Anulare act administrativ. Decizia nr. 9208/2013. Curtea de Apel CRAIOVA

Decizia nr. 9208/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 04-07-2013 în dosarul nr. 13736/63/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 9208/2013

Ședința publică de la 04 Iulie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. F.

Judecător D. C.

Judecător L. C.

Grefier V. C.

Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ - CENTRUL JUDEȚEAN D. împotriva sentinței nr. 600 din data de 24 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ în contradictoriu cu reclamantul V. Ș., având ca obiect „anulare act administrativ”.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a prezentat referatul cauzei de către grefier care învederează că nu au fost depuse relațiile solicitate la termenul anterior.

Curtea a constatat cauza în stare de judecată și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art.242 alin.2 Cod Procedură Civilă, a trecut la deliberări.

CURTEA:

Asupra recursului de față;

Prin sentința nr. 600 din data de 24 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul V. Ș., în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ - CENTRUL JUDEȚEAN D.. S-a dispus anularea procesului verbal nr._/10.06.2008. A fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 104,3 lei cheltuieli de judecată

Pentru a se pronunța această sentință s-au reținut următoarele:

Cu privire la tardivitatea încheierii procesului verbal de recepție - restituire nr._/11.06.2008 a fost încheiat în conformitate cu prevederile respectiv art. 15 din OMADR nr. 687/2007 privind modificarea anexei F la OMAPDR nr. 850/2006 pentru aprobarea normelor metodologice privind modul de acordare a sprijinului financiar pentru activitățile din sectorul vegetal, zootehnic, al îmbunătățirilor funciare și al organizării și sistematizării teritoriului, precum și condițiile de eligibilitate, respectând condițiile de formă și de fond impuse de OMAPDR nr. 687/2007, modelul acestuia fiind prevăzut în Anexa nr. 10 a acestui act normativ, publicat în Monitorul Oficial la data de 13.08.2007.

Termenul limită de întocmire a procesului verbal de recepție - restituire anterior - menționat, stipulat de alin. 1 al art. 15 din OMADR nr. 687/2007, a fost prorogat prin art. I din OMADR nr.

9/2008 privind modificarea alin. (1) al art. 15 din anexa F la Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale nr. 850/2006 pentru aprobarea normelor metodologice privind modul de acordare a sprijinului financiar pentru activitățile din sectorul vegetal, zootehnic, al îmbunătățirilor funciare și al organizării și sistematizării teritoriului, precum și condițiile de eligibilitate și art. I din OMADR nr. 260/2008 privind modificarea alin. (1) al art. 15 din anexa Fia Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale nr. 850/2006 pentru aprobarea normelor metodologice privind modul de acordare a sprijinului financiar pentru activitățile din sectorul vegetal, zootehnic, al îmbunătățirilor funciare și al organizării și sistematizării teritoriului, precum și condițiile de eligibilitate.

Urmare adoptării acestor acte normative, termenul limită de întocmire a proceselor verbale de recepție - restituire a fost 15.06.2008.

Actul administrativ unilateral a cărui legalitate a fost contestată de către reclamant este încheiat în termenul stabilit de OMADR nr. 260/2008 privind modificarea alin. 1 al art. 15 din anexa F la OMAPDR nr. 850/2006 pentru aprobarea normelor metodologice privind modul de acordare a sprijinului financiar pentru activitățile din sectorul vegetal, zootehnic, al îmbunătățirilor funciare și al organizării și sistematizării teritoriului, precum și condițiile de eligibilitate, respectiv 15.06.2008.

Prin nota de serviciu nr. 47/20.09.2007, d-nul D. A. a fost nominalizat de către șeful Centrului local B. să primească cererile fermierilor, să distribuie bonurile valorice și să întocmească procesele verbale de recepție - restituire conform prevederilor OMADR nr. 687/2007.

Pârâta arată, totodată, faptul că tabelul cu privire la fermieri care au depus din nou actele necesare la OUG 687/2007 și care trebuie scăzuți ca debitori ai APIA B. a fost întocmit de către reprezentanții Primăriei Celaru la data de 18.02.2009, iar Primăriile nu au fost implicate în derularea sprijinului financiar, Primăria Celaru neavând o calitate în primirea documentelor justificative.

Față de neconvocarea reclamantului la recepția culturilor se arată că OMADR nr. 687/2007 nu prevede obligativitatea transmiterii unei convocări beneficiarului de sprijin, instituția procedând la afișarea datelor programate pentru recepția culturilor.

Analizand actele si lucrarile dosarului instanta a constatat ca prin procesul verbal de receptia si restituire_/10.06.2008 a fost imputata reclamantului suma de 2465 lei, suma primita ca sprijin financiar sub forma de bonuri valorice, pentru infiintarea culturii de grau, in baza art. 1 si 2 din Ordinul 687/2007.

