Anulare act administrativ. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2013/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 14-11-2013 în dosarul nr. 20564/95/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr._/2013
Ședința publică de la 14 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. A. G.
Judecător S. P.
Judecător C. N. G.
Grefier J. V.
x.x.x
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta DGFP Gorj actualmente DGRFP C. pentru ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE Tg-Cărbunești actualmente AJFP Gorj, împotriva sentinței civile nr. 2781 de la 29 Martie 2013, pronunțată de Tribunalul GORJ, Secția A II -A Civilă, De C. Administrativ Și Fiscal, în Dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant C. I. și intimata pârâtă Administrația F. pentru Mediu București, având ca obiect având ca obiect anulare act administrativ
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se că recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, recurenta pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art.242(2) cod proc. civilă .
În temeiul dispozițiilor art. 159 ind. 1, art. 3 pct.4 și art. 319C.p.c., Curtea din oficiu, constată că este competentă general, teritorial și material să judece prezenta cauză, după care;
Constatând că nu mai sunt alte cereri din partea părților și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța declară închisă faza probatorie și, apreciind îndeplinite dispozițiile art. 150 Codul de procedură civilă, reține cauza spre soluționare și trece la deliberări.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj – Secția C. Administrativ și Fiscal la data de 21.12.2012 sub nr._, reclamanta C. I. a chemat în judecată pârâtele Direcția G. a Finanțelor Publice Gorj, Administrația Finanțelor Publice Tg-Cărbunești și Administrația F. pentru Mediu București, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtelor la restituirea taxei de poluare pentru autoturisme și autovehicule în sumă de 2509 lei, actualizată cu rata dobânzii legale la data plății efective.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că: a cumpărat un autoturism marca Vw Golf cu capacitatea cilindrică de 1781 cm3 în data de 10.06.2010, conform contractului de vânzare cumpărare a unui vehicul folosit de la numitul Z. M. care la rândul său 1-a cumpărat de la Roublain I. conform contractului de vânzare cumpărare a unui vehicul folosit, autoturism provenit din Republica Franceză și neînmatriculat în România.
Prin sentința nr. 2781 de la 29 Martie 2013, Tribunalul GORJ, Secția A II -A Civilă, De C. Administrativ Și Fiscal, în Dosar nr._, A admis acțiunea promovată de reclamanta C. I. cu domiciliul procesual ales în municipiul Tg-J., ., județul Gorj, în contradictoriu cu pârâtele Direcția G. a Finanțelor Publice Gorj cu sediul în Tg-J., ., județul Gorj, Administrația Finanțelor Publice Tg-Cărbunești cu sediul în localitatea Tg-Cărbunești, ., județul Gorj și Administrația F. pentru Mediu București cu sediul în localitatea București, Splaiul Independenței, nr. 294, corp A, sector 6.
A obligat pârâtele la plata către reclamantă a sumei de 2509 lei, actualizată cu rata dobânzii legale la data plății.
Împotriva sentinței nr. 2781 de la 29 Martie 2013, pronunțată de Tribunalul GORJ, Secția A II -A Civilă, De C. Administrativ Și Fiscal, în Dosar nr._, a declarat recurs pârâta DGFP Gorj actualmente DGRFP C. pentru ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE Tg-Cărbunești actualmente AJFP Gorj, criticând-o ca netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului, recurenta a susținut că în mod greșit instanța de fond a apreciat că organul fiscal are calitate procesuală pasivă. În acest sens, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a A.F.P. Tg.-Cărbunești în favoarea A.F.M. București.
A menționat că taxa de poluare a intrat în bugetul fondului pentru mediu și este gestionată de către Administrația F. pentru Mediu potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008, apreciind că A.F.M. București are calitate procesuală pasivă. A susținut că organul fiscal doar a încasat taxa și a virat-o beneficiarului, respectiv A.F.M.
Pe fondul cauzei, a arătat că în mod greșit instanța a admis acțiunea și că odată cu reașezarea metodologiei de calcul a taxei de poluare s-au eliminat reglementările referitoare la interzicerea înmatriculării în România a autoturismelor mai vechi de 8 ani și cele care aveau o normă de poluare inferioară normei EURO3.
Recurenta a invocat art. I-33 „Actele juridice ale Uniunii” din Legea nr. 157/2005, susținând că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, însă autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte.
