Anulare act administrativ. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2013/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 10-12-2013 în dosarul nr. 460/95/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr._/2013
Ședința publică de la 10 Decembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. M. D.
Judecător M. C. B.
Judecător C. I.
Grefier I. C.
Pe rol judecarea recursului formulat de pârâta Administrația Finanțelor Publice Tg. J. actualmente Administrația Județeană a Finanțelor Publice Gorj, în contradictoriu cu intimatul reclamant C. N. C. și intimatele pârâte Administrația F. pentru Mediu și Direcția G. a Finanțelor Publice Gorj actualmente Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C., împotriva sentinței nr. 4050/2013 din data de 20 Mai 2013 pronunțată de Tribunalul Gorj, Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează obiectul cauzei, stadiul judecății și modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, precum și faptul că recursul a fost declarat și motivat în termenul procedural, recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform dispozițiilor art. 242 alin. 2 C.proc.civ., după care;
Constatând că recurenta pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă și că nu mai sunt cereri din partea părților, Curtea reține recursul spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința nr. 4050/2013 din data de 20 Mai 2013 pronunțată de Tribunalul Gorj, Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ , s-a respins excepția inadmisibilității.
S-a admis acțiunea formulată de reclamantul C. N. C., în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice Tg-J., Direcția G. a Finanțelor Publice Gorj și Administrația F. pentru Mediu.
Au fost obligate pârâtele Administrația Finanțelor Publice Tg-J. și Administrația F. pentru Mediu să restituie reclamantului suma de 5031 lei cu titlu de taxă de poluare cu dobânda legală aferentă acestei sume începând cu data perceperii taxei respective și până la data restituirii efective a acesteia, conform art. 1088, raportat la 1081 și 1079 cod civil și la 504 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței nr. 4050/2013 din data de 20 Mai 2013 pronunțată de Tribunalul Gorj, Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ , a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice Tg. J., considerând sentința nelegală și netemeinică.
În motivarea recursului, recurenta pârâtă a susținut că, în speță, s-a invocat excepția tardivității acțiunii motivat de faptul că reclamantul ar fi trebuit să atace titlul de creanță, Decizia emisă de organul fiscal și, de asemenea, ar fi trebuit să îndeplinească procedura prealabilă, fiind incidente dispozițiile art. 7 alin. l din Legea 554/2004.
A susținut că instanța de fond greșit a asimilat documentele de plata taxei, cererea de restituire, răspunsul organului fiscal, adresa a cărei anulare se solicită ca „fiind acte administrative tipice sau asimilate”, ce au dus la vătămarea unui drept al reclamantului. Astfel, decizia necontestată de către reclamant potrivit art. 205 din O.G 92/2003, la D.G.F.P Gorj, ar fi dus la inadmisibilitatea acțiunii. Greșit instanța de fond a considerat că „reclamantul a fost dus în eroare”, și nu a analizat probatoriile având în vedere că suma a fost achitată în contul A.F.M potrivit art. 1 din O.U.G. 50/2008.
Taxa solicitată de reclamant a fi restituită, achitată potrivit O.U.G 50/2008 și Ordinului 686/2008, anexa 1-3, a fost achitată ca urmare a aplicării dreptului intern, reclamantul invocând instanței de fond nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementărilor comunitare, în speță art. 110 din Tratatul de Aderare ce face referire la impozite interne de orice natură și nu la taxe naționale similare.
Recurenta a apreciat că reclamantul nu a fost vătămat în vreun fel atâta timp cât nu a formulat contestație potrivit art. 205-2011 din O.G. 92/2003, republicată, instanța de fond asimilând răspunsul organului fiscal cu un act contestabil potrivit art. 1 din Legea nr. 554/2004, fără a fi respectate prevederile art. 7 din același act normativ.
Pe fond, a considerat sentința recurată ca netemeinică și nelegală întrucât instanța de fond a considerat încasarea taxei în mod nelegal menționându-se ca temei al restituirii Tratatul de Aderare încheiat de România cu ocazia intrării în Uniunea Europeană. De altfel, reclamantul ar fi trebuit să producă probe din care să rezulte fără dubiu că taxele pe care le aplică statul român sunt superioare celor din statul din care reclamantul și-a achiziționat autoturismul.
În ceea ce privește admiterea cererii privind cheltuielile de judecată, a susținut că A.F.P a Municipiului Tg-J. nu se află în culpă procesuală, refuzul de a restituii integral suma achitată bugetului de stat a fost ca urmare a legislației fiscale puse în executare de către organul fiscal, cu motivația că petentul a achitat voluntar taxa. Greșit instanța de fond nu a instituit probatorii din care să reiese că petentul a atacat actele administrativ fiscale emise potrivit art.205-211 C.proc.fisc. Instanța de fond nu a stabilit în cuprinsul sentinței recurate culpa procesuală a organului fiscal, iar cheltuielile de judecată nu au fost stabilite potrivit art. 274-276 C.proc.civ.
A criticat sentința și pentru faptul că greșit instanța de fond a obligat doar organul fiscal la restituirea sumei, organul fiscal nefiind beneficiarul sumei potrivit O.U.G 50/2008, precum și la calcularea dobânzilor.
Față de motivele invocate, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și respingerea acțiunii reclamantului ca netemeinică și nefondată.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 si urm. din Codul de procedură civilă, coroborate cu dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 și O.G 92/2003.
Intimatul reclamant nu a depus întâmpinare.
Analizând criticile formulate de recurenta pârâtă, Curtea reține următoarele:
Reclamantul a cumpărat un autoturism second-hand, iar pentru înmatricularea acestuia a achitat suma de 5031 lei la data de 01.10.2010, cu titlu de taxă de poluare la Trezoreria Tg.-J.), înmatricularea autoturismului făcându-se doar în condițiile achitării acestei obligații.
Reclamantul a solicitat pârâtei A.F.P. Tg. J. restituirea taxei de poluare, iar pârâta A.F.P. Tg. J. i-a comunicat refuzul restituirii sumei (fila 4 dosar fond).
Cererea reclamantului vizează incompatibilitatea dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008 cu cele ale Tratatului CE, cu consecința nelegalității taxei pe poluare.
Procedura de restituire a sumelor achitate de un contribuabil ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale este reglementată de art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală, precum și de Ordinul MFP 1899/22.12.2004. Conform textului enunțat se restituie la cererea debitorului sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.
În cauză, reclamantul a ales în mod legal să se supună legislației interne în materie și mai apoi să apeleze la organul fiscal pentru a recupera taxa considerată nedatorată. Demersul administrativ la care intimatul reclamant era obligat prin dispozițiile Legii nr. 554/2004, a fost asigurat prin cererea de restituire a taxei depusă la organul fiscal.
Întrucât obiectul acțiunii îl constituie refuzul nejustificat de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea unui drept, în lumina art. 8 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 554/2004, refuzul autorității fiscale de restituire a unei taxe, considerată ca fiind nedatorată, deschide accesul la instanța de judecată.
Procedura prevăzută de dispozițiile art. 10 raportat la art. 7 din O.U.G. nr. 50/2008, de Cap. VI - „Restituirea sumelor reprezentând diferențe de taxe plătite” - din H.G. nr. 686/2008, precum și de Ordinul nr. 986/2008 emis de Ministerul Finanțelor Publice, nu este incidentă în cauză, deoarece reglementează numai posibilitatea contestării modalității de stabilire a cuantumului taxei pe poluare și restituirea diferenței de taxă plătită.
Prin Decizia nr. 24/2011, Î.C.C.J. a statuat că procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d din același cod.
Necontestarea deciziei de calcul nu conduce la inadmisibilitatea acțiunii. Decizia de calcul a taxei de poluare nu este un act administrativ fiscal, în sensul Codului de procedură fiscală, pentru că prin ea nu se stabilește o obligație de plată în sarcina contribuabilului, cu privire la plata taxei de poluare, singurul ei rol fiind acela de a determina suma datorată de contribuabil, în conformitate cu criteriile stabilite de art. 6 și următoarele din O.U.G. nr. 50/2008. Decizia nu stabilește un termen de plată și nici nu generează obligația de plată a unor majorări de întârziere, nefiind susceptibilă de executare silită.
Reclamantul a solicitat restituirea unei taxe pretins percepută nelegal de către organul fiscal. Așadar, se contestă de plano legalitatea taxei de poluare. În ceea ce privește procedura prealabilă, instanța reține că în jurisprudența Curții se statuează că particularii au dreptul la rambursarea impozitelor naționale aplicate cu încălcarea dreptului Uniunii Europene și revine ordinii juridice din fiecare stat membru atribuția de a desemna instanțele competente și de a stabili modalitățile procedurale aplicabile în materie.
Potrivit art. 205 C.proc.fisc. este îndreptățit la contestație atât cel care se consideră vătămat printr-un act administrativ fiscal, cât și prin lipsa acestuia. Coroborând această dispoziție legală cu dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d C.proc.fiscală, în care este prevăzută posibilitatea restituirii sumelor plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, cum aplicarea taxei reprezintă o aplicare eronată a prevederilor legale comunitare, art. 110 Tratat CE, și având în vedere principiul preeminenței dreptului comunitar, rezultă că refuzul restituirii taxei, asimilată lipsei actului administrativ fiscal, poate fi atacat în baza art. 205 alin. 2 C.proc.fiscală ultima ipoteză, în atare situație fiind admisibilă acțiunea formulată la instanță după refuzul restituirii taxei.
Cererilor de restituire integrală a taxei de poluare, prevăzută de O.U.G. nr. 50/2008 considerată ca fiind contrară normelor comunitare, li se aplică dispozițiile legale cu caracter general prevăzute de art. 117 Cod procedură fiscală și Ordinul 1899/2004.
Reclamantul a solicitat restituirea sumei încasată cu titlu de taxă de poluare, stabilită prin decizia de calcul emisă de A.F.P. Tg. J., raportul juridic fiscal născându-se între reclamant și această administrație. Administrația Finanțelor Publice Tg. J. a calculat taxa de poluare, a încasat suma cu acest titlu și a refuzat restituirea sumei, astfel că are calitate procesuală pasivă.
Cum potrivit art. 1 alin. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 sumele încasate cu titlu de taxa de poluare pentru autoturism se constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în mod corect instanța de fond a obligat și această pârâtă la restituirea sumei.
Compatibilitatea O.U.G. nr. 50/2008 cu prevederile comunitare incidente a fost analizată corect de instanța de fond, criticile recurentei pe aceste aspecte fiind nefondate.
Conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, noțiunea de taxă cu efect echivalent constă în orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia, iar un sistem de taxare care să fie considerat compatibil cu art. 110 (art. 90) din Tratatul Comunității Europene, trebuie să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare, naționale și să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.
Textul art. 110 (art. 90) din Tratatul C.E se referă la produsele provenind din alte state membre și supuse unor impozite interne, de orice natură, superioare celor care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare, ori Statul Român nu percepe taxa de poluare produselor naționale similare, respectiv pentru autovehiculele deja înmatriculate în România (second-hand) cu ocazia vânzărilor ulterioare.
La data de 7 aprilie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat o hotărâre preliminară în cauza I. T. c. Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Direcția G. a Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația F. pentru Mediu și Ministerul Mediului, afacerea C-402/09, ca urmare a cererii de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu la 18 iunie 2009.
Prin hotărârea pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-402/09 T. contra României, s-a decis că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
La data de 07 iulie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în Cauza C-263/10, cauza N., asupra interpretării art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE) pornind de la mai multe întrebări adresate Curții de Tribunalul Gorj sesizat cu o cerere de restituire a taxei pe poluare în care reclamantul a invocat că taxa în cauză este incompatibilă cu articolul 110 TFUE.
Prin această hotărâre, Curtea a reluat considerentele expuse în hotărârea în cauza C-402/09 T., considerând că modificările succesive aduse O.U.G. nr. 50/2008 prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/_, O.U.G. nr. 7/2009 și O.U.G. nr. 117/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, condiții în care reglementarea menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
În opinia Curții, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată, interdicția de a aplica impozite mai mari produselor provenind din alte state membre în raport cu taxele aplicate produselor naționale, prevăzută de art. 110 TFUE, trebuie să se aplice de fiecare dată când taxa respectivă este de natură să descurajeze importul de bunuri provenite din alte state membre, favorizând producția națională.
Curtea a apreciat că toate versiunile de modificare a O.U.G. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, similare cu cele puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie.
Curtea a reamintit că obiectivul protecției mediului ar putea fi realizat, fără favorizarea produselor naționale, prin stabilirea unei taxe anuale, aplicabilă oricărui vehicul pus în circulație în România.
Astfel, Curtea a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa de poluare) doar autovehiculelor înmatriculate pentru prima dată în România după . O.U.G. nr. 50/2008, deși nediscriminatorie, creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini de ocazie existente pe piața națională anterior O.U.G. nr. 50/2008.
Decizia instanței europene confirmă jurisprudența Curții creată prin pronunțarea hotărârii în cauza C-402/09, T., prin care aceasta a arătat că art. 110 TFUE se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Taxa pe poluare instituită prin dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 pentru autoturismele de ocazie din achiziții intracomunitare este contrară dreptului comunitar, decizia Curții fiind obligatorie pentru instanța din România ce a adresat întrebarea preliminară și în egală măsură pentru toate instanțele naționale care sunt sesizate cu o problemă similară.
În contextul creat prin pronunțarea hotărârilor Curții de Justiție a Uniunii Europene (cauza T. din 7 aprilie 2011, cauza N. din 07 iulie 2011), care au stabilit că taxa de poluare reglementată de O.U.G. nr. 50/2008 contravine prevederilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, principiul supremației dreptului european determină concluzia că aceste din urmă dispoziții legale prevalează.
După aderarea României la Uniunea Europeană, orice prevedere din dreptul național trebuie să dea prioritate regulilor de drept european, iar autoritățile statale au obligația a respecta dreptul european.
Instanța de recurs constată că instanța de fond a dat o justă aplicare prevederilor art. 148 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, dreptul comunitar.
Cât privește critica recurentei pârâte referitoare la nelegalitatea acordării cheltuielilor de judecată, Curtea reține că este neîntemeiată, întrucât la baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală. Partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea câștigătoare. Culpa procesuală este legată de declanșarea unui proces, iar a cădea în pretenții în sensul art. 274 alin. 1 C.proc.civ., înseamnă a pierde procesul. În speță, reclamantului i-a fost admisă acțiunea, astfel că ambele pârâte se află culpă procesuală și în mod corect instanța de fond le-a obligat la plata cheltuielilor de judecată către reclamant.
Pentru aceste considerente, criticile recurentei pârâte Administrația Finanțelor Publice Tg.-J. sunt nefondate, astfel că recursul declarat va fi respins ca nefondat în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâta Administrația Finanțelor Publice Tg. J. actualmente Administrația Județeană a Finanțelor Publice Gorj, în contradictoriu cu intimatul reclamant C. N. C. și intimatele pârâte Administrația F. pentru Mediu și Direcția G. a Finanțelor Publice Gorj actualmente Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C., împotriva sentinței nr. 4050/2013 din data de 20 Mai 2013 pronunțată de Tribunalul Gorj, Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 10 Decembrie 2013.
Președinte, L. M. D. | Judecător, M. C. B. | Judecător, C. I. |
Grefier, I. C. |
Red./Tehnored.jud.L.M.D.
2 ex./I.C./12.12.2013
Jud.fond: L. B.
| ← Pretentii. Decizia nr. 8900/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Anulare act administrativ. Sentința nr. 6490/2013. Curtea de... → |
|---|
