în parte cererea formulată și precizată de reclamantul Tereșneu G. în contradictoriu cu pârâta S.C. O. P. S.A. și în consecință: s-a dispus anularea Deciziei de imputare nr. 16/03.02.2003 emisă de Societatea Națională a Petrolului P. S.A. – Sucursala Peco B., în privința reclamantului Tereșneu G.; s-au respins celelalte cereri ale reclamantului.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele considerente:
Prin decizia de imputare nr. 16/03.02.2003 emisă de Societatea Națională a Petrolului P. S.A. – Sucursala Peco B., s-a stabilit contravaloarea unei pagube de 2.486.439 lei care se impută prin rețineri din garanția suplimentară în cuantum de 1/3 din valoarea acesteia, după cum urmează: S. R. suma de 870.366 lei; T. R. suma de 884.186 lei și reclamantul Tereșneu G. suma de 731.917 lei.
Decizia de imputare nr. 16/03.02.2003 a fost emisă în temeiul art. 102-108 din Codul muncii.
Potrivit dispozițiilor art. 108 din Legea nr. 10/1972 privind Codul muncii anterior – în vigoare la data emiterii deciziei de imputare contestate în cauză – „Răspunderea materială pentru paguba cauzată unității poate fi stabilită numai în cazurile în care aceasta a fost constatată în cel mult 3 ani de la data producerii ei”, iar conform alin. 2 al aceluiași articol „Termenul de emitere a deciziei de imputare este de cel mult 60 de zile de la data când cel în drept să emită decizia a luat cunoștință de producerea pagubei”.
Termenul de emitere a deciziei de imputare nr. 16/03.02.2003 nu a fost respectat în cauză, atâta timp cât angajatorul a luat cunoștință de producerea pagubei în urma inventarelor efectuate în perioada 01.11.2002 – 25.11.2002, 01.10.2002 și 15.11.2002, astfel cum se arată în motivarea deciziei de imputare, iar decizia a fost emisă la data de 03.02.2003, după mai mult de 60 de zile de la data la care pârâta a luat cunoștință de producerea pagubei prin efectuarea inventarelor.
În privința condițiilor angajării răspunderii materiale pentru pagubele cauzate unității, instanța reține că acestea nu sunt îndeplinite în privința reclamantului Tereșneu G., întrucât acesta nu a cauzat vreo pagubă pârâtei Societatea Națională a Petrolului P. S.A. – Sucursala Peco B. pentru a se putea dispune angajarea răspunderii sale materiale în temeiul art. 102-108 din Codul muncii anterior.
Astfel cum s-a reținut în considerentele Ordonanței de scoatere de sub urmărire penală din data de 16.01.2012 pronunțată în dosarul nr. 9374/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria B., reclamantul Tereșneu G. îndeplinea, în cursul anului 2002, funcția de gestionar în cadrul Secției Comercializare C. – Sucursala Peco B., iar în calitate de gestionar avea ca atribuții de serviciu: participarea la recepția, descărcarea produselor petroliere și a celorlalte produse din profilul gestiunii, urmărirea livrării produselor conform graficelor, analiza zilnică a stocului de produse din secția de comercializare, efectuarea zilnică de măsurători la rezervoare, luarea de măsuri de completare a stocurilor, ținerea zilnică a evidenței cantităților de produse petroliere pe sortimente intrare și ieșire în stoc pe fișe de magazie separate, cu respectarea prevederilor și reglementărilor stabilite în acest scop.
S-a reținut în cuprinsul aceleiași ordonanțe că, prin decizia nr. 167/15.11.2002, conducerea Sucursalei Peco B. a dispus efectuarea unui inventar al produselor petroliere, ambalajelor, buteliilor, fiind constatate lipsuri la motorină, benzină, combustibil și ulei. La data de 22.11.2002, în baza Deciziei nr. 176/22.11.2002, conducerea Sucursalei Peco B. a dispus inventarierea gestiunii de produse petroliere din cadrul Secției de comercializare C., constatându-se o lipsă în gestiune în valoare de 2._ lei vechi.
În urma inventarului efectuat de comisia de inventariere ca urmare a Deciziei nr. 192/28.11.2002 a conducerii Sucursalei Peco B., s-a mai constatat un minus în gestiune în valoare de 12._ lei.
