Anulare act administrativ. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2013/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 25-09-2013 în dosarul nr. 16429/95/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
Decizia Nr._/2013
Ședința publică de la 25 Septembrie 2013
Președinte L. G.
Judecător N. O.
Judecător D. L.
Grefier M. C.
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE TG.J. – în prezent DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. – ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE GORJ împotriva sentinței nr.1781/2013 din 19 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă G. E. R. și intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU BUCUREȘTI.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, constatând cauza în stare de judecată, Curtea reține recursul spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului constată următoarele:
Prin sentința nr.1781/2013 din 19 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta G. E. R., în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice Tg.J. și Administrația F. de Mediu, fiind obligată pârâta AFP Tg-J. la plata sumei de 1689 lei cu titlul de taxă pentru emisii poluante. Au fost respinse excepțiile inadmisibilității și tardivității. S-a respins capătul de cerere privind actualizarea sumei cu indicele de inflație. S-a respins acțiunea față de pârâta AFM București. S-a luat act că nu solicită cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Tg. J., criticând-o ca netemeinică și nelegală.
Recurenta a susținut că în cauză s-a invocat excepția tardivității acțiunii, motivat de faptul că reclamantul nu a contestat titlul de creanță, fiind incidente dispozițiile art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
Recurenta a învederat că instanța de fond a asimilat greșit documentele de plată a taxei, cererea de restituire, răspunsul organului fiscal, adresa, ca fiind acte administrative tipice sau asimilate, ce au dus la vătămarea unui drept al reclamantului.
A susținut că decizia necontestată de reclamant la D.G.F.P. Gorj, potrivit art. 205 din O.G. nr. 92/2003, ar fi dus la inadmisibilitatea acțiunii.
A arătat recurenta că instanța de fond a reținut și interpretat răspunsul organului fiscal ca „un refuz explicit, nelegal, manifestat în regim de putere publică”, calificând răspunsul ca un „refuz de soluționare”, răspunsul fiind destul de explicit și soluționând cererea reclamantului în termen legal.
Referitor la fondul cauzei, a susținut că sentința este netemeinică și nelegală, întrucât instanța de fond a considerat încasarea taxei în mod nelegal, menționându-se ca temei al restituirii norme comunitare, în favoarea normelor național fiscale.
De altfel, reclamantul ar fi trebuit să producă probe din care să rezulte că taxele pe care le aplică statul român sunt superioare celor din statul din care reclamantul și-a achiziționat autoturismul.
Totodată, recurenta pârâtă a susținut că nu există alte prevederi legale în vigoare care să dispună restituirea potrivit OUG 50/2008. Mai mult, suma a fost încasată de AFM, obligând la restituirea AFP, care este doar organul fiscal ce stabilește cuantumul sumei achitate și necontestate, conform art.17 din OUG 196/2008, nefiind beneficiarul sumei, potrivit art.1 din OUG 50/2008, însă fără a fi anulate acte emise de acest organ fiscal.
Achitarea sumei și ulterior restituirea sumei cu dobânzi, nefondat dispusă de instanță, nu poate fi considerat un prejudiciu pe care organul fiscal l-a cauzat reclamantului, motivat de prevederile art.1082-1084 C.civ., coroborat cu prevederile Codului de procedură fiscală.
Recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței, cu motivația că instanța de fond a obligat nefondat doar organul fiscal la restituire și a respins acțiunea nefondat față de AFM, iar, pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca netemeinică și nefondată față de organul fiscal.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 și urm. C.proc.civ., coroborate cu dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 și OG nr.92/2003.
Recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
În cauză nu s-a depus întâmpinare.
Analizând sentința prin prisma motivelor de recurs formulate și dispozițiilor legale incidente, Curtea reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei Administrația F. pentru Mediu București, alături de AFP Tg.J., la restituirea taxei de poluare, apreciată ca fiind contrară normelor comunitare .
Prin sentința recurată, în temeiul art.18 din Legea 554/2004, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea față de pârâta Administrația F. pentru Mediu București, reținându-se că părțile nu au formulat cererile în condițiile art. 49-66 și 112 c.p.civ., nefiind justificat interesul soluționării cauzei raportat la terța persoană (AFM București), care nu are calitatea de emitent al actului administrativ contestat, întrucât instanța de fond nu a fost investită cu analiza legalității și temeiniciei vreunui act emis de această instituție, cu atât mai mult cu reclamantul nu a făcut dovada că a adresat acestei pârâte o cerere ce a fost soluționată nefavorabil sau nu a fost soluționată, deci nu există un refuz nejustificat de soluționare din partea pârâtei AFM București.
De asemenea, s-a reținut că, indiferent de modalitatea de gestionare a sumelor încasate cu titlu de taxă pe poluare, restituirea sumelor încasate cu titlu de taxă pe poluare se face urmare cererii contribuabilului depusă la organul fiscal căruia îi revine competența de administrare a creanțelor bugetare, pentru sumele prevăzute în articolul 117 Cod procedură fiscală, în acest sens fiind dispozițiile din Ordinul 1899/2004 și art.33 din OG nr.92/2003. Faptul că această pârâtă gestionează într-adevăr sumele cu titlu de taxă pe poluare, conform art. 1 din OUG nr. 50/2008 nu echivalează însă cu autoritatea competentă să stabilească și să calculeze taxa, atribuție ce revine conform art. 7 din OUG nr. 50/2008 autorităților fiscale, singurele competente în acest sens și raportat la art. 3 lit. b din HG nr. 686/2008 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 50/2008. Reclamantei nu i se poate opune relația dintre Administrația F. pentru Mediu București și administrația finanțelor publice, acesta având un raport juridic doar cu instituția care a calculat taxa pe poluare și a refuzat restituirea.
Curtea constată însă că motivul de recurs formulat de recurenta pârâtă, referitor la greșita respingere a acțiunii față de pârâta Administrația F. pentru Mediu București este întemeiat.
Reclamantul a fost cel care a solicitat calculul taxei de poluare, iar calculul s-a efectuat în baza declarațiilor reclamantei referitoare la baza de taxare corespunzătoare caracteristicilor tehnice ale autovehiculului din proprietatea acesteia.
Taxa rezultată din calculul efectuat a fost plătită de reclamant în contul fondului de mediu ca urmare a deciziei de calcul a organului administrativ fiscal, având în vedere că taxa de poluare figurează la categoria veniturilor aferente fondului special de mediu, fiind colectată de acest fond special ce este administrat de autoritatea statului instituită în acest scop și reprezentată de Administrația F. pentru Mediu.
Administrația F. pentru Mediu are în cauza de față calitate procesuală pasivă, având în vedere că raportul juridic de drept material fiscal dedus judecății este reglementat de dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008, fondul pentru mediu fiind beneficiarul taxei de poluare, taxă pe care reclamanta solicită să-i fie restituită.
O.U.G. nr. 50/2008 privind instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule este actul normativ care reglementează acest tip de taxă și care în art. 5 alin. 4 prevede că „taxa se plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru Mediu”.
Totodată Normele Metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 50/2008 aprobate prin H.G. nr. 686/24.06.2008 dispun în art. 3 alin. 6 că, în ultima zi lucrătoare a lunii, unitățile Trezoreriei Statului transferă în contul 50.17 „Disponibil al fondului pentru mediu” deschis pe numele Administrației F. pentru Mediu, sumele colectate cu titlu de taxă de poluare.
Așadar, sumele datorate cu titlu de taxa de poluare se calculează de organul fiscal competent din subordinea ANAF (art. 3 alin. 1 lit. a din Normele Metodologice), se achită la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal competent, dar se virează în contul Administrației F. pentru Mediu.
Cum potrivit art. 1 alin. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 sumele încasate cu titlu de taxa de poluare pentru autoturism se constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în mod greșit instanța de fond a respins ca neîntemeiată acțiunea față de această pârâtă.
Administrația F. pentru Mediu este autoritatea publică care gestionează sumele colectate cu titlu de taxă de poluare, are calitate procesuală pasivă și aceasta pornind și de la faptul că procesul din cauza de față cuprinde și faza de executare a hotărârii instanțelor, iar raportul juridic litigios dedus judecății are ca obiect restituirea taxei de poluare, considerată de reclamantă contrară normelor comunitare și plătită în contul fondului de mediu.
Pe fondul cauzei, Curtea reține următoarele:
Cererea reclamantului este grefată pe incompatibilitatea dispozițiilor Legii nr. 9/2012 cu cele ale Tratatului CE, cu consecința nelegalității taxei, cerere care a fost analizată corect de către instanța de fond.
Conform art. 4 alin.1 lit. a din Legea nr. 9/2012, obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule intervine cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare.
Prin Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, a fost abrogată O.U.G. 50/2008 începând cu data de 13.01.2012, iar prin modificările aduse noului act normativ prin O.U.G. 1/2012 publicată în Monitorul Oficial nr. 79/31.01.2012, s-a prevăzut că aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012 ce instituie obligația de plată a taxei cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării, se suspendă în perioada 31 ianuarie 2012 - 1 ianuarie 2013.
Ca urmare a suspendării obligației de plată a taxei pe poluare pentru anumite categorii de autovehicule, subzistă caracterul discriminatoriu al regimului fiscal aplicabil la înmatricularea în România a unui autoturism second hand achiziționat dintr-un stat membru al U.E., reglementat prin Legea nr. 9/2012, prin prisma dispozițiilor art. 110 TFUE.
Or, după aderarea României la Uniunea Europeană, orice prevedere din dreptul național trebuie să dea prioritate regulilor de drept european, iar autoritățile statale au obligația de a respecta dreptul european.
Compatibilitatea dispozițiilor interne cu prevederile comunitare incidente a fost analizată corect de instanța de fond, criticile recurentelor pe aceste aspecte fiind nefondate.
Conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, noțiunea de taxă cu efect echivalent constă în orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia, iar un sistem de taxare care să fie considerat compatibil cu art. 110 (fost art. 90) din Tratatul Comunității Europene, trebuie să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare, naționale și să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.
Textul art. 110 din Tratatul C.E se referă la produsele provenind din alte state membre și supuse unor impozite interne, de orice natură, superioare celor care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare, ori Statul Român nu percepe taxa de poluare produselor naționale similare, respectiv pentru autovehiculele deja înmatriculate în România (second-hand) cu ocazia vânzărilor ulterioare.
La data de 7 aprilie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat o hotărâre preliminară în cauza I. T. c. Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația F. pentru Mediu și Ministerul Mediului, afacerea C-402/09, ca urmare a cererii de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu la 18 iunie 2009. Interpretarea instanței europene privește compatibilitatea cu art. 110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul O.U.G. nr. 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 - 14 decembrie 2008.
La data de 07 iulie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în Cauza C-263/10, cauza N., asupra interpretării art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE) pornind de la mai multe întrebări adresate Curții de Tribunalul Gorj sesizat cu o cerere de restituire a taxei pe poluare în care reclamantul a invocat că taxa în cauză este incompatibilă cu articolul 110 TFUE.
Prin această hotărâre, Curtea a reluat considerentele expuse în hotărârea în cauza C-402/09 T., considerând că modificările succesive aduse O.U.G. nr. 50/2008 prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/_, O.U.G. nr. 7/2009 și O.U.G. nr. 117/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, condiții în care reglementarea menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
În opinia Curții, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată, interdicția de a aplica impozite mai mari produselor provenind din alte state membre în raport cu taxele aplicate produselor naționale, prevăzută de art. 110 TFUE, trebuie să se aplice de fiecare dată când taxa respectivă este de natură să descurajeze importul de bunuri provenite din alte state membre, favorizând producția națională.
Curtea a apreciat că toate versiunile de modificare a O.U.G. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, similare cu cele puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie.
Curtea a reamintit că obiectivul protecției mediului ar putea fi realizat, fără favorizarea produselor naționale, prin stabilirea unei taxe anuale, aplicabilă oricărui vehicul pus în circulație în România.
Astfel, Curtea a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa de poluare) doar autovehiculelor înmatriculate pentru prima dată în România după . O.U.G. nr. 50/2008, deși nediscriminatorie, creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini de ocazie existente pe piața națională anterior O.U.G. nr. 50/2008.
Decizia instanței europene confirmă jurisprudența Curții creată prin pronunțarea hotărârii în cauza C-402/09, T., prin care aceasta a arătat că art. 110 TFUE se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Taxa pe poluare instituită prin dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 pentru autoturismele de ocazie din achiziții intracomunitare este contrară dreptului comunitar, decizia Curții fiind obligatorie pentru instanța din România ce a adresat întrebarea preliminară și în egală măsură pentru toate instanțele naționale care sunt sesizate cu o problemă similară.
În contextul creat prin pronunțarea hotărârilor Curții de Justiție a Uniunii Europene (cauza T. din 7 aprilie 2011, cauza N. din 07 iulie 2011), care au stabilit că taxa de poluare reglementată de O.U.G. nr. 50/2008 contravine prevederilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, principiul supremației dreptului european determină concluzia că aceste din urmă dispoziții legale prevalează.
După aderarea României la Uniunea Europeană, orice prevedere din dreptul național trebuie să dea prioritate regulilor de drept european, iar autoritățile statale au obligația a respecta dreptul european.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 312 Cod procedură civilă de la 1964, Curtea va admite recursul, va modifica sentința, în sensul că va admite acțiunea și față de pârâta AFM București, pe care o va obliga, în solidar cu pârâta AFP Tg.J., la plata sumei de 1689 lei, cu titlu de taxă emisii poluante, către reclamantă, urmând a fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE TG.J. – în prezent DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. – ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE GORJ împotriva sentinței nr.1781/2013 din 19 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă G. E. R. și intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU BUCUREȘTI.
Modifică sentința, în sensul că admite acțiunea și față de pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU București, pe care o obligă, în solidar cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE TG.J., la plata sumei de 1689 lei, cu titlu de taxă emisii poluante, către reclamantă.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 25 Septembrie 2013.
Președinte, L. G. | Judecător, N. O. | Judecător, D. L. |
Grefier, M. C. |
red.jud.DL/ex.2
tehnored.M.C. 01 Octombrie 2013
| ← Pretentii. Decizia nr. 9094/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr.... → |
|---|
