Obligaţia de a face. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA

Decizia nr. 2013/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 06-11-2013 în dosarul nr. 4683/101/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr._/2013

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 06 NOIEMBRIE 2013

COMPLETUL COMPUS DIN:

PREȘEDINTE- C. P.

JUDECĂTOR- L. B.

JUDECĂTOR- L. C. M. Z.

GREFIER- T. A.

x.x.x

S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamantul P. M. G. și pârâta C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR ( fost C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor) împotriva sentinței nr. 3486 din data de 17 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații pârâți C. N. D., M. P. și A. Națională pentru Restituirea Proprietăților.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul reclamant P. M. G., lipsind recurenta pârâtă C. Națională pentru Compensarea Imobilelor ( fost C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor) și intimații pârâți C. N. D., M. P. și A. Națională pentru Restituirea Proprietăților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care ;

Partea prezentă arată că nu mai are alte cereri de formulat și probe de administrat, împrejurare față de care instanța declară închisă faza probatorie, apreciindu-se îndeplinite dispozițiile art. 150 Codul de procedură civilă, reține cauza spre soluționare și acordă cuvântul părții prezente pentru a pune concluzii asupra recursurilor ;

Recurentul reclamant P. M. G., depune concluzii scrise și solicită admiterea recursului formulat de această parte, conform motivelor expuse pe larg în concluziile scrise depuse la dosar, obligarea pârâtei să emită decizia privind măsuri reparatorii, conform sentinței civile nr.237/21.09.2011. Cu privire la recursul formulat de pârâta C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR, solicită respingerea recursului, ca nefondat . Fără cheltuieli de judecată.

CURTEA

Asupra recursurilor de față:

Prin Sentința nr. 3486 din data de 17 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._ , s-a luat act de modificarea cererii de chemare în judecată, în sensul renunțării la acțiune față de pârâții M. P., cu domiciliul procesual în București, Calea Floreasca, nr. 202, sector 1, director al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților și Crinuța G., cu domiciliul procesual în București, Calea Floreasca, nr. 202, sector 1, președinte al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.

A admis în parte cererea formulată de reclamantul P. M G., domiciliat în . M., împotriva pârâtei C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, cu sediul în București, Calea Floreasca, nr. 202, sectorul 1.

A obligat pârâta să emită decizia privind acordarea de măsuri reparatorii în echivalent reclamantului în cotă de 1/1, conform sentinței civile nr. 237/21.09.2011, definitivă și irevocabilă, pronunțată de Tribunalul M., în dosarul nr._ .

A admis excepția prematurității capătului de cerere privind obligarea intimatelor la emiterea titlului de plată și plății despăgubirilor aferente.

A respins capătul de cerere privind obligarea intimatelor la emiterea titlului de plată, plata despăgubirilor aferente și conversia în acțiuni, formulat de reclamantul P. M G.,domiciliat în .. M. împotriva pârâtelor C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, cu sediul în București, Calea Floreasca, nr. 202, sectorul 1 și A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, cu sediul în București Calea Floreasca, nr. 202 sector 1.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamantul a precizat cererea de chemare în judecată la termenul din data de 15.04.2013, în sensul că acesta înțelege să cheme în judecată numai instituțiile de drept public, iar nu și persoanele fizice în calitate de directori ai acestor instituții.

Astfel, instanța va lua act de aceste precizări, care constituie o modificare a cererii de chemare în judecată, conform prevederilor articolului 132 din Codul de procedură civilă, urmând a pronunța soluția numai împotriva celor două instituții de stat. Instanța va lua act de această modificare, ținând cont de faptul că a fost solicitată în termenul legal – până la prima zi de înfățișare, iar pârâții nu s-au opus cererii, procesul civil fiind guvernat de principiul disponibilității.

În ceea ce privește fondul cauzei, instanța constată că prin sentința civilă cu numărul 237/21.09.2011 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul cu numărul_, irevocabilă prin nerecurare – filele 6,7 și 8 din dosarul cu numărul_, au fost anulate parțial dispozițiile anterioare ale Pârâtei comunei Izvorul Bârzii, dispunându-se ca reclamantului să i se admită acordarea măsurilor reparatorii în cotă de 1/1, iar nu de 3/8 cum se dispusese inițial.

