Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr. 5099/2013. Curtea de Apel CRAIOVA

Curtea de Apel CRAIOVA - Sentințe și decizii de contencios administrativ și fiscal / 2013

Decizia nr. 5099/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 30-04-2013 în dosarul nr. 10836/63/2010

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 5099/2013

Ședința publică de la 30 Aprilie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. C.

Judecător C. M.

Judecător A. I. A.

Grefier P. F.

x.x.x

S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamantul E. M. și pârâtul P. C. împotriva sentinței nr.1015 din 10 mai 2011, pronunțată de Tribunalul D., în dosar nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat consilier juridic V. V. pentru recurentul pârât P. C. lipsind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că recurentul reclamant a depus la dosar o adresă prin care arată că este de acord cu modul de calcul efectuat de P. C. și își însușește rezultatul final al acestuia, după care,

Reprezentantul recurentului pârât, consilier juridic V. V., depune calculul privind fracțiunile ce au fost neglijate pentru orele lucrate în afara programului de lucru de către recurentul reclamant, susținând că reclamantul are cunoștință de acest mod de calcul. Învederează că nu mai are cereri de formulat și precizează că fracțiunile sunt 1-4 ore, și nu multiplu de 8, iar coloana cu observații prevede suma calculată, avută în vedere de instanța de fond. Arată că s-a efectuat un calcul total, iar fracțiunile sunt menționate în penultima coloană.

Constatând că nu mai sunt cereri formulate de către părți, Curtea apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursurilor de față.

Consilier juridic V. V. pentru recurentul pârât solicită admiterea recursului formulat de P. C. și respingerea recursului formulat de reclamant, arătând că M. Finanțelor nu are calitate procesuală pasivă în cauză, iar cheltuielile de judecată au fost avute în vedere de instanța de fond și s-au acordat cele dovedite.

CURTEA

Asupra recursurilor de față;

Prin sentința nr.1015 din 10 mai 2011, Tribunalul D. a respins excepția referitoare la necompetența materială a instanței și netimbrarea cererii.

S-a respins excepția prescripției ca rămasă fără obiect.

S-a admis excepția lipsei calității procesual pasive a pârâților M. Justiției, Administrația Națională a Penitenciarelor și Ministerul Finanțelor Publice.

S-a respins acțiunea împotriva pârâților M. Justiției, Administrația Națională a Penitenciarelor și Ministerul Finanțelor Publice, pentru lipsa calității procesual pasive.

S-a admis acțiunea reclamantului E. M. formulată împotriva pârâtului P. C., astfel cum a fost precizată.

A fost obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 481,46 lei (brut), actualizată la data plății efective, reprezentând contravaloarea orelor efectuate suplimentar și necompensate în perioada 1 ianuarie 2007/31 decembrie 2009.

A fost obligat pârâtul la plata sumei de 250 lei, cheltuieli de judecată.

S-a respins cererea de chemare în garanție formulată de Administrația Națională a Penitenciarelor, ca inadmisibilă.

S-a respins cererea de chemare în garanție, formulată de pârâtul P. C., ca lipsită de interes.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, cu privire la excepția necompetenței materiale că este neîntemeiată deoarece competența instanței de contencios administrativ se stabilește potrivit art. 10 alin. 1 din Legea 554/2004 și art. 2 pct. 1 lit. d cod procedură civilă în raport de partea ce are legitimare procesuală pasivă și calitate acesteia de instituție locală sau județeană sau instituție centrală; or, în speță P. C. nu are calitatea de autoritate sau instituție centrală, pentru a se putea reține necompetența tribunalului.

Neîntemeiată a fost și excepția netimbrării acțiunii, față de faptul că cererea este scutită de plata taxei de timbru conform art. 15 din Legea nr. 146/1997.

Față de precizarea formulată la data de 25.01.2011, în sensul că este vizată doar perioada 1 ian.2007-31 dec.2009, excepția prescripției dreptului la acțiune pentru pretențiile aferente anului 2005 a rămas fără obiect.

În consecință aceste excepții au fost respinse.

De altfel, soluțiile date acestor excepții în primul ciclu procesual au fost menținute prin decizia de casare, iar art.315 C.pr.civ stabilește că dezlegările date de instanța de recurs asupra problemelor de drept sunt obligatorii pentru instanța de fond.

În privința excepției lipsei calității procesuale pasive, s-a reținut, prin chiar decizia de casare, că, față de obiectul cauzei, legitimarea procesuală pasivă este justificată doar pentru instituția cu care reclamantul are un raport juridic de drept substanțial.

Prin urmare, dat fiind faptul că despăgubirile solicitate de reclamant sunt derivate din raportul de serviciu în care acesta este parte, calitatea procesuală pasivă aparține unității cu personalitate juridică ce este de asemenea parte a raportului de serviciu, în speță pârâtului P. C..

În consecință, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive în privința pârâților ANP, MJ și MFP.

Pe fondul cauzei, s-a constatat că reclamantul este funcționar public cu statut special în cadrul Penitenciarului C. desfășurând un program special de muncă, respectiv ture de 12 ore pe zi cu repaus de 24 de ore și 12 ore pe noapte cu repaus de 48 de ore.

Prin prezenta cerere a solicitat plata orelor prestate peste durata normală a timpului de lucru și în zilele de repaus săptămânal și în celelalte zile în care potrivit dispozițiilor legale nu se lucrează începând cu data de 1.01.2007 până la 31.12.2009, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, cu cheltuieli de judecată (precizarea din 25.01.2011).

Regimul juridic al orelor suplimentare efectuate de categoria funcționarilor publici cu statut special din care face parte reclamantul este reglementat de art.16 din OG nr. 64/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale funcționarilor cu statut special din Sistemul Administrației Penitenciarelor, care face trimitere expresă la art. 43 din Legea nr. 293/2004 privind Statutul Funcționarilor Publici din ANP.

Astfel, potrivit art. 45 alin 3 din Legea 293/2004 republicată ( în forma inițială, art.43), "Orele prestate de funcționarii publici din sistemul administrației penitenciare peste durata normală a timpului de lucru se compensează cu timp liber corespunzător. În cazul în care compensarea muncii suplimentare cu timp liber corespunzător nu a fost posibilă în următoarele 30 de zile după efectuarea acesteia, orele suplimentare se vor plăti, în luna următoare, cu un spor din salariul de bază, după cum urmează:

a) 75% din salariul de bază pentru primele două ore de depășire a duratei normale a zilei de lucru;

b) 100% din salariul de bază pentru orele următoare. Cu un spor de 100% se plătesc și orele lucrate în zilele de repaus săptămânal sau în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează.

Munca peste durata normală a timpului de lucru poate fi prestată și sporurile prevăzute la alin. (4) se pot plăti numai dacă efectuarea orelor suplimentare a fost dispusă în scris de șeful ierarhic, fără a se depăși 120 de ore anual, iar în cazuri cu totul deosebite se poate aproba efectuarea orelor suplimentare și peste acest plafon, dar nu mai mult de 360 de ore anual, cu aprobarea ordonatorului de credite și cu încadrarea în fondurile bugetare aprobate".

