Anulare act administrativ. Decizia nr. 1219/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1219/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 11-02-2013 în dosarul nr. 10913/63/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 1219/2013
Ședința publică de la 11 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: A. C.
Judecător: C. N. G.
Judecător: A. R.
Grefier: M. F.
x.x.
Pe rol rezultatul dezbaterilor privind recursul formulat de reclamanta Z. A., împotriva sentinței nr.4406/2012 din 16 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul D., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă C.A.S. D..
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din04.02.2013, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, la solicitarea apărătorului recurentei reclamante, pentru a depune concluzii scrise, a amânat pronunțarea la această dată.
CURTEA:
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr.4406/2012 din 16 octombrie 2012, Tribunalul D. a respins cererea formulată de reclamanta Z. A., ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că așa cum se arată în art. 208 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, asigurările sociale de sănătate reprezintă principalul sistem de finanțare a ocrotirii sănătății populației care asigură accesul la un pachet de servicii de bază pentru asigurați.
Contribuțiile la formarea fondurilor generale de dezvoltare a societății este o obligație a tuturor persoanelor fizice și juridice care realizează venituri impozabile sau taxabile, deoarece în aceste fonduri se concentrează mijloacele bănești centralizate necesare pentru finanțarea de obiective și acțiuni cu caracter general: finanțarea instituțiilor publice, a învățământului, a sănătății etc.
Constituirea fondurilor necesare îndeplinirii atribuțiilor statului prin instituirea de impozite și taxe este una din atribuțiile statului modern, suveranitatea fiscală asupra teritoriului național fiind considerată parte a suveranității naționale.
În ceea ce privește critica reclamantei privind lipsa unui control, instanța a reținut că în cauză nu era necesară efectuarea unui inspecții fiscale, dat fiind că în conformitate cu dispozițiile art. 256 alin. 2 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății ,,colectarea contribuțiilor persoanelor juridice și fizice care au calitatea de angajator se face de către Ministerul Finanțelor Publice, prin ANAF, în contul unic deschis pe seama CNAS în condițiile legii, iar colectarea contribuțiilor persoanelor fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de către ANAF, se efectuează de către casele de asigurări".
Așadar, decizia de impunere privind obligațiile la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate a fost legal emisă de către Casa de Asigurări de Sănătate D., în conformitate cu dispozițiile art. 35 alin. 1 teza finală din Ordinul nr. 617 din 13 august 2007 pentru aprobarea Normelor metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calității de asigurat, respectiv asigurat fără plata contribuției, precum și pentru aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate care menționează că ,,decizia de impunere poate fi emisă de organul competent al C. și pe baza informațiilor primite pe bază de protocol de la ANAF". Așadar protocolul cu ANAF este prevăzut de lege, astfel că reclamanta nu poate invoca vreo vătămare ca urmare a nepublicării acestuia. De altfel, reclamata a luat cunoștință de Protocol pe parcursul judecății și nu a formulat critici cu referire la acest acesta.
În speță, transmiterea datelor de către ANAF pârâtei C. care a stabilit contribuția reclamantului a avut loc în baza Protocolului nr. P/5282/2007/_/2007, anexat la filele 29-34 din dosar, în concordanță cu dispozițiile legale menționate supra.
Apărarea potrivit căreia lipsa vreunui contract de asigurare exonerează de plata acestei contribuții este nefondată.
Potrivit art. 29 din Ordinul 617/2007 "Persoanele care au obligația de a se asigura și nu pot dovedi plata contribuției sunt obligate pentru a obține calitatea de asigurat să achite pe întreaga perioadă a termenelor de prescripție privind obligațiile fiscale contribuția legală lunară calculată asupra veniturilor impozabile realizate și obligațiile fiscale accesorii de plată prevăzute de Codul de procedură fiscală, dacă au realizat venituri impozabile pe toată această perioadă."
Anterior, dispoziții similare erau prevăzute de Ordinul 221/2005 emis de CNAS, abrogat de Ordinul 617/2007: art.18: "Persoanele care au obligația de a se asigura și nu pot dovedi plata contribuției sunt obligate, pentru a obține calitatea de asigurat, să achite contribuția legală pe ultimii 3 ani, începând cu data solicitării de servicii medicale, calculată la salariul de bază minim brut pe țară, sau de la data de la care plata contribuției era obligatorie, dacă perioada scursă este mai mică de 3 ani, fără să se calculeze dobânzi și penalități de întârziere.(…) În situația în care aceste persoane au realizat venituri impozabile, contribuția, precum și dobânzile și penalitățile de întârziere aferente se vor calcula asupra acestor venituri pe perioada în care au fost realizate cu respectarea termenului de prescripție privind obligațiile fiscale".
