Anulare act administrativ. Decizia nr. 3266/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3266/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 26-03-2013 în dosarul nr. 13760/95/2011*
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 3266/2013
Ședința publică de la 26 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE Ș. B.
Judecător C. I.
Judecător L. M. D.
Grefier M. P.
Pe rol, judecarea recursurilor declarate de recurentele Direcția G. a Finanțelor Publice Gorj și Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Tg.-J., în contradictoriu cu intimatul reclamant P. C. V. și intimata pârâtă Administrația F. Pentru Mediu București, împotriva sentinței nr. 5373 din 09 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Gorj, Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ .
La apelul nominal, făcut în ședință publică, de către grefierul de ședință, părțile au lipsit.
Procedura de citare a părților este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează obiectul cauzei, stadiul judecății și modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, precum și faptul că recursurile au fost declarate și motivate în termenul procedural, intimatul reclamant nu a formulat întâmpinare, iar recurentele au solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, după care:
Constatând că nu mai sunt cereri din partea părților și că recurentele au solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursurilor de față;
Prin cererea înregistrată la instanță la data de 23.11.2011, reclamantul P. C. V. a chemat în judecată pârâtele Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Tg.J., Direcția G. a Finanțelor Publice Gorj și Administrația F. pentru Mediu solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să se dispună obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 1.570 lei reprezentând taxa specială pentru autoturisme achitată în mod nelegal, cu dobânda legală aferentă.
În motivare, reclamantul a arătat că la data de 19.08.2010 a achiziționat un autoturism marca Volkswagen Golf Variant, înmatriculat pentru prima dată în Germania, țară unde a fost achitată și prima taxă de înmatriculare.
În rejudecarea cauzei, prin sentința nr. 5373 din 09 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Gorj, Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, s-au respins excepțiile.
S-a admis acțiunea formulată de reclamantul P. C. V., în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice a municipiului Tg.-J., Direcția G. a Finanțelor Publice Gorj și Administrația F. pentru Mediu.
Au fost obligate pârâtele la plata către reclamant a sumei de 1570 lei taxă de poluare, actualizată cu rata dobânzii legale la data plății.
Împotriva sentinței nr. 5373 din 09 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Gorj, Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, au declarat recurs pârâtele Direcția G. a Finanțelor Publice Gorj și Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Tg.-J..
În motivarea recursului, recurenta pârâtă Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Târgu Jiu,a menționat că în cauză s-a invocat excepția tardivității acțiunii motivat de faptul că reclamantul ar fi trebuit să atace decizia de calcul a taxei de poluare și, de asemenea, ar fi trebuit să îndeplinească procedura prealabilă, fiind incidente dispozițiile art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
Decizia necontestată de reclamant potrivit art. 205 din O.G. nr. 92/2003 la D.G.F.P. Gorj, ar fi dus la inadmisibilitatea acțiunii, iar instanța de fond nu a analizat probatorii având în vedere că suma a fost achitată în contul A.F.M. potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008.
Instanța de fond a reținut și a interpretat greșit răspunsul organului fiscal și a admis acțiunea ignorând dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008, aplicând legislația comunitară fără a aștepta eliminarea pe cale legislativă impusă de TCE. Mai mult, soluția instanței este nefondată raportat la prevederile Ordinului nr. 986/2008 pentru aprobarea procedurii privind stabilirea taxei de poluare pentru autovehicule.
Instanța de fond a asimilat nejustificat răspunsul organului fiscal. Taxa solicitată de reclamant a fi restituită a fost achitată ca urmare a aplicării dreptului intern, reclamantul invocând instanței de fond nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementărilor comunitare, în speță, art. 110 din Tratatul de aderare ce face referire la impozite interne de orice natură și nu la taxe naționale similare.
Recurenta a considerat sentința nelegală întrucât nu există alte prevederi legale în vigoare care să dispună restituirea potrivit O.U.G. nr. 50/2008, sumă ce a fost încasată de A.F.M., A.F.P. fiind doar organul fiscal ce stabilește cuantumul sumei achitate și necontestate conform art. 17 din O.U.G. nr. 196/2008, nefiind beneficiarul sumei potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008.
Pe fond, a considerat că sentința este netemeinică și nelegală, întrucât instanța a considerat încasarea taxei în mod nelegal menționând ca temei al restituirii Tratatul de aderare încheiat de România și nu are în vedere reglementările în materie ale U.E., dând dreptul autorităților competente să aibă inițiative legislative.
A menționat că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre, iar Curtea Europeană de Justiție a admis că acest sistem de taxare nu intră sub incidența art. 110 invocat de reclamant, cu condiția efectuării inspecției tehnice în vederea stabilirii emisiei poluante la momentul achitării, astfel că autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte.
De altfel, reclamantul ar fi trebuit să producă probe din care să rezulte fără dubiu că taxele pe cale le aplică statul român sunt superioare celor din statul din care reclamantul și-a achiziționat autoturismul.
În ceea ce privește admiterea cererii privind cheltuielile de judecată, a solicitat respingerea cererii motivat de faptul că A.F.P. a Mun. Tg.-J. nu se află în culpă procesuală, refuzul de a restitui integral suma achitată a fost ca urmare a legislației fiscale pusă în executare de organul fiscal. Reclamantul a achitat voluntar taxa, nereieșind din probatorii cum că l-ar fi obligat organul fiscal.
Instanța de fond nu a stabilit în cuprinsul sentinței culpa procesuală a organului fiscal, astfel cheltuielile de judecată dispuse în cuprinsul sentinței nu au fost stabilite potrivit art. 276 C.proc.civ., fiind doar încuviințată cererea reclamantului.
Achitarea sumei și ulterior restituirea raportată la legislația fiscală națională nu poate fi considerat un prejudiciu pe care organul fiscal l-a cauzat reclamantului și, de asemenea, nu poate fi obligată la plata dobânzilor dispuse de instanță raportat la prevederile Codului de procedură fiscală. În mod greșit instanța de fond a obligat pârâtele la restituirea sumei, organul fiscal nefiind beneficiarul sumei potrivit O.U.G. nr. 50/2008, precum și la calcularea dobânzilor.
Recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și respingerea acțiunii reclamantului ca netemeinică și nefondată, iar în subsidiar, respingerea cererii privind cheltuielile de judecată.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 și urm.C.proc.civ. coroborate cu art. 20 din Legea nr. 554/2004 și O.G. nr. 92/2003.
Recurenta pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2 C.proc.civ..
În motivarea recursului, recurenta pârâtă Direcția G. a Finanțelor Publice Gorj a susținut că este criticabilă în primul rând din cauza faptului că a fost obligată la plată D.G.F.P. Gorj.
A învederat că motivarea instanței de fond este total greșită întrucât a învederat instanței de fond că actul administrativ contestat, respectiv decizia de calcul a taxei de poluare, a fost emis de către organul fiscal teritorial, precum și faptul că cererea de restituire a taxei menționate a fost soluționată de către organul fiscal teritorial cu atribuții în administrarea impozitelor și taxelor, respectiv de către A.F.P. Tg. J..
A solicitat să se constate că raportul de drept fiscal a luat naștere între A.F.P. Tg. J. și intimatul reclamant, relevante în acest sens fiind dispozițiile art. 33 din Codul de procedură fiscală coroborate cu prevederile art. 2 din OMFP 1899/2004. A invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a D.G.F.P. Gorj în prezenta cauză.
A arătat că taxa de poluare a intrat în bugetului fondului pentru mediu și este gestionată de către Administrația F. pentru Mediu potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008. Odată prelevată, taxa de poluare intră în bugetul F. pentru Mediu care este gestionat de Administrația F. pentru Mediu. Administrațiile financiare din cadrul M.F.P. efectuează doar oficiu încasării acestor sume care ulterior sunt transmise F. de Mediu, care dispune cu privire la această taxă.
