Anulare act administrativ. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA

Curtea de Apel CRAIOVA - Sentințe și decizii de contencios administrativ și fiscal / 2013

Decizia nr. 2013/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 29-10-2013 în dosarul nr. 15758/95/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

C. DE APEL C.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr._/2013

Ședința publică de la 29 Octombrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE Ș. B.

Judecător C. I.

Judecător L. M. D.

Grefier M. P.

x.x.x.x

Pe rol rezultatul dezbaterilor din data de 15 octombrie 2013 privind judecarea recursului formulat de pârâta C. DE C. A ROMANIEI împotriva sentințelor civile nr. 3240 din data de 15 aprilie 2013 și nr. 2645 din data de 25 martie 2013 pronunțate de Tribunalul Gorj - Secția C. Administrativ Si Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă S.C. C. E. OLTENIA S.A. și intimata pârâtă C. DE C. GORJ, având ca obiect anulare act administrativ

Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din 15 octombrie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință și când C. a amânat pronunțarea, pentru data de azi, când, în aceeași componență, a hotărât următoarele:

CURTEA

Asupra recursului de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj Secția C. Administrativ și Fiscal sub nr._ reclamanta S.C. C. E. Oltenia S.A. în contradictoriu pârâtele C. de C. a României și C. de C. Gorj, a formulat contestație împotriva încheierii nr. 52/20.06.2012 emisă de C. de C. prin care a fost soluționată contestația nr._/24.04.2012 la Decizia nr. 545/04.04.2012 emisă de C. de C. Gorj pentru aplicarea măsurilor de valorificare a constatărilor din raportul de control nr. 5892/29.02.2012 solicitând suspendarea executării deciziei 545/04.04.2012 emisă de C. de C. Gorj cu referire la măsura dispusă la pct. 1 lit. b și f până la soluționarea definitivă și irevocabilă a contestației în temeiul art. 15 din L.554/2004 și admiterea contestației și anularea încheierii nr. 52 emisă la 20.06.2012 de C. de C. și pe cale de consecință anularea parțială a Deciziei nr. 545/04.04.2012 emisă de C. de C. Gorj precum și a raportului de control nr. 5892 din 29.02.2012 cu privire la abaterile consemnate și pentru care s-au dispus măsurile contestate.

Prin sentința nr. nr. 2645 din data de 25 martie 2013 pronunțate de Tribunalul Gorj - Secția C. Administrativ Si Fiscal, în dosarul nr._, a fost admisă în parte cererea de suspendare formulată de reclamanta S.C. C. E. Oltenia S.A., societate comercială administrată în sistem dualist cu sediul social ales în orașul Turceni, ., județul Gorj în contradictoriu cu pârâta C. de C. Gorj, cu sediul în Tg. J., .. 9 A, județul Gorj și C. de C. București, cu sediul în București, .. 22-24, sector 1.

S-a dispus suspendarea efectelor actului administrativ, reprezentat de decizia 545/04.04.2012, emisă de C. de C. Gorj doar cu referire la măsura dispusă la pct. 1 lit. b, până la soluționarea irevocabilă a prezentei cauze.

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut ;

Cererea de suspendare este parțial întemeiată doar în ceea ce privește măsura dispusă la pct. 1 lit. b respectiv luarea măsurilor privind obținerea de la primării a autorizației de excavare pentru lucrările de excavare efectuate pe terenurile de pe raza acestora în perioada 2007-2011 și achitarea taxei care va fi stabilită de Consiliile Locale precum și pentru cele ce se vor efectua în anul 2012 și în continuare atâta timp cât sunt valabile prevederile codului fiscal în acest sens din următoarele considerente:

Actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate care la rândul său se bazează pe prezumția autenticității și veridicității, fiind el însuși titlu executoriu.

Principiul legalității actelor administrative presupune însă atât ca autoritățile administrative să nu încalce legea, cât și ca toate deciziile lor să se întemeieze pe lege, el impune în egală măsură ca respectarea acestor exigențe de către autorități să fie în mod efectiv asigurată.

Prin urmare, în procesul executării din oficiu a actelor administrative trebuie asigurat un anumit echilibru, precum și anumite garanții de echitate pentru particulari, întrucât acțiunile autorităților publice nu pot fi discreționare, iar legea trebuie să furnizeze individului o protecție adecvată împotriva arbitrariului.

Tocmai de aceea, suspendarea executării actelor administrative trebuie considerată ca fiind în realitate, un eficient instrument procedural aflat la îndemâna autorității emitente sau a instanței de judecată, pentru a asigura respectarea principiului legalității, fiind echitabil ca atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află în proces de evaluare acestea să nu-și producă efectele asupra celor vizați.

În considerarea celor două principii incidente în materie, respectiv al legalității actului administrativ și al executării acestuia din oficiu suspendarea executării constituie însă, o situație de excepție, această putând fi dispusă numai în cazurile și în condițiile expres prevăzute de lege.

Din economia dispozițiilor L.554/2004 care reglementează materia suspendării executării actului administrativ rezultă că indiferent de temeiul juridic al cererii de suspendare, respectiv art. 14 ce vizează suspendarea executării în faza procedurii prealabile sau art. 15 referitor la suspendarea executării după introducerea acțiunii în contencios administrativ, condițiile speciale de admisibilitate, în ambele situații sunt cele prevăzute de art. 14 alin. 1 respectiv cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube.

În cazul acestei legi, cazurile bine justificate reprezintă acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, iar paguba iminentă constă în prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public astfel cum se prevede prin art. 2 lit. t și ș.

În speță, examinând sumar actele dosarului, fără a fi posibilă antamarea fondului în această etapă a procedurii, tribunalul constată că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate reglementate de art. 14 din L.554/2004, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă, în raport de conținutul actului administrativ,emis reclamantei, însă doar în ceea ce privește măsura dispusă la punctul 1 lit. b respectiv luarea măsurilor privind obținerea de la primării a autorizației de excavare pentru lucrările de excavare efectuate pe terenurile de pe raza acestora în perioada 2007-2011 și achitarea taxei care va fi stabilită de Consiliile Locale precum și pentru cele ce se vor efectua în anul 2012 și în continuare atâta timp cât sunt valabile prevederile codului fiscal în acest sens

În ceea ce privește prima condiție respectiv cazul bine justificat, examinând aparența de legalitate a actului se constată că există indicii de nelegalitate

Aprecierea existenței cazului bine justificat, definit de art. 2 alin. 1 lit. t din Legea 554/2004, implică analiza unor împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ.

Aparent, fără a intra în analiza de fond a argumentelor reclamantei, aprecierea existenței cazului bine justificat care să permită suspendarea executării actului administrativ fiscal se realizează de către instanța de judecată prin prisma analizei legalității sau nelegalității aparente a acestuia.

Actul administrativ fiscal a cărui executare s-a solicitat a fi suspendată a fost atacat cu contestație, fiind invocate aspecte de nelegalitate a acestuia, fiind contestată însăși existența taxei de excavare, precum și faptul că organele de control fiscal au stabilit taxa plecând de la împrejurări nereale.

Faptul că reclamanta contestă însăși existența taxei, ajungându-se la concluzii divergente în ce privesc aspecte fiscale invocate de părți, este de natură să inducă o îndoială asupra legalității actului, îndoială ce se circumscrie noțiunii de „caz justificat” avută în vedere de legiuitor în art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Luând în considerare susținerile reclamantei, instanța apreciază că, prin modul de expunere al circumstanțelor de fapt și de drept ale cauzei, s-a creat un dubiu asupra legalității actului administrativ, urmând însă ca toate aceste aspecte să fie analizate pe fond doar în cadrul acțiunii în anulare.

