Anulare act administrativ. Sentința nr. 3586/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3586/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 04-04-2013 în dosarul nr. 4090/95/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 3789/2013
Ședința publică de la 04 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. F.
Judecător T. B.
Judecător L. C.
Grefier V. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul P. TG-CĂRBUNEȘTI împotriva sentinței nr.3586 din data de 14 septembrie 2012, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Gorj, în contradictoriu cu intimatul reclamant S. NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI VAMEȘILOR "PRO LEX" și intimații pârâți O. TG-CĂRBUNEȘTI PRIN PRIMAR și C. L. TG-CĂRBUNEȘTI, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei de către grefier care învederează că intimatul reclamant S. NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI VAMEȘILOR "PRO LEX" a depus întâmpinare.
Curtea constatând cauza în stare de judecată și având în vedere că s- a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură Civilă, a trecut la deliberări.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr.3586 din data de 14 septembrie 2012, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Gorj s-a admis acțiunea formulată de S. Național al Polițiștilor și Vameșilor "PRO LEX" în numele și pentru reclamantele P. G. și Muicu M., în contradictoriu cu pârâții Orașul Tg-Cărbunești, prin primar, P. Tg- Cărbunești și C. L. Tg-Cărbunești. A fost anulată dispoziția 133/28.02.2012 emisă de P. Orașului Tg-Cărbunești cu privire la reclamantele P. G. și Muicu M. . S-a suspendat executarea dispoziției 133/28.02.2012 emisă de P. orașului Tg-Cărbunești până la rămânerea definitivă și irevocabilă a sentinței cu privire la reclamantele P. G. și Muicu M..
Pentru a se pronunța această sentință s-au reținut următoarele:
Referitor la anularea dispoziției Primarului Orașului Tg - Cărbunești nr. 133/28.02.2012, emisă în baza măsurilor dispuse prin decizia 1165/2011 și decizia 2259/20.12.2011 ale Camerei de Conturi Gorj.
Măsurile dispuse prin decizia nr. 1165/2011 și decizia 2259/20.12.2011 ale Camerei de Conturi Gorj, cu privire la reclamante, vizează o parte a drepturile bănești salariale cuvenite acestora pentru munca prestată în realizarea funcției publice a autorității administrative verificată și reprezentată de P. Orașului Tg - Cărbunești pentru anii auditați .
Drepturile salariale ale reclamantelor au fost prevăzute în execuția bugetului local al Consiliului L. Tg - Cărbunești pentru anii bugetari auditați la care se referă misiunea de audit financiar desfășurată la entitatea administrativ teritorială, conform obiectivelor tematice de control .
Drepturile bănești imputate reclamantelor prin dispoziția Primarului Orașului Tg - Cărbunești nr. 133/28.02.2012, emisă în baza măsurilor dispuse prin decizia nr. 1165/2011 și decizia 2259/20.12.2011 ale Camerei de Conturi Gorj, au fost încasate de reclamante ca drepturi salariale ( sub forma unor sporuri la salariu ).
Măsura luată de primar pentru a emite dispoziția de imputare criticată de reclamante, s-a apreciat de instanță că este nelegală, având în vedere că încalcă dispozițiile art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Pentru a nu fi încălcate dispozițiile art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, autoritatea administrativă reprezentată de instituția Primarului Orașului Tg - Cărbunești, când s-a pus în discuție salariul pentru munca efectuată de reclamante în realizarea funcției publice, nu putea dispune cu privire la o componentă a salariului încasat de acestea, conform cu dispozițiile legale aplicabile la data efectuării muncii prestate de reclamante în realizarea funcției publice, având în vedere că marja de apreciere a organului administrativ este „zero” când măsura administrativă vizează un drept fundamental al reclamantelor prevăzut de CEDO .
Salariul reclamantelor, considerat ca fiind necuvenit de constatările activității de audit financiar, la data plății către reclamante a respectat prevederile legale în baza cărora a fost stabilit și impozitat și s-au plătit CAS, CASS, etc. ..(aferente salariului ), astfel că s-au plătit creanțele financiar bugetare aferente fiecărui leu din restul de plată încasat de reclamante, dovedindu-se astfel că restul de plată din salariul reclamantelor a reprezentat un bun la data încasării lui, așa cum cele aferente salariului reclamantelor ( impozit, CAS, CASS, etc …) au reprezentat creanțe financiar bugetare legal calculate la salariul reclamantelor și plătite bugetelor respective .
