Pretentii. Decizia nr. 9077/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 9077/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 02-07-2013 în dosarul nr. 7811/104/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 9077/2013
Ședința publică de la 02 Iulie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: C. I. - judecător
Judecător: L.-M. D.
Judecător: Ș. B.
Grefier: E.-M. O.
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice Slatina prin Direcția Generală a Finanțelor Publice O., în contradictoriu cu intimatul reclamant B.-C. G. R. și intimata pârâtă Administrația F. pentru Mediu, împotriva sentinței nr. 54 din data de 15 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul O., Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns avocat G. E. pentru intimatul reclamant B.-C. G. R., lipsind recurenta pârâtă Administrația Finanțelor Publice Slatina și intimata pârâtă Administrația F. pentru Mediu.
Procedura de citare a părților este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul judecății, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, faptul că recursul a fost declarat și motivat în termenul procedural, intimatul reclamant și intimata pârâtă nu au formulat întâmpinare, iar recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit dispozițiilor prevăzute de art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, după care:
Avocat G. E., reprezentantul intimatului reclamant, depune împuternicire avocațială, concluzii scrise, chitanța nr. 206/30.03.2013 în cuantum de 500 lei, reprezentând onorariu de avocat, bon fiscal nr. 77/02.07.2013 în cuantum de 50 lei și învederează că nu mai are cereri de formulat.
Curtea, luând act de cererea privind judecarea cauzei în lipsă formulată de recurenta pârâtă și constatând că nu mai sunt alte cereri din partea părților, apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții prezente, prin reprezentant, pentru a pune concluzii asupra recursului.
Avocat G. E. pentru intimatul reclamant B.-C. G. R., solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii recurate, cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat și cheltuieli de transport.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința nr. 54 din data de 15 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul O., Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ s-a admis acțiunea formulată de reclamantul B.-C. G. R., în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice Slatina și Administrația F. pentru Mediu.
Au fost obligate pârâtele să plătească reclamantului suma de 1499 lei reprezentând taxă pe poluare și dobânda legală aferentă sumei la data efectuării plății.
Au fost obligate pârâtele să achite reclamantului suma de 539,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței nr. 54 din data de 15 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul O., Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ /2012 a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice Slatina prin Direcția Generală a Finanțelor Publice O., considerând că instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și a schimbat natura și înțelesul vădit neîndoielnic al acestuia, ceea ce a dus la o aplicare greșită a legii.
Recurenta a susținut că, având în vedere motivarea instanței, hotărârea pronunțată este total nelegală, fiind dată cu depășirea puterii judecătorești. În opinia recurentei pârâte, instanța de fond nu are competența de a se pronunța cu privire la legalitatea sau ilegalitatea unui text de lege, aceasta competență revenind, conform art. 146 din Constituție, exclusiv Curții Constituționale.
Recurenta a susținut că în mod eronat a reținut instanța de fond că în mod nelegal s-a impus plata texei pe poluare întrucât contravine dispozițiilor art. 90 din Tratat.
Recurenta a învederat dispozițiile art. 1 - 33 din Legea nr. 157/2005, arătând că „Legea-cadru europeană este un act legislativ care obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut lăsând în același timp autorităților naționale competența în ceea ce privește alegerea formei și mijloacelor”.
Totodată, a precizat faptul că art. 148 alin. 2 din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Dispozițiile art. 90 din Tratatul CE urmăresc să elimine restricțiile de orice natură asupra liberei circulații a mărfurilor în spațiul comunitar, interzic discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenite din piața internă care sunt de natură similară, precum și regimurile de protecție împotriva produselor concurente, ca parte constitutivă într-un sistem general de impozite percepute în cadrul produselor importate și a celor care provin de pe piața internă.
Art. 90 din Tratat nu afectează suveranitatea fiscală a statelor membre, acestea fiind libere să-și organizeze sistemele fiscale și să stabilească nivelul cotelor de impozitare, cu condiția de a nu genera discriminarea produselor provenind din alte state membre.
Potrivit art. 4 din O.U.G nr. 50/2008 cu modificările ulterioare, taxa de mediu intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, indiferent de proveniența acestuia, situație care tratează fără discriminare toate autovehiculele, astfel că dispozițiile respectivului articol sunt aplicabile speței.
Prin urmare, dispozițiile art. 90 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene au în vedere reglementarea unor limitări ale drepturilor statelor de a introduce pentru produse comunitare impozite mai mari decât pentru produsele interne.
În același timp, a menționat că potrivit jurisprudenței Comunității Europene, art. 90 (1) din Tratat este încălcat atunci când taxa aplicată produselor importate și taxa aplicată produselor naționale similare sunt calculate pe baza unor criterii diferite. Astfel, atât Tratatul CE, cât și alte acte adoptate de instituții și organe ale Uniunii Europene, cum ar fi Directiva 77/388/CE, nu interzic perceperea unei taxe precum taxa pe poluare, ci doar nasc discuții cu privire la modul de calcul al acestei taxe.