Aspectele prezentate de reclamantă sunt argumente ce conduc la existența unei îndoieli asupra prezumției de legalitate a actului atacat. Cazul bine justificat rezidă nu numai în simplele afirmații ale reclamantei, dar și din argumentele juridice prezentate de reclamantă, aparent valabile, de natură a crea însă o îndoială în ceea ce privește actul contestat.

În raport de cuantumul datoriei fiscale, suma de 14.023.845 lei, așa cum a fost estimată de către auditorii publici, unitatea fiind societate cu capital majoritar de stat a cărei activitate contribuie semnificativ la siguranța energetică națională, tribunalul apreciază că executarea actului ar putea genera dificultăți reale atât în executarea obligațiilor contractuale asumate, precum și grave probleme sociale, unitatea putând ajunge în imposibilitatea plății salariilor.

Instanța apreciază că este îndeplinită și condiția prevenirii pagubei iminente, întrucât reclamanta a făcut dovada că prejudiciul suferit nu este pur financiar, ci tinde să afecteze activitatea desfășurată, existând riscul ajungerii societății în incapacitate de plată.

În speță, fiind în discuție plata unei sume considerabile de bani, măsura suspendării executării actului apare ca fiind mai oportună decât soluția neinstituirii suspendării, în această din urmă ipoteză situația financiară a reclamantei putând fi grav afectată, prin raportare la situația pârâtei care își poate valorifica oricând creanța.

Tribunalul apreciază că executarea actului administrativ fiscal face verosimilă iminența producerii unei pagube în patrimoniul reclamantei, de natură a conduce la imposibilitatea continuării activității.

Echilibrarea intereselor părților poate fi privită și ca o aplicație particulară a principiului proporționalității, ceea ce înseamnă că la soluționarea cererii de suspendare a unui act administrativ, instanța de judecată trebuie să analizeze dacă interesul reclamantei de a fi amânată executarea actului până la pronunțarea instanței de fond este sau nu mai puternic decât interesul de a se executa actul imediat, chiar înainte ca instanțele să se pronunțe asupra legalității sale.

Ținând seama de circumstanțele speciale ale cauzei, Tribunalul apreciază că executarea măsurii dispuse la punctul 1 lit b dispusă prin decizia emisă de C. de C. este de natură a crea pagube serioase, care pot să aibă consecințe grave în patrimoniul reclamantei.

Referitor la măsura dispusă la punctul 1 lit f, din aceeași decizie, referitoare la luarea măsurilor legale pentru predarea caselor, prin încheierea contractelor de schimb cu persoanele pentru care au fost construite, tribunalul apreciază că pentru această măsură nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate ale suspendării, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă întrucât obligația de a lua toate măsurile pentru predarea construcțiilor fiind o obligație legală asumată de către reclamantă prin convențiile încheiate cu beneficiarii acestor construcții, astfel că pentru această măsură nu se justifică suspendarea efectelor actului administrativ–

Față de probele administrate și de prevederile legale incidente, Tribunalul a apreciat că sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 15 din Legea nr. 554/2004 și, în consecință, a admis prezenta cerere și a dispus suspendarea executării Deciziei de nr. 545/04.04.2012, până la soluționarea irevocabilă a prezentei cauze, doar în ceea ce privește măsura dispusă la pct. 1 lit. b ,respectiv luarea măsurilor privind obținerea de la primării a autorizației de excavare pentru lucrările de excavare efectuate pe terenurile de pe raza acestora în perioada 2007-2011 și achitarea taxei care va fi stabilită de Consiliile Locale precum și pentru cele ce se vor efectua în anul 2012 și în continuare atâta timp cât sunt valabile prevederile codului fiscal în acest sens.

Împotriva sentinței nr. 2645 din data de 25 martie 2013 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, a formulat recurs pârâta C. DE C. A ROMANIEI, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Consideră că sentința instanței de fond a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, respectiv a prevederilor art. 2 lit. t) și ș), art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare

Instanța de fond a stabilit că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru admiterea cererii, fiind justificată suspendarea în temeiul art. 15 din aceeași Lege, până la soluționarea definitivă și irevocabilă pe fond a cauzei.

Instanța de fond, în mod eronat a apreciat că cererea de suspendare "este parțial întemeiată doar în ceea ce privește măsura de la pct I lit b), respectiv luarea măsurilor privind obținerea de la primării a autorizației de excavare pentru lucrările de excavare efectuate pe terenurile de pe raza acestora în perioada 2007-2011 și achitarea taxei care va fi stabilită de Consiliile Locale precum și pentru cele ce se vor efectua în anul 2012 și în continuare atâta timp cât sunt valabile prevederile Codului fiscal în acest sens".

S-a susținut că, argumentele instanței de fond sunt neîntemeiate, tocmai pentru faptul că măsura dispusă are ca temei legal prevederile Codului fiscal în vigoare pentru perioada pentru care auditorii publici externi au considerat că se datorează această taxă. Astfel art. 266 și 267 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal cuprind norme imperative privind plata "taxei pentru eliberarea autorizației de foraje sau excavări necesară studiilor geotehnice, ridicărilor topografice, exploatărilor de carieră, balastierelor, sondelor de gaze și petrol, precum și altor exploatări" instituind obligativitatea pentru orice persoană care trebuie să obțină un certificat, aviz sau altă autorizație de a plăti taxa menționată în acest capitol, la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale, înainte de a i se elibera certificatul, avizul sau autorizația necesară.

S-a mai arătat că, recurenta nu este de acord cu reținerile instanței de fond, cuprinse în considerente, aceasta pronunțând hotărârea pentru a asigura respectarea principiului legalității, considerând că trebuie ca, atâta timp cât judecătorul se află în proces de evaluare, aceste acte administrative să nu-și producă efectele asupra celor vizați.

Actul administrativ, după cum se știe, se bucură de prezumția de legalitate, prezumție care la rândul ei se bazează pe prezumția de autenticitate (actul emană de la cine se spune că emană) și pe prezumția de veridicitate (actul exprimă ceea ce în mod real a decis organul emitent).

De aici rezultă principiul executării din oficiu (execuție ex officio), întrucât actul administrativ unilateral este el însuși executoriu.

Cu alte cuvinte a nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce este de neconceput într-un stat de drept și o democrație constituțională.

Tocmai de aceea suspendarea actelor administrative este considerată ca o situație de excepție.

În doctrină se vorbește de principiul revocabilității actului administrativ, dar nu și de principiul suspendării, suspendarea fiind o excepție de la regula executării din oficiu.

Dacă se procedează la suspendare aceasta înseamnă întreruperea procedurii de luare a măsurilor dispuse de C. de C. a României și de executare efectivă a acestor măsuri, un timp nedeterminat, inclusiv nerecuperarea banilor publici cheltuiți nelegal o perioadă nedeterminată, dar îndelungată de timp.

În acest fel starea de legalitate în general și legalitatea cheltuirii banului public, în particular, ar fi grav afectate, consecință pe care nici C. de C. a României și sperăm nici instanța de judecată nu și-o pot asuma.

Reclamantul nu a făcut dovada că există o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului administrativ, mai mult nelegalitatea acestuia ar trebui să fie atât de evidentă încât instanța de judecată să o poată constata fără a intra pe fondul cauzei, condiție care nu a fost îndeplinită.

Totodată instanța de fond apreciază că „examinând aparența de legalitate a actului se constată că există indicii de nelegalitate".