În acest sens, bunul – restul de plată din salariul pentru munca efectuată de reclamante, în realizarea funcției publice a autorității publice pentru anii auditați financiar, a reprezentat o cheltuială bugetară din categoria cheltuielilor de personal, pe lângă cele aferente salariului ( impozit, CAS, CASS, etc …) .
Salariul reclamantelor a fost plătit de autoritate la nivelul restului de plată, respectându-se execuția bugetară pentru anii bugetari auditați, respectându-se astfel dispozițiile art.1 din Protocolul nr.1 al CEDO . cu privire la un bun, salariul reclamantelor la nivelul restului de plată, fiind considerat un bun de P. orașului Tg - Cărbunești, ca ordonator principal de credite, la data plății .
Potrivit dispozițiilor art.1 din Protocolul nr.1 al CEDO, orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
S-a considerat că prin constatările auditului financiar cu privire la salariul reclamantelor nu s-au mai respectat dispozițiile art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului .
Astfel că, ce reclamantele a considerat că-i plata muncii prestate în realizarea funcției publice a autorității, fiind sigure că, salariul primit ca rest de plată li se cuvine de drept, acesta fiindu-le necesar, atât pentru recuperarea forței lui de muncă și pentru familia lor, cheltuindu-l ca un bun al lor, prin constatare Camerei de Conturi Gorj, salariul primit de reclamante în anii auditați nu ar mai fi un bun, ci un prejudiciu, cu privire la restul de plată din salariul reclamantelor și cu privire la cele aferente restului de plată din salariu ( impozit, CAS, CASS, etc. ,,, ).
Pentru a stabili dacă sunt încălcate prevederile art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției, tribunalul analizează mai multe aspecte, după cum urmează: dacă pentru reclamante salariul pentru munca prestată în realizarea funcției publice a autorității pârâte este un „bun” sau o speranță legitimă, în sensul art.1 alin.1 din Protocolul nr. 1 la CEDO ; existența unei ingerințe a autorităților publice în exercitarea dreptului la respectarea bunului, ce a avut ca efect privarea reclamantelor de bunul acestora sau de speranța legitimă, în sensul celei de a doua fraze a primului paragraf al art.1 din Protocolul nr.1 la CEDO ; dacă sunt îndeplinite condițiile privării de proprietate, respectiv dacă ingerința este prevăzută de lege, dacă ingerința urmărește un scop legitim de interes general (a intervenit pentru o cauză de utilitate publică), dacă ingerința este proporțională cu scopul legitim urmărit, adică dacă s-a menținut un „just echilibru” între cerințele interesului general și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului (art.1 alin.1 Protocolul nr. 1, adițional la Convenție).
Tribunalul a apreciat că salariul reclamantelor reprezintă un „bun” în sensul art.1 alin.1 Protocolul nr. 1 adițional la Convenție. În acest sens se are în vedere jurisprudența Curții, care s-a pronunțat în nenumărate rânduri, chiar și împotriva României, în sensul că dreptul de creanță reprezintă un „bun” în sensul art.1 din Primul protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, dacă este suficient de bine stabilit pentru a fi exigibil sau dacă reclamantele pot pretinde că au avut cel puțin o „speranță legitimă” de a îl vedea concretizat.
Munca prestată de reclamante pentru realizarea funcției publice a autorității auditate în cauza de față a dat naștere la o creanță a reclamantelor în sarcina autorității, creanță încasată de reclamante și care a luat naștere pentru fiecare minut muncit de reclamante pentru autoritatea pârâtă în realizarea funcției publice pentru anii auditați financiar .
Prin hotărârea din 15 iunie 2010, în cauza M. împotriva României (cererea nr._/05), Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat în mod expres în sensul că salariul reprezintă un „bun” în sensul art.1 alin.1 din Primul protocol.
Tribunalul a considerat că a existat o ingerință în exercitarea dreptului fiecărei reclamante la respectarea bunului, constând în imputarea salariului și lipsirea acestora de dreptul salarial la nivelul restului de plată încasat, ca fiind un bun al fiecăreia, ce li s-a cuvenit, ca urmare a muncii prestate pentru realizarea funcției publice a autorității auditate .
Pentru a stabili dacă măsura administrativă a imputării salariului la nivelul restului de plată încasat de reclamante, ca fiind un bun stabilit de autoritate pentru munca prestată în anii auditați, respectă justul echilibru necesar și, în special, dacă nu obligă pe reclamante să suporte o sarcină disproporționată, se consideră că bunul salarial încasat de reclamante are o destinație prin natura sa, ce vizează în principal familia reclamantelor, astfel că măsura imputării salariului încasat reprezintă o sarcină disproporționată asupra veniturile salariale viitoare ale fiecărui reclamante .
Procedându-se în acest fel, s-a adus atingere chiar substanței dreptului de proprietate al reclamantelor, atingere care, în concepția instanței europene, este incompatibilă cu dispozițiile art.1 din Protocolul nr.1 la Convenție.
În aceste condiții, tribunalul a apreciat că, prin imputarea salariului reclamantelor, au fost încălcate dispozițiile art.1 din Protocolul nr.1, având în vedere și faptul că sursa de proveniență a salariului reclamantelor este munca prestată pentru realizarea atribuțiunilor funcției publice pentru care au fost încadrați de către autoritatea pârâtă, sursă de proveniență ( reprezentată de munca reclamantelor ) ce se regăsește în costul serviciului public prestat de autoritatea administrativă pârâtă prin intermediul reclamantelor la un nivel al salariului ( ca element al costului serviciului public, printre alte elemente de costuri materiale și umane ) mult mai mic decât ar trebui în mod normal să fie.
Salariul imputat reclamantelor pentru realizarea acelorași atribuțiuni de serviciu ale funcției publice, atribuțiuni ce au fost efectuate de reclamante ca urmare a muncii prestate pentru realizarea funcției publice a autorității auditate, determină reducerea costului serviciului public prestat de autoritatea administrativă pârâtă, dar nu și efortul aceleiași munci prestate de reclamante, ce este considerat că, nu-i plătit corespunzător, ca urmare a sumelor de natură salarială imputate .
Efortul depus de reclamante pentru munca prestată, așa cum este dovedită starea de fapt în cauza de față, nu poate fi justificat că ar fi fost mai mic de activitatea de audit financiar, cu referire la formarea surselor de finanțare ale bugetului de stat, aceasta pentru că generează un context excepțional pentru reclamante și familia acestuia, reclamantele fiind pus în situația de a nu-și mai putea recupera efortul depus pentru munca deja prestată, ce este singura sursă financiară pentru el și familia lui .
Obligația respectării bunului fiecărui reclamante reprezentat de salariu, a fost găsită de Curte în dispozițiile art.1 din Protocolul nr.1, dar explicația financiară a acestei obligații se poate găsi tot în noțiunea de bun, bun ce aparține unei persoane sau reprezintă o speranță legitimă a persoanei respective pentru activul patrimonial al persoanei ( al reclamantelor ).
Sursele financiare de finanțare în general, și cele bugetare în special, nu-s caracterizate ca fiind reprezentate numai de surse financiare de finanțare proprii, acestea putând fi completate temporar: de sursele financiare de finanțare atrase ; de sursele financiare de finanțare împrumutate ; etc. …, dar pentru toate sursele financiare de finanțare, în afară de cele proprii, se plătește ( se despăgubește ) de către cel care apelează la ele, având în vedere că orice dinamică ce are loc în domeniul economic, din punct de vedere patrimonial, trebuie să respecte justul echilibru (egalitatea patrimonială A (activ) = P (pasiv) economică și financiară ) .
Prin faptul că fiecărui reclamante nu i se respectă bunul salarial cuvenit pentru anii auditați, pentru care s-au calculat și plătit cele aferente salariului ( impozit, CAS, CASS, etc. ,,, ) pentru munca prestată în vederea realizării funcției publice de către autoritatea pârâtă, justul echilibru (egalitatea patrimonială A (activ) = P (pasiv) economică și financiară ) devine în patrimoniul fiecărui reclamante inecuația A (activ) < p="" (pasiv)="" ,="" ce ="" reprezintă ="" un ="" dezechilibru="" patrimonial ="" de ="" neacceptat="">
Ca urmare a acestei constatări și în aplicarea dispozițiilor art. 41 din Convenție, instanța a apreciat că reclamantele sunt îndreptățite să li se respecte salariul încasat, ca rest de plată pentru anii auditați, având în vedere și faptul că, pentru cele aferente salariului reclamantelor ( impozit, CAS, CASS, etc.,,, ), creanțele financiar bugetare au fost plătite în anii bugetari auditați, dovedindu-se cu privire la partea din salariul primit de reclamante, ca rest de plată, că este un bun în sensul CEDO.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs P. Orasului Tg.Carbunesti considerand ca este netemainica si nelegala.
A sustinut ca instanta de fond a interpretat gresit actul juridic dedus judecatii, motiv prevazut de art.304, pct.8 Cod procedura civila, iar hotararea nu cuprinde in fapt si in drept motivele pe care se sprijina.
In conformitate cu prevederile art.304 ind.1 Cod procedura civila, recurentul a cerut analizarea cauzei sub toate aspectele.
In drept, recursul a fost intemeiat pe dispozitiile art.304, pct. 7-9 si art.304 ind.1 Cod procedura civila.
In conformitate cu art.242, alin2 Cod procedura civila, recurentul a cerut judecarea cauzei in lipsa.
La 27.03.2013, intimatul reclamant a formulat intampinare, prin care a invocat pe cale de exceptie tardivitatea cererii de recurs in raport de prevederile art.301 Cod procedura civila, precum si nulitatea acesteia intrucat nu se aduce o veritabila critica de nelegalitate a hotararii atacate.
Pe fond, a sustinut ca sentinta recurata este temeinica si legala, instanta de fond facand o corecta aplicare a dispozitiilor legale la situatia de fapt invocata prin actiune, retinand in mod corect ca salariul reclamantelor reprezinta un „ bun „ in sensul prevederilor art.1, alin.1 din Protocolul nr.1 aditional la Conventie.
A solicitat anularea recursului si mentinerea hotararii instantei de fond ca temeinica si legala.
Analizand cu prioritate exceptiile invocate, conform art.137 Cod procedura civila, Curtea retine urmatoarele:
Referitor la exceptia terdivitatii recursului, in raport de dispozitiile art.301 Cod procedura civila, se constata ca, potrivit dovezii existente la fila 24 dosar fond, sentinta recurata a fost comunicata recurentului la data de 28. 09.2012, iar recursul impotriva acesteia fiind formulat – potrivit inregistrarii- la 12.10.2012, rezulta ca termenul de 15 zile prevazut de aceste dispozitii legale nu a fost depasit.
In ceea ce priveste exceptia nulitatii recursului pentru lipsa motivarii prin insasi cererea de recurs sau inauntrul termenului de recurs, potrivit art.303 ind.1 Cod procedura civila, se apreciaza ca de asemenea este nefondata . Astfel, prin cererea de recurs, recurentul a invocat expres motivele de modificare sau casare a unei hotarari prevazute de art.304, pct.7 – 9 Cod procedura civila, precum si analizarea cauzei sub toate aspectele, conform art.304 ind.1 Cod procedura civila.
Aceste ultime dispozitii legale, impun instantei, in cazul recursului declarat impotriva unei hotarari care, potrivit legii, nu poate fi atacata cu apel, sa nu se limiteze la motivele de casare prevazute de art.304, si sa examineze cauza sub toate aspectele.
Cum sentinta atacata se incadreaza in dispozitiile legale mai sus aratate, rezulta ca instanta de recurs, are aceasta obligatie de a examina cauza sub toate aspectele, chiar daca cererea se limiteaza la o indicare a textelor de lege.
Examinand sentinta atacata sub aspectul criticilor invocate, cat si in raport de art.304 ind.1 Cod procedura civila, Curtea constata ca ca recursul este fondat pentru considerentele ce se vor arata:
Prin acțiunea introductivă, reclamantul S. N. al Politistilor si Vamesilor „ Pro Lex „, a solicitat suspendarea executarii si anularea Dispozitiei nr.133 din data de 28.02.2012 emisa de P. Orașului Tg.Carbunesti, prin care s-a dispus imputarea sumelor considerate de Curtea de Conturi ca plati nejustificate, efectuate in perioada 2008 – 2011 membrilor comisiei locale de fond funciar si salariatilor din cadul primariei.
Potrivit inscrisurilor nominalizate in preambulul acestei dispozitii, masura a fost dispusa ca urmare a: raportului de audit financiar si procesului verbal de constatare nr.5581 din 04.04.2011, a deciziilor nr.1165/2011 si nr.2259/2011 emise de Curtea de Conturi a Romaniei- Camera de Conturi Gorj si a notei de constatare nr.3312/22.02.2012 intocmita de seful Biroului Buget, contabilitate si Resurse Umane din cadrul Primariei Tg. Carbunesti.
Rezulta ca, imputarea sumelor considerate ca plati nelegale s-a facut in urma aspectelor constatate de echipa de auditori din cadrul Camerei de Conturi Gorj si a masurilor dispuse la controlul efectuat ,cuprinse in actele emise si nominalizate in preambulul dispozitiei de imputare a carei suspendare a executarii si anulare formeaza obiectul actiunii de fata.
Solutionand cauza, Curtea apreciază că judecătorul fondului nu a administrat un probatoriu pe baza căruia să lămurească situația de fapt șide drept si să dea o soluție legală acțiunii dedusă judecății, in conditiile in care, la dosar nu s-au depus inscrisurile emise de echipa de auditori din cadrul Camerei de Conturi Gorj care cuprind aspectele constatate si masurile propuse in urma acestui control.
Cum, în cauză, nu au fost depuse si analizate aceste inscrisuri care constituie acte premergatoare ce justifica imputarea unor plati nejustificate de la persoanele in cauza, nu se poate proceda la judecarea fondului pricinii, fiind necesară trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
Soluția casării cu trimitere are o justificare nu doar teoretică, ci și practică: ea este impusă de faptul că altminteri s-ar încălca efectiv dreptul părților la cele două grade de jurisdicție.
Este firesc ca instanța de trimitere să administreze toate probele impuse de o completă cercetare a fondului.
În temeiul art. 312 alin. 5 teza I C., în cazul în care instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, instanța de recurs, după casare, trimite cauza spre rejudecare instanței care a pronunțat hotărârea casată.
Cercetarea fondului, în sensul textului legal anterior citat, presupune existența tuturor elementelor de rezolvare a fondului litigiului.
Altfel spus, dacă s-ar aplica o altă soluție procedurală, ar însemna ca instanța de recurs să verifice pentru prima oară fondul dreptului, iar părțile să mai aibă la dispoziție doar cele două căi extraordinare de atac de retractare – contestația în anulare și revizuirea, care pot fi exercitate numai pentru motive limitativ prevăzute de Codul de procedură civilă.
Sub acest aspect, sunt relevante și dispozițiile art. 129 alin. 4 și 5 C., potrivit cărora judecătorii au îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri legale și temeinicie. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare chiar dacă părțile se împotrivesc.
În cauza de față, instanța de fond, nu a stăruit prin toate mijloacele legale pentru aflarea adevărului.
Procedând în acest mod, hotărând fara un probatoriu neconcludent, fără a stabili în mod neechivoc adevărul, instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, care urmează a fi casată cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare
În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. 5 teza I C., Curtea va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, care va proceda la administrarea probatoriului în sensul arătat .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E CI D E:
Admite recursul declarat de pârâtul P. TG-CĂRBUNEȘTI împotriva sentinței nr.3586 din data de 14 septembrie 2012, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Gorj, în contradictoriu cu intimatul reclamant S. NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI VAMEȘILOR "PRO LEX" și intimații pârâți O. TG-CĂRBUNEȘTI PRIN PRIMAR și C. L. TG-CĂRBUNEȘTI, având ca obiect anulare act administrativ.
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă
Pronunțată în ședința publică de la 04 Aprilie 2013
Președinte, M. F. | Judecător, T. B. | Judecător, L. C. |
Grefier, V. C. |
Red.T.B./09.04.2013
V.C/ 05 Aprilie 2013
J.Fond T.P.
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 9462/2013. Curtea de Apel... | Anulare act administrativ. Decizia nr. 9463/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