În cauza de față, așa cum reiese din conținutul cererii introductive – fila 5 din dosarul cu numărul_ cât și al precizării acțiunii –fila 9 din dosar_, reclamantul a solicitat ca pârâtele să-i emită decizia de plată și să efectueze conversia în acțiuni în urma hotărârii judecătorești de mai sus, care are putere de lege față de pârâte.

Conform dispozițiilor articolului III din titlul VII al Legii cu numărul 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, se suspendă emiterea titlurilor de plată prevăzute în titlul VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea nr. 247/2005, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările și completările ulterioare, până la data de 15 mai 2013.

În acest fel, instanța reține că solicitarea petentului formulată înainte de data de 15 mai 2013 de emitere a titlului de plată și ulterior de plată a despăgubirilor sau de conversie în acțiuni este prematură, reclamantul acționând înainte de împlinirea termenului legal.

Prin urmare, instanța va admite excepția prematurității cererii privind obligarea intimatelor la emiterea titlului de plată, plata despăgubirilor aferente și conversia în acțiuni, formulat de reclamant, excepție invocată de pârâte.

În același timp, în afara acestor prevederi legale, instanța constată că în prezent reclamantul deține o hotărâre judecătorească care îi consfințește dreptul de a primi o decizie de acordare a despăgubirilor în cotă de 1/1.

Această decizie însă nu a fost pusă în practică, prin emiterea vreunui act în acest sens. Ori, efectul hotărârii judecătorești este puterea sa de lucru judecat și obligativitatea sa. De la data pronunțării, hotărârea produce efecte întocmai unei legi. În cauza de față, reclamantul nu s-a bucurat de acest efect al hotărârii judecătorești.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantul P. M. G. și C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

În motivarea recursului reclamantul P. M.G. a arătat în sinteză: în mod nelegal s-a dmis excepția de prematuritate și s-a respins capătul de cerere privind obligarea intimatelor la emiterea titlului de plată, plata despăgubirilor aferente și conversia în acțiuni, OUG nr. 8/2007 prevăzând urgentarea măsurilor reparatorii, ordinea de selectare va fi în ordinea depunerii ( iar el a fost printre primii depunători), hotărârile judecătorești se tratează cu prioritate; art. 282 alin 1 și 2 îi incriminează pe pârâți deoarece au încălcat în mod repetat Legea nr. 10/2001 și 247/2005, deoarece au înregistrat cele două dispoziții nr. 42 și 43 depuse la Prefectura M. în același moment la o diferență de_ numere cu încălcarea Legii nr. 247/2005 art. 22 și art. 4 alin 1- 4 din OUG nr. 81/2007, al căror conținut l-a redat; conform art. 282 alin 1 și 2 C.proc.civ. care este instrumentul probator al actului depus de ANRP deoarece toate aceste argumente nefondate, acceptate de instanță fără analiza Legii nr.10/2001, 247/2005, OUG nr. 81/2007, Legea nr. 117/2012, art.III alin 1 și 2 ; instanța a indicat art.III din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 deși este art. III din Legea nr. 117/2012 prin care se suspendă emiterea titlurilor de plată dar de conversia în acțiuni a omis sau intenționat nu a reținut întreaga Lege nr. 117/04.07.2012; instanța a interpretat greșit termenul de prematur, ceea ce ar însemna să-i dea din nou în judecată după ce au trecut 15 ani iar fapta de abuz în serviciu s-a săvârșit în anul 2005 când s-au înregistrat dosarele la 11 862 numere unul d eceșălalt; De asemenea s-a încălcat Legea nr. 247/2005 sau Legea nr. 10/2001 art.22 și art. 4 pentru a-i reduce cota de la 1/1 la 3/8 în anii 2008-2009 când se emiteau titluri de plată; respingând cererea de obligare la emiterea titlului de plată sau conversia în acțiuni se tergiversează și se amână la infinit emiterea titlurilor; pârâta avea obligația să-i convertească titlurile de plată în acțiuni, conform Legii nr. 117/2012, pentru a se bucura de un drept stabilit prin hotărârea judecătorească nr. 237/21.09.2011; deși obligă pârâta să-i emită o decizie de măsuri reparatorii, instanța nu stabilește un termen sau o dată, lăsând posibilitate pârâților să amâne și să tergiverseze la nesfârșit cele două hotărâri judecătorești; a solicitat să se corecteze eroarea și să se oblige pârâta să se conformeze noii Legi nr. 165/2013, Capitolul VI Dispoziții Tranzitorii și finale art. 41-(1).

Recursul nu a fost motivat în drept.

A atașat extras Legea nr.117/2012; Decizia nr. 3486/17.04.2013 a Tribunalului M..

În recursul său pârâta C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a arătat că hotărârea este netemeinică și nelegală pentru următoarele: În ceea ce privește termenul de suspendare prevăzut de OUG nr. 4/2012 aprobată prin Legea nr. 117/2012, așa cum rezultă din nota de fundamentare, în perioada de suspendare prelungită până la data de 15.05.2013 urmează a fi adoptat un act normativ ceea ce justifică oprirea procedurilor de acordare a despăgubirilor. Prin actul normativ sus amintit legiuitorul a stabilit suspendarea emiterii deciziilor de către CCSD, suspendarea emiterii titlurilor de conversie de către ANRP, precum și suspendarea oricăror proceduri cu privire la evaluarea imobilelor. Suspendarea procedurilor de emieter a titlurilor de despăgubire urmărește implementarea Hotărârii CEDO din cauza-pilot M. Astanasiu și alții împotriva României. Prin această suspendare nu s-a urmărit doar amânarea momentului la care se vor emite titlurile de plată, ci și blocarea acestor operațiuni pentru intervalul de timp necesar atât pentru reformarea legislației în acest domeniu, cât și pentru găsirea resurselor necesare plății despăgubirilor. Măsurile propuse nu aduc o restrângere a drepturilor persoanelor îndreptățite, ci prevăd acordarea unui interval de timp în vederea identificării de către statul român a măsurilor necesare pentru continuarea procesului de acordare a despăgubirilor, în contextul epuizării Fondului Proprietatea și în vederea corelării cu momentul adoptării proiectului de act normativ privind implementarea hotărârii pilot a CEDO. O asemena măsură nu contravine Convenției Europene a Drepturilor Omului și Protocolului adițional nr. 1, pentru că statul român a aplicat același principiu tuturor celor aflați în situații identice și s-a încadrat în limitele de apreciere ale impactului economic al măsurilor asupra amsamblului statului, astfel încât măsura legislativă este justificată. Prin instituirea unui termen obligațiile prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 sunt afectate de un termen suspensiv în curs de desfășurare.

Având în vedere . Legii nr. 165/2013 a solicitat să fie avute în vedere disp. art. 4 din acest act normativ conform căruia dispozițiile prezentei legi se aplică ...cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii. Prin acest act normativ s-a înființat C. Națională pentru Compensarea Imobilelor care preia atribuțiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. În privința termenului în care C. Națională are obligația de a soluționa dosarele de despăgubire înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale, a arătat că art.34 alin 1 din Legea nr. 165/2013 stabilește un termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a noii legi. În speță, etapa transmiterii și a înregistrării dosarelor au fost parcurse în ceea ce privește dosarul aferent Dispoziției nr. 43/2005 înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 3888/CC și dosarul aferent Dispoziției nr. 42/2005 înregistrat sub nr._/CC. Întreaga documentație urmează a fi completată cu documentele necesare evaluării construcției în vederea aplicării grilei notariale potrivit alin 6 al art. 34 din Legea nr. 165/2013.

În drept au fost invocate disp. art. 304 pct.9 și art. 304 ind 1 C.proc.civ. raportat la dispozițiile Legii nr. 10/2001 R, Legea nr. 247/2005, HG nr. 1095/2005, art. 299 din C.proc.civ. și s-a solicitat și judecata în lipsă.

Curtea a conceptat în cauză C. Națională pentru Compensarea Imobilelor care a preluat atribuțiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în temeiul dispozițiilor Legii nr.165/2013 care a depus întâmpinare prin care a solictat respingerea recursului reclamantului P. M. G. ca nefondat.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenți și a apărărilor cuprinse în întâmpinări, Curtea apreciază că recursurile sunt nefondate pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Recurentul-reclamant a investit instanța de fond cu acțiunea având ca obiect obligarea pârâtei CCSD la emiterea deciziei privind acordarea de măsuri reparatorii în echivalent în cotă de 1/1, conform Sent. civ. nr. 237/21.09.2011, definitivă și irevocabilă pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._ precum și obligarea pârâtelor CCSD și ANRP la emiterea titlului de plată în dosarele nr. 3888/CC și_/CC, plata despăgubirilor aferente și conversia în acțiuni.

Prima instanță a admis în parte cererea reclamantului, respectiv a obligat pârâta C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, să emită decizia privind acordarea de măsuri reparatorii în echivalent reclamantului în cotă de 1/1, conform sentinței civile nr. 237/21.09.2011, definitivă și irevocabilă, pronunțată de Tribunalul M., în dosarul nr._ . A admis excepția prematurității capătului de cerere privind obligarea intimatelor la emiterea titlului de plată și plății despăgubirilor aferente și a respins acest capăt de cerere împotriva pârâtelor C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, pentru considerentele expuse mai sus.

În ceea ce privește recursul reclamantului, acesta critică soluția pentru aplicarea greșită a legii susținând în sinteză că în mod nelegal s-a admis excepția de prematuritate și s-a respins capătul de cerere privind obligarea intimatelor la emiterea titlului de plată, plata despăgubirilor aferente și conversia în acțiuni.

Critica nu este fondată.

O hotărâre este dată cu aplicarea greșită a legii, adică cu interpretarea eronată a normei juridice aplicabile, atunci cînd instanța, recurgând la textele de lege aplicabile litigiului, le-a dat o greșită interpretare sau faptele reținute au fost greșit calificate, în raport cu exigențele textelor de lege.

În cauză, în mod corect prima instanță a reținut prematuritatea acțiunii în raport cu pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților. Astfel, conform dispozițiilor articolului III din Legea nr. 117/2012 „(1) Se suspendă emiterea titlurilor de plată prevăzute în titlul VII Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările și completările ulterioare, până la data de 15 mai 2013”.

În raport de textul de lege, solicitarea petentului de emitere a titlului de plată și ulterior de plată a despăgubirilor sau de conversie în acțiuni, formulată la data de 18.07.2012, este anterioară datei de 15 mai 2013, fiind deci prematură, reclamantul acționând înainte de împlinirea termenului legal.

Celelalte susțineri ale recurentului vizează modul în care C. a soluționat capătul de cerere privind acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, dar acest capăt a fost admis de prima instanță, astfel că criticile sunt lipsite de obiect.

Faptul că în hotărârea pronunțată nu s-a stabilit un termen de executare a obligației de către pârâtă nu poate constitui motiv de nulitate, hotărârea urmând a fi pusă în executare de către recurent, în condițiile legii.

În ceea ce privește recursul pârâtei CCSD ( CNCI) Curtea reține următoarele:

În ceea ce privește starea de fapt, din susținerile recurentului coroborat cu întâmpinarea pârâtei f. 121 și urm. d.f Curtea reține că dosarele nr.3887/CC și_/CC au fost analizate sub aspectul verificării legalității cererii de restituire în natură constatându-se că reclamantul nu face dovada calității sale de notificator pentru o cotă parte din imobilul pentru care Primăria a emis dispozițiile nr. 43/2005 și 42/2005. Ulterior Primăria a emis două dispoziții respectiv nr. 281/2010 și 247/2010 prin care au fost propuse măsuri reparatorii domnului P. M G. doar pentru cota de 3/8 din imobilele solicitate. Dosarele de despăgubire au fost înaintate la evaluator în vederea întocmirii rapoartelor de evaluare, rapoarte ce s-au întocmit dar nu au fost acceptate de reclamant. Ulterior reclamantul a depus Sent.civ.nr. 237/21.09.2011 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._ prin care s-a admis contestația formulată de P. M. G. în contradictoriu cu Primăria comunei Izvoru, .. Au fost anulate parțial dispozițiile nr. 247/10.09.2010 și 281/05.11.2010 emise de intimată, cu privire la cota ce i se cuvine contestatorului, respectiv 1/1 în loc de 3/8 și a menținut restul dispozițiilor. Din adresa nr._/700/7332/RG/07.03.2012 f.46 d.f. Curtea reține că Dosarele nr.3887/CC și_/CC au fost analizate și transmise unui evaluator urmând a fi supuse analizei Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, pentru cota de 1/1 conform Sentinței civile nr.237/21.09.2011 pronunțată de Tribunalul M., raportul de evaluare fiind depus la f. 51-57 d.f.. Din aceeași adresă rezultă că C. a fost convocată pentru data de 14.12.2011 dar nu s-a întrunit la data respectivă, fiind convocată ulterior pentru data de 09.03.2012.

La data de 17 05 2013 a fost publicată în Monitorul Oficial Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.

Potrivit art. 4 din acest act normativ- Dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi.

În consecință, acest act normativ reglementează noul cadru legislativ prin prisma căruia vor fi analizate motivele de recurs și legalitatea obligației Comisiei Naționale la emiterea Titlului de despăgubire astfel cum a fost solicitat de reclamant prin acțiunea introductivă .

Potrivit Art. 41 alin. (1) din lege ,,Plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de . prezentei legi, precum și a sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești, rămase definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi, se face în termen de 5 ani, în tranșe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014. (2) Cuantumul unei tranșe nu poate fi mai mic de 5.000 lei.(3) Pentru îndeplinirea obligațiilor stabilite la alin. (1), C. Națională emite titluri de despăgubire, prin aplicarea procedurii specifice Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor,,.

Din interpretarea dispozițiilor legale sus expuse rezultă că și C. Natională poate emite Titluri de despăgubire în procedura veche specifică Comisiei Centrale constituită potrivit legii nr. 247/2005, însă doar în ipotezele art. 41 alin.1, adică doar pentru dosarele aprobate de CNSC .

În cauză este vorba de un dosar aprobat, în sensul legii noi, întrucât vechea comisie a examinat legalitatea privind nerestituirea în natură și, neconstatând nici o nelegalitate sau neclaritate cu privire la dosar, ci doar cu privire la cota de 1/1, clarificată prin hotărâre judecătorească, a propus ca acesta să intre în următoarea etapă, cea a evaluării.

Astfel, așa cum s-a arătat mai sus chiar recurenta, recunoaște că prin depunerea hotărârii judecătorești dosarele au fost complete și s-au stabilit 2 sedințe ale Comisiei având pe agenda de lucru dosarele de despăgubire în cauză, respectiv la data de 14.12.2011 și 09.03.2012.

În atare situație, cum vechea comisie nu și-a îndeplinit obligația de a evalua și emite titlul de despăgubiri ., iar noua comisie, care a preluat atribuțiile vechii comisii, trebuie să îndeplinească aceleași proceduri ca și vechea comisie, prin obligarea noii comisii la emiterea titlului de despăgubiri nu se contravine noilor proceduri stabilite prin noua lege.

În raport de considerentele de fapt și de drept de mai sus, și în baza art. 312 alin. 1 teza a II a C.proc .civ., raportat la disp. art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004, Curtea urmează a respinge recursurile formulate de reclamantul P. M.G. și respectiv pârâta C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR ( fost C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor) ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursurile formulate de reclamantul P. M. G. și respectiv de pârâta C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR( fost C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor), împotriva sentinței nr. 3486 din data de 17 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâții C. N. D., M. P. și A. Națională pentru Restituirea Proprietăților.

Irevocabile.

Pronunțată în ședința publică de la 06 Noiembrie 2013 .

Președinte,

C. P.

Judecător,

L. B.

Judecător,

L. C. M. Z.

Grefier,

T. A.

Red.Jud.C.P.

T.A. 12 Noiembrie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţia de a face. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA