Anulare act administrativ. Sentința nr. 3472/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3472/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 12-12-2013 în dosarul nr. 566/95/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr._/2013
Ședința publică de la 12 Decembrie 2013
PREȘEDINTE: - D. C.
Judecător: - L. C.
Judecător: - M. F.
Grefier: - R. Ștomlega
x.x.x
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamantul P. M. M. împotriva sentinței nr.3472 din 24 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE GORJ și pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect „anulare act administrativ”.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, învederându-se că recursul este declarat și motivat în termenul legal iar recurenta pârâtă, prin motivele de recurs, a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art.242 C.pr.civilă. Recurentul reclamant a depus chitanțele nr._-336-0052 și nr._-336-0051 din 02.12.2013, reprezentând dovada achitării taxei de timbru.
Curtea, luând act că s-a solicitat judecarea în lipsă, a apreciat cauza în stare de judecată și a trecut la soluționarea recursului de față.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Prin sentința nr. 3472 din 24 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._, au fost respinse excepțiile invocate de Administrația Finanțelor Publice Tg-J..
A fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul P. M. M., în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Tg-J. și Administrația F. pentru Mediu București.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul P. M. M. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, recurentul reclamant a arătat că, în mod greșit, instanța de fond a respins acțiunea, arătând că Legea nr.9/2012 nu prevede condiționarea înatriculării și implicit refuzul pârâtei de a proceda la înmatricularea autovehiculelor, ci doar instituie obligația de plată a taxei prin art.4 iar prin art.5 stabilește în sarcina organului fiscal calcularea taxei.
A arătat că Legea nr.9/2012 a fost abrogată de O.U.G nr.9/19.02.2013 pentru a se asigura „conformarea cu recomandările Comisiei Europene”, deci chiar legiuitorul a constatat că Legea nr.9/2012 este discriminatorie și în contradicție cu Normele de drept Comunitar European.
A solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței, în sensul admiterii acțiunii, așa cum a fost formulată și cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
A solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art.242 C.pr.civilă.
Analizând recursul prin prisma criticilor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, Curtea reține următoarele :
Cererea reclamantului privind restituirea acestei taxe este grefată pe incompatibilitatea dispozițiilor Legii nr.9/2012, în forma acesteia de după 01.01.2013, cu dispozițiile art. 110 TFUE.
Cu privire la aceste aspecte, Curtea reține că, pentru a înlătura discriminările instituite prin OUG 50/2008, legiuitorul a adoptat Legea nr. 9/2012 – act normativ care a intrat în vigoare la data de 13.01.2012 și care a abrogat O.U.G. nr. 50/2008 - care, la art. 4, statuează că obligația de plată a taxei intervine: a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare; b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8; c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.
S-a stabilit totodată că obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
Astfel prin Legea nr.9/2012 s-a dorit înlăturarea discriminării realizate prin prevederile O.U.G. nr. 50/2008, în sensul că a prevăzut plata taxei și pentru autoturismele deja înmatriculate în România, în ipoteza înstrăinării vehiculelor de către proprietarii care nu achitaseră taxa specială pentru autoturisme sau taxa de poluare.
Prin modificările aduse însă noului act normativ prin O.U.G. 1/2012, publicată în Monitorul Oficial nr. 79/31.01.2012, s-a prevăzut că aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012 ce instituie obligația de plată a taxei cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării, se suspendă în perioada 31 ianuarie 2012 - 1 ianuarie 2013.
Consecința suspendării obligației de plată a taxei pe poluare pentru anumite categorii de autovehicule a fost aceea că a subzistat până la 01 ianuarie 2013 caracterul discriminatoriu al regimului fiscal aplicabil la înmatricularea în România a unui autoturism second hand achiziționat dintr-un stat membru al U.E., reglementat prin Legea nr. 9/2012, prin prisma dispozițiilor art. 110 TFUE.
Ca urmare a împlinirii perioadei în care aplicarea dispozițiilor art. 4 alin.2 din Legea 9/2012 au fost suspendată, începând cu 01.01.2013, taxa pentru emisii poluante a devenit o taxă stabilită în limitele suveranității fiscale a României, ce se percepe fără discriminare tuturor autoturismelor second-hand înmatriculate în statul român, indiferent dacă anterior respectivele vehicule fuseseră înmatriculate într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau în statul român. Prin urmare, instituirea unei asemenea taxe nu contravine dispozițiilor art. 110 TFUE (ex. art. 90 TCE), nefiind încălcat principiul neutralității impozitării interne, în cazul competiției dintre produsele aflate pe piața internă și produsele importate.
De altfel, deși interzice impozitarea discriminatorie și protectivă pentru produsele naționale, art. 110 TFUE nu afectează suveranitatea fiscală a statelor membre, acestea fiind libere să-și organizeze sistemele fiscale așa cum consideră potrivit și să stabilească nivelul dorit al cotelor de impozitare.
Prin urmare, acțiunile având ca obiect restituirea taxei de emisii poluante sunt admisibile doar în cazul în care persoana ce solicită restituirea a achitat o astfel de taxă până în data de 31.12.2012 inclusiv. Cum reclamantul a achitat taxa de emisii poluante la data de 08.01.2013, dată la care art. 4 alin. 2 din Legea 9/2012 era în vigoare, nu se mai poate susține că actul normativ producea o discriminare între proprietarii unor autovehicule înmatriculate anterior într-un stat membru al U.E. și proprietarii unor vehicule similare înmatriculate deja în statul român, în cazul în care solicitau a fi reînmatriculate în România.
Prin urmare, în mod corect instanța de fond a apreciat că taxa pentru emisii poluante, ar fi contrară reglementărilor comunitare doar în măsura în care ar fi destinată să facă mai puțin atractivă opțiunea de a introduce în România autovehicule second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, favorizând astfel vânzarea autovehiculelor second-hand deja înmatriculate în România, influențând în acest mod alegerea cumpărătorilor, situație ce nu s-a mai menționat după data reintrării în vigoare a art. 4 alin. 2 din Legea 9/2012.
Cum taxa pentru emisii poluante se percepe în prezent fără discriminare tuturor autoturismelor second-hand înmatriculate în statul român, indiferent dacă anterior respectivele vehicule fuseseră înmatriculate într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau în statul român, instituirea acesteia nu contravine dispozițiilor art. 110 TFUE, nefiind încălcat principiul neutralității impozitării interne în cazul competiției dintre produsele aflate pe piața internă și produsele importate.
În consecință, Curtea apreciază drept nefondate criticile recurentului privitoare la incompatibilitatea Legii 9/2012 cu dispozițiile art. 110 TFUE, aceasta trebuind apreciată la momentul achitării taxei a cărei restituire se solicită, iar nu la momentul achiziționării autovehiculului second hand pentru care taxa a fost stabilită și achitată.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art.312 alin.1 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul P. M. M. împotriva sentinței nr.3472 din 24 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE GORJ și pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 12 Decembrie 2013.
Președinte, D. C. | Judecător, L. C. | Judecător, M. F. |
Grefier, R. Ștomlega |
Red.jud.L.C.
Jud.fond M.D.
Tehn.R.Ș./2 ex.
08 Ianuarie 2014
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel... | Pretentii. Decizia nr. 3565/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|








