Pretentii. Decizia nr. 2514/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2514/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 31-10-2014 în dosarul nr. 39/62/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 2514/R Dosar nr._
Ședința publică din data de 31 octombrie 2014
Completul de judecată constituit din:
Președinte: M. I. M.
Judecător:M. F.
Judecător: M. C.
Grefier: E. Bernád
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. împotriva sentinței civile nr. 1843/CA/25.06.2014 pronunțată de Tribunalul B. – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal -, în dosarul nr._ având ca obiect „pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța constată că în prezenta cauză a fost parcursă procedura prealabilă prevăzută de Noul cod de procedură civilă.
Recursul promovat de recurenta pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. este declarat și motivat în termenul prevăzut de lege, potrivit dispozițiilor art.485 - 487 din noul cod de procedură civilă raportat la art. 20 din legea nr. 554/2004 și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar potrivit dispozițiilor art. 30 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 80/2013. Totodată constată că recursul a fost declarat prin consilier juridic astfel cum prevăd dispozițiile art. 486 din noul cod de procedură civilă. În conformitate cu dispozițiile art. 223 noul cod de procedură civilă s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Prin serviciul de registratură al instanței, M. V. a depus la dosar, într-un singur exemplar, notă de ședință la care a anexat împuternicire avocațială precum și chitanța nr. BV nr.121/15.10.2014 prin care face dovada achitării onorariului de avocat în sumă de 200 de lei.
Având în vedere că s-a solicitat judecarea în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 223 noul cod de procedură civilă, instanța, față de actele și lucrările dosarului, rămâne în pronunțare.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 1843/CA/25.06.2014 pronunțată de Tribunalul B. – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost admisă acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul M. V. în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. și, în consecință, pârâta a fost obligată să restituie reclamantului suma de 4642 lei cu titlu taxă de poluare, dobânda fiscală aferentă începând cu data de 18.11.2008 și suma de 800 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Totodată, a fost admisă cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu formulată de pârâtă și, în consecință, chemata în garanție a fost obligată să restituie pârâtei suma de 4642 lei cu titlu taxă de poluare și dobânda fiscală aferentă începând cu data de 18.11.2008.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta AJFP B., prin consilier juridic conform art. 84 alin. 2 c.pr.civ. (delegație fila 5 dosar), hotărârea fiind criticată sub aspectul nelegalității și netemeiniciei solicitându-se admiterea căii de atac și modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.
În motivare a arătat că nu poate proceda la restituirea sumei achitate deoarece instanța de fond nu a dispus și anularea actului administrativ în baza căruia suma a fost încasată – decizia de calcul a taxei de poluare. În mod nelegal, în opinia sa, prima instanță a considerat că decizia de calcul a taxei de poluare nu este act administrativ fiscal în sensul art. 43 din OG nr. 92/2003, deși în cuprinsul acesteia s-a stabilit distinct că poate fi contestată în termen de 30 de zile la organul fiscal competent, iar împotriva deciziei dată de acesta se poate formula acțiune la instanța competentă.
A mai susținut că în mod greșit a reținut prima instanță că în speță există un refuz nejustificat de restituire și că plata taxei s-a efectuat în temeiul unui act normativ în vigoare la momentul plății, OUG nr. 50/2008, act normativ care, contrar celor reținute prin sentința recurată, nu este contrar art. 90 TCE și nu a fost declarat astfel.
Recurenta a invocat și greșita reține a culpei sale procesuale, susținând că obligarea sa la plata dobânzilor și a cheltuielilor de judecată este greșită, plata taxei fiind una voluntară. În plus, a apreciat că este exagerat de mare și cuantumul cheltuielilor de judecată, prin raportare la complexitatea redusă a cauzei.
Cererea de recurs este scutită de obligația de plată a taxei judiciare de timbru conform art. 30 din OUG nr. 80/2013.
În drept a fost invocată aplicarea Codului fiscal, a OUG nr. 50/2008 și a c.pr.civ.
Intimatul – reclamant și intimata chemată în garanție nu au formulat întâmpinare în condițiile art. XV alin. 3 coroborat cu art. XVII alin. 3 din Legea nr. 2/2013.
