Suspendare executare act administrativ. Decizia nr. 2504/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2504/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 30-10-2014 în dosarul nr. 3479/62/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 2504/R/2014 Dosar nr. _
Ședința publică de la 30 octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. M. S.
Judecător: A.-G. S.
Judecător: O. M. B.
Grefier: D. T.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de reclamanta . și pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. împotriva sentinței civile nr. 1957 /CA/17.07.2014 pronunțată de Tribunalului B. - Secția a II-a Civilă,de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, având ca obiect suspendare executare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 23 octombrie 2014 când părțile au pus concluzii în sensul celor consemnate prin încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea la data de 30 octombrie 2014.
CURTEA,
Asupra recursului de față,
Prin sentința civilă nr. 1957/CA/17.07.2014 pronunțată de Tribunalului B. s-a respins cererea față de pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B., ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă; s-a admis în parte cererea formulată de reclamanta S.C B. P. S.R.L în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B.; s-a suspendat executarea Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare nr. F-BV 573 din 30.05.2014 numai în ceea ce privește accesoriile constând în majorări de întârziere aferente impozitului pe profit suplimentar de_ lei, penalități de întârziere în cuantum de_ lei și accesorii aferente TVA stabilită suplimentar la plată constând în dobânzi/majorări de întârziere de_ lei și penalități de întârziere de_ lei; s-au respins celelalte pretenții formulate de reclamantă.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs în termenul legal reclamanta . și pârâta AJFP B..
Recurenta pârâtă AJFP B. a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței și respingerea în totalitate a acțiunii.
În motivare, a arătat că în mod greșit prima instanță a admis cererea de suspendare în ceea ce privește executarea accesoriilor, fără a fi îndeplinite condițiile cerute de lege. Arată recurenta că având în vedere aspectele prezentate apreciază că și creanțele fiscale accesoriile au fost calculate în conformitate cu prevederile legale. Așa cum rezultă și din cuprinsul actelor atacate, aspectele avute în vedere la stabilirea obligațiilor fiscale (principale și accesorii) sunt unele clare și nu există niciun fel de dubiu că acestea nu ar fi fost întocmite în deplină conformitate cu prevederile legale aplicabile.
In jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut în repetate rânduri că actul administrativ fiscal beneficiază de prezumția de legalitate, care la rândul sau se bazează pe prezumțiile autenticității și veridicității fiind el însuși titlu executoriu, iar suspendarea în baza prevederilor Legii 554/2004 nu poate fi dispusă decât pentru motive evidente de nelegalitate și numai atunci când se probează că executarea silită ar fi de natură a pune societatea într-o gravă dificultate.
In ceea ce privește cazul bine justificat a învederat faptul că actele atacate au fost întocmite de către organul fiscal competent, cu indicarea normelor legale incidente în cauză.
Instanța de fond nu a indicat în concret care sunt acele motive care se circumscriu noțiunii de „caz bine justificat”, ci a avut în vedere doar chestiuni generale, fără a indica în concret care este textul de lege încălcat, toate considerațiile expuse fiind lipsite de relevanță juridică față de obiectul cererii și neputând suplinii motivele de nelegalitate avute în vedere de către legiuitor prin actul normativ.
Astfel, este evident faptul că în speță nu se poate vorbi despre un caz bine justificat, atâta timp cât obligațiile fiscale ( accesorii TVA s.a.) au fost stabilite pe baza dispozițiilor legale în vigoare ( Cod Fiscal, Cod Procedură Fiscală etc.).
Cazul bine justificat poate fi reținut doar în baza unor indicii de răsturnare a prezumției de legalitate identificate dintr-un probatoriu căruia nu i se poate pretinde amploarea și consistența dovezilor ce urmează a fi administrate în cadrul acțiunii în anularea actului, pentru că în cadrul procedurii sumare a suspendării executării nu poate fi prejudecat fondul litigiului. Aparența de nelegalitate poate viza nu numai chestiuni de ordin formal, ci și aspecte de drept material, însă este esențial ca motivele identificate să fie evidente, să nu implice examinarea fondului cauzei.
Cu privire la paguba iminentă, a arătat recurenta, că reclamanta nu a probat prin documente faptul că o executare a obligației l-ar perturba în așa mare măsura încât să-i genereze o gravă dificultate. Simpla invocare a faptului că patrimoniul reclamantei va avea de suferit prin declanșarea procedurii de executare silită în vederea recuperării obligațiilor fiscale nu este suficientă.
