Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr. 979/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 979/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 05-02-2013 în dosarul nr. 3431/95/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 979/2013
Ședința publică de la 05 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. C.
Judecător C. M.
Judecător A. I. A.
Grefier P. F.
x.x.x
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul P. O. TG. – CĂRBUNEȘTI împotriva sentinței nr.3582 din 14 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant D. O. și intimatul pârât C. L. TG-CĂRBUNEȘTI.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul reclamant D. O., lipsind recurentul pârât P. O. TG. – CĂRBUNEȘTI și intimatul pârât C. L. TG-CĂRBUNEȘTI.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, apreciindu-se dosarul în stare de soluționare, s-a acordat cuvântul asupra recursului.
Intimatul reclamant D. O. solicită respingerea recursului.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr.3582 din 14 septembrie 2012, Tribunalul Gorj a admis acțiunea formulată de reclamantul D. O. în contradictoriu cu pârâții P. O. Tg.Cărbunești și C. L. Tg-Cărbunești.
S-a anulat în parte dispoziția 133/28.02.2012, emisă de P. Orașului Tg-Cărbunești, cu privire la reclamantul D. O..
Pentru a pronunța această sentință s-a reținut că măsurile dispuse prin decizia nr. 1165/2011 și decizia 2259/20.12.2011 ale Camerei de Conturi Gorj, cu privire la reclamant, vizează o parte a drepturile bănești salariale cuvenite acestuia pentru munca prestată în realizarea funcției publice a autorității administrative verificată și reprezentată de P. Orașului Tg - Cărbunești pentru anii auditați .
Drepturile salariale ale reclamantului au fost prevăzute în execuția bugetului local al Consiliului L. Tg - Cărbunești pentru anii bugetari auditați la care se referă misiunea de audit financiar desfășurată la entitatea administrativ teritorială, conform obiectivelor tematice de control .
Drepturile bănești imputate reclamantului prin dispoziția Primarului Orașului Tg - Cărbunești nr. 133/28.02.2012, emisă în baza măsurilor dispuse prin decizia nr. 1165/2011 și decizia 2259/20.12.2011 a Camerei de Conturi Gorj, au fost încasate de reclamant ca drepturi salariale ( sub forma unor sporuri la salariu ).
Măsura luată de primar pentru a emite dispoziția de imputare criticată de reclamant, s-a apreciat de instanță că este nelegală, având în vedere că încalcă dispozițiile art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Pentru a nu fi încălcate dispozițiile art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, autoritatea administrativă reprezentată de instituția Primarului Orașului Tg - Cărbunești, când s-a pus în discuție salariul pentru munca efectuată de reclamant în realizarea funcției publice, nu putea dispune cu privire la o componentă a salariului încasat de acesta, conform cu dispozițiile legale aplicabile la data efectuării muncii prestate de reclamant în realizarea funcției publice, având în vedere că marja de apreciere a organului administrativ este „zero” când măsura administrativă vizează un drept fundamental al reclamantului prevăzut de CEDO .
Salariul reclamantului, considerat ca fiind necuvenit de constatările activității de audit financiar, la data plății către reclamant a respectat prevederile legale în baza cărora a fost stabilit și impozitat și s-au plătit CAS, CASS, etc. ..(aferente salariului ), astfel că s-au plătit creanțele financiar bugetare aferente fiecărui leu din restul de plată încasat de reclamant, dovedindu-se astfel că restul de plată din salariul reclamantului a reprezentat un bun la data încasării lui, așa cum cele aferente salariului reclamantului ( impozit, CAS, CASS, etc …) au reprezentat creanțe financiar bugetare legal calculate la salariul reclamant și plătite bugetelor respective .
În acest sens, bunul – restul de plată din salariul pentru munca efectuată de reclamant, în realizarea funcției publice a autorității publice pentru anii auditați financiar, a reprezentat o cheltuială bugetară din categoria cheltuielilor de personal, pe lângă cele aferente salariului ( impozit, CAS, CASS, etc …) .
Salariul reclamantului a fost plătit de autoritate la nivelul restului de plată, respectându-se execuția bugetară pentru anii bugetari auditați, respectându-se astfel dispozițiile art.1 din Protocolul nr.1 al CEDO . cu privire la un bun, salariul reclamantului la nivelul restului de plată, fiind considerat un bun de P. orașului Tg - Cărbunești, ca ordonator principal de credite, la data plății .
Potrivit dispozițiilor art.1 din Protocolul nr.1 al CEDO, orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
S-a considerat că prin constatările auditului financiar cu privire la salariul reclamantului nu s-au mai respectat dispozițiile art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului .
Astfel că, ce reclamantul a considerat că-i plata muncii prestate în realizarea funcției publice a autorității, fiind sigur că, salariul primit ca rest de plată i se cuvine de drept, acesta fiindu-i necesar, atât pentru recuperarea forței lui de muncă și pentru familia sa, cheltuindu-l ca un bun al său în acest sens, prin constatare Camerei de Conturi Gorj, salariul primit de reclamant în anii auditați nu ar mai fi un bun, ci un prejudiciu, cu privire la restul de plată din salariu reclamantului și cu privire la cele aferente restului de plată din salariu ( impozit, CAS, CASS, etc. ,,, ).
Pentru a stabili dacă sunt încălcate prevederile art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției, tribunalul a analizat mai multe aspecte, după cum urmează: dacă pentru reclamant salariul pentru munca prestată în realizarea funcției publice a autorității pârâte este un „bun” sau o speranță legitimă, în sensul art.1 alin.1 din Protocolul nr. 1 la CEDO ; existența unei ingerințe a autorităților publice în exercitarea dreptului la respectarea bunului, ce a avut ca efect privarea reclamantului de bunul acestuia sau de speranța legitimă, în sensul celei de a doua fraze a primului paragraf al art.1 din Protocolul nr.1 la CEDO ; dacă sunt îndeplinite condițiile privării de proprietate, respectiv dacă ingerința este prevăzută de lege, dacă ingerința urmărește un scop legitim de interes general (a intervenit pentru o cauză de utilitate publică), dacă ingerința este proporțională cu scopul legitim urmărit, adică dacă s-a menținut un „just echilibru” între cerințele interesului general și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului (art.1 alin.1 Protocolul nr. 1, adițional la Convenție).
Tribunalul a apreciat că salariul reclamantului reprezintă un „bun” în sensul art.1 alin.1 Protocolul nr. 1 adițional la Convenție. În acest sens s-a avut în vedere jurisprudența Curții, care s-a pronunțat în nenumărate rânduri, chiar și împotriva României, în sensul că dreptul de creanță reprezintă un „bun” în sensul art.1 din Primul protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, dacă este suficient de bine stabilit pentru a fi exigibil sau dacă reclamanta poate pretinde că a avut cel puțin o „speranță legitimă” de a îl vedea concretizat.
Munca prestată de reclamant pentru realizarea funcției publice a autorității auditate în cauza de față a dat naștere la o creanță a reclamantului în sarcina autorității, creanță încasată de reclamant și care a luat naștere pentru fiecare minut muncit de reclamant pentru autoritatea pârâtă în realizarea funcției publice pentru anii auditați financiar .
Prin hotărârea din 15 iunie 2010, în cauza M. împotriva României (cererea nr._/05), Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat în mod expres în sensul că salariul reprezintă un „bun” în sensul art.1 alin.1 din Primul protocol.
Tribunalul a considerat că a existat o ingerință în exercitarea dreptului fiecărui reclamant la respectarea bunului, constând în imputarea salariului și lipsirea acestuia de dreptul salarial la nivelul restului de plată încasat ca fiind un bun al fiecăruia ce s-a cuvenit ca urmare a muncii prestate pentru realizarea funcției publice a autorității auditate .
Pentru a stabili dacă măsura administrativă a imputării salariului la nivelul restului de plată încasat de reclamant, ca fiind un bun stabilit de autoritate pentru munca prestată în anii auditați, respectă justul echilibru necesar și, în special, dacă nu obligă pe reclamant să suporte o sarcină disproporționată, s-a considerat că bunul salarial încasat de reclamant are o destinație prin natura sa, ce vizează în principal familia reclamantului, astfel că măsura imputării salariului încasat reprezintă o sarcină disproporționată asupra veniturile salariale viitoare ale fiecărui reclamant.
Procedându-se în acest fel, s-a adus atingere chiar substanței dreptului de proprietate al reclamantului, atingere care, în concepția instanței europene, este incompatibilă cu dispozițiile art.1 din Protocolul nr.1 la Convenție.
În aceste condiții, tribunalul a apreciat că, prin imputarea salariului reclamantului, au fost încălcate dispozițiile art.1 din Protocolul nr.1, având în vedere și faptul că sursa de proveniență a salariului reclamantului este munca prestată pentru realizarea atribuțiunilor funcției publice pentru care au fost încadrați de către autoritatea pârâtă, sursă de proveniență ( reprezentată de munca reclamantului ) ce se regăsește în costul serviciului public prestat de autoritatea administrativă pârâtă prin intermediul reclamantului la un nivel al salariului ( ca element al costului serviciului public, printre alte elemente de costuri materiale și umane ) mult mai mic decât ar trebui în mod normal să fie.
Salariul imputat reclamantului pentru realizarea acelorași atribuțiuni de serviciu ale funcției publice, atribuțiuni ce au fost efectuate de reclamant ca urmare a muncii prestate pentru realizarea funcției publice a autorității auditate, a determinat reducerea costului serviciului public prestat de autoritatea administrativă pârâtă, dar nu și efortul aceleiași munci prestate de reclamant, ce este considerat că, nu-i plătit corespunzător, ca urmare a sumelor de natură salarială imputate .
Efortul depus de reclamant pentru munca prestată, așa cum a fost dovedită starea de fapt în cauza de față, nu a putut fi justificat că ar fi fost mai mic de activitatea de audit financiar, cu referire la formarea surselor de finanțare ale bugetului de stat, aceasta pentru că generează un context excepțional pentru reclamant și familia acestuia, reclamantul fiind pus în situația de a nu-și mai putea recupera efortul depus pentru munca deja prestată, ce este singura sursă financiară pentru el și familia lui .
Obligația respectării bunului fiecărui reclamant reprezentat de salariu, a fost găsită de Curte în dispozițiile art.1 din Protocolul nr.1, dar explicația financiară a acestei obligații se poate găsi tot în noțiunea de bun, bun ce aparține unei persoane sau reprezintă o speranță legitimă a persoanei respective pentru activul patrimonial al persoanei ( al reclamantului ) .
Sursele financiare de finanțare în general, și cele bugetare în special, nu-s caracterizate ca fiind reprezentate numai de surse financiare de finanțare proprii, acestea putând fi completate temporar: de sursele financiare de finanțare atrase ; de sursele financiare de finanțare împrumutate ; etc. …, dar pentru toate sursele financiare de finanțare, în afară de cele proprii, se plătește ( se despăgubește ) de către cel care apelează la ele, având în vedere că orice dinamică ce are loc în domeniul economic, din punct de vedere patrimonial, trebuie să respecte justul echilibru (egalitatea patrimonială A (activ) = P (pasiv) economică și financiară ) .
Prin faptul că fiecărui reclamant nu i se respectă bunul salarial cuvenit pentru anii auditați, pentru care s-au calculat și plătit cele aferente salariului ( impozit, CAS, CASS, etc. ,,, ) pentru munca prestată în vederea realizării funcției publice de către autoritatea pârâtă, justul echilibru (egalitatea patrimonială A (activ) = P (pasiv) economică și financiară ) devine în patrimoniul fiecărui reclamant inecuația A (activ) < p="" (pasiv)="" ,="" ce ="" reprezintă ="" un ="" dezechilibru="" patrimonial ="" de ="" neacceptat="">
Ca urmare a acestei constatări și în aplicarea dispozițiilor art. 41 din Convenție, instanța a apreciat că reclamantul este îndreptățit să i se respecte salariul încasat ca rest de plată pentru anii auditați, având în vedere și faptul că pentru cele aferente salariului reclamantului ( impozit, CAS, CASS, etc.,,, ), creanțele financiar bugetare au fost plătite în anii bugetari auditați, dovedindu-se cu privire la partea din salariul primit de reclamant, ca rest de plată, ca fiind un bun în sensul CEDO.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs de pârâtul P. O. TG. – CĂRBUNEȘTI.
În motivare se arată că instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, fiind invocate dispozițiile art.304 pct 8 cod procedură civilă.
Un alt motiv de recurs este cel prevăzut de art.304 pct 7 cod procedură civilă în sensul că hotărârea nu cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se sprijină.
Recursul este fondat.
Reclamantul D. O. a investit instanța de contencios administrativ cu o cerere având ca obiect anularea în parte a Dispoziției nr.133/28.02.2012, act administrativ prin care se dispune recuperarea sumei de 1905 lei reprezentând spor de dificultate acordat membrilor comisiei locale de fond funciar în perioada 2008-2011.
Instanța de fond a reținut în cuprinsul hotărârii atacate că măsurile dispuse prin decizia nr. 1165/2011 și decizia 2259/20.12.2011 ale Camerei de Conturi Gorj, cu privire la reclamant, vizează o parte a drepturile bănești salariale cuvenite acestuia pentru munca prestată în realizarea funcției publice. Drepturile bănești imputate reclamantului prin dispoziția Primarului Orașului Tg - Cărbunești nr. 133/28.02.2012, emisă în baza măsurilor dispuse prin decizia nr. 1165/2011 și decizia 2259/20.12.2011 a Camerei de Conturi Gorj, au fost încasate de reclamant ca drepturi salariale ( sub forma unor sporuri la salariu ). Măsura luată de primar pentru a emite dispoziția de imputare criticată de reclamant a fost apreciată de instanță ca nelegală, având în vedere că încalcă dispozițiile art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Analizând legalitatea actului administrativ contestat din perspectiva încalcării dispozițiilor art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, instanța de fond a nesocotit motivarea în drept a acțiunii reclamantului, motivare prin care se invocă încălcarea anumitor dispoziții legale din dreptul intern la emiterea actului administrativ contestat, fără a arăta considerentele pentru care a dat o altă interpretare în drept cererii de chemare în judecată. Totodată, instanța nu a stabilit legalitatea actului administrativ în raport de actele administrative și normative cu forță juridică superioară, în temeiul acărora a fost emis.
Procedând în această manieră, instanța de fond a nesocotit dispozițiile art. 261 alin. 1 pct. 5 C.p.c. și exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului cu privire la motivarea hotărârii.
Potrivit art. 261 alin. 1 pct. 5 C.p.c. hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.
Motivarea hotărârii trebuie să se refere în concret la motivele de fapt și de drept formulate de reclamant prin acțiune, nerespectarea acestei obligații conducând la nulitatea hotărârii potrivit art. 105 alin. 2 C.p.c. În acest context, instanța de fond nu a analizat motivele de drept ale cererii reclamantului și nu a stabilit legalitatea actului administrativ în raport de actele administrative și normative cu forță juridică superioară, în temeiul acărora a fost emis.
Motivarea hotărârii recurate nu corespunde nici condițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului ce consacră dreptul la un proces echitabil așa cum a fost consolidat în jurisprudența Curții, jurisprudență potrivit căreia art. 6 alin. 1 din Convenție include printre altele dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor, acest drept neputând fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real „ascultate”, adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Art. 6 implică mai ales în sarcina instanței obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența (Cauza Albina împotriva României).
Față de aceste aspecte, Curtea apreciază că modalitatea în care instanța de fond a motivat hotărârea recurată echivalează cu necercetarea fondului cauzei, întrucât cercetarea fondului în sensul dispozițiilor art. 312 C.p.c. presupune existența tuturor elementelor de rezolvare a fondului cauzei. Din aceste motive și în raport de dispozițiile art. 312 alin. 5 C.p.c. Curtea va casa sentința și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul P. O. TG. – CĂRBUNEȘTI împotriva sentinței nr.3582 din 14 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant D. O. și intimatul pârât C. L. TG-CĂRBUNEȘTI..
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 05 Februarie 2013
Președinte, G. C. | Judecător, C. M. | Judecător, A. I. A. |
Grefier, P. F. |
P.F. 07 Februarie 2013
Red CM/15.02.2013
Jud fond P. T.
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 4227/2013. Curtea de... → |
|---|
