Anulare act administrativ. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2013/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 12-12-2013 în dosarul nr. 536/95/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr._/2013
Ședința publică de la 12 Decembrie 2013
PREȘEDINTE: - D. C.
Judecător: - L. C.
Judecător: - M. F.
Grefier: - R. Ștomlega
x.x.x
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ REIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. în numele și pentru ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE GORJ împotriva sentinței nr.4226 din 3 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanta G. M. și pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect „anulare act administrativ”.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns avocat D. M. B., pentru intimata reclamantă G. M., lipsind recurenta pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ REIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. în numele și pentru ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE GORJ și intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, învederându-se că recursul este declarat și motivat în termenul legal iar recurenta pârâtă, prin motivele de recurs, a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art.242 C.p.civilă.
Curtea, luând act că s-a solicitat judecarea în lipsă, a apreciat cauza în stare de soluționare și a acordat cuvântul asupra recursului de față.
Avocat D. M. B., pentru intimata reclamantă G. M., a depus concluzii scrise și a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței, ca temeinică și legală; cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Prin sentința nr. 4226 din 3 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta G. M. în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice Rovinari și Administrația F. pentru Mediu.
Au fost obligate pârâtele să restituie reclamantei suma de 1774 lei reprezentând taxă de poluare cu dobânda legală aferente acestei sume la data plății efective și la 504 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta DIRECȚIA GENERALĂ REIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. în numele și pentru ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE GORJ, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, recurenta pârâtă a susținut că în mod greșit instanța de fond a respins excepția calității procesuale pasive a A.F.P. Rovinari, cu motivarea că A.F.P. Rovinari este organul fiscal care a emis actul de calcul al taxei de poluare.
Potrivit art.1 din O.U.G. 50/2008 „prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxa, care constituie venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului”.
Art.8 alin.5 din H.G. nr.668/2008 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a H.G. nr.50/2008 prevede că „restituirea sumelor reprezentând diferența de taxă se face din bugetul F. pentru Mediu”.
A solicitat să se constate lipsa calității procesuale a A.F.P. Rovinari în ceea ce privește restituirea taxei de poluare și respingere acțiunii reclamantului ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă”..
Referitor la fondul cauzei, a invocat art. I-33 „Actele juridice ale Uniunii” din Legea nr. 157/2005 și a susținut că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, însă autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte.
A precizat că alin.2 al art.148 din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Referitor la dispozițiile art. 23 (9) și art. 25 (12) din Tratatul U.E., recurenta a considerat că acestea nu sunt aplicabile în cauză, deoarece taxa de poluare nu este o taxă vamală în înțelesul acestor dispoziții legale, ea aplicându-se și autoturismelor care se produc în România. Taxa a fost adoptată pentru evitarea importării în România a unor autoturisme vechi, cu grad ridicat de poluare.
Cu privire la prevederile art. 90 (1) din Tratatul Comunităților Europene, recurenta a considerat că aceste prevederi nu sunt incidente în cauză, întrucât taxa de primă înmatriculare urmează a fi plătită de toți proprietarii unor autoturisme sau autovehicule, indiferent de proveniența acestora, la momentul primei înmatriculări în România. Astfel, pentru un autoturism fabricat în România care nu a fost înmatriculat o perioada de 8 ani, se va plăti aceeași taxa de înmatriculare ca și în cazul unui produs din oricare alt stat comunitar, cu condiția existenței acelorași specificații tehnice. Prin urmare, dispozițiile art. 90 alin. (1) din Tratatul Comunităților Europene au în vedere introducerea unor limitări ale drepturilor statelor de a introduce pentru produse comunitare impozite mai mari decât pentru produsele interne.
Recurenta a susținut că dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene nu sunt incidente în cauză, deoarece, pe de o parte nu suntem în prezența unor „impuneri mai mari decât cele ce se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”, iar, pe de altă parte, nu ne aflăm în prezența unui regim fiscal discriminatoriu, deoarece obligația plății taxei de primă înmatriculare există pentru toate autoturismele, indiferent de țara de proveniență a acestora, nefiind în prezența unei îngrădiri a liberei circulații a mărfurilor.
