Anulare act administrativ. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2013/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 26-09-2013 în dosarul nr. 2390/95/2010*
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr._/2013
Ședința publică de la 26 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. M.
Judecător S. L.
Judecător T. D.
Grefier S. V.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta DGFP Gorj în numele și pentru ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE Tg. Cărbunești, împotriva sentinței nr.3125 din 12.04.2013, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr._ , în contradictoriu cu intimatul reclamant M. I. și intimata pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU BUCUREȘTI, având ca obiect „anulare act administrativ”.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se că recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, iar recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art.242(2) cod proc. civilă .
Curtea, constatând cauza în stare de judecată, cu mențiunea aplicării prevederilor OUG 74/2013 și HG 520/2013 în sensul că se va concepta în cauză Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Gorj în locul ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE Tg Carbunesti, o reține spre soluționare.
CURTEA
Prin sentința nr.3125 din 12.04.2013, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr._ s-au respins excepțiile invocate prin întâmpinare.
S-a admis acțiunea formulată de către reclamantul M. I. în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice Tg. Cărbunești și Administrația F. pentru Mediu.
Au fost obligate celelalte pârâte la restituirea către reclamant a sumei de 1774 lei – reprezentând taxă poluare., actualizată cu rata dobânzii legale la data plății și la 4, 30 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței a declarat recurs DGFP GORJ în numele și pentru ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE Tg. Cărbunești, criticând-o ca netemeinică și nelegală.
A motivat că instanța de fond a reținut în mod greșit că ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE Cărbunești și DGFP Gorj au calitate procesuală pasivă. A invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a celor două pârâte, în favoarea A.F.M. București, dat fiind faptul că taxa de poluare a intrat în bugetului fondului pentru mediu și este gestionată de către Administrația F. pentru Mediu potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008, iar rolul organului fiscal s-a limitat doar la încasarea taxei și virarea către beneficiar- A.F.M. BUCUREȘTI.
În dezvoltarea motivelor de recurs, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a D.G.F.P. Gorj și A.F.P. Tg. Carbunești în favoarea A.F.M. București, susținând că instanța de fond a considerat în mod greșit că organul fiscal are calitate procesuală pasivă.
D. fiind faptul că taxa de poluare a intrat în bugetul fondului pentru mediu și este gestionată de către Administrația F. pentru Mediu, potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008, rolul organului fiscal limitându-se doar la încasarea acesteia și virarea către beneficiar - A.F.M.București, a apreciat că A.F.M. București are calitate procesuală pasivă.
Referitor la fondul cauzei, a susținut că instanța a admis în mod greșit acțiunea, întrucât: potrivit art. I-33 „Actele juridice ale Uniunii” din Legea nr. 157/2005, legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, însă autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte; dispozițiile art. 23 (9) și art. 25 (12) din Tratatul U.E nu sunt aplicabile în cauză, deoarece taxa de poluare nu este o taxă vamală în înțelesul acestor dispoziții legale, ea aplicându-se și autoturismelor care se produc în România, fiind adoptată pentru evitarea importării în România a unor autoturisme vechi, cu grad ridicat de poluare; existența unei taxe de poluare nu este contrară dispozițiilor comunitare, neexistând motive temeinice pentru restituirea sumei.
Cu privire la prevederile art. 90 (1) din Tratatul Comunităților Europene, a considerat că nu sunt incidente în cauză, întrucât taxa de primă înmatriculare este plătită de toți proprietarii unor autoturisme sau autovehicule, indiferent de proveniența acestora, la momentul primei înmatriculări în România.
Dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene a considerat că nu sunt incidente în cauză, deoarece, pe de o parte, nu suntem în prezența unor „impuneri mai mari decât cele ce se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”, iar, pe de altă parte, nu ne aflăm în prezența unui regim fiscal discriminatoriu, a unei îngrădiri a liberei circulații a mărfurilor, în condițiile în care obligația plății taxei de primă înmatriculare există pentru toate autoturismele, indiferent de țara de proveniență a acestora.
Cu privire la cheltuielile de judecată s-a arătat că recurenta nu poate fi obligată la plata acestora deoarece nu se află în culpă procesuală.
Recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței, și, pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 3041 C.proc.civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004.
Instanța de fond a respins excepțiile invocate, a considerat că pârâta DGFP Gorj are calitate procesuală pasivă și a obligat-o la plata taxei de poluare. Această parte nu a declarat recurs în nume propriu, astfel că nu vor fi analizate criticile referitoare la calitatea acesteia de a fi parte în proces.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a AFP Cărbunești Curtea reține că este neîntemeiată.
Potrivit dispozițiilor art. 2 din OMPF nr. 1899/2004 pentru aprobarea procedurii de restituire și rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal, organul fiscal competent în soluționarea cererilor de restituire este organul fiscal căruia îi revine competența de administrare a creanțelor bugetare.
Direcția G. a Finanțelor Publice și Administrația Finanțelor Publice sunt structuri administrative de sine stătătoare, care au drepturi și obligații distincte, inclusiv drepturi de natură procesuală proprii, decurgând din calitatea lor de subiecte de drept administrativ diferite, independente de raporturile administrative în care se află una față de cealaltă.
Chiar dacă administrațiile finanțelor publice municipale, ca unități fiscale teritoriale, sunt subordonate direcțiilor generale ale finanțelor publice județene, ele au atribuții, sarcini și răspunderi diferite, delimitate prin regulamentele de organizare și funcționare, iar fiecare unitate fiscală poartă o răspundere proprie pentru actele îndeplinite sau pentru refuzul de a soluționa cererea care i-a fost adresată.
În speță, autoritatea fiscală competentă este pârâta A.F.P. Cărbunești, care are calitatea de parte în raportul de drept fiscal născut prin plata taxei de poluare.