După cum se poate observa, în actul administrativ contestat, respectiv Decizia nr. 545/04.04.2012 este vorba de măsuri prin care se urmărește înlăturarea unor nereguli de către entitatea controlată, care nu pot justifica o acțiune de suspendare.

Prin faptul că reclamanta contestă însăși existența taxei, ajungându-se la concluzii divergente în ceea ce privesc aspecte fiscale invocate de către părți, care sunt de natură să inducă o îndoială asupra legalității actului, instanța consideră că este îndeplinită condiția existenței "cazului justificat".

Ori aceste aspecte nu constituie împrejurări legate de starea de fapt și de drept care să fie de natură a crea o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ.

Totodată instanța stabilește că executarea actului ar putea genera dificultăți reale atât în executarea obligațiilor contractuale asumate, precum și grave probleme sociale, unitatea putând ajunge în imposibilitatea plății salariilor.

Instanța de fond a apreciat paguba iminentă în raport cu salariații reclamantei sau alte categorii de terți, față de raportul juridic dedus judecății și nu în raport cu patrimoniul societății comerciale.

Ori o condiție obligatorie stipulată de art. 14 alin. (1) pentru admiterea cererii de suspendare este ca cel care formulează cererea să fie direct vătămat prin măsura dispusă prin actul administrativ.

Instanța a considerat că este îndeplinită și condiția prevenirii pagubei iminente, întrucât reclamanta a făcut dovada că prejudiciul suferit nu este pur financiar, ci tinde să afecteze activitatea desfășurată, existând riscul ajungerii societății în incapacitate de plată.

Aprecierile instanței de fond sunt nefondate, reclamanta nefăcând dovada că, prin plata taxei pentru eliberarea autorizației de excavare, i-ar fi afectată activitatea desfășurată, putând ajunge în incapacitate de plată. Acestea sunt simple afirmații, nedovedite de către reclamantă.

Dimpotrivă, prin plata acestei taxe, apreciază că nu s-ar produce o perturbare previzibilă gravă a activității societății comerciale, în condițiile în care, în luna februarie 2012, aceasta avea venituri de 1._ lei. Prin neplata anticipată a taxei pentru obținerea autorizației de excavare prevăzute de art. 266 și 267 din Legea nr. 571/2001 privind Codul fiscal, către autoritățile administrației publice locale de pe raza localităților pe care s-au desfășurat lucrările de excavare, au fost private bugetele locale respective de sumele datorate de către reclamantă.

Reclamanta era obligată să depună cereri la primăriile respective în vederea obținerii autorizației de excavare nefiind scutită de plata acesteia, întrucât potrivit art. 49 din Legea nr. 85/2003 "plata taxelor, tarifelor si a redevențelor prevăzute in prezenta lege nu îl scutește pe titularul licenței/permisului de plata obligațiilor bugetare datorate conform legislației fiscale in vigoare."

C. de C. a României a lăsat în sarcina reclamantei calcularea cuantumul acestei taxe pentru perioada 2007-2011 pentru care nu s-a plătit, iar reclamanta a dat dovadă de pasivitate, nici măcar nu s-a adresat autorității administrației publice locale, considerând că nu o datorează, deși din prevederile pct. 134 alin. (3) din H. G. nr. 44/2004 rezultă clar că aceasta "are elementele constitutive ale declarației fiscale" și se depune la structura de specialitate în a cărei rază de competență teritorială se realizează oricare dintre operațiunile prevăzute la art 267 alin. (4) din Codul fiscal, cu cel puțin 30 de zile înainte de data începerii operațiunilor.

Instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală făcând confuzie între actul administrativ emis de C. de C. a României și actul administrativ-fiscal emis de organul fiscal și implicit regimul juridic aplicabil fiecăruia, așa cum retine în considerente, la pagina 4 paragraful 2 din Sentința civilă recurată. Astfel instanța apreciază în mod eronat că "executarea actului administrativ - fiscal face verosimilă iminența producerii unei pagube în patrimoniul reclamantei, de natură a conduce la imposibilitatea continuării activității".

Actul administrativ-fiscal astfel este definit la art. 41 din O.G. nr. 92/2003 republicată, privind Codul de procedură fiscală ca fiind " actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale" și se execută silit în condițiile Codului de procedură fiscală, pe când actul administrativ emis de C. de C. se execută în conformitate cu Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de C., precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de C. nr. 130 din 4.11.2010.

Prin urmare regimul juridic aplicabil celor două tipuri de acte juridice este diferit, iar măsurile cuprinse în actele administrative emise de C. de C. a României, spre deosebire de actele administrativ-fiscale, nu se aduc la îndeplinire prin executare silită.

C. de C. Gorj a constatat abateri de la legalitate și regularitate și a dispus măsura de la punctul I lit. b) în baza art. 43 lit. c) din Legea nr. 94/1992 republicată și a pct. 174 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de C. nr. 130/2010, pentru înlăturarea neregulilor constatate în activitatea financiar-contabilă sau fiscală controlată.

A susținut că nu se poate vorbii de o pagubă, cu atât mai puțin una iminentă, care s-ar produce în patrimoniul reclamantei prin executarea unei obligații legale, pe care aceasta trebuia s-o îndeplinească dacă ar fi fost de bună-credință, privind plata unei taxe prevăzute de Codul fiscal în vigoare.

A suspenda un astfel de act administrativ înseamnă a goli de conținut activitatea unei instituții și a încuraja încălcarea legii.

Consideră că nu poate fi suspendată obligația entității controlate de a determina valoarea unui prejudiciu adus bugetului public prin încălcarea legii și de a remedia neregulile constatate.

Dacă instanța procedează la suspendarea actelor de control ale Curții de C. prin care se constată, conform competențelor actuale, faptul că s-au produs niște încălcări ale legislației și se dispun măsuri pentru . că vor da girul abuzului în administrație, încălcării legilor ce reglementează cheltuirea banului public și batjocoririi ideii de legalitate a acestui foarte important segment al unui stat de drept care este legalitatea în general și cheltuirea banului public în particular

In doctrină se apreciază că instanța care este chemată să decidă măsuri de protecție provizorie trebuie să aprecieze ansamblul circumstanțelor și intereselor prezente. Asemenea măsuri pot fi acordate în special în situația în care executarea actului administrativ este de natură să producă pagube grave, dificil de reparat și în cazul în care există un argument juridic aparent valabil referitor la legalitatea actului administrativ.

Pentru aceste motive, a solicitat admiterea recursului formulat, modificarea în parte a sentinței recurate, în sensul respingerii în totalitate a cererii reclamantului de suspendare a executării actelor administrative contestate, respectiv în ceea ce privește măsura dispusă la pct. I lit. b) al Deciziei nr. 545/04.04.2012, emisă de C. de C. Gorj.

În drept, întemeiază prezenta întâmpinare pe prevederile art. 304 pct. 9 și 3041 din Codul de procedură civilă, precum și pe celelalte dispoziții legale la care am făcut referire.

În susținerea prezentului recurs, înțelege să se folosească de proba cu înscrisuri, precum și orice alte înscrisuri ce se vor dovedi utile în soluționarea prezentei cauze.

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel C.– Secția C. Administrativ și Fiscal, sub nr._, reclamanta . SA a chemat în judecată pârâtele C. de C. Gorj și C. de C. a României ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună suspendarea executării deciziei nr. 545/04.04.12, anularea acestei decizii si a încheierii nr. 52/20.06.12.

Prin sentința nr. 932 din 12 octombrie 2012 a fost admisă excepția necompetenței materiale a Curții de Apel C. secția de contencios administrativ si fiscal, de a judeca în primă instanță cauza și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj – Secția C. Administrativ și Fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj – Secția C. Administrativ și Fiscal sub nr._ cu prim termen de judecată la data de 11.02.2013.

Prin sentința nr. 2645/2013 Tribunalul Gorj a fost admisă în parte cererea de suspendare, formulată de reclamanta S.C. C. E. Oltenia S.A., societate comercială administrată în sistem dualist, în contradictoriu cu pârâta C. de C. Gorj, și C. de C. București și în consecință s-a dispus suspendarea efectelor actului administrativ, reprezentat de decizia 545/04.04.2012, emisă de C. de C. Gorj doar cu referire la măsura dispusă la pct.1 lit. b, până la soluționarea irevocabilă a prezentei cauze.

Cu referire la fondul cauzei, din actele și lucrările dosarului se reține următoarea situație de fapt.

La data de 25.06.2012 a fost comunicată încheierea nr. 52/20.06.2012 emisă de C. de C., încheiere prin care a fost soluționată contestația nr. 444/24.04.2012 formulată de S.C. C. E. Turceni SA la decizia nr. 545/2012 emisă de C. de C. Gorj pentru aplicarea măsurilor de valorificare a constatărilor din raportul de control nr. 5982/2012 încheiat în urma acțiunii privind ,,Controlul situației evoluției și modului de administrare a patrimoniului public și privat al statului, precum și legalitatea realizării veniturilor și efectuării cheltuielilor” efectuat la această entitate în perioada 09.01.-29.02.2012.

În acest context este de menționat faptul că începând cu data de 31.05.2012 a fost înființată ., societate administrată în sistem dualist care potrivit art. 4 din HG nr. 1024/2011 coroborat cu disp. art. 235 C. civil preia toate drepturile și obligațiile fostei . SA.

Prin sentința nr. 3240 din data de 15 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, a fost respinsă excepția nulității, invocată de către reclamantă.

S-a admis în parte contestația formulată de S.C. C. E. OLTENIA S.A. cu sediul în Turceni, ., județul Gorj în contradictoriu cu pârâtele C. DE C. A ROMANIEI - sector 1, București, LEV TOLSTOI, nr. 22-24 și C. DE C. GORJ - TG J., C. BRANCUSI, nr. 9A, J. GORJ.

S-a dispus anularea parțială a Încheierii nr. 52/20.06.2012, a deciziei 545/04.04 2012, și a Raportului de Control nr. 5982/2012, acte administrative emise de C. de C. Gorj, doar cu referire la măsura dispusă la pct. 1 lit. b., respectiv luarea măsurilor privind obținerea de la primării a autorizației de excavare pentru lucrările de excavare efectuate pe terenurile de pe raza acestora, în perioada 2007-2011 și achitarea taxei care va fi stabilită de Consiliile Locale, precum și pentru cele ce se vor efectua în anul 2012 și în continuare atâta timp cât sunt valabile prevederile codului fiscal în acest sens.

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut :

Este întemeiată în parte contestația reclamantei împotriva Încheierii nr. 52/20.06.2012, a deciziei 545/04.04 2012, și a Raportului de Control nr. 5982/2012, acte administrative emise de C. de C. Gorj, doar cu referire la măsura dispusă la pct.1 lit. b., respectiv luarea măsurilor privind obținerea de la primării a autorizației de excavare pentru lucrările de excavare efectuate pe terenurile de pe raza acestora, în perioada 2007-2011 și achitarea taxei care va fi stabilită de Consiliile Locale, precum și pentru cele ce se vor efectua în anul 2012 și în continuare atâta timp cât sunt valabile prevederile codului fiscal în acest sens, următoarele considerente:

Desfășurarea activităților miniere din România este reglementată în prezent de legea minelor nr. 85/2003, astfel potrivit art. 3 alin. 1 pct. 11 din acest act normativ termenii folosiți se definesc după cum urmează: ,, exploatare - ansamblul de lucrări executate în subteran și/sau la suprafață pentru extragerea resurselor miniere, prelucrarea și livrarea acestora în forme specifice”.

Din economia textului de lege mai sus menționat termenul de excavare poate fi definit ca o lucrare de exploatare care se încadrează în ansamblul lucrărilor executate pentru extragerea resurselor minerale, în cazul de față a lignitului și care nu poate fi analizată distinct ci numai în ,,ansamblul de lucrări” pentru exploatarea de carieră.

În acest context, pornind de la aceste noțiuni elementare pentru activitatea unităților miniere, se constată că în perioada 2007-2011 și în prezent s-au efectuat lucrări de extragere a resurselor miniere și în carierele din cadrul Complexului E. Turceni, cariere care și-au început activitatea în anul 1984-Cariera Jilț Nord și în anul 1974 – Cariera Jilț Sud.

În conformitate cu legislația în vigoare la acea dată au fost obținute autorizațiile pentru lucrările de exploatare de carieră potrivit art. 2 din Decretul nr. 144/1958 ce a fost abrogat prin art. 41 din L.50/1991.

Unitățile miniere din componența S.C. C. E. Turceni SA, care desfășoară activități de exploatare a cărbunelui pe teritoriul localităților Mătăsari și Slivilești, nu au depus cereri pentru eliberarea autorizației de excavări, prin care să declare suprafața afectată anual de exploatare a cărbunelui ,considerând că nu au obligația să formuleze astfel de cereri și implicit să achite taxa pentru excavare atâta timp cât aceste activități de excavare au fost autorizate în conformitate cu actele normative în vigoare la acea dată, fiind obținute toate autorizațiile și avizele, în conformitate cu legislația existentă la acea dată, respectiv activitatea de exploatare desfășurată pe raza localităților Mătăsari și Slivilești s-a efectuat în baza licenței de exploatare a lignitului emisă de ANRM sub nr. 2603/9.07.2001, pentru perimetrul de exploatare al Carierei Jilț Sud și 2602/9.07.2001 pentru perimetrul de exploatare al Carierei Jilț Nord, iar pentru această activitate S.C. C.E. Turceni SA plătește anual la bugetul consolidat al statului conform legii minelor, o taxă de 25.000 lei/Km2 și o redevență minieră.

Contradictorialitatea dintre părți vizează tocmai modul de interpretare și de aplicare a dispozițiilor codului fiscal respectiv art. 266 raportate la dispozițiile legii minelor nr.85/2003

Astfel, în raportul de control s-a consemnat neplata unei taxe reglementate de legislația fiscală și nu de legea minelor, respectiv de prevederile art. 266 din L.571/2003 potrivit cărora taxa pentru eliberarea autorizației de foraje sau excavări se plătește la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale înainte de eliberarea autorizației, iar potrivit art. 267 alin.4 din același act normativ, această taxă se calculează înmulțind numărul de metrii pătrați de teren afectați de foraj sau de excavație cu o valoare stabilită de consiliul local de până la 7 lei.

În acest context C. de C. opinează în sensul că deși activitatea minieră de exploatare desfășurată pe raza unităților administrativ teritorială Mătăsari și Slivilești se desfășoară în baza licențelor de exploatare a lignitului emisă de ANRM ,iar pentru activitatea desfășurată, S.C. CE TURCENI SA plătește la bugetul consolidat al statului o taxă de exploatare și o redevență minieră în conformitate cu L.85/2003 nu îl scutește în calitate de titular de licență la plata obligațiilor bugetare datorate conform legislațiilor fiscale în conformitate cu prevederile art. 49 din același act normativ.

Tribunalul nu poate reține acest punct de vedere al intimatei ,în condițiile în care activitățile de exploatare a resurselor miniere desfășurată de către reclamantă s-au desfășurat și se desfășoară în baza licențelor de exploatare, licențe obținute în anul 2001 și care dau dreptul unității de a efectua lucrări miniere de exploatare a resurselor de lignit pentru o perioadă de 20 ani în perimetrele de exploatare descrise și delimitate și în conformitate cu prevederile art. 44 din legea minelor,iar pentru perimetrele autorizate potrivit licenței, reclamanta achită pe fiecare Km2 o taxă anuală pentru activitatea de exploatare precum și redevența minieră.

Într-adevăr disp. art.49 din legea minelor preved că plata taxelor, tarifelor și a redevențelor prevăzute în prezenta lege nu îl scutește pe titularul licenței de plata obligațiilor bugetare datorate conform legislațiilor fiscale în vigoare.

Însă, potrivit principiului neretroactivității legii care guvernează procesul civil dar și a principiului de drept ,,tempus legis actum” un act juridic se încheie și se interpretează în conformitate cu prevederile legale în vigoare la data întocmirii lui, astfel că la momentul când reclamanta a început lucrările de exploatare, respectiv 1984-1987 au fost obținute toate autorizațiile și avizele în conformitate cu legislația existentă la acea dată și au fost achitate toate taxele prevăzute de legislația în vigoare ,pentru autorizarea lucrărilor de exploatare, motiv pentru care prevederile codului fiscal, publicat în anul 2003 și care a suferit modificări succesive, invocate de auditorii publici externi, nu au aplicabilitate în acest context.

Dacă s-ar interpreta într-o altă manieră, s-ar ajunge la situația în care pentru aceeași activitate de exploatare și pentru aceeași suprafață de teren să fie percepute două taxe de către două autorități diferite, fapt ce ar conduce la încălcarea principiului evitării dublei impozitări, consacrat la nivel internațional, sau principiului impozitării o singură dată, regăsit în cadrul legislației interne.

Din înscrisurile existente la dosar, rezultă faptul că reclamanta deține licențe de execuție precum și autorizație de foraje și excavări eliberate în momentul începerii lucrărilor.

Cu privire la acest aspect se constată că la pagina 6 din Încheierea nr. 52/20.06.2012, comisia de soluționare a contestațiilor, a reținut faptul că, ,,din analiza acestor decrete constată că prin acestea au fost aprobate notele de comandă pentru realizarea lucrărilor de deschidere a Carierei Jilț Sud și a minelor Dragotești și Mătăsari, precum și pentru obiectivul de investiții, deschiderea și punerea în exploatare a Carierei Jilț Nord și nu autorizarea acestora”.

Ori, reclamanta prin depunerea în xerocopie a celor două autorizații pentru executarea de lucrări, la dosarul cauzei, autorizații care nu au fost depuse în procedura administrativă, au făcut dovada certă a faptului că lucrările de exploatare au fost autorizate în conformitate cu legislația în vigoare la data începerii activității.

În opinia instanței obținerea autorizației de excavare și plata taxei aferente nu poate fi analizată strict pe dispozițiile art. 266 și 267 Cod fiscal, cum s-a procedat de către auditorii publici externi din cadrul intimatei ci în coroborare cu dispozițiile legii 50/1991 privind autorizarea administrării lucrărilor de construcții, în acest sens fiind și practica judiciară a ÎCCJ care prin deciziile de speță a statuat faptul că litigiile având ca obiect autorizația pentru executarea lucrărilor de foraje și excavări, legislația aplicabilă este art. 3 din L.50/1991, art. 266 și 267 din codul fiscal.

Prin HG 1861/2006 pentru modificarea și completarea normelor metodologice de aplicare a L.571/2003 privind codul fiscal s-a prevăzut că începând cu data de 01.01.2007 au fost abrogate prevederile potrivit cărora autorizațiile de foraje și excavări se eliberau pentru fiecare an fiscal sau fracțiune de an fiscal, astfel această taxă nu se mai datorează începând cu 01.01.2007, fapt confirmat și de Ministerul Finanțelor Publice – Direcția Generală Legislație Cod fiscal care arată prin adresa_/03.02.2012 că exploatările prevăzute de art. 267 alin. 4 din L.571/2003 nu se identifică cu exploatarea lignitului.

Pentru considerentele arătate tribunalul va admite contestația cu privire la această măsură dispusă de auditorii externi din cadrul Curții de C. și prevăzută în raportul de control la pct. 1 lit. b și Decizia nr. 545/2012 cu referire la desfășurarea de activități de exploatare a cărbunelui pe teritoriul localităților Mătăsari și Slivilești prin faptul că obligă pe contestatoare să depună o cerere pentru eliberarea autorizației de foraje și excavare.

În ceea ce privește măsura dispusă la pct. 1 lit. f din Decizia 545/2012 Încheierea nr. 52/2012 și raportul de control 5892/2012 de asemenea contestată de către reclamantă tribunalul va constata ca neîntemeiată contestația ,cu privire la această măsură din următoarele considerente:

Astfel, prin Decizia 545/2012 la pct. 1 lit. f în conformitate cu prevederile art. 43 lit. c din L.94/1992, republicată și ale pct. 174 din regulament s-a dispus conducerii reclamantei luarea tuturor măsurilor legale pentru predarea caselor prin încheierea contractelor de schimb cu persoanele pentru care au fost construite potrivit convențiilor încheiate în vederea evitării înregistrării în continuare a unor cheltuieli neeconomicoase cu executarea unor lucrări de remediere a degradărilor ce se produc la aceste clădiri precum și cu plata impozitului pe clădiri.

În opinia tribunalului această măsură este legală, în conformitate cu disp. art. 254 din codul fiscal care prevede că în cazul unei clădiri care a fost dobândită sau construită de o persoană în cursul anului impozitul pe clădire se datorează de către persoana respectivă cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care clădirea a fost construită sau dobândită.

În mod corect, comisia de soluționare a contestației a reținut că pentru casele construite în anul 1999-2007, în baza convențiilor civile încheiate cu persoanele fizice, cărora le-a fost afectate proprietățile, urmare a extinderii perimetrelor de exploatare minieră, deși au fost recepționate la terminarea lucrărilor, nu au fost predate proprietarilor, ele regăsindu-se în patrimoniul reclamantei.

De asemenea, ulterior, la majoritatea caselor construite au fost efectuate lucrări de remediere, după care au fost întocmite alte recepții, lucrările de remediere fiind executate pe lucrări de investiții iar cu valoarea acestora a fost majorată valoarea de inventar a caselor construite, astfel că, pentru evitarea înregistrării în continuare a unor cheltuieli neeconomicoase cu executarea unor lucrări de remediere a degradărilor, ce se produc în mod inevitabil la aceste clădiri, precum și cu plata impozitului pe clădiri ,se impune luarea tuturor măsurilor legale pentru predarea caselor prin încheierea contractelor de schimb pentru care au fost construite potrivit convențiilor încheiate.

De altfel reclamanta nu contestă luarea acestei măsuri ,pe fondul ei, ci doar termenul de realizare dispus de către C. de C. considerând că termenul de 31.05.2012 de realizare a acestei măsuri este un termen prea scurt și asupra căruia nu se poate conforma, aspect care ,în opinia instanței se poate realiza și printr-un acord cu auditorii externi din cadrul Curții de C., evident cu respectarea dispozițiilor legale și cu respectarea garanțiilor și în special al termenului rezonabil consacrat atât de legislația internă cât mai ales de CEDO.

Împotriva sentinței 3240 din data de 15 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, a formulat recurs pârâta C. DE C. A ROMANIEI, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Consideră că sentința instanței de fond a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, în ceea ce privește cererea reclamantului de anulare a măsurii de la punctul 1 lit. b) al Deciziei nr. 545/04.04.2012, emisă de C. de C. Gorj.

Instanța de fond, în mod eronat a reținut la pagina 4 a sentinței, primul alineat, că "activitățile de exploatare a resurselor miniere desfășurate de către reclamantă s-au desfășurat și se desfășoară în baza licențelor de exploatare, licențe obținute în anul 2001 și care dau dreptul unității de a efectua lucrări miniere de exploatare a resurselor de lignit pentru o perioadă de 20 de ani în perimetrele de exploatare descrise și delimitate și în conformitate cu art. 44 din Legea minelor".

Instanța se contrazice prin alineatul 2 de la pagina nr. 4, unde, de data asta reține în mod corect, că "într-adevăr dispozițiile art. 49 din Legea minelor nr. 85/2003 prevede că plata taxelor, tarifelor si a redevențelor prevăzute in prezenta Lege nu îl scutește pe titularul licenței/permisului de plata obligațiilor bugetare datorate conform legislației fiscale in vigoare", pentru ca în alineatele următoare să dezvolte motivele pentru care apreciază că această taxă nu se datorează de către reclamantă.

Astfel potrivit principiului neretroactivității legii care guvernează procesul civil, instanța constată că la momentul la care reclamanta a început lucrările de exploatare, respectiv 1984-1987, au fost obținute toate autorizațiile și avizele în conformitate cu legislația în vigoare pentru autorizarea lucrărilor de exploatare, motiv pentru care prevederile Codului fiscal, publicat în anul 2003, invocat de auditorii publici externi, nu au aplicabilitate în acest context.

A arătat că nu poate fi de acord cu argumentele reținute de instanța de fond pentru admiterea în parte a contestației cu privire la această măsură, pe care le consideră neîntemeiate, tocmai pentru faptul că măsura dispusă are ca temei legal prevederile Codului fiscal în vigoare pentru perioada pentru care auditorii publici externi au considerat că se datorează această taxă.

Auditorii publici externi nu au încălcat principiul neretroactivității legii, așa cum reține instanța de fond în considerente, întrucât aceștia au constatat neplata taxei pentru eliberarea autorizației de excavare pentru lucrările de excavare efectuate în perioada 2007-2011 precum și pentru cele ce se vor efectua în anul 2012 și în continuare, perioadă care este ulterioară intrării în vigoare a Codului fiscal, adică după anul 2003, neputând fi vorba de o aplicare retroactivă a prevederilor fiscale.

Iar așa cum reține în mod corect și instanța de judecată, potrivit art 49 din Legea nr. 85/2003 - "Plata taxelor, tarifelor si a redevențelor prevăzute in prezenta lege nu îl scutește pe titularul licenței/permisului de plata obligaților bugetare datorate conform legislației fiscale in vigoare", ceea ce înseamnă că este eronată concluzia aceleiași instanțe potrivit căreia deținerea licenței de exploatare în baza Legii minelor ar exonera-o de plata taxei care face obiectul prezentei cauze, cele două taxe fiind prevăzute de acte normative care nu se exclud, ci se completează, fiind datorate către bugete diferite și anume: bugetul de stat, respectiv bugetul local al unităților administrativ-teritoriale pe raza cărora se desfășoară activitățile de excavare.

Astfel art. 266 și 267 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal cuprind norme imperative privind plata "taxei pentru eliberarea autorizației de foraje sau excavări necesară studiilor geotehnice, ridicărilor topografice, exploatărilor de carieră, balastierelor, sondelor de gaze și petrol, precum și altor exploatări" instituind obligativitatea pentru orice persoană care trebuie să obțină un certificat, aviz sau altă autorizație de a plăti taxa menționată în acest capitol, la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale, înainte de a i se elibera certificatul, avizul sau autorizația necesară.

S-a arătat că nu este de acord cu motivarea instanței de fond, cuprinsă în considerente, conform căreia obținerea autorizației de excavare și plata taxei aferente nu poate fi analizată strict prin prisma art. 266 și 267 din Codul fiscal, ci în coroborare cu dispozițiile art. 3 din Legea nr. 50/1991.

Consideră constatările instanței de fond ca fiind netemeinice și nelegale, întrucât autorizația în cauză nu are natura unei autorizații de construire si nici nu o înlocuiește pe aceasta, astfel cum este stipulat în mod expres la pct. 134 alin. (2) din H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, ceea ce înseamnă că acestei autorizații nu îi sunt aplicabile prevederile art. 3 din Legea nr. 50/1991.

C. Constituțională a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 267 alin. (4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, prin Decizia nr. 1425 din 25 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 88 din 3 februarie 2012 și a constatat că " dispozițiile criticate din Codul fiscal stabilesc în sarcina operatorilor economici ce desfășoară anumite activități obligația plății către bugetul local a unei taxe pentru eliberarea autorizației de foraje sau excavări, necesară studiilor geotehnice, ridicărilor topografice, exploatărilor de carieră, balastierelor, sondelor de gaze și petrol, precum și altor exploatări".

Totodată C. Constituțională a statuat că "dispozițiile criticate dau expresie prevederilor art. 56 alin. (1) din Legea fundamentală, potrivit cărora cetățenii au obligația să contribuie la cheltuielile publice, prin impozite și taxe. Totodată, în conformitate cu art. 139 alin. (2) din Constituție, impozitele și taxele locale se stabilesc de consiliile locale sau județene "în limitele și în condițiile legii". Din aceste prevederi constituționale rezultă dreptul exclusiv al legiuitorului de a stabili impozite datorate bugetului, astfel încât nu se poate susține că dispozițiile criticate contravin art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituție privind obligația statului de a asigura libertatea comerțului."

Pentru aceste motive, solicită admiterea recursului formulat, modificarea în parte a Sentinței recurate, în sensul respingerii în totalitate a cererii reclamantului de anulare parțială a actelor administrative contestate, adică și în ceea ce privește măsura dispusă la pct. 1 lit. b) al Deciziei nr. 545/04.04.2012, emisă de C. de C. Gorj.

În drept, întemeiază motivele de recurs pe prevederile art. 304 pct. 9 și 3041 din Codul de procedură civilă, precum și pe celelalte dispoziții legale la care a făcut referire.

În susținerea prezentului recurs, înțelege să se folosească de proba cu înscrisuri, precum și orice alte înscrisuri ce se vor dovedi utile în soluționarea prezentei cauze.

La data de 17 septembrie 2013, intimata reclamantă S.C. C. E. OLTENIA S.A a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursurilor formulate de pârâta C. DE C. A ROMANIEI .

C., analizând sentința prin prisma criticilor invocate în recurs, a apărărilor formulate, a dispozițiilor legale aplicabile în cauză și în conformitate cu dispozițiile art. 3041 din C. Pr. Civ., constată că recursul este nefondat și urmează a fi respins pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Înalta Curte de Casație și Justiție a României, în Decizia nr. 33 din 9 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 108 din 23 februarie 2009 a stabilit cu titlu de principiu că, în virtutea principiului specialia generalibus derogant, concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, chiar dacă acest fapt nu este prevăzut expres în legea specială, și că, în cazul în care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială și Convenția europeană a drepturilor omului, aceasta din urmă are prioritate.

De asemenea, s-a mai statuat cu titlu de principiu că în situația „conflictului dintre legea specială anterioară și legea generală ulterioară acesta se rezolvă prin aplicarea conjugată a principiilor potrivit cărora norma specială se aplică cu prioritate față de norma generală - specialia generalibus derogant -, iar o normă specială nu poate să fie modificată sau abrogată decât în mod expres printr-o normă generală ulterioară.

În raport de aceste principii, C. constată că instanța de fond a stabilit în mod corect faptul că Legea Minelor nr. 85/2003 este un act normativ special, cu caracter derogatoriu de la norma generală care este reprezentată de Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, și că în situația dedusă judecății trebuia aplicată norma specială și nu cea generală.

Astfel, următoarele articole din Legea Minelor nr. 85/2003 au relevanță în cauza dedusă judecății și vor fi expuse in extenso, după cum urmează:

Art. 1 - Resursele minerale situate pe teritoriul și în subsolul țării și al platoului continental în zona economică a României din Marea N., delimitate conform principiilor dreptului internațional și reglementărilor din convențiile internaționale la care România este parte, fac obiectul exclusiv al proprietății publice și aparțin statului român.

Art. 3 - În înțelesul prezentei legi, termenii folosiți se definesc după cum urmează:

1. activitate minieră - ansamblul de lucrări privind prospecțiunea, explorarea, dezvoltarea, exploatarea, prepararea/prelucrarea, concentrarea, comercializarea produselor miniere, conservarea și închiderea minelor, inclusiv lucrările aferente de refacere și reabilitare a mediului;

8. concesiune minieră - operațiunea juridică prin care statul, reprezentat de autoritatea competentă, în calitate de concedent, transmite pentru o perioadă determinată unei persoane, în calitate de concesionar, dreptul și obligația de a executa, pe risc și cheltuială proprii, activități miniere având ca obiect resursele minerale ce cad sub incidența prezentei legi, în schimbul unei redevențe miniere pentru exploatare și al unei taxe pe activitatea de prospecțiune, explorare și exploatare a resurselor minerale;

11. exploatare - ansamblul de lucrări executate în subteran și/sau la suprafață pentru extragerea resurselor minerale, prelucrarea și livrarea acestora în forme specifice;

12. explorare - ansamblul de studii și activități pentru identificarea zăcămintelor, evaluarea cantitativă și calitativă a acestora, precum și determinarea condițiilor tehnice și economice de valorificare;

Art. 20 - (1) Licența de exploatare se acordă prin negociere, în baza unei cereri însoțite de:

a) studiul de fezabilitate privind valorificarea resurselor minerale și protecția zăcământului, ce va cuprinde și planul inițial de încetare a activității, întocmit în conformitate cu normele emise de autoritatea competentă;

b) planul de dezvoltare a exploatării, întocmit în conformitate cu instrucțiunile tehnice emise de autoritatea competentă;

c) studiul de impact asupra mediului și bilanțul de mediu, după caz, întocmite în condițiile legii;

d) planul de refacere a mediului și proiectul tehnic, întocmite în conformitate cu instrucțiunile tehnice emise de autoritatea competentă;

e) studiul de evaluare a impactului social și planul de atenuare a impactului social, în conformitate cu instrucțiunile tehnice emise de autoritatea competentă în domeniul muncii și solidarității sociale împreună cu ministerul de resort.

(2) Licența de exploatare se acordă pentru maximum 20 de ani, cu drept de prelungire pe perioade succesive de câte 5 ani.

(3) Titularul licenței de exploatare va plăti anual o taxă pe activitatea de exploatare și o redevență minieră, conform prezentei legi.

(4) Titularul licenței de exploatare constituie o garanție financiară pentru refacerea mediului, în conformitate cu instrucțiunile tehnice emise de autoritatea competentă.

Art. 21 - (1) Licența se încheie în formă scrisă. Pentru explorare licența intră în vigoare la data publicării ordinului președintelui autorității competente de aprobare a acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I; pentru exploatare licența intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a hotărârii Guvernului de aprobare a acesteia.

(2) Prevederile legale existente la data intrării în vigoare a licenței rămân valabile pe toată durata acesteia, cu excepția apariției unor eventuale dispoziții legale favorabile titularului.

Art. 22 - (1) Începerea activităților miniere prevăzute în licență se autorizează în scris de către autoritatea competentă, în termen de până la 180 de zile de la . licenței, după prezentarea de către titular, cumulativ, a următoarelor documente:

a) dovada plății taxei pe activitatea minieră;

b) dovada constituirii garanției financiare pentru refacerea mediului;

c) certificatul de atestare fiscală, din care să rezulte că titularul licenței nu înregistrează obligații restante față de bugetul de stat;

d) acord/autorizație de mediu;

e) pentru explorare - avizul autorității competente pentru programul anual de lucrări; pentru exploatare - avizul autorității competente pentru programul anual de exploatare;

f) acordul proprietarului sau administratorului terenului privind accesul la suprafețele necesare executării activității miniere prevăzute în programul anual de exploatare.

Art. 40 - Procedurile pentru obținerea autorizațiilor, acordurilor și/sau avizelor de mediu și de protecția muncii, necesare pentru desfășurarea activităților miniere, vor fi coordonate de fiecare autoritate, conform competențelor și reglementărilor stabilite prin legislația în vigoare.

Art. 41 - (1) Autoritatea competentă va informa în scris, în termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a licențelor de exploatare, consiliile județene, consiliile locale și prefecturile județene în raza cărora se află perimetrele concesionate despre activitățile miniere și perimetrele concesionate prin aceste licențe.

(2) În termen de 90 de zile de la primirea informării prevăzute la alin. (1), consiliile județene și consiliile locale vor modifica și/sau vor actualiza planurile de amenajare a teritoriului și planurile urbanistice generale existente, pentru a permite executarea tuturor operațiunilor necesare desfășurării activităților miniere concesionate.

Art. 42 - (1) Autorizațiile, acordurile și alte aprobări și avize necesare activităților de construcții-montaj de mine și altor activități de construcții necesare în vederea începerii și desfășurării activităților miniere se vor emite, de regulă, pentru ansamblul acestor construcții și nu separat pentru fiecare construcție, conform solicitării titularilor de licențe.

(2) Autorizațiile, acordurile și alte aprobări și avize necesare activităților de construcții-montaj de mine și altor activități de construcții necesare în vederea începerii și desfășurării de activități miniere pot impune condiții privind parametrii și caracteristicile de funcționare a construcțiilor și instalațiilor respective.

Art. 43 - (1) Autorizațiile, acordurile și celelalte aprobări și avize de funcționare necesare desfășurării de activități miniere sunt valabile pe toată durata permiselor și a licențelor în baza cărora se desfășoară aceste activități. În cazul modificării condițiilor avute în vedere la emiterea autorizațiilor, acordurilor și a celorlalte avize și aprobări necesare desfășurării de activități miniere, titularii acestor activități trebuie să solicite emiterea de noi autorizații, acorduri, avize și aprobări.

(2) Autorizațiile, acordurile și alte aprobări și avize de funcționare necesare desfășurării activităților miniere se emit pentru ansamblul operațiunilor necesare activităților miniere sau separat pentru fiecare operațiune ori categorie de operațiuni, conform solicitării titularilor de licențe.

(3) Respectarea condițiilor impuse prin autorizațiile, acordurile și alte aprobări și avize emise pentru activitățile de construcții-montaj de mine și alte construcții necesare în vederea începerii și desfășurării de activități miniere, conform art. 42 alin. (2), și respectarea condițiilor prevăzute de lege în privința desfășurării de activități miniere se monitorizează de către titularii de licențe și se verifică de către autoritățile competente în domeniu, pe perioada probelor tehnologice, care nu poate să depășească 6 luni de la terminarea operațiunilor de construcții-montaj.

(4) Dacă se constată respectarea condițiilor în conformitate cu prevederile alin. (3), autorizațiile, acordurile și alte aprobări și avize de funcționare necesare desfășurării de activități miniere se emit în termen de maximum 10 zile de la finalizarea probelor tehnologice, numai dacă legislația în vigoare nu prevede altfel.

Art. 44 - (1) Titularii licențelor/permiselor sunt obligați la plata către bugetul de stat a unei taxe pentru activitatea de prospecțiune, explorare și exploatare a resurselor minerale, precum și a unei redevențe miniere.

(2) Taxa anuală pentru activitatea de prospecțiune se stabilește la 320 lei/km2.

(3) Taxa anuală pentru activitatea de explorare se stabilește la 1.280 lei/km2; aceasta se dublează după 2 ani și devine de 5 ori mai mare după 4 ani.

(4) Taxa anuală pentru activitatea de exploatare se stabilește la 32.000 lei/km2.

(5) Valoarea taxelor prevăzute la alin. (2) - (4) va fi reactualizată anual, la propunerea autorității competente, prin hotărâre a Guvernului, în funcție de rata inflației.

(6) Taxele prevăzute la alin. (2) - (4) se datorează anual și se plătesc anticipat pentru anul viitor, până la data de 31 decembrie a anului în curs.

Prin prisma acestor dispoziții legale instanța de fond, în mod corect a reținut că activitățile de exploatare a resurselor miniere se desfășoară în baza licențelor de exploatare, licențe obținute în anul 2001 și care dau dreptul unității de a efectua lucrări miniere de exploatare a resurselor de lignit.

Instanța de fond în mod corect a reținut faptul că desfășurarea activităților miniere din România este reglementată în prezent de Legea minelor nr. 85/2003, astfel potrivit art. 3 alin. 1 pct. 11 din acest act normativ, termenii folosiți se definesc după cum urmează: „exploatare - ansamblul de lucrări executate în subteran și/sau la suprafață pentru extragerea resurselor miniere, prelucrarea și livrarea acestora în forme specifice.

Din economia textului de lege mai sus menționat, termenul de „excavare” poate fi definit ca o lucrare de exploatare, care se încadrează în ansamblul lucrărilor executate pentru extragerea resurselor minerale, în cazul de față a lignitului, și care nu poate fi analizată distinct, ci numai în „ansamblul de lucrări” pentru exploatarea de carieră.

În raport de aceste noțiuni ce reglementează activitatea unităților miniere, în perioada 2007-2012 s-au desfășurat lucrări de extragerea resurselor miniere (lignit) și în carierele din cadrul Complexului E. Turceni S.A., cariere care și-au început activitatea înainte de anul 1990, respectiv în anul 1984 - Cariera Jilț Nord și în anul 1974 - Cariera Jilț Sud.

În conformitate cu legislația în vigoare la acea dată, au fost obținute și autorizațiile pentru lucrările de exploatare de carieră, potrivit art. 2 din Decretul nr. 144 din 29 martie 1958

-HCM nr. 1704/28.12.1974 prin care s-a aprobat lucrarea de investiții deschiderea și punerea în exploatare a carierei Jilț Sud, la o capacitate de 8.000.000 tone lignit/an;

- Decretul Consiliului de Stat nr. 351/09.10.1984 prin care s-a aprobat lucrarea de investiții deschiderea și punerea în exploatare a carierei Jilț Nord la o capacitate de 4.500.000 tone lignit/an ";

Aceste lucrări, au fost autorizate în momentul începerii lor, autorizațiile fiind emise de către Consiliul Popular al Județului Gorj, în conformitate cu actele normative în vigoare la data începerii activității, respectiv:

- Autorizația pentru executarea de lucrări nr. 64 din 25 mai 1987 pentru ,” Lucrări de punere în funcțiune a capacității de producție de 11.000.000 tone/an lignit în câmpul minier Jilț Sud, județul Gorj, inclusiv pentru menținerea capacității de producție existente.”

- Autorizația pentru executarea de lucrări nr. 3 din 25 ianuarie 1984 pentru „Deschiderea și punerea în exploatare a Carierei Jilț Nord la capacitatea de 4.500.000 t/an.”

C. reține că, potrivit art. 43 alin. 1 din Legea minelor nr.85/2003 - autorizațiile, acordurile și celelalte aprobări și avize de funcționare necesare desfășurării de activități miniere sunt valabile pe toată durata permiselor și a licențelor în baza cărora se desfășoară aceste activități” iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol - „Autorizațiile, acordurile și alte aprobări și avize de funcționare necesare desfășurării activităților miniere se emit pentru ansamblul operațiunilor necesare activităților miniere.... „

Față de aceste aspecte, în mod corect instanța de fond a constatat că potrivit principiului neretroactivității legii care guvernează procesul civil dar și a principiului de drept „tempus regit actum" un act juridic se încheie în conformitate cu prevederile legale în vigoare la data întocmirii lui, astfel că la momentul când unitatea a început lucrările de exploatare, respectiv 1984 - 1987 au fost obținute toate autorizațiile și avizele în conformitate cu legislația existentă la acea dată și au fost achitate toate taxe prevăzute de legislația în vigoare pentru autorizarea lucrărilor de exploatare.

Astfel, este evident faptul că activitățile de exploatare a resurselor de lignit se desfășoară în baza licențelor de exploatare, licențe obținute în anul 2001 și care dau dreptul unității de a executa lucrări miniere de exploatare a resurselor/rezervelor de lignit pentru o perioadă de 20 de ani, în perimetrele de exploatare descrise și delimitate și, în conformitate cu prevederile art. 44 din Legii minelor nr. 85/2003, iar pentru perimetrele autorizate potrivit licenței, unitatea achită pentru fiecare kmp o taxă anuală pentru activitatea de exploatare precum și redevența minieră.

Astfel, pentru aceeași activitate de exploatare și pentru aceeași suprafață de teren, nu pot fi percepute două taxe de către două autorități diferite, pentru a fi respectate, și „principiul impozitării o singură dată” regăsit în cadrul intern precum și „principiul evitării dublei impozitări” consacrat la nivel internațional.

În ceea ce privește dispozițiile art. 49 din Legea nr. 85/2003 – „Plata taxelor, tarifelor și a redevențelor prevăzute în prezenta lege nu îl scutește pe titularul licenței/permisului de plata obligaților bugetare datorate conform legislației fiscale în vigoare”, invocată de recurentă pentru a motiva complementaritatea celor două taxe, C. arată că aceasta se referă la alte obligații pe care unitatea le are față de bugetele locale, referitoare la impozitele pe mijloace fixe, clădiri, autoturisme etc., astfel că, instanța de fond a reținut în mod corect că deținerea licenței de exploatare în baza Legii minelor o exonerează de plata taxei care face obiectul prezentei cauze, cele două taxe fiind prevăzute de acte normative care se exclud.

Având în vedere aceste considerente, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. 1 teza a II-a C.Proc.Civ., coroborat cu art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004 modificată, urmează a fi respins recursul formulat în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursurile formulate pârâta C. DE C. A ROMANIEI împotriva sentințelor civile nr. 3240 din data de 15 aprilie 2013 și nr. 2645 din data de 25 martie 2013 pronunțate de Tribunalul Gorj - Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă S.C. C. E. OLTENIA S.A. și intimata pârâtă C. DE C. GORJ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 29 Octombrie 2013.

Președinte,

Ș. B.

Judecător,

C. I.

Judecător,

L. M. D.

Grefier,

M. P.

RED.CI

Tehnored.M.P. 29 11 2013

JUD.FOND L.B.

← Anulare act administrativ. Decizia nr. 4775/2013. Curtea de Apel...  Anulare act administrativ. Hotărâre din 12-02-2013, Curtea de... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act administrativ. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA