Anulare act administrativ. Decizia nr. 8775/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 8775/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 27-06-2013 în dosarul nr. 11371/101/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 8775/2013
Ședința publică de la 27 Iunie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: G.-D. C. - judecător
Judecător: C. A. G.
Judecător: C. I.
Grefier: E.-M. O.
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta A. FINANȚELOR PUBLICE STREHAIA împotriva sentinței nr. 949 din 31 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul M., Secția a II-a Civilă de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata reclamantă B. M. și intimatele pârâte A. F. PUBLICE DROBETA T. S. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU BUCUREȘTI.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns avocat B. V. pentru intimata reclamantă B. M., lipsind recurenta pârâtă și intimatele pârâte Administrația Finanțelor Publice Dr. Tr. S. și Administrația F. Pentru Mediu București.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul judecății, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, faptul că recursul a fost declarat și motivat în termenul procedural, intimatul reclamant a depus concluzii scrise la data de 26.06.2013 prin Serviciul Registratură, la care a atașat împuternicire avocațială și chitanța nr._/25.06.2013 în cuantum de 800 lei, reprezentând onorariu avocat, iar recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit dispozițiilor prevăzute de art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, după care:
La interpelarea instanței, apărătorul intimatei reclamante învederează că nu mai are cereri de formulat.
Curtea, luând act de cererea privind judecarea cauzei în lipsă formulată de recurenta pârâtă și constatând că nu mai sunt alte cereri din partea părților, apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții prezente, prin reprezentant, pentru a pune concluzii asupra recursului.
Avocat B. V., pentru intimata reclamantă B. M., solicită respingerea recursului ca netemeinic și nelegal și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii instanței de fond recurate, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 949 din 31 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._ s-a admis acțiunea formulată de reclamantul B. M. în contradictoriu cu pârâții Administrația Finanțelor Publice Strehaia, și Administrația F. pentru Mediu București.
Au fost obligați pârâții să restituie reclamantului suma de 2915 lei achitată cu chitanța . nr._/26.10.2010 reprezentând taxă de poluare.
Au fost obligați pârâții să plătească reclamantului 539,3 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta A. Finanțelor Publice Strehaia.
În motivarea recursului pârâta A. Finanțelor Publice Strehaia, a susținut că petitul principal al acțiunii vizează „taxa pe poluare”, aceasta având un regim deosebit față de „taxa de prima înmatriculare”, taxa prevăzută de art.214 cu aplicarea până la 1 iulie 2008, când a fost abrogată expres prin OUG nr.50/2008 și instituită „taxa pe poluare”.
A arătat că autoritatea fiscală competentă nu ar avea calitate procesuală pasivă în cauză, fiind doar împuternicită să calculeze și să încaseze sumele rezultate din aplicarea taxei pe poluare, aceste sume fiind încasate într-un cont distinct, denumit astfel de lege, al Administrației F. pentru Mediu, deci nu se face venit la bugetul general gestionat de organul fiscal ci la bugetul special al F. pentru Mediu, pentru care răspunde autoritatea competentă în domeniu, nu organul fiscal teritorial.
Instanța de fond în mod greșit a reținut că OUG nr.50/2008 este contrară dispozițiilor art.110 TFUE, așa cum a fost modificat de Tratatul de la Lisabona, pe motiv că este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, favorizând vânzarea autoturismelor second hand deja înmatriculate în România și vânzarea autoturismelor noi produse în România.
A invocat jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene care a considerat că prevederile art.110 alin1 TFUE vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de produsele care se află deja pe piața internă și cele de import.
Curtea a statuat că există o încălcare a art.110 alin.1 TFUE atunci când impozitul aplicat produsului de import și cel aplicat produsului național similar sunt calculate diferit și după modele diferite, care conduc, chiar și în cazuri limitate, la un impozit mai mare aplicat produsului de import. Astfel, în temeiul acestei dispoziții comunitare, în concret, impozitele aplicate asupra produselor provenind din alte state nu pot fi superioare celor aplicate produselor naționale similare.