A mai arătat că alin. 2) al art. 148 din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene față de dispozițiile contrare din legile interne cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Referitor la dispozițiile art. 23 (9) și art. 25 (12) din Tratatul U.E., recurenta a considerat că acestea nu sunt aplicabile în cauză, deoarece taxa de poluare nu este o taxă vamală în înțelesul acestor dispoziții legale, ea aplicându-se și autoturismelor care se produc în România. Taxa a fost adoptată pentru evitarea importării în România a unor autoturisme vechi, cu grad ridicat de poluare.
Recurenta a susținut că existența unei taxe de poluare nu este contrară dispozițiilor comunitare, nefiind motive temeinice pentru restituirea sumei. Cu privire la prevederile art. 90 (1) din Tratatul Comunităților Europene, a considerat că aceste prevederi nu sunt incidente în cauză, întrucât taxa de primă înmatriculare urmează a fi plătită de toți proprietarii unor autoturisme sau autovehicule, indiferent de proveniența acestora, la momentul primei înmatriculări în România.
Recurenta a susținut că dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene nu sunt incidente în cauză, deoarece, pe de o parte nu suntem în prezența unor „impuneri mai mari decât cele ce se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”, iar, pe de altă parte, nu ne aflăm în prezența unui regim fiscal discriminatoriu, deoarece obligația plății taxei de primă înmatriculare există pentru toate autoturismele, indiferent de țara de proveniență a acestora, nefiind în prezența unei îngrădiri a liberei circulații a mărfurilor.
Totodată, recurenta a criticat obligarea la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere lipsa culpei procesuale în contextul în care organul fiscal doar aplică legislația în vigoare, iar sumele încasate au intrat în bugetul fondului pentru mediu.
Recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și, pe fond, respingerea acțiunii față de A.F.P. Tg.-Cărbunești.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 3041 C.proc.civ..
Recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2 C.proc.civ.
Legal citat intimata reclamantă C. I., a formulat întâmpinare la motivele de recurs.
Analizând criticile formulate de recurenta pârâtă Administrația Finanțelor Publice Tg-Cărbunești, Curtea reține următoarele:
Suma achitată de reclamant cu titlul de taxă de poluare și a cărei restituire s-a solicitat este o taxă supusă prevederilor Codului de procedură fiscală, iar tribunalele administrativ-fiscale, respectiv secțiile de contencios administrativ și fiscal, conform art. 10 din Legea nr. 554/2004 au competența de soluționare a litigiilor privind taxe și impozite de până la 500.000 lei.
Reclamantul a cumpărat un autoturism second-hand, iar pentru înmatricularea acestuia a achitat o sumă de bani cu titlu de taxă de poluare, înmatricularea autoturismului făcându-se doar în condițiile achitării acestei obligații.
Reclamantul a solicitat A.F.P. Tg-Cărbunești restituirea taxei de poluare, iar A.F.P. i-a comunicat refuzul restituirii sumei.
Autoritatea fiscală competentă este pârâta A.F.P. Tg-Cărbunești care are calitatea de parte în raportul de drept fiscal născut prin plata taxei de poluare, fiind cea care a calculat cuantumul taxei, a încasat suma cu acest titlu și căreia i s-a adresat cererea de restituire a taxei, astfel că este neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a A.F.P. Tg-Cărbunești invocată prin motivele de recurs.
Cererea reclamantului vizează incompatibilitatea dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008 cu cele ale Tratatului CE, cu consecința nelegalității taxei pe poluare.
Procedura de restituire a sumelor achitate de un contribuabil ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale este reglementată de art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală, precum și de Ordinul MFP 1899/22.12.2004. Conform textului enunțat se restituie la cererea debitorului sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.
În cauză, reclamantul a ales în mod legal să se supună legislației interne în materie și mai apoi să apeleze la organul fiscal pentru a recupera taxa considerată nedatorată. Demersul administrativ la care intimatul reclamant era obligat prin dispozițiile Legii nr. 554/2004, a fost asigurat prin cererea de restituire a taxei depusă la organul fiscal.
Întrucât obiectul acțiunii îl constituie refuzul nejustificat de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea unui drept, în lumina art. 8 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 554/2004, refuzul autorității fiscale de restituire a unei taxe, considerată ca fiind nedatorată, deschide accesul direct la instanța de judecată, criticile recurentei pârâte pe aceste aspecte fiind nefondate.
