Pretentii. Decizia nr. 563/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 563/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 20-02-2014 în dosarul nr. 1472/62/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRASOV
Secția de C. Administrativ și F.
Decizia nr. 563/R/2014Dosar nr._
Ședința publică din data de 20 februarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: A. G. S.– judecător
Judecător: O. M. B.
Judecător: D. M. S.
Grefier: D. T.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamantul B. G. împotriva sentinței civile nr. 5567/CA/12.11.2013 pronunțată de Tribunalul B. – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, având ca obiect „pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța constată că recursul promovat de recurentul reclamant B. G. este declarat și motivat în termenul prevăzut de lege potrivit dispozițiilor art.301-303 Cod procedură civilă și timbrat cu taxă judiciară de timbru în sumă 20 lei achitată cu chitanța nr._/6.01.2014, nr._/6.01.2014, nr._/6.01.2014, nr._/6.01.2014, nr._/10.01.2014, nr._/10.01.2014, nr._/10.01.2014, nr._/10.01.2014, nr._/10.01.2014, anulate de instanță la dosar și timbru judiciar de 0,15 lei, anulate de instanță la dosar.
De asemenea, mai constată că s-a depus la dosar prin serviciul de registratură al instanței întâmpinare formulată de intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B., în două exemplare.
Potrivit art. 11 din OUG nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, a art. 23 din HG nr. 520/2013 și a Ordinului 2211/2013, emise în aplicarea ordonanței de urgență, constată transmisă calitatea procesuală activă de la recurenta pârâtă Administrația Finanțelor Publice S. la Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. – S. F. Municipal S..
Având în vedere că recurentul a solicitat judecarea cauzei și în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin.2 Cod procedură civilă, instanța față de actele și lucrările dosarului rămâne în pronunțare.
În deliberare, CURTEA
Asupra recursului dedus judecății, constată:
Prin sentința civilă nr.5567/CA/12.11.2013, Tribunalul B.-secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal: a respins acțiunea formulată de reclamantul B. G. în contradictoriu cu pârâtul S. F. Municipal S. (fost AFP S.); a respins cererea de chemare în garanție formulată de către pârâtă față de chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că: reclamantul a achitat la data de 15.01.2013 taxa de emisii poluante pentru autovehiculul marca VOLKSWAGEN PASSAT, achiziționat din Germania, cu nr. de identificare WVWZZZ3BZYE208007, iar la data de 29.01.2013 a solicitat restituirea acestei taxe, primind răspuns nefavorabil; legislația ce trebuie avută în vedere la analiza caracterului justificat sau nejustificat al refuzului autorității publice pârâte va fi cea în vigoare la data nașterii raportului juridic de drept administrativ dedus judecății, respectiv data achitării de către reclamant a taxei pentru emisiile poluante – 26.02.2013 -, în virtutea principiului neretroactivității legii civile noi, deci Legea nr. 9/2012, fără a avea în vedere dispozițiile OUG nr. 1/2012, act normativ ce a avut aplicabilitate numai pe perioada 03.02._13; potrivit dispozițiilor art. 148 din Constituția României, instanța are obligația aplicării cu prioritate a dreptului comunitar, în raport cu dreptul intern, începând cu data dobândirii de către Statul Român a calității de membru al Uniunii Europene – 01.01.2007, astfel că urmează a analiza compatibilitatea reglementărilor naționale în materie cu legislația comunitară; dispozițiile art. 110 par. 1 din TFUE prevăd că nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare; de asemenea, dispozițiile par. 2 din același articol stabilesc faptul că nici un stat membru nu supune produsele provenind din alte state membre unor impozite interne de natură să protejeze indirect alte produse; prin soluția pronunțată în cauza C-402/09, fiind sesizată în legătură cu interpretarea art. 110 din TFUE prin raportare la dispozițiile OUG nr. 50/2008, CJUE a stabilit că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”; prin hotărârea pronunțată în cauza C-263/10 (N.), CJUE a reținut că toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o asemenea sarcină fiscală; CJUE a arătat în cauza N. că „obiectivul de protecție a mediului (…) ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa de poluare oricărui vehicul pus în circulație în România”, iar o astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar, în plus, conformă principiului poluatorul plătește; prin Legea nr. 9/2012 s-a încercat respectarea recomandărilor C.J.U.E., desprinse din cauzele C-402/09 și C-263/10 în sensul că, prin art. 4 alin. 2, s-a instituit obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată deja taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform dispozițiilor din Legea nr. 571/2003 privind Codul F. sau taxa de poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării; prin dispozițiile art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012, în vigoare din data de 13.01.2013, se elimină, așadar, regimul fiscal discriminatoriu constatat de C.J.U.E. prin soluțiile pronunțate în cauzele menționate; prin O.U.G. nr. 1/2012, dispozițiile art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012 au fost suspendate începând cu data intrării în vigoare a acestui act normativ – 03.02.2012 - până la 31.12.2012, iar această suspendare a aplicării Legii nr. 9/2012 a dus la menținerea discriminării constatate de jurisprudența C.J.U.E. Acest act normativ a încetat să producă efecte la data de 01.01.2013; prin urmare, după data de 01.01.2013, legea aplicabilă raportului juridic de drept administrativ dedus judecății este Legea nr. 9/2012, a cărei formă în vigoare la data achitării de către reclamant a taxei pentru emisiile poluante, a eliminat regimul fiscal discriminatoriu existent anterior; ulterior, prin O.U.G. nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule s-a adoptat o nouă reglementare intrată în vigoare la data de 15.03.2013, reglementare similară cu dispozițiile Legii nr. 9/2012.