Părțile nu au mai solicitat administrarea altor probe noi în recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor art. 488 cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:
Recurenta a invocat ca motive de recurs, pe de o parte, inaplicabilitatea dreptului comunitar, iar, subsecvent acestei apărări, compatibilitatea normei ce instituie această taxă cu normele comunitare, motive de recurs care se încadrează în dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 8 c.pr.civ., dar nu sunt fondate.
Astfel, preeminența dreptului comunitar este consacrată prin Constituție, iar punerea în aplicare a obligațiilor ce decurg din dreptul comunitar se reflectă atât în obligația de cooperare loială cât și în autonomia instituțională și procedurală a statelor membre. Această autonomie are la bază principiul efectivității care vizează împiedicarea ca o dispoziție procedurală națională să facă imposibilă sau excesiv de dificilă aplicarea dreptului comunitar.
În acest context se impune a se mai preciza ca TFUE se bucură de aplicabilitate directă în dreptul intern al unui stat membru, astfel că judecătorul național este obligat să îl aplice cu prioritate față de reglementări naționale contrare indiferent de caracterul acestora general sau special.
Cu privire la compatibilitatea normei cu dreptul comunitar, Curtea reține că potrivit art. 110 din TFUE (fostul art. 90 TCE) „Niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea, niciun stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție.”
Curtea mai reține că prin soluția pronunțată în cauza C-402/09, fiind sesizată în legătură cu interpretarea art. 110 din TFUE prin raportare la dispozițiile OUG nr. 50/2008, CJUE a stabilit că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Față de cele stabilite de CJUE prin această decizie, Curtea constatată că prin instituirea dispozițiilor prevăzute de art. 4 din OUG nr. 50/2008 se introduce un regim fiscal discriminatoriu, atâta vreme cât taxa de poluare, prin valoarea sa și prin faptul că nu este percepută în cazul reînmatriculării unui autovehicul deja înmatriculat în România este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulație, în România, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Totodată, este important de menționat faptul că s-a respins cererea Statului Român de limitare a efectelor în timp a hotărârii Curții, ceea ce înseamnă că hotărârea T. se aplică retroactiv și lipsește de temei juridic prelevarea taxei de poluare.
Curtea nu poate reține incidența prevederilor art. 12 din Legea nr. 9/2012, invocate de recurentă, conform cărora taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 iulie 2008 – 12 ianuarie 2012, cu titlu de taxă de poluare și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a Legii nr. 9/2012.
Astfel, taxa de poluare ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației în vigoare după data de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru UE a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia. Din această perspectivă reclamantul are dreptul la restituirea integrală a taxei de poluare încasată în temeiul unor dispoziții legale interne contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 110 TFUE (fostul art. 90 TCE), cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză.
Prin urmare, nu se poate reține, justificat, că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 12 ianuarie 2012 pe care să o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa de poluare.
Pentru toate aceste considerente, criticile recurentei privind neaplicarea în cauză a dispozițiilor art. 110 TFUE și cele privind conformitatea taxei de poluare instituită prin OUG nr. 50/2008, modificată, cu acestea, vor fi respinse.
Nu poate fi reținut nici motivul de recurs referitor la greșita admitere a cererii de restituire, în condițiile în care nu s-a dispus anularea actului care a stabilit nivelul taxei solicitată a fi restituită.
Reclamantul a solicitat Administrației Județene a Finanțelor Publice B. restituirea unei sume reprezentând contravaloarea unei taxe de poluare achitată la data de 18.11.2008 în vederea înmatriculării unui autoturism second-hand înmatriculat anterior într-un stat membru UE, cererea nefiind soluționată favorabil, astfel că prin prezenta cerere de chemare în judecată, formulată în condițiile art. 1 și 8 raportat la art. 2 lit. i din același act normativ din Legea nr. 554/2004, tribunalul, ca instanță de contencios administrativ, a fost învestit cu analiza caracterului justificat sau nu al refuzului de restituire a sumei solicitate.
Reclamantul nu a înțeles să critice, pe calea unei plângeri prealabile, modul de calcul al taxei de poluare, ci și-a exprimat poziția de a solicita restituirea unei sume apreciată drept nelegală și neconformă cu dreptul comunitar.
Obiectul acțiunii în contencios administrativ îl constituie analiza caracterului justificat sau nu al refuzului de restituire a unei taxe pe care reclamantul o consideră contrară dreptului comunitar, iar o asemenea acțiune este admisibilă, încadrându-se în dispozițiile art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 2 lit. i din același act normativ.
În legătură cu daunele interese este de remarcat că tribunalul a acordat dobânda fiscală, având în vedere caracterul de creanță fiscală a taxei respective, jurisprudența CJUE și hotărârea pronunțată în cauza C-565/11 (M. I.) din data de 18.04.2013.
Cu privire la condiția culpei, invocată de recurentă, Curtea constată că aceasta rezultă din încasarea unei taxe care, așa cum s-a arătat mai sus, încalcă normele de drept comunitar. Chiar dacă instituția recurentă a procedat la încasarea acestei taxe în temeiul unui act normativ intern, răspunderea sa intervine în calitate de reprezentantă a Statului Român, calitate în care a și emis decizia de calcul a taxei de poluare și a încasat taxa.
În ceea ce privește data acordării dobânzii, față de hotărârea pronunțată de CJUE în cauza C-565/11 (M. I.) din data de 18.04.2013, prin care s-a stabilit că „dreptul uniunii trebuie interpretat în sensul că, în cazul perceperii de către un stat membru a unei taxe incompatibile cu dreptul Uniunii, în speță articolul 110 TFUE, acest stat este obligat să restituie cuantumul acestei taxe și să plătească dobânzile aferente cuantumului acesteia începând de la data plății sale de către contribuabil”, Curtea reține că dobânda este datorată de pârâtă chiar de la data încasării taxei, astfel cum corect a statuat și tribunalul.
Nici motivul de recurs referitor la cheltuielile de judecată acordate în cauză nu este fondat. Curtea constată că acestea au fost legal stabilite în sarcina părții care are culpă procesuală – pârâta, conform art. 451 c.pr.civ., aceasta refuzând nejustificat restituirea taxei pe cale administrativă, astfel cum reclamantul i-a solicitat anterior promovării cererii de chemare în judecată, în condițiile în care caracterul contrar dreptului comunitar al acestor taxe de emisii poluante a fost stabilit prin nenumărate hotărâri judecătorești și prin hotărârile CJUE arătate anterior (C-402/09 (T.) și C-263/2010 - N.).
Referitor la cuantumul cheltuielilor de judecată acordate, Curtea constată că suma de 300 lei reprezintă taxa judiciară de timbru stabilită de instanța de fond și achitată de către intimatul reclamant conform chitanței de la filele 5 și 11 dosar tribunal, astfel că această sumă nu poate fi redusă, față de dispozițiile art. 451 alin. 4 c.pr.civ., iar suma de 500 lei reprezintă onorariu avocat (fila 30), sumă care corespunde complexității cauzei și muncii prestate de avocatul ales al reclamantului.
Raportat acestor considerente, rezultă că soluția primei instanțe de admitere a acțiunii și obligare a pârâtei la restituirea taxei de poluare este întemeiată, astfel încât în baza art. 496 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul formulat de pârâta AJFP B. împotriva sentinței civile nr. 1843/CA/25.06.2014 pronunțată de Tribunalul B. - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, menținându-se ca temeinice și legale dispozițiile instanței de fond.
În baza art. 453 c.pr.civ. va fi obligat recurenta – pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. la plata cheltuielilor de judecată, respectiv a sumei de 200 lei cu titlu de onorariu de avocat, avansat de intimatul – reclamant M. V., conform dovezii depusă la dosar (fila 25).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. împotriva sentinței civile nr. 1843/CA/25.06.2014 pronunțată de Tribunalul B. - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care o menține.
Obligă recurenta – pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. la plata
către intimatul –reclamant M. V. a sumei de 200 lei reprezentând cheltuieli de judecată în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 31.10.2014.
Președinte, Judecător, pt judecător,
M. I. M. M. F. M. C.
aflată la seminar
semnează președintele completului
judecător M. I. M.
Grefier,
E. Bernád
Red. M.I.M./31.10.2014
Tehnored. E.B./03.11.2014-5 ex
Jud. fond. D.U.
| ← Pretentii. Decizia nr. 2494/2014. Curtea de Apel BRAŞOV | Pretentii. Decizia nr. 866/2014. Curtea de Apel BRAŞOV → |
|---|