Procedura prevăzută de dispozițiile art. 10 raportat la art. 7 din O.U.G. nr. 50/2008, de Cap. VI - „Restituirea sumelor reprezentând diferențe de taxe plătite” - din H.G. nr. 686/2008, precum și de Ordinul nr. 986/2008 emis de Ministerul Finanțelor Publice, nu este incidentă în cauză, deoarece reglementează numai posibilitatea contestării modalității de stabilire a cuantumului taxei pe poluare și restituirea diferenței de taxă plătită.
Prin Decizia nr. 24/2011, Î.C.C.J. a statuat că procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d din același cod.
Necontestarea deciziei de calcul nu poate conduce la inadmisibilitatea acțiunii. Decizia de calcul a taxei de poluare nu este un act administrativ fiscal, în sensul Codului de procedură fiscală, pentru că prin ea nu se stabilește o obligație de plată în sarcina contribuabilului, cu privire la plata taxei de poluare, singurul ei rol fiind acela de a determina suma datorată de contribuabil, în conformitate cu criteriile stabilite de art. 6 și următoarele din O.U.G. nr. 50/2008. Decizia nu stabilește un termen de plată și nici nu generează obligația de plată a unor majorări de întârziere, nefiind susceptibilă de executare silită.
Reclamantul a solicitat restituirea unei taxe pretins percepută nelegal de către organul fiscal. Așadar, se contestă de plano legalitatea taxei de poluare. În ceea ce privește procedura prealabilă, instanța reține că în jurisprudența Curții se statuează că particularii au dreptul la rambursarea impozitelor naționale aplicate cu încălcarea dreptului Uniunii Europene și revine ordinii juridice din fiecare stat membru atribuția de a desemna instanțele competente și de a stabili modalitățile procedurale aplicabile în materie.
Potrivit art. 205 C.proc.fisc. este îndreptățit la contestație atât cel care se consideră vătămat printr-un act administrativ fiscal, cât și prin lipsa acestuia. Coroborând această dispoziție legală cu dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d C.proc.fiscală, în care este prevăzută posibilitatea restituirii sumelor plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, cum aplicarea taxei reprezintă o aplicare eronată a prevederilor legale comunitare, art. 110 Tratat CE, și având în vedere principiul preeminenței dreptului comunitar, rezultă că refuzul restituirii taxei, asimilată lipsei actului administrativ fiscal, poate fi atacat în baza art. 205 alin. 2 C.proc.fiscală ultima ipoteză, în atare situație fiind admisibilă acțiunea formulată la instanță după refuzul restituirii taxei.
Cererilor de restituire integrală a taxei de poluare, prevăzută de O.U.G. nr. 50/2008 considerată ca fiind contrară normelor comunitare, li se aplică dispozițiile legale cu caracter general prevăzute de art. 117 Cod procedură fiscală și Ordinul 1899/2004.
Reclamantul a solicitat restituirea sumei încasată cu titlu de taxă de poluare, stabilită prin decizia de calcul emisă de A.F.P., raportul juridic fiscal născându-se între reclamant și această administrație.
Cum potrivit art. 1 alin. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 sumele încasate cu titlu de taxa de poluare pentru autoturism se constituie venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în mod corect instanța de fond a obligat și această pârâtă la restituirea sumei.
Compatibilitatea O.U.G. nr. 50/2008 cu prevederile comunitare incidente a fost analizată de instanța de fond, criticile recurentei pe aceste aspecte fiind nefondate.
Conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, noțiunea de taxă cu efect echivalent constă în orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia, iar un sistem de taxare care să fie considerat compatibil cu art. 90 din Tratatul Comunității Europene, trebuie să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare, naționale și să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.
Textul art. 90 din Tratatul C.E se referă la produsele provenind din alte state membre și supuse unor impozite interne, de orice natură, superioare celor care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare, ori Statul Român nu percepe taxa de poluare produselor naționale similare, respectiv pentru autovehiculele deja înmatriculate în România (second-hand) cu ocazia vânzărilor ulterioare.
La data de 7 aprilie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat o hotărâre preliminară în cauza I. T. c. Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Direcția G. a Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația F. pentru Mediu și Ministerul Mediului, afacerea C-402/09, ca urmare a cererii de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu la 18 iunie 2009.