Cu privire la obligarea la plata cheltuielilor de judecată, a apreciat că, întrucât nu sunt în culpă procesuală, nu poate fi obligată la o astfel de plată.
Recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată. În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art.3041 C.pr.civilă și art.20din legea nr.554/2004. Recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Examinând recursul prin prisma motivelor formulate și dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea constată următoarele:
Cererea reclamantului vizează incompatibilitatea dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008 cu cele ale Tratatului CE, cu consecința nelegalității taxei pe poluare.
Procedura de restituire a sumelor achitate de un contribuabil ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale este reglementată de art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală, precum și de Ordinul MFP 1899/22.12.2004. Conform textului enunțat se restituie la cererea debitorului sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.
În cauză, reclamantul a ales în mod legal să se supună legislației interne în materie și mai apoi să apeleze la organul fiscal pentru a recupera taxa considerată nedatorată. Demersul administrativ la care intimatul reclamant era obligat prin dispozițiile Legii nr. 554/2004, a fost asigurat prin cererea de restituire a taxei depusă la organul fiscal.
Întrucât obiectul acțiunii îl constituie refuzul nejustificat de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea unui drept, în lumina art. 8 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 554/2004, refuzul autorității fiscale de restituire a unei taxe, considerată ca fiind nedatorată, deschide accesul la instanța de judecată.
Procedura prevăzută de dispozițiile art. 10 raportat la art. 7 din O.U.G. nr. 50/2008, de Cap. VI - „Restituirea sumelor reprezentând diferențe de taxe plătite” - din H.G. nr. 686/2008, precum și de Ordinul nr. 986/2008 emis de Ministerul Finanțelor Publice, nu este incidentă în cauză, deoarece reglementează numai posibilitatea contestării modalității de stabilire a cuantumului taxei pe poluare și restituirea diferenței de taxă plătită.
Prin Decizia nr. 24/2011, Î.C.C.J. a statuat că procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d din același cod.
Necontestarea deciziei de calcul nu poate conduce la inadmisibilitatea acțiunii. Decizia de calcul a taxei de poluare nu este un act administrativ fiscal, în sensul Codului de procedură fiscală, pentru că prin ea nu se stabilește o obligație de plată în sarcina contribuabilului, cu privire la plata taxei de poluare, singurul ei rol fiind acela de a determina suma datorată de contribuabil, în conformitate cu criteriile stabilite de art. 6 și următoarele din O.U.G. nr. 50/2008. Decizia nu stabilește un termen de plată și nici nu generează obligația de plată a unor majorări de întârziere, nefiind susceptibilă de executare silită.
Reclamantul a solicitat restituirea unei taxe pretins percepută nelegal de către organul fiscal. Așadar, se contestă de plano legalitatea taxei de poluare. În ceea ce privește procedura prealabilă, instanța reține că în jurisprudența Curții se statuează că particularii au dreptul la rambursarea impozitelor naționale aplicate cu încălcarea dreptului Uniunii Europene și revine ordinii juridice din fiecare stat membru atribuția de a desemna instanțele competente și de a stabili modalitățile procedurale aplicabile în materie.
Potrivit art. 205 C.proc.fisc. este îndreptățit la contestație atât cel care se consideră vătămat printr-un act administrativ fiscal, cât și prin lipsa acestuia. Coroborând această dispoziție legală cu dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d C.proc.fiscală, în care este prevăzută posibilitatea restituirii sumelor plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, cum aplicarea taxei reprezintă o aplicare eronată a prevederilor legale comunitare, art. 110 Tratat CE, și având în vedere principiul preeminenței dreptului comunitar, rezultă că refuzul restituirii taxei, asimilată lipsei actului administrativ fiscal, poate fi atacat în baza art. 205 alin. 2 C.proc.fiscală ultima ipoteză, în atare situație fiind admisibilă acțiunea formulată la instanță după refuzul restituirii taxei.
Cererilor de restituire integrală a taxei de poluare, prevăzută de O.U.G. nr. 50/2008 considerată ca fiind contrară normelor comunitare, li se aplică dispozițiile legale cu caracter general prevăzute de art. 117 Cod procedură fiscală și Ordinul 1899/2004.
