Anulare act administrativ. Sentința nr. 4342/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4342/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 02-04-2013 în dosarul nr. 6241/95/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIA Nr. 3572/2013
Ședința publică de la 02 Aprilie 2013
PREȘEDINTE R. M.
Judecător C. P.
Judecător A. R.
Grefier R. I.
Pe rol, judecarea recursului declarat de ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE MOTRU PRIN D. G., împotriva sentinței nr.4342/2012 din data de 10 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul G. – Secția C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul – reclamant T. G. D. și intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU BUCUREȘTI, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că intimatul reclamant a depus prin serviciul arhivă concluzii scrise.
Curtea constată cauza în stare de judecată și trece la soluționare asupra recursului.
CURTEA:
Asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința nr. 4342/2012 din data de 10 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul G. – Secția C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Direcția Generală a Finanțelor Publice G. și s-a respins acțiunea față de pârâtă. S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul T. G. D. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Motru. A fost obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice Motru să restituie reclamantului suma de 2671 lei taxă pe poluare cu dobânda legală aferentă. S-a respins ca neîntemeiată acțiunea în contradictoriu cu Administrația F. pentru Mediu București.
Împotriva sentinței a declarat recurs ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE MOTRU PRIN D. G..
În motivarea recursului, a considerat că în mod greșit instanța de fond a apreciat că organul fiscal are calitate procesuală pasivă. În acest sens, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a A.F.P. Motru în favoarea A.F.M. București.
A susținut că taxa de poluare a intrat în bugetului fondului pentru mediu și este gestionată de către Administrația F. pentru Mediu potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008, apreciind că A.F.M. București are calitate procesuală pasivă. A susținut că organul fiscal doar a încasat taxa și a virat-o beneficiarului, respectiv A.F.M.
Referitor la fondul cauzei, a susținut că în mod greșit instanța a admis acțiunea și a invocat art. I-33 „Actele juridice ale Uniunii” din Legea nr. 157/2005, susținând că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, însă autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte.
Referitor la dispozițiile art. 23 (9) și art. 25 (12) din Tratatul U.E., recurenta a considerat că acestea nu sunt aplicabile în cauză, deoarece taxa de poluare nu este o taxă vamală în înțelesul acestor dispoziții legale, ea aplicându-se și autoturismelor care se produc în România. Taxa a fost adoptată pentru evitarea importării în România a unor autoturisme vechi, cu grad ridicat de poluare.
Recurenta a susținut că existența unei taxe de poluare nu este contrară dispozițiilor comunitare, nefiind motive temeinice pentru restituirea sumei. Cu privire la prevederile art. 90 (1) din Tratatul Comunităților Europene, a considerat că aceste prevederi nu sunt incidente în cauză, întrucât taxa de primă înmatriculare urmează a fi plătită de toți proprietarii unor autoturisme sau autovehicule, indiferent de proveniența acestora, la momentul primei înmatriculări în România.
Recurenta a susținut că dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene nu sunt incidente în cauză, deoarece, pe de o parte nu suntem în prezența unor „impuneri mai mari decât cele ce se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”, iar, pe de altă parte, nu ne aflăm în prezența unui regim fiscal discriminatoriu, deoarece obligația plății taxei de primă înmatriculare există pentru toate autoturismele, indiferent de țara de proveniență a acestora, nefiind în prezența unei îngrădiri a liberei circulații a mărfurilor.
Recurenta critică sentința și sub aspectul obligării la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere că instituția nu se află în culpă procesuală, deci nu poate fi obligată la o astfel de