Anulare act administrativ. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2013/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 03-09-2013 în dosarul nr. 14503/95/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr._/2013
Ședința publică de la 03 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. M.
Judecător A. I. A.
Judecător C. G.
Grefier D. F.
X.X.X.
S-a luat în examinare recursul declarat de D. G. în nume propriu și pentru pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE TG. CĂRBUNESTI împotriva sentinței nr.915 din 22 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant N. A..
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că recursul a fost declarat și motivat în termen legal, iar recurenta pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care,
Constatând că nu mai sunt cereri formulate de către părți, iar recurenta pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 Cod proc. civilă, Curtea a reținut cauza spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr.915 din 22 ianuarie 2013, Tribunalul G. a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul N. A. împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice Tg-Cărbunești.
A obligat pârâta AFP Tg-Cărbunești la plata sumei de 3125 lei cu titlul de diferență taxă de primă înmatriculare, actualizată cu rata dobânzii legale la data plății efective.
A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei AFP Tg-Cărbunești.
Împotriva sentinței a declarat recurs D. G. în nume propriu și pentru pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE TG. CĂRBUNESTI.
În motivarea recursului, s-a arătat în ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii că reclamantul a solicitat restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare ulterior intrării în vigoare a OUG nr.50/2008, iar instanța de fond nu a avut în vedere dispozițiile art. 109 Cod proc. civ. corelate cu art. 7 din Legea nr.554/2004, întrucât reclamantul nu a efectuat procedura prealabilă.
În ceea ce privește excepția tardivității acțiunii, recurenta a susținut că actele administrative ce puteau și trebuiau contestate sunt decizia de calcul a taxei și decizia de restituire a diferenței de taxă, ambele emise în octombrie 2008 și raportat la taremenul de contestare prevăzut de art.207 și de Legea nr.554/2004, acțiunea este tardivă.
Referitor la fondul cauzei, a învederat că, în conformitate cu prevederile art.21 alin.3 din Legea nr. 24/2000, autoritățile competente sunt îndreptățite să aibă inițiative legislative, să
Facă propuneri de modificare și completare a actelor normative interne ale căror dispoziții nu sunt concordante cu cele ale actelor internaționale la care România este parte sau nu asigură compatibilitatea cu dreptul comunitar.
A invocat prevederile art. I-33 „Actele juridice ale Uniunii” din Legea nr. 157/2005, potrivit cărora ,, Legea – cadru europeană este un act legislativ care obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând însă autorităților naționale competența în ceea ce privește alegerea formei și a mijloacelor”, precum și dispoz. art. 148 alin.2 din Constituția României, care instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare. În raport de dispozițiile legale invocate, a susținut că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, însă autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte.
Referitor la dispozițiile art. 23 (9) și art. 25 (12) din Tratatul U.E., recurenta a considerat că nu sunt aplicabile în cauză, deoarece taxa de poluare nu este o taxă vamală în înțelesul acestor dispoziții legale, ea aplicându-se și autoturismelor care se produc în România. A precizat că taxa a fost adoptată pentru evitarea importării în România a unor autoturisme vechi, cu grad ridicat de poluare. A mai susținut că existența unei taxe de poluare nu este contrară dispozițiilor comunitare, neexistând motive temeinice pentru restituirea sumei.
În privința prevederilor art. 90 (1) din Tratatul Comunităților Europene a apreciat că nu sunt incidente în cauză, întrucât taxa de primă înmatriculare este plătită de toți proprietarii unor autoturisme sau autovehicule, indiferent de proveniența acestora, la momentul primei înmatriculări în România. A arătat că, pentru un autoturism fabricat în România, care nu a fost înmatriculat o perioada de 8 ani, se va plăti aceeași taxa de înmatriculare ca și în cazul unui autoturism produs din oricare alt stat comunitar, cu condiția existenței acelorași specificații tehnice. Prin urmare, în opinia recurentei, dispozițiile art. 90 alin. (1) din Tratatul Comunităților Europene au în vedere introducerea unor limitări ale drepturilor statelor de a introduce pentru produse comunitare impozite mai mari decât pentru produsele interne.
