Anulare act administrativ. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA

Decizia nr. 2013/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 20-11-2013 în dosarul nr. 19285/95/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIA NR._/2013

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 20 NOIEMBRIE 2013

PREȘEDINTE E. M.

JUDECĂTOR L. G.

JUDECĂTOR N. O.

GREFIER M. C. BULICA

Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamantul Ș. R. și de pârâta D. C. - Serviciul Fiscal Orășenesc Novaci, împotriva sentinței nr.446 din data de 15.01.2013 pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU BUCUREȘTI, având ca obiect anulare act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru recurentul – reclamant, avocat V. I. E., lipsă fiind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Avocat V. I. E., pentru recurentul reclamant, arată că recurentul nu înțelege să timbreze, întrucât, ceea ce a solicitat prin motivele de recurs, a fost soluționat prin cererea de îndreptare eroare materială.

Cu privire la recursul declarat de pârâtă solicită respingerea acestuia ca nefondat. Nu solicită cheltuieli de judecată.

CURTEA:

Asupra recursului de față constată următoarele:

Prin sentința nr. 446 din data de 15.01.2013, Tribunalul Gorj – Secția C. Administrativ și Fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul Ș. R. în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice Novaci (AFP) și Administrația F. pentru Mediu (AFM).

A obligat pârâtele să restituie reclamantului suma de 2137 lei, actualizată cu dobânda legală, reprezentând taxă pentru emisii poluante.

A obligat pârâtele la 500 lei cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantul Ș. R. și pârâta D. C. - Serviciul Fiscal Orășenesc Novaci, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului, a considerat că în mod greșit instanța de fond a apreciat că organul fiscal are calitate procesuală pasivă. În acest sens, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a A.F.P. Novaci în favoarea A.F.M. București.

A susținut că taxa de poluare a intrat în bugetului fondului pentru mediu și este gestionată de către Administrația F. pentru Mediu potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008, apreciind că A.F.M. București are calitate procesuală pasivă. A susținut că organul fiscal doar a încasat taxa și a virat-o beneficiarului, respectiv A.F.M.

Referitor la fondul cauzei, a susținut că în mod greșit instanța a admis acțiunea și a invocat art. I-33 „Actele juridice ale Uniunii” din Legea nr. 157/2005, susținând că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, însă autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte.

Referitor la dispozițiile art. 23 (9) și art. 25 (12) din Tratatul U.E., recurenta a considerat că acestea nu sunt aplicabile în cauză, deoarece taxa de poluare nu este o taxă vamală în înțelesul acestor dispoziții legale, ea aplicându-se și autoturismelor care se produc în România. Taxa a fost adoptată pentru evitarea importării în România a unor autoturisme vechi, cu grad ridicat de poluare.

Recurenta a susținut că existența unei taxe de poluare nu este contrară dispozițiilor comunitare, nefiind motive temeinice pentru restituirea sumei. Cu privire la prevederile art. 90 (1) din Tratatul Comunităților Europene, a considerat că aceste prevederi nu sunt incidente în cauză, întrucât taxa de primă înmatriculare urmează a fi plătită de toți proprietarii unor autoturisme sau autovehicule, indiferent de proveniența acestora, la momentul primei înmatriculări în România.

Recurenta a susținut că dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene nu sunt incidente în cauză, deoarece, pe de o parte nu suntem în prezența unor „impuneri mai mari decât cele ce se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”, iar, pe de altă parte, nu ne aflăm în prezența unui regim fiscal discriminatoriu, deoarece obligația plății taxei de primă înmatriculare există pentru toate autoturismele, indiferent de țara de proveniență a acestora, nefiind în prezența unei îngrădiri a liberei circulații a mărfurilor.

Totodată, recurenta a criticat obligarea la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere lipsa culpei procesuale.

Recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii față de A.F.P. Novaci.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 3041 C.proc.civ..

Recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2 C.proc.civ.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a AFP Novaci, Curtea reține că excepția este neîntemeiată, soluția de obligare a acesteia, alături de AFM București, fiind corectă.

Potrivit dispozițiilor art. 2 din OMPF nr. 1899/2004 pentru aprobarea procedurii de restituire și rambursare a sumelor de la buget precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal, organul fiscal competent în soluționarea cererilor de restituire este organul fiscal căruia îi revine competența de administrare a creanțelor bugetare.

Direcția Generală a Finanțelor Publice și Administrația Finanțelor Publice sunt structuri administrative de sine stătătoare, care au drepturi și obligații distincte, inclusiv drepturi de natură procesuală proprii, decurgând din calitatea lor de subiecte de drept administrativ diferite, independente de raporturile administrative în care se află una față de cealaltă.

Chiar dacă administrațiile finanțelor publice municipale, ca unități fiscale teritoriale, sunt subordonate direcțiilor generale ale finanțelor publice județene, ele au atribuții, sarcini și răspunderi diferite, delimitate prin regulamentele de organizare și funcționare, iar fiecare unitate fiscală poartă o răspundere proprie pentru actele îndeplinite sau pentru refuzul de a soluționa cererea care i-a fost adresată.

În speță, autoritatea fiscală competentă este pârâta A.F.P. Novaci, care are calitatea de parte în raportul de drept fiscal născut prin plata taxei de emisii poluante.

Deși criticile formulate de recurentă vizează prevederile OUG 50/2008, legea aplicabilă la data la care a fost achitată taxa este Legea nr. 9/2012, având în vedere că reclamantul a cumpărat un autoturism second-hand, iar pentru înmatricularea acestuia a achitat taxă de emisii poluante la data de 07.05.2012, înmatricularea autoturismului făcându-se doar în condițiile achitării acestei obligații.

Ca urmare, hotărârea primei instanțe este corectă, cu următoarea motivare:

Conform art. 4 alin.1 lit. a din Legea nr. 9/2012, obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule intervine cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare.

Prin Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, a fost abrogată O.U.G. 50/2008 începând cu data de 13.01.2012, iar prin modificările aduse noului act normativ prin O.U.G. 1/2012 publicată în Monitorul Oficial nr. 79/31.01.2012, s-a prevăzut că aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012 ce instituie obligația de plată a taxei cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării, se suspendă în perioada 31 ianuarie 2012 - 1 ianuarie 2013.

Ca urmare a suspendării obligației de plată a taxei pe poluare pentru anumite categorii de autovehicule, subzistă caracterul discriminatoriu al regimului fiscal aplicabil la înmatricularea în România a unui autoturism second hand achiziționat dintr-un stat membru al U.E., reglementat prin Legea nr. 9/2012, prin prisma dispozițiilor art. 110 TFUE.

Or, după aderarea României la Uniunea Europeană, orice prevedere din dreptul național trebuie să dea prioritate regulilor de drept european, iar autoritățile statale au obligația de a respecta dreptul european.

Compatibilitatea dispozițiilor interne cu prevederile comunitare incidente a fost analizată corect de instanța de fond, criticile recurentelor pe aceste aspecte fiind nefondate.

Conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, noțiunea de taxă cu efect echivalent constă în orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia, iar un sistem de taxare care să fie considerat compatibil cu art. 110 (fost art. 90) din Tratatul Comunității Europene, trebuie să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare, naționale și să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.

Textul art. 110 din Tratatul C.E se referă la produsele provenind din alte state membre și supuse unor impozite interne, de orice natură, superioare celor care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare, ori Statul Român nu percepe taxa de poluare produselor naționale similare, respectiv pentru autovehiculele deja înmatriculate în România (second-hand) cu ocazia vânzărilor ulterioare.

La data de 7 aprilie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat o hotărâre preliminară în cauza I. T. c. Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația F. pentru Mediu și Ministerul Mediului, afacerea C-402/09, ca urmare a cererii de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu la 18 iunie 2009. Interpretarea instanței europene privește compatibilitatea cu art. 110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul O.U.G. nr. 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 - 14 decembrie 2008.

La data de 07 iulie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în Cauza C-263/10, cauza N., asupra interpretării art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE) pornind de la mai multe întrebări adresate Curții de Tribunalul Gorj sesizat cu o cerere de restituire a taxei pe poluare în care reclamantul a invocat că taxa în cauză este incompatibilă cu articolul 110 TFUE.

Prin această hotărâre, Curtea a reluat considerentele expuse în hotărârea în cauza C-402/09 T., considerând că modificările succesive aduse O.U.G. nr. 50/2008 prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/_, O.U.G. nr. 7/2009 și O.U.G. nr. 117/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, condiții în care reglementarea menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.

În opinia Curții, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată, interdicția de a aplica impozite mai mari produselor provenind din alte state membre în raport cu taxele aplicate produselor naționale, prevăzută de art. 110 TFUE, trebuie să se aplice de fiecare dată când taxa respectivă este de natură să descurajeze importul de bunuri provenite din alte state membre, favorizând producția națională.

Curtea a apreciat că toate versiunile de modificare a O.U.G. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, similare cu cele puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie.

