Anulare act administrativ. Decizia nr. 5265/2013. Curtea de Apel CRAIOVA

Decizia nr. 5265/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 08-05-2013 în dosarul nr. 14078/95/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 5265/2013

Ședința publică de la 08 Mai 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: L. B.

Judecător: A. C.

Judecător: L. C. M. Z.

Grefier: S. I.

x.x.

S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta D. ÎN N. ȘI PENTRU ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE NOVACI, împotriva sentinței nr.768 din 18 ianuarie 2012, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă P. E. și intimatele pârâte DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE GORJ și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU BUCUREȘTI.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenta pârâtă D. ÎN N. ȘI PENTRU ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE NOVACI, intimata reclamantă P. E. și intimatele pârâte DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE GORJ și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU BUCUREȘTI.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul a fost declarat în termenul legal; de asemenea se învederează că recurenta pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit dispozițiilor art. 242 alin. 1 pct. 2 Codul de procedură civilă.

Apreciindu-se îndeplinite dispozițiile art. 150 Codul de procedură civilă, instanța reține cauza spre soluționare.

Deliberând,

CURTEA:

Asupra recursului de față;

Prin sentința nr. 768 din 18 ianuarie 2012, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr._, s-a admis din oficiu excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția G. a Finanțelor Publice Gorj și a respins acțiunea față de această pârâtă.

A admis acțiunea formulată de reclamanta P. E., în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice Novaci (A.F.P.) și Administrația F. pentru Mediu (AFM).

A obligat pârâtele A.F.P. Novaci și A.F.M. București la restituirea către reclamantă a sumei de 5.421 lei reprezentând taxă de emisii poluante ce va fi actualizată cu rata dobânzii legale la data plății efective și 4,3 lei cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs D. GORJ ÎN N. și PENTRU AFP NOVACI.

În motivarea recursului, a considerat că în mod greșit instanța de fond a apreciat că D. GORJ – AFP NOVACI are calitate procesuală pasivă. În acest sens, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, în favoarea AFM BUCUREȘTI.

A susținut că taxa de poluare a intrat în bugetul fondului pentru mediu și este gestionată de către Administrația F. pentru Mediu potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008, apreciind că A.F.M. București are calitate procesuală pasivă. A susținut că organul fiscal doar a încasat taxa și a virat-o beneficiarului, respectiv A.F.M.

Referitor la fondul cauzei, a susținut că în mod greșit instanța a admis acțiunea și a invocat art. I-33 „Actele juridice ale Uniunii” din Legea nr. 157/2005, susținând că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, însă autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte.

Referitor la dispozițiile art. 23 (9) și art. 25 (12) din Tratatul U.E., recurenta a considerat că acestea nu sunt aplicabile în cauză, deoarece taxa de poluare nu este o taxă vamală în înțelesul acestor dispoziții legale, ea aplicându-se și autoturismelor care se produc în România. Taxa a fost adoptată pentru evitarea importării în România a unor autoturisme vechi, cu grad ridicat de poluare.

A precizat recurenta că principiul „poluatorul plătește” este un principiu general acceptat la nivelul Uniunii Europene. Recurenta a susținut că existența unei taxe de poluare nu este contrară dispozițiilor comunitare, nefiind motive temeinice pentru restituirea sumei. Cu privire la prevederile art. 110 (fost 90 (1) ) din Tratatul Comunităților Europene, a considerat că aceste prevederi nu sunt incidente în cauză, întrucât taxa de primă înmatriculare urmează a fi plătită de toți proprietarii unor autoturisme sau autovehicule, indiferent de proveniența acestora, la momentul primei înmatriculări în România.

Recurenta a susținut că dispozițiile art. 110 (fost 90 alin. 1) din Tratatul Comunității Europene nu sunt incidente în cauză, deoarece, pe de o parte nu suntem în prezența unor „impuneri mai mari decât cele ce se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”, iar, pe de altă parte, nu ne aflăm în prezența unui regim fiscal discriminatoriu, deoarece obligația plății taxei de primă înmatriculare există pentru toate autoturismele, indiferent de țara de proveniență a acestora, nefiind în prezența unei îngrădiri a liberei circulații a mărfurilor.