S-a mai susținut că dispozițiile art. 90 alin. (1) din Tratatul Comunității Europene nu sunt incidente în cauză, deoarece, pe de o parte, nu suntem în prezența unor „impuneri mai mari decât cele ce se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”, iar, pe de altă parte, nu ne aflăm în prezența unui regim fiscal discriminatoriu, deoarece obligația plății taxei de primă înmatriculare există pentru toate autoturismele, indiferent de țara de proveniență a acestora, nefiind în prezența unei îngrădiri a liberei circulații a mărfurilor.
Examinând motivele de recurs, precum și legislația aplicabilă în speță și situația de fapt dovedită cu probele administrate la instanța de fond, Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice G. în nume propriu, Curtea reține următoarele:
Potrivit art. 316 raportat la art. 294 alin. 1 C.proc.civ., în recurs nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face cereri noi.
La instanța de fond, D.G.F.P. G. nu a fost chemată în judecată de către reclamant și nici nu s-a modificat cadrul procesual pe parcursul judecății cauzei, aceasta nefiind conceptată și citată în cauză.
D. părțile care au participat la judecată la instanța de fond au vocația de a apela la calea de atac împotriva hotărârii instanței de fond și cum D.G.F.P. G. nu a avut calitatea de parte la judecata în fața instanței de fond, recursul formulat de D.G.F.P. G. va fi respins ca inadmisibil.
În ceea ce privește recursul declarat de D. G. pentru pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE TG. CĂRBUNESTI, Curtea reține următoarele:
Reclamantul a importat un autoturism second - hand. După introducerea bunului în țară, în vederea înmatriculării, aceasta a achitat taxa de primă înmatriculare în sumă de 5708 lei.
Reclamantul s-a adresat Administrației Finanțelor Publice Tg. Cărbunești, solicitând restituirea sumei, motivând că aceasta contravine art.90 din Tratatul Comunității Europene.
Prin Dispoziția de plată nr.624/15.09.2008 i-a fost restituită suma de 2583 lei.
În raport de situația de fapt expusă, rezultă că prima instanță a soluționat excepția inadmisibilității acțiunii, cu respectarea prevederilor cuprinse în art.88 și 205 din Codul de procedură fiscală, dar și ale Legii 554/2004.
Procedura restituirii sumelor încasate fără temei legal la bugetul de stat era reglementată la data formulării cererii de restituire în cuprinsul art.113 Cod pr. fiscală, în prezent art.117 Cod pr. fiscală. Astfel, conform textului menționat, sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale se restituie debitorului la cerere. În consecință, cererea debitorului este cea care declanșează procedura restituirii sumelor apreciate ca fiind încasate nelegal la bugetul de stat.
Potrivit art.70 alin.1 Cod procedură fiscală, organul fiscal trebuia să se pronunțe asupra cererii de restituire, în termen de 45 de zile.
În speță, organul fiscal s-a pronunțat asupra cererii de restituire prin respingerea acesteia.
De precizat este că reclamantul a depus toate actele prevăzute de Ordinul 1899/2004, însă s-a refuzat restituirea pe motiv că taxa a fost încasată legal. Reclamantul a parcurs procedura prealabilă, aceea de a depune cerere de restituire a sumelor, iar organul fiscal a refuzat să restituie sumele respective.
În speța de față nu sunt aplicabile prevederile art.205 Cod pr. fiscală, deoarece acest text de lege se referă la posibilitatea de contestare a titlului de creanță sau altor acte administrative fiscale, iar reclamantul a solicitat să fie cenzurat refuzul organului fiscal de a-i restitui sumele plătite fără titlu.
Așa cum s-a arătat în literatura și practica de specialitate, în cazul refuzului de a emite un act, nu se mai impune să se formuleze o nouă cerere, pentru că autoritatea nu a emis un act administrativ pe care să-l poată eventual revoca.
Legiuitorul a asimilat, conform prevederilor art.2 alin.2, actelor administrative unilaterale și refuzul de a rezolva o cerere, referitoare la un drept sau un interes legitim. Practic refuzul de a emite actul, de a soluționa cererea, se circumscrie sferei controlului instanței de contencios administrativ, iar asimilarea a avut ca scop instituirea pentru persoana respectivă, căreia i s-a refuzat emiterea unui act, a dreptului de acces la justiție.
Mai trebuie precizat că în conformitate cu prevederile art.7 din Legea 554/2004, procedura prealabilă, respectiv obligativitatea plângerii prealabile, sub forma recursului grațios sau a recursului ierarhic este prevăzută numai în situația vătămării dreptului sau interesului printr-un act administrativ individual.
În ceea ce privește excepția tardivității acțiunii, Curtea reține că în cauză nu este vorba de contestarea unor acte administrativ-fiscale pentru a fi incident termenul indicat de recurent ci reclamantul a solicitat să fie cenzurat refuzul organului fiscal de a-i restitui sumele plătite fără titlu
Pe fondul cauzei, se reține că soluția primei instanțe este legală și temeinică, deoarece art.2141 Cod fiscal, care reglementează taxa de primă înmatriculare, nesocotește prevederile art.90 (86) din Tratatul Uniunii Europene, întrucât România, ca stat membru al acestei comunități a ignorat la adoptarea textului respectiv prevederile Tratatului care sunt obligatorii pentru statele membre.
Astfel, conform textului citat din Tratat, țările membre sunt obligate să nu emită și să nu mențină nici o măsură contrarie regulilor Tratatului.
Ori, în situația reglementării taxei de primă înmatriculare, România a stabilit în mod indirect impuneri interne, pentru produsele provenind dintr-un alt stat membru, superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare.
Astfel, în situația în care un autoturism second-hand înmatriculat în România este vândut, nu se percepe taxă de primă înmatriculare.
De altfel, însăși denumirea acestei taxe demonstrează caracterul contrar tratatului, pentru că se referă la taxa de primă înmatriculare în România.
În ceea ce privește susținerea că taxa respectivă ar avea caracter de protecție pentru a nu fi importate autoturisme cu grad ridicat de poluare, Curtea arată că taxa respectivă are caracter pur fiscal, componenta de mediu invocată neputând fi extrasă din formula de calcul și oricum, în situația în care nu se aplică și autoturismelor deja existente pe piața din România, taxa își menține același caracter, în sensul încălcării prevederilor art. 90 din Tratat.
Adoptarea OUG 50/2008, privind taxa de poluare nu produce consecințe, în sensul asanării neconformității taxei de primă înmatriculare cu legislația comunitară.
Așa cum s-a mai arătat în cuprinsul acestei hotărâri, taxa de primă înmatriculare, prevăzută de art.2141 Cod fiscal, este o taxă fiscală contrară art.90 din tratat, caracter pe care îl menține în continuare; motiv pentru care trebuie restituită în integralitate, contribuabilului .
Instanța de fond a dat o corectă și justă aplicare prevederilor art.148 alin.4 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, textul din dreptul comunitar.
În mod corect instanța de fond a apreciat că nu există temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior și o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ, adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială. Totodată, dacă s-ar pune problema restituirii parțiale s-ar ajunge la aplicarea retroactivă a unui act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art.15 alin.1 din Constituția României.
Având în vedere motivele expuse mai sus, în baza art. 312 Cod pr. civilă, recursul formulat de D. G. în nume propriu și pentru pârâta AFP Tg. Cărbunești se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de D. G. în nume propriu și pentru pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE TG. CĂRBUNESTI împotriva sentinței nr.915 din 22 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant N. A..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 03 Septembrie 2013.
Președinte, C. M. | Judecător, A. I. A. | Judecător, C. G. |
Grefier, D. F. |
Red. jud. AA
Tehn. D.F.
2ex/20.09.2013
Jud. fond C.B.
| ← Pretentii. Decizia nr. 8844/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Anulare act administrativ. Sentința nr. 3472/2013. Curtea de... → |
|---|