Prin urmare, a solicitat instanței de recurs să constate lipsa calității procesuale pasive a D.G.F.P. Gorj în ceea ce privește restituirea taxei de poluare și să dispună respingerea acțiunii reclamantului ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Referitor la fondul cauzei, a susținut că în mod greșit instanța a admis acțiunea și au invocat art. I-33 „Actele juridice ale Uniunii” din Legea nr. 157/2005, susținând că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, însă autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte.
Referitor la dispozițiile art. 23 (9) și art. 25 (12) din Tratatul U.E., a considerat că acestea nu sunt aplicabile în cauză, deoarece taxa de poluare nu este o taxă vamală în înțelesul acestor dispoziții legale, ea aplicându-se și autoturismelor care se produc în România. Taxa a fost adoptată pentru evitarea importării în România a unor autoturisme vechi, cu grad ridicat de poluare.
Recurenta a susținut că existența unei taxe de poluare nu este contrară dispozițiilor comunitare, nefiind motive temeinice pentru restituirea sumei. Cu privire la prevederile art. 90 (1) din Tratatul Comunităților Europene, a considerat că aceste prevederi nu sunt incidente în cauză, întrucât taxa de primă înmatriculare urmează a fi plătită de toți proprietarii unor autoturisme sau autovehicule, indiferent de proveniența acestora, la momentul primei înmatriculări în România. Astfel, pentru un autoturism fabricat în România care nu a fost înmatriculat o perioada de 8 ani, se va plăti aceeași taxă de înmatriculare ca și în cazul unui produs din oricare alt stat comunitar, cu condiția existenței acelorași specificații tehnice. Prin urmare, dispozițiile art. 90 alin. (1) din Tratatul Comunităților Europene au în vedere introducerea unor limitări ale drepturilor statelor de a introduce pentru produse comunitare impozite mai mari decât pentru produsele interne.
Recurenta a susținut că dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene nu sunt incidente în cauză, deoarece, pe de o parte nu suntem în prezența unor „impuneri mai mari decât cele ce se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”, iar, pe de altă parte, nu ne aflăm în prezența unui regim fiscal discriminatoriu, deoarece obligația plății taxei de primă înmatriculare există pentru toate autoturismele, indiferent de țara de proveniență a acestora, nefiind în prezența unei îngrădiri a liberei circulații a mărfurilor.
Recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii excepției invocate.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 3041 C.proc.civ.. și art. 20 din Legea nr. 554/2004.
Recurenta pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit art. 242 alin. 2 C.proc.civ.
Intimatul reclamant și intimata pârâtă nu au formulat întâmpinare.
Analizând recursurile declarate, Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește recursul declarat de recurenta pârâtăDirecția G. a Finanțelor Publice Gorj, Curtea reține că este fondat.
Potrivit dispozițiilor art. 2 din OMPF nr. 1899/2004 pentru aprobarea procedurii de restituire și rambursare a sumelor de la buget precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal, organul fiscal competent în soluționarea cererilor de restituire este organul fiscal căruia îi revine competența de administrare a creanțelor bugetare.
Direcția G. a Finanțelor Publice și Administrația Finanțelor Publice sunt structuri administrative de sine stătătoare, care au drepturi și obligații distincte, inclusiv drepturi de natură procesuală proprii, decurgând din calitatea lor de subiecte de drept administrativ diferite, independente de raporturile administrative în care se află una față de cealaltă.
Chiar dacă administrațiile finanțelor publice municipale, ca unități fiscale teritoriale, sunt subordonate direcțiilor generale ale finanțelor publice județene, ele au atribuții, sarcini și răspunderi diferite, delimitate prin regulamentele de organizare și funcționare, iar fiecare unitate fiscală poartă o răspundere proprie pentru actele îndeplinite sau pentru refuzul de a soluționa cererea care i-a fost adresată.
În speță, autoritatea fiscală competentă este pârâta A.F.P. Tg.-J. care are calitatea de parte în raportul de drept fiscal născut prin plata taxei de poluare, iar D.G.F.P. Gorj nu are calitate procesuală pasivă, astfel că este întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei D.G.F.P. Gorj.
Pentru acest motiv, se va admite recursul pârâtei D.G.F.P. Gorj, se va modifica sentința în sensul că se va admite excepția lipsei calității procesuale pasive și va fi respinsă acțiunea față de pârâta D.G.F.P. Gorj pentru lipsa calității procesuale pasive.
Analizând criticile formulate de recurenta pârâtă Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Târgu-J., Curtea reține următoarele:
Reclamantul a cumpărat un autoturism second-hand, iar pentru înmatricularea acestuia a achitat suma de 1570 lei la data de 09.09.2011, cu titlu de taxă de poluare la Trezoreria Tg.-J. (fila 8 dosar fond), înmatricularea autoturismului făcându-se doar în condițiile achitării acestei obligații.
Cu cererea înregistrată la nr._/07.11.2011, reclamantul a solicitat pârâtei A.F.P. Tg.-J. restituirea taxei de poluare (fila 7 dosar fond), iar pârâta A.F.P. Tg.-J. i-a comunicat refuzul restituirii sumei cu adresa cu nr._/11.11.2011 (fila 6 dosar fond).
Cererea reclamantului vizează incompatibilitatea dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008 cu cele ale Tratatului CE, cu consecința nelegalității taxei pe poluare.
Procedura de restituire a sumelor achitate de un contribuabil ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale este reglementată de art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală, precum și de Ordinul MFP 1899/22.12.2004. Conform textului enunțat se restituie la cererea debitorului sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.
În cauză, reclamantul a ales în mod legal să se supună legislației interne în materie și mai apoi să apeleze la organul fiscal pentru a recupera taxa considerată nedatorată. Demersul administrativ la care intimatul reclamant era obligat prin dispozițiile Legii nr. 554/2004, a fost asigurat prin cererea de restituire a taxei depusă la organul fiscal.
Întrucât obiectul acțiunii îl constituie refuzul nejustificat de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea unui drept, în lumina art. 8 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 554/2004, refuzul autorității fiscale de restituire a unei taxe, considerată ca fiind nedatorată, deschide accesul la instanța de judecată, criticile recurentei pârâte pe aceste aspecte fiind nefondate.
Procedura prevăzută de dispozițiile art. 10 raportat la art. 7 din O.U.G. nr. 50/2008, de Cap. VI - „Restituirea sumelor reprezentând diferențe de taxe plătite” - din H.G. nr. 686/2008, precum și de Ordinul nr. 986/2008 emis de Ministerul Finanțelor Publice, nu este incidentă în cauză, deoarece reglementează numai posibilitatea contestării modalității de stabilire a cuantumului taxei pe poluare și restituirea diferenței de taxă plătită.
Prin Decizia nr. 24/2011, Î.C.C.J. a statuat că procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d din același cod.
Necontestarea deciziei de calcul nu poate conduce la inadmisibilitatea acțiunii. Decizia de calcul a taxei de poluare nu este un act administrativ fiscal, în sensul Codului de procedură fiscală, pentru că prin ea nu se stabilește o obligație de plată în sarcina contribuabilului, cu privire la plata taxei de poluare, singurul ei rol fiind acela de a determina suma datorată de contribuabil, în conformitate cu criteriile stabilite de art. 6 și următoarele din O.U.G. nr. 50/2008. Decizia nu stabilește un termen de plată și nici nu generează obligația de plată a unor majorări de întârziere, nefiind susceptibilă de executare silită.
Reclamantul a solicitat restituirea unei taxe pretins percepută nelegal de către organul fiscal. Așadar, se contestă de plano legalitatea taxei de poluare. În ceea ce privește procedura prealabilă, instanța reține că în jurisprudența Curții se statuează că particularii au dreptul la rambursarea impozitelor naționale aplicate cu încălcarea dreptului Uniunii Europene și revine ordinii juridice din fiecare stat membru atribuția de a desemna instanțele competente și de a stabili modalitățile procedurale aplicabile în materie.
Potrivit art. 205 C.proc.fisc. este îndreptățit la contestație atât cel care se consideră vătămat printr-un act administrativ fiscal, cât și prin lipsa acestuia. Coroborând această dispoziție legală cu dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d C.proc.fiscală, în care este prevăzută posibilitatea restituirii sumelor plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, cum aplicarea taxei reprezintă o aplicare eronată a prevederilor legale comunitare, art. 110 Tratat CE, și având în vedere principiul preeminenței dreptului comunitar, rezultă că refuzul restituirii taxei, asimilată lipsei actului administrativ fiscal, poate fi atacat în baza art. 205 alin. 2 C.proc.fiscală ultima ipoteză, în atare situație fiind admisibilă acțiunea formulată la instanță după refuzul restituirii taxei.
Cererilor de restituire integrală a taxei de poluare, prevăzută de O.U.G. nr. 50/2008 considerată ca fiind contrară normelor comunitare, li se aplică dispozițiile legale cu caracter general prevăzute de art. 117 Cod procedură fiscală și Ordinul 1899/2004.
Reclamantul a solicitat restituirea sumei încasată cu titlu de taxă de poluare, stabilită prin decizia de calcul emisă de A.F.P. Tg. J., raportul juridic fiscal născându-se între reclamant și această administrație. Administrația Finanțelor Publice Tg. J. a calculat taxa de poluare, a încasat suma cu acest titlu și a refuzat restituirea sumei, astfel că are calitate procesuală pasivă.
Cum potrivit art. 1 alin. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 sumele încasate cu titlu de taxa de poluare pentru autoturism se constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în mod corect instanța de fond a obligat și această pârâtă la restituirea sumei.
Compatibilitatea O.U.G. nr. 50/2008 cu prevederile comunitare incidente a fost analizată corect de instanța de fond, criticile recurentei pe aceste aspecte fiind nefondate.
Conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, noțiunea de taxă cu efect echivalent constă în orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia, iar un sistem de taxare care să fie considerat compatibil cu art. 110 (art. 90) din Tratatul Comunității Europene, trebuie să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare, naționale și să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.
Textul art. 110 (art. 90) din Tratatul C.E se referă la produsele provenind din alte state membre și supuse unor impozite interne, de orice natură, superioare celor care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare, ori Statul Român nu percepe taxa de poluare produselor naționale similare, respectiv pentru autovehiculele deja înmatriculate în România (second-hand) cu ocazia vânzărilor ulterioare.
Prin hotărârea pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-402/09 T. contra României, s-a decis că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
La data de 07 iulie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în Cauza C-263/10, cauza N., asupra interpretării art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE) pornind de la mai multe întrebări adresate Curții de Tribunalul Gorj sesizat cu o cerere de restituire a taxei pe poluare în care reclamantul a invocat că taxa în cauză este incompatibilă cu articolul 110 TFUE.
Prin această hotărâre, Curtea a reluat considerentele expuse în hotărârea în cauza C-402/09 T., considerând că modificările succesive aduse O.U.G. nr. 50/2008 prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/_, O.U.G. nr. 7/2009 și O.U.G. nr. 117/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, condiții în care reglementarea menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
În opinia Curții, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată, interdicția de a aplica impozite mai mari produselor provenind din alte state membre în raport cu taxele aplicate produselor naționale, prevăzută de art. 110 TFUE, trebuie să se aplice de fiecare dată când taxa respectivă este de natură să descurajeze importul de bunuri provenite din alte state membre, favorizând producția națională.
Curtea a apreciat că toate versiunile de modificare a O.U.G. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, similare cu cele puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie.
Curtea a reamintit că obiectivul protecției mediului ar putea fi realizat, fără favorizarea produselor naționale, prin stabilirea unei taxe anuale, aplicabilă oricărui vehicul pus în circulație în România.
Astfel, Curtea a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa de poluare) doar autovehiculelor înmatriculate pentru prima dată în România după . O.U.G. nr. 50/2008, deși nediscriminatorie, creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini de ocazie existente pe piața națională anterior O.U.G. nr. 50/2008.
Decizia instanței europene confirmă jurisprudența Curții creată prin pronunțarea hotărârii în cauza C-402/09, T., prin care aceasta a arătat că art. 110 TFUE se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Taxa pe poluare instituită prin dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 pentru autoturismele de ocazie din achiziții intracomunitare este contrară dreptului comunitar, decizia Curții fiind obligatorie pentru instanța din România ce a adresat întrebarea preliminară și în egală măsură pentru toate instanțele naționale care sunt sesizate cu o problemă similară.
Și în reglementarea în vigoare la data achitării taxei de către reclamant, textul art. 4 lit. a din O.U.G. nr. 50/2008 nu face distincția nici între autovehiculele produse în România și cele produse în afara acesteia, nici între autovehiculele noi și cele second-hand.
În contextul creat prin pronunțarea hotărârilor Curții de Justiție a Uniunii Europene (cauza T. din 7 aprilie 2011, cauza N. din 07 iulie 2011), care au stabilit că taxa de poluare reglementată de O.U.G. nr. 50/2008 contravine prevederilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, principiul supremației dreptului european determină concluzia că aceste din urmă dispoziții legale prevalează.
După aderarea României la Uniunea Europeană, orice prevedere din dreptul național trebuie să dea prioritate regulilor de drept european, iar autoritățile statale au obligația a respecta dreptul european.
Instanța de recurs constată că instanța de fond a dat o justă aplicare prevederilor art. 148 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, dreptul comunitar.
Critica recurentei pârâte referitoare la nelegalitatea acordării cheltuielilor de judecată, este neîntemeiată, întrucât prin sentința recurată nu s-a acordat plata unor astfel de cheltuieli.
Cât privește critica recurentei pârâte referitoare la acordarea dobânzii legale, Curtea reține că este întemeiată. Dreptul contribuabilului de a i se plăti dobândă pentru sumele de restituit sau de rambursat este reglementat de art. 124 Cod procedură fiscală. Pentru sumele de restituit de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut de art. 117 alin. 2 sau la art. 70, după caz. „Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor”.
În speță, reclamantul a solicitat acordarea dobânzii prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul instanței, nefiind formulată o astfel de cerere în cererea de restituire a taxei de poluare adresată organului fiscal. În aceste condiții, reclamantului nu i se poate acorda dobânda legală, fiind necesară formularea anterioară a unei cereri adresată organului fiscal, ori prin cererea adresată pârâtei A.F.P. Tg.J. (fila 7 dosar fond) reclamantul nu a solicitat acordarea dobânzii. Prin urmare, capătul de cerere privind acordarea dobânzii legale la suma achitată, va fi respins.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 1 și art. 304 pct. 9 C.proc.civ., recursurile declarate de recurentele pârâte Direcția G. a Finanțelor Publice Gorj și Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Târgu Jiu vor fi admise, va fi modificată în parte sentința, în sensul că se va respinge acțiunea față de Direcția G. a Finanțelor Publice Gorj, pentru lipsa calității procesuale pasive și se va respinge capătul de cerere privind acordarea dobânzii, urmând a fi menținute restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de recurentele pârâte Direcția G. a Finanțelor Publice Gorj și Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Tg.-J., în contradictoriu cu intimatul reclamant P. C. V. și intimata pârâtă Administrația F. Pentru Mediu București, împotriva sentinței nr. 5373 din 09 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Gorj, Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ .
Modifică în parte sentința, în sensul că respinge acțiunea față de Direcția G. a Finanțelor Publice Gorj pentru lipsa calității procesuale pasive și respinge capătul de cerere privind acordarea dobânzii.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 26 Martie 2013.
Președinte, Ș. B. | Judecător, C. I. | Judecător, L. M. D. |
Grefier, M. P. |
Red./Tehnored.jud.L.M.D.
2 ex./27.03.2013
Jud.fond:T.P.
| ← Pretentii. Decizia nr. 9267/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Pretentii. Sentința nr. 4853/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