Pentru considerentele expuse, reținând că normele care instituie taxa pentru emisii poluante prevăzute de Legea nr. 9/2012 nu sunt în contradicție cu dreptul comunitar, iar refuzul pârâtei de restituire a taxei este unul justificat, instanța de fond a respins cererea formulată de reclamant, ca nefondată, iar având în vedere modul de soluționare a cererii de chemare în judecată, a respins și cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă, în contradictoriu cu Administrația F. Pentru Mediu, ca rămasă fără obiect.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs, în termen legal și motivat, reclamantul B. G., solicitând modificarea în tot a sentinței atacate și admiterea cererii de chemare în judecată.
În motivarea recursului, recurentul-reclamant a susținut, în esență, că și după data de 1 ianuarie 2013, normele care impun plata taxei pentru emisiile poluante în vederea înmatriculării unui autovehicul contravin dreptului Uniunii Europene, întrucât deși prin eliminarea suspendării unor articole din Legea nr.9/2012 s-a eliminat o discriminare, prin articolele rămase în vigoare au fost introduse alte categorii de discriminare ale produselor importate în raport de produsele autohtone, în sensul că: deși prin Normele de aplicare ale Legii nr.9/2012 se instituie obligativitatea plății taxei de emisii poluante în cazul înmatriculării unui autovehicul pentru care nu s-a plătit sau s-a recuperat în baza unei hotărâri judecătorești taxa specială pentru autoturisme și autovehicule ori taxa pe poluare, nu se menționează nimic cu privire la autoturismele pentru care nu s-a plătit taxa sau s-a recuperat taxa pentru emisii poluante, această categorie fiind, astfel, exceptată în continuare; pentru anumite categorii de autovehicule înmatriculate în România anterior anului 2007 nu se plătește în continuare taxa pe considerentul că au fost scutite de la plata taxei la data înmatriculării; taxa nu este percepută la o nouă înmatriculare a autoturismelor deja înmatriculate în România, ci numai pentru autoturismele înmatriculate în Comunitatea Europeană și reînmatriculate în România.
Recursul a fost timbrat cu 20 lei taxă judiciară de timbru (f.2-9) și 15 bani timbru judiciar.
Intimata-pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. - S. F. Orășenesc S., prin D.R.G.F.P. B., a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală.
Analizând actele si lucrările dosarului, sentința atacată, față de motivele invocate, Curtea apreciază că recursul este nefondat, din motivele ce vor fi expuse în continuare.
În fapt, reclamantul a achiziționat un autovehicul care a fost anterior înmatriculat în alt stat membru al Uniunii Europene și pentru care a achitat la data de 15.01.2013 (f.7 dosar fond) taxa pentru emisiile poluante, calculată prin Decizia de calcul nr._/14.01.2013 a Administrației Finanțelor Publice a Municipiului S. (f.8 dosar fond).
Pârâta a refuzat să restituie, la cererea reclamantului, taxa achitată de acesta.
În drept, deși prin Legea nr. 9/2012 a fost abrogată Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, iar prin reglementările cuprinse la art. 4 alin. (2) din Legea nr. 9/2012 urma să fie eliminată discriminarea cuprinsă în O.U.G. nr.50/2008 și a pune reglementările naționale în concordanță cu art. 110 din T.F.U.E. în sensul că obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule exista și cu ocazia primei transmiteri a dreptului de proprietate în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu s-a plătit taxa specială pentru autovehicule și autoturisme, conform Legii nr.571/2003, ulterior, prin O.U.G. nr. 1/2012 s-a dispus suspendarea aplicării dispozițiilor art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012 până la 1 ianuarie 2013, persistând astfel discriminarea constatată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza T. contra României și neconcordanțele reglementărilor naționale cu normele europene.
Dispozițiile evocate, de suspendare a aplicării dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 9/2012, au fost în vigoare doar până la 1 ianuarie 2013, astfel că după această dată, taxa trebuie achitată de toate persoanele interesate, cum este și cazul reclamantului, întrucât dispozițiile legale care prevăd această obligație nu mai sunt discriminatorii, în sensul reținut anterior de Curtea de Justiție a Uniunii Europene.
În același sens a raționat și Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în motivarea Ordonanței pe care a pronunțat-o la data de 3 februarie 2004, în cauzele conexate C-97/13 și C-214/13 (par.30-31).
În ce privește susținerile recurentului în sensul că au fost introduse alte situații de discriminare, menținute și după data de 1 ianuarie 2013, Curtea apreciază că aceste susțineri sunt nefondate.
Astfel, potrivit art.1 alin.(2) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 9/2012, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.9/2012, „pentru autovehiculele înmatriculate după 1 ianuarie 2007, pentru care se solicită prima transcriere a dreptului de proprietate în România, taxa se achită și în cazul în care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu fac parte din categoria autovehiculelor exceptate ori scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării”. Din modul de formulare al acestui text normativ rezultă clar că nu era necesară menționarea expresă a situației când nu a fost plătită anterior taxa pentru emisii poluante, întrucât chiar obligația de plată a acesteia este reglementată. De asemenea, în Normele metodologice menționate nu se prevede că taxa pentru emisiile poluante se achită și în situația autovehiculelor pentru care s-a recuperat în baza unei hotărâri judecătorești taxa specială pentru autoturisme și autovehicule ori taxa pe poluare, astfel că nu se confirmă susținerea reclamantului.
Faptul că anumite categorii de autovehicule sunt scutite de la plata acestei taxe, în considerarea exclusiv a destinației și utilizării speciale a acestora, nu poate atrage neconformitatea taxei cu dreptul Uniunii Europene, întrucât la reglementarea acestor excepții nu se face vreo diferență între autovehiculele de import și cele autohtone.
Susținerea recurentului, în sensul că taxa nu este percepută la o nouă înmatriculare a autoturismelor deja înmatriculate în România, ci numai pentru autoturismele înmatriculate în Comunitatea Europeană și reînmatriculate în România, este nefondată întrucât, după cum s-a arătat mai sus, această situație a existat numai până la data de 31 decembrie 2012, nu și după expirarea perioadei de suspendare a aplicării prevederilor art.4 alin.(2) din Legea nr.9/2012.
Prin urmare, întrucât recurentul-reclamant a achitat taxa pentru emisiile poluante la data de 15 ianuarie 2013, în baza unei decizii de calcul emise la data de 14 ianuarie 2013, prima instanță în mod temeinic și legal a respins acțiunea acestuia, iar criticile sale sunt în totalitate nefondate.
Față de considerentele ce preced, Curtea, făcând aplicarea dispozițiilor art.496, alin.(1) din Legea nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă, va respinge, ca nefondat, recursul declarat și va menține sentința atacată, ca legală și temeinică. Fără cheltuieli de judecată în recurs, nefiind solicitate de intimați.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant B. G. împotriva sentinței civile nr.5567/CA/12.11.2013, pronunțată de Tribunalul B. – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care o menține.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de azi, data de 20 februarie 2014.
Președinte, Judecător, Judecător,
A. G. S. O. M. B. D. M. S.
Grefier,
Red DMS-26.02.2014 D. T.
Tehnored DT-28.02.2014/2 ex.
Jud fond- SȘMatei
| ← Pretentii. Decizia nr. 2037/2014. Curtea de Apel BRAŞOV | Anulare act administrativ. Decizia nr. 1551/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