Iar art. 16 din OG 64/2006 prevede în mod explicit că pentru orele prestate de funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare peste durata normală a timpului de lucru, în zilele de repaus săptămânal sau în celelalte zile în care, potrivit legii, nu se lucrează, sunt aplicabile prevederile art. 43 din Legea nr. 293/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Aceste dispoziții se completează însă, conform art. 46 din Statut, cu regulamentele de ordine interioară elaborate de conducerea ANP și de unitățile aflate în subordinea acesteia în ceea ce privește modul de organizare a timpului de lucru, a pauzelor și evidența prezenței funcționarilor publici la serviciu, respectiv Ordinul nr. 399/2007 emis de M. Justiției pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a OG nr.64/2006 și Decizia nr.307/25.01.2007 emisă de Directorului General al ANP dar și cu dispozițiile de drept comun, respectiv art.109, 110, 112 ,113 si art. 116,117 din Codul Muncii .

Ordinul nr.399/2007 și Decizia Directorului General ANP nr. 307/25.01.2007 care statuează, în esență aceleași reglementări ca și art. 45 din Statut, stabilind în același timp însă, distincția dintre orele suplimentare efectuate în cazul lucrului în ture și cele efectuate cazul programului normal.

Din interpretarea prevederilor cuprinse la pct. 11 din Ordinul nr.399/2007 și în art.4 alin.2 și 3 din Decizia nr. 307/2007 rezultă că programul în ture presupune și munca în zilele de repaus săptămânal sau în cele în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, astfel încât orele suplimentare se calculează raportat la durata normală a timpului de lucru, conform pontajului.

Așadar, faptul că efectuarea turei de lucru se realizează în zilele de repaus săptămânal sau în cele declarate nelucrătoare, nu justifică plata sporului.

În acest sens, s-a pronunțat și instanța de control în decizia de casare.

Prin urmare, la stabilirea orelor efectuate suplimentar, instanța a avut în vedere doar orele efectuate în plus față de durata normală a timpului de lucru ( 40 ore/săptămânal, respectiv 160, 168, 176 sau 184 ore/lunar).

Potrivit disp. Ordinului 399/2007 plata orelor prestate peste durata normală a timpului de lucru, conform pontajului lunar, se face potrivit disp. art. 11.5: „a) total ore lucrate conform pontaj – total ore lucrate din lună = ore lucrate suplimentar; b) ore lucrate suplimentar /8 ore pe zi = număr de zile lucrate suplimentar; c) primele două ore din fiecare zi lucrată suplimentar se plătesc cu un spor de 75%, iar diferența până la 8 se plătește cu un spor de 100% din salariul de bază. Fracțiunile rezultate ca lucrate suplimentar se neglijează”. Prin urmare, calculul orelor suplimentare se face avându-se în vedere orele efectiv prestate. Modalitatea de calcul este impusă prin Ordinul amintit, ordin ce nu a fost contestat.

S-a mai reținut că Decizia nr.307/2007 stabilește că "programul de lucru al personalului din compartimentele a căror activitate impune prezenta la serviciu mai mult de 8 ore, se stabilește la începutul anului, prin Decizie de zi pe unitate de către directori, în raport cu necesitățile operative, asigurându-se respectarea timpului de lucru legal". Se dispune că șefii de direcții sau servicii sau coordonatorii compartimentelor desemnează prin decizie de zi pe unitate, persoana cu atribuții de întocmire a fiselor individuale de evidență a orelor suplimentare, conform anexei 1 la Decizie. Pe baza fișelor individuale se întocmește o situație centralizatoare ce se comunică compartimentului financiar împreună cu fisele de pontaj. Se elaborează, la nivelul fiecărei unități un Raport anual privind orelor suplimentare.

Conform formularului anexa nr.1 la Decizia 307, Fișa individuală de evidențiere a orelor suplimentare și a timpului liber acordat în compensare, trebuie completată anterior efectuării orelor suplimentare, având în vedere obligația șefului ierarhic superior de a emite o dispoziție scrisă pentru efectuarea orelor suplimentare, exceptând categoriile de personal a căror activitate presupune efectuarea de ture și implicit ore suplimentare. Acordul funcționarului public este certificat de semnătura angajatului în ziua respectivă.

Astfel la dosar a fost depus Raportul privind orele suplimentare efectuate la nivelul unității în anul 2008, nr._/PC/27.01.2009, din care rezultă că în cadrul compartimentului pază și supraveghere unde este încadrat reclamantul s-au efectuat în cursul anului 2008 un număr de_ ore suplimentare care însă au fost compensate în totalitate cu timp liber.

De asemenea, pârâtul a recunoscut că pentru 2007 nu s-a întocmit un astfel de raport.

În ceea ce privește deciziile de zi, pârâtul s-a apărat în sensul că aceste înscrisuri conțin informații clasificate și nu pot fi depuse la dosar.

A depus însă fișele lunare privind prezența la serviciu a reclamantului precum și situație centralizatoare a pontajelor lunare, pentru perioada_ .

A susținut pârâtul că acele fișe individuale de evidență a orelor suplimentare nu au fost întocmite, întrucât orele suplimentare au fost compensate cu timp liber, iar fișele respective se impunea a fi întocmite doar în cazul în care ar fi fost plătite.

Raportul de expertiză întocmit în cauză, de expert T. C., a concluzionat că reclamantul a efectuat ore suplimentare în anumite luni, situația centralizatoare fiind depusă în anexa 1 la raport; în această anexă expertul a avut în vedere orele suplimentare peste durata normală a timpului de lucru.

Expertul a stabilit că în luna decembrie 2007, reclamantul a efectuat 35 ore suplimentare; din fișa de pontaj însă rezultă că reclamantul a lucrat efectiv 104 ore față de 152 ore lucrătoare ale lunii, deci 52 ore suplimentare; din acestea, 24 au fost compensate cu timp liber corespunzător, afirmație dovedită cu pontajul lunii ianuarie din care reiese că reclamantul a beneficiat de 2 ture recuperare; au rămas deci 28 ore necompensate, pe care pârâtul le menționează în situația depusă.

Ca atare, reclamantul este îndreptățit la despăgubirea aferentă acestor ore, în cuantum de 353,28 lei (brut) sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.

În noiembrie 2008, expertul a stabilit 8 ore suplimentare, pe care de asemenea pârâtul le recunoaște, despăgubire a aferentă fiind de 128,18 lei (brut) sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.

Pentru decembrie 2008, reclamantul a lucrat efectiv 96 ore, față de 160 ore lucrătoare ale lunii; cum orele suplimentare se calculează ca diferență între numărul de ore efectiv lucrate, conform pontajului, și numărul de ore lucrătoare ale lunii conform Ordinului nr. 399/2007 și Deciziei nr.307/25.01.2007, rezultă că reclamantul nu a efectuat ore suplimentare în decembrie 2008; zilele de concediu nu se consideră ore lucrate efectiv, astfel că nu pot fi adunate la numărul de ore efectiv prestate și a fi avute în vedere la stabilirea orelor efectuate suplimentar.

În concluzie, acțiunea reclamantului va fi admisă și obligat pârâtul la plata sumei de 481,46 lei (brut), actualizată la data plății, reprezentând ore efectuate suplimentar și necompensate în perioada 1 ianuarie 2007/31 decembrie 2009.