A arătat că nu este compatibil cu dreptul comunitar un impozit impus autoturismelor second hand, importate din alt stat membru UE, cu prilejul primei înmatriculări în România, dacă aceasta se percepe doar o singură dată, la data primei înmatriculări în România, fie ele noi sau second hand, fabricate pe teritoriul național ori importate din alte state membre.
Cu privire la cheltuielile de judecată acordate a solicitat exonerarea Administrației Finanțelor Publice Strehaia de la plata acestora întrucât nu s-a dovedit culpa procesuală, autoritatea competentă fiind doar împuternicită să calculeze și să încaseze sumele rezultate din aplicarea taxei pe poluare.
Recurenta a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii.
În raport de dispozițiile art.242 C.pr.civilă a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Intimata reclamantă a depus la dosarul cauzei concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului, menținerea sentinței recurate și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Recursul se va respinge pentru considerentele ce succed:
Reclamanta a cumpărat un autoturism, iar pentru înmatricularea acestuia a achitat suma de 2915 lei cu titlu de taxă de poluare, înmatricularea autoturismului făcându-se doar în condițiile achitării acestei obligații.
Cererea reclamantei vizează incompatibilitatea dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008 cu cele ale Tratatului CE, cu consecința nelegalității taxei pe poluare.
Procedura de restituire a sumelor achitate de un contribuabil ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale este reglementată de art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală, precum și de Ordinul MFP 1899/22.12.2004. Conform textului enunțat se restituie la cererea debitorului sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.
În cauză, reclamanta a ales în mod legal să se supună legislației interne în materie și mai apoi să apeleze la organul fiscal pentru a recupera taxa considerată nedatorată, procedeul fiind legal, deoarece orice plată făcută din eroare sau fără a exista debit este considerată nedatorată și astfel este supusă repetițiunii.
Demersul administrativ la care persoana vătămată, în speță intimata reclamantă, era obligat prin dispozițiile Legii nr. 554/2004, a fost asigurat prin cererea de restituire a taxei depusă la organul fiscal.
Întrucât obiectul acțiunii îl constituie refuzul nejustificat de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea unui drept, în lumina art. 8 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 554/2004, refuzul autorității fiscale de restituire a unei taxe, considerată ca fiind nedatorată, deschide accesul direct la instanța de judecată.
Procedura prevăzută de dispozițiile art. 10 raportat la art. 7 din O.U.G. nr. 50/2008, de Cap. VI - „Restituirea sumelor reprezentând diferențe de taxe plătite” - din H.G. nr. 686/2008, precum și de Ordinul nr. 986/2008 emis de Ministerul Finanțelor Publice, nu este incidentă în cauză, deoarece reglementează numai posibilitatea contestării modalității de stabilire a cuantumului taxei pe poluare și restituirea diferenței de taxă plătită.
Reclamanta nu a atacat decizia de calcul, dar acest aspect nu poate conduce la inadmisibilitatea acțiunii. Decizia de calcul a taxei de poluare nu este un act administrativ fiscal, în sensul Codului de procedură fiscală, pentru că prin ea nu se stabilește o obligație de plată în sarcina contribuabilului, cu privire la plata taxei de poluare, singurul ei rol fiind acela de a determina suma datorată de contribuabil, în conformitate cu criteriile stabilite de art. 6 și următoarele din O.U.G. nr. 50/2008. Decizia nu stabilește un termen de plată și nici nu generează obligația de plată a unor majorări de întârziere, nefiind susceptibilă de executare silită.
Reclamanta a solicitat restituirea unei taxe pretins percepută nelegal de către organul fiscal. Așadar, se contestă de plano legalitatea taxei de poluare. În ceea ce privește procedura prealabilă, instanța reține că în jurisprudența Curții se statuează că particularii au dreptul la rambursarea impozitelor naționale aplicate cu încălcarea dreptului Uniunii Europene și revine ordinii juridice din fiecare stat membru atribuția de a desemna instanțele competente și de a stabili modalitățile procedurale aplicabile în materie.
