Anulare act administrativ. Decizia nr. 2201/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2201/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 05-03-2013 în dosarul nr. 4518/63/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 2201/2013
Ședința publică de la 05 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. I. A.
Judecător G. C.
Judecător C. M.
Grefier C. B.
Pe rol, rezultatul dezbaterilor din 19 februarie 2013 privind soluționarea recursului declarat de recurenta reclamantă S.C. S. I. S.R.L. împotriva sentinței numărul 4444/2012 din 16 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul D., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE D., având ca obiect „anulare act administrativ”.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită din ziua dezbaterilor.
Dezbaterile și concluziile părților din ședința publică de la 19 februarie 2013 au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie și când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea în cauză inițial la data de 26 februarie 2013, ulterior la data de 05 martie 2013.
CURTEA
Asupra cauzei de față deliberând constată următoarele;
Prin sentința nr. 4444/2012 din 16 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul D. s-a respins contestația formulată de reclamanta S.C. S. I. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE D..
Pentru a pronunța această soluție tribunalul a reținut următoarele:
În baza raportului de inspecție fiscală nr. F/DJ 693/31.10.2011 întocmit de DGFP D., a fost emisă pe numele reclamantei decizia de impunere nr. 1087/31.10.2011 prin care s-au stabilit în sarcina reclamantului obligații fiscale suplimentare în cuantum de_ lei reprezentând impozit pe profit, pentru care s-au calculat majorări de întârziere și penalități în cuantum de_ lei, precum și suma de 3526 lei TVA la care s-au calculat majorări de întârziere și penalități de 1258 lei.
Împotriva acestor acte administrativ-fiscale reclamanta a formulat contestație, ce a fost respinsă prin decizia nr. 14/6.01.2012.
În contestația formulată în fața instanței, reclamantul a reiterat motivele din contestația administativă; a arătat, într-o primă apărare, că în mod greșit au fost apreciate ca nedeductibile cheltuielile cu dobânzile și diferențele de curs valutar aferente împrumutului contractat în vederea achiziționării terenului; a doua apărare se referă la suma stabilită cu titlu de TVA suplimentar, reclamanta arătând că nu a colectat TVA pentru serviciile prestate către Berlin Chemie AG, întrucât a apreciat că serviciile sunt neimpozabile în România, de vreme ce sediul Berlin Chemie AG fiind în Germania.
Contestația formulată este neîntemeiată, pentru următoarele argumente:
1.Referitor la prima apărare, s-a reținut că reclamanta a achiziționat un teren în 2007, situat în C., ., a cărui finanțare s-a făcut parțial prin credit bancar; deși terenul a fost achiziționat în scopul dezvoltării imobiliare, intenția reclamantei fiind de a construi un . intenție nu s-a materializat; organul fiscal constată (în Raportul de inspecție fiscală), iar reclamanta nu contestă, că până la data controlului terenul nu a fost pus în exploatare și nu a participat la obținerea de venituri impozabile.
Cu toate acestea, reclamanta a apreciat drept cheltuieli deductibile cele aferente dobânzilor și diferențelor de curs valutar aferente creditului contractat.
Dispozițiile relevante sunt cuprinse în Legea 571/2003:
Art. 19 (1) Profitul impozabil se calculează ca diferență între veniturile realizate din orice sursă și cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri, dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile și la care se adaugă cheltuielile nedeductibile. La stabilirea profitului impozabil se iau în calcul și alte elemente similare veniturilor și cheltuielilor potrivit normelor de aplicare.
Norme metodologice:
12. Veniturile și cheltuielile care se iau în calcul la stabilirea profitului impozabil sunt cele înregistrate în contabilitate potrivit reglementărilor contabile date în baza Legii contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și orice alte elemente similare veniturilor și cheltuielilor, din care se scad veniturile neimpozabile și se adaugă cheltuielile nedeductibile conform prevederilor art. 21 din Codul fiscal.
În privința cheltuielilor deductibile, art. 24 din legea 571/2003 prevede că "sunt considerate cheltuieli deductibile numai cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri impozabile"
Așadar, sunt deductibile cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri impozabile, nefiind impus ca veniturile și cheltuielile să fie înregistrate în cadrul aceleiași perioade fiscale.
Ca atare, cheltuielile efectuate pentru achiziția terenurilor, care nu sunt incluse în costul de achiziție, sunt deductibile la determinarea profitului impozabil dacă terenurile vor fi utilizate în scopul realizării de venituri impozabile (venituri din exploatarea terenurilor, din vânzarea, închirierea acestora etc).
Reclamanta invocă, în sens contrar, dispoziții contabile susținând că simpla înregistrare în contabilitate a acestor cheltuieli (cu dobânzi și diferențe de curs valutar) are drept consecință deductibilitatea lor; Însă, tot reclamanta invocă pct.12 din Norme, dat în aplicarea art.24 CF,concluzionând că, din punct de vedere fiscal, deductibilitatea unei cheltuieli se analizează la data înregistrării în contabilitate.