În recursul formulat de recurenta reclamantă s-a solicitat casarea în parte a hotărârii primei instanțe în ceea ce privește respingerea cererii de suspendare a Deciziei de impunere privind impozitul pe profit și TVA.
Susține recurenta cu privire la condițiile generate de admisibilitate ale cererii de suspendare a executării actelor administrativ - fiscale că sunt îndeplinite în cauză, astfel că prima instanța trebuia să admită în tot cererea societății reclamante.
Sesizând o împrejurare legată de starea de fapt și de drept, care este de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, respectiv un caz bine justificat în interesul art. 2 din Legea nr. 554/2004, (astfel cum instanța admite că a constatat în privința accesoriilor, admițând în parte cererea), instanța de fond era datoare să admită în tot cererea de suspendare, efectele acestei împrejurări răsfrângându-se asupra actului în integralitatea sa.
Procedând altfel instanța de fond, contrar legii și chiar a propriilor susțineri din cadrul sentinței, intră chiar în cercetarea fondului litigiului, constatând și apreciind că doar o anumită măsură din cadrul actului administrativ este nelegală și înlăturând-o doar pe aceasta de la executare, într - un mod nepermis de lege.
Prin admiterea în parte a cererii, instanța de fond a consfințit faptul că sunt îndeplinite toate condițiile impuse de lege pentru suspendarea actului, dar a apreciat că acestea afectează doar o parte a actului și a dispus în mod greșit suspendarea în mod parțial. Constatând că sunt îndeplinite condițiile legale chiar și pentru o parte a actului administrativ fiscal, soluția legală era aceea de a se dispune suspendarea actului în întregime, acesta fiind indivizibil în ceea ce privește suspendarea executării sale, cu atât mai mult cu cât este vorba de o suspendare provizorie în condițiile art. 14 care subzistă doar până la pronunțarea asupra suspendării actului de către instanța care va fi investită cu soluționarea în fond.
Instanța de fond a reținut în mod nelegal că nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru suspendarea executării actului în ceea ce privește debitul principal, respectiv obligațiile fiscale suplimentare stabilite constând în impozit pe profit în valoare de 254.945 lei TVA în cuantum de 425.584
Un alt aspect, vizează faptul că instanța a considerat în mod greșit că societatea recurentă nu a probat aparența de nelegalitate a actului în ceea ce privește debitul principal și că nu exista împrejurări, vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra legalității actului.
Organele fiscale nu aduc niciun fel de probă prin care să dovedească nerealitatea tranzacțiilor.
Singurele așa-zise dovezi sunt verificarea unei aplicații „Clyrix" susținută de organul fiscal, dar nedovedită în niciun fel pe un suport material admisibil ca probă. Mai mult, aceasta ar viza raportările altor furnizori către furnizorul societății reclamante, ceea ce nu este nici o dovadă indubitabilă în privința acesteia și nici nu îi poate fi opus ca dovadă a nerealității tranzacțiilor.
Prima instanță a aplicat greșit și dispozițiile art. 64, 6 și 11 Cod fiscal, argumentând că documentele justificative și evidențele contabile ale contribuabilului constituie probe la stabilirea bazei de impozitare, dar în cazul în care există și alte acte doveditoare, acestea trebuie luate în considerare.... In continuare instanța de fond a dat valoare absolută dreptului de apreciere al organelor fiscale asupra relevanței situației de fapt fiscale (art. 6) și a dreptului acestora de a nu lua în considerare tranzacțiile care nu au scop economic la stabilirea unui impozit sau taxe (art. II).
Toate aceste motive sunt fundamental greșite. In ce privește primul argument, a învederat instanței de control că nu există niciun fel de acte doveditoare depuse de organele fiscale care să ateste nerealitatea tranzacțiilor societății recurente deci dovada făcută prin documentele justificative și înregistrările contabile nu a fost răsturnată prin niciun alt înscris.
In continuare, dreptul de apreciere al organelor fiscale nu este absolut și discreționar, ci trebuie fundamental pe baza de dovezi, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză.
Iar art. 11 nu este aplicabil în cauză, nefiind vorba de tranzacții care nu au scop economic, ci din contră, tranzacții cu scop evident și exclusiv economic, ce trebuie luate în considerare de organele fiscale.
In mod eronat organul de control a considerat cheltuiala cu amortizarea în sumă de
6.211 lei ca fiind cheltuială nedeductibilă și a respins dreptul de deducere pentru TVA în
suma de 7.951 lei aferentă acestei operațiuni.