În aplicarea art.274 C.pr.civ, va obliga pârâtul la plata cheltuielilor de judecată dovedite cu actele de la dosar (100 lei onorariu avocat în recurs, 150 lei onorariu expert la fond în primul ciclu procesual).

Asupra cererii de chemare în garanție, instanța a constatat că, potrivit art. 60 C.pr.civ., poate fi chemat în garanție cel împotriva căruia poate să se îndrepte partea căzută în pretenții, cu o cerere în garanție sau în despăgubiri.

Prin urmare, numai persoana care devine parte într-un litigiu, deci justifică legitimarea procesuală, și mai mult, cade în pretenții, poate chema în garanție o altă persoană.

În speță, față de soluția ce urmează a se pronunța asupra cererii de chemare în judecată a pârâtului ANP, de respingere pentru lipsa calității procesuale pasive, urmează ca cererea de chemare în garanție formulată de acesta să fie respinsă ca inadmisibilă.

Referitor la cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul P. C., instanța a respins-o ca lipsită de interes:

Argumentul este dat de dispozițiile O.G. nr.22/2002, aprobată prin Legea nr. 288/2002, care înlătură necesitatea pronunțării unei hotărâri în contradictoriu și cu ordonatorii principali sau secundari de credite, pentru opozabilitate, și asta deoarece, legiuitorul, printr-o lege specială de care este ținută orice persoană care cade sub incidența acesteia, deci inclusiv ANP și M. Justiției, reglementează obligativitatea ordonatorilor principali de credite de a alimenta conturile instituțiilor din subordine, în ipoteza existenței unui titlu executoriu: art.4 din OG 22/2001"(1) Ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.

(2) Virările de credite bugetare prevăzute la alin. (1) se pot efectua pe parcursul întregului an bugetar, prin derogare de la prevederile art. 47 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, și ale art. 49 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale".

Pentru considerentele mai sus expuse, văzând și disp. art. 18 din Legea 554/2004 și art. 109 din Legea 188/1999.

Împotriva acestei sentințe au formulat recurs recurentul reclamant E. M. și recurentul pârât P. C., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

În motivarea recursului recurentul reclamant E. M. a susținut că prin sentința pronunțata de Tribunalul D. s-a admis in parte acțiunea și s-a constatat ca M. Justiției si Libertăților Cetățenești, M. Finanțelor administrația Naționala a Penitenciarelor nu au calitate procesuala pasiva. M. Finanțelor a considerat ca ar avea calitate procesuala pasiva tocmai pentru rolul primordial si singular de alcătuire a bugetului statului.

Întrucât angajatorii s-au aparat de maniera ca nu au sumele de bani prinse în buget pentru aceste drepturi salariale este lipsita de temei admiterea excepției lipsei calității procesual pasive a celorlalți doi parați M. Justiției si Libertăților Cetățenești si Administrația Naționala a Penitenciarelor. A susținut că sentința este nelegala prin prisma faptului ca obiectul acțiunii il constituie orele suplimentare lucrate de reclamant peste programul normal de lucru conform "t 45 alin 3 din Legea 293/2004 coroborat cu OG 64/2006.

Din lecturarea simpla a cestor dispoziții legale se face distincție intre doua categorii de sporuri de la litera a) si de la litera b). la litera a) unde avem primele sau orele se plătesc cu 75% si următoarele cu 100%, iar la litera b) sporul de % care se acorda pentru orele suplimentare lucrate in zilele de repaus săptămânal sau considerate libere.

Sunt doua modalități de rezolvare a acestui litigiu instanța de fond in mod nelegal interpretând greșit actul dedus judecații a pronunțat o soluție greșita.

Una in care se identificau orele suplimentare lucrate peste programul normal de lucru, identificarea orelor lucrate in zilele de repaus săptămânal pentru a fi % diferit de litera a), conform literei b) din art. mai sus menționat sau, (varianta in care ne sunt plătite toate orele din zilele de repaus săptămânal si libere legal efectiv lucrate pe lângă orele lucrate peste programul normal de lucru.

«Expertul a interes acest lucru si a făcut calculele chiar daca numai parțial însă instanța nu a îmbrățișat nici una dintre modalitățile propuse de expert, porto! de expertiza este incomplet.

Raportul de expertiză este incomplet.

A arătat că programul de lucru este unul atipic iar dreptul la repausul săptămânal trebuie sa ii fie respectat. Acesta este chemat la serviciu si zilele de repaus săptămânal, iar contrar legii nu este remunerat in consecința acest lucra datorându-se instanței de fond prin respingerea obiecțiunilor.

Prin acordul colectiv privind raporturile de serviciu încheiate intre austerul Justiției, Administrația Naționala a Penitenciarelor si reprezentanții tăiaților in art.31 se stipulează ca repausul săptămânal este de 2 zile consecutive, de regula sâmbăta si duminica.

Repausul săptămânal de 2 zile consecutive, indiferent ca este sâmbăta si duminica, sau in alte zile din cursul săptămânii trebuie respectat, având dreptul la compensarea cu timp liber corespunzător, sau, dupa caz a drepturilor bănești, stipulate in lege.

Repausul săptămânal este altul decât timpul liber dupa tura. Se încearcă o creare a confuziei, potrivit căreia sa se suprapună timpul liber dupa tura cu pausul săptămâni care este tot de 48 de ore consecutiv. Zilele considerate libere sunt arhicunoscute cum de altfel si zilele de repaus săptămânal

Recurentul a menționat că instanța refuza sa judece chiar daca având dispoziții legale privind un drept patrimonial in sensul ari. 1 CEDO prin aceea ca nu au luat in calcul nici una din fele doua variante in care ar fi putut sa acorde acest spor pentru orele lucrate în zilele de repaus săptămâni si libere legal.

Pârâtul P. C. a refuzat plata si nu a efectuat plata, acestor bre suplimentare oferind un mod de calcul, zicem noi greșit, al acestora, un expert de specialitate a întocmit calculul drepturilor bănești ce ni se cuvin parțial întrucat instanța de fond a respins obiectiunile reclamantului in vederea completării raportului de expertiza, instanța de fond facand calcule, pronunțându-se cu privire în o anumita suma la care nu știm daca s-au aplicat file legale privind sănătatea, etc, in plus fiind si eronate.

Instanța de fond a invocat mod de calcul decizia 307/2007 a directorului general al ANP care, in anexa 2 unde scrie cum se întocmește evidenta orelor suplimentare sunt trecute mențiuni stricte si directe ca acestea trebuie menționate pe categorii de zile: zile lucrătoare, zile de repaus săptămânal, zile in care conform legii nu se lucrează.

Nu s-a luat in calcul; nici aspectul ca reclamantul putea efectua ore suplimentare . daca o perioada din acea luna fusese in concediu medical sau de odihna, dupa caz. Raționamentul pornește prin prisma faptului ca, cu titlu de exemplu, daca 10 zile a fost in concediu mai rămân alte zile in care pot face multe ore suplimentare ținând cont chiar si de varianta ca in zilele de concediu reclamantul este pontat si plătit opt ore. În modul de calcul reținut prin sentință, contrar raportului de expertiza s-a apreciat daca o perioada de timp a a fost în concediu într-o luna era imposibil ca reclamantul sa mai fi putut efectua vreodată ore suplimentare..

Expertul în plus de evidentele orelor suplimentare care sunt depuse la dosarul cauzei, a evidentei privind prezenta reclamantului la serviciu a rezultat din actele contabile si ce ore s-au plătit sau nu, dupa caz.

Recurentul a susținut că regăsindu-se pentru prima data in situația de a face obiecțiuni la o sentință. aceste calcule si obiecțiuni trebuiau clarificate de către expert in baza obiecțiunilor formulate de reclamant si parat si instanța in baza rolului activ , putea sa ii pună in vedere expertului de specialitate contabil sa întocmească aceste calcule.

Un alt motiv de recurs vizează aspectul ca la momentul pronunțării cu privire la cheltuielile de judecata, instanța a uitat de primul ciclu procesual si de cheltuielile efectuate de reclamant acolo, pronunțându-se decât parțial cu privire cheltuielile de judecata.

Dispozițiile Lg. 293/2004 au fost aplicabile si înaintea apariției Legii salarizării astfel ca respingerea acțiunii pentru zilele de repaus săptămâni ca fiind lipsită de temei legal nu poate subzista, astfel ca sentința pronunțata de instanța de fond sub acest aspect este nelegala.

Art. 53 din Constituție:

1) Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege.și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, unui! dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

2). Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, l"e aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.

Potrivit Legii 293/2004 s-a născut dreptul la plata orelor suplimentare ca drept subiectiv in virtutea căruia pot pretinde subiectului pasiv o contraprestație pozitivă, adică de a acorda suma de bani aferenta. Cu alte cuvinte s-a muncit peste programul normal de lucru in zilele considerate libere si de repaus saptamanal, Legea 293/2004 dispune ca se vor plați aceste ore suplimentare, iar pârâții nu s-au achitat de aceasta obligație.

Dreptul la plata orelor suplimentare a fost îngrădit in contradicție cu dispozițiile constituționale. Suspendarea prin acte normative al unui drept câștigai nu poate reprezenta in nici un caz de o restrângere a dreptului operand ca o veritabila privare de drepturi subiectiva, arbitrara si abuziva.

Art. 34 din Legea 293/2004 litera a) statuează ca funcționarul public cu statut special din sistemul administrației penitenciare are dreptul la salariu lunar, compus din salariul de bază, indemnizații, sporuri, precum si premii si prime, ale căror cuantumuri se stabilesc prin lege. Salariul de bază cuprinde salariul corespunzător funcției îndeplinite, gradului profesional deținut, gradațiile, sporurile pentru misiune permanentă si, după caz, indemnizația de conducere si salariul de merit".

Faptul ca cei îndreptățiți nu au primit efectiv sumele de bani corespunzătoare art. 43din Lg 293/2004, in speța de fata raportat la termenul general de prescripție decembrie 2005, decembrie 2006, ci doar dupa emiterea legii salarizării nu înseamnă ca dreptul a fost desființat, restrâns, ci doar ingrădit in sensul ca in "concret au operat o veritabila lipsire de dreptul subiectiv prin sentința pronunțata instanța de fond pentru respectiva perioada. Dupa apariția legii salarizării ceasta lipsire de drept subiectiv a Încetat astfel ca toti cei care indeplinesc condițile instituite prin respectivele acte sunt îndreptățiți sa beneficieze de acest drept de la data nașterii lui. Acordarea in concret a dreptului trebuie făcuta de la momentul apariției acestuia.

A solicitat admiterea recursului, și pe fond admiterea în totalitate a acțiunii cu omologarea raportului de expertiza sau admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii atacate si trimiterea cauzei spre judecare la instanța de fond in vederea completării si efectuării probatoriului. A solicitat cheltuieli de judecată.

Și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 ind.1 Cod Procedura Civila precum si pe textele de lege mai sus menționate.

În motivarea recursului recurentul pârât P. C. a susținut că prin cererea introductivă, în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice, M. Justiției și Libertăților Cetățenești, Administrația Națională a Penitenciarelor și P. C., reclamantul(a) a solicitat ca, prin sentința ce se va pronunța, să se dispună obligarea în solidar a pârâților să plătească orele suplimentare efectuate începând data de 01.10.2005 până în prezent și în continuare, sume actualizate cu indicele de |ie la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința susmenționată, Tribunalul D. a respins excepția referitoare la lipsa semnăturii cererii de chemare în judecată, excepția necompetenței materiale a instanței, a netimbrării cererii, a lipsei procedurii prealabile, a prescripției dreptului material la acțiune și a admis excepția lipsei calității procesual pasive a pârâților M. Justiție, Administrația tonală a Penitenciarelor și Ministerul Finanțelor Publice.

Pe fond, instanța a admis acțiunea formulată și a dispus obligarea pârâtului P. C. la plata sumei de 481, 46 lei, actualizată la data plății efective, reprezentând contravaloarea orelor suplimentare efectuate și necompensate în perioada 01.01._09 și a cheltuielilor de judecată. De asemenea, a respins cererea de chemare în garanție formulată de Administrația Națională a Penitenciarelor ca inadmisibilă.

Recurentul a apreciat că sentința Tribunalului D. a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, motiv de modificare prevăzut de art. 304 punctul 9 din cod procedură civilă, pentru următoarele considerente:

În ceea ce privesc sumele reprezentând contravaloarea orelor efectuate suplimentar și necompensate în perioada 01.01._09, a învederat că instanța de fond nu a ținut întrutotul cont de apărările Penitenciarului C., obligându-i la plata unor ore suplimentare ce au fost compensate cu timp liber corespunzător, conform legislației specifice aplicabile sistemului penitenciar. Apreciază că obligația de a anexa la raportul de expertiză documente referitoare la:: programul de lucru specific compartimentului din care face parte reclamantul stabilit prin Decizie, Dispoziție, ori Regulament de ordine interioară, solda de bază, foile colective de prezentă ori pontaj, condica de prezență, fișa individuale de evidență a orelor suplimentare ori în lipsa acestora documente de evidențiere a timpului liber acordat în compensare, dacă a fost cazul, revine expertului desemnat în cauză. Cu toate acestea, P. C. a depus la dosarul cauzei atât foile colective de prezență ale reclamantului, însoțite de evidența concediilor/învoirilor/misiunilor, cât și o situație cu drepturile bănești cuvenite reclamantului pentru orele lucrate în afara programului normal de lucru, situație în care la coloana „observații” au fost explicate compensările orelor suplimentar efectuate. Astfel:

În concluzie, în temeiul art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă coroborat cu art. 312 Cod procedură civilă, a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamant.

La data de 27.06.2011, intimatul pârât M. JUSTIȚIEI a formulat întâmpinare solicitând să se constate că recursul declarat de reclamant este neîntemeiat pentru următoarele:

În primul rând a susținut că în mod greșit reclamantul recurent apreciază că M. Justiției are calitate procesuală pasivă în cauză, invocând dispozițiile art.7 și art.214 din Legea nr.500/2002.

Pe fondul cauzei, a arătat că potrivit art.43 alin.3 (în prezent art. 45 alin.3) din Legea nr.293/2004 privind statutul funcționarilor publici cu statut special din Administrația Națională a Penitenciarelor, orele prestate de funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare peste rata normală a timpului de lucru se compensează cu timp liber corespunzător.

În cazul în care compensarea muncii suplimentare cu timp liber corespunzător nu ar fi posibilă în următoarele 30 de zile după efectuarea acesteia, orele suplimentare se vor plăti în luna următoare, cu un spor din salariul de bază.

Dispozițiile legale arătate stabilesc dreptul categoriei profesionale din care face parte

reclamantul la compensarea orelor suplimentare efectuate peste durata normală a timpului de lucru, însă prin art.79 din același act normativ, aplicarea acestor dispoziții este amânată până la . legii privind salarizarea funcționarilor publici cu statut special din

sistemul administrației penitenciare, dată până la care rămân aplicabile, în continuare disp. legale referitoare la salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare, ordine publică și siguranță națională, respectiv Legea nr. 138/1999.

În consecință, până la . OG nr.64/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale funcționarilor cu statut special din Sistemul Administrației Penitenciarelor, respectiv până la data de 01.01.2007, dispozițiile aplicabile reclamantului în ce privește salarizarea și cele ale Legii nr. 138/1999, modalitatea de plată a orelor suplimentare urmând a fi stabilite până la această dată în raport de dispozițiile acestei legi.

Dar Legea nr. 138/1999 nu cuprinde dispoziții speciale pentru compensarea orelor suplimentare lucrate, plata muncii fiind concretizată în solda lunară compusă din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă, gradații și indemnizația de dispozitiv, a apreciat că pachetul salarial oferit acoperă eventualele eforturi depuse peste orele de program, în condițiile în care indemnizația de dispozitiv este în cuantum de 25% din salariul de bază.

Începând cu data de 01.01.2007, când a intrat în vigoare OG nr.64/2006, s-a trecut la sistemul de plată sub forma salariului de bază, diferențiat potrivit art.3 din acest act normativ pe funcții, nivel de studii și coeficienți de ierarhizare. Astfel, de la această dată au devenit aplicabile dispozițiile art.45 alin.3 din Legea nr.293/2004, privind compensarea cu timp liber sau spor la salariul de bază pentru orele prestate peste program, dacă efectuarea orarele suplimentare a fost dispusă în scris de șeful ierarhic superior.

Astfel, potrivit art. 16 din O.G nr. 64/2006 privind salarizarea și alte drepturi

funcționarilor publici cu statut special din sistemul Administrației Penitenciarelor, „ Pentru

orele prestate de funcționarii publici cu statut special din sistemul administratele de

penitenciare peste durata normală a timpului de lucru, în zilele de repaus săptămânal

sau în celelalte zile în care, potrivit legii, nu se lucrează, sunt aplicabile prevederile art. 43 din Legea nr. 293/2004, cu modificările și completările ulterioare." (Textul art. "43 din Lege este în fapt art. 45, după ultimele modificări și completări, primind astfel o

renumerotare.

De asemenea, textul art. 45 alin. 3 din Legea nr. 293/2004 prevede că „ Orele prestate de funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare peste durata normală a timpului de lucru se compensează cu timpul liber corespunzător. În cazul în care compensarea muncii suplimentare cu timp liber corespunzător nu a fost posibila în următoarele 30 de zile după efectuarea acestuia, orele suplimentare se vor plăti, în luna următoare, cu un spor din salariul de bază, după cum urmează:

b)100% din salariul de bază pentru orele următoare. Cu un spor de 100% se

plătesc orele lucrate în zilele de repaus săptămânal sau în celelalte zile în care în conformitate cu regulamentele în vigoare, nu se lucrează".

Așadar, plata acestui spor se realizează în mod individual, pentru fiecare funcționar public în parte, în funcție de dispoziția scrisă a șefului ierarhic, precum și de numărul ore efectuate suplimentar. Pe lângă aceste condiții, se mai au în vedere și activitățile efectiv desfășurate de fiecare dintre funcționarii publici în regim de ore suplimentare.

Din textul enunțat mai sus reiese că în cadrul sistemului penitenciar există funcționari publici cu statut special care își desfășoară activitatea într-un program de lucru normal și categorii care lucrează după un program atipic, stabilit în raport cu necesitățile operative asigurându-se respectarea timpului de lucru legal.

Din interpretarea dispozițiilor art. 45 alin. 4 rezultă în mod clar că legiuitorul a dorit să reglementeze modul de plată al muncii suplimentare, făcându-se diferențieri după cum orele suplimentare sunt prestate în diverse împrejurări.

Atunci când un funcționar își desfășoară activitatea într-un program de muncă atipic spre exemplu în ture sau schimburi, programul de muncă normal al acestuia se consideră stabilit pentru acest gen de activitate.

Dacă potrivit planificării turelor, un funcționar va lucra sâmbăta, duminica sau într-o zi care este declarată nelucrătoare prin lege, acestuia nu i se va aplica regimul stabilit prin art. decât dacă prin însumarea orelor lucrate în întreaga lună se constată că a fost depășit timpul de muncă lunar, caz în care orele suplimentare îi vor fi plătite cu sporul corespunzător, așa cum se arată la punctul 11.5 din Anexa la Ordinul ministrului justiției nr. 399/2007.

Pentru prestarea activității de bază a unui funcționar fără depășirea duratei lunare a timpului de muncă pentru care primește salariu, considerăm că acestuia nu i se cuvine plata

vreunui spor doar pentru faptul că, eventual, una sau mai multe ture au fost prestate într-o zi

nelucrătoare.

Ori, în speță, din cererea de chemare în judecată, așa cum a fost comunicată Ministerului Justiției, precum și din considerentele sentinței recurate rezultă că reclamantul a făcut dovada îndeplinirii acestor criterii prevăzute de lege pentru acordarea sporului pentru

ore lucrate în zile de repaus săptămânal ori în alte zile nelucrătoare.

Astfel, reclamantul nu a făcut dovada că în perioada avută în vedere prin acțiune a efectuat astfel de ore suplimentare, numărul acestor ore precum și dispoziția scrisă a șefului ierarhic.

Față de cele expuse, a apreciat că pretențiile recurentului-reclamant sunt neîntemeiate și după data de 01.01.2007, iar cererea recurentului este neîntemeiată.

M. Justiției – Administrația Națională a Penitenciarelor a depus întâmpinare la data de 28.06.2011, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive.

În susținerea excepției, a arătat că instanța de fond, analizând acțiunea reclamantului a considerat că ANP nu are calitate procesual pasivă, sens în care a respins acțiunea ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A menționat faptul că, și cu ocazia judecării inițiale a cauzei, atât instanța de fond, cât și instanța de recurs, s-au pronunțat în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei.

Având în vedere fondul cauzei și motivele recursurilor formulate, a considerat că ANP nu are calitate procesuală pasivă, sens în care a solicitat admiterea excepției invocate și scoaterea din cauză.

În drept, au fost invocate prev. art. 308 alin. 2 Cod procedură civilă.

La data de 07.09.2011, recurentul pârât P. C. a formulat întâmpinare la cererea de recurs formulată de reclamant solicitând respingerea acesteia.

