Anulare act administrativ. Sentința nr. 4784/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4784/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 26-02-2013 în dosarul nr. 3786/63/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 2012/2013
Ședința publică de la 26 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. M. D.
Judecător Ș. B.
Judecător C. I.
Grefier I. C.
Pe rol judecarea recursului declarat de reclamantul C. DANUȚ-N., împotriva sentinței nr. 4784 din 25 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul D., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât C. DE A. DE SĂNĂTATE D., având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică de către grefierul de ședință au răspuns recurentul reclamant C. DANUȚ-N. și consilier juridic M. Ș. D., pentru intimata pârâtă C. DE A. DE SĂNĂTATE D..
Procedura de citare a părților este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Constatând că nu mai sunt cereri din partea părților, Curtea acordă cuvântul asupra recursului.
Recurentul reclamant C. DANUȚ - N., solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii pe fond a contestației, având în vedere că așa cum reiese din practicaua sentinței recurate, litigiul se poartă între cu totul alte părți.
Mai arată că este evident că ori a fost reclamantul prezent, ori pârâtul pentru că, așa cum reiese din mențiunile citate, un alt reclamant a fost prezent, lipsind pârâtul, după care, pârâtul este consemnat totuși prezent prin consilier juridic.
Mai susține că, totodată, nu se face nici un fel de referire la probele solicitate la primul termen de judecată, când instanța a admis doar proba cu înscrisuri si adresa către pârâtă, urmând să se pronunțe pe proba cu expertiză după administrarea primelor două mijloace de probă, solicitând casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.
De asemenea susține că, singura modalitatea in care se putea verifica dacă decizia de impunere conține transpunerea corectă și exactă a informațiilor comunicate de ANAF, era să aibă acces la aceste informații, iar instanța de fond nu a admis acest mijloc de probă deși era una din puținele probe materiale cu ajutorul căreia se putea verifica dacă decizia de impunere conține transpunerea exactă a informațiilor comunicate de ANAF, având în vedere că ar fi trebuit să existe un contract.
Consilier juridic M. Ș. D., pentru intimata pârâtă C. DE A. DE SĂNĂTATE D., solicită respingerea recursului formulat și menținerea sentinței recurată ca temeinică și legală.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului D. la data de 28.03.2012, reclamantul C. DANUȚ-N. în contradictoriu cu pârâtul C. DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE D. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei nr. 048/10.02.2012, privind soluționarea contestației referitoare la decizia de impunere nr._/07.12.2011, emisă de CAS D., a cărei anulare o solicită, de asemenea, cu consecința exonerării de la plata sumei de 49.858, 37 lei compusă din debit principal în sumă de 29.487 lei și majorări de întârziere în sumă de 16.049, 37 lei și penalități de întârziere de 4.322 lei.
Prin sentința nr. 4784 din 25 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul D., în dosarul nr._, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul C. DANUȚ-N., domiciliat în C., Doljului, nr. 14, ., ., jud. D., în contradictoriu cu pârâtul C. DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE D., cu sediul în C., 1 Decembrie 1918, nr. 8, jud. D..
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Prin decizia de impunere nr._/07.12.2011, contestată în prezenta cauză, s-a stabilit în sarcina reclamantului obligația de plată a sumei de_ lei, reprezentând contribuții FNUASS, la care au fost calculate majorări de întârziere de_,37 lei și penalități de întârziere de 4322 lei.
Contestația formulată pe cale administrativă, împotriva deciziei de impunere, a fost respinsă prin decizia nr. 048/10.02.2012, de asemenea contestată în prezenta cauză.
In primul rand, se invoca lipsa unui contract de asigurare in temeiul caruia sa îi fie imputate sumele reprezentand contributii la FNUASS, cu precizarea ca, nefiind vorba de creante fiscale, nu se nasc in virtutea legii, ci in baza unei conventii a partilor.