Plângerea penală soluționată potrivit Ordonanței menționate a Parchetului de pe lângă Judecătoria B. a vizat întreaga pagubă de 15._ lei, în care este inclusă și paguba în cuantum de 2.486.439 lei care a făcut obiectul deciziei de imputare nr. 16/03.02.2003.
Se reține în finalul Ordonanței de scoatere de sub urmărire penală din data de 16.01.2012 că lipsurile respective au fost create datorită aspectelor de natură obiectivă la care nu au contribuit cei care deserveau acele instalații și nici celor doi șefi ai Depozitului C.. Această concluzie a fost determinată de rapoartele de expertiză tehnică efectuate în cauza penală, potrivit cărora legătura de cauzalitate între deficiențele constatate și minusurile din gestiune este stabilită ca fiind: cisterne auto și rezervoare verticale calibrate necorespunzător, corodate, nevopsite cu vopsea contra ridicării temperaturii interioare a rezervorului, cu abateri interioare cauzate de coroziune, prezența a 21,75 tone de produse petroliere amestec în separatorul de produs al depozitului, lipsa unui cântar basculă, lipsa debimetrelor, fiabilitate afectată de uzura morală datorate și amânării termenului scadent de reparație capitală și modernizarea depozitului cu o întârziere de aproximativ 6 ani, depozitul fiind construit în anul 1979, din acest motiv existând scurgeri de lichid la rezervoare, conducte cu dispozitive de legătură ce nu asigură etanșarea necesară și protecția împotriva evaporării la rampele de încărcare sau descărcare.
Chiar dacă P. de pe lângă Judecătoria B. a analizat vinovăția reclamantului Tereșneu G. sub aspectul săvârșirii unei infracțiuni, aceea de gestiune frauduloasă, din cuprinsul Ordonanței de scoatere de sub urmărire penală din data de 16.01.2012 rezultă, însă, în urma probatoriului administrat în fața organelor de cercetare penală, inclusiv a rapoartelor de expertiză întocmite, lipsa oricărei culpe a reclamantului în privința pagubelor ce îi sunt imputate. Or, nici răspunderea gestionarului pentru pagubele cauzate unității în temeiul art. 102-108 din Codul muncii anterior nu poate fi concepută în lipsa culpei.
În cuprinsul Ordonanței din data de 16.01.2012 se arată în acest sens că nu se poate considera că inventarele anterioare lunii noiembrie 2002 reprezintă un cumul de erori atât a gestionarilor cât și a comisiilor de inventariere, mai ales că în luna mai 2002 s-a făcut un inventar, din comisie făcând parte angajați ai conducerii centrale din București, neconstatându-se cu acea ocazie diferențe apreciabile ca lipsă în gestiune. Se menționează, de asemenea, că nu consemnarea în caietul de stocuri a măsurătorilor este modul prin care s-a creat acea lipsă, rezultatul măsurătorilor putând fi ușor influențat de cauze independente de voința personalului de deservire.
Cauzele lipsurilor în gestiune constatate nu au fost determinate de culpa reclamantului, ci de motive obiective, legate de starea depozitului, deficitar în materie de dotări, neavând cântar, decimetri, existând scurgeri la ventile și flanșele de la racordurile conductelor, în ansamblul general al decalibrării rezervoarelor uzate cât și a mijloacelor de transport auto cu care se lucra frecvent. Pe de altă parte, la rampele de încărcare sau descărcare nu există dotare care să ferească expunerea la razele solare a mijloacelor auto sau CF, ceea ce în mod firesc crea, datorită proprietăților volatile, diferențe în cantități apreciabile, ale produselor petroliere, calculele prin metoda volumetrică din acest motiv fiind ușor de influențat, aspect cuprins și în ultima expertiză tehnică.
Dispozițiile art. 102 alin. 1 și 2 din Codul muncii anterior prevedeau că „Persoanele încadrate în muncă răspund pentru pagubele aduse avutului obștesc din vina și în legătură cu munca lor” și “Ele nu răspund de pierderile inerente procesului de producție care se încadrează în limitele prevăzute de lege, de pagubele provocate datorită unor cauze neprevăzute și care nu puteau fi înlăturate, ori în alte asemenea cazuri în care pagubele au fost provocate din riscul normal al serviciului sau forță majoră”.