În fapt, a arătat că, prin cererea de recurs, recurentul reclamant critică sentința instanței de fond cu privire la „plata drepturilor bănești ce reprezintă orele suplimentare efectuate și necompensate cu timp liber corespunzător precum și contravaloarea orelor lucrate în zilele considerate repaus săptămânal și zilele considerate libere în raport de dispozițiile legii.”

A precizat că recurentul reclamant consideră că M. Finanțelor „ar avea calitate procesuală pasivă tocmai pentru rolul primordial și singular de alcătuire a bugetului statului”. În privința acestei excepții instanța de control a statuat că: „ În ce privește însă excepția lipsei calității procesual pasive a Ministerului Finanțelor Publice, având în vedere disp. art. 19 din Legea nr. 500/2002, potrivit cărora pârâtul Ministerul Finanțelor Publice exercită atribuții legate de pregătirea, coordonarea și supravegherea exercițiului bugetar, fără a fi direct implicat în ordonanțarea și plata cheltuielilor bugetare ale instituțiilor publice, precum și disp. art. 43 alin. 1 din același act normativ potrivit cărora ordonatorilor principali de credite le revine obligația de a elabora propunerile pentru proiectul de buget pentru anul următor, cu încadrarea în limitele de cheltuieli și estimările pentru următorii 3 ani, instanța de fond a constatat că între persoana acestui pârât și cel obligat în raportul juridic dedus judecății nu există identitate, așa încât admițând excepția invocată, a respins acțiunea formulată împotriva acestuia ca fiind promovată împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă”, motiv pentru care excepția invocată este nefondată, urmând a fi respinsă.

De asemenea, recurentul reclamant critică sentința instanța de fond în sensul că: „obiectul acțiunii îl constituie orele suplimentare lucrate de reclamant peste programul normal de lucru conform art. 45 alin. 3 din Legea nr. 293/2004 coroborat cu OG nr. 64/2006”. Susținerea Penitenciarului C. este în concordanță cu sentința pronunțată de instanța de fond în rejudecare, în sensul că obiectul acțiunii îl reprezintă orele suplimentare lucrate de reclamant peste programul normal de lucru. Acest aspect a fost reținut și de către Curtea de Apel C., în decizia de casare în sensul că: „Ordinul nr. 399/2007 și Decizia Directorului General ANP nr. 307/25.01.2007 care statuează, în esență aceleași reglementări ca și art. 45 din Statut, stabilind în același timp însă, distincția dintre orele suplimentare efectuate în cazul lucrului în ture și cele efectuate în cazul programului normal.

Din interpretarea prev. cuprinse la pct. 11 din Ordinul nr. 399/2007 și în art. 4 alin. 2 și 3 din Decizia nr. 307/2007 rezultă că programul în ture presupune și munca în zilele de repaus săptămânal sau în cele în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, astfel încât orele suplimentare se calculează raportat la durata normală a timpului de lucru, conform pontajului.

Așadar, faptul că efectuarea turei de lucru se realizează în zilele de repaus săptămânal sau în cele declarate nelucrătoare, nu justifică plata sporului.”

A mai arătat că plata salariilor funcționarilor publici cu statut special din cadrul Penitenciarului C. s-a efectuat cu respectarea tuturor prev. legale ce reglementează acest lucru, respectiv OG nr. 64/2006, OMJ nr. 399/2007 de aplicare a OG nr. 64/2006, Legea nr. 293/2004. În vederea unei corecte interpretări a actelor normative invocate, a fost emisă Decizia Directorului General al ANP 307/2007 care dă interpretarea de mai sus prev. art. 45 din Legea nr. 293/2004, republicată, lămurind astfel modalitatea de aplicare a sporurilor, cuantumul acestora și situațiile de acordare a acestor sporuri, în art. 4 din cuprinsul său.

De asemenea, normele metodologice de aplicare a OG 64/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale funcționarilor publici cu statut special, aprobate prin OMJ 399/C/2007, la pct. 11.4 lit. b dă aceeași interpretare art. 45 din Legea nr. 293/2004, republicată.

Astfel, pentru funcționarii publici cu statut special care lucrează în ture, faptul că lucrează în zilele de sâmbătă și duminică sau sărbătorile legale constituie program normal de lucru raportat la specificul muncii acestora. Se poate spune că pentru aceștia, spre exemplu, miercurea și joia sunt considerate ca și sâmbăta și duminica.

În concluzie, pentru cei care lucrează în ture sâmbăta și duminica sau sărbătorile legale, nu se poate plăti sporul de 100% fiind zile normale de lucru.

Prin urmare, susținerea recurentului reclamant cum că „raportul de expertiză este incomplet” este nefondată, instanța, în rejudecare, a reținut întocmai situația de fapt a speței și a aplicat întocmai legislația specifică sistemului penitenciar, nemaifiind nevoie de suplimentarea probatoriului.

În ceea ce privește referirea la „acordul colectiv” încheiat, a precizat faptul că acesta a fost redactat având la bază prev. legale în vigoare, în cazul de față cu referire la modalitatea de acordare a sporurilor de 75% și 100% și în același context al orelor suplimentare. A arătat că acest fapt ar atrage nulitatea acestuia, în tot sau în parte. D. urmare, interpretarea prevederilor acestui acord nu se poate face decât ținând cont de prevederile legale în vigoare.

În rejudecare, instanța a reținut corect modul de calcul al orelor suplimentare, calcul ce are în vedere orele efectiv prestate, modalitate impusă de OMJ nr. 399/2007 de aplicare a OG nr. 64/2006, de decizia nr. 307/2007, acte normative ce și-au produs efecte depline, ele nefiind contestate. Așadar, orele suplimentare au fost calculate ca diferență între numărul de ore efectiv lucrate, conform pontajului, și numărul de ore lucrătoare ale lunii. Față de probatoriul administrat, instanța, a putut calcula numărul orelor suplimentare efectuate de către recurentul reclamant ținând cont de compensarea orelor suplimentare cu timp liber corespunzător, potrivit înscrisurilor depuse de către P. C.. Și cu privire la cuantumul sumei stabilite de către instanță, a solicitat să se observe că suma este brută, expertul nefiind în măsură să facă „reținerile legale privind sănătatea, etc.”, deoarece acestea se rețin o dată cu plata efectivă a sumelor, conform prevederilor Codului fiscal.

Cu privire la motivul de recurs ce vizează cheltuielile de judecată, a solicitat să se observe că instanța a ținut cont și de cele efectuate de recurentul reclamant în primul ciclu procesual, motiv pentru care a solicitat respingerea acestui motiv de recurs ca nefondat.

Invocarea de către recurentul reclamant a acordării drepturilor solicitate prin cererea de chemare în judecată „de la data nașterii lui”, respectiv de la „ momentul apariției acestuia” – octombrie 2004, nu poate fi reținută deoarece acesta și-a precizat cererea introductivă în sensul acordării drepturilor începând cu luna ianuarie 2007. Mai mult, instanța de control a reținut că: „Sunt reținute ca fondate apărările recurentelor pârâte referitoare la perioada pentru care drepturile solicitate de reclamant pot fi reținute ca existente.