Susținerile potrivit cărora contribuția la FNUASS ar fi facultativă și nu obligatorie este contrazisă de dispozițiile art.208 din legea 95/2006: "Asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii", fără a distinge în funcție de calitatea persoanei asigurate. Este adevărat că legea prevede și persoanele scutite de plata contribuției (art.213 din legea 95/2006) însă reclamantul nu se încadrează în această categorie.
De asemenea, potrivit art. 211 "sunt asigurați, potrivit prezentei legi, toți cetățenii români cu domiciliul în țară, precum și cetățenii străini și apatrizii care au solicitat și obținut prelungirea dreptului de ședere temporară sau au domiciliul în România și fac dovada plății contribuției la fond, în condițiile prezentei legi. În această calitate, persoana în cauză încheie un contract de asigurare cu casele de asigurări de sănătate, direct sau prin angajator". Prin urmare, calitatea de asigurat (obligatia achitarii contributiei in acest sens) este stabilita prin lege (cu exceptiile prevazute in mod expres si limitativ), iar contractul de asigurare se incheie avand in vedere calitatea de asigurat, si nu invers cum sustine reclamanta.
Astfel, apărarea potrivit căreia lipsa vreunui contract de asigurare exonerează de plata acestei contribuții este nefondată.
Potrivit art. 29 din Ordinul 617/2007 "Persoanele care au obligația de a se asigura și nu pot dovedi plata contribuției sunt obligate pentru a obține calitatea de asigurat să achite pe întreaga perioadă a termenelor de prescripție privind obligațiile fiscale contribuția legală lunară calculată asupra veniturilor impozabile realizate și obligațiile fiscale accesorii de plată prevăzute de Codul de procedură fiscală, dacă au realizat venituri impozabile pe toată această perioadă."
Anterior, dispoziții similare erau prevăzute de Ordinul 221/2005 emis de CNAS, abrogat de Ordinul 617/2007: art.18: "Persoanele care au obligația de a se asigura și nu pot dovedi plata contribuției sunt obligate, pentru a obține calitatea de asigurat, să achite contribuția legală pe ultimii 3 ani, începând cu data solicitării de servicii medicale, calculată la salariul de bază minim brut pe țară, sau de la data de la care plata contribuției era obligatorie, dacă perioada scursă este mai mică de 3 ani, fără să se calculeze dobânzi și penalități de întârziere.(…) În situația în care aceste persoane au realizat venituri impozabile, contribuția, precum și dobânzile și penalitățile de întârziere aferente se vor calcula asupra acestor venituri pe perioada în care au fost realizate cu respectarea termenului de prescripție privind obligațiile fiscale".
Prin urmare, în aplicarea acestor dispoziții, pentru a obține calitatea de asigurat, reclamantul a fost obligat să plătească, pe întreaga perioadă a termenelor de prescripție, atât contribuția cât și obligațiile fiscale accesorii, cota aplicandu-se la veniturile impozabile obtinute, indiferent de activitatea din care decurg, in acest sens fiind dispozitiile legale mentionate.
Faptul că nu a avut contract de asigurare nu poate exonera de plata contribuției, reclamanta invocând propria culpă, respectiv neîndeplinirea obligației impuse de art.215 din legea 95/2006: "(1) Obligația virării contribuției pentru asigurările sociale de sănătate revine persoanelor juridice sau fizice care au calitatea de angajator, persoanelor juridice ori fizice asimilate angajatorului, precum și persoanelor fizice, după caz.
(3) Persoanele fizice care realizează venituri din activități independente, venituri din agricultură și silvicultură, venituri din cedarea folosinței bunurilor, din dividende și dobânzi, din drepturi de proprietate intelectuală sau alte venituri care se supun impozitului pe venit sunt obligate să depună la casele de asigurări de sănătate cu care au încheiat contractul de asigurare declarații privind obligațiile față de fond".
În același sens, dispozițiile Ordinului 617/2007: "Art. 6. - (1) Veniturile realizate de persoanele care desfășoară activități independente asupra cărora se calculează contribuția sunt veniturile comerciale și veniturile din profesii libere realizate în mod individual și/sau într-o formă de asociere fără personalitate juridică.