Reclamantul a solicitat restituirea sumei încasată cu titlu de taxă de poluare, stabilită prin decizia de calcul emisă de A.F.P., raportul juridic fiscal născându-se între reclamant și această administrație. Cum potrivit art. 1 alin. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 sumele încasate cu titlu de taxa de poluare pentru autoturism se constituie venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în mod corect instanța de fond a obligat și această pârâtă la restituirea sumei.
Compatibilitatea O.U.G. nr. 50/2008 cu prevederile comunitare incidente a fost analizată de instanța de fond. Conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, noțiunea de taxă cu efect echivalent constă în orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia, iar un sistem de taxare care să fie considerat compatibil cu art. 90 din Tratatul Comunității Europene, trebuie să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare, naționale și să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.
Textul art. 90 din Tratatul C.E se referă la produsele provenind din alte state membre și supuse unor impozite interne, de orice natură, superioare celor care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare, ori Statul Român nu percepe taxa de poluare produselor naționale similare, respectiv pentru autovehiculele deja înmatriculate în România (second-hand) cu ocazia vânzărilor ulterioare.
La data de 7 aprilie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat o hotărâre preliminară în cauza I. T. c. Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația F. pentru Mediu și Ministerul Mediului, afacerea C-402/09, ca urmare a cererii de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu la 18 iunie 2009.
Prin hotărârea pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-402/09 T. contra României, s-a decis că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
La data de 07 iulie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în Cauza C-263/10, cauza N., asupra interpretării art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE) pornind de la mai multe întrebări adresate Curții de Tribunalul Gorj sesizat cu o cerere de restituire a taxei pe poluare în care reclamantul a invocat că taxa în cauză este incompatibilă cu articolul 110 TFUE.
Prin această hotărâre, Curtea a reluat considerentele expuse în hotărârea în cauza C-402/09 T., considerând că modificările succesive aduse O.U.G. nr. 50/2008 prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/_, O.U.G. nr. 7/2009 și O.U.G. nr. 117/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, condiții în care reglementarea menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
Decizia instanței europene confirmă jurisprudența Curții creată prin pronunțarea hotărârii în cauza C-402/09, T., prin care aceasta a arătat că art. 110 TFUE se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Important este faptul că s-a respins cererea Statului Român de limitare a efectelor în timp a hotărârii Curții, ceea ce înseamnă că hotărârea N., ca de altfel și hotărârea T., se aplică retroactiv și lipsesc de temei juridic prelevarea taxei de poluare în perioada 1 iulie 2008 - 31 decembrie 2010.
Instanța de fond a dat o corectă și justă aplicare prevederilor art. 148 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, dreptul comunitar.
Nu este întemeiată nici critica referitoare la nelegalitatea modului în care au fost acordate cheltuielile de judecată, Curtea constatând că tribunalul a ținut cont de criteriile prevăzute de art. 247 C.p.civ. La baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală. Partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea câștigătoare. Culpa procesuală este legată de declanșarea unui proces, iar a cădea în pretenții în sensul art. 247 C.p.civ., înseamnă a pierde procesul.
Pentru aceste considerente, criticile formulate de recurenta pârâtă sunt nefondate, astfel că în temeiul art. 312 alin.1 C.p.civ., recursul va fi respins ca nefondat.
Făcând și aplicarea dispozițiilor art.274 C.p.civ, în raport de care „partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”, va obliga recurenta la plata către intimata reclamantă a sumei de 499,95 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ REIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. în numele și pentru ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE GORJ împotriva sentinței nr.4226 din 3 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanta G. M. și pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Obligă recurenta la 499,95 lei cheltuieli de judecată către intimata reclamantă.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 12 Decembrie 2013.
Președinte, D. C. | Judecător, L. C. | Judecător, M. F. |
Grefier, R. Ștomlega |
Red.jud.D.C.
Jud.fond L.B.
Tehn.R.Ș./2 ex.
08 Ianuarie 2014
| ← Pretentii. Decizia nr. 9479/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Anulare act administrativ. Decizia nr. 105/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