În speță, pagubele reținute ca fiind lipsuri în gestiune nu se datorează gestionarului reclamant, ci au fost cauzate de motive obiective legate de aprecierea eronată a cantităților din cauza dotărilor necorespunzătoare a mijloacelor de cântărire, astfel că Decizia de imputare nr. 16/03.02.2003 emisă de Societatea Națională a Petrolului P. S.A. – Sucursala Peco B., în privința reclamantului Teresneu G. este lipsită de suport și contrară dispozițiilor art. 102-108 din Codul muncii anterior, dispoziții care au stat la baza emiterii sale, motive pentru care a fost desființată.
Instanța a respins cererea reclamantului prin constatarea faptului că reclamantul nu datorează nicio sumă de bani pârâtei, ca fiind o cerere în constatarea unei stări de fapt, inadmisibilă din perspectiva dispozițiilor art. 111 Cod procedură civilă.
Raportat la data emiterii deciziei de imputare contestate în cauză, 03.02.2003, dată de la care a trecut o perioadă foarte îndelungată de timp până la data pronunțării prezentei hotărâri judecătorești – mai mult de 10 ani – instanța a reținut că rațiunea suspendării executării deciziei de imputare, respectiv prevenirea unei pagube în patrimoniul contestatorului, pagubă ce i-ar fi cauzată acestuia prin punerea în executare a deciziei de imputare înainte de a se pronunța instanța asupra legalității emiterii acesteia, nu mai subzistă. Pentru aceste motive, instanța a respins cererea reclamantului privind suspendarea executării deciziei de imputare nr. 16/03.02.2003.
Având în vedere considerentele expuse instanța a admis în parte cererea formulată și precizată de reclamantul Tereșneu G. în contradictoriu cu pârâta S.C. O. P. S.A., dispunând potrivit celor de mai jos.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâta . solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii. În motivarea cererii de recurs se arată următoarele:
1. În sensul art. 304 pct.8 c.p.civ. instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății schimbând înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, prin aceea că în anularea deciziei de imputare instanța de fond s-a întemeiat pe considerentele reținute de organul de cercetare penală în dosarul 9374/P/2008 privind constatarea lipsei unei legături de cauzalitate între faptă și prejudiciu. Instanța nu a observat însă faptul că dosarul penal nu a avut ca obiect cercetarea inventarelor reținute prin decizia de imputare în cauză ci numai împrejurările în care s-au desfășurat inventarele din 22.11.2002 și respectiv din 28.11.2008.
2. În sensul art. 304 pct.9 c.p.civ. hotărârea a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii pentru următoarele motive:
Chiar dacă, prin absurd, s-ar porni de la faptul că dosarul penal a avut ca obiect și inventarele ce fac obiectul deciziei de imputare, sentința a fost dată cu aplicarea greșită a legii întrucât în cadrul cercetării penale a rezultat clar atât prejudiciul creat de contestator cât și vinovăția acestuia, în condițiile în care scoaterea de sub urmărire penală s-a întemeiat pe art. 10 lit. d c.p.cpen. respectiv „ faptei îi lipsește unul dintre elementele constitutive ale infracțiunii” și nu pentru motivele prevăzute la art. 10 lit.a sau c c.p.pen., respectiv fapta nu există sau nu a fost săvârșită de inculpat, temeiuri ce ar fi confirmat lipsa de vinovăție a contestatorului.
Mai mult, în cadrul cercetării penale s-a efectuat o expertiză contabilă ce a confirmat un prejudiciu total în cuantum mult mia mare decât cel stabilit în decizia de imputare. ( aprox. 16 miliarde lei vechi).
Se mai arată că chiar dacă nu s-a dispus trimiterea în judecată penală a contestatorului, soluția parchetului confirmă acuzațiile reclamantei ce au făcut obiectul plângerii penale.
Totodată se învederează că legea specială nr. 22/1969 instituie prin art. 25 o prezumție de culpă în sarcina gestionarului de fapt sau de drept acestuia revenindu-i sarcina de a răsturna prezumția fie prin proba inexistenței lipsurilor fie prin dovedirea unor cauze obiective care exclud culpa. În speță contestatorul nu a făcut astfel de dovezi.
Cu privire la tardivitatea emiterii deciziei de imputare se arată că potrivit actelor depuse la dosarul cauzei, rezultatele inventarierii au fost aduse la cunoștința conducerii ulterior datei efectuării inventarierii iar decizia de imputare a fost emisă în termenul stabilit de legiuitor de 60 de zile de la data la acre conducerea societății a luat cunoștință de producerea pagubei în condițiile art. 108 alin.2 din codul muncii..
În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 299, 304 ind.1 și art. 304 pct. 8 și 9 c.p.civ. anterior.
Cererea de recurs este scutită de obligația de plată a taxei judiciare de timbru conform art. 15 lit.a din Legea nr. 146/1997, modificată.
Intimata – reclamantă, nu a formulat întâmpinare ci doar concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței recurate.
în cadrul recursului, în condițiile art. 305 c.p.civ. s-a administrat proba cu înscrisuri noi respectiv procesele verbale de inventare menționate în decizia de imputare.
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art.3041 Cod procedură civilă, instanța de control judiciar constată că recursul este nefondat.
Prin sentința recurată instanța de fond a anulat decizia de imputare nr. 16/03.02.2003 emisă de pârâtă cu referire la reclamant, reținând în esență pe de o parte tardivitatea emiterii acesteia iar pe de altă parte netemeinicia celor reținute în sensul că nu sunt îndeplinite condițiile angajării răspunderii materiale a angajatului întrucât în sarcina acestuia nu se poate reține nici o culpă în producerea prejudiciului constând în lipsa în gestiune, aspecte de fapt reținute de organul de cercetare penală în Ordonanța de scoatere de sub urmărire penală din 16.01.2012 pronunțată în dosarul 9374/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria B..
În ce privește primul motiv de recurs, respectiv interpretarea greșită a actului dedus judecății în sensul art. 304 pct.8 c.p.civ. Curtea îl va înlătura ca neîntemeiat.
Recurenta pârâtă își construiește apărarea pe împrejurarea că actele de cercetare penală nu au vizat efectiv procesele verbale de inventar ce au stat la baza emiterii deciziei de imputare încercând să acrediteze ideea că cercetarea penală a avut un alt obiect decât situația de fapt reținută în decizia de imputare.
Instanța de fond a reținut în mod corect că suma ce face obiectul deciziei de imputare contestate este inclusă în prejudiciul mai mare ce a făcut obiectul plângerii penale.
Astfel, se reține că decizia de imputare contestată nr. 16/03.02.2003 s-a întemeiat pe procesul verbal nr._/24.12.2002, procesul verbal nr. 808/24.01.2003 și procesul vrebal nr. 810/24.01.2003 întocmit de comisia centrală de inventariere pentru valorificarea inventarelor anuale efectuate în perioada 01.11._02 conform deciziei nr. 157/29.10.2002 precum și valorificarea inventarelor efectuate în data de 01.10.2002 conform deciziei nr. 146/30.09.2002 și valorificarea inventarului din data de 15.11.2002 conform deciziei nr. 167/15.11.2002 la depozitul C.. Cuantumul sumei imputate este de 2.486. 439 lei.
În ce privește obiectul anchetei penale soluționate prin Ordonanța de scoatere de sub urmărire penală din 16.01.2012 pronunțată în dosarul 9374/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria B., se reține că verificările au vizat plângerea penală formulată de pârâtă la 26.11.2002 împotriva a trei gestionari între care și reclamantul, și care a vizat lipsurile din gestiune constatate cu ocazia inventarierii din 22.11.2002 estimate la suma de 2_ lei ( f.10 dosar inițial), plângere precizată la 06.12.2002 în sensul majorării cuantumului prejudiciului cu suma de_ lei urmare a rezultatului inventarului din 28.11.2002 dispus prin decizia 192/28.11.2002, toate cu referire la depozitul C..
Potrivit afirmațiilor reclamantului consemnate în încheierea de ședință din 01.04.2003 prin care s-a dispus suspendarea cauzei până la soluționarea plângerii penale, cu referire la cele două sume menționate în plângerea penală s-a emis altă decizie de impunere nr. 201/30.11.2002 completată ulterior ( menționată în cererea introductivă) și care a fost contestată pe rolul Judecătoriei B.. ( f.13 dosar inițial).
Așa cum afirmă reclamantul intimat prin concluziile la recurs, după mai bine de 3 luni de la inventarierile menționate, reclamanta recurentă a mai reținut o altă lipsă în inventarele vizând aceeași perioadă, estimată la suma de 2.486.439 lei, emițând decizia de imputare contestată.
Verificările penale și expertizele dispuse în acest cadru procesual au vizat inventarele efectuate la depozitul C. pe perioada anterioară datei de 28.11.2013 când s-a efectuat un inventar ce a determinat precizarea plângerii penale.
Procesele verbale ce au stat la baza emiterii deciziei contestate vizează o perioadă inclusă în perioadă supusă anchetei penale, ca limită superioară făcându-se referire la da inventarele efectuate anterior datei de 25.11.2012, prin urmare în mod corect instanța de fond a reținut că suma ce face obiect al deciziei de impunere contestate este inclusă în prejudiciul total reținut în cadrul cercetărilor penale.
În consecință, chiar dacă ordonanța de scoatere de sub urmărire penală nu menționează procesele verbale ce au stat la baze emiterii deciziei de impunere contestate, este evident că cercetarea penală a vizat aceleași împrejurări de fapt, pentru o perioadă sensibil mai extinsă.
Astfel nu poate fi primită teza că instanța de fond ar fi interpretat greșit actul juridic dedus judecății.
În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 c. civ, Curtea urmează a-l respinge de asemenea ca neîntemeiat.
Astfel, cât privește faptul că scoaterea de sub urmărire penală întemeiată pe art. 10 lit.d c.p. pen., respectiv că nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii, nu ar fi de natură a susține nevinovăția reclamantului, Curtea reține că din motivarea ordonanței de scoatere de sub urmărire penală, rezultă cu claritate, așa cum a reținut și instanța de fond, lipsa vinovăției ca și element constitutiv al infracțiunii, mai concret lipsa laturii subiective dar și a raportului de cauzalitate dintre activitatea învinuiților și prejudiciul produs.
În acest context în mod corect s-a reținut de către instanța de fond că în speță nu sunt întrunite condițiile pentru angajarea răspunderii patrimoniale a reclamantului, nefiind îndeplinită condiția vinovăției și a raportului de cauzalitate, prejudiciul datorându-se unor împrejurări externe obiective.
Cât privește întinderea prejudiciului, faptul că ancheta penală a relevat un prejudiciu mai mare decât cel care ace obiectul deciziei contestate nu este de natură a conduce la concluzia că er fi vorba despre o altă faptă ilicită, ci așa cum arătat mai sus, decizia contestată vizează doar o parte a prejudiciului total, restul făcând obiectul unor alte decizii de impunere.
Criticile ce au vizat reținerea de către instanța de fond a tardivității emiterii deciziei de impunere, urmează a fi înlăturate de asemenea ca neîntemeiate, recurenta încercând să acrediteze ideea că a emis în termenul de 60 de zile decizia de impunere, întrucât organele sale de conducere au luat la cunoștință de rezultatele inventarierii ulterior.
Practic decizia contestată a fost emisă în urma reevaluării de către comisia centrală a unor inventarieri efectuate anterior de către organele din teritoriu, fără a rezulta vreo justificare a acestei întârzieri, recurenta nefăcând decât să își invoce propria turpitudine, și tatonând posibilitatea de face oricând verificări ale unor inventarieri anterioare pentru a-și prelungi astfel termenul de emitere a deciziilor de impunere.
Raportat la aceste considerente rezultă că soluția primei instanțe este întemeiată, astfel încât în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul formulat, menținându-se ca temeinice și legale dispozițiile instanței de fond în sensul celor ce urmează.
Se va lua act că nu s-au cerut cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâta . împotriva sentinței civile nr. 210/CA/15.01.2014 pronunțată de Tribunalul B. - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care o menține.
Ia act că nu s-au cerut cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 13.05.2014.
Președinte, Judecător, Judecător,
R. Grațiela M. Lorența B. S. P. G.
Grefier,
T. M.
Red.: RGM/13.05.2014
Tehnored.: TM/ 14.05.2014/2 ex.
Jud.fond: M.Z.
| ← Pretentii. Decizia nr. 563/2014. Curtea de Apel BRAŞOV | Pretentii. Decizia nr. 10/2014. Curtea de Apel BRAŞOV → |
|---|
