Anulare act administrativ. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2013/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 05-12-2013 în dosarul nr. 14189/63/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr._/2013
Ședința publică de la 05 Decembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. D. C.
Judecător G. V.
Judecător C. P.
Grefier M. P.
x.x.x.x
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul C. F. I. - PRIN SAP "FORȚA LEGII", împotriva sentinței nr. 1536 din data 07.02.2013, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât P. ORAȘULUI D., având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic N. B. pentru reclamantul C. F. I. - prin SAP "FORȚA LEGII" și consilier juridic M. N. N. pentru intimatul pârât P. ORAȘULUI D..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se că recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, recurenta pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 242(2) cod proc. civilă .
Reprezentații părților, pe rând având, învederează că nu mai au cereri de formulat.
Curtea, constatând că nu mai sunt alte cereri din partea părților, apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul excepției lipsei de obiect a recursului declarat de reclamant invocată prin întâmpinare și asupra fondului.
Consilier juridic M. N. N. pentru intimatul pârât P. ORAȘULUI D., cu privire la excepția lipsei de obiect a recursului declarat de reclamant consideră că este întemeiată, deoarece sancțiunea aplicată acestuia a fost radiată la data de 20 decembrie 2012.
Consilier juridic N. B. pentru recurentul reclamant C. F. I. - prin SAP "FORȚA LEGII", cu privire la excepția lipsei de obiect a recursului declarat de reclamant consideră că este neîntemeiată, deoarece, deși sancțiunile disciplinare se radiază în termen de 6 luni de la aplicare, aceste sancțiuni rămân menționate în dosarul personal al angajatului.
Cu privire la fondul cauzei, având în vedere că prin actul contestat nu s-a precizat ce faptă a săvârșit și în ce moment a fost aceasta admisă, respingerea rapoartelor de activitate drept dovadă în susținerea activității recurentului-reclamant consideră că este nelegală.
Dezvoltând oral, motivele scrise, a solicitat, admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul anulării dispoziției contestate.
Consilier juridic M. N. N. pentru intimatul pârât P. ORAȘULUI D. ,cu privire la fondul cauzei, a solicitat respingerea recursului ca nefondat. A depus concluzii scrise.
CURTEA
Asupra recursului de față ;
La data de 27.08.2012 reclamantul C. F. I. - PRIN SAP "FORȚA LEGII" a chemat în judecată pe pârâtul P. ORAȘULUI D. în temeiul art. 28 din Legea Dialogului Social nr. 62 / 2011 și art. 80 din Legea nr. 188 / 1999 rep., privind Statutul funcționarilor publici, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate netemeinicia și nelegalitatea Dispoziției P. Orașului D. nr. 464 / 20.06.2012, prin care reclamantul a fost sancționat cu „mustrare scrisă", și pe cale de consecință, să se anuleze dispoziția contestată, din următoarele motive:
În fapt, reclamantul, membru al Sindicatului, a avut / are raporturi de serviciu cu instituția pârâtă, ocupând funcția de inspector în cadrul Compartimentului Protecția Mediului din cadrul aparatului de specialitate al autorității publice pârâte.
Printr-un memoriu adresat Sindicatului, înregistrat cu nr. 848 / 12.07.2012, reclamantul a arătat netemeinicia și nelegalitatea Dispoziției contestate prin care a fost sancționat în mod abuziv cu mustrare scrisă și i-a împuternicit să efectueze, în numele său, procedurile prevăzute de lege pentru anularea actului administrativ contestat.
A urmat în acest sens procedura prealabilă cu autoritatea pârâtă, care nu a răspuns.
Pe formă, ridică excepția nulității absolute a dispoziției contestate, deoarece nu arată fapta pentru care s-a aplicat sancțiunea iar măsura nu survine unei cercetări disciplinare prealabile a funcționarului public.
Prin sentința nr. 1536 din data 07.02.2013, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul C. F. I. - PRIN SAP "FORȚA LEGII", C. ., nr. 32, jud. D., în contradictoriu cu pârâtul P. ORAȘULUI D., cu sediul în D., ., jud. D..
