Anulare act administrativ. Decizia nr. 2935/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2935/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 19-03-2013 în dosarul nr. 15/54/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 2935/2013
Ședința publică de la 19 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. M. D.
Judecător Ș. B.
Judecător C. I.
Grefier I. C.
S-a luat în examinare cererea de revizuire formulată de revizuenta ., în contradictoriu cu intimata Direcția G. a Finanțelor Publice D..
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns avocat T. Mieta, în substituire pentru avocat N. I., pentru revizuenta . și consilier juridic N. U. pentru intimata Direcția G. a Finanțelor Publice D..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul judecății și modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, precum și faptul că a fost înaintat de Tribunalul D. - Secția C. Administrativ și Fiscal dosarul nr._/63/2011 la care se află atașat dosarul Curții de Apel C., după care;
Avocat T. Mieta, pentru revizuenta ., depune la dosarul cauzei cerere prin care înțelege să solicite revizuirea soluției pronunțată în cauză de Tribunalul D., Secția C. Administrativ și Fiscal, ca instanță de fond.
Curtea, în temeiul art. 1591 alin. 4 C.proc.civ., introdus prin art. I pct. 23 din Legea nr. 202/2010, verificându-și din oficiu competența, față de obiectul cererii de chemare în judecată așa cum a fost precizată la acest termen, invocă excepția necompetenței materiale a Curții de Apel C. - Secția C. Administrativ și Fiscal și acordă cuvântul părților prezente asupra excepției invocată.
Avocat T. Mieta, pentru revizuenta ., arată că este competent în soluționarea cauzei Tribunalul D. - Secția C. Administrativ și Fiscal.
Consilier juridic N. U. pentru intimata Direcția G. a Finanțelor Publice D., arată că este competent în soluționarea cauzei Tribunalul D. - Secția C. Administrativ și Fiscal.
CURTEA
Asupra cererii de revizuire de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel C. - Secția C. Administrativ și Fiscal, sub nr._, B. & . cu intimata Direcția G. a Finanțelor Publice D., a solicitat revizuirea Deciziei nr._/04.12.2012, pronunțată de Curtea de Apel C., Secția contencios administrativ și fiscal, solicitând admiterea revizuirii, modificarea Deciziei atacate, în sensul admiterii recursului, respectiv, anularea Deciziei de impunere nr. F-Dj-81/28.11.2011 privind obligațiile fiscale suplimentare stabilite de inspecția fiscală, precum și anularea Deciziei nr. 63/25.03.2011 privind soluționarea contestației formulată de ., și cu privire la taxa pe valoarea adăugată deductibilă în sumă de 66.008 lei aferentă achizițiilor efectuate de la furnizorul . precum și a TVA în sumă de 27.297 lei, aferent facturilor emise de . și accesoriile aferente acestora, urmând a se reține dreptul de deducere TVA asupra acestor sume, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin recursul declarat în cauză împotriva sentinței nr. 1115/08.03.2012, a înțeles să critice pentru nelegalitate și netemeinicie soluția recurată, în sensul că, instanța de fond, analizând probele administrate în cauză, admite în parte contestația formulată de recurenta - contestatoare, desființând în parte, Decizia nr. 63/201 la DGFP D., în sensul că dispune anularea parțială a Deciziei de impunere nr.F-DJ-81/2011, în sensul că stabilește ca deductibile cheltuieli în sumă de 27.113 lei, reprezentând prestări servicii, în baza facturilor emise de ., cheltuielile reprezentând oxigen comprimat, in suma totala de 146.285 lei, în baza facturilor emise de . și cheltuieli în suma de 320.2921ei, reprezentând prestări servicii, în baza facturilor emise de ..
Cu privire la TVA, instanța a respins capătul de cerere privind dreptul de deducere TVA în cuantum de 66.008 lei aferentă achizițiilor efectuate de la furnizorul ., respectiv, TVA în sumă de 27.792 lei, aferent facturilor emise de ., soluția fiind motivată prin aceea că furnizorii mai susmenționați nu erau persoane impozabile.
Revizuenta a întemeiat cererea pe prevederile art. 322 pct. 5 din C.proc.civ., în cauză urmând a fi prezentate înscrisuri doveditoare, ce nu au putut fi prezentate din motive ce exced voinței revizuentei - recurente, respectiv, dovada că . furnizor al . era înregistrată ca plătitor de TVA, la data efectuării operațiunilor comerciale dintre cele două societăți și, de asemenea, autoritatea fiscală competentă, la data efectuării inspecției fiscale privind beneficiarul ., instituise obligația de plată în sarcina furnizorului ..
Astfel cum a arătat și prin recursul declarat în cauză, organele de control și soluționare contestație rețin că în perioada 07.11._08, societatea a înregistrat în evidența contabilă TVA deductibilă în sumă de 66.008 lei, aferentă achizițiilor efectuate de la furnizorul ., în baza facturilor emise, în care este înscrisă TVA.
Controlul susține că acest furnizor nu era înregistrat ca plătitor de TVA, că în perioada 2007-2009 nu a depus declarații fiscale și deconturi TVA și că a fost declarat inactiv în perioada 11.06._10 (deci ulterior datei operațiunilor efectuate).
Astfel cum prevede art. 134 alin. 3 din Legea 571/2003, TVA a devenit exigibilă și s-a născut dreptul de deducere al subscrisei la data livrării de bunuri sau prestării de servicii (data emiterii facturii).
Obligația de depunere a declarațiilor și deconturilor revine, potrivit art. 81 din OG 92/2003, furnizorului de bunuri și servicii, iar neîndeplinirea ei antrenează sancțiuni contravenționale pentru cel obligat.
Ori, la data de 23.12.2010 a fost întocmit Procesul verbal nr._ prin care s-a procedat la verificarea încrucișată cu privire la tranzacțiile comerciale derulate cu ., la solicitarea DGFP Hunedoara, devenind astfel îndeplinite prevederile art. 134 alin. 2 din Legea 571/2003, autoritatea fiscală fiind îndreptățită să solicite TVA de la furnizor.
Într-o atare situație, în care TVA colectată la furnizor a fost recuperat integral la bugetul statului, anularea dreptului de deducere pentru societatea contestatoare în favoarea bugetului de stat, echivalând cu o îmbogățire fără justă cauză.
A învederat inexistența unui temei legal care să susțină împrejurarea că societatea noastră a dedus eronat în perioada ianuarie 2007-decembrie 2007, TVA în sumă de 27.797 lei, aferent facturilor emise de ..
Aceasta pentru că dreptul de deducere TVA de către beneficiar nu este condiționat de îndeplinirea obligației de depunere a declarațiilor de către furnizor și nici de faptul că începând cu data de 11.06.2009 (deci, ulterior perioadei derulării operațiunilor economice cu .) este declarat contribuabil inactiv.
Susținerile controlului și instanței de fond potrivit cărora . nu este persoană declarată ca și plătitor TVA sunt infirmate de DGFP Hunedoara, care, confirmă că societatea a fost plătitoare de TVA în perioada ianuarie 2007- august 2008, deci, pentru perioada ce cuprinde și operațiunile comerciale derulate cu societatea recurentă .> A considerat că instanța de fond și recurs respingând nejustificat, nota de probatorii solicitată (adresă către unitățile fiscale ale celor doi furnizori pentru a se comunica dacă aceștia sunt înregistrați ca plătitori TVA precum și dacă, în sarcina lor a fost instituită obligația de plată TVA aferent facturilor emise către recurenta .), a pus în mod eronat a pus semnul echivalenței între o persoană juridică impozabilă și între o persoană juridică nedeclarată plătitor de TVA, eroare ce a condus la respingerea petitului de cerere privind TVA dedus de recurentă pentru facturile emise de furnizorii menționați.
Ne aflăm astfel, în prezența unei veritabile duble impuneri, interzisă de legea în vigoare, cu încălcarea principiului dreptului comunitar reglementat de art. 148 alin.2 coroborat cu art.20, alin. 2 din Constituția României.
Curtea Europeană de Justiție a stabilit obligația autorităților administrative naționale de a asigura aplicarea deplină a dreptului comunitar in cadrul domeniilor lor de competență.
Potrivit art. 17 din Directiva a șasea al. 1, dreptul de deducere ia naștere în momentul în care taxa deductibilă devine exigibilă. În completare, art. 18 alin. l lit. a din Directiva a șasea prevede: pentru a-și exercita dreptul de deducere, o persoană impozabilă trebuie: a. să dețină o factură emisă în conformitate cu art. 22 alin. 3 (acesta din urmă având corespondent în art. 155 alin.8 din legea 571/2003 privind codul fiscal); Art. 22 alin. l din Directiva a șasea prevede că fiecare persoană impozabilă declară când începe activitatea ca persoana impozabilă.
Ori, în pofida importanței unei astfel de înregistrări pentru buna funcționare a sistemului TVA, o neîndeplinire a acestei obligații de către o persoană impozabilă nu poate pune în discuție dreptul de deducere conferit prin art. 17 alin. 2 din Directiva a șasea, respectiv art. 145 din legea 571/2003 privind codul fiscal, pentru o altă persoană impozabilă (în speța subscrisă).
Astfel cum a arătat CEJ, art. 22 alin. l din Directiva a șasea prevede numai obligația persoanelor impozabile de a declara când încep, își modifică sau își încetează activitățile, dar nu permite în nici un caz statelor membre, în cazul neprezentării unei declarații, să reporteze exercitarea dreptului de deducere până la începutul efectiv al realizării operațiunilor taxate sau să priveze persoana impozabilă de exercitarea acestui drept (hotărârea din 21 martie 2000, Gabalfrisa si alții, C-110/98-C-147/98).
Administrația fiscală competentă dispunea de informațiile necesare pentru a stabili că persona impozabilă este obligată la plata TVA-ului și prin urmare nu poate impune în ceea ce privește dreptul persoanei impozabile de a deduce TVA achitată în amonte condiții suplimentare care pot avea ca efect anihilarea dreptului de deducere.
În ședința publică de azi, revizuenta a depus la dosar cerere prin care a solicitat revizuirea sentinței pronunțată de Tribunalul D., ca instanță de fond.
Având în vedere cererea precizată, Curtea a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale și a acordat cuvântul părților prezente asupra excepției invocată.
În temeiul art. 137 alin. 1 C.proc.civ., Curtea va analiza cu prioritate excepția necompetenței materiale.
La termenul de azi, revizuenta a depus la dosarul cauzei cerere precizatoare, în sensul că hotărârea a cărei revizuire s-a solicitat este sentința Tribunalului D., Secția contencios administrativ și fiscal, precizare față de care instanța a pus în discuția părților excepția de necompetență materială în soluționarea cererii de revizuire, cu privire la care reține următoarele:
Căile de atac reprezintă mijloace sau remedii juridice procesuale prin intermediul cărora se poate solicita verificarea legalității și temeiniciei hotărârilor judecătorești și, în final, remedierea erorilor săvârșite, constituind astfel pentru părți o garanție a respectării drepturilor lor fundamentale.
Codul de procedură civilă reglementează în Titlul V - Capitolul II, revizuirea (art. 322 -328), cale extraordinară de atac, iar în art. 323 este menționată instanța care soluționează această cale de atac.
Potrivit art. 323 alin. 1 C.proc.civ., cererea de revizuire se îndreaptă la instanța care a dat hotărârea rămasă definitivă și a cărei revizuire se cere.
Art. 323 din codul de procedură civilă stabilește că cererea de revizuire se îndreaptă la instanța care a dat hotărârea și a cărei revizuire se cere, singura excepție fiind prevăzută pentru cazul prevăzut de pct. 7 al art. 322 și care vizează existența a două hotărâri potrivnice, situație în care, cererea se îndreaptă la instanța mai mare în grad față de instanța sau instanțele care au pronunțat hotărârile potrivnice.
În speță, cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C.proc.civ. și are ca obiect revizuirea sentinței nr. 1115 din 08 martie 2012, pronunțată de Tribunalul D., Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosar nr._/63/2011
Tribunalul a rezolvat fondul cauzei, iar Curtea de Apel a respins recursul, fiind evident că hotărârea tribunalului este o hotărâre definitivă în sensul art. 322 C.proc.civ. ce este supusă revizuirii, iar competența soluționării cererii de revizuire aparține tribunalului.
Având în vedere că, potrivit principiului disponibilității, revizuenta a precizat expres că solicită revizuirea sentinței nr. 1115 din 08 martie 2012 pronunțată de Tribunalul D., Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosar nr._/63/2011 și cum revizuirea se soluționează de instanța care a pronunțat hotărârea, Curtea va admite excepția necompetenței materiale.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 158, art. 159 alin. 1 pct. 2 C.proc.civ. și art. 1591 C.proc.civ., Curtea va declina competența de soluționare a prezentei cereri de revizuire în favoarea Tribunalului D., Secția C. Administrativ și Fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Declină competența de soluționare a cererii precizate, privind revizuirea sentinței nr. 1115 din 08 martie 2012, pronunțată de Tribunalul D., Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosar nr._/63/2011, formulată de către revizuenta ., în contradictoriu cu intimata Direcția G. a Finanțelor Publice D., în favoarea Tribunalului D., Secția C. Administrativ și Fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 19 Martie 2013.
Președinte, L. M. D. | Judecător, Ș. B. | Judecător, C. I. |
Grefier, I. C. |
Red./Tehnored.jud.L.M.D.
2 ex./21.03.2013
| ← Pretentii. Decizia nr. 2941/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