Prin urmare, în aplicarea acestor dispoziții, pentru a obține calitatea de asigurat, reclamanta a fost obligată să plătească, pe întreaga perioadă a termenelor de prescripție, atât contribuția cât și obligațiile fiscale accesorii.
Faptul că nu a avut contract de asigurare nu poate exonera de plata contribuției, reclamanta invocând propria culpă, respectiv neîndeplinirea obligației impuse de art.215 din legea 95/2006: "(1) Obligația virării contribuției pentru asigurările sociale de sănătate revine persoanelor juridice sau fizice care au calitatea de angajator, persoanelor juridice ori fizice asimilate angajatorului, precum și persoanelor fizice, după caz.
(3) Persoanele fizice care realizează venituri din activități independente, venituri din agricultură și silvicultură, venituri din cedarea folosinței bunurilor, din dividende și dobânzi, din drepturi de proprietate intelectuală sau alte venituri care se supun impozitului pe venit sunt obligate să depună la casele de asigurări de sănătate cu care au încheiat contractul de asigurare declarații privind obligațiile față de fond".
În același sens, dispozițiile Ordinului 617/2007: "Art. 6. - (1) Veniturile realizate de persoanele care desfășoară activități independente asupra cărora se calculează contribuția sunt veniturile comerciale și veniturile din profesii libere realizate în mod individual și/sau într-o formă de asociere fără personalitate juridică.
(3) Constituie venituri din profesii libere veniturile obținute din exercitarea profesiilor medicale, de avocat, notar public, auditor financiar, consultant fiscal, expert contabil, contabil autorizat, consultant de plasament în valori mobiliare, arhitect sau a altor profesii reglementate, desfășurate în mod independent, în condițiile legii".
Așa cum reiese din actele depuse, reclamanta figurează ca persoană ce desfășoară activități independente; fiind deci persoană ce realizează venituri din activități independente avea obligația depunerii la C. a declarațiilor privind contribuția la fondul național unic de asigurări de sănătate.
Caracterul obligatoriu al contribuției face ca aceasta să fie datorată, în temeiul legii.
In ceea ce privește majorările și penalitățile de întârziere, reclamanta a invocat art 8 din Ordinul Nr. 617 din 13 august 2007 pentru aprobarea Normelor metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calității de asigurat, respectiv asigurat fără plata contribuției, precum și pentru aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate potrivit căruia:
1) Contribuabilii care realizează venituri din activități independente virează trimestrial contribuția calculată la venitul estimat, până la data de 15 a ultimei luni din fiecare trimestru.
(2) În cazul în care contribuabilii care realizează venituri din activități independente, la finele anului, înregistrează pierderi sau realizează venituri anuale sub nivelul a 12 salarii minime brute pe țară, contribuția se calculează la nivelul unui salariu de bază minim brut pe țară pentru fiecare lună și se achită în termenul prevăzut la alin. (4).
(3) Prevederile alin. (2) se aplică numai în situația în care venitul din activități independente este singurul venit asupra căruia se calculează contribuția.
(4) Diferențele rămase de achitat, calculate în raport cu decizia de impunere anuală, se plătesc în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere, perioadă pentru care nu se calculează și nu se datorează majorări de întârziere.
(5) La expirarea termenului prevăzut la alin. (4), pentru sumele datorate și rămase neachitate se vor percepe majorări de întârziere conform procedurii instituite prin Codul de procedură fiscală.
Susținerea reclamantei conform căreia în baza acestui text de lege ar datora penalități numai după trecerea unui termen de 60 zile de la data comunicării deciziei nu este întemeiată. Astfel, termenul menționat vizează doar situația regularizării când contribuabilul și-a îndeplinit obligația de a vira trimestrial contribuția calculată la venitul estimat, până la data de 15 a ultimei luni din fiecare trimestru și există diferențe de achitat raportat la decizia de impunere anuală. Or nu aceasta este situația reclamantei care nu și-a îndeplinit deloc obligația de a vira trimestrial contribuția calculată la venitul estimat.
Potrivit art 21 alin 1 din OG nr 92/2003, (1) Creanțele fiscale reprezintă drepturi patrimoniale care, potrivit legii, rezultă din raporturile de drept material fiscal.
(2) Din raporturile de drept prevăzute la alin. (1) rezultă atât conținutul, cât și cuantumul creanțelor fiscale, reprezentând drepturi determinate constând în:
a) dreptul la perceperea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat, dreptul la rambursarea taxei pe valoarea adăugată, dreptul la restituirea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat, potrivit alin. (4), denumite creanțe fiscale principale;
b) dreptul la perceperea majorărilor de întârziere, în condițiile legii, denumite creanțe fiscale accesorii.
Cum bugetul asigurărilor sociale de sănătate este o componentă a sistemului bugetar, creanța C. D. este o creanță fiscală.
În aceste condiții în mod corect s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația de plată a majorărilor potrivit Codului de procedură fiscală, în vigoare la data 1 ianuarie 2004.
În privința sumei stabilite, instanța a constatat că reclamanta nu a contestat suma sub aspectul cuantumului (care de altfel se calculează prin aplicarea cotei stabilite de lege la veniturile care se supun impozitului pe venit) ci numai sub aspectul îndreptățirii intimatei de a stabili o astfel de contribuție.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta Z. A., criticînd-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare recurenta reclamantă a arătat că sumele menționate în decizia de impunere nu sunt rezultatul unui control și al aprecierii directe de către C. D..
În acest sens, textul de lege, respectiv art.35 alin.1 din Ordinul 617/2007 nu are conținutul specificat în considerente, nefiind analizată de instanță susținerea reclamantei privind inopozabilitatea protocolului semnat între CNAS și ANAF, precum și lipsa verificărilor proprii ale C. și imposibilitatea creării unui drept de către insăși instituția CNAS.
Un alt motiv invocat de recurentă vizează lipsa unui contract încheiat între aceasta și C., fiind reținută eronat de către instanța de fond existența unei obligații legale și imposibilitatea invocării propriei culpe.
În actul normativ aplicabil se face vorbire de existența unui contract încheiat, precum și de obligația de a se asigura.În acest sens, instanța de fond a reținut eronat că recurenta figurează ca și persoană care desfășoară activități independente din care realizează constant venituri, deși a precizat reclamanta că este pensionară și a fost radiată ca și persoană autorizată din data de 26.05.2010, aspect de care atât C. D. cât și instanța de fond trebuiau să țină seama.
Recurenta a criticat și caracterul de creanțe fiscale al sumelor reținute de C., arătînd că, susținerea instanței de fond este eronată, în condițiile în care nu există un text legal care să prevadă caracterul fiscal al acestora, instanța de fond făcând o simplă deducere că, bugetul asigurărilor sociale, fiind o componentă a bugetului de stat, creanța C. este o creanță fiscală.
În ceea ce privește majorările și penalitățile de întârziere recurenta a arătat că nu datorează plata acestora, conform art.8 alin.5 din Ordinul nr.617/2007, instanța de fond aplicând în mod eronat disp. OG nr.92/2003 în condițiile în care creanțele C. nu sunt creanțe fiscale și nu a fost notificată sau informată cu privire la la obligația de plată a acestora.
O altă critică în ceea ce privește calculul accesoriilor vizează faptul că au fost calculate în baza unui act normativ care nu produce efecte retroactiv, fiind astfel lipsite de temei legal.
Recurenta a criticat soluția instanței de fond și prin prisma faptului că nu a analizat toate apărările invocate de aceasta în ceea ce privește aplicarea în timp a legii, prescripția dreătului de a calcula accesorii, certitudinea impunerii prin elaborarea de norme juridice clare, încălcarea dreptului de a fi ascultat, previzibilitatea și predictibilitatea obligației fiscale, dreptul la bună administrare reglementat de art.41 din Carta drepturilor fundamentale ale omului și lipsa caracterului normativ al dispozițiilor Ordinului Președintelui CNAS.
La data de 29.01.2013 intimata C. D. a formulat întâmpinare solicitînd respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței ca legală și temeinică.
Analizînd sentința recurată, prin prisma motivelor invocate de recurentă, dar și a disp. Art.3041C.P.C. Curtea constată că recursul nu este fondat din următoarele considerente:
Litigiul de față are ca obiect verificarea legalității obligației de plată a contribuției de asigurări sociale stabilite în sarcine reclamantei prin Decizia de impunere nr.6376/2012 emisă de către C. D. pentru perioada 2006-2011.
Curtea reține în primul rând faptul că potrivit art. 215 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 obligația virării contribuției pentru asigurările sociale de sănătate revine persoanelor juridice sau fizice care au calitatea de angajator, persoanelor juridice ori fizice asimilate angajatorului, precum și persoanelor fizice, după caz.
Prin urmare obligația de plată a contribuției pentru asigurările sociale de sănătate este o obligație legală independentă de încheierea unui contract cu casa de asigurări și de calitatea de asigurat a persoanei obligate prin lege la plată. Calitatea de asigurat dă dreptul persoanei respective să beneficieze de pachetul de servicii medicale enumerate la disp. art.217 – 219 din legea nr. 95/2006.
Raportat la aceste dispoziții contribuabil nu trebuie pus în întârziere de către casa de asigurări, obligația de plată fiind una legală, scutirile de plată fiind expres și restrictiv prevăzute de legea respectivă.
Cu privire la susținerea contestatoarei în sensul că nu a fost informat de către C. cel puțin odată pe an asupra contribuției personale și a modalității de plată, astfel cum prevăd dispozițiile art. 222 din Legea nr. 95/2006, instanța apreciază că este nefondată, dat fiind că C. are această obligație numai față de contribuabilii aflați în evidența sa. Cum contestatoarea nu a depus la C. declarația prevăzută de art. 215 alin.3 din Legea nr. 95/2006 și deci nu a figurat în evidența acestei instituții, nu poate să invoce faptul că nu ar fi fost informată cu privire la nivelul contribuției și nu i s-a emis anual decizie de impunere.
De asemenea, art. 257 alin. 8 din Legea nr. 95/2006 permite stabilirea contribuției la FNUASS în termenul de prescripție de 5 ani, în același mod cu cel prevăzut pentru obligațiile fiscale. Cum contribuția de asigurări sociale de sănătate are natura juridică a impozitelor și taxelor reglementate de codul fiscal, și cum contestatorul nu și-a îndeplinit obligația de plată a acestei contribuții din anul 2004 și până la data efectuării controlului, în mod legal a fost obligat atât la plata acesteia, cât și la plata accesoriilor aferente perioadei 2006 – 2011.
Față de aceste considerente apare ca fiind indubitală natura juridică a contribuției de asigurări de sănătate ca fiind aceea a unei creanțe bugetare, contrar celor afirmate de recurentă.
În aceste condiții, este lipsită de temei legal susținerea contestatoarei referitoare la scutirea de la plata dobânzilor și penalităților de întârziere deoarece nu ar fi culpabilă, câtă vreme aceasta avea obligația de a le plăti potrivit art. 8 din Ordinul 221/2005, la anumite termene scadente și nu și-a îndeplinit această obligație niciodată în perioada 2006 – 2011.
Este nefondată și critica recurentei privind aplicarea retroactivă a dispozițiilor OUG nr.39/2010 avînd în vedere că, în conformitate cu art.II alin.2 „pentru creanțele fiscale care au scadența anterior intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, începând cu data intrării în vigoare a acesteia se datorează dobânzi și penalități.”
Conform deciziei de impunere penalitățile aferente contribuțiilor scadente anterior intrării în vigoare a ordonanței au fost calculate începând cu data de 01.07.2010, deci fără a fi aplicat retroactiv acest act normativ, iar anterior acestuia fiind corect făcută aplicarea disp. Ordinului nr.221/2005.
Este nefondată și critica privind greșita aplicare în timp a disp. Ordinului nr.617/2007, avînd în vedere că instanța de fond a avut corect în vedere la pronunțarea soluției atât dispozițiile Ordinului nr.617/2007, cât și dispozițiile Ordinului nr.221/2005 care instituie aceleași obligații.
Critica privind intervenirea prescripției dreptului de a stabili debitul și accesoriile este nefondată, avînd în vedere că, în conformitate cu disp. Art.41 alin.3 din Ordinul nr.617/2006 coroborate cu disp. Art.91 alin.1 din OG nr.92/2003 la care fac trimitere primele dispoziții legale enunțate termenul de prescripție de 5 ani pentru stabilirea obligației aferente anului 2006 începe să curgă la data de 1 ianuarie 2007, iar decizia de impunere a fost emisă la data de 02.04.2012, deci în interiorul termenului de prescripție.
Sub aspectul obligației intimatei pârâte de informare aceasta este reglemenatată de art.222 din Legea nr.95/2006, însă îi vizează pe angajații aflați în evidență, care se realizează prin depunerea declarației la casa de asigurări de sănătate.
Cum recurenta reclamantă nu și-a îndeplinit obligația de a depune declarația fiscală privind veniturile realizate, nu se poate imputa intimatei pârâte nerespectarea obligației de informare, aceasta procedînd la stabilirea din oficiu a contribuției potrivit art.83 alin.4 din C.P.Fiscală, în baza verificărilor permise prin Protocolul nr.P/5282/2007/_/2007 încheiat între C. și ANAF.
În concluzie, Curtea apreciază că soluția pronunțată de Tribunalul D. este legală și temeinică,fiind analizate în concret toate apărările invocate de reclamantă, în condițiile în care înștiințarea de plată și decizia de impunere au la bază dispozițiile legale în materie atât în ceea ce privește contribuția, cât și dobânzile și majorările de întârziere și a fost emisă cu respectarea tuturor condițiilor prevăzute de lege și prin urmare va respinge recursul formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de reclamanta Z. A., împotriva sentinței nr.4406/2012 din 16 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul D., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă C.A.S. D.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 11 Februarie 2013
Președinte, A. C. | Judecător, C. N. G. | Judecător, A. R. |
Grefier, M. F. |
M.F. 13 Februarie 2013
| ← Pretentii. Decizia nr. 4443/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 5131/2013.... → |
|---|