De asemenea, a precizat că principiul ,,poluatorul plătește” pe care se bazează și instituirea taxei pe poluare este un principiu acceptat la nivelul UE, astfel că 16 state membre ale UE practică o taxă care se percepe cu ocazia înmatriculării autovehiculelor.
Recurenta a criticat soluția instanței de fond și în ceea ce privește dobânzile acordate, susținând că plata taxei de poluare s-a făcut în baza O.U.G. nr. 50/2008, iar în ceea ce privește cheltuielile de judecată, a considerat că instanța trebuia să oblige doar A.F.M. București, întrucât aceasta a fost beneficiara taxei de poluare.
Recurenta pârâtă a solicitat admiterea recursului, modificarea în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 3041 C.proc.civ..
Recurenta pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2 C.proc.civ..
Intimatul reclamant a depus la dosarul cauzei concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului declarat și menținerea sentinței recurate, cu cheltuieli de judecată.
Analizând criticile formulate de recurenta pârâtă Administrația Finanțelor Publice Slatina prin Direcția Generală a Finanțelor Publice O., în raport de dispozițiile legale incidente, Curtea reține următoarele:
Reclamantul a cumpărat un autoturism second-hand, iar pentru înmatricularea acestuia a achitat suma de 1499 lei cu titlu de taxă de poluare la data de 08.12.2008 (fila 5 dosar fond), înmatricularea autoturismului făcându-se doar în condițiile achitării acestei obligații.
Reclamantul a solicitat pârâtei A.F.P. Slatina restituirea integrală a taxei de poluare, cu dobânda legală, iar pârâta A.F.P. Slatina i-a comunicat refuzul restituirii sumei solicitate (fila 8 dosar fond).
Cererea reclamantului vizează incompatibilitatea dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008 cu cele ale Tratatului CE, cu consecința nelegalității taxei pe poluare.
Procedura de restituire a sumelor achitate de un contribuabil ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale este reglementată de art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală, precum și de Ordinul MFP 1899/22.12.2004.
Prin Decizia nr. 24/2011, Î.C.C.J. a statuat că procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d din același cod.
Reclamanta a solicitat restituirea unei taxe pretins percepută nelegal de către organul fiscal. Așadar, se contestă de plano legalitatea taxei de poluare. În ceea ce privește procedura prealabilă, instanța reține că în jurisprudența Curții se statuează că particularii au dreptul la rambursarea impozitelor naționale aplicate cu încălcarea dreptului Uniunii Europene și revine ordinii juridice din fiecare stat membru atribuția de a desemna instanțele competente și de a stabili modalitățile procedurale aplicabile în materie.
Curtea reține că instanța de fond a analizat corect compatibilitatea O.U.G. nr. 50/2008 cu prevederile comunitare incidente, criticile recurentei pe aceste aspecte fiind nefondate.
Conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, noțiunea de taxă cu efect echivalent constă în orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia, iar un sistem de taxare care să fie considerat compatibil cu art. 110, fost 90, din Tratatul Comunității Europene, trebuie să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare, naționale și să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.
Textul art. 110, fost 90, din Tratatul C.E se referă la produsele provenind din alte state membre și supuse unor impozite interne, de orice natură, superioare celor care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare, ori Statul Român nu percepe taxa de poluare produselor naționale similare, respectiv pentru autovehiculele deja înmatriculate în România (second-hand) cu ocazia vânzărilor ulterioare.
La data de 7 aprilie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat o hotărâre preliminară în cauza I. T. c. Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația F. pentru Mediu și Ministerul Mediului, afacerea C-402/09, ca urmare a cererii de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu la 18 iunie 2009.
Prin hotărârea pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-402/09 T. contra României, s-a decis că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
La data de 07 iulie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în Cauza C-263/10, cauza N., asupra interpretării art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE) pornind de la mai multe întrebări adresate Curții de Tribunalul Gorj sesizat cu o cerere de restituire a taxei pe poluare în care reclamantul a invocat că taxa în cauză este incompatibilă cu articolul 110 TFUE.
Prin această hotărâre, Curtea a reluat considerentele expuse în hotărârea în cauza C-402/09 T., considerând că modificările succesive aduse O.U.G. nr. 50/2008 prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/_, O.U.G. nr. 7/2009 și O.U.G. nr. 117/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, condiții în care reglementarea menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
În opinia Curții, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată, interdicția de a aplica impozite mai mari produselor provenind din alte state membre în raport cu taxele aplicate produselor naționale, prevăzută de art. 110 TFUE, trebuie să se aplice de fiecare dată când taxa respectivă este de natură să descurajeze importul de bunuri provenite din alte state membre, favorizând producția națională.
Curtea a apreciat că toate versiunile de modificare a O.U.G. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, similare cu cele puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie.
Curtea a reamintit că obiectivul protecției mediului ar putea fi realizat, fără favorizarea produselor naționale, prin stabilirea unei taxe anuale, aplicabilă oricărui vehicul pus în circulație în România.
Astfel, Curtea a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa de poluare) doar autovehiculelor înmatriculate pentru prima dată în România după . O.U.G. nr. 50/2008, deși nediscriminatorie, creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini de ocazie existente pe piața națională anterior O.U.G. nr. 50/2008.
Decizia instanței europene confirmă jurisprudența Curții creată prin pronunțarea hotărârii în cauza C-402/09, T., prin care aceasta a arătat că art. 110 TFUE se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Important este faptul că s-a respins cererea Statului Român de limitare a efectelor în timp a hotărârii Curții, ceea ce înseamnă că hotărârea N., ca de altfel și hotărârea T., se aplică retroactiv și lipsesc de temei juridic prelevarea taxei de poluare în perioada 1 iulie 2008 - 31 decembrie 2010.
Taxa pe poluare instituită prin dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 pentru autoturismele de ocazie din achiziții intracomunitare este contrară dreptului comunitar, decizia Curții fiind obligatorie pentru instanța din România ce a adresat întrebarea preliminară și în egală măsură pentru toate instanțele naționale care sunt sesizate cu o problemă similară.
În contextul creat prin pronunțarea hotărârilor Curții de Justiție a Uniunii Europene (cauza T. din 7 aprilie 2011, cauza N. din 07 iulie 2011), care au stabilit că taxa de poluare reglementată de O.U.G. nr. 50/2008 contravine prevederilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, principiul supremației dreptului european determină concluzia că aceste din urmă dispoziții legale prevalează.
După aderarea României la Uniunea Europeană, orice prevedere din dreptul național trebuie să dea prioritate regulilor de drept european, iar autoritățile statale au obligația a respecta dreptul european.
Instanța de recurs constată că instanța de fond a dat o justă aplicare prevederilor art. 148 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, dreptul comunitar.
Cât privește critica recurentei pârâte referitoare la acordarea dobânzii legale, această critică este nefondată, reclamantul a solicitat prin cererea de restituire a taxei de poluare adresată organului fiscal și dobânda legală (fila 7 dosar fond), instanța de fond făcând aplicarea dispozițiilor legale incidente în materia acordării dobânzii.
Cât privește critica recurentei pârâte referitoare la nelegalitatea acordării cheltuielilor de judecată, Curtea reține că este neîntemeiată, întrucât la baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală. Partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea câștigătoare. Culpa procesuală este legată de declanșarea unui proces, iar a cădea în pretenții în sensul art. 274 alin. 1 C.proc.civ., înseamnă a pierde procesul.
Din prevederile art. 274 alin. 1 C.proc.civ., rezultă că fundamentul răspunderii pentru plata cheltuielilor de judecată îl constituie culpa procesuală a părții care a pierdut procesul. În speță, reclamantului i-a fost admisă acțiunea, astfel că ambele pârâte se află culpă procesuală și în mod corect instanța de fond a obligat ambele pârâte la plata cheltuielilor de judecată către reclamant, constând în taxa de timbru, timbru judiciar și onorariu avocat.
Faptul că sumele încasate de organul fiscal s-au virat în fondul administrat de A.F.M. nu justifică obligarea numai a fondului la restituirea taxei de poluare și la plata cheltuielilor de judecată, deoarece parte în raportul juridic este și A.F.P. Slatina, care a calculat și încasat taxa, astfel încât cele două autorități administrative răspund solidar.
Pentru aceste considerente, criticile formulate de recurenta pârâtă sunt nefondate, astfel că în temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ., recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice O. în numele și pentru pârâta Administrația Finanțelor Publice Slatina va fi respins ca nefondat.
În temeiul art. 274 alin. 1 C.proc.civ. va fi obligată recurenta la plata către intimatul reclamant a sumei de 550 lei cheltuieli de judecată efectuate în faza recursului, constând în onorariu de avocat și cheltuieli de transport, dovedite cu chitanța nr. 206/30.03.2013, aflată la dosar la fila 11 și bonul fiscal nr. 77/02.07.2013, aflat la dosar la fila 10.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta pârâtă Administrația Finanțelor Publice Slatina prin Direcția Generală a Finanțelor Publice O., în contradictoriu cu intimatul reclamant B.-C. G. R. și intimata pârâtă Administrația F. Pentru Mediu, împotriva sentinței nr. 54 din data de 15 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul O., Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ .
Obligă recurenta la plata către intimatul reclamant a sumei de 550 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 02 iulie 2013.
Președinte, C. I. | Judecător, L. M. D. | Judecător, Ș. B. |
Grefier, E. M. O. |
Red. jud. L.M. D.
Tehnored. M.O./2 ex./08.07.2013
Jud.fond: I. G.
| ← Pretentii. Decizia nr. 4333/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Anulare act administrativ. Decizia nr. 4775/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
