Anulare act administrativ. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2013/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 12-12-2013 în dosarul nr. 9958/95/2012*
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr._/2013
Ședința publică de la 12 Decembrie 2013
PREȘEDINTE: - D. C.
Judecător: - L. C.
Judecător: - M. F.
Grefier: - R. Ștomlega
x.x.x
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE GORJ împotriva sentinței nr. 4488 din data de 05 iulie 2013, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant H. S. și intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect „anulare act administrativ”.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, părțile au lipsit.
Procedura de citare a părților este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul judecății, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, faptul că recursul a fost declarat și motivat în termenul procedural, iar recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit dispozițiilor prevăzute de art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, după care:
Curtea, luând act de cererea privind judecarea cauzei în lipsă formulată de recurenta pârâtă și constatând că nu mai sunt alte cereri din partea părților, apreciază cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față ;
Prin sentința nr. 4488 din data de 05 iulie 2013, pronunțată de Tribunalul Gorj, Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ , au fost respinse excepțiile.
S-a admis acțiunea formulată de reclamantul H. S. cu domiciliul în Tg. J., ., . 8, județul Gorj în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Tg-J. cu sediul în Tg. J., . și Administrația F. pentru Mediu cu sediul în București, Splaiul Independentei nr. 294 corpul A sector 6
A obligat pârâtele la plata către reclamant a sumei de 4682 lei, actualizată cu rata dobânzii legale de la data achitării taxei până la data plății efective și la 1400 lei cheltuieli de judecată .
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE GORJ criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie .
În motivarea recursului, recurenta pârâtă a susținut că, în speță, s-a invocat excepția tardivității acțiunii motivat de faptul că reclamantul ar fi trebuit să atace titlul de creanță, Decizia emisă de organul fiscal și, de asemenea, ar fi trebuit să îndeplinească procedura prealabilă, fiind incidente dispozițiile art. 7 alin. l din Legea 554/2004.
A susținut că instanța de fond greșit a asimilat documentele de plata taxei, cererea de restituire, răspunsul organului fiscal, adresa a cărei anulare se solicită ca „fiind acte administrative tipice sau asimilate”, ce au dus la vătămarea unui drept al reclamantului. Astfel, decizia necontestată de către reclamant potrivit art. 205 din O.G 92/2003, la D.G.F.P Gorj, ar fi dus la inadmisibilitatea acțiunii. Greșit instanța de fond a considerat că „reclamantul a fost dus în eroare”, și nu a analizat probatoriile având în vedere că suma a fost achitată în contul A.F.M potrivit art. 1 din O.U.G. 50/2008.
Taxa solicitată de reclamant a fi restituită, achitată potrivit O.U.G 50/2008 și Ordinului 686/2008, anexa 1-3, a fost achitată ca urmare a aplicării dreptului intern, reclamantul invocând instanței de fond nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementărilor comunitare, în speță art. 110 din Tratatul de Aderare ce face referire la impozite interne de orice natură și nu la taxe naționale similare.
Recurenta a apreciat că reclamantul nu a fost vătămat în vreun fel atâta timp cât nu a formulat contestație potrivit art. 205-2011 din O.G. 92/2003, republicată, instanța de fond asimilând răspunsul organului fiscal cu un act contestabil potrivit art. 1 din Legea nr. 554/2004, fără a fi respectate prevederile art. 7 din același act normativ.
Pe fond, a considerat sentința recurată ca netemeinică și nelegală întrucât instanța de fond a considerat încasarea taxei în mod nelegal menționându-se ca temei al restituirii Tratatul de Aderare încheiat de România cu ocazia intrării în Uniunea Europeană. De altfel, reclamantul ar fi trebuit să producă probe din care să rezulte fără dubiu că taxele pe care le aplică statul român sunt superioare celor din statul din care reclamantul și-a achiziționat autoturismul.
În ceea ce privește admiterea cererii privind cheltuielile de judecată, a susținut că A.F.P a Municipiului Tg-J. nu se află în culpă procesuală, refuzul de a restituii integral suma achitată bugetului de stat a fost ca urmare a legislației fiscale puse în executare de către organul fiscal, cu motivația că petentul a achitat voluntar taxa. Greșit instanța de fond nu a instituit probatorii din care să reiese că petentul a atacat actele administrativ fiscale emise potrivit art. 205-211 C.proc.fisc. Instanța de fond nu a stabilit în cuprinsul sentinței recurate culpa procesuală a organului fiscal, iar cheltuielile de judecată nu au fost stabilite potrivit art. 274-276 C.proc.civ.
A criticat sentința și pentru faptul că greșit instanța de fond a obligat doar organul fiscal la restituirea sumei, organul fiscal nefiind beneficiarul sumei potrivit O.U.G 50/2008, precum și la calcularea dobânzilor.
Examinând recursul prin prisma motivelor formulate și dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea constată următoarele:
Reclamantul a cumpărat un autoturism second-hand, iar pentru înmatricularea acestuia a achitat o sumă de bani cu titlu de taxă de emisii poluante, înmatricularea autoturismului făcându-se doar în condițiile achitării acestei obligații.
Reclamantul a solicitat pârâtei A.F.P., restituirea integrală a taxei de emisii poluante, iar pârâta A.F.P. i-a comunicat refuzul restituirii sumei.
Autoritatea fiscală competentă este pârâta Administrația Finanțelor Publice care are calitatea de parte în raportul de drept fiscal născut prin plata taxei de poluare, fiind cea care a calculat cuantumul taxei, a încasat suma cu acest titlu și căreia i s-a adresat cererea de restituire a taxei, astfel că este neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a A.F.P. invocată prin motivele de recurs.
În cauză, reclamantul a ales în mod legal să se supună legislației interne în materie și mai apoi să apeleze la organul fiscal pentru a recupera taxa considerată nedatorată. Demersul administrativ la care intimatul reclamant era obligat prin dispozițiile Legii nr. 554/2004, a fost asigurat prin cererea de restituire a taxei depusă la organul fiscal.
Întrucât obiectul acțiunii îl constituie refuzul nejustificat de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea unui drept, în lumina art. 8 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 554/2004, refuzul autorității fiscale de restituire a unei taxe, considerată ca fiind nedatorată, deschide accesul la instanța de judecată.
Potrivit art. 205 C.proc.fisc. este îndreptățit la contestație atât cel care se consideră vătămat printr-un act administrativ fiscal, cât și prin lipsa acestuia. Coroborând această dispoziție legală cu dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d C.proc.fiscală, în care este prevăzută posibilitatea restituirii sumelor plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, cum aplicarea taxei reprezintă o aplicare eronată a prevederilor legale comunitare, art. 110 Tratat CE, și având în vedere principiul preeminenței dreptului comunitar, rezultă că refuzul restituirii taxei, asimilată lipsei actului administrativ fiscal, poate fi atacat în baza art. 205 alin. 2 C.proc.fiscală ultima ipoteză, în atare situație fiind admisibilă acțiunea formulată la instanță după refuzul restituirii taxei.
Decizia de calcul a taxei nu este un act administrativ fiscal, în sensul Codului de procedură fiscală, pentru că prin ea nu se stabilește o obligație de plată în sarcina contribuabilului, cu privire la plata taxei, singurul ei rol fiind acela de a determina suma datorată de contribuabil, în conformitate cu criteriile legale. Decizia nu stabilește un termen de plată și nici nu generează obligația de plată a unor majorări de întârziere, nefiind susceptibilă de executare silită.
Reclamantul a solicitat restituirea unei taxe pretins percepută nelegal de către organul fiscal. Așadar, se contestă de plano legalitatea taxei. În ceea ce privește procedura prealabilă, instanța reține că în jurisprudența Curții se statuează că particularii au dreptul la rambursarea impozitelor naționale aplicate cu încălcarea dreptului Uniunii Europene și revine ordinii juridice din fiecare stat membru atribuția de a desemna instanțele competente și de a stabili modalitățile procedurale aplicabile în materie.
Reclamantul a solicitat restituirea sumei încasată cu titlu de taxă pentru emisii poluante stabilită prin decizia de calcul emisă de A.F.P. Tg. J., raportul juridic fiscal născându-se între reclamant și această administrație. Administrația Finanțelor Publice Tg. J. a calculat taxa de poluare, a încasat suma cu acest titlu și a refuzat restituirea sumei, astfel că are calitate procesuală pasivă.
Potrivit art. 1 alin. 2 din Legea nr. 9/2012 „Taxa se face venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului”.
Cum sumele încasate se constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în mod corect instanța de fond a obligat și această pârâtă la restituirea sumei.
Cererea reclamantului vizează incompatibilitatea dispozițiilor Legii nr. 9/2012 cu cele ale Tratatului CE, cu consecința nelegalității taxei, cerere care a fost analizată corect de către instanța de fond.
Conform art. 4 alin.1 lit. a din Legea nr. 9/2012, obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule intervine cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare.
Prin Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, a fost abrogată O.U.G. 50/2008 începând cu data de 13.01.2012, iar prin modificările aduse noului act normativ prin O.U.G. 1/2012 publicată în Monitorul Oficial nr. 79/31.01.2012, s-a prevăzut că aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012 ce instituie obligația de plată a taxei cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării, se suspendă în perioada 31 ianuarie 2012 - 1 ianuarie 2013.
Ca urmare a suspendării obligației de plată a taxei pe poluare pentru anumite categorii de autovehicule, subzistă caracterul discriminatoriu al regimului fiscal aplicabil la înmatricularea în România a unui autoturism second-hand achiziționat dintr-un stat membru al U.E., reglementat prin Legea nr. 9/2012, prin prisma dispozițiilor art. 110 TFUE.
La data de 07 iulie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în Cauza C-263/10, cauza N., asupra interpretării art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE). Prin această hotărâre, Curtea a reluat considerentele expuse în hotărârea în cauza C-402/09 T., considerând că modificările succesive aduse O.U.G. nr. 50/2008 prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/_, O.U.G. nr. 7/2009 și O.U.G. nr. 117/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, condiții în care reglementarea menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
În opinia Curții, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată, interdicția de a aplica impozite mai mari produselor provenind din alte state membre în raport cu taxele aplicate produselor naționale, prevăzută de art. 110 TFUE, trebuie să se aplice de fiecare dată când taxa respectivă este de natură să descurajeze importul de bunuri provenite din alte state membre, favorizând producția națională.
Curtea a apreciat că toate versiunile de modificare a O.U.G. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, similare cu cele puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie. Curtea a reamintit că obiectivul protecției mediului ar putea fi realizat, fără favorizarea produselor naționale, prin stabilirea unei taxe anuale, aplicabilă oricărui vehicul pus în circulație în România.
Astfel, Curtea a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa de poluare) doar autovehiculelor înmatriculate pentru prima dată în România după . O.U.G. nr. 50/2008, deși nediscriminatorie, creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini de ocazie existente pe piața națională anterior O.U.G. nr. 50/2008.
Decizia instanței europene confirmă jurisprudența Curții creată prin pronunțarea hotărârii în cauza C-402/09, T., prin care aceasta a arătat că art. 110 TFUE se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Și forma Legii 9/2012 în vigoare la data achitării taxei de către reclamant este contrară art. 110 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinată să facă mai puțin atractivă opțiunea de a introduce în România autovehicule second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, favorizând astfel vânzarea autovehiculelor second-hand deja înmatriculate în România.
Practic, prin instituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, indiferent de modalitatea de determinare a ei, potrivit Legii nr. 9/2012 și clasificarea din punct de vedere al poluării, se constituie o discriminare a regimului fiscal aplicabil la înmatricularea unui autoturism în România, reprezentând în fapt, o taxă similară taxei de primă înmatriculare stabilită prin art. 214 ind.1 - 3 din Codul fiscal, singura diferență fiind denumirea, modificată din taxă de poluare în taxa pentru emisii poluante.
Așa fiind, se constată că statul român a creat premizele discriminării între produsele provenite din alte state membre ale comunității europene și produsele de pe piața internă, ceea ce este de natură a încălca principiul neutralității impozitării interne, în cazul competiției dintre produsele aflate pe piața națională și produsele importate, încălcând în acest mod art. 90 din Tratatul Uniunii Europene (art. 110 TFUE).
Nu poate fi interpretată o încălcare a principiului separației puterilor în stat și o imixtiune a puterii judecătorești în atribuțiile puterii legislative sau executive examinarea de către judecător a priorității reglementărilor europene și a compatibilității normelor interne cu acestea, judecătorul național având în lumina art. 20 alin. 2 și art. 148 alin. 2 din Constituția României, nu doar dreptul, dar și obligația asigurării preeminenței aplicării reglementărilor și jurisprudenței europene în raport cu cele interne.
Instanța de recurs constată că instanța de fond a dat o justă aplicare prevederilor art. 148 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, dreptul comunitar.
Cât privește critica recurentei pârâte referitoare la nelegalitatea acordării cheltuielilor de judecată, Curtea reține că este neîntemeiată. La baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală. Partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea câștigătoare. Culpa procesuală este legată de declanșarea unui proces, iar a cădea în pretenții în sensul art. 274 alin. 1 C.proc.civ., înseamnă a pierde procesul.
În speță, reclamantului i-a fost admisă acțiunea, astfel că ambele pârâte se află culpă procesuală și în mod corect instanța de fond a obligat ambele pârâte la plata cheltuielilor de judecată către reclamant. Faptul că sumele încasate de organul fiscal s-au virat în fondul administrat de AFM nu justifică obligarea numai a fondului la restituirea taxei și la plata cheltuielilor de judecată deoarece parte în raportul juridic este și AFP, care a calculat și încasat taxa, astfel încât cele două autorități administrative răspund solidar.
Cât privește critica recurentei pârâte referitoare la restituirea sumei actualizate, această critică este nefondată, întrucât reclamantul a solicitat prin cererea de restituire a taxei adresată organului fiscal și dobânda legală, instanța de fond făcând aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente în materia acordării dobânzii.
Pentru aceste considerente, criticile formulate de recurenta pârâtă sunt nefondate, astfel că în temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ., recursul declarat de recurenta pârâtă va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE GORJ în contradictoriu cu intimatul reclamant H. S., și intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, împotriva sentinței nr. 4488 din data de 05 iulie 2013, pronunțată de Tribunalul Gorj, Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 12 Decembrie 2013.
Președinte, D. C. | Judecător, L. C. | Judecător, M. F. |
Grefier, R. Ștomlega |
Red.jud.M.F.
Jud.fond T.P.
Tehn.R.Ș/2 ex.
19 Decembrie 2013
| ← Pretentii. Sentința nr. 1264/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Anulare act administrativ. Decizia nr. 7259/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
