Anulare act administrativ. Decizia nr. 3684/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3684/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 02-04-2013 în dosarul nr. 9604/95/2012
Dosar nr._ anulare act administrativ
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 3684/2013
Ședința publică de la 02 Aprilie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: C. I. - judecător
Judecător: L.-M. D.
Judecător: Ș. B.
Grefier: E.-M. O.
Pe rol, judecarea recursului declarat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G., în nume propriu și în numele și pentru pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE ROVINARI în contradictoriu cu intimatul reclamant C. E. C. și intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, împotriva sentinței nr. 5786 din data de 23 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul G., Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ .
La apelul nominal, făcut în ședința publică, părțile au lipsit.
Procedura de citare a părților este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul judecății, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, faptul că recursul a fost declarat și motivat în termenul procedural, intimatul reclamant și intimata pârâtă nu au formulat întâmpinare, iar recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit dispozițiilor prevăzute de art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, după care:
Curtea, luând act de cererea privind judecarea cauzei în lipsă formulată de recurenta pârâtă și constatând că nu mai sunt alte cereri din partea părților, apreciază cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare cu luarea în considerare a inadmisibilității declarării recursului de către Direcția Generală a Finanțelor Publice G. în nume propriu.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului G. – Secția C. Administrativ și Fiscal la data de 06 Iulie 2012, sub nr._, reclamantul C. E. C. a chemat în judecată pârâtele Administrația Finanțelor Publice Rovinari și Administrația F. Pentru Mediu București, solicitând instanței, ca prin sentința ce va pronunța, să dispună obligarea acestora la restituirea taxei de poluare, în cuantum de 2379 lei, actualizată cu rata dobânzii legale aferentă la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în data de 11.05.2012 a achiziționat autoturismul marca Ford Focus, adus din Germania, stat aparținând Uniunii Europene, iar pentru a-l înmatricula în România a fost obligat să achite taxa de poluare.
A arătat că prin decizia contestată pârâta i-a încălcat dreptul constituțional de a-i restitui suma cerută, sumă ce i-a fost reținută nelegal, fiind condiționat la înmatricularea autovehiculului de plata acestei taxe și deci se constituie parte vătămată conform dispozițiilor Legii nr. 554/2004 art. alin. 1 pct. a, iar conform art. 11 alin. 1 pct. a și b se consideră în termen de a introduce prezenta acțiune.
Prin sentința nr. 5786 din data de 23 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul G., Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ au fost respinse excepțiile invocate.
S-a admis acțiunea formulată de reclamantul C. E. C. în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice Rovinari și Administrația F. Pentru Mediu.
Au fost obligate pârâtele Administrația Finanțelor Publice Rovinari și Administrația F. Pentru Mediu să restituie reclamantului suma de 2379 lei, reprezentând taxă de poluare, actualizată cu dobânda legală aferentă la data plății efective.
Au fost obligate pârâtele Administrația Finanțelor Publice Rovinari și Administrația F. Pentru Mediu la plata către reclamant a sumei de 4 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței nr. 5786 din data de 23 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul G., Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ a declarat recurs DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G., în nume propriu și în numele și pentru pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE ROVINARI
În motivarea recursului, se arată că hotărârea pronunțată este netemeinică și nelegală.
S-a invocat excepția lipsei calității procesual pasive a D. G. și AFP Rovinari în prezenta cauză, în favoarea AFM București întrucât AFP doar a încasat suma, taxa de poluare a intrat în bugetul fondului pentru mediu și este gestionată de către Administrația F. pentru Mediu potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008, apreciind că doar A.F.M. București are calitate procesuală pasivă, în raport și de art. 8 alin. 5 din H.G. nr. 668/2008. Astfel, a solicitat să se constate lipsa calității procesuale pasive a D.G.F.P. G. și A.F.P. în ceea ce privește restituirea taxei de poluare.
Referitor la fondul cauzei, s-a susținut că odată cu reașezarea metodologiei de calcul a taxei de poluare s-au eliminat reglementările referitoare la interzicerea înmatriculării în România a autoturismelor mai vechi de 8 ani și cele care aveau o normă de poluare inferioară normei EURO 3.
S-a învederat instanței ca potrivit art. 1 - 33 din Legea nr. 157/2005 pentru ratificarea Tratatului dintre Regatul Belgiei, Republica Cehă, Regatul Danemarcei, Republica Federală Germania, Republica Estonia, Republica Elenă, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Irlanda, Republica Italiană, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, M. Ducat al Luxemburgului, Republica Ungară, Republica Malta, Regatul Țărilor de Jos, Republica Austria, Republica Polonă, Republica Portugheză, Republica Slovenia, Republica Slovacă, Republica Finlanda, Regatul Suediei, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (state membre ale Uniunii Europene) și Republica Bulgaria și România privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană, semnat de România la Luxemburg la 25 aprilie 2005, „Legea-cadru europeană este un act legislativ care obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut lăsând în același timp autorităților naționale competența în ceea ce privește alegerea formei și mijloacelor".
A mai arătat că alin. 2 al art. 148 din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene față de dispozițiile contrare din legile interne cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Din analiza dispozițiilor legale sus invocate rezultă faptul că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, însă autoritățile naționale au prerogativa de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte.
Referitor la dispozițiile art. 23 (9) și art. 25 (12) din Tratatul Uniunii Europene consideră că acestea nu sunt aplicabile în cauză, deoarece taxa de poluare nu este o taxă vamală în înțelesul acestor dispoziții legale, ea aplicându-se și autoturismelor care se produc în România.
Cu privire la prevederile art. 90 (1) din Tratatul Comunităților Europene, recurentele au considerat că aceste prevederi nu sunt incidente în cauză, întrucât taxa de primă înmatriculare urmează a fi plătită de toți proprietarii unor autoturisme sau autovehicule, indiferent de proveniența acestora, la momentul primei înmatriculări în România. Astfel, pentru un autoturism fabricat în România care nu a fost înmatriculat o perioada de 8 ani, se va plăti aceeași taxa de înmatriculare ca și în cazul unui produs din oricare alt stat comunitar, cu condiția existenței acelorași specificații tehnice. Prin urmare, dispozițiile art. 90 alin. (1) din Tratatul Comunităților Europene au în vedere introducerea unor limitări ale drepturilor statelor de a introduce pentru produse comunitare impozite mai mari decât pentru produsele interne.
S-a susținut că dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene nu sunt incidente în cauză, deoarece, pe de o parte nu suntem în prezența unor „impuneri mai mari decât cele ce se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”, iar, pe de altă parte, nu ne aflăm în prezența unui regim fiscal discriminatoriu, deoarece obligația plății taxei de primă înmatriculare există pentru toate autoturismele, indiferent de țara de proveniență a acestora, nefiind în prezența unei îngrădiri a liberei circulații a mărfurilor.
Cu privire la cheltuielile de judecată, recurentele au considerat că nu pot fi obligate la plata acestora, întrucât nu se află în culpă procesuală.
Recurentele au solicitat admiterea recursului, casarea sentinței, iar pe fond respingerea acțiunii.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 3041 C.proc.civ.
Recurentele au solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit dispozițiilor prevăzute de art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
Intimatul reclamant și intimata pârâtă nu au formulat întâmpinare în prezenta cauză..
Analizând recursurile declarate, Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice G., Curtea reține următoarele:
Potrivit art. 316 raportat la art. 294 alin. 1 C.proc.civ., în recurs nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face cereri noi.
La instanța de fond, Direcția Generală a Finanțelor Publice G. nu a fost chemată în judecată de către reclamant și nici nu s-a modificat cadrul procesual pe parcursul judecății cauzei, D.G.F.P. G. nefiind conceptată și citată în cauză în calitate de pârâtă.
D. părțile care au participat la judecată la instanța de fond au vocația de a apela la calea de atac împotriva hotărârii instanței de fond și cum D.G.F.P. G. nu a avut calitatea de parte la judecata în fața instanței de fond, recursul formulat de Direcția Generală a Finanțelor Publice G. va fi respins ca inadmisibil.
Analizând criticile formulate de recurenta pârâtă Administrația Finanțelor Publice Rovinari, Curtea reține următoarele:
Reclamantul a cumpărat un autoturism second-hand, iar pentru înmatricularea acestuia a achitat o sumă de bani cu titlu de taxă pentru emisii poluante, înmatricularea autoturismului făcându-se doar în condițiile achitării acestei obligații.
Reclamantul a solicitat A.F.P. restituirea integrală a taxei de emisii poluante, precum și dobânda legală.
Cererea reclamantului vizează incompatibilitatea dispozițiilor Legii nr. 9/2012 cu cele ale Tratatului CE, cu consecința nelegalității taxei.
Procedura de restituire a sumelor achitate de un contribuabil ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale este reglementată de art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală, precum și de Ordinul MFP 1899/22.12.2004.
Potrivit art. 205 C.proc.fisc. este îndreptățit la contestație atât cel care se consideră vătămat printr-un act administrativ fiscal, cât și prin lipsa acestuia. Coroborând această dispoziție legală cu dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d C.proc.fiscală, în care este prevăzută posibilitatea restituirii sumelor plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, cum aplicarea taxei reprezintă o aplicare eronată a prevederilor legale comunitare, art. 110 Tratat CE, și având în vedere principiul preeminenței dreptului comunitar, rezultă că refuzul restituirii taxei, asimilată lipsei actului administrativ fiscal, poate fi atacat în baza art. 205 alin. 2 C.proc.fiscală ultima ipoteză, în atare situație fiind admisibilă acțiunea formulată la instanță după refuzul restituirii taxei.
Decizia de calcul a taxei nu este un act administrativ fiscal, în sensul Codului de procedură fiscală, pentru că prin ea nu se stabilește o obligație de plată în sarcina contribuabilului, singurul ei rol fiind acela de a determina suma datorată de contribuabil. Decizia nu stabilește un termen de plată și nici nu generează obligația de plată a unor majorări de întârziere, nefiind susceptibilă de executare silită.
Reclamantul a solicitat restituirea unei taxe pretins percepută nelegal de către organul fiscal. Așadar, se contestă de plano legalitatea taxei de poluare. În ceea ce privește procedura prealabilă, instanța reține că în jurisprudența Curții se statuează că particularii au dreptul la rambursarea impozitelor naționale aplicate cu încălcarea dreptului Uniunii Europene și revine ordinii juridice din fiecare stat membru atribuția de a desemna instanțele competente și de a stabili modalitățile procedurale aplicabile în materie.
Cererea reclamantului este grefată pe incompatibilitatea dispozițiilor Legii nr. 9/2012 cu cele ale Tratatului CE, cu consecința nelegalității taxei, cerere care a fost analizată corect de către instanța de fond, criticile recurentei pe aceste aspecte fiind nefondate.
Conform art. 4 alin.1 lit. a din Legea nr. 9/2012, obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule intervine cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare.
Prin Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, a fost abrogată O.U.G. 50/2008 începând cu data de 13.01.2012, iar prin modificările aduse noului act normativ prin O.U.G. 1/2012 publicată în Monitorul Oficial nr. 79/31.01.2012, s-a prevăzut că aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012 ce instituie obligația de plată a taxei cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării, se suspendă în perioada 31 ianuarie 2012 - 1 ianuarie 2013.
Ca urmare a suspendării obligației de plată a taxei pe poluare pentru anumite categorii de autovehicule, subzistă caracterul discriminatoriu al regimului fiscal aplicabil la înmatricularea în România a unui autoturism second hand achiziționat dintr-un stat membru al U.E., reglementat prin Legea nr. 9/2012, prin prisma dispozițiilor art. 110 TFUE.
Or, după aderarea României la Uniunea Europeană, orice prevedere din dreptul național trebuie să dea prioritate regulilor de drept european, iar autoritățile statale, inclusiv instituția prefectului, au obligația a respecta dreptul european.
Compatibilitatea dispozițiilor interne cu prevederile comunitare incidente a fost analizată corect de instanța de fond, criticile recurentei pe aceste aspecte fiind nefondate.
La data de 07 iulie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în Cauza C-263/10, cauza N., asupra interpretării art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE). Prin această hotărâre, Curtea a reluat considerentele expuse în hotărârea în cauza C-402/09 T., considerând că modificările succesive aduse O.U.G. nr. 50/2008 prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/_, O.U.G. nr. 7/2009 și O.U.G. nr. 117/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, condiții în care reglementarea menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
În opinia Curții, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată, interdicția de a aplica impozite mai mari produselor provenind din alte state membre în raport cu taxele aplicate produselor naționale, prevăzută de art. 110 TFUE, trebuie să se aplice de fiecare dată când taxa respectivă este de natură să descurajeze importul de bunuri provenite din alte state membre, favorizând producția națională.
Curtea a apreciat că toate versiunile de modificare a O.U.G. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, similare cu cele puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie. Curtea a reamintit că obiectivul protecției mediului ar putea fi realizat, fără favorizarea produselor naționale, prin stabilirea unei taxe anuale, aplicabilă oricărui vehicul pus în circulație în România.
Astfel, Curtea a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa de poluare) doar autovehiculelor înmatriculate pentru prima dată în România după . O.U.G. nr. 50/2008, deși nediscriminatorie, creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini de ocazie existente pe piața națională anterior O.U.G. nr. 50/2008.
Decizia instanței europene confirmă jurisprudența Curții creată prin pronunțarea hotărârii în cauza C-402/09, T., prin care aceasta a arătat că art. 110 TFUE se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Și forma Legii 9/2012 în vigoare la data achitării taxei de către reclamant este contrară art. 110 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinată să facă mai puțin atractivă opțiunea de a introduce în România autovehicule second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, favorizând astfel vânzarea autovehiculelor second-hand deja înmatriculate în România.
Așa fiind, se constată că statul român a creat premizele discriminării între produsele provenite din alte state membre ale comunității europene și produsele de pe piața internă, ceea ce este de natură a încălca principiul neutralității impozitării interne, în cazul competiției dintre produsele aflate pe piața națională și produsele importate, încălcând în acest mod art. 90 din Tratatul Uniunii Europene (art. 110 TFUE).
Instanța de recurs constată că instanța de fond a dat o justă aplicare prevederilor art. 148 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, dreptul comunitar.
Cât privește critica recurentei pârâte referitoare la nelegalitatea acordării cheltuielilor de judecată, Curtea reține că este neîntemeiată, întrucât reclamantul a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată prin cererea de chemare în judecată, aspect menționat și în practicaua sentinței recurate, astfel că instanța de fond s-a pronunțat în limitele învestirii.
De asemenea, la baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală. Partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea câștigătoare. Culpa procesuală este legată de declanșarea unui proces, iar a cădea în pretenții în sensul art. 274 alin. 1 C.proc.civ., înseamnă a pierde procesul.
Din prevederile art. 274 alin. 1 C.proc.civ., rezultă că fundamentul răspunderii pentru plata cheltuielilor de judecată îl constituie culpa procesuală a părții care a pierdut procesul, astfel că ambele pârâte se află în culpă procesuală și în mod corect instanța de fond a obligat ambele pârâte la plata cheltuielilor de judecată către reclamant.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ. recursul declarat de D.G.F.P. G. va fi respins ca inadmisibil, iar recursul declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice Rovinari va fi respins ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca inadmisibil recursul formulat de recurenta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. în nume propriu în contradictoriu cu recurenta pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE ROVINARI, intimatul reclamant C. E. C. și intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, împotriva sentinței nr. 5786 din data de 23 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul G., Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ .
Respinge ca neîntemeiat recursul formulat de recurenta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. în numele și pentru pârâta Administrația Finanțelor Publice Rovinari, împotriva aceleiași sentințe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 02 aprilie 2013.
Președinte, C. I. | Judecător, L. M. D. | Judecător, Ș. B. |
Grefier, E. M. O. |
Red. jud. Ș. B.
Tehnored. M.O./ 2 ex./ 11.04.2013
Jud.fond: I. S.
| ← Pretentii. Decizia nr. 3901/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