(3) Constituie venituri din profesii libere veniturile obținute din exercitarea profesiilor medicale, de avocat, notar public, auditor financiar, consultant fiscal, expert contabil, contabil autorizat, consultant de plasament în valori mobiliare, arhitect sau a altor profesii reglementate, desfășurate în mod independent, în condițiile legii".
De asemenea, potrivit codului fiscal, art. 46, activitățile din profesii libere sunt considerate activități independente.
Așa cum reiese din actele depuse, reclamantul figurează ca persoană ce desfășoară activități independente, activitatea de avocat încadrându-se în această categorie; fiind deci persoană ce realizează venituri din activități independente (profesii libere) avea obligația depunerii la CAS a declarațiilor privind contribuția la fondul național unic de asigurări de sănătate.
Caracterul obligatoriu al contribuției face ca aceasta să fie datorată, în temeiul legii.
In al doilea rand se invoca prescriptia pentru contributia aferenta veniturilor realizate in anii 2005 si 2006.
Potrivit art. 257 al. 8 din Legea 95/2006 "termenul de prescripție a plății contribuției de asigurări sociale de sănătate se stabilește în același mod cu cel prevăzut pentru obligațiile fiscale" iar potrivit art. 91 al. 1 si 2 C.pr.f. "dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepția cazului în care legea dispune altfel. Termenul de prescripție a dreptului prevăzut la alin. (1) începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanța fiscală potrivit art. 23, dacă legea nu dispune altfel", dreptul de creanță fiscală și obligația fiscală corelativă născându-se în momentul în care potrivit legii se constituie baza de impunere care le generează.
Prin urmare, termenul de prescriptie pentru contributia de sanatate aferenta veniturilor obtinute in anului 2005, scadente la 15.07.2006 incepe sa curga la data de 1 ianuarie a anului 2007 si se implineste la 1 ianuarie 2012, astfel ca la data emiterii deciziei de impunere – 07.12.2011, dreptul de a impune suma reprezentand contributia de sanatate aferenta anului 2005 nu este prescris.
In ceea ce priveste contributia de sanatate aferenta veniturilor obtinute in anului 2006, de asemenea, decizia de impunere fiind emisa la 07.12.2011, nici debitul aferent acestui an nu este prescris.
In al treilea rand se contesta majorarile si penalitatile de intarziere, sustinandu-se ca au fost calculate, in mod gresit, pentru perioada 2005-2011, in conditiile in care datoria s-a nascut in anul 2011, fiind stabilita prin decizia de impunere din 07.12.2011, scadenta la 60 de zile de la comunicare, potrivit art. 8 al 4 si 5 din Ordinul 617/2007.
Se mai invoca si lipsa de rol activ a CAS D., prin aceea ca nu a notificat reclamantul cu privire la obligatia de a declara si plati contributia – art. 7 OG 92/2003, a ingradit dreptul de a formula aparari legale – art. 44 al. 2 si 2 ind. 1 C.pr. f., prin aplicarea retroactiva a accesoriilor s-au incalcat disp. art. 3 C.f. si prin incalcarea obligatiei de informare prev. De art. 222 din Legea 95/2006.
Obligația plății contribuției de asigurări de sănătate în România rezidă din dispozițiile legale care prevăd că toți cetățenii români sunt asigurați și în această calitate au obligația achitării contribuției la FNUASS - art. 211 din Legea nr. 95/2006.
C.A.S. D. are obligația de a coresponda numai cu asigurații aflați în evidență, actul inițial de evidență este declarația contribuabilului pe care acesta are obligația de a o depune la C.A.S., conform art. 215 din Legea nr. 95/2006, cu modificări și completări.