Subliniază faptul că limitarea cheltuielilor cu amortizarea la procentul de 50% în perioada octombrie 2012-iunie 2013 este o evidentă încălcare a reglementarilor imperative ale Codului fiscal, adoptat prin Legea nr. 571/2003 cu modificările și completările ulterioare. Susține acestea întrucât penultimul paragraf al literei t), alin.(4), art. 21 din Legea nr. 571/2003 cu modificările și completările ulterioare, menționează în mod expres:
„Cheltuielile care intră sub incidența acestor prevederi nu includ cheltuielile privind
amortizarea”.
Referitor la relația comercială dintre . și . în mod nelegal echipa de inspecție fiscală a apreciat că achiziția de bunuri (aur deteriorat) din perioada iulie-noiembrie 2012 în valoare de 1.227.013 lei de la . nu poate fi considerată cheltuială deductibila și nu a acordat drept de deducere pentru TVA în sumă de 294.483 lei aferentă achiziției de materii prime de la acest furnizor.
Motivul pentru care aceste cheltuieli au fost considerate de echipa de control ca fiind nedeductibile este vădit nelegal, neîncadrându-se în nicio normă legală în vigoare.
Referitor la relația comercială dintre . și . - în mod nelegal echipa de inspecție fiscală a apreciat că achizițiile de bunuri ( aur 14K ) din perioada septembrie 2011 - ianuarie 2012 în valoare de 378.738 lei de la . nu pot fi considerate cheltuieli deductibile și nu a acordat drept de deducere pentru TVA în sumă de 90.897 lei aferentă achiziției de materii prime de la acest furnizor.
In baza unei aplicații organul fiscal nu poate determina în mod obiectiv starea de fapt
fiscala, realitatea și legalitatea operațiunilor economice desfășurate între .>SRL și ..
Este menționată în actul administrativ fiscal supus contestației și informația potrivit căreia . este începând cu data de 28.03.2013 în procedura de dizolvare cu lichidare, motiv pentru care controlul încrucișat solicitat de organul fiscal pentru această societate nu a putut fi efectuat.
Așa cum însăși organul de control a subliniat, societatea Maxpur Energy SRL se află în procedura de dizolvare cu lichidare, nu a fost supusă unui control, nu a fost posibilă determinarea și justificarea provenienței mărfii.
Și cea de-a doua condiție prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004 referitoare la „prevenirea unei pagube iminente” este îndeplinită în cauză.
Executarea silită a sumelor stabilite nelegal prin actele contestate va produce în mod evident grave și ireparabile prejudicii, având în vedere că societatea recurentă nu deține lichidități suficiente care să acopere sumele imputate și în mod inevitabil, se va trece la poprirea conturilor bancare și vânzarea silită a bunurilor societății, masuri care vor duce de îndată la . plăți a societății recurente.
Un ultim aspect învederat instanței este acela că nu există pericolul imposibilității de colectare a creanțelor fiscale în cazul societății reclamante. Societatea reclamantă are stocuri suficiente de aur, care se mențin în permanență pentru a asigura ruajul celor 4 puncte de lucru – bijuterii. Produsele sub forma bijuteriilor se află prezentate spre vânzare cu amănuntul în cadrul magazinelor, iar pe măsură ce acestea se vând, societatea reclamantă produce altele cu care le înlocuiește pe raft. Deci stocul de bijuterii se menține în permanență.
In cazul punerii în executare a actelor administrative fiscale, organele fiscale vor trece la vânzarea acestor stocuri de bijuterii, ceea ce va determina închiderea imediată a magazinelor și falimentul societății reclamante.
Părțile nu au mai solicitat administrarea altor probe în recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma dispozițiilor art. 498 Cod procedură civilă și recursurile declarate în cauză, Curtea constată următoarele:
Motivele de recurs invocate de recurenta . – înlăturarea de către instanța de fond a susținerilor sale referitoare la îndeplinirea condițiilor pentru suspendarea actului administrativ – se încadrează în dispozițiile art. 488 pct. 8 Cod procedură civilă și sunt fondate.
Contrar concluziilor primei instanțe, Curtea constată că în speță sunt îndeplinite condițiile cerute pentru suspendarea executării unui act administrativ, respectiv existența unui caz bine justificat și iminența producerii unei pagube care, astfel, poate fi prevenită.
Analizând prima dintre cele două condiții, Curtea constată că reclamanta a invocat în cadrul cererii introductive împrejurări concrete legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură a crea o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ atacat. Este evidentă această îndoială odată ce organul fiscal și-a întemeiat soluția pe concluzii care au fost contestate de agentul economic verificat, iar verificarea realității lor presupune administrarea de probatorii.