Instanța europeană a înțeles să interpreteze întrebarea Tribunalului Sibiu în sensul că aceasta viza conformitatea O.U.G. nr. 50/2008 în forma inițială cu fostul art. 90 CE, actualul art. 110 TFUE, ținând cont de faptul că în litigiul principal domnul T. achitase taxa de poluare la data de 27 octombrie 2008. Interpretarea instanței europene privește compatibilitatea cu art. 110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul O.U.G. nr. 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 - 14 decembrie 2008.
Prin hotărârea pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-402/09 T. contra României, s-a decis că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
La data de 07 iulie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în Cauza C-263/10, cauza N., asupra interpretării art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE) pornind de la mai multe întrebări adresate Curții de Tribunalul Gorj sesizat cu o cerere de restituire a taxei pe poluare în care reclamantul a invocat că taxa în cauză este incompatibilă cu articolul 110 TFUE.
Prin această hotărâre, Curtea a reluat considerentele expuse în hotărârea în cauza C-402/09 T., considerând că modificările succesive aduse O.U.G. nr. 50/2008 prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/_, O.U.G. nr. 7/2009 și O.U.G. nr. 117/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, condiții în care reglementarea menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
În opinia Curții, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată, interdicția de a aplica impozite mai mari produselor provenind din alte state membre în raport cu taxele aplicate produselor naționale, prevăzută de art. 110 TFUE, trebuie să se aplice de fiecare dată când taxa respectivă este de natură să descurajeze importul de bunuri provenite din alte state membre, favorizând producția națională.
Curtea a apreciat că toate versiunile de modificare a O.U.G. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, similare cu cele puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie.
Curtea a reamintit că obiectivul protecției mediului ar putea fi realizat, fără favorizarea produselor naționale, prin stabilirea unei taxe anuale, aplicabilă oricărui vehicul pus în circulație în România.
Astfel, Curtea a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa de poluare) doar autovehiculelor înmatriculate pentru prima dată în România după . O.U.G. nr. 50/2008, deși nediscriminatorie, creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini de ocazie existente pe piața națională anterior O.U.G. nr. 50/2008.
Decizia instanței europene confirmă jurisprudența Curții creată prin pronunțarea hotărârii în cauza C-402/09, T., prin care aceasta a arătat că art. 110 TFUE se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Important este faptul că s-a respins cererea Statului Român de limitare a efectelor în timp a hotărârii Curții, ceea ce înseamnă că hotărârea N., ca de altfel și hotărârea T., se aplică retroactiv și lipsesc de temei juridic prelevarea taxei de poluare în perioada 1 iulie 2008 - 31 decembrie 2010.
Instanța de fond a dat o corectă și justă aplicare prevederilor art. 148 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, dreptul comunitar.
Cât privește critica recurentei pârâte referitoare la nelegalitatea acordării cheltuielilor de judecată, Curtea reține că este neîntemeiată.
Reclamantul a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată prin cererea de chemare în judecată, astfel că instanța de fond nu a acordat mai mult decât s-a cerut.
La baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală. Partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea câștigătoare. Culpa procesuală este legată de declanșarea unui proces, iar a cădea în pretenții în sensul art. 274 alin. 1 C.proc.civ., înseamnă a pierde procesul.
În speță, reclamantului i-a fost admisă acțiunea, astfel că ambele pârâte se află culpă procesuală și în mod corect instanța de fond a obligat ambele pârâte la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă, constând în taxa judiciară de timbru.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ. recursul declarat de Administrația Finanțelor Publice Tg.-Cărbunești va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de pârâta DGFP Gorj actualmente DGRFP C. pentru ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE Tg-Cărbunești actualmente AJFP Gorj, împotriva sentinței civile nr. 2781 de la 29 Martie 2013, pronunțată de Tribunalul GORJ, Secția A II -A Civilă, De C. Administrativ Și Fiscal, în Dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant C. I. și intimata pârâtă Administrația F. pentru Mediu București, având ca obiect având ca obiect anulare act administrativ
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 14 Noiembrie 2013
Președinte, C. A. G. | Judecător, S. P. | Judecător, C. N. G. |
Grefier, J. V. |
Red. jud. C.A.G.
Thn. 2 ex./J.V.
Data red. 20.11.2013
Jud. Fond. T. P.
| ← Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