Potrivit art. 205 C.proc.civ. este îndreptățit la contestație atât cel care se consideră vătămat printr-un act administrativ fiscal, cât și prin lipsa acestuia. Coroborând această dispoziție legală cu dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d C.proc.fiscală, în care este prevăzută posibilitatea restituirii sumelor plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, cum aplicarea taxei reprezintă o aplicare eronată a prevederilor legale comunitare, art. 110 Tratat CE, și având în vedere principiul preeminenței dreptului comunitar, rezultă că refuzul restituirii taxei, asimilată lipsei actului administrativ fiscal, poate fi atacat în baza art. 205 alin. 2 C.proc.fiscală ultima ipoteză, în atare situație fiind admisibilă acțiunea formulată la instanță după refuzul restituirii taxei.
În speță, autoritatea fiscală competentă, dat fiind domiciliul reclamantului, este pârâta A.F.P. a municipiului Strehaia, care are calitatea de parte în raportul de drept fiscal născut prin plata taxei de poluare.
Autoritatea fiscală competentă este pârâta A.F.P. Strehaia care are calitatea de parte în raportul de drept fiscal născut prin plata taxei de poluare, fiind cea care a calculat cuantumul taxei, a încasat suma cu acest titlu și căreia i s-a adresat cererea de restituire a taxei, astfel că este neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată prin motivele de recurs.
Compatibilitatea O.U.G. nr. 50/2008 cu prevederile comunitare incidente a fost analizată de instanța de fond.
Conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, noțiunea de taxă cu echivalent constă în orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia, iar un sistem de taxare care să fie considerat compatibil cu art. 90 din Tratatul Comunității Europene, trebuie să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare, naționale și să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.
Textul art. 90 din Tratatul C.E se referă la produsele provenind din alte state membre și supuse unor impozite interne, de orice natură, superioare celor care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare, ori Statul Român nu percepe taxa de poluare produselor naționale similare, respectiv pentru autovehiculele deja înmatriculate în România (second-hand) cu ocazia vânzărilor ulterioare.
La data de 7 aprilie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat o hotărâre preliminară în cauza I. T. c. Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația F. pentru Mediu și Ministerul Mediului, afacerea C-402/09, ca urmare a cererii de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu la 18 iunie 2009.
Instanța europeană a înțeles să interpreteze întrebarea Tribunalului Sibiu în sensul că aceasta viza conformitatea O.U.G. nr. 50/2008 în forma inițială cu fostul art. 90 CE, actualul art. 110 TFUE, ținând cont de faptul că în litigiul principal domnul T. achitase taxa de poluare la data de 27 octombrie 2008. Interpretarea instanței europene privește compatibilitatea cu art. 110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul O.U.G. nr. 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 - 14 decembrie 2008.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-402/09 T. contra României, a decis că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
La data de 07 iulie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în Cauza C-263/10, cauza N., asupra interpretării art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE) pornind de la mai multe întrebări adresate Curții de Tribunalul Gorj sesizat cu o cerere de restituire a taxei pe poluare în care reclamantul a invocat că taxa în cauză este incompatibilă cu articolul 110 TFUE.
Prin această hotărâre, Curtea a reluat considerentele expuse în hotărârea în cauza C-402/09 T., considerând că modificările succesive aduse O.U.G. nr. 50/2008 prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/_, O.U.G. nr. 7/2009 și O.U.G. nr. 117/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, condiții în care reglementarea menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
În opinia Curții, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată, interdicția de a aplica impozite mai mari produselor provenind din alte state membre în raport cu taxele aplicate produselor naționale, prevăzută de art. 110 TFUE, trebuie să se aplice de fiecare dată când taxa respectivă este de natură să descurajeze importul de bunuri provenite din alte state membre, favorizând producția națională.
Curtea a apreciat că toate versiunile de modificare a O.U.G. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, similare cu cele puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie.
Curtea a reamintit că obiectivul protecției mediului ar putea fi realizat, fără favorizarea produselor naționale, prin stabilirea unei taxe anuale, aplicabilă oricărui vehicul pus în circulație în România.
Astfel, Curtea a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa de poluare) doar autovehiculelor înmatriculate pentru prima dată în România după . O.U.G. nr. 50/2008, deși nediscriminatorie, creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini de ocazie existente pe piața națională anterior O.U.G. nr. 50/2008.
Decizia instanței europene confirmă jurisprudența Curții creată prin pronunțarea hotărârii în cauza C-402/09, T., prin care aceasta a arătat că art. 110 TFUE se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Important este faptul că s-a respins cererea Statului Român de limitare a efectelor în timp a hotărârii Curții, ceea ce înseamnă că hotărârea N., ca de altfel și hotărârea T., se aplică retroactiv și lipsesc de temei juridic prelevarea taxei de poluare în perioada 1 iulie 2008 - 31 decembrie 2010.
Conform unei jurisprudențe constante a Curții de Justiție a Uniunii Europene, interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 TFUE (fostul art. 234 CE), o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare [Hotărârea din 27 martie 1980, afacerea 61/79, Denkavit italiana, par. 16; Hotărârea din 2 februarie 1988, afacerea 24/86, Blaizot, par. 27; Hotărârea din 15 decembrie 1995, afacerea C-415/93, Bosman, par. 141; Hotărârea din 5 octombrie 2006 în afacerile reunite C-290/05 (Nadasdi) și C-333/05 (N.), par. 62].
Dispozițiile din dreptul comunitar au prioritate față de dreptul național, potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României, care statuează că prevederile tratatelor constituționale ale U.E. au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, iar alin. 4 al aceluiași articol prevede că între alte instituții, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la U.E., statul nostru asumându-și obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității Europene dinainte de aderare.
Cum dispozițiile din legea internă sunt contrare dispozițiilor din legislația comunitară, în mod corect prima instanță, prin sentința recurată, a dispus restituirea către reclamant a taxei de poluare.
Instanța de fond a dat o corectă și justă aplicare prevederilor art. 148 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, dreptul comunitar.
Cât privește critica recurentei pârâte referitoare la nelegalitatea acordării cheltuielilor de judecată, instanța de recurs reține următoarele:
La baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală. Partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea câștigătoare. Culpa procesuală este legată de declanșarea unui proces, iar a cădea în pretenții în sensul art. 274 alin. 1 C.proc.civ., înseamnă a pierde procesul.
Din prevederile art. 274 alin. 1 C.proc.civ., rezultă că fundamentul răspunderii pentru plata cheltuielilor de judecată îl constituie culpa procesuală a părții care a pierdut procesul.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.proc.civ. va fi respins recursul.
În baza art. 274 alin.3 cod procedură civilă, recurenta va fi obligată să plătească reclamantei suma de 600 lei, cheltuieli de judecată, onorariul solicitat fiind diminuat, apreciat în raport de valoarea pricinii si prestația apărătorului, respectiv faptul ca recursul s-a judecat la termenul pentru care s-a depus împuternicirea avocațială.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâta A. FINANȚELOR PUBLICE STREHAIA împotriva sentinței nr. 949 din 31 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul M., Secția a II-a Civilă de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata reclamantă B. M. și intimatele pârâte A. F. PUBLICE DROBETA T. S. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU BUCUREȘTI.
Obligă recurenta la plata sumei de 600 lei cheltuieli de judecată către intimata reclamantă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 27 Iunie 2013.
Președinte, G. D. C. | Judecător, C. G. | Judecător, C. I. |
Grefier, E. M. O. |
Red. jud. C. G.
Tehnored. M.O./ 2 ex./ 07.2013
Jud. fond a. O.
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 7978/2013. Curtea de Apel... | Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