Contestatia formulata de reclamant pe cale administrativa si inregistrata sub nr._/14.06.2012, a fost respinsa de institutia parata cu motivarea ca aceasta nu a facut dovada utilizarii de seminte certificate si de calitate si a asigurarii culturilor infiintate la data efectuarii receptiei, in conformitate cu disp. art. 5 al. 3 din Ordinul 687/2007. In cuprinsul adresei_/31.07.2012 se mai face precizarea ca reclamantul a depus actele justificative la CL B., acestea fiind comunicate institutiei parate in 2009, termenul limita fiind 15.06.2008.

Potrivit art. 1 si art. 2 din Ordin „Se acorda sprijin financiar prin subventionarea motorinei si/sau biodieselului, precum si a altor resurse materiale (seminte si/sau pesticide si/sau ingrasaminte), necesare pentru culturile din toamna anului 2007. Sprijinul financiar, in cuantum de 500 lei/ha pentru grau, 400 lei/ha pentru rapita si 450 lei/ha pentru alte culturi, se acorda beneficiarilor acestui sprijin financiar prin atribuirea gratuita de bonuri valorice nominale, in valoare proportionala cu suprafata de teren pe care se infiinteaza culturi agricole in toamna anului 2007”.

In temeiul acestor dispozitii legale reclamantul a solicitat sprijin financiar prin cererea 1050/12.09.2007 pentru suprafata de 2,50 ha in vederea infiintarii culturii de grau, si 2,70 ha pentru secara, fiind aprobata acordarea sumei de 2465 lei.

Potrivit disp. art. 5 din Ordin „Pentru a fi eligibili la acordarea sprijinului financiar, solicitantii trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

a) sa faca dovada proprietatii sau a dreptului de folosinta, asupra suprafetei de teren pe care infiinteaza culturi in toamna anului 2007;

b) sa faca dovada utilizarii de seminte certificate si de calitate, sa faca dovada asigurarii culturilor infiintate in toamna anului 2007 la societati de asigurare-reasigurare;

c) sa nu figureze ca debitor la directiile pentru agricultura si dezvoltare rurala...

(3) Dovada utilizarii de seminte certificate si de calitate si a asigurarii culturilor infiintate in toamna anului 2007 se face la receptia suprafetelor cultivate si intocmirea proceselor-verbale de receptie si restituire, prin:

a) factura de cumparare a semintei certificate, insotita de documentul de calitate si conformitate emis de furnizorii autorizati ...b) polita de asigurare incheiata cu societatile de asigurare-reasigurare.

(4) Nerespectarea prevederilor alin. (3) atrage restituirea de catre beneficiari a sumelor primite ca sprijin financiar sub forma de bonuri valorice”.

Institutia parata a emis procesul verbal contestat, de imputare a sumei acordate ca sprijin financiar in aplicarea art. 5 al. 3 din Ordin, pentru nedepunerea documentelor de cumparare a semintei utilizate si de asigurare a culturii cu ocazia receptionarii.

Procesul verbal de receptie si restituire este netemeinic si nelegal avand in vedere disp. art. 5 al. 3 potrivit carora dovada utilizarii de seminte certificate si a asigurarii culturilor se face cu ocazia receptiei lucrarilor, insa reclamantului nu i-a fost adusa la cunostinta data efectuarii receptiei, pentru a-i da posibilitatea prezentarii documentelor vizate de aceste dispozitii legale.

Apararile institutiei parate, in sensul ca Ordinul 687/2007 nu prevede obligatia sa de a convoca fermierii la receptia lucrarilor sunt neintemeiate.

Astfel, potrivit disp. art. 15 al. 1 si 2 „Reprezentanti teritoriali ai sucursalelor judetene ale Agentiei, numiti de catre directorii sucursalelor, verifica, in prezenta beneficiarilor de sprijin financiar prin bonuri valorice, suprafetele infiintate de catre acestia in toamna anului 2007 si intocmesc pana la data de 1 martie 2008, inclusiv, procesul-verbal de receptie si restituire, conform modelului prevazut in anexa nr. 10.

(2) La incheierea procesului-verbal de receptie si restituire, beneficiarii de sprijin financiar prin bonuri valorice au obligatia de a face dovada utilizarii de samanta certificata si de calitate, respectiv dovada asigurarii culturilor infiintate in toamna anului 2007, sens in care prezinta documentele prevazute la art. 5 alin. (3), iar o copie a acestora se anexeaza la procesul-verbal”.