Este adevărată această afirmație numai că trebuie completată în sensul că această calificare se stabilește potrivit art.21 CF, după cum cheltuiala respectivă participă sau nu la realizarea de venituri impozabile.
Apoi, tot reclamanta recunoaște (în contestația formulată – fila 6) că deductibilitatea se stabilește potrivit principiului enunțat de art.21 CF și încearcă să sugereze că dispozițiile legale au fost respectate de vreme ce achiziția terenului s-a realizat în scopul obținerii de profit, urmare a dezvoltării imobiliare prin edificarea unei construcții.
A mai arătat reclamanta că intenția sa nu s-a putut materializa din cauza litigiilor pentru părți din teren și a condițiilor economico financiare generate de criza financiară. A mai arătat că terenul va aduce în mod inevitabil profit societății.
Apărările nu pot fi reținute.
În primul rând, cel care solicită deducerea TVA‑ului trebuie să dovedească că sunt îndeplinite condițiile pentru a beneficia de acest drept și că intenția sa de a începe activități economice care generează operațiuni impozabile este confirmată de elemente obiective.
Or, așa cum s-a reținut în raportul de inspecție fiscală (iar reclamanta nu a adus dovezi în sens contrar) pe parcursul controlului nu au fost puse la dispoziția organului fiscal niciun fel de document din care să rezulte destinația acestui teren și nici manifestarea unor eventuale intenții de utilizare a acestuia în scopul realizării unor venituri(amenajare pentru desfășurare activități, certificat de urbanism, autorizație de construcție, studiu de fezabilitate).
În al doilea rând, la momentul în care acest teren va fi utilizat potrivit scopului propus de reclamant, înregistrarea în contabilitate a acestora se va retrata iar costurile generate de acest bun vor fi recunoscute fiscal și deduse numai la momentul la care va genera venituri.
Pentru considerentele expuse, instanța nu a ținut seama de concluziile raportului de expertiză, pe acest aspect, expertul tratând problema numai din punct de vedere contabil, concluziile la care a ajuns expertul (cum că reclamanta nu și-ar mai putea recupera aceste cheltuieli decât dacă ar vinde terenul sau dacă ar construi și l-ar vinde împreună cu construcția) fiind în deplină concordanță cu dispozițiile legale.
2. Referitor la cea de-a doua apărare, s-a constatat că reclamanta a efectuat reparații la autoturismele aparținând societății Berlin Chemie AG, având reprezentanța în București, și nu a colectat TVA pentru reparațiile facturate.
Relevante sunt dispozițiile art.125 și art.133 CF
În condițiile în care societatea Berlin Chemie AG a comunicat reclamantei că este înregistrată prin reprezentant fiscal în România și are cod de TVA valabil atribuit, față de dispozițiile anterior menționate, rezultă că reclamanta avea obligația de a colecta TVA pentru serviciile prestate către această societate.
De altfel aceasta este concluzia la care ajunge și expertul în raportul depus.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs recurenta reclamantă S.C. S. I. S.R.L.
În motivare a arătat că în mod greșit instanța de fond s-a raportat la cheltuielile privind dobânda și diferențele de curs valutar, analizându-le ca și cum ar fi cheltuieli de sine stătătoare legate de exploatarea imobilului, contractate în cursul unui an fiscal și analizate separat de natura juridică a cheltuielii cu achiziția bunului.
A mai arătat că, în speță, cheltuielile a căror deductibilitate se contestă sunt dobânzi și diferențe de curs valutar, aferent contractului de împrumut încheiat în anul 2007, iar în temeiul principiului accesorium sequitur principale, instanța de fond ar fi trebuit să verifice natura deductibilă sau nu a cheltuielii principale, respectiv achiziția imobilului.
De asemenea, a invocat și faptul că numai cheltuielile ulterioare, cele care apar după achiziționarea activului, organul fiscal urmează să le analizeze separat și numai în măsura în care acestea au ca efect îmbunătățirea parametrilor tehnici inițiali și duc la obținerea de beneficii economice suplimentare, să le considere deductibile.
Susține că instanța de fond nu a ținut cont de opinia expertului contabil care a arătat că aceste cheltuieli nu sunt de exploatare ci sunt de natură financiară și nu observat că inspecția fiscală a fost limitată la perioada 01.01._10 și ca atare organul fiscal avea dreptul de a lămuri natura deductibilă a cheltuielilor efectuate pentru achiziția terenurilor numai în măsura în care se subsumau perioadei indicate.
Mai susține că normele privitoare la dobânzi nu sunt numai norme care reglementează simpla înregistrare în contabilitate ci privesc atât metoda de înregistrare în contabilitate cât și condițiile cerute de lege pentru a fi considerate deductibile.
În drept a invocat dispozițiile art 299 C.pr.civ.
Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și în raport de actele depuse și dispozițiile legale aplicabile, Curtea urmează să admită recursul, pentru următoarele considerente:
Potrivit art 21 alin 1 din Legea nr 571/_, pentru determinarea profitului impozabil sunt considerate cheltuieli deductibile numai cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri impozabile, inclusiv cele reglementate prin acte normative în vigoare, iar conform art 21 alin 3 din aceeași lege cheltuielile cu dobânda și diferențele de curs valutar, au deductibilitate limitată în limita prevăzută la art. 23;. In conformitate cu art 23, cheltuielile cu dobânzile sunt integral deductibile în cazul în care gradul de îndatorare a capitalului este mai mic sau egal cu trei. Gradul de îndatorare a capitalului se determină ca raport între capitalul împrumutat cu termen de rambursare peste un an și capitalul propriu, ca medie a valorilor existente la începutul anului și sfârșitul perioadei pentru care se determină impozitul pe profit. Prin capital împrumutat se înțelege totalul creditelor și împrumuturilor cu termen de rambursare peste un an, potrivit clauzelor contractuale. În condițiile în care gradul de îndatorare a capitalului este peste trei, cheltuielile cu dobânzile și cu pierderea netă din diferențele de curs valutar, aferente împrumuturilor luate în calcul la determinarea gradului de îndatorare, sunt nedeductibile. Acestea se reportează în perioada următoare, în condițiile alin. (1), până la deductibilitatea integrală a acestora. În cazul în care cheltuielile din diferențele de curs valutar ale contribuabilului depășesc veniturile din diferențele de curs valutar, diferența va fi tratată ca o cheltuială cu dobânda, potrivit alin. (1), deductibilitatea acestei diferențe fiind supusă limitei prevăzute la alin. (1). Cheltuielile din diferențele de curs valutar, care se limitează potrivit prezentului alineat, sunt cele aferente împrumuturilor luate în calcul la determinarea gradului de îndatorare a capitalului. Din interpretarea acestei dispoziții nu rezultă că ar viza numai înregistrarea în contabilitate ci și condițiile pentru ca aceste cheltuieli să fie caracterizate ca deductibile.
După cum rezultă din raportul de expertiză întocmit în cadrul judecății de fond valoarea de înregistrare în contabilitate a terenului la data achiziției este dată de costul de achiziție rezultat din contractul de vânzare-cumpărare autentificat cu nr 1428/26.04.2007, respectiv 400.000 euro echivalent 1 332 847 lei (înregistrare contabilă cont 2011 „terenuri”=404 „ furnizori de imobilizări”).
Din același raport rezultă că societatea recurentă îndeplinește condițiile prevăzute de art 23 din Codul fiscal, din situațiile financiare anuale ale acesteia rezultând că nu este depășită limita de trei a gradului de îndatorare.
De asemenea, după cum constată și expertul desemnat în cauză, întrucât terenurile sunt neamortizabile, în situația în care s-ar majora valoarea cu suma aferentă dobânzilor și a a cheltuielilor cu diferențele de schimb valutar, societatea nu ar mai putea să își recupereze cheltuielile cu diferențele de c urs valutar, societatea nu ar mai putea să își recupereze cheltuielile respective, acestea putând fi recuperate numai în situația în care acesta ar putea fi valorificat prin vânzare sau dacă pe acesta se va construi și ar fi vândut împreună cu construcția. În situația în care acesta ar fi folosit pentru scopuri administrative, fiind neamortizabil, cheltuielile cu dobânzile și diferențele de curs valutar nefavorabile acestea nu ar mai fi recuperate.
În ceea ce privește susținerea recurentei conform căreia în cauză se aplică principiul accesorium sequitur principale” Curtea nu apreciază incidența acestuia din moment ce există dispoziții legale expres aplicabile cu privire la dobânzi și diferențele de curs valutar, anterior analizate.
Față de toate aceste considerente, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art 21 alin3 și art 23 din Legea nr 571/2003, Curtea va admite recursul astfel cum a fost formulat și în temeiul art 304 ind 1 și art 312 alin2 C.pr.civ, va modifica sentința recurată în privința sumelor contestate în sensul că va admite acțiunea și va dispune anularea Deciziei nr. 14/06.01.2012 și a Deciziei de impunere nr. 1087/31.10.2011, emise de D.G.F.P. D..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursului declarat de recurenta reclamantă S.C. S. I. S.R.L. împotriva sentinței numărul 4444/2012 din 16 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul D., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE D..
Modifică sentința recurată în sensul că admite acțiunea și dispune anularea Deciziei nr. 14/06.01.2012 și a Deciziei de impunere nr. 1087/31.10.2011, emise de D.G.F.P. D..
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 05 Martie 2013.
Președinte, A. I. A. | Judecător, G. C. | Judecător, C. M. |
Grefier, C. B. |
Red.jud.A.A.
C.B./2 ex./27.03.2013
Jud.fond C.E.I.
| ← Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Pretentii. Decizia nr. 3299/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
