Despăgubire. Sentința nr. 53/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 53/2016 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-01-2016 în dosarul nr. 53/2016
ROMÂNIA
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR.53
Ședința publică de la 14.01.2016
Completul constituit din:
PREȘEDINTE – R. I. C.
GREFIER – N. G. S.
Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanții J. A., P. VICTORIȚA, A. M. și P. G. în contradictoriu cu pârâții A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PRORPIETĂȚILOR și C. C. PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, având ca obiect ”despăgubiri”.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prin cererea de chemare în judecată, reclamanții au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
În baza art. 238 C.proc.civ. Curtea estimează durata necesară cercetării procesului la 1 lună.
Curtea ia act de noua denumire a pârâtei C. C. Pentru Stabilirea Despăgubirilor care în prezent este C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR, urmând a se rectifica citativul în acest sens.
Curtea constată că prin întâmpinare s-a invocat excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București-Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal și având în vedere că reclamanții au solicitat judecarea cauzei în lipsă, reține cauza în pronunțare asupra excepției de necompetență materială invocată.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe, sub nr._, reclamanții J. A., P. Victorița, A. M. și P. G. au chemat în judecată pârâtele A. Națională pentru Restituirea Proprietăților și C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța: să constate încălcarea dreptului patrimonial al reclamanților, astfel cum a fost el stabilit în conformitate cu normele imperative ale Legii nr. 10/2001, în ceea ce privește imobilul teren situat în municipiul G., ., in suprafața de 758,8 m.p.; să oblige pârâtele să efectueze toate diligentele necesare și obligatorii impuse de legea specială pentru a evalua și stabili valoarea de restituire în echivalent bănesc a imobilului teren situat în municipiul G., ., in suprafața de 758,8 m.p.; să oblige pârâtele să emită decizia privind titlu de despăgubire pentru imobilul teren situat în municipiul G., ., in suprafața de 758,8 mp, sub sancțiunea obligării conducătorului unității la plata unei amenzi egale cu 20% din salariului minim brut pe economie pe zi de întârziere; să oblige pârâtele la plata contravalorii prejudiciului suferit prin refuzul acestora de a soluționa în termen legal cauza; să oblige pârâtele la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, au arătat următoarele:
În fapt, la data de 07.08.2001 au solicitat in temeiul Legii 10/2001 restituirea in echivalent a imobilului teren situat în municipiul G., ., in suprafața de 758,8 mp. Prin Dispoziția nr. 1334/SR din 25.02.2005 emisă de primarul municipiului G. a fost respinsă cererea de restituire in natura sau in echivalent a imobilului susmenționat formulată de către subsemnații.
Prin sentința civilă nr. 760 pronunțată la data de 12.06.2006 de către Tribunalul G. în dosar nr. 962/C/2005, instanța a admis acțiunea formulată, în contradictoriu cu Primăria Municipiului G., prin Primar, dispunând anularea dispoziției nr. 1334/SR din 25.02.2005. De asemenea, prin aceeași sentință instanța a dispus obligarea primăriei sa comunice Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților documentația privind imobilul situat in G., . in suprafața de 758, 8 mp in vederea emiterii dispoziției referitoare la acordarea de titluri de despăgubiri.
Ca urmarea acestei sentințe, a fost emisa o noua dispoziție a primarului, respectiv dispoziția nr. 3322/SR din 29.03.2007 prin care s-a propus acordarea de despăgubiri către subsemnații in echivalent pentru imobilul in suprafața de 758, 80 mp situat in G., ., conform Legii speciale nr. 247/2005, Titlul VII.
In anul 2010 au transmis si către ANRP un memoriu înregistrat sub nr. 3965/2010 în urma căruia li s-a răspuns că dosarul nr._/CC nu fusese inca repartizat in vederea analizării si transmiterii acestuia la evaluatorul sau societatea de evaluator desemnata de către C. Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor, pentru întocmirea procedurii de specialitate.
Au comunicat paratelor diverse memorii, adrese, solicitări, plângeri prealabile si au insistat in permanenta asupra soluționării dosarului nostru, însa pana in prezent acesta nu a fost analizat.
Ca urmare a ultimei plângeri prealabile adresate ANRP si CCSD, au primit adresa nr._/RG/22.06.2015 prin care li se comunica faptul ca pana in prezent dosarul nu a fost repartizat personalului de specialitate al ANRP, in vederea analizării intrucat in prezent sunt analizate si soluționate dosare repartizate in baza deciziilor anterioare, urmând ca după soluționarea acestor dosare sa se procedeze la repartizarea de noi dosare.
Procedura de recuperare a bunului imobil a început inca din anul 2001, prin formularea unei notificări la autoritatea locală, cu competențe în materia stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, fiind emisă în acest sens o dispoziție la 25.02.2005, intre data depunerii cererii si data introducerii prezentei acțiunii trecând nici mai mult, nici mai puțin de 14 ani, timp in care reclamanții nu au rămas pasivi, au insistat permanent in analizarea si soluționarea dosarului, însa fără ca în aceasta perioada autoritățile abilitate de lege să ajungă la finalizarea procedurii.
Durata excesivă a procedurilor administrative a încălcat în mod evident principiul procesului rezonabil, fiind încălcate prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Procedurile administrative, coroborate cu cele judiciare, trebuie să se desfășoare în termen rezonabil, iar trecerea unui timp de 14 ani de la data formulării cererii de acordarea a măsurilor reparatorii, constituie o încălcare gravă a prevederilor art. 6 din CEDO.
Mai mult decât atât, prin neîndeplinirea obligației de a se emite titlurile de despăgubire, autoritățile pârâte aduc o evidentă atingere noțiunii de bun și a obligației statului de a proteja bunurile, valorile patrimoniale ale persoanelor, obligație asumată de România prin Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
In conformitate cu dispozițiile din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, procedura administrativă de soluționare a dosarelor privind acordarea de măsuri reparatorii presupune parcurgerea mai multor etape și anume: etapa transmiterii și a înregistrării dosarelor; etapa analizării dosarelor de către Secretariatul C.C.S.D. sub aspectul restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării, etapa evaluării, etapă în care dacă după analizarea dosarului se constată că în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, dosarul va fi transmis evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare, procedura finalizându-se prin emiterea de către C.C.S.D. a deciziei reprezentând titlul de despăgubire și valorificarea acestui titlu în condițiile prevăzute de arL 26 din O.U.G.nr. 81/2007 care include în cuprinsul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, Capitolul V, secțiunea 1 intitulată „ Valorificarea titlurilor de despăgubire ".
Este evident faptul că reclamanții s-au adresat pârâtelor în mod repetat, manifestându-și stăruința în soluționarea cererilor dumnealor, însă acestea au rămas fără soluționare efectivă, împrejurare care este de natură a-i afecta considerabil pe reclamanți în soluționarea într-un termen rezonabil a cererilor, raportat la prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004.
In jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului se constată că prin Convenție se apără drepturi concrete și efective, iar orice ingerință în drepturile consacrate de aceasta trebuie să corespundă menținerii unui just echilibru între cerințele interesului general al comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului. Acest echilibru ce trebuie protejat ar fi distrus dacă individul ar suporta o sarcină specială și exorbitantă. Or, din această perspectivă apreciem că nesoluționarea dosarului reclamanților, indiferent de motivația autorității recurente, ar echivala cu o vătămare a acesteia în dreptul consacrat de lege, privind posibilitatea reparării injustițiilor și abuzurilor din legislația trecută. Principiul legalității înseamnă, înainte de toate, existența unor norme de drept intern, suficient de accesibile și previzibile, ori, în cauza de față. Legea nr, 247/2005 a stabilit procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001.
Durata rezonabilă a unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei, așa cum a reținut în jurisprudența sa Curtea Europeană a Drepturilor Omului, luând în considerare criteriile consacrate de jurisprudența, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și miza litigiului pentru persoana interesată. Litigiul născut între reclamanți și autoritățile pârâte nu prezintă o complexitate deosebită, iar nesoluționarea cererii adresate instituției pârâte prin faptul că dosarul reclamanților nu a urmat procedura de evaluare este de natură a crea o vătămare a reclamanților într-un drept prevăzut de lege.
În drept, au invocat dispozițiile art. 6 CEDO, Legea nr. 554/2004.
Prin întâmpinare, pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților a invocat: excepția viciului citării președintelui Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, excepția inadmisibilității capătului de cerere ce vizează aplicarea art. 24 din Legea nr, 554/2004, excepția lipsei calității procesuale pasive a ANRP cu privire la evaluare și emiterea titlului de despăgubire.
În subsidiar, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În drept, a invocat Legea nr.165/2013, Legea nr. 10/2001, republicată, art. 205 și urm din Noul Cod de Procedura Civilă.
Prin întâmpinare, pârâta C. Națională pentru Compensarea Imobilelor a invocat excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București cu privire la cererea de chemare în judecată, excepția viciului citării președintelui Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, excepția inadmisibilității capătului de cerere ce vizează aplicarea art. 24 din Legea nr. 554/2004, excepția prematurității cu privire la cererea introductivă de instanță.
Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată.
Reținând cauza, în baza art. 248 alin. (1) raportat la art. 132 alin. (1) C.proc.civ., pentru a se pronunța cu prioritate asupra excepției necompetenței materiale, Curtea reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanții au solicitat instanței să constate încălcarea dreptului lor patrimonial, astfel cum a fost el stabilit în conformitate cu normele imperative ale Legii nr. 10/2001, în ceea ce privește imobilul teren situat în municipiul G., ., in suprafața de 758,8 m.p., să oblige pârâtele să efectueze toate diligențele necesare și obligatorii impuse de legea specială pentru a evalua și stabili valoarea de restituire în echivalent bănesc a imobilului teren situat în municipiul G., ., in suprafața de 758,8 m.p., să oblige pârâtele să emită decizia privind titlu de despăgubire pentru imobilul teren situat în municipiul G., ., in suprafața de 758,8 m.p.
Prin dispoziția nr. 3322/SR/29.03.2007, emisă de Primăria municipiului galați, s-a propus acordarea de despăgubiri reclamanților pentru imobilul teren situat în municipiul G., ., in suprafața de 758,8 m.p.
Potrivit art. 33 din Legea nr. 165/2013: „(1) Entitățile învestite de lege au obligația de a soluționa cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi și de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, după cum urmează: a) în termen de 12 luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr de până la 2.500 de cereri; b) în termen de 24 de luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr cuprins între 2.500 și 5.000 de cereri; c) în termen de 36 de luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr de peste 5.000 de cereri. (2) Termenele prevăzute la alin. (1) curg de la data de 1 ianuarie 2014. (3) Entitățile învestite de lege au obligația de a stabili numărul cererilor înregistrate și nesoluționate, de a afișa aceste date la sediul lor și de a le comunica Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților. Datele transmise de entitățile învestite de lege vor fi centralizate și publicate pe pagina de internet a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților. (4) Cererile se analizează în ordinea înregistrării lor la entitățile prevăzute la alin. (1).”
În conformitate cu dispozițiile art. 34 din același act normativ: „(1) Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni. (2) Dosarele care vor fi transmise Secretariatului Comisiei Naționale ulterior datei intrării în vigoare a prezentei legi vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data înregistrării lor, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni. (3) Numărul dosarelor prevăzute la alin. (1) și data înregistrării dosarelor prevăzute la alin. (2) se publică pe pagina de internet a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților și se comunică, la cerere, persoanelor îndreptățite.”
Potrivit art. 35 din Legea nr. 165/2013: „(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării. (2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor. (…).”
Iar conform art. 41 din legea sus-menționată: „(1) Plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de . prezentei legi, precum și a sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești, rămase definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi, se face în termen de 5 ani, în tranșe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014. (2) Cuantumul unei tranșe nu poate fi mai mic de 5.000 lei. (3) Pentru îndeplinirea obligațiilor stabilite la alin. (1), C. Națională emite titluri de despăgubire, prin aplicarea procedurii specifice Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. (4) Titlul de plată se emite de către A. Națională pentru Restituirea Proprietăților în condițiile alin. (1) și (2) și se plătește de către Ministerul Finanțelor Publice în cel mult 180 de zile de la emitere. (5) Obligațiile privind emiterea titlurilor de despăgubire stabilite prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi se vor executa potrivit art. 21.”
Prin urmare, legiuitorul a stabilit competența de soluționare a contestațiilor împotriva deciziilor emise în baza art. 33 și art. 34 precum și a cauzelor având ca obiect obligarea autorităților publice la emiterea acestor decizii, în favoarea secției civile a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității învestite de lege cu obligația de a soluționa cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001.
Legea nr. 165/2013 nu stabilește instanța competentă să soluționeze cauzele având ca obiect obligarea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților la emiterea titlului de plată în conformitate cu art. 41.
Având în vedere dispozițiile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, precum și necesitatea aplicării unitare a normelor de competență și scopul urmărit de legiuitor în stabilirea instanței competente să soluționeze celelalte litigii generate de aplicarea Legii nr. 165/2013, în baza art. 132 alin. (1) C.proc.civ., se impune stabilirea competenței de soluționare a prezentei cauze în favoarea Tribunalului București, Secție civilă.
În cadrul soluției de principiu adoptată în ședința din data de 18.02.2013 a judecătorilor Secției de C. administrativ și fiscal, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit necesitatea aplicării unitare a normelor de competență într-o situație similară, privind soluționarea acțiunii având ca obiect obligarea A.N.R.P. la emiterea titlului de plată sau a titlului de conversie, în temeiul prevederilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
În consecință, în baza art. 132 alin. (1) și (3) C.proc.civ., Curtea va admite excepția invocată și va declina competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București, Secție civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București, Secția a VIII-a.
Declină competența de soluționare a cauzei formulată de reclamanții J. A., P. VICTORIȚA, A. M. și P. G. toți cu domiciliul ales la C.. av. T. UIoan M., cu sediul în G., ., ., județul G. în contradictoriu cu pârâții A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PRORPIETĂȚILOR, cu sediul în București, Calea Floreasca nr. 202, sector 1 și C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR, cu sediul în București, Calea Floreasca nr. 202, sector 1, în favoarea Tribunalului București, Secție civilă.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, azi,14.01.2016.
PREȘEDINTE, GREFIER,
R. I. C. N. G. S.
Red. C.R.I.
Tehn. C.R.I./N.G.S.
| Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 94/2016. Curtea... → |
|---|