Astfel, s-a reținut de către organul fiscal că recurenta reclamantă nu poate demonstra realitatea operațiunilor economice și astfel nu poate beneficia de deducere, iar aceasta rezultă din următoarele împrejurări: furnizorul . se află în procedura dizolvării; acest furnizor a declarat cu întârziere livrările către recurenta reclamantă; nu a putut fi efectuat un control încrucișat întrucât societatea figurează ca radiată.; furnizorul . nu a declarat livrările către recurenta reclamantă; toate deconturile TVA au fost depuse pentru sume negative și nici unul dintre furnizorii societății nu a declarat livrări către societate ; acest furnizor a intrat în procedura de dizolvare și nu s-a putut efectua controlul încrucișat.
Demonstrarea caracterului nereal al tranzacțiilor presupune administrarea de probatorii ample și nu poate rezulta doar din comportamentul furnizorilor societății recurente, atâta vreme cât aceasta deține documentele financiar contabile care atestă livrarea și achiziția mărfurilor.
Toate aceste împrejurări relevă o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ contestat.
Cât privește paguba iminentă instanța de recurs observă că suma reținută în actul contestat este însemnată și poate pune în incapacitate de plată reclamantă.
Într-adevăr, punerea în executare a deciziei contestate îi poate crea reclamantei un prejudiciu material previzibil, în condițiile în care ar conduce la imposibilitatea desfășurării activității economice.
Ca principiu, Curtea reține că în procesul executării din oficiu a actelor administrative trebuie asigurat un anumit echilibru, precum și anumite garanții de echitate pentru particulari, întrucât acțiunile autorităților publice nu pot fi discreționare, iar legea trebuie să furnizeze individului o protecție adecvată împotriva arbitrariului.
Tocmai de aceea suspendarea executării actelor administrative trebuie considerată ca fiind, în realitate, un eficient instrument procedural aflat la îndemâna autorității emitente sau a instanței de judecată pentru a asigura respectarea principiului legalității, fiind echitabil ca atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află în proces de evaluare, acestea să nu-și producă efecte asupra celor vizați.
De asemenea, Curtea va avea în vedere și Recomandarea nr. R(89)8 din 1989 a Comitetului de Miniștrii din cadrul Consiliului Europei care a considerat că este de dorit să se asigure persoanelor o protecție jurisdicțională provizorie în funcție de împrejurările concrete ale cauzei pentru a nu cauza acestora un prejudiciu ireparabil și pe care echitatea îl impune ca fiind de evitat în măsura posibilului.
Având în vedere că achitarea cauțiunii este de natură să garanteze evitarea abuzului procesual și reținând că, pentru argumentele expuse anterior criticile recurentei AJFP B. nu sunt întemeiate, Curtea urmează a admite recursul declarat de recurenta . împotriva sentinței civile 1957/CA/17.07.2014 pronunțată de Tribunalul B., Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal pe care o va casa în parte și rejudecând:
Va admite în parte acțiunea formulată de reclamanta . în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B..
Va suspenda executarea Deciziei de impunere F-BV 573/30.05.2014 emisă de pârâtă.
Va respinge cererea de suspendare a executării Raportului de inspecție fiscală BV 384/30.05.2014 și a Procesului – verbal nr. 484/02.06.2014.
Va menține soluția primei instanțe cât privește respingerea acțiunii în contradictoriu cu pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B..
Va respinge recursul declarat de recurenta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. împotriva sentinței civile 1957/CA/17.07.2014 pronunțată de Tribunalul B., Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenta . împotriva sentinței civile 1957/CA/17.07.2014 pronunțată de Tribunalul B., Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal pe care o casează în parte și rejudecând:
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta . în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B..
Suspendă executarea Deciziei de impunere F-BV 573/30.05.2014 emisă de pârâtă.
Respinge cererea de suspendare a executării Raportului de inspecție fiscală BV 384/30.05.2014 și a Procesului – verbal nr. 484/02.06.2014.
Menține soluția prime instanțe cât privește respingerea acțiunii în contradictoriu cu pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B..
Respinge recursul declarat de recurenta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. împotriva sentinței civile 1957/CA/17.07.2014 pronunțată de Tribunalul B., Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30.10.2014.
Președinte, Judecător, Judecător,
D. M. S. A. G. S. O. M. B.
Grefier,
D. T.
Red OMB -11.11.2014
Tehnored DT -12.11.2014/2 ex
Jud fond- CO S.
| ← Pretentii. Decizia nr. 2513/2014. Curtea de Apel BRAŞOV | Pretentii. Decizia nr. 558/2014. Curtea de Apel BRAŞOV → |
|---|