Potrivit art. 29 din Ordinul 617/2007 „persoanele care au obligatia de a se asigura si nu pot dovedi plata contributiei sunt obligate pentru a obtine calitatea de asigurat sa achite pe intreaga perioada a termenelor de prescriptie privind obligatiile fiscale contributia legala lunara calculata asupra veniturilor impozabile realizate si obligatiile fiscale accesorii de plata prevazute de Codul de procedura fiscala, daca au realizat venituri impozabile pe toata aceasta perioada”. In acest sens sunt si dispozitiile art. 259 al. 7 lit. c din Legea_.
Întrucât reclamantul nu a respectat prevederile legale privind declararea venitului, C.A.S. D. a procedat la stabilirea din oficiu a obligațiilor de plată, utilizând baza de impunere comunicată de către A.N.A.F. în baza Protocolului nr._/30.10.2007 încheiat cu C.N.A.S., astfel că sumele nu sunt stabilite în mod arbitrar așa cum susține reclamantul, suma la care se calculeaza si accesoriile, potrivit art. 29 din Ordinul 617/2007.
Potrivit art. 222 din Legea nr. 95/2006, C.A.S. are obligația de informare numai față de contribuabilii aflați în evidența sa. Cum reclamantul nu a depus la C.A.S. declarația prevăzută de art. 215 din Legea nr. 95/2006 și deci nu a figurat în evidența acestei instituții, nu poate să invoce faptul că nu ar fi fost informat cu privire la nivelul contribuției și nici că nu s-a încheiat un contract.
Reclamantul avea obligația să comunice direct casei de asigurări veniturile obținute, obligație pe care nu și-a îndeplinit-o. În aceste condiții, expirând termenul în care reclamantul trebuia să plătească contribuția, în mod corect au fost calculate majorări și penalități.
Emiterea deciziilor de impunere pentru anii anteriori presupune aplicarea dispozițiilor legale privind stabilirea majorărilor de întârziere potrivit art. 261 din Legea nr. 95/2006 și procedurilor instituite de Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare și Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și normelor aprobate prin ordin al președintelui CNAS.
De asemenea, art. 257 alin. 8 din Legea nr. 95/2006, termenul de prescripție a plății contribuției de asigurări sociale de sănătate se stabilește în același mod cu cel prevăzut pentru obligațiile fiscale. Cum contribuția de asigurări sociale de sănătate are natura juridică a impozitelor și taxelor reglementate de codul fiscal, și cum reclamantul nu și-a îndeplinit obligația de plată a acestei contribuții, în mod legal a fost obligată atât la plata acesteia, cât și la plata accesoriilor aferente perioadei 2005-2011.
Din momentul exigibilității obligației financiar bugetare stabilite de către C.A.S. („contribuabilii care realizeaza venituri din activitati independente vireaza trimestrial contributia calculata la venitul estimat, pana la data de 15 a ultimei luni din fiecare trimestru” – art. 8 al. 1 din Ordinul 617/2007) și până la momentul plății obligației financiar bugetare se datorează accesorii la creanțele financiare, potrivit art. 120 și urm. din O.G. 92/2003. În situația în care debitorul ar fi achitat fondul datorat la termen, acest fond nu ar mai fi produs majorări de întârziere.
Calcularea acestei contribuții și comunicarea cuantumului era posibilă numai în condițiile în care contribuabilul comunica intimatei pârâte, periodic, veniturile realizate și numai în această situație C. de Asigurări de Sănătate și-ar fi putut realiza obligația de informare, menționată la art. 222 din Legea nr. 95/2006.
Reclamantul avea obligația depunerii declarației fiscale privind veniturile realizate, iar nedepunerea acestei declarații dă dreptul organului fiscal să stabilească din oficiu impozitele, taxele și contribuțiile conform art. 83 alin. 4 C.proc.fiscală, chiar dacă nu a încheiat un contract de asigurare cu parâtă.
Nu sunt incidente nici disp. art. 7 C.pr.f., atata timp cat reclamantul nu a depus declaratii privind veniturile realizate la CAS, si nu prezinta relevanta la calcularea accesoriilor dispozitiile art. 44 al. 2 si 2 ind. 1 C.pr.f. invocate, intrucat accesoriile se calculeaza pe toata perioada de la data scadentei – de la data de 15 a ultimei luni din fiecare trimestru - până la data stingerii sumei datorate inclusiv, potrivit art. 120 C.pr.f., nu de la data comunicarii deciziei privind debitul restant.
Dispozitiile art. 8 al. 4 si 5 din Ordinul 617/2007 invocate de reclamant nu sunt aplicabile in cauza, intrucat reglementeaza situatia in care apar diferente intre venitul estimat trimestrial din activitati independente si venitul anual realizat efectiv, ori reclamanta nu a declarat venitul trimestrial si nu a virat trimestrial contributia calculata la acest venit estimat, potrivit alin. 1 al art. 8.
Sunt neintemeiate si sustinerile reclamantului privind incalcarea principiilor impuse de disp. art. 3 C.f., debitul reprezentand asigurari de sanatate fiind datorat pentru veniturile impozabile ale contribuabilului, iar imputarea acestor sume pe perioada anterioara (in limita termenului de prescriptie de 5 ani), datorandu-se culpei petentului care nu a depus declaratiile privind veniturile realizate, la termenele stabilite de lege.
Astfel, impunerea acestor sume pe perioada anterioara nu reprezinta o incalcare a principiului neutralitatii – se asigura condiții egale investitorilor, a principiului certitudinii impunerii - norme juridice sunt clare, nu lasa loc de interpretări arbitrare, sistemul asigurărilor de sănătate fiind guvernat de principiul participării obligatorii la plata contribuției de asigurări de sănătate pentru formarea Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, obligația de plată rezidă din lege și nu din existența unui contract încheiat între părți, a principiului echitatii fiscale - prin impunerea diferită a veniturilor, în funcție de mărimea acestora si a principiului eficientei impunerii - prin asigurarea stabilității pe termen lung a prevederilor in materie.
Reclamantul mai invocă ca și temei legal al acțiunii dispozițiile art 31/Ordinul 617/2007 potrivit căruia pentru situațiile prevăzute la art. 28 - 30, termenele de prescripție privind obligațiile fiscale se calculează începând cu data primei solicitări de acordare a serviciilor medicale, la notificarea CAS sau la solicitarea persoanelor în vederea dobândirii calității de asigurat, după caz. Astfel reclamantul susține faptul că având în vedere și dispozițiile art 7 alin.1 din decretul 167/1958 dreptul CAS de a pretinde plata contribuției se naște la data primei solicitări de acordare a serviciilor medicale în urma notificării contribuabilului de către CAS sau la solicitarea persoanelor în vederea dobândirii calității de asigurat însă CAS nu face dovada că reclamantul s-ar afla în vreuna din cele două situații. Instanța nu va reține nici această susținere întrucât contribuabilii care realizeaza venituri din activitati independente au obligația de a vira trimestrial contributia calculata la venitul estimat, pana la data de 15 a ultimei luni din fiecare trimestru” – art. 8 al. 1 din Ordinul 617/2007 dată care reprezintă momentul exigibilității obligației financiar bugetare stabilite de către C.A.S.
Împotriva sentinței nr. 4784 din 25 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul D., în dosarul nr._ a declarat recurs reclamantul C. DANUȚ-N..
În motivarea recursului, reclamantul C. DANUȚ-N., susține, în esență, următoarele:
Tribunalul D. a pronunțat o hotărâre care este lipsită de practica, ceea ce conduce la nulitatea sentinței astfel pronunțate întrucât așa cum reiese din practicaua sentinței recurate, litigiul se poartă între cu totul alte părți, respectiv între reclamantul Baloi G. si CASS D. și s-a consemnat fie că a fost reclamantul prezent, fie că a fost lipsă.
Totodată, nu se face nici un fel de referire la probele solicitate la primul termen de judecată, când instanța a admis doar proba cu înscrisuri si adresa către parată, urmând sa se pronunțe pe proba cu expertiză după administrarea primelor doua mijloace de proba.
Consideră astfel că, față de mențiunile străine de pricina cauzei din practicaua sentinței atacate, aceasta echivalează cu lipsa practicalei, ceea ce conduce la nulitatea hotărârii pronunțate, in temeiul dispozițiilor art.261 alin. 1 pct.2 si 3 din codul de procedura civila.
Se mai arată că Tribunalul D. a pronunțat o hotărâre nulă întrucât încalcă un principiu fundamental de drept procesual, anume principiul disponibilității în procesul civil, având in vedere că nu s-a pronunțat asupra unei probe solicitate de reclamant, anume proba cu expertiză de specialitate contabilă. A fost de asemenea încălcat si principiul care consacră dreptul la un proces echitabil prin nepronunțarea asupra unor probe solicitate.
Astfel, ca probatoriu, reclamantul a solicitat proba cu înscrisuri, expertiza, precum si obligarea pârâtei CAS D. să depună baza de date care i-a fost transmisă de către Agenția Naționala de Administrare Fiscala in baza Protocolului nr._ din 30.10.2007.
In argumentarea cererii de încuviintare a probei cu adresa către CASS de solicitare a actelor care au stat la baza emiterii actului de impunere, a arătat că Decizia de impunere contestată nu se întemeiază pe nici un fel de document care să provină de la reclamanta sau de la o autoritate publică.
Ca informațiile deținute de CAS D. despre veniturile realizate de reclamant din activitatea de avocatura, au fost primite de la ANAF, . nu i-a permis sa verifice corectitudinea informațiilor transmise. A arătat, in ședința publică, utilitatea probei solicitate in sensul că se impune să i se acorde dreptul de a verifica daca decizia de impunere contestata transpune in mod corect informațiile comunicate de ANAF, in baza acelui Protocol.
Or, singura modalitate in care putea verifica daca Decizia de Impunere conține transpunerea corecta si exacta a informațiilor comunicate de ANAF, era sa aibă acces la aceste informatii. CAS D., putea depune la dosarul cauzei, fara nici un efort, baza de date primita de la ANAF, in format de hârtie L (informația primita in mediu electronic putea fi imprimata pe hârtie).
Instanța de fond nu a admis acest mijloc de proba desi era una din putinele probe materiale cu ajutorul căreia se putea verifica daca Decizia de Impunere conține transpunerea exacta a informațiilor comunicate de ANAF.
Actele depuse de către CASS la dosarul cauzei nu pot reprezenta o baza pentru emiterea unui act de impunere atâta timp cat nu cuprinde date clare si calcularea sumelor impuse. Mai mult decât atat, desi a solicitat in mod expres ca CASS sa depună la dosar protocolul la care face referire incheiat intre ANAF si CNASS, acest protocol nu a fost depus si de asemenea nici procesul verbal de predare primire a documentației intre cele doua autorități.
Mai mult, instanța nu s-a pronunțat asupra solicitării sale de incuviintare a probei cu expertiza, deși, in cauza de fata, se impunea o verificare a calculelor făcute de CAS D..
Cum calculele sunt laborioase, o expertiza contabila ar fi fost o soluție optima.
Respingând solicitările sale de probatorii, instanța de fond aproape ca a indicat, inca din timpul judecații, care va fi soluția pe care o va pronunța respingerea cererii de chemare in judecata.
Așadar, apărările de mai sus, reprezintă primele argumente in susținerea faptului ca, in dosarul nr._ i-a fost incalcat dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenția Europeana pentru Drepturile Omului.
Se mai arată că Tribunalul D. nu a analizat toate motivele de nelegalitate a Deciziei de impunere, invocate de reclamant.
