Anulare act administrativ. Decizia nr. 8670/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 8670/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 27-06-2013 în dosarul nr. 11972/95/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 8670/2013
Ședința publică de la 27 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: - L. C.
Judecător: - M. F.
Judecător: - T. B.
Grefier: - R. V.
x.x.x.
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI TG-J. împotriva sentinței nr. 4786 din data de 22 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr._ în contradictoriu cu intimatul reclamant P. V. I. și intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect anulare act administrativ .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul reclamant P. V. I. reprezentat de avocat C. N. lipsind recurenta pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI TG-J. și intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței cererea de judecare a cauzei în lipsă formulată de recurenta pârâtă, după care;
Apărătorul intimatului reclamant depune la dosar concluzii scrise și arată că nu mai are alte cereri de formulat, împrejurare față de care, instanța, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.
Avocat C. N. pentru intimatul reclamant P. V. I. solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj – Secția C. Administrativ și Fiscal la data de 05.09.2012 reclamantul P. V. I. a chemat în judecata pârâții Administrația Finanțelor Publice Tg-J. și Administrația F. pentru Mediu București solicitând instanței ca prin sentința ce va pronunța să dispună obligarea la restituirea sumei de 5296 lei reprezentând taxă de poluare, actualizată cu rata dobânzii legale la data plății, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința nr. 4786 din data de 22 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr._ s-a admis acțiunea formulată de reclamantul P. V. I. în contradictoriu cu pârâții Administrația Finanțelor Publice Tg.J. și Administrația F. pentru Mediu .
Au fost obligate pârâtele să restituie reclamantei suma de 5296 lei achitată prin chitanța nr._ . din 09.09.2010 reprezentând taxă de poluare, cu dobânda legală de la data expirării termenului de 45 de zile de la data formulării cererii de restituire.
Au fost obligate pârâtele la 404 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI TG-J., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, recurenta pârâtă a menționat că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii ( art. 304 pct. 9 teza a II-a C.) și că, în speță, s-a invocat excepția tardivității acțiunii motivat de faptul că reclamantul ar fi trebuit să atace decizia de calcul a taxei de poluare și, de asemenea, ar fi trebuit să îndeplinească procedura prealabilă, fiind incidente dispozițiile art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
Recurenta a menționat că instanța de fond a asimilat documentele de plată a taxei, cererea de restituire, răspunsul organului fiscal, adresa a cărei anulare se solicită ca „ fiind acte administrative tipice sau asimilate,” ce nu au dus la vătămarea unui drept al reclamantului. Adresa nu poate fi asimilată cu un refuz și doar cu un răspuns nefavorabil.
Mai mult, soluția instanței este nefondată raportat la prevederile Ordinului 986/2008 pentru aprobarea procedurii privind stabilirea taxei de poluare pentru autovehicule.
Admițând logica instanței de fond, care a considerat că cererea de restituire a taxei este o cerere de sine stătătoare, apare ca fiind lipsită de sens, petentul putându-se adresa direct instanței fără a formula o plângere prealabilă ci doar formulează o acțiune în restituirea taxei de poluare potrivit probatorilor că autoturismul a mai fost înmatriculat.
A mai arătat pârâta că, instanța de fond a fost dusă în eroare de reclamant astfel că taxa solicitată de reclamant a fi restituită achitată potrivit OUG 50/2008 cu modificările și completările ulterioare și Ordinului nr. 686/2008, anexa 1 -3 a fost achitată ca urmare a aplicării dreptului intern, reclamantul invocând instanței de fond nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementărilor comunitare, în speță art. 110 din Tratatul de Aderare ce face referire la „ impozite interne de orice natură” și nu la taxe naționale similare.
A susținut că A.F.P. este doar organul fiscal ce stabilește cuantumul sumei achitate și necontestate conform art. 17 din O.U.G. nr. 196/2008, suma fiind încasată de A.F.M.
Pe fond, a considerat că sentința este netemeinică și nelegală, întrucât instanța a considerat încasarea taxei în mod nelegal menționând ca temei al restituirii Tratatul de aderare încheiat de România cu ocazia intrării în U.E. și nu are în vedere reglementările în materie ale UE, dând dreptul autorităților competente să aibă inițiative legislative în conformitate cu prevederile art. 21 alin. 3 din Lg nr. 24/2000 precum și faptul că nu s-a respectat în termen legal prevederile art. 205 din OG 92/2003.
A menționat că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre, iar Curtea Europeană de Justiție a admis că acest sistem de taxare nu intră sub incidența art. 110 invocat de reclamant, cu condiția efectuării inspecției tehnice în vederea stabilirii emisiei poluante la momentul achitării, astfel că autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte.
Recurenta a susținut că reclamantul ar fi trebuit să producă probe din care să rezulte fără dubiu că taxele pe care le aplică statul român sunt superioare celor din statul din care acesta și-a achiziționat autoturismul că ar fi fost discriminat.
În ceea ce privește admiterea cererii privind cheltuielile de judecată a arătat recurenta că, AFP Tg J. nu se află în culpă procesuală, refuzul de a restitui suma achitată bugetului de stat a fost ca urmare a legislației fiscale puse în executare de către organul fiscal.
Achitarea sumei și ulterior restituirea raportat la legislația fiscală națională nu poate fi considerat un prejudiciu pe care organul fiscal l-a cauza reclamantului precum și obligarea pârâtei la plata dobânzilor dispuse de instanță raportat la prevederile C.prod fiscală.
Recurenta a arătat că în mod greșit instanța de fond a obligat organul fiscal la restituirea taxei precum și la calcularea dobânzilor.
Recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și respingerea acțiunii reclamantului.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 și urm.C.proc.civ., coroborate cu art. 20 din Legea nr. 554/2004 și OG 92/2003 C.P. Fisc.
Recurenta pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit art. 242 alin. 2 C.proc.civ.
Intimatul reclamant a depus la dosar concluzii scrise în cuprinsul cărora a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate.
Analizând criticile formulate, în raport de dispozițiile legale aplicabile, Curtea reține următoarele:
Reclamantul a cumpărat un autoturism second-hand, autoturism ce a fost deja înmatriculat pentru prima dată într-un stat membru al UE, astfel încât nu se poate reține că restituirea taxei de poluare plătite pentru înmatricularea acestui autoturism în România s-a efectuat în condiții discriminatorii față de înmatricularea autoturismelor înregistrate pentru prima oară în circulație în România. Dimpotrivă, discriminarea s-a produs prin aceea că înmatricularea în România s-a condiționat de achitarea unei noi taxe de poluare, deși autoturismul era deja înmatriculat într-un alt stat UE..
Reclamantul a solicitat restituirea integrală a taxei, cu dobânda legală, pârâta comunicându-i refuzul cu motivarea că taxa este prevăzută de legea internă.
Compatibilitatea O.U.G. nr. 50/2008 cu prevederile comunitare incidente a fost analizată de instanța de fond.
Conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, noțiunea de taxă cu echivalent constă în orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia, iar un sistem de taxare care să fie considerat compatibil cu art. 90 din Tratatul Comunității Europene, trebuie să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare, naționale și să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.
Textul art. 90 din Tratatul C.E se referă la produsele provenind din alte state membre și supuse unor impozite interne, de orice natură, superioare celor care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare, ori Statul Român nu percepe taxa de poluare produselor naționale similare, respectiv pentru autovehiculele deja înmatriculate în România (second-hand) cu ocazia vânzărilor ulterioare.
La data de 7 aprilie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat o hotărâre preliminară în cauza I. T. c. Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația F. pentru Mediu și Ministerul Mediului, afacerea C-402/09, ca urmare a cererii de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu la 18 iunie 2009.
Instanța europeană a înțeles să interpreteze întrebarea Tribunalului Sibiu în sensul că aceasta viza conformitatea O.U.G. nr. 50/2008 în forma inițială cu fostul art. 90 CE, actualul art. 110 TFUE, ținând cont de faptul că în litigiul principal domnul T. achitase taxa de poluare la data de 27 octombrie 2008. Interpretarea instanței europene privește compatibilitatea cu art. 110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul O.U.G. nr. 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 - 14 decembrie 2008.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-402/09 T. contra României, a decis că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
La data de 07 iulie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în Cauza C-263/10, cauza N., asupra interpretării art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE) pornind de la mai multe întrebări adresate Curții de Tribunalul Gorj sesizat cu o cerere de restituire a taxei pe poluare în care reclamantul a invocat că taxa în cauză este incompatibilă cu articolul 110 TFUE.
Prin această hotărâre, Curtea a reluat considerentele expuse în hotărârea în cauza C-402/09 T., considerând că modificările succesive aduse O.U.G. nr. 50/2008 prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.U.G. nr. 7/2009 și O.U.G. nr. 117/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, condiții în care reglementarea menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
În opinia Curții, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată, interdicția de a aplica impozite mai mari produselor provenind din alte state membre în raport cu taxele aplicate produselor naționale, prevăzută de art. 110 TFUE, trebuie să se aplice de fiecare dată când taxa respectivă este de natură să descurajeze importul de bunuri provenite din alte state membre, favorizând producția națională.
Curtea a apreciat că toate versiunile de modificare a O.U.G. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, similare cu cele puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie.
Curtea a reamintit că obiectivul protecției mediului ar putea fi realizat, fără favorizarea produselor naționale, prin stabilirea unei taxe anuale, aplicabilă oricărui vehicul pus în circulație în România.
Astfel, Curtea a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa de poluare) doar autovehiculelor înmatriculate pentru prima dată în România după . O.U.G. nr. 50/2008, deși nediscriminatorie, creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini de ocazie existente pe piața națională anterior O.U.G. nr. 50/2008.
Dispozițiile din dreptul comunitar au prioritate față de dreptul național, potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României, care statuează că prevederile tratatelor constituționale ale U.E. au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, iar alin. 4 al aceluiași articol prevede că între alte instituții, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la U.E., statul nostru asumându-și obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității Europene dinainte de aderare.
Cum dispozițiile din legea internă sunt contrare dispozițiilor din legislația comunitară, în mod corect prima instanță, prin sentința recurată, a dispus restituirea către reclamant a taxei de poluare.
Instanța de fond a dat o corectă și justă aplicare prevederilor art. 148 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, dreptul comunitar.
Pentru a respecta efectele deciziei pronunțate de C.J.U.E., prevederile O.U.G. nr. 50/2008 fiind contrare dreptului U.E. și fiind întrunite condițiile art. 117 lit. d din O.G. nr. 92/2003, Curtea apreciază că sunt neîntemeiate criticile referitoare la conformitatea taxei cu dreptul comunitar.
Cât privește critica referitoare la nelegalitatea acordării cheltuielilor de judecată, instanța de recurs reține că la baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală. Partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea câștigătoare. Culpa procesuală este legată de declanșarea unui proces, iar a cădea în pretenții în sensul art. 274 alin. 1 C.proc.civ., înseamnă a pierde procesul.
Din prevederile art. 274 alin. 1 C.proc.civ., rezultă că fundamentul răspunderii pentru plata cheltuielilor de judecată îl constituie culpa procesuală a părții care a pierdut procesul.
În speță, reclamantului i-a fost admisă acțiunea, astfel că pârâta se află culpă procesuală și în mod corect instanța de fond a obligat-o la plata cheltuielilor de judecată către reclamant.
Cât privește criticile vizând acordarea dobânzii, Curtea constată că și acestea sunt neîntemeiate.
Procedura de restituire a sumelor achitate de un contribuabil ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale este reglementată de art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală, precum și de Ordinul MFP 1899/22.12.2004.
Dreptul contribuabilului de a i se plăti dobândă pentru sumele de restituit sau de rambursat este reglementat de art. 124 C.proc.fiscală. Pentru sumele de restituit de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut de art. 117 alin. 2 sau la art. 70, după caz. „Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor”.
În speță, reclamantul a solicitat acordarea dobânzii prin cererea adresată organului fiscal, în cadrul procedurii prealabile.
Față de considerentele expuse, Curtea va respinge recursul ca nefondat, potrivit art. 312 alin.1 din Codul de procedură civilă.
La baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală.
Articolul 274 alin. 3 C.proc.civ., care permite instanței să micșoreze onorariile avocaților, ori de câte ori constată că sunt nepotrivit de mari față de valoarea pricinii sau de munca îndeplinită, este menit să împiedice abuzul de drept, prin deturnarea onorariului de avocat de la finalitatea sa firească, aceea de a permite justițiabilului să beneficieze de o asistență judiciară calificată pe parcursul procesului, sens în care recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI TG-J. va fi obligată la plata către intimatul reclamant a sumei de 500 lei cheltuieli de judecată efectuate în faza recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI TG-J. împotriva sentinței nr. 4786 din data de 22 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr._ în contradictoriu cu intimatul reclamant P. V. I. și intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect anulare act administrativ .
Obligă recurenta la 500 lei cheltuieli de judecată către intimatul reclamant.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 27 Iunie 2013.
Președinte, L. C. | Judecător, M. F. | Judecător, T. B. |
Grefier, R. V. |
Red. TB/10.07.2013
Tehn.red. RV 2ex/08.07.2013
Jud fd. LB
| ← Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 2013/2013.... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 4490/2013. Curtea de... → |
|---|