În acest context se constată potrivit art. 86 alin. 1 din Legea nr. 293/2004 în actuala numerotare a articolelor: „până la . legii privind salarizarea funcționarilor publici din sistemul administrației penitenciare, rămân aplicabile în continuare, disp. legale referitoare la salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare, ordine publică și siguranță națională.”

Legea nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții a rămas astfel în vigoare până la . OG 64/2006, 1 ianuarie 2007, potrivit art. 62 din acest act normativ, ce constituie „legea privind salarizarea funcționarilor publici din sistemul administrației penitenciare”, în accepțiunea art. 86 alin. 1 din Legea nr. 293/2004.

Legea nr. 138/1999 nu cuprindea disp. privind plata orelor suplimentare sau a celor lucrate în zilele de repaus săptămânal sau sărbători legale. În acest context și disp. art. 45 din Legea nr. 293/2004, pe care reclamantul își întemeiază acțiunea nu au devenit aplicabile decât de la 1 ianuarie 2007, așa cum a reținut și instanța de fond.

Prin urmare, despăgubirile solicitate de reclamant nu pot fi acordate pentru perioada anterioară datei de 1 ianuarie 2007.”

A solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În drept, au fost invocate disp. art. 115-118 Cod procedură civilă.

La termenul din 25.10.2011, E. M., în calitate de recurent reclamant în dosarul nr._ al Curții de Apel C. – Secția C. Administrativ și Fiscal, având ca obiect recursurile declarate de reclamantul E. M. și pârâtul P. C. împotriva sentinței nr.1015 din 10 mai 2011, pronunțată de Tribunalul D., în dosar nr._, în temeiul dispozițiilor art.4 alin.1 din Legea 554/2004, a invocat excepția de nelegalitate a dispozițiilor art.11 pct.5 din OMJ nr.399/2007 și a art.4 din Decizia Directorului General al ANP nr.307/25.01.2007, solicitând sesizarea instanței de contencios administrativ competente cu soluționarea acesteia.

Prin încheierea din 24 ianuarie 2012, Curtea de Apel C. a admis cererea formulată de recurentul reclamant E. M. a sesizat Curtea de Apel C. - Secția C. Administrativ și Fiscal cu soluționarea excepției de nelegalitate a dispozițiilor art.11 pct.5 din OMJ 399/2007 și art.4 din Decizia nr.307/2007 a Directorului General al ANP și a suspendat judecarea cauzei până la soluționarea irevocabilă a excepției de nelegalitate.

Excepția de nelegalitate a făcut obiectul dosarului nr._ al Curții de Apel C., aceasta fiind respinsă prin sentința nr.365 din 11 aprilie 2012.

Împotriva sentinței nr.365 din 11 aprilie 2012 a Curții de Apel C. a formulat recurs reclamantul E. M..

Prin Decizia nr. nr.5031 din 28 noiembrie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de reclamantul E. M. împotriva sentinței nr.365 din 11 aprilie 2012 a Curții de Apel C. – Secția de contencios administrativ și fiscal, a modificat sentința atacată în sensul că a admis excepția de nelegalitate invocată de reclamant și a constatat nelegalitatea dispozițiilor art.11 pct.5 din O.M.J. nr.399/2007 și a art.4 din Decizia Directorului General al Administrației Naționale a Penitenciarelor nr.307 din 25.01.2007.

Ca urmare a constatarii irevocabile a nelegalitatii dispozitiilor art.11 pct.5 din Ordinul MJ nr.399/2007 si ale art.4 alin.3 si alin.4 din Decizia nr. 307/2007 a Directorului General al Administratiei Nationale a Penitenciarelor, in recurs, paratul Penintenciarul C. a procedat la recalcularea drepturilor salariale cuvenite reclamantului pentru orele suplimentare efectuate si necompensate prin luarea in calcul si a fractiunilor mai mici de o zi lucrata, in urma acestui calcul rezultand diferente salariale fata de cele acordate de instanta fond ca urmare a existentei unor astfel de fractiuni in cazul concret al reclamantului, acest mod de calcul fiind insusit expres de reclamant conform inscrisului depus la dosar de acesta.

Conform acestui mod de calcul, reclamantul ar fi indreptatit la plata sumei de 590, 42 lei, fata de suma de 481, 46 lei acordata de instanta de fond.

Examinand recursurile prin prisma motivelor invocate, a dispozitiilor legale incidente, Curtea constata urmatoarele :

Prin actiunea precizata la judecata in fond, reclamantul a solicitat plata orelor suplimentare efectuate si necompensate cu timp liber sau in bani, ore efectuate in perioada 01 ianuarie 2007-31 decembrie 2009, sume actualizate cu indicele de inflație.

In ceea ce priveste critica formulata de reclamant privind gresita admitere de catre instanta de fond a exceptiei lipsei calității procesual pasive a pârâților M. Justiției, Administrația Națională a Penitenciarelor și Ministerul Finanțelor Publice, Curtea constata că în mod temeinic instanța de fond a apreciat că aceștia nu au legitimare procesuală pasivă.

În acest sens se reține că obiectul prezentului litigiu îl constituie despăgubiri reprezentând drepturi bănești la care reclamantul susține că este îndreptățit. În litigiile în contencios administrativ cu acest obiect, așa cum s-a subliniat în doctrină și practica judiciară, este imperios necesar să figureze unitatea cu personalitate juridică în raport cu care reclamantul poate dobândi repararea prejudiciului invocat prin acțiune.

Această premisă nu conferă însă legitimare procesuală unor instituții cu care reclamantul nu are un raport juridic de drept substanțial ci numai persoanei juridice ce are un astfel de raport juridic cu reclamantul.

În speță, reclamantul este funcționar public cu statut special în cadrul Penitenciarului C., astfel că raportul său de serviciu se derulează cu unitatea mai sus precizată, care, potrivit art. 10 alin. 3 din HG 1849/2004 are personalitate juridică și patrimoniu propriu și astfel poate sta în judecată în nume propriu și poate acoperi prejudiciul invocat de reclamant în situația în care pretențiile acestuia sunt întemeiate.

Relevante sub acest sunt și dispozițiile art. 17 alin. 2 din Legea 293/2004, din care rezultă că decizia de numire a funcționarului public cu statut special definitiv este emisă de directorul unității în care acesta își desfășoară activitatea.

În acest context se impune a se reține ca întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive referitor la pârâții M. Justiției, Administrația Națională a Penitenciarelor și Ministerul Finanțelor Publice, deoarece între acești pârâți și reclamant nu există un raport de drept substanțial, respectiv un raport de serviciu.

Este nerelevant sub aspectul calității procesuale pasive faptul că pârâții M. Justiției, Administrația Națională a Penitenciarelor și Ministerul Finanțelor Publice au calitatea de ordonatori de credite, principal respectiv secundar, deoarece, așa cum s-a arătat mai sus legitimarea procesuală pasivă nu poate fi dată decât de existența unui raport de serviciu.

Reclamantul este în drept să atragă în judecată pentru opozabilitatea hotărârii și pe cei trei pârâți mai sus precizați în calitate acestora de ordonatori de credite principal și secundar, însă aceasta nu poate atrage calitatea de parte a lor în raportul obligațional, respectiv obligarea la despăgubiri direct către reclamant în situația în care pretențiile acestuia vor fi reținute ca întemeiate.

In ceea ce priveste critica formulata de parat pe fondul cauzei, Curtea o constata ca fiind nefondata, in conditiile in care, asa cum a retinut si prima instanta, din inscrisurile cauzei, respectiv din fisele de pontaj lunare, coroborate partial cu raportul de expertiza efectuat in al doilea ciclu procesual, rezulta ca in perioada 01 ianuarie 2007-31 decembrie 2009 reclamantul a efectuat ore suplimentare ce nu i-au fost compensate, in totalitate, potrivit dispozitiilor legale, cu timp liber corespunzator sau cu bani, astfel incat reclamantul este indreptatit la despagubirea aferenta.

In ceea ce priveste criticile formulate de reclamant pe fondul cauzei, Curtea constata ca regimul juridic al orelor suplimentare efectuate de funcționarii publici cu statut special din sistemul penitenciar, pentru perioada 01 ianuarie 2007-31 decembrie 2009, a fost reglementat de art. 16 din OG nr. 64/2006 privind salarizarea si alte drepturi ale funcționarilor cu statut special din Sistemul Administratei Penitenciarelor, care face trimitere expresa la art. 43( art.45 ) din Legea nr. 293/2004 privind Statutul Funcționarilor Publici din ANP.

Aceste dispoziții se completează, conform art. 46 din Statut, cu regulamentele de ordine interioară elaborate de conducerea ANP și de unitățile aflate în subordinea acesteia în ceea ce privește modul de organizare a timpului de lucru, a pauzelor și evidența prezenței funcționarilor publici la serviciu, respectiv Ordinul nr. 399/2007 emis de M. Justiției pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a OG nr.64/2006 și Decizia nr.307/25.01.2007 emisă de Directorului General al ANP dar și cu dispozițiile de drept comun, respectiv art.109 ,110, 112 ,113 si art. 116,117 din Codul Muncii .

Ordinul nr.399/2007 și Decizia Directorului General ANP nr. 307/25.01.2007 care statuează, în esență aceleași reglementari ca și art. 45 din Statut, stabilind în același timp, distincția dintre orele suplimentare efectuate în cazul lucrului în ture și cele efectuate cazul programului normal.

Rezulta astfel că efectuarea turei de lucru în zilele de repaus săptămânal sau în cele declarate nelucrătoare, nu justifică plata sporului, cum gresit sustine reclamantul, acesta avand dreptul doar la plata orelor efectuate in aceste zile peste durata normala a unei ture si necompensate corespunzator.

De altfel, aceasta interpretare a dispozitiilor legale a fost retinuta si de instanta de recurs din primul ciclu procesual, astfel incat aceasta problema de drept a fost dezlegata irevocabil, cu putere de lucru judecat, nemaiputandu-se pune in discutie, iar instanta nemaiputandu-se pronunta asupra acestui aspect.

De asemenea, se retine ca la pronuntarea solutiei instanta de fond a interpretat corect probele cauzei, respectiv inscrisurile si raportul de expertiza, si a aplicat corect dispozitiile legale, la stabilirea orelor suplimentare raportandu-se corect la numarul de ore lucratoare ale unei luni, la orele efectiv lucrate de reclamant, la incidenta concediilor medicale si a celor de odihna, la turele libere(timp liber acordat dupa programul de lucru ) si la turele recuperare( timpul liber acordat in compensare pentru orele suplimentare lucrate peste programul de lucru), criticile formulate de reclamant sub aceste aspecte fiind nefondate.

In ceea ce priveste modul de calcul al contravalorii despagubirii cuvenite pentru orele efectuate suplimentar si necompensate, se constata ca instanta de fond, prin raportare la dispozitiile art.11 pct.5 din Ordinul MJ nr.399/2007 si ale art.4 alin.3 si alin.4 din Decizia nr. 307/2007 a Directorului General al Administratiei Nationale a Penitenciarelor, nu a tinut cont de orele suplimentare reprezentand fractiuni de zile.

Cum prin Decizia irevocabila nr. 5031/2012 pronuntata de ICCJ a fost admisa exceptia de nelegalitate si s-a constatat nelegalitatea dispozitiilor art.11 pct.5 din Ordinul MJ nr.399/2007 si ale art.4 alin.3 si alin.4 din Decizia nr. 307/2007 a Directorului General al Administratiei Nationale a Penitenciarelor, Curtea constata ca in mod nelegal, la calculul contravalorii despagubirii cuvenite pentru orele efectuate suplimentar si necompensate, instanta de fond nu a luat in considerare orele suplimentare reprezentand fractiuni de zile, critica formulata de reclamant sub acest aspect fiind astfel fondata.

Intrucat potrivit calculului efectuat de paratul P. C. in recurs, calcul insusit expres de reclamant, au rezultat diferente salariale fata de cele acordate de instanta fond ca urmare a existentei unor astfel de fractiuni in cazul concret al reclamantului, se constata ca despagubirea acordata de instanta de fond nu este in cuantumul echivalent orelor suplimentare efectuate si necompensate corespunzator, rezultand astfel ca este intemeiata critica formulata de reclamant sub acest aspect, acesta fiind indreptatit la plata sumei de 590, 42 lei, fata de suma de 481, 46 lei acordata de instanta de fond.

Nu poate fi retinuta ca fondata critica vizand modul de acordare a cheltuielilor de judecata, in conditiile in care instanta de fond s-a raportat la cheltuielile efectuate de părți, făcând aplicarea dispozițiilor art.274 Cod proc. civilă.

F. de toate considerentele expuse mai sus, în raport de dispozițiile art. 304¹ și art. 312 alin. 1 teza a II-a c.pr.civ., Curtea va respinge recursul declarat de paratul P. C. impotriva sentinței nr.1015 din 10 mai 2011, pronunțată de Tribunalul D., ca nefondat, va admite recursul formulat de reclamantul E. M. impotriva aceleiasi sentinte, va fi modificata în parte sentința în sensul că se va admite acțiunea precizată formulată împotriva pârâtului P. C. si va fi obligat pârâtul P. C. la plata către reclamant a sumei de 590, 42 lei brut, actualizată la data plății.

De asemenea, urmează a se menține restul dispozițiilor sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâtul P. C. împotriva sentinței nr.1015 din 10 mai 2011, pronunțată de Tribunalul D., în dosar nr._ .

Admite recursul declarat de reclamantul E. M. împotriva aceleiași sentințe.

Modifică în parte sentința în sensul că admite acțiunea precizată.

Obligă pârâtul P. C. la plata către reclamant a sumei de 590, 42 lei brut, actualizată la data plății.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 30 Aprilie 2013

Președinte,

G. C.

Judecător,

C. M.

Judecător,

A. I. A.

Grefier,

P. F.

red.jud.C.M.

tehnored.F.P.F.

15 Mai 2013

Jud.fond.C.I.

← Pretentii. Decizia nr. 3247/2013. Curtea de Apel CRAIOVA		Anulare act administrativ. Decizia nr. 9208/2013. Curtea de Apel... →

Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr. 5099/2013. Curtea de Apel CRAIOVA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr. 5099/2013. Curtea de Apel CRAIOVA