Curtea a reamintit că obiectivul protecției mediului ar putea fi realizat, fără favorizarea produselor naționale, prin stabilirea unei taxe anuale, aplicabilă oricărui vehicul pus în circulație în România.

Astfel, Curtea a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa de poluare) doar autovehiculelor înmatriculate pentru prima dată în România după . O.U.G. nr. 50/2008, deși nediscriminatorie, creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini de ocazie existente pe piața națională anterior O.U.G. nr. 50/2008.

Decizia instanței europene confirmă jurisprudența Curții creată prin pronunțarea hotărârii în cauza C-402/09, T., prin care aceasta a arătat că art. 110 TFUE se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”

Taxa pe poluare instituită prin dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 pentru autoturismele de ocazie din achiziții intracomunitare este contrară dreptului comunitar, decizia Curții fiind obligatorie pentru instanța din România ce a adresat întrebarea preliminară și în egală măsură pentru toate instanțele naționale care sunt sesizate cu o problemă similară.

În contextul creat prin pronunțarea hotărârilor Curții de Justiție a Uniunii Europene (cauza T. din 7 aprilie 2011, cauza N. din 07 iulie 2011), care au stabilit că taxa de poluare reglementată de O.U.G. nr. 50/2008 contravine prevederilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, principiul supremației dreptului european determină concluzia că aceste din urmă dispoziții legale prevalează.

După aderarea României la Uniunea Europeană, orice prevedere din dreptul național trebuie să dea prioritate regulilor de drept european, iar autoritățile statale au obligația a respecta dreptul european.

Judecătorul național are în lumina art. 20 alin. 2 și art. 148 alin. 2 din Constituția României, nu doar dreptul, dar și obligația asigurării preeminenței aplicării reglementărilor și jurisprudenței europene în raport cu cele interne.

Instanța de recurs constată că instanța de fond a dat o justă aplicare prevederilor art. 148 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, dreptul comunitar.

În consecință, criticile recurentei privind conformitatea taxei instituite de Legea nr.9/2012 cu dreptul comunitar nu sunt întemeiate.

Criticile ce privesc acordarea cheltuielilor de judecată sunt, de asemenea, neîntemeiate.

La baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală. Partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea câștigătoare. Culpa procesuală este legată de declanșarea unui proces, iar a cădea în pretenții în sensul art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă, înseamnă a pierde procesul.

Din prevederile art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă rezultă că fundamentul răspunderii pentru plata cheltuielilor de judecată îl constituie culpa procesuală a părții care a pierdut procesul.

În speță, reclamantului i-a fost admisă acțiunea, astfel că pârâta se află în culpă procesuală și în mod corect instanța de fond, având în vedere cererea de acordare a cheltuielilor, a obligat-o la plata cheltuielilor de judecată către reclamant.

Cu privire la recursul formulat de reclamantul Ș. R., Curtea reține că potrivit art.3 lit. m, coroborat cu art.11 alin.1 din Legea nr.146/1997, s-a pus în vedere recurentului reclamant Ș. R. să achite 2 lei taxă judiciară de timbru ( în acest sens fiind dovada de îndeplinire a procedurii de citare stată la fila 10 din dosar).

Recurentul reclamant Ș. R. nu a satisfăcut această cerință, astfel încât este incidentă sancțiunea anulării cererii, conform dispozițiilor art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997.

Potrivit art.3 alin.1 din OG 32/1995, s-a pus în vedere recurentului reclamant Ș. R. să depună un timbru judiciar de 0,15 lei ( conform dovezii de îndeplinire a procedurii de citare aflate la fila 10 din dosar).

Întrucât nu a achitat nici această taxă, se va aplica sancțiunea anulării recursului, conform dispozițiilor art.9 alin.1 din OG 32/1995.

Față de considerentele expuse, potrivit dispozițiilor art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul declarat de recurenta pârâtă D. C. - Serviciul Fiscal Orășenesc Novaci ca nefondat și va anula ca netimbrat recursul declarat de reclamantul Ș. R..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta D. C. - Serviciul Fiscal Orășenesc Novaci, împotriva sentinței nr.446 din data de 15.01.2013 pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU BUCUREȘTI.

Anulează ca netimbrat recursul declarat de reclamantul Ș. R. împotriva sentinței nr.446 din data de 15.01.2013 pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU BUCUREȘTI.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 20 noiembrie 2013.

Președinte,

E. M.

Judecător,

L. G.

Judecător,

N. O.

Grefier,

M. C. Bulica

Red jud- LG/2/ex/

Jud fond -SI

M.B. 26 Noiembrie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act administrativ. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA