Anulare act administrativ. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2013/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 04-12-2013 în dosarul nr. 22716/63/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr._/2013
Ședința publică de la 04 Decembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. C. M. Z.
Judecător L. B.
Judecător C. P.
Grefier M. I.
_
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta ., împotriva sentinței nr. 6123 din data de 26 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul D., în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul pârât M. C. PRIN PRIMAR, având ca obiect anulare act administrativ .
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns avocat M. L. pentru recurenta reclamantă . și consilier juridic D. Z. pentru intimatul pârât M. C. prin Primar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Nemaifiind alte cereri, Curtea apreciind cauza în stare de soluționare a acordat cuvântul părților prezente pentru a pune concluzii:
Avocat M. L. pentru recurenta reclamantă . solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
Consilier juridic D. Z. pentru intimatul pârât M. C. prin Primar solicită respingerea recursului.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin Sentința nr. nr. 6123 din data de 26 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul D., în dosarul nr._, s-a respins cererea formulată de reclamanta S.C. I. I. S.R.L., cu sediul în mun. C.,, în contradictoriu cu pârâtul M. C. – PRIN PRIMAR, cu sediul în C., . nr. 7, jud. D., ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că prin Dispoziția nr. 1543/18.09.2012 s-a dispus desființarea construcției provizorii, având suprafața de 23,07 mp, deținută de către ., și amplasată pe terenul proprietate a municipiului C., în Piața Valea Roșie, la poziția nr. 72.
La baza emiterii dispoziției au stat raportul nr._/17.09.2012 întocmit de S.C. Piețe și Târguri C. S.R.L. prin care se propune demolarea acestei construcții.
Dispoziția a fost emisă în baza art. 33 din legea 50/1991, potrivit cu care "(1) Prin excepție de la prevederile art. 32, construcțiile executate fără autorizație de construire pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului, cât și construcțiile, lucrările și amenajările cu caracter provizoriu executate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al județelor, municipiilor, orașelor și comunelor vor putea fi desființate pe cale administrativă de autoritatea administrației publice de pe raza unității administrativ-teritoriale unde se află construcția, fără emiterea unei autorizații de desființare, fără sesizarea instanțelor judecătorești și pe cheltuiala contravenientului.
(2) Procedura prevăzută la alin. (1) se poate declanșa din oficiu de autoritatea administrației publice de pe raza unității administrativ-teritoriale unde se află construcția sau la solicitarea proprietarului ori a administratorului legal al terenului aparținând domeniului public sau privat al statului.
(4) Prin excepție de la prevederile art. 32, construcțiile executate fără autorizație de construire pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al județelor, orașelor ori comunelor vor putea fi desființate pe cale administrativă de autoritatea administrației publice competente, fără sesizarea instanțelor judecătorești și pe cheltuiala contravenientului".
În aplicarea acestor dispoziții, constatându-se că terenul este ocupat de construcție fără niciun titlu legal și construcția era provizorie și neautorizată, pârâtul a emis dispoziția contestată, dispunând demolarea.
Dispoziția a fost emisă de către autoritatea administrației publice competente, respectiv Primarul, această competență fiind reglementată prin legea 50/1991.
Astfel, Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcție, prin art. 7 alin. 12 prevede că autorizațiile de construire/desființare se emit numai pe baza unei documentații complete în conformitate cu conținutul cadru prevăzut în anexa 1.
Tot astfel prin art. 8 alin. 1 si 2 din același act normativ se prevede că demolarea, dezafectarea ori dezmembrarea parțială sau totală a construcțiilor și instalațiilor aferente construcțiilor, instalațiilor și utilajelor tehnologice inclusiv elemente de construcții de substituire a acestora precum și a oricăror amenajări se face numai pe baza autorizației de desființare obținute în prealabil de la autoritățile prevăzute la art. 4, iar autorizația de desființare se emite în aceleași condiții ca și autorizația de construire.
Potrivit art. 4 alin. 1 lit. b din actul normativ menționat autorizațiile de construire se emit de primarii municipiilor pentru lucrările care se execută în teritoriul administrativ.
Din normele enunțate reiese că autoritatea administrației publice competentă să hotărască asupra desființării este primarul municipiului.
Chiar dacă legea nu prevede în mod expres autoritatea competentă să hotărască asupra desființării în cazul de excepție prevăzut de art. 33, prin interpretarea sistematică a textului (ținând seama de întreg conținutul legii 50/1991) și interpretarea logică (folosind argumentul de analogie), pentru identitate de rațiune se impune concluzia că măsura desființării construcțiilor se stabilește de către Primar, ca autoritate a administrației publice locale.
În consecință, circumstanțele speței nu evidențiază niciun motiv de nelegalitate al dispoziției contestate, în ceea ce privește competența emitentului și motivarea deciziei atacate.
În ceea ce privește starea de fapt, probată cu actele depuse, se reține că:
Prin contractul nr. 4217/07.11.2008 reclamanta a închiriat de la Serviciul Public Administrația Piețelor și Târgurilor un teren în suprafață de 23,07 mp, în zona Piața Valea Roșie, pe o durată de trei ani, până în data de 20.08.2011.
Cum dovada prelungirii acestui contract nu a fost depusă la dosar, rezultă că la data de 20.08.2011, prevăzută expres în contract, raporturile contractuale dintre părți au încetat.
Prin adresele nr. 4786/26.05.2011 și, respectiv 5755/16.06.2011 emise de către locator, i s-a adus la cunoștință reclamantei să se prezinte în vederea prelungirii contractului de închiriere și pentru încheierea actelor adiționale, însă, cu toate că reclamanta a susținut că s-ar fi prezentat, nu a depus nici o dovadă în acest sens.
Tacita relocațiune invocată de reclamantă poate interveni în condițiile în care nu este interzisă prin contract; însă, în contractul încheiat s-a stipulat obligația acesteia ca, la încetarea contractului, să restituie terenul în starea inițială (art. 8 lit. f).
Oricum, tacita relocațiune presupune lipsa vreunei împotriviri din partea locatorului și îndeplinirea obligațiilor de către locatar, condiții care nu sunt îndeplinite, având în vedere că reclamanta nu și-a îndeplinit obligațiile din contract stipulate în art. 8 lit. i, conform cărora nu are dreptul să subînchirieze, să se asocieze sau să cesioneze dreptul de folosință asupra terenului.
Astfel, din referatul întocmit de către salariații S.C. Piețe și Târguri C. S.R.L. rezultă că nu mai există peretele despărțitor dintre poziția 72 deținută de reclamantă și poziția 71 deținută de .. și că a fost emis un bon fiscal din care rezultă că marfa aparține .. Mai mult, chiar reclamanta a recunoscut în cuprinsul notelor scrise că a fost demolat peretele despărțitor între spațiul comercial deținut de către reclamantă și spațiul comercial deținut de către .., susținerile acesteia că fiecare societate comercializează marfă în spațiul său nefiind susținute de nici o dovadă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta ., criticând-o ca netemeinică și nelegală.
Prin motivele recursului declarat, recurenta indică obiectul acțiunii în anulare și arată că, în susținerea acțiunii a precizat că actul administrativ contestat nu este motivat, precum și că imprejurările de fapt indicate în acesta nu sunt reale sub aspectul inexistenței contractului întrucât, în speță a intervenit tacita relocațiune .
Invocă aplicarea art. 304 pct. 7 și 9 C.pr.civ.
În aplicarea art. 304 pct. 7 arată că instanța de fond nu prezintă considerente asupra criticii formulate prin acțiune cu privire la nemotivarea în fapt și în drept a actului administrativ contestat, motivarea în fapt a actului administrativ fiind dedusă din succesiunea răspunsurilor comunicate la plângerea prealabilă precum și din apărările formulate în cursul judecării cauzei, iar motivele în drept referindu-se strict la posibilitatea demolării fără intervenția instanței în cazul în care nu există autrizație de construire, dar nu se specifică că nu există autorizație de construire, iar prin răspunsurile ulterioare se creează confuzie între încetarea contractului prin expirarea termenului, respectiv prin încălcarea clauzelor contractuale .
Apreciază că aceeași confuzie reiese și din motivarea instanței de fond, aceasta apreciind că din răspunsul la plângerea prealabilă rezultă încetarea prin expirarea termenului, dar apreciind și asupra nerespectării clauzelor contractuale . Arată că este clar că, atât timp cât, din cuprinsul deciziei contestate nu reiese în ce modalitate a încetat contractul, aceasta nu e motivată .
În susținerea motivului de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C.pr.civ., recurenta invocă nelegalitatea sentinței, în condițiile în care instanța de fond nu s-a limitat să analizeze condițiile încetării contractului prin expirarea termenului ci a analizat nerespectarea clauzelor contractuale deși acest motiv nu rezultă din decizia contestată .
Arată că, la data formulării acțiunii, având în vedere răspunsul la plângerea prealabilă din care rezultă expirarea termenului contractual, a solicitat instanței să se limiteze strict cu privire la acest aspect, fiind inadmisibil ca autoritatea administrativă să-și motiveze ulterior actul emis punând-o în imposibilitate de a formula apărări în acest sens .
În ceea ce privește tacita relocațiune invocată de către recurenta reclamantă, ca urmare a comunicării faptului încetării contractului prin expirarea termenului contractual, apreciază că a operat prin faptul plății chiriei timp de peste 1 an, aceasta fiind încasată de locator .
Instanța de fond a reținut intervenția tacitei relocațiuni, dar constată că aceasta nu a operat ca efect al încălcării altor clauze contractuale .
Apreciază că instanța avea de analizat condițiile tacitei relocațiuni, îndeplinite în cauză și mai mult, întrucât raportul în care este consemnată presupusa încălcare a clauzelor contractuale datează din timpul derulării contractului, nu se explică motivul pentru care a fost lăsată în folosința spațiului și a fost încasată chiria, fără a interveni sancțiunile, la acea dată, pentru constatarea încălcării clauzelor contractuale .
Cu privire la respectarea clauzelor contractuale, arată că nu a subînchiriat terenul, nu a cesionat contractul de concesiune, societatea terț devenind asociat unic la . . Arată că sunt două subiecte de drept distincte, iar demolarea zidului dintre cele două spații comerciale a fost dictată de gestionarea cât mai bună a spațiului, fiecare firmă funcționând în spațiul său cu case de marcat separate și angajați diferiți și până la urmă demolarea unui zid din P. este atributul exclusiv al proprietarului, acesta putând fi exercitat discreționar .
Arată că împrejurarea că organul de control a intrat în spațiul I. și a fost eliberat bon fiscal de către societatea terță se explică prin faptul că inspectorul a intrat pe ușa recurentei, dar s-a deplasat în spațiul terțului și a cerut bonul fiscal .
Recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii și anulării actului administrativ contestat .
Intimatul, legal citat, nu a formulat întâmpinare .
Analizând motivele recursului declarat, cu aplicarea art. 304 pct. 7 și art. 304 pct. 9 C.pr.civ., Curtea constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:
Cu privire la aplicarea art. 304 pct. 7 C.pr.civ.
Prin cererea de chemare în judecată recurenta invocă, în sprijinul susținerilor de nelegalitate a deciziei contestate, faptul că, în raport de temeiurile în fapt și în drept ale actului administrativ (art. 33 din Legea 50/1991 și raportul_/17.09.2012, necomunicat recurentei), precum și în raport de răspunsul la plângerea prealabilă (expirarea autorizației de construire, întrucât aceasta era valabilă doar pentru perioada de derulare a contractului), incidența tacitei relocațiuni .
Instanța de fond, în cuprinsul sentinței, analizează tacita relocațiune și constată efectele adreselor 4786/2011 și 5755/2011 privind prezentarea reprezentantului reclamantei în vederea prelungirii contractului de închiriere, analizează efectele tacitei relocațiuni și constată că aceasta presupune lipsa unei împotriviri din partea locatorului, precum și îndeplinirea obligațiilor de către locator ; ori din acest punct de vedere, analiza modului de îndeplinire a obligațiilor contractuale de către reclamantă constituind o parte componentă firească a raționamentului juridic ce stă la baza soluției pronunțate, fără a excede obiectul acțiunii și susținerilor părților în condițiile art. 304 pct. 7 C.pr.civ. (atât timp cât recurenta reclamantă invocă tacita relocațiune prin acțiunea formulată).
De asemenea, nu poate fi reținută lipsa considerentelor instanței de fond asupra motivării deciziei contestate, în condițiile în care, în cuprinsul consderentelor sunt analizate dispozițiile art. 33 din Legea 50/1991, normă indicată în expunerea de motive a actului administrativ, precum și regimul juridic aplicabil autorizațiilor de construire .
În ceea ce privește aplicarea art. 304 pct. 9 C.pr.civ., Curtea urmează să rețină că, prin actul administrativ contestat se dispune desființarea construcției provizorii, aparținând recurentei, în suprafață de 23,07 mp și amplasată pe domeniul public al Mun. C., în aplicarea art. 33 din Legea 50/1991 .
În raport de aceste motive în drept și având în vedere atât susținerile reclamantului, cât și apărările formulate de către pârât, astfel cum s-a reținut mai sus, instanța de fond a analizat, în mod corect, condițiile tacitei relocațiuni invocată prin motivele acțiunii, acestea fiind constituie atât de folosința ulterioară expirării termenului contractual, de către locator, plata chiriei către locatar, cât și realizarea locațiunii în aceleași condiții ca și cele stabilite prin contractul întocmit inițial .
Curtea constată că susținerile formulate prin motivele de recurs, privind subiectele de drept privat ce prezintă drept de folosință asupra a două spații separate, dar fără o delimitare a spațiilor învecinate, precum și modificările aduse actului constitutiv și statutului societății recurente, nu prezintă relevanță în ceea ce privește modificările dreptului de folosință neaduse la cunoștința locatorului și nu se coroborează cu constatările cuprinse în referatul de verificare din 22.06.2011 .
Pentru considerentele mai sus expuse, văzând disp. art. 312 alin. 1 C.pr.civ., Curtea urmează să respingă recursul declarat, apreciind că este nefondat .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta ., împotriva sentinței nr. 6123 din data de 26 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul D., în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul pârât M. C. PRIN PRIMAR, având ca obiect anulare act administrativ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 04 Decembrie 2013.
Președinte, L. C. M. Z. | Judecător, L. B. | Judecător, C. P. |
Grefier, M. I. |
Red. LMZ
2 ex. / MI / 30.01.2014
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel... | Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