Analizând pe fond criticile formulate de recurentă, Curtea va respinge recursul ca nefondat, pentru următoarele considerentele:
Reclamantul a cumpărat un autoturism, iar pentru înmatricularea acestuia a achitat taxă de poluare, înmatricularea autoturismului făcându-se doar în condițiile achitării acestei obligații.
Reclamantul a solicitat restituirea integrală a taxei pe poluare, pârâta A.F.P. Carbunești comunicându-i un răspuns negativ.
Compatibilitatea O.U.G. nr. 50/2008 cu prevederile comunitare incidente a fost analizată de instanța de fond.
Conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, noțiunea de taxă cu echivalent constă în orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia, iar un sistem de taxare care să fie considerat compatibil cu art. 90 din Tratatul Comunității Europene, trebuie să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare, naționale și să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.
Textul art. 90 din Tratatul C.E se referă la produsele provenind din alte state membre și supuse unor impozite interne, de orice natură, superioare celor care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare, ori Statul Român nu percepe taxa de poluare produselor naționale similare, respectiv pentru autovehiculele deja înmatriculate în România (second-hand) cu ocazia vânzărilor ulterioare.
La data de 7 aprilie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat o hotărâre preliminară în cauza I. T. c. Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Direcția G. a Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația F. pentru Mediu și Ministerul Mediului, afacerea C-402/09, ca urmare a cererii de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu la 18 iunie 2009.
Instanța europeană a înțeles să interpreteze întrebarea Tribunalului Sibiu în sensul că aceasta viza conformitatea O.U.G. nr. 50/2008 în forma inițială cu fostul art. 90 CE, actualul art. 110 TFUE, ținând cont de faptul că în litigiul principal domnul T. achitase taxa de poluare la data de 27 octombrie 2008. Interpretarea instanței europene privește compatibilitatea cu art. 110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul O.U.G. nr. 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 - 14 decembrie 2008.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-402/09 T. contra României, a decis că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
La data de 07 iulie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în Cauza C-263/10, cauza N., asupra interpretării art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE) pornind de la mai multe întrebări adresate Curții de Tribunalul Gorj sesizat cu o cerere de restituire a taxei pe poluare în care reclamantul a invocat că taxa în cauză este incompatibilă cu articolul 110 TFUE.
În opinia Curții, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată, interdicția de a aplica impozite mai mari produselor provenind din alte state membre în raport cu taxele aplicate produselor naționale, prevăzută de art. 110 TFUE, trebuie să se aplice de fiecare dată când taxa respectivă este de natură să descurajeze importul de bunuri provenite din alte state membre, favorizând producția națională.
Curtea a apreciat că toate versiunile de modificare a O.U.G. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, similare cu cele puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie.
Curtea a reamintit că obiectivul protecției mediului ar putea fi realizat, fără favorizarea produselor naționale, prin stabilirea unei taxe anuale, aplicabilă oricărui vehicul pus în circulație în România.
Astfel, Curtea a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa de poluare) doar autovehiculelor înmatriculate pentru prima dată în România după . O.U.G. nr. 50/2008, deși nediscriminatorie, creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini de ocazie existente pe piața națională anterior O.U.G. nr. 50/2008.
Dispozițiile din dreptul comunitar au prioritate față de dreptul național, potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României, care statuează că prevederile tratatelor constituționale ale U.E. au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, iar alin. 4 al aceluiași articol prevede că între alte instituții, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la U.E., statul nostru asumându-și obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității Europene dinainte de aderare.
Cum dispozițiile din legea internă sunt contrare dispozițiilor din legislația comunitară, în mod corect prima instanță, prin sentința recurată, a dispus restituirea către reclamant a taxei de poluare.
Instanța de fond a dat o corectă și justă aplicare prevederilor art. 148 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, dreptul comunitar.
Pentru a respecta efectele deciziei pronunțate de C.J.U.E., prevederile O.U.G. nr. 50/2008 fiind contrare dreptului U.E. și fiind întrunite condițiile art. 117 lit. d din O.G. nr. 92/2003, Curtea apreciază că sunt neîntemeiate criticile recurentei referitoare la conformitatea taxei cu dreptul comunitar.
Cât privește critica referitoare la nelegalitatea acordării cheltuielilor de judecată, instanța de recurs reține că la baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală. Partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea câștigătoare. Culpa procesuală este legată de declanșarea unui proces, iar a cădea în pretenții în sensul art. 274 alin. 1 C.proc.civ., înseamnă a pierde procesul.
Din prevederile art. 274 alin. 1 C.proc.civ., rezultă că fundamentul răspunderii pentru plata cheltuielilor de judecată îl constituie culpa procesuală a părții care a pierdut procesul.
În speță, reclamantului i-a fost admisă acțiunea, astfel că pârâta se află în culpă procesuală și în mod corect instanța de fond a obligat-o la plata cheltuielilor de judecată către reclamant.
Pentru considerentele expuse, având în vedere dispozițiile art. 312 C.pr.civ., se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta DGRFP C. în numele și pentru ADMINISTRAȚIA Județeană a FINANȚELOR PUBLICE Gorj, împotriva sentinței nr.3125 din 12.04.2013, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr._ , în contradictoriu cu intimatul reclamant M. I. și intimata pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU BUCUREȘTI, având ca obiect „anulare act administrativ”.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 26 Septembrie 2013.
Președinte, M. M. | Judecător, S. L. | Judecător, T. D. |
Grefier
S. V.
V.S. 01 Octombrie 2013
Jud. red. TD
Tehnored. VS
| ← Pretentii. Decizia nr. 6079/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Pretentii. Decizia nr. 365/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|








