Anulare act administrativ. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2013/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 12-12-2013 în dosarul nr. 138/95/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr._/2013
Ședința publică de la 12 Decembrie 2013
PREȘEDINTE: - D. C.
Judecător: - L. C.
Judecător: - M. F.
Grefier: - R. Ștomlega
x.x.x
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE GORJ împotriva sentinței nr.3743 din 8 mai 2013, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanta C. I. și pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect „anulare act administrativ”.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, învederându-se că recursul este declarat și motivat în termenul legal iar recurenta pârâtă, prin motivele de recurs, a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, luând act că s-a solicitat judecarea în lipsă, a apreciat cauza în stare de judecată și a trecut la soluționarea recursului de față.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Prin sentința nr. 3743 din 8 mai 2013, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._, au fost respinse excepțiile invocate de Administrația Finanțelor Publice Tg-J..
A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta C. I. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Tg-J..
A fost obligată Administrația Finanțelor Publice Tg-J. să restituie reclamantei suma de 876 lei taxă pentru emisiile poluante cu dobânda fiscală calculată din momentul achitării până la data plății efective.
A fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea în contradictoriu cu Administrația F. pentru Mediu București.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE GORJ, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, recurenta pârâtăa menționat că în cauză s-a invocat excepția tardivității acțiunii motivat de faptul că reclamantul ar fi trebuit să atace decizia de calcul a taxei de poluare și, de asemenea, ar fi trebuit să îndeplinească procedura prealabilă, fiind incidente dispozițiile art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
Recurenta a menționat că instanța de fond a asimilat greșit documentele de plată a taxei, cererea de restituire, răspunsul organului fiscal, adresa, ca fiind acte administrative tipice sau asimilate, ce au dus la vătămarea unui drept al reclamantului.
A considerat sentința netemeinică și nelegală întrucât nu există alte prevederi legale în vigoare care să dispună restituirea potrivit O.U.G. 50/2008, cu modificările și completările ulterioare, sumă ce a fost încasată de A.F.M., instanța nejustificat a obligat la restituire doar A.F.P. Tg.J., acesta nefiind organul fiscal competent potrivit art.31 din O.U.G. 92/2003.
A arătat că instanța de fond trebuia să constate că reclamantul nu a fost vătămat în vreun fel atâta timp cât nu a formulat contestație potrivit art.205-211 din O.G. 92/2003, republicată, instanța de fond dispunând și dobânzi și respingând cererea petentului împotriva A.F.M., asimilând răspunsul organului fiscal cu un act contestabil potrivit art.1 din Legea nr.554/2004, fără a fi respectate prevederile art.7 din același act normativ.
A susținut că taxa solicitată de reclamant a fi restituită achitată potrivit O.U.G 50/2008, cu modificările și completările ulterioare, și Ordinului 686/2008, anexa 1-3, a fost achitată ca urmare a aplicării dreptului intern, reclamantul invocând instanței de fond nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementărilor comunitae în speță art.110 din Tratatul de Aderare ce face referire la „impozite interne de orice natură” și nu la taxe naționale similare.
Referitor la fondul cauzei, a susținut că sentința este netemeinică și nelegală întrucât instanța de fond a reținut ca temei al restituirii Tratatul de Aderare încheiat de România cu ocazia intrării în Uniunea Europeană, ca o soluție legislativă adoptată de Parlamentul României și nu a avut în vedere reglementările în materie ale UE, dând dreptul autorităților competente să aibă inițiative legislative în conformitate cu prevederile art. 21 alin. 3 din Legea nr.24/2000, precum și faptul că nu s-a respectat în termenul legal prev. de art. 205 din OUG 92/2003 procedura prealabilă.
A criticat sentința și pentru faptul că instanța de fond a obligat doar organul fiscal la restituirea sumei, organul fiscal nefiind beneficiarul sumei potrivit O.U.G., precum și la calcularea dobânzilor de la data solicitării restituirii nicidecum de la data plății sumei fără însă a avea în vedere prevederile art.21-22 C.pr.fiscală, obligându-l nefondat la plata dobânzilor.
Achitarea sumei și ulterior restituirea raportat la legislația fiscală națională nu poate fi considerat un prejudiciu pe care organul fiscal l-a cauzat reclamantului, și de asemenea nu poate fi raportat la prevederile art. 1082 - 1084 cod civil ca și prejudiciu, instanța de fond greșit apreciind și obligând organul fiscal la plata dobânzilor.
Recurenta a solicitat admiterea excepției, casarea sentinței, ca netemeinică și nelegală și rejudecând, să fie obligată și A.F.M.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 și urm.C.proc.civ. coroborate cu art. 20 din Legea nr. 554/2004 și O.G. nr. 92/2003.
Recurenta pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit art. 242 alin. 2 C.proc.civ.
Analizând motivele de recurs invocate prin prisma dispozițiilor legale în vigoare, Curtea reține următoarele:
Cererea reclamantului este grefată pe incompatibilitatea dispozițiilor Legii nr. 9/2012 cu cele ale Tratatului CE, cu consecința nelegalității taxei, cerere care a fost analizată corect de către instanța de fond.
Conform art. 4 alin.1 lit. a din Legea nr. 9/2012, obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule intervine cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare.
Prin Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, a fost abrogată O.U.G. 50/2008 începând cu data de 13.01.2012, iar prin modificările aduse noului act normativ prin O.U.G. 1/2012 publicată în Monitorul Oficial nr. 79/31.01.2012, s-a prevăzut că aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012 ce instituie obligația de plată a taxei cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării, se suspendă în perioada 31 ianuarie 2012 - 1 ianuarie 2013.
Ca urmare a suspendării obligației de plată a taxei pe poluare pentru anumite categorii de autovehicule, subzistă caracterul discriminatoriu al regimului fiscal aplicabil la înmatricularea în România a unui autoturism second hand achiziționat dintr-un stat membru al U.E., reglementat prin Legea nr. 9/2012, prin prisma dispozițiilor art. 110 TFUE.
Or, după aderarea României la Uniunea Europeană, orice prevedere din dreptul național trebuie să dea prioritate regulilor de drept european, iar autoritățile statale, inclusiv instituția prefectului, au obligația a respecta dreptul european.
Compatibilitatea dispozițiilor interne cu prevederile comunitare incidente a fost analizată corect de instanța de fond, criticile recurentei pe aceste aspecte fiind nefondate.
La data de 07 iulie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în Cauza C-263/10, cauza N., asupra interpretării art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE) pornind de la mai multe întrebări adresate Curții de Tribunalul Gorj sesizat cu o cerere de restituire a taxei pe poluare în care reclamantul a invocat că taxa în cauză este incompatibilă cu articolul 110 TFUE.
Decizia instanței europene confirmă jurisprudența Curții creată prin pronunțarea hotărârii în cauza C-402/09, T., prin care aceasta a arătat că art. 110 TFUE se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
În contextul creat prin pronunțarea hotărârilor Curții de Justiție a Uniunii Europene (cauza T. din 7 aprilie 2011, cauza N. din 07 iulie 2011), care au stabilit că taxa de poluare reglementată de O.U.G. nr. 50/2008 contravine prevederilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, principiul supremației dreptului european determină concluzia că aceste din urmă dispoziții legale prevalează.
Și forma Legii 9/2012 în vigoare la data achitării taxei de către reclamant este contrară art. 110 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinată să facă mai puțin atractivă opțiunea de a introduce în România autovehicule second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, favorizând astfel vânzarea autovehiculelor second-hand deja înmatriculate în România.
Așa fiind, se constată că statul român a creat premizele discriminării între produsele provenite din alte state membre ale comunității europene și produsele de pe piața internă, ceea ce este de natură a încălca principiul neutralității impozitării interne, în cazul competiției dintre produsele aflate pe piața națională și produsele importate, încălcând în acest mod art. 90 din Tratatul Uniunii Europene (art. 110 TFUE).
Instanța de recurs constată că instanța de fond a dat o justă aplicare prevederilor art. 148 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, dreptul comunitar.
Nu poate fi interpretată însă o încălcare a principiului separației puterilor în stat și o imixtiune a puterii judecătorești în atribuțiile puterii legislative sau executive, examinarea de către judecător a priorității reglementărilor europene și a compatibilității normelor interne cu acestea, judecătorul național având în lumina art. 20 alin. 2 și art. 148 alin. 2 din Constituția României, nu doar dreptul, dar și obligația asigurării preeminenței aplicării reglementărilor și jurisprudenței europene în raport cu cele interne.
Nu este întemeiată nici critica referitoare la nelegalitatea modului în care au fost acordate cheltuielile de judecată, recurenta solicitând diminuarea onorariului de avocat invocând în drept dispozițiile art. 274 alin. 3 C.p.civ., întrucât prin reducerea onorariului plătit avocatului, reclamantul ar fi în imposibilitate de a-și recupera integral cheltuielile de judecată, deși nu se află în culpă procesuală și nici în culpa de a fi convenit cu avocatul un onorariu apreciat ca exagerat de către pârâtă, Curtea constatând că tribunalul a ținut cont de criteriile prevăzute de art. 274 C.p.civ. La baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală. Partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea câștigătoare. Culpa procesuală este legată de declanșarea unui proces, iar a cădea în pretenții în sensul art. 274 alin. 1 C.p.civ., înseamnă a pierde procesul.
Sub aspectul calității procesuale pasive a paratei AFM, Curtea constata ca OUG nr. 9/2012 privind instituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule este actul normativ care reglementează acest tip de taxă și care în art. 1 alin.2 prevede că „taxa se face venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului”.
Totodată Normele Metodologice de aplicare a OUG nr.50/2008 aprobate prin HG nr.686/24.06.2008 dispun în art. 3 alin. 6 că, în ultima zi lucrătoare a lunii, unitățile Trezoreriei Statului transferă în contul 50.17 „Disponibil al fondului pentru mediu” deschis pe numele Administrației F. pentru Mediu, sumele colectate cu titlu de taxă de poluare.
Art.5 alin.3 din același act normativ prevede ca „Taxa se plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului, pe numele Administrației F. pentru Mediu”.
În consecință, Administrația F. pentru Mediu este autoritatea publică care gestionează sumele colectate cu titlu de taxă pentru emisii poluante.
Prin urmare, în mod greșit instanța de fond a respins acțiunea față de pârâta Administrația F. pentru Mediu ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, criticile formulate de recurentă fiind întemeiate sub acest aspect.
Pentru aceste motive, văzând si dispozițiile art. 312 alin.1 cu raportare la art. 304 pct. 9 C.p.civ., Curtea va admite recursul, va modifica în parte sentința în sensul că va fi obligată și AFM să restituie taxa pentru emisii poluante și dobânda fiscală, urmând a fi menținute restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE GORJ împotriva sentinței nr.3743 din 8 mai 2013, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanta C. I. și pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Modifică în parte sentința în sensul că obligă și AFM să restituie taxa pentru emisii poluante și dobânda fiscală.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 12 Decembrie 2013.
Președinte, D. C. | Judecător, L. C. | Judecător, M. F. |
Grefier, R. Ștomlega |
Red.jud.D.C.
Jud.fond M.D.
Tehn.R.Ș./2 ex.
07 Ianuarie 2014
| ← Pretentii. Decizia nr. 7533/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr.... → |
|---|