Prin urmare, normele metodologice privind modul de acordare a sprijinului financiar reglementate prin OMADR 687/2007 prevad obligatia efectuarii receptiei lucrarilor de catre reprezentanti teritoriali ai sucursalelor judetene ale Agentiei, in prezenta beneficiarilor sprijinului financiar, obligatie ce poate fi indeplinita numai prin incunostiintarea prealabila a beneficiarilor cu privire la data efectuarii verificarilor, incunostiintare ce se poate realiza prin orice modalitate de comunicare.

Institutia parata nu a facut dovada comunicarii datei efectuarii receptiei lucrarilor.

In cuprinsul intampinarii s-a sustinut ca institutia parata a procedat la afisarea la sediul APIA – Centrul local B. a datelor programate pentru receptia culturilor beneficiarilor, sub forma tabelelor centralizatoare, fara a incheia proces verbal de afisare.

S-a constatat ca nu face dovada apararilor paratei, respectiv a faptului ca beneficiarii au avut cunostinta despre data efectuarii verificarilor, intrucat nu s-a facut dovada afisarii la sediu a datelor programate pentru receptia culturilor beneficiarilor, sub forma tabelelor centralizatoare.

Mai mult, potrivit art. 7 din Ordin Art. 7. – „In aplicarea dispozitiilor prezentelor norme metodologice, directorii sucursalelor judetene APIA, respectiv a municipiului Bucuresti, adopta toate masurile organizatorice necesare pentru asigurarea cu personal necesar si pentru informarea operativa a producatorilor agricoli”.

Prin urmare, normele metodologice stabilesc obligatia institutiei parate de a lua toate masurile necesare pentru a asigura informarea beneficiarilor cu privire la intreaga procedura de acordare a sprijinului financiar, sarcina probei in acest sens revenind institutiei parate, potrivit art. 1169 C.civ.

Pentru considerentele expuse, s-a apreciat intemeiata cererea reclamantului de anulare a procesului verbal de receptie, avand in vedere ca actele justificative prevazute de art. 5 al. 3 au fost depuse de reclamant la CL B. ajungand la sediul APIA in anul 2009, iar nerespectarea termenului de depunere a acestora se datoreaza culpei institutiei parate, care nu a adus la cunostinta reclamantului data efectuarii receptiei, obligatie impusa de art. 7 al. 1 si 15 al. 1 din Ordin.

Pe de alta parte, nu s-a facut dovada utilizarii in alte scopuri de catre reclamant a sprijinului financiar acordat, pentru a putea fi aplicata sanctiunea prev. de art. 17 din OUG 123/2006 – „Sumele necuvenite acordate sub forma de sprijin se recupereaza, cu aplicarea dobanzilor si penalitatilor prevazute de legislatia in vigoare”.

In ceea ce priveste Notificarea de plata si Punerea in intarziere nr._/31.05.2012 a carei anulare se solicita, s-a constatat ca actul a fost emis in executarea debitului stabilit prin Procesul verbal de receptie si restituire, nefiind un act administrativ emis in procedura de acordare a sprijinului financiar, astfel ca nu poate fi contestat in cadrul acestei proceduri la instanta de contencios administrativ.

Potrivit art. 2 lit. c din Legea 554/2004 prin act administrativ se intelege „actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publica in vederea executarii ori a organizarii executarii legii, dand nastere, modificand sau stingand raporturi juridice”, ori prin Notificarea de plata si Punerea in intarziere nu se stabilesc raporturi juridice, neavand caracter de act administrativ.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, recurenta pârâtă AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ - CENTRUL JUDEȚEAN D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea cererii de recurs, după expunerea situației de fapt și a dispozițiilor legale incidente în cauza dedusă judecății, recurenta a susținut, în esență, următoarele:

Instanța de fond a interpretat în mod eronat înscrisurile depuse de către reclamant, în raport de faptul că din cuprinsul acestora nu a rezultat că s-a făcut dovada asigurării culturii de grâu, a îndeplinirii condițiilor de eligibilitate prevăzute de art.5 alin.1 din O.M.A.P.D.R. nr.687/2007.

S-a mai arătat că Tribunalul a apreciat în mod greșit că APIA nu a încunoștințat reclamantul cu privire la data efectuării recepției culturilor înființate în toamna anului 2007.

În drept au fost invocate dispozițiile art.3041 din codul de procedură civilă și O.M.A.P.D.R. nr.687/2007.

Intimatul reclamant V. Ș. nu a formulat întâmpinare la cererea de recurs, deși a fost legal citat cu această mențiune, însă, la data de 25.04.2013 a depus la dosar „concluzii scrise”, în cuprinsul cărora a precizat că recursul este nefondat și a solicitat respingerea acestora și menținerea ca fiind legală și temeinică a sentinței atacate.

La termenele de judecată de la datele de 25.04.2013, respectiv 30 mai 2013 s-a dispus citarea intimatului reclamant cu mențiunea de a depune la dosarul de recurs, dovezi cu privire la utilizarea de semințe certificate și cu privire la asigurarea culturilor.

Deși s-au acordat două termene în acest sens intimatul reclamant nu a depus înscrisurile solicitate de instanță.

Examinând legalitatea și temeinicia sentinței recurate prin prisma motivelor invocate, dar, și din oficiu, în raport de dispozițiilor art.3041 Cod Procedură Civilă, Curtea apreciază prezentul recurs, ca fiind întemeiat pentru considerentele ce urmează să fie expuse în continuare.

Dispozițiile art.5 alin.1 din O.M.A.P.D.R. nr.687/2007 privind modificarea anexei F la O.M.A.P.D.R. nr.687/2007 pentru aprobarea normelor metodologice privind modul de acordare a sprijinului financiar pentru activitățile din sectorul vegetal, stabilesc clar condițiile de eligibilitate pe care trebuie să le îndeplinească solicitanții la acordarea sprijinului financiar respectiv: să facă proprietății sau a dreptului de folosință a suprafeței de teren pe care înființează culturi în toamna anului 2007, să facă dovada utilizării de semințe certificate și de calitate, dovada asigurări culturilor înființate la societăți de asigurare- reasigurare, precum și să nu figureze ca debitor DADR județene sau la sucursalele județene APIA- ca urmare a nerespectării condițiilor de eligibilitate aferente formelor de sprijin financiar acordate în ultimii 3 ani.

Față de aceste dispoziții legale se constată ca fondată critica recurentei pârâte în sensul că instanța de fond a reținut în mod eronat îndeplinirea de către reclamant a condițiilor de eligibilitate prevăzute de dispozițiile art.5 din O.M.A.P.D.R. nr.687/2007.

Recepția culturilor înființate de către reclamant în toamna anului 2007 s-a efectuat de către pârâtă la data de 10 iunie 2008.

Deși reclamantul a susținut că nu a fost înștiințat să se prezinte la recepția culturilor și că astfel nu a putut face dovada posesiei înscrisurilor justificative pentru acordarea sprijinului financiar, aceste critici nu pot fi reținute având în vedere că obligația de a utiliza semințe certificate și de calitate precum și de a asigura cultura izvorăște din lege nefiind condiționată de o încunoștințare prealabilă sau de deplasare a lucrătorilor APIA împreună cu societatea de asigurare.

Astfel, dispozițiile art.15 alin.2 din Ordinul M.A.P.D.R. nr.687/2007 prevăd obligația legală a beneficiarilor de ajutor financiar de a face dovada utilizării de sămânță certificată și de calitate, respectiv dovada asigurării culturilor înființate în toamna anului 2007 la încheierea procesului verbal de recepție și restituire, iar o copie a acestora se anexează la procesul verbal.

Verificând actele și lucrările dosarului se constată că nici pe parcursul judecății la instanța de fond și nici la dosarul de recurs, reclamantul nu a depus înscrisurile doveditoare cu privire la utilizare de semințe certificate și de calitate și la asigurarea culturilor înființate în toamna anului 2007.

Astfel, deși au fost acordate două termene de judecată în recurs pentru a se da posibilitatea reclamantului de a face dovezile necesare în sprijinul acțiunii introductive acesta nu s-a conformat solicitărilor instanței.

Toate înscrisurile enumerate mai sus, chiar dacă nu fuseseră prezentate de reclamant la recepția culturilor, acestea trebuiau să fie anterioare datei limită de verificare a culturilor înființate de producătorii agricoli în toamna anului 2007, respectiv 10.06.2008.

În aceste condiții, Curtea constată că reclamantul V. Ș. nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor legale de acordare a sprijinului financiar pentru culturile înființate în toamna anului 2007.

În consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor legale, astfel încât, în baza art.304 pct.9 și art.312 C.p.c, recursul va fi admis, iar sentința va fi modificată în sensul respingerii acțiunii.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E CI DE:

Admite recursul declarat de pârâta AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ - CENTRUL JUDEȚEAN D. împotriva sentinței nr. 600 din data de 24 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ în contradictoriu cu reclamantul V. Ș., având ca obiect „anulare act administrativ”.

Modifică sentința în sensul că respinge acțiunea.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 04 Iulie 2013

Președinte,

M. F.

Judecător,

D. C.

Judecător,

L. C.

Grefier,

V. C.

Red.M.F.

V.C. /2EX/09 Iulie 2013

J.Fond A.M.S.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act administrativ. Decizia nr. 9208/2013. Curtea de Apel CRAIOVA