Astfel, în susținerea demersului său judiciar, a invocat faptul că din interpretarea sistematica a textelor legale, rezulta ca dreptul CAS de a pretinde plata contribuției la FNUASS se naște la data primei solicitări de acordare a serviciilor medicale, in urma notificării contribuabilului de către CAS, sau la solicitarea persoanelor în vederea dobândirii calității de asigurat, dupa caz. Or, CAS D. nu a făcut dovada ca reclamantul s-ar afla in vreuna din cele doua situații.
Se mai arată că, Tribunalul D. a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a legii întrucât obligația de plata a contribuțiilor la fond nu se naște in absenta unui contract de asigurare care, la rândul sau, ia naștere numai ca efect al manifestării voinței persoanei fizice (fie solicita un serviciu medical, fie se adresează benevol Casei de Sănătate).
De asemenea, obligația de plata a accesoriilor (majorări, penalități) nu poate lua naștere in absenta conduitei culpabile a persoanei. De vreme ce, in cazul său, parata nu a făcut dovada ca a solicitat vreun serviciu medical ori ca i-a solicitat perfectarea unui contract de asigurare si deci, nu s-a născut nici obligația de plata a debitului principal, evident ca nu s-a născut nici obligația de plata a accesoriilor. Parata nu si-a indeplinit obligația legala expresa de a-l notifica cu privire la drepturile si obligațiile care ii reveneau, in calitate de asigurat, in consecința pasivitatea organului fiscal conduce la ideea lipsei oricărei culpe care s-ar putea retine in sarcina sa, de natura sa conducă la obligarea sa la plata de majorări si penalități.
Pentru anul 2005 invocă si neretroactivitatea legii, in speța Legea nr.95/2006, lege in temeiul căreia se intocmeste decizia de impunere a cărei nulitate a invocat-o. Așadar, nu se pot impune ani anteriori intrării in vigoare a actului normativ in temeiul căruia se face impunerea.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că recursul de față este întemeiat pentru următoarele considerente:
Instanța de judecată este obligată, conform art. 129 alin. 4, art. 167 și art. 168 C.p.civ., să se pronunțe asupra probelor solicitate de părți, fiind datoare să verifice problema concludenței probelor cerute.
Este de principiu că instanța are obligația de a pune în discuția contradictorie a părților probele propuse și de a motiva admiterea sau respingerea lor.
În speță, instanța de fond, deși prin încheierea din 05.07.2012, a prorogat discuția asupra probei cu expertiza contabilă solicitată de reclamant până după depunerea înscrisurilor încuviințate, ulterior aceasta nu s-a mai pronunțat pe această probă, ceea ce face ca hotărârea pronunțată să fie nelegală față de art. 129 alin. 4, art. 167 și art. 168 C.p.civ., rap. la art. 105 alin. 2 C.p.civ.
În aceste condiții, Curtea apreciază, în lumina circumstanțelor cauzei, că a fost încălcat dreptul reclamantului la un proces echitabil, astfel cum este prevăzut de articolul 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, având în vedere că acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă cererea privind probele solicitate ar fi fost examinate legal de tribunal și nu cu înfrângerea principiului nemijlocirii și încălcarea disproporționată a dreptului la apărare.
Cu aceste considerente, Curtea va înlătura susținerile intimatei privind legalitatea hotărârii atacate și, constatând încălcarea de către instanța de fond a principiilor fundamentale ce guvernează procesul civil, urmează ca, în baza art. 312 alin. 3 C.p.civ. să admită recursul, să caseze sentința și să trimită cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
La rejudecare, instanța de fond va avea în vedere aspectele analizate mai sus, precum și celelalte critici, care nu au mai fost examinate de instanța de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul C. DANUȚ-N., împotriva sentinței nr. 4784 din 25 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul D., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât C. DE A. DE SĂNĂTATE D..
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 26 Februarie 2013
Președinte, L. M. D. | Judecător, Ș. B. | Judecător, C. I. |
Grefier, I. C. |
Red./Tehnored.jud. Șt. B.
2 ex./26.03.2013
Jud.fond:M. D. I.
| ← Pretentii. Decizia nr. 4979/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