Referitor la cheltuielile de judecată, a susținut că nu poate fi reținută culpa acesteia în cauza dedusă judecății, astfel că nu datorează cheltuieli de judecată.

Recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul admiterii excepției invocate, iar pe fond respingerea acțiunii față de D. GORJ – AFP NOVACI.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 3041 C.proc.civ..

Recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2 C.proc.civ.

Analizând recursul declarat, se rețin următoarele:

Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a AFP NOVACI, Curtea reține că excepția este neîntemeiată, soluția de obligare a acesteia, alături de AFM București, fiind corectă.

Potrivit dispozițiilor art. 2 din OMPF nr. 1899/2004 pentru aprobarea procedurii de restituire și rambursare a sumelor de la buget precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal, organul fiscal competent în soluționarea cererilor de restituire este organul fiscal căruia îi revine competența de administrare a creanțelor bugetare.

Direcția G. a Finanțelor Publice și Administrația Finanțelor Publice sunt structuri administrative de sine stătătoare, care au drepturi și obligații distincte, inclusiv drepturi de natură procesuală proprii, decurgând din calitatea lor de subiecte de drept administrativ diferite, independente de raporturile administrative în care se află una față de cealaltă.

Chiar dacă administrațiile finanțelor publice municipale, ca unități fiscale teritoriale, sunt subordonate direcțiilor generale ale finanțelor publice județene, ele au atribuții, sarcini și răspunderi diferite, delimitate prin regulamentele de organizare și funcționare, iar fiecare unitate fiscală poartă o răspundere proprie pentru actele îndeplinite sau pentru refuzul de a soluționa cererea care i-a fost adresată.

În speță, autoritatea fiscală competentă este pârâta A.F.P.NOVACI, care are calitatea de parte în raportul de drept fiscal născut prin plata taxei de poluare, fiind nefondată critica privind lipsa calității procesuale pasive a A.F.P. Tg.J..

În conformitate cu prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 taxa de poluare nu se face venit la bugetul de stat, ci constituie venit la Fondul de Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.

Și Administrația F. pentru Mediu are în cauză calitate procesuală pasivă, având în vedere că raportul juridic de drept material fiscal dedus judecății este reglementat de dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008, fondul pentru mediu fiind beneficiarul taxei de poluare calculată și plătită de reclamant, taxă pe care reclamantul solicită să-i fie restituită.

În ceea ce privește fondul cauzei, Curtea reține că instanța de fond a analizat corect compatibilitatea O.U.G. nr. 50/2008 cu prevederile comunitare incidente.

Reclamantul a cumpărat un autoturism, iar pentru înmatricularea acestuia a achitat suma de 5421 lei cu titlu de taxă de poluare, înmatricularea autoturismului făcându-se doar în condițiile achitării acestei obligații.

Reclamantul a solicitat restituirea integrală a taxei pe poluare, pârâta A.F.P. TG. NOVACI comunicându-i un răspuns negativ.

Conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, noțiunea de taxă cu echivalent constă în orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia, iar un sistem de taxare care să fie considerat compatibil cu art. 90 din Tratatul Comunității Europene, trebuie să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare, naționale și să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.

Textul art. 90 din Tratatul C.E se referă la produsele provenind din alte state membre și supuse unor impozite interne, de orice natură, superioare celor care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare, ori Statul Român nu percepe taxa de poluare produselor naționale similare, respectiv pentru autovehiculele deja înmatriculate în România (second-hand) cu ocazia vânzărilor ulterioare.

La data de 7 aprilie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat o hotărâre preliminară în cauza I. T. c. Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Direcția G. a Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația F. pentru Mediu și Ministerul Mediului, afacerea C-402/09, ca urmare a cererii de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu la 18 iunie 2009.

Instanța europeană a înțeles să interpreteze întrebarea Tribunalului Sibiu în sensul că aceasta viza conformitatea O.U.G. nr. 50/2008 în forma inițială cu fostul art. 90 CE, actualul art. 110 TFUE, ținând cont de faptul că în litigiul principal domnul T. achitase taxa de poluare la data de 27 octombrie 2008. Interpretarea instanței europene privește compatibilitatea cu art. 110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul O.U.G. nr. 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 - 14 decembrie 2008.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-402/09 T. contra României, a decis că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.

La data de 07 iulie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în Cauza C-263/10, cauza N., asupra interpretării art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE) pornind de la mai multe întrebări adresate Curții de Tribunalul Gorj sesizat cu o cerere de restituire a taxei pe poluare în care reclamantul a invocat că taxa în cauză este incompatibilă cu articolul 110 TFUE.

În opinia Curții, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată, interdicția de a aplica impozite mai mari produselor provenind din alte state membre în raport cu taxele aplicate produselor naționale, prevăzută de art. 110 TFUE, trebuie să se aplice de fiecare dată când taxa respectivă este de natură să descurajeze importul de bunuri provenite din alte state membre, favorizând producția națională.

Curtea a apreciat că toate versiunile de modificare a O.U.G. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, similare cu cele puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie.

Curtea a reamintit că obiectivul protecției mediului ar putea fi realizat, fără favorizarea produselor naționale, prin stabilirea unei taxe anuale, aplicabilă oricărui vehicul pus în circulație în România.

Astfel, Curtea a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa de poluare) doar autovehiculelor înmatriculate pentru prima dată în România după . O.U.G. nr. 50/2008, deși nediscriminatorie, creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini de ocazie existente pe piața națională anterior O.U.G. nr. 50/2008.

Dispozițiile din dreptul comunitar au prioritate față de dreptul național, potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României, care statuează că prevederile tratatelor constituționale ale U.E. au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, iar alin. 4 al aceluiași articol prevede că între alte instituții, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la U.E., statul nostru asumându-și obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității Europene dinainte de aderare.

Cum dispozițiile din legea internă sunt contrare dispozițiilor din legislația comunitară, în mod corect prima instanță, prin sentința recurată, a dispus restituirea către reclamant a taxei de poluare.

Instanța de fond a dat o corectă și justă aplicare prevederilor art. 148 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, dreptul comunitar.

Pentru a respecta efectele deciziei pronunțate de C.J.U.E., prevederile O.U.G. nr. 50/2008 fiind contrare dreptului U.E. și fiind întrunite condițiile art. 117 lit. d din O.G. nr. 92/2003, Curtea apreciază că sunt neîntemeiate criticile recurentei referitoare la conformitatea taxei cu dreptul comunitar.

Cât privește critica referitoare la nelegalitatea acordării cheltuielilor de judecată, instanța de recurs reține că la baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală. Partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea câștigătoare. Culpa procesuală este legată de declanșarea unui proces, iar a cădea în pretenții în sensul art. 274 alin. 1 C.proc.civ., înseamnă a pierde procesul.

Din prevederile art. 274 alin. 1 C.proc.civ., rezultă că fundamentul răspunderii pentru plata cheltuielilor de judecată îl constituie culpa procesuală a părții care a pierdut procesul.

În speță, reclamantului i-a fost admisă acțiunea, astfel că ambele pârâte se află în culpă procesuală și în mod corect instanța de fond le-a obligat la plata cheltuielilor de judecată către reclamant

Pentru considerentele expuse, având în vedere dispozițiile art. 312 C.pr.civ., prezentul recurs va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN N. LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâta D. ÎN N. ȘI PENTRU ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE NOVACI, împotriva sentinței nr.768 din 18 ianuarie 2012, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă P. E. și intimatele pârâte DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE GORJ și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU BUCUREȘTI.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 08 Mai 2013

Președinte,

L. B.

Judecător,

A. C.

Judecător,

L. C. M. Z.

Grefier,

S. I.

Red,jud-L.B.

2 ex/16.05.2013

Jud.fond.L.M.S

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act administrativ. Decizia nr. 5265/2013. Curtea de Apel CRAIOVA