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut:
Prin Dispoziția nr. 464 din 20.06.2012 emisă de P. orașului D. s-a dispus aplicarea sancțiunii disciplinare – mustrare scrisă, pentru încălcarea cu vinovăție de către reclamant a îndatoririlor corespunzătoare funcției publice pe care o deține, respectiv inspector, clasa I, grad profesional debutant.
S-a menționat că prezenta dispoziție are la bază referatul nr. 9133/20.06.2012 și sancțiunea stabilită prin rezoluția Primarului orașului D...
Reclamantul a invocat nulitatea dispoziției contestate întrucât s-au încălcat dispozițiile art. 78 alin 3 din lg. 188/1999, cercetarea prealabilă cerută de lege nefiind efectuată, funcționarul public cercetat nu a fost convocat în vederea efectuării cercetării prealabile, nu i s-a comunicat care este fapta pentru care a fost sancționat și nu a fost audiat.
Din referatul 9133/2012 s-a reținut că urmare a refuzului nejustificat a reclamantului de a îndeplini atribuțiile de serviciu, refuz exprimat în fața conducătorului unității i s-a pus în vedere de a prezenta în scris o notă explicativă însă acesta a refuzat să o întocmească invocând lipsa unei decizii scrise exprese a conducătorului unității cu privire la obligația de a se deplasa în locurile unde se depozitează deșeurile menajere.
Dispozițiile art. 78 alin 3 din lg. 188/1999 prevăd că sancțiunile disciplinare nu pot fi aplicate decât după cercetarea prealabilă a faptei săvârșite și după audierea funcționarului public. Audierea funcționarului public trebuie consemnată în scris, sub sancțiunea nulității. Refuzul funcționarului public de a se prezenta la audieri sau de a semna o declarație privitoare la abaterile disciplinare care i se impută se consemnează într-un proces-verbal.
S-a reținut - așa cum rezultă din citația emisă la 19.07.2012 - fila 12 că reclamantul a fost convocat în ziua de 27.07.2012 la sediul Primăriei orașului D. în calitate de funcționar public a cărui faptă a fost sesizată ca abatere disciplinară în vederea îndeplinirii procedurii cercetării administrative a sesizărilor înregistrate la Comisia de disciplină 2 și 3 din 13.07.2012 precum și a sesizărilor cu nr. 4 și 5 din 16.07.2012.
Martorul O. G. audiat în cauză a arătat că are cunoștință personal despre faptul că reclamantul a refuzat să fie audiat pe motiv că nu are ce să explice. De asemenea martora Stefănoaica L. a arătat că deși nu cunoaște amănunte cu privire la audierea reclamantului știe că acestuia i-a fost cerută notă explicativă, iar în ședințele de analiză săptămânale s-a discutat despre faptul că reclamantul nu se deplasa pe teren, nu aplica sancțiuni, reclamantul invocând lipsa unor dispoziții scrise precum și faptul că între orele 11-18 nu poate ieși pe teren, având probleme.
Având în vedere faptul că deși reclamantul a fost convocat în ziua de 27.07.2012 în vederea îndeplinirii procedurii cercetării administrative, însă a refuzat să fie audiat - aspect confirmat de către martorul O. G., refuzând întocmirea unei note explicative sau a unei declarații privitoare la abaterea disciplinară care i se impută-aspecte consemnate în referatul 9133/2012 - fila 69, nu se poate reține încălcare dispozițiilor art. 78 alin 3 din lg. 188/1999 astfel încât susținerea reclamantului privind încălcarea acestor dispoziții nu va fi reținută.
În ceea ce privește susținerea reclamantului referitoare la faptul că dispoziția de sancționare este lovită de nulitate întrucât în cuprinsul acesteia nu este precizată fapta presupus a fi fost săvârșită de contestator ce ar constitui abatere disciplinară și care ar atrage sancționarea funcționarului public instanța nu o va reține deoarece analizând cuprinsul dispoziției contestate se costată că la art. 1 se menționează fapta săvârșită respectiv încălcarea cu vinovăție de către reclamant a îndatoririlor corespunzătoare funcției publice pe care o deține.
În ceea ce privește săvârșirea faptei - respectiv încălcarea cu vinovăție de către reclamant a îndatoririlor corespunzătoare funcției publice pe care o deține se constată că potrivit fișei postului atribuțiile funcției se execută prin deplasare pe teren, atribuțiile fiind stabilite la punctele 5,7,8,12,14 ori reclamantul nu se deplasa pe teren, nu aplica sancțiuni –aspecte confirmate de martorii audiați în cauză care au arătat că reclamantul a fost și avertizat în fața colegilor în ședințele de analiză pentru neîndeplinirea atribuțiilor, reclamantul invocând că nu iese pe teren pentru că este cald. Martorul O. G. a precizat că personal s-a deplasat cu primarul în punctele pe care reclamantul trebuia să le verifice însă niciodată nu l-a găsit acolo.
În ceea ce privește rapoartele de activitate invocate de reclamant s-a constatat că majoritatea acestora vizează perioada ulterioară emiterii deciziei contestate -20.06.2012 - filele 22-42-( deci nu vor fi avute în vedere în justificarea îndeplinirii atribuțiilor pentru o perioadă anterioară ) cu excepția rapoartelor din data 13,14,15,18.06.2012 - filele 43-46- însă nici acestea nu pot fi avute în vedere deoarece se constată că deși vizează o perioadă anterioară emiterii deciziei perioada este doar cu circa o săptămână înainte de sancționarea reclamantului, ori prin întocmirea doar a patru rapoarte de activitate cu o săptămână înainte de sancționare nu se poate reține că s-ar justifica întreaga activitate desfășurată de reclamant și implicit îndeplinirea atribuțiilor specifice funcției.
Față de aceste considerente ,cum din conținutul documentației depusă la dosarul cauzei rezultă existența faptei reclamantului iar la individualizarea sancțiunii propusă s-a avut în vedere, gravitatea faptei comise, consecințele acesteia, gradul de vinovăție a reclamantului, împrejurările în care a fost săvârșită fapta instanța apreciază că Dispoziția nr. 464 din 20.06.2012 emisă de P. orașului D. este legală astfel încât a respins acțiunea formulată ca neîntemeiată.
Împotriva sentinței nr. 1536 din data 07.02.2013, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, a formulat recurs reclamantul C. F. I. - PRIN SAP "FORȚA LEGII", criticând-o pentru nelegalitate.
Instanța nu a analizat excepția nulității absolute a dispoziției contestate invocată în cererea de chemare în judecată, motivată de neprecizarea în actul contestat a faptei care ar constitui abatere disciplinari și ar justifica aplicarea sancțiunii disciplinare.
Analizând actul administrativ contestat instanța de fond a reținut că sancțiunea disciplinară s-ar fi aplicat pentru încălcarea cu vinovăție de către reclamant a îndatoririlor corespunzătoare funcției publice pe care o deține, aceea de inspector, fără a observa că în cuprinsul acesteia nu este precizată concret fapta presupus a fi fost săvârșită de contestator ce ar constitui abatere disciplinară, nu au fost precizate atribuțiile și sarcinile din fișa postului care au fost încălcate de salariat și care ar atrage sancționarea funcționarului public. În temeiul art. 117 din Legea nr. 188 / 1999, rep, privind Statutul funcționarilor publici coroborat cu art. 252 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 53 /2003, rep., dispoziția de sancționare este lovită de nulitate.
Susținerea instanței că dispoziția are la bază referatul nr.. 9133/20.06.2012 și sancțiunea stabilită prin rezoluția Primarului Orașului D. este nerelevantă, întrucât această precizare nu suplinește lipsurile din dispoziția de sancționare șl nu poate acoperi nulitatea absolută a actului administrativ contestat.
Astfel, în analizarea cauzei, instanța de fond nu a observat că temeiurile invocate de intimată făceau trimitere la aceleași acte (referatul nr. 9133/20.06.2012 și sancțiunea stabilită prin rezoluția Primarului Orașului D.), fără însă a indica în mod clar (a stabilii cu precizie, cu exactitate) după cum prevede art. 252 alin. 2 din Legea nr. 53 / 2003 rep.,care sunt îndatoririle cuprinse în aceste acte ar fi fost propriu-zis încălcate și impută recurentului-reclamant din totalul atribuțiilor și responsabilităților cuprinse în fisa postului.
Cu privire la excepția nulității absolute a Dispoziției contestate întrucât aceasta a fost emisă cu încălcarea procedurii obligatorii a cercetării disciplinare prealabile, reținerile instanței de fond sunt netemeinice și nelegate întrucât nu respectă cronologia evenimentelor.
Astfel, instanța de fond a reținut că așa cum rezultă din citația emisă la 19.07.2012- fila 12, reclamantul a fost convocat în ziua de 27.07.2012 la sediul Primăriei Orașului D. în calitate de funcționar public a cărui faptă a fost sesizată ca abatere disciplinară în vederea cercetării administrative a sesizărilor înregistrate la Comisia de disciplină 2 și 3 din 13.07.2012 precum și a sesizărilor cu nr. 4 și 5 din 16.07.2012. Motivația instanței este eronată ți în dezacord cu firul evenimentelor.
Instanța nu a observat că actul administrativ contestat a fost emis la data de 20.06.2012, deci cu aproximativ o lună înainte de emiterea citației la comisia de disciplină și a termenul fixat pentru audierea recurentului-reclamant. După cum bine a reținut instanța, recurentul-reclamant a fost convocat la comisia de disciplină în vederea cercetării administrative a sesizărilor înregistrate la Comisia de disciplină 2 ți 3 din 13.07.2012 precum și a sesizărilor cu nr. 4 și 5 din 16.07.2012, deci sesizări ulterioare emiterii actului administrativ contestat
Rezultă că recurentul-reclamant nu putea fi sancționat în avans pentru sesizări depuse ulterior emiterii actului de sancționare sau întocmite pro-causa.
În mod evident, anterior emiterii dispoziției de sancționare nu a fost efectuată nicio cercetare disciplinară prealabilă, reclamantul nefiind convocat la cercetare de persoana împuternicită să efectueze cercetarea prealabila, decât ulterior aplicării sancțiunii și apariției de noi sesizări.
Reclamantului nu i s-a comunicat nici măcar care este fapta pentru care a sancționat si nici actele care au stat la baza sancțiunii, șt nu a fost audiat înainte de aplicarea sancțiunii disciplinare, motiv pentru care actul contestat este lovit de nulitate.
Cercetarea prealabila prevăzută de lege anterior emiterii actului administrativ de sancționare nu a fost efectuată. Funcționarul public cercetat nu a fost audiat sancțiunea nevăzută de lege fiind nulitatea.
Fără a exista vreo dovadă a refuzului recurentului de a fi audiat, instanța de fond a motivat, în mod netemeinic si nelegal, că reclamantul ar fi refuzat să fie audiat și să întocmească notă explicativă sau să dea declarație privitoare la abaterea disciplinară care i se impută (abatere neprecizată în concret).
Deși a reținut că audierea funcționarului public a fost stabilită abia la data de 17.07.2012, instanța nu a observat că potrivit procesului verbal al comisiei de disciplină, aceasta s-a întrunit în data de 17.07.2012 si s-a antepronunțat asupra tardivității formulării contestației împotriva dispoziției de sancționare, fără a intra în fondul cauzei. Este evident că nici nu s-a urmărit audierea recurentul-reclamant .
Intenția intimatului, de sancționare disciplinară a recurentului-reclamant este cu atat mai evidentă cu cât președintele comisiei de disciplină a fost chiar persoana al cărei referat a stat la baza sancționării directe a contestatorului. Cu alte cuvinte, tot acuzatorul a fost desemnat să judece contestația învinuitului împotriva demersului acuzatorului.
În același fel, susținerea reținută de instanță că recurentul-reclamant ar fi refuzat să fie audiat a fost emisă de martorul O. G. - cel care întocmise sesizările la care face referire instanța în motivare - 2 și 3 din 13.07.2012 nr. 4 si 5 din 16.07.2012 - ulterioare după cum am arătat actului de sancționare.
În sensul nulității actului de sancționare emis fără cercetarea prealabilă a faptei și fără audierea funcționarului public consemnată în scris, Agenția Națională a Funcționarilor Publici (ANFP) a precizat prin adresa nr._ / 03.08.2012, ca răspuns că „mustrarea scrisă poate fi aplicată direct de către persoana care are competența legală de numire în funcția publică, numai după cercetarea prealabilă a faptei săvârșite și după audierea funcționarului public consemnată în scris".
Pe fondul cauzei, recurentul apreciază că sentința necurată este netemeinică și nelegală întrucât dispoziția contestată a fost emisă în mod abuziv, cu rea-credință, fără să albă la baza încălcarea cu vinovăție a atribuțiilor de serviciu, care să atragă răspunderea disciplinară.
Instanța de fond motivează în cuprinsul sentinței recurate că în ceea ce privește săvârșirea faptei(...)se constată că potrivit fișei postului atribuțiile funcției se execută prin deplasare în teren, apreciind în mod netemeinic si nelegal că reclamantul nu se deplasează în teren, nu aplică sancțiuni - aspecte care ar fi fost confirmate de martorii audiați în cauză.
Susținerea este neîntemeiată
Declarațiile la care se raportează instanța de fond aparțin celor 2 martori solicitați către intimatul-pârât, declarații care consideră că sunt susceptibile de a fi influențate de pârât în calitate de conducător al instituției publice în care cei doi sunt angajați. Martora Ștefănoaica L. arată că este consiliera primarului pe reiații publice, și fără a fi martor ocular, susține că ar fi auzit discuțiile reclamantului cu pârâtul, având biroul lângă cel al primarului.
În mod similar, martorul O. G. care arată că este șef de echipă și se deplasează cu primarul - este persoana căreia îi aparțin sesizările apărute ulterior sancționării disciplinare a recurentului-reclamant astfel încât pe bună dreptate apreciem declarația sa este susceptibilă de a fi influențată de pârât. Cu privire la refuzul recurentului de a fi audiat, nici acest martor nu arată că poate confirma o faptă instalată personal, susținând că ar fi aflat din discuțiile cu o colegă.
Instanța în mod eronat a considerat că reclamantul nu s-ar fi deplasat în teren. Potrivit Rapoartelor de activitate ale reclamantului acesta a dovedit în nenumărate rânduri faptul că s-a deplasat în teren, a efectuat controale, a constatat care sunt zonele afectate de deșeurile aruncate de către cetățeni și a propus conducătorului instituției măsurile necesare pentru remedierea situațiilor, măsuri pe care pârâtul nu a dorit să le ia considerare.
Analizând rapoartele de activitate depuse de reclamant, instanța argumentează că majoritatea acestora vizează perioada ulterioară emiterii deciziei contestate -20.06.2012 - filele 22-42 - apreciind în mod netemeinic și nelegal „ deci nu vor fi avute în vedere justificarea îndeplinirii atribuțiilor pentru o perioadă anterioară cu excepția rapoarte/or lin data de 13,14,15,18.06.2012 - filele 43-46 - însă nici acestea nu pot fi avute în vedere deoarece se constată că deși vizează o perioadă anterioară emiterii deciziei perioada este doar cu circa o săptămână înainte de sancționarea reclamantului, (...) nu poate reține că s-ar justifica întreaga activitate desfășurată de reclamant și implicit îndeplinirea atribuțiilor specifice funcției.
Motivația instanței este neîntemeiata. Rapoartele de activitate au fost depuse în dovedirea activității zilnice a reclamantului în perioada respectivă și au fost întocmite în urma solicitării exprese a intimatului-pârât, rapoarte care s-au dorit a fi o șicană la adresa recurentului-reclamant, și nu se susține faptul că ele ar avea în vedere întreaga activitate a recurentului-reclamant în unitate. Având în vedere că prin actul contestat nu s-a precizat ce faptă a săvârșit și în ce moment a fost aceasta admisă, respingerea rapoartelor de activitate drept dovadă în susținerea activității recurentului-reclamant consideră că este nelegală.
Instanța de fond a respins rapoartele de activitate depuse, însă nu a reținut aspectul învederat chiar în cererea de chemare în judecată în care a arătat că recurentul-reclamant începând cu data de 13.06.2012 a fost singurul salariat din primărie căruia i s-a impus și care depunea zilnic Raport de activitate, dovadă clară a relei-credințe la adresa recurentului
Instanța de fond a respins acțiunea fără a constata susținerea recurentului-reclamant dovedită prin rapoartele înaintate că a solicitat luarea măsurilor necesare în scopul bunei desfășurări a activității sale, solicitând utilaje, mijloc de transport și eventual însoțirea sa de către un organ de poliție în vederea aplicării de sancțiuni. Dovadă a relei-credință a intimatului-pârât care a ignorat toate solicitările motivate ale recurentului, acesta l-a trimis pe salariat singur pe teren să prindă contravenienții și să-i amendeze, și să asigure conservarea, refacerea și întreținerea teritoriului Orașului D. fără asigurarea vreunui utilaj sau mijloc de transport
În temeiul art. 37 din Legea nr. 188 / 1999 rep., privind Statutul funcționarilor publici,, autoritățile si Instituțiile publice au obligația să asigure funcționarilor publici condiții normale de muncă șl igienă, de natură să le ocrotească sănătatea integritatea fizică și psihică.
Potrivit art. 117 din același act normativ corob. cu art. 40 alin. (2) lit. b) Legea nr 53 / 2003 - Codul Muncii, angajatorul este obligat să asigure condițiile tehnice și organizatorice avute în vedere la elaborarea normelor de muncă și condițiilor corespunzătoare de muncă și va lua măsurile necesare pentru protejarea securității și sănătății salariaților, inclusiv pentru activitățile de prevenire a riscurilor profesionale, de informare și pregătire, precum și pentru punerea în aplicare a organizării protecției muncii și mijloacelor necesare acesteia
Reținerea instanței de fond în sensul că reclamantul nu s-ar deplasa în teren și nu ar aplica sancțiuni este neîntemeiată. Sancționarea încălcării legii și aplicarea amenzii presupune obligatoriu persoana făptuitorului surprinsă, eventual în flagrant (aruncând deșeurile), ori acest lucru presupune paza continuă a unui anumit obiectiv și o arie relativ restrânsă, neputând fi decât în mod accidental constatată de reclamant care avea sarcină controale pe raza întregului oraș și în vecinătatea acestuia.
Mai mult decât atât, potrivit art. 15 alin. (1) și (2) din O.6. nr. 2 / 2001 privind regimul juridic al contravențiilor, contravenția se constată printr-un proces-verbal încheiat persoanele anume prevăzute în actul normativ care stabilește și sancționează contravenția, denumite în mod generic agenți constatatori., putând fi agenți constatatori: primarii, ofițerii și subofițerii din cadrul Ministerului de Interne, special abilitați, persoanele împuternicite în acest scop de miniștri și de alți conducători ai autorităților administrației publice centrale, de prefecți, președinți ai consiliilor județene, primari, de primarul general al municipiului București, precum și de alte persoane prevăzute în legi speciale.
Recurentul - reclamant a arătat că prevederile legale referitoare la împuternicirea expresă pentru a aplica sancțiuni nu a fost îndeplinită, neemițându-se de către primarul intimat împuternicirea prevăzută de lege în baza căreia acesta să aibă dreptul să aplice amenzi și, mai mult, neexistând la nivelul instituției un proces-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a amenzii în concordanță cu prevederile legate.
Din aspectele învederate și din susținerile recurentului-reclamant, rezultă că sancțiunea pe care acesta a primit-o din partea conducerii instituției, are la bază motive personale ale intimatului-pârât la adresa recurentului-reclamant.
Ca o dovadă a concretizării amenințărilor intimatului-pârât la adresa reclamantului cu eliberarea din funcție publică, prin Dispoziția nr. 1056/22.11.2012 atașată la dosar, intimatul-pârât a dispus eliberarea din funcție a recurentului-reclamant.
În drept au fost invocate disp. art. 304 pct. 8 șl 9 C.proc.ci v.
În temeiul art. 242 alin. 2 Cod. proc. civ. a solicitat judecarea cauzei în lipsă .
La data de 24 octombrie 2013, intimatul pârât P. ORAȘULUI D. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei de obiect având în vedere că sancțiunea aplicată recurentului prin dispoziția contestată a fost radiată de drept în termen de 6 luni de la aplicare, solicitând, pe fondul cauzei, respingerea recursului ca nefondat.
La termenul de judecată din data de 05.12.2013, Curtea a pus în discuția părților excepția lipsei de obiect invocată de intimatul pârât, excepție pe care, analizând-o cu precădere potrivit art. 137 Cod procedură civilă, o apreciază nefondată.
Astfel, deși așa cum susține intimatul, în temeiul art. 82 alin. 1 lit.a din Legea 188/1999, sancțiunea aplicată recurentului se radiază de drept în termen de 6 luni de la aplicare, până la împlinirea acestui termen, aplicarea sancțiunii a produs consecințe atât în ce privește evaluarea profesională a funcționarului public cât și în ce privește aprecierea conduitei acestuia și a gravității concrete a unor abateri disciplinare ulterioare. Ca atare, nu poate fi apreciat ca lipsit de obiect demersul recurentului reclamant prin care tinde la anularea dispoziției de aplicare a sancțiunii disciplinare și, cu atât mai puțin, calea de atac exercitată de acesta împotriva hotărârii prin care i-a fost respinsă acțiunea promovată în acest sens la prima instanță, așa încât excepția urmează să fie respinsă.
Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs formulate și din oficiu potrivit art. 304/1 Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul nu este fondat.
Astfel, în ce privește critica privind nulitatea dispoziției de sancționare pentru nerespectarea condițiilor de formă, contrar celor susținute de recurent, Curtea constată că în cuprinsul dispoziției nr. 464/20.06.2012 se menționează aplicarea sancțiunii disciplinare pentru încălcarea cu vinovăție a îndatoririlor corespunzătoare funcției publice pe care o deține, fiind indicate în mod expres dispozițiile art. 77 alin. 2 lit. i din Legea 188/1999 ce califică drept abatere disciplinară „ refuzul de a îndeplini atribuțiile de serviciu”.
În aceste condiții, nu se poate reține că dispoziția de sancționare nu precizează în mod concret abaterea disciplinară reținută în sarcina funcționarului public, iar faptul că în cuprinsul actului administrativ nu se precizează în detaliu îndatoririle de serviciu pe care a refuzat să le îndeplinească nu poate atrage nulitatea acestuia.
De altfel, așa cum corect reține și prima instanță, o astfel de detaliere este realizată în cuprinsul referatului nr. 9133/20.06.2012 întocmit de responsabilul de resurse umane și personal, referat ce a stat la baza emiterii dispoziției contestate, fiind indicat în cuprinsul acesteia și comunicat funcționarului public odată cu dispoziția de sancționare.
Nefondate sunt susținerile recurentului și în ce privește încălcarea dispozițiilor art. 78 alin. 3 din Legea 188/1999, privind efectuarea cercetării prealabile și audierea sa.
Așa cum rezultă din cuprinsul aceluiași referat nr. 9133/20.06.2012, reclamantului i-a fost solicitată o notă explicativă cu privire la refuzul îndeplinirii atribuțiilor de serviciu cuprinse în fișa postului, refuzul său de a prezenta o astfel de notă ori altă declarație referitoare la abaterea disciplinară ce i se impută fiind consemnat în acest referat.
Chiar dacă intimatul pârât nu a întocmit un proces verbal distinct pentru menționarea acestei împrejurări, refuzul său de a prezenta o declarație în legătură cu fapta imputată este consemnat în scris și confirmat de martorii audiați în cauză astfel că nu poate fi reținută încălcarea dispozițiilor legale menționate.
Ca atare, chiar dacă instanța de fond reține în mod eronat, prin raportare la o cercetare disciplinară ulterioară, că reclamantul a fost convocat în vederea audierii la data de 27.07.2012, în mod concret, în legătură cu abaterea disciplinară sancționată prin dispoziția nr. 464/20.06.2012, dispozițiile art. 78 alin. 3 din Legea 188/1999 au fost respectate, dreptul la apărare al funcționarului public garantat de aceste dispoziții legale nefiind încălcat.
În plus, Curtea constată că în cuprinsul referatului menționat sunt analizate și arătate motivele pentru care au fost înlăturate apărări ale reclamantului invocate și în cererea de chemare în judecată privind lipsa unei decizii a conducătorului unității în care să se menționeze obligația de a se deplasa la locurile unde se depozitează deșeuri menajere.
Și în ce privește temeinicia dispoziției de sancționare criticile recurentului sunt nefondate.
Astfel, potrivit art. potrivit art. 45 alin. 1 și 2 din Legea 188/1999, funcționarii publici răspund, potrivit legii, de îndeplinirea atribuțiilor ce le revin din funcția publică pe care o dețin, precum și a atribuțiilor ce le sunt delegate, fiind obligați să se conformeze dispozițiilor primite de la superiorii ierarhici.
În speța de față, deși potrivit fișei postului comunicată la numirea în funcția publică, reclamantului îi revin atribuții privind constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor pentru situațiile de încălcare a legislației în domeniul protecției mediului, efectuarea controalelor privind întreținerea zonelor verzi, cursurilor de apă interioare, starea de curățenie a piețelor, locurilor de joacă pentru copii, verificarea menținerii curățeniei în locurile de depozitare stabilite pentru deșeurile urbane de orice fel, acesta a refuzat îndeplinirea acestor atribuții.
Astfel, așa cum rezultă din depozițiile celor doi martori audiați la instanța de fond, neîndeplinirea atribuțiilor ce revin reclamantului și refuzul acestuia de a se deplasa în teren în vederea exercitării atribuțiilor din fișa postului au făcut obiectul discuțiilor din ședințele săptămânale de analiză, absența acestuia de la punctele de control din teren fiind constatată personal de martorul O. G. și confirmată de susținerile recurentului care invocă în apărare fie lipsa mijloacelor de transport, fie inexistența unei împuterniciri din partea pârâtului în vederea constatării și sancționării contravențiilor.
Existența raporturilor de subordonare a martorilor audiați față de conducătorul instituției nu poate justifica prin ea însăși reținerea subiectivității depozițiilor acestora, iar faptul că martorul O. G. a întocmit sesizările din data de 13.07.2012 și 16.07.2012 este lipsit de relevanță cât timp aceste sesizări sunt întocmite în cadrul îndatoririlor de serviciu fără a releva eventuale relații tensionate cu reclamantul.
În aceste condiții, instanța de fond a reținut întemeiat că în cauză sunt întrunite condițiile legale pentru reținerea în sarcina funcționarului public reclamant a abaterii disciplinare pentru care a fost sancționat, fiind probată vinovăția acestuia în legătură cu refuzul de îndeplinire a atribuțiilor de serviciu.
Rapoartele de activitate depuse de reclamant la dosarul cauzei nu pot infirma starea de fapt anterior menționată având în vedere că, așa cum corect a reținut și instanța de fond, cele mai multe sunt ulterioare datei de 19.06.2012, când s-a dispus cercetarea disciplinară a reclamantului, iar cele anterioare, întocmite pentru intervalul 13-18 iunie 2012, pe lângă faptul că nu pot proba îndeplinirea corespunzătoare a atribuțiilor, nu poartă număr de înregistrare.
De asemenea, nu vor fi reținute susținerile recurentului privind imposibilitatea îndeplinirii atribuțiilor de serviciu ca urmare a neasigurării de către pârât a condițiilor tehnice și organizatorice, respectiv încălcarea dispozițiilor art. 15 din OG 2/2001 prin îndeplinirea acestor atribuții, având în vedere că acesta nu a fost în măsură să probeze existența unor referate prin care ar fi invocat lipsa mijloacelor necesare exercitării funcției și nici nu a înțeles să uzeze de dispozițiile art. 45 alin. 3 din Legea 188/1999 atunci când a apreciat ca necorespunzând dispozițiilor legale obligația sa de a constata și aplica sancțiuni contravenționale.
Față de cele anterior reținute, constatând că sentința recurată este legală și temeinică, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, Curtea urmează să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul C. F. I. - PRIN SAP "FORȚA LEGII", împotriva sentinței nr. 1536 din data 07.02.2013, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât P. ORAȘULUI D..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 05 Decembrie 2013.
Președinte, G. D. C. | Judecător, G. V. | Judecător, C. P. |
Grefier, M. P. |
RED.GC
2 exemp/05.01.2014
JUD. FOND M.D.I.
| ← Pretentii. Decizia nr. 7139/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Pretentii. Decizia nr. 2058/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
