Anulare act administrativ. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2013/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 25-11-2013 în dosarul nr. 1072/95/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr._/2013
Ședința publică de la 25 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. C. P. – Președinte Secție
Judecător R. E. C. – Vicepreședinte Curte
Judecător C. I. – Vicepreședinte Curte
Grefier D. S. O.
x.x.x.x.x
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul A. G., împotriva sentinței nr. 3359 din 19.04.2013, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatele pârâte ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE GORJ și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect „anulare act administrativ”.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns pentru recurentul reclamant, avocat B. M. A., lipsind celelalte părți.
Procedura de citare a părților este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul judecății, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, faptul că recursul a fost declarat și motivat în termenul procedural, timbrat corespunzător, curtea, constatând că nu mai sunt alte cereri din partea părților, apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții prezente asupra recursului.
Avocat B. M. A., pentru recurentul reclamant, solicită admiterea recursului de modificarea sentinței recurate, în sensul obligării pârâtelor și la plata dobânzii aferente.
CURTEA
Asupra cauzei de față:
Prin sentința nr. 3359 din 19.04.2013, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr._ s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Finanțelor Publice Tg J..
S-a admis în parte acțiunea promovată de reclamantul A. G. în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice Tg-J. și Administrația F. pentru Mediu București.
Au fost obligate pârâtele să restituie reclamantului suma de 1149 lei reprezentând taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
S-a respins capătul de cerere prin care s-a solicitat actualizarea sumei cu indicele de inflație.
Au fost obligate pârâtele la plata către reclamant a sumei de 504,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat, taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamantul a achiziționat un autoturism, second hand ce fusese înmatriculat pentru prima dată într-un stat membru UE.
Pentru înmatricularea autoturismului în România, la data de 05.03.2012, reclamantul a achitat taxa de poluare prevăzută de Legea 9/2012 în cuantum de 1149 lei, astfel cum rezultă din chitanța anexată la fila 9 din dosar. Ulterior reclamantul a solicitat pârâtei A.F.P. Tg J. să i se restituie contravaloarea acestei taxe însă pârâta a refuzat să dea curs respectivei cereri.
Tribunalul a reținut că reclamantul a solicitat restituirea taxei de poluare achitată în temeiul Legea 9/2012, invocând incompatibilitatea dreptului național cu dispozițiile dreptului comunitar, respectiv cu art. 90 alin. 1 TCE (art. 110 TFUE).
Legea 9/2012 stabilește în art.1 cadrul legal pentru instituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, taxă care se constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de administrația fondului pentru mediu în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului
Astfel, potrivit art. 4 alin. 1 din lege, obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule intervine în cazul înscrierii în evidențele autorității competente potrivit legii a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare, în cazul repunerii în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8, sau în cazul reintroducerii în parcul auto național a unui autovehicul în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei în conformitate cu prevederile art. 7.
De asemenea, la alin. 2 al aceluiași articol, este instituită obligația de plată a taxei și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate în România asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
Reclamantul, care a achiziționat un autoturism second hand înmatriculat pentru prima dată într-un stat membru UE, a fost obligat cu ocazia înmatriculării în România să achite taxa de poluare; taxa achitată fiind calculată în baza Legii nr. 9/2012.
În conformitate cu prevederile art. 90 alin.1 din Tratatul Comunității Europene (actual art.110 TFUE) "(1) Nici un stat membru nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. (2) De asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție"
Prin aceste prevederi se limitează libertatea statelor membre în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii, respectiv discriminarea între produsele importate și cele autohtone de natură similară.
Scopul acestui articol este acela de a împiedica periclitarea obiectivelor art. 23-25 TCE, respectiv realizarea unei uniuni vamale și a unei piețe unice.
Aceasta nu înseamnă că statele membre trebuie să adopte un anumit regim fiscal, ci impune acestora, ca indiferent de sistemul ales, acesta să se aplice fără discriminare produselor similare importate.
Se recunoaște în mod constant în jurisprudența comunitară libertatea statelor membre de a stabili un sistem de taxare diferențiată pentru anumite produse, chiar similare în sensul art.90 al. 1 TCE, în funcție de criterii obiective. Asemenea diferențieri sunt compatibile cu dreptul comunitar dacă urmăresc obiective compatibile cu exigențele tratatului și ale dreptului derivat și dacă evită orice formă de discriminare, directă sau indirectă, în privința importurilor provenind din state membre, sau de protecție în favoarea produselor naționale concurente (hot. Outokumpu, C-213/96, hot. Nadasdi și N. C-290/05).
Un sistem de impozitare este compatibil cu art. 90 TCE dacă este conceput de manieră a exclude în orice ipoteză ca produsele importate să fie taxate la un nivel superior față de produsele naționale și dacă nu are, în nici o situație, efecte discriminatorii (hotărârea Comisia/Luxemburg, C-152/89, Comisia/G., C-375/1995).
Art. 110 TFUE interzice discriminarea directă, respectiv tratarea inegală a autoturismelor naționale și a celor care provin dintr-un alt stat membru.
Din acest punct de vedere se constată că dreptul intern nu face vreo deosebire între vehicule nici în funcție de proveniența lor, nici raportat la proprietarii acestor vehicule în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor.
Astfel, taxa este datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de faptul că vehiculul a fost cumpărat pe piața națională sau importat.
Cu toate acestea, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale.
Importanța distincției dintre discriminarea directă și cea indirectă este dată de faptul că discriminarea directă nu poate fi justificată în vreme ce discriminarea indirectă poate fi permisă dacă există o justificare obiectivă.
Pentru a verifica dacă această taxă creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, trebuie stabilit în primul rând dacă aceasta taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare, înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei în cauză.
În ceea ce privește acest aspect al neutralității taxei, Curtea amintește că există o încălcare a dreptului Uniunii atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național.
În această privință, Curtea a constatat (cauza T. contra României) că reglementarea națională este conformă cu dreptul Uniunii întrucât ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea vehiculului și asigură astfel că aceasta taxă nu depășește valoarea reziduală încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse acestei taxe cu ocazia înmatriculării lor.
În al doilea rând trebuie examinată neutralitatea acestei taxe între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie care au fost deja înmatriculate pe teritoriul național înainte de . taxei, respectiv la 1 iulie 2008.
Și aceasta întrucât vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie care au fost deja înmatriculate pe teritoriul național, fără a fi supuse taxei, trebuie considerate produse similare;
Noțiunea de produse similare a fost interpretată de Curte în cauza 168/78 Comisia contra Franței, statuând că trebuie considerate produse similare produsele care prezintă, din perspectiva consumatorilor, proprietăți analoage sau care răspund acelorași necesități.
În această privință trebuie amintit că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul art. 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente" (cauza T. contra României).
Stabilirea faptului că între cele 2 categorii de produse există un raport de concurență atrage incidența alineatului 2 al art.110 TCE (fost 90) a cărui funcție este de a include orice formă de protecționism fiscal indirect în cazul produselor care se află într-o relație de concurență, chiar parțială, indirectă sau potențială, cu anumite produse din țara de import.
În privința acestui al doilea aspect, al neutralității taxei, se constată că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importantă sunt supuse taxei pentru emisii poluante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
Astfel, chiar dacă în art. 4 alin. 2 din Legea 9/2012 s-a prevăzut că obligația taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate în România asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării, trebuie avut în vedere că aplicarea acestor dispoziții a fost suspendată în perioada 31 ianuarie 2012 - 1 ianuarie 2013, prin OUG nr.1/2012, ceea ce înseamnă că pe perioada respectivă obligația de plată a taxei pentru emisii poluante intervine doar în situația autovehiculelor importate dintr-un stat comunitar care se înmatriculează pentru prima dată în România, nu și celor deja înmatriculate pe teritoriul statului român.
D. urmare, din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 4 alin. 2 din Legea 9/2012 cu dispozițiile art. 1 din OUG nr. 1/2012, rezultă că taxa pentru emisii poluante, așa cum este ea reglementată prin Legea nr.9/2012, nu este aplicată tuturor poluatorilor din România (autoturismelor).
Concluzionând, instanța a reținut că așa cum este reglementată în prezent taxa pentru emisii poluante se percepe numai pentru autovehiculele supuse regimului juridic al art. 4 alin.1 din Legea nr.9/2012, nu și pentru autovehiculele aduse în România din alte state UE înainte de anul 2007 și deja înmatriculate pe teritoriul statului român, sau pentru autovehiculele autohtone cu ocazia revânzării lor.
În aceste condiții reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor si să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea în acest mod a importului de vehicule de ocazie similare.
În consecință, instanța apreciază că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
De altfel, în cauza N. c. România CJUE a arătat că aceleași considerații ca și în cauza T. se impun in ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de OUG 50/2008, astfel cum a fost modificata prin OUG 208/2008, OUG 218/2008, OUG 7/2009 și, respectiv, OUG 117/2009. Astfel, din dosarul cauzei rezultă că toate versiunile de modificare a OUG 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o asemenea sarcina fiscală.
Ca atare și Legea 9/2012 în baza căreia reclamantul a achitat taxa pe emisii poluante este contrară art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, atâta timp cât aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. 2 este suspendată, întrucât este destinată să facă mai puțin atractivă opțiunea de a introduce în România autovehicule second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, favorizând astfel vânzarea autovehiculelor second-hand deja înmatriculate în România. Or, după aderarea României la UE, nu este admisibil ca o normă fiscală națională să descurajeze sau să fie susceptibilă să descurajeze, chiar și potențial, importul produselor provenind din alte state membre, influențând astfel alegerea cumpărătorilor.
Având în vedere cele expuse, constatând incompatibilitatea dreptului național cu dispozițiile art.110 TFUE, și față de art.148 din Constituție (autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, textul din dreptul comunitar), tribunalul va da eficiență dispozițiilor art. 90 din Tratatul Uniunii Europene și va înlătura de la aplicare prevederile art.4, alineat 1 din Legea nr. 9/2012, care contravin reglementărilor comunitare.
D. urmare tribunalul a constatat că în mod nelegal a fost percepută de la reclamant o taxă de poluare, astfel încât acesta este îndreptățit să solicite a-i fi restituită.
Având în vedere considerentele ce preced, în baza art. 117 Cod procedură fiscală, instanța constată că cererea formulată de către reclamant prin care a solicitat restituirea taxei de poluare este întemeiată, urmând să o admită și să oblige pârâtele să restituie reclamantului suma încasată cu acest titlu în cuantum de 1149 lei.
În privința capătului de cererea având ca obiect actualizarea sumei cu indicele de inflație s-a reținut că procedura de restituire a sumelor achitate de un contribuabil care urmare a aplicării eronate a prevederilor legale este reglementată de art. 117 alin.1 lit. d din codul de procedură fiscală, precum și de Ordinul MFP 1899/22.12.2004.
Astfel, art. 1 alin. 1 și 2 din O.M.F.P. nr. 1899/2004 prevede că „sumele care se restituie contribuabililor sunt cele prevăzute la art. 112 din OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată.
Restituirea se efectuează la cererea contribuabilului, în termen de 45 zile de la data depunerii și înregistrării acesteia la organul fiscal căruia îi revine competența de administrare a creanțelor bugetare, potrivit prevederilor art. 33 din OG nr. 92/2003, republicată.
Dreptul contribuabilului de a i se plăti dobândă pentru sumele de restituit sau de rambursat este reglementat de art. 124 cod procedură fiscală.
Textul menționat prevede că pentru sumele de restituit de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut de art. 117 alin.2, sau la art. 70 după caz, fără să prevadă posibilitatea actualizării acestora cu indicele de inflație.
S-a constatat că în cauza dedusă judecății reclamantul a solicitat acordarea sumei actualizată cu indicele de inflație prin cererea de chemare în judecată, nefiind formulată o cerere de acordare a dobânzii legale în cererea de restituire adresată organului fiscal.
D. urmare, capătul de cerere având ca obiect actualizarea sumei cu indicele de inflație, a fost respins.
În temeiul art. 274 Cod de procedură civilă, pârâtele au fost obligate la plata sumei de 504,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, cheltuieli dovedite cu chitanțele depuse la dosar.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A. G., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, reclamantul susține că hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală în ceea ce privește capătul de cerere privind dobânda legală.
Conform prevederilor dispozițiilor art. 1084 cod civil raportat la art. 1082 Cod Civil, prejudiciul cauzat poate fi reparat integral actualizat cu dobânda legală aferentă la data plății efective.
Art. 1 alin. 1 și 2 din O.M.F.P. nr. 1899/2004 prevede că „Sumele care se restituie contribuabililor sunt cele prevăzute de art. 112 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicată.
Pentru aceste considerente, solicită admiterea recursului privind capătul de cerere reprezentând actualizarea sumei de taxa pentru emisii poluante cu rata dobânzii legale la data plății efective.
Examinând recursul prin prisma motivelor formulate și dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea constată următoarele:
Instanța de fond a respins capătul de cerere privind actualizarea sumei reprezentând taxa pentru emisii poluante fără a avea în vedere și fără a pune în discuție intenția reală a reclamantului și în consecință calificarea corectă a acestei cereri.
Astfel, din susținerile reclamantului formulate atât în fața instanței de fond cât și în motivele de recurs rezultă că ceea ce a avut în vedere acesta atunci când a solicitat reactualizarea sumei a fost de fapt acordarea dobânzii legale aferente.
Întrucât, în baza rolului activ, instanța de judecată este datoare să pună în discuție și să califice potrivit prevederilor legale și intenției reale a reclamantului, cererile cu care a fost învestită, Curtea constată incident motivul de casare prev. de art. 312 alin.5 C.P.C., respectiv soluționarea cauzei fără a intra în cercetarea fondului.
În consecință, recursul va fi admis, va fi casată sentința instanței de fond și trimisă cauza pentru rejudecare la aceeași instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul A. G., împotriva sentinței nr. 3359 din 19.04.2013, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatele pârâte ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE GORJ și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect „anulare act administrativ”.
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 25 Noiembrie 2013.
Președinte, A. C. P. | Judecător, R. E. C. | Judecător, C. I. |
Grefier, D. S. O. |
Red.Jud. A.C.P.
Thn.Red.DO/2ex./29.11.2013
Jud.fond M.S.
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel... | Pretentii. Decizia nr. 1319/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
