Anulare act administrativ. Decizia nr. 48/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 48/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 14-01-2013 în dosarul nr. 13507/63/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 48/2013
Ședința publică de la 14 Ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: A. C.
Judecător: C. N. G.
Judecător: A. R.
Grefier: M. F.
x.x
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanta . DISTRIBUTION SRL, împotriva sentinței nr.1625 din 12 aprilie 2012, pronunțată de Tribunalul D., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți DIRECȚIA DE T. ȘI IMPOZITE - SERVICIUL INSPECȚIE FISCALĂ și P. M. C..
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns avocat C. P., pentru recurenta reclamantă . DISTRIBUTION SRL și consilier juridic D. Z., pentru intimații pârâți DIRECȚIA DE T. ȘI IMPOZITE - SERVICIUL INSPECȚIE FISCALĂ și P. M. C..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul legal, după care;
Nemaifiind cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Avocat C. P., pentru recurenta reclamantă . DISTRIBUTION SRL, solicită admiterea recursului, așa cum a fost formulat. Într-o primă teză a solicitat casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru administrarea întregului probatoriu, iar în subsidiar modificarea sentinței, în sensul admiterii acțiunii.
Consilier juridic D. Z., pentru intimații pârâți DIRECȚIA DE T. ȘI IMPOZITE - SERVICIUL INSPECȚIE FISCALĂ și P. M. C., pune concluzii de respingere a recursului și menținerea sentinței primei instanțe ca fiind legală și temeinică.
CURTEA:
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr.1625 din 12.04.2012, Tribunalul D. a respins contestația formulată de reclamanta . DISTRIBUTION SRL, în contradictoriu cu pârâtele DIRECȚIA DE T. ȘI IMPOZITE - SERVICIUL INSPECȚIE FISCALĂ și P. M. C..
Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut că, în baza raportului de inspecție fiscală nr._/13.08.2010 întocmit de Primăria mun. C. - Direcția impozite și taxe, a fost emisă decizia de impunere nr._/13.08.2010 prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația suplimentară de plată a sumei totale de_,02 reprezentând impozit pe clădiri și pe teren împreună cu majorările și penalitățile aferente.
Împotriva acestor acte administrativ-fiscale reclamanta a formulate contestație administrativă, iar prin dispoziția nr.8690/25.03.2011 emisă de P. mun. C. aceasta a fost admisă în parte în ceea ce privește impozitul pe clădiri în cuantum de 291 lei și majorări de întârziere în sumă de 281 lei, aferent perioadei ianuarie 2007-decembrie 2009, ca fiind determinat în mod incorect în raport de dispozițiile art.253 din Legea nr.571/2001. prin aceeași dispoziție a fost respinsă contestația cu privire la obligațiile fiscale stabilite în sarcina contestatoarei în cuantum de 39.225 lei reprezentând impozit pe teren, clădiri și accesorii aferente, ca fiind determinate în mod corect în raport de dispozițiile art.253 și art.256 coroborat cu prevederile art.290 din Legea nr.571/2001.
S-a constatat, așadar că relativ la suma în cuantum de 291 lei și majorările suplimentare de 218,2 lei, contestația reclamantului a fost admisă de organul fiscal, astfel că este rămasă fără obiect acțiunea adresată instanței cu privire la aceste sume.
Cu privire la majorările în cuantum de 562,38 lei aferente sumei de 425,42 lei reprezentând diferență impozit pe teren calculată pentru perioada octombrie-noiembrie 2006, instanța apreciază ca fiind neîntemeiată acțiunea formulată, având în vedere că potrivit art.290 din Legea nr.571/2003 în vigoare până la data 01.01.2007, „orice persoană juridică care datorează plata impozitului pe clădiri, a impozitului pe teren sau a taxei asupra mijloacelor de transport are obligația de a calcula impozitul sau taxa respectivă și de a depune o declarație la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale până la data de 31 ianuarie inclusiv a anului calendaristic pentru care se calculează impozitul sau taxa”. Așadar, obligația de a completa declarația prin înscrierea corectă a informațiilor prevăzute în formular aparține contribuabilului, iar nu funcționarului din cadrul compartimentului de specialitate al autorității publice locale, astfel încât responsabilitatea declarării eronate a terenului ca făcând parte din zona IV în loc de zona III aparține societății reclamante.
În privința sumei de_,62 lei reprezentând modernizare tronson canalizare care eronat s-a înregistrat în valoarea clădirii la data de 31.12.2004, se constată că în mod legal organele de control au calculat impozitul pe clădiri în funcție de valoarea de inventar înregistrată în evidența contabilă a societății, având în vedere că reclamanta nu a făcut corecția necesară cu privire la această eroare, spre a putea fi luată în considerare, în conformitate cu art.81 C.p.fiscală, forma în vigoare corespunzătoare perioadei ce a făcut obiectul controlului.
Nu poate fi reținută apărarea reclamantei, în sensul că s-a prescris dreptului organului de control de a stabili obligații fiscale cu privire la această sumă, întrucât, potrivit art.88 alin.1 și 2 C.p.fiscală., forma în vigoare corespunzătoare perioadei ce a făcut obiectul controlului, dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale se prescrie în termen de 5 ani care începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanța fiscală potrivit art.23. Potrivit art.255 alin.1 C.fiscal forma în vigoare corespunzătoare perioadei ce a făcut obiectul controlului, impozitul pe clădiri se plătește anual, în patru rate egale, până la datele de 15 martie, 15 iunie, 15 septembrie și 15 noiembrie, inclusiv.
În raport de aceste dispoziții legale, termenul de prescripție privind dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale, respectiv impozitul suplimentar pe clădiri aferent anului 2005 și 2006, a început să curgă de la 1 ianuarie 2006, respectiv 1 ianuarie 2007 și s-a împlinit la 1 ianuarie 2011, respectiv 1 ianuarie 2012; ori, organul de control a efectuat verificarea în perioada 02.07._10, fiind emis raportul de inspecție fiscală și decizia de impunere contestate la data de 13.08.2010, astfel că este evident că în cauză nu se poate susține că a operat prescripția.
Față de considerentele expuse, s-a constatat că actele administrativ-fiscale contestate au fost emise în deplină concordanță cu dispozițiile legale incidente în cauză, astfel că nefiind identificate cauze de nelegalitate și netemeinicie care să afecteze validitatea acestora.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta . DISTRIBUTION SRL, considerând-o nelegală și netemeinică.
A susținut că hotărârea este pronunțată fără ca lucrarea tehnică să lămurească obiectivele stabilite de instanță, în special obiectivul privind suma aferentă impozitul pe clădiri.
În motivarea recursului, a susținut că expertul, sub diverse pretexte, evident nefondate, a încercat să ocolească sau să ofere un răspuns concret privind acest obiectiv, iar instanța de judecată s-a pronunțat fără ca această problemă să fie lămurită din punct de vedere tehnic. Fiind vorba de recurs, aceasta nu are posibilitatea, în calea de atac, să administreze o astfel de probă, motiv pentru care solicită casarea cu trimitere pentru administrarea unei lucrări tehnice complete. Arată că a formulat obiecțiuni și a solicitat contraexpertiză, cereri respinse nelegal și netemeinic.
Mai mult, după ce s-au făcut obiecțiuni, expertul a menționat că societatea i-a mai pus anumite documente la dispoziție și ca urmare a acestui fapt poate concluziona că suma din decizie este greșită cu sumele de 8103,23 lei debit și 5069 lei, penalitate.
Că expertul și-a depășit competența, menționând că termenul pentru ca societatea să depună o rectificativă prin care să corecteze erorile de înregistrare este prescrisă. Totodată, expertul a pierdut din vedere că avea obligația să stabilească valoarea corectă, indiferent de greșelile de înregistrare și, chiar dacă există aceste greșeli ele trebuie înlăturate, atât de instanță prin hotărâre sau chiar de organul de control prin decizie, în caz contrar societatea va continua și după controlul de fond să aibă în contabilitate date eronate.
A mai arătat că expertul s-a pronunțat pe o problemă de drept și în ceea ce privește cui îi revenea obligația încadrării terenului la impozitare din critica de la punctul 1.
Recurenta a mai criticat sentința primei instanțe, în sensul că hotărârea este dată cu nesocotirea probatoriului administrat în cauză, probatoriu determinant pentru dezlegarea pricinii.
A susținut că a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză, expertul a depus răspuns la obiecțiuni, răspuns ce face parte integrantă din lucrare și în interiorul cărora a concluzionat că „Având în vedere documentele puse la dispoziție de societate, adică cele corespunzătoare sumei de 176.245,23 lei, și nu pentru suma de 226.381,62 lei rezultă că din suma de_,84 lei doar suma de 51.387,84 lei ar face obiectul impozitul pe clădiri. Același expert a concluzionat că se impune o reducere a sumelor din decizie cu 8103,23 lei impozit și 5069 lei penalitate.
Instanța de fond nu a avut în vedere această concluzie ce face parte din lucrarea tehnică și nu oferă nici un argument pentru înlăturarea acestor concluzii, mai mult a refuzat omologarea raportului pe care l-a dispus fără vreun argument, chiar și fără înlăturarea erorii despre care vorbește instanța, suma percepută era nelegală, așa cum rezultă din răspunsul la obiecțiuni.
Recurenta a mai susținut că este nelegală și netemeinică analiza privind excepția prescripției.
Nota contabilă despre care se face vorbire instanța și în raport de care s-au calculat sumele în decizie este în 30.11.2004. Termenul așadar curge de la 01 ianuarie 2005 și s-a împlinit la 01 ianuarie 2010. Având în vedere data efectuării controlului (02.07.2010 – 07.07.2010) este evident că pentru sumele în discuție a operat prescripția.
În susținerea motivelor de recurs recurenta a depus înscrisuri, respectiv contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub numărul 1984/1997, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub numărul 1974/2009, raportul consiliului de administrație și balanțele aferente anilor 1997-2003.
Analizînd sentința recurată, prin prisma motivelor invocate de recurentă, dar și a disp. art.3041C.P.C. Curtea constată că recursul nu este fondat, din următoarele considerente:
Critica referitoare la neomologarea raportului de expertiză de către instanță este nefondată, în condițiile în care instanța de fond a analizat contestația cu care a fost investită, prin raportare la dispozițiile legale incidente, precum și la înscrisurile depuse în susținerea acesteia.
Verificările efectuate de expert pot privi doar aspecte de calcul al impozitului datorat de către reclamantă, nu și aplicarea corectă a legii, acesta fiind atributul exclusiv al instanței de judecată.
Chiar și motivele invocate de recurentă sunt contradictorii, arătînd pe de o parte că expertiza nu a analizat exact obiectivele dispuse de către instanță, iar pe de altă parte faptul că expertul și-a expus nelegal punctul de vedere cu privire la probleme de drept.
În ceea ce privește motivul de recurs privind aplicarea sau interpretarea greșită a legii de către instanța de fond Curtea constată că este nefondat avînd în vedere următoarele:
În susținerea acestui motiv de recurs recurenta a invocat neluarea în considerare de către instanță a concluziei raportului de expertiză privind cuantumul corect al sumei reprezentînd impozitul pe clădiri.
În analizarea acestui petit al contestației cu care a fost investită instanța de fond a analizat, în mod corect, declarația depusă de către reclamantă, precum și faptul că aceasta nu a procedat la corectarea eventualelor erori de declarare a valorii de inventar.
Ca atare, în raport de înscrisurile depuse referitoare la calculul impozitului pe clădiri, prin prisma realității declarațiilor efectuate de reclamantă conform art.290 din Legea nr.571/2003 în vigoare până la data de 01.01.2007, instanța de fond a constatat că, în mod corect organul fiscal a stabilit impozitul datorat de către reclamantă, înlipsa unei declarații rectificative întocmite în conformitate cu art.84 C.P.Fiscală.
Ca atare, în stabilirea impozitului datorat de reclamantă s-a făcut corect aplicarea disp. art.253 și 256 C.Fiscal, problema dedusă judecății vizînd în primul rând realitatea impunerea efectuată de organul fiscal în raport de declarația depusă de persoana juridică în cauză.
În speță nu pot fi reținute motivele invocate de recurentă privind eroarea înscrierii sumelor în contul 231 și culpa organului fiscal în necorectarea acestor erori, avînd în vedere că legea impune obligația contribuabilului de a efectua declarațiile de impunere, fiind acordată, așa cum s-a arătat anterior, posibilitatea acestuia de a corecta eventualele erori comise cu ocazia întocmirii declarației.
Este nefondată și critica recurentei privind greșita soluționare a excepției prescripției dreptului organului fiscal de a stabili obligațiile fiscale avînd în vedere că perioada verificată este 01.01._09, iar raportul de inspecție fiscală a fost întocmit în data de 04.08.2010, fiind deci respectat termenul de 5 ani reglementat de disp. art.88 alin.1 și 2 C.P.Fiscală.
Ca atare, organul fiscal a procedat la stabilirea obligațiilor fiscale în interiorul termenului de 5 ani reglementat de dispozițiile legale în materie.
Față de toate aceste considerente, în conformitate cu disp. art.312 C.P.C. va fi respins recursul ca nefondat și menținută sentința ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de reclamanta . DISTRIBUTION SRL, împotriva sentinței nr.1625 din 12 aprilie 2012, pronunțată de Tribunalul D., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți DIRECȚIA DE T. ȘI IMPOZITE - SERVICIUL INSPECȚIE FISCALĂ și P. M. C..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 14 Ianuarie 2013
Președinte, A. C. | Judecător, C. N. G. | Judecător, A. R. |
Grefier, M. F. |
Red.jud.A.R
2 ex/30.01.2013
Jud.fond: A.G.V
| ← Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Anulare act administrativ. Decizia nr. 7726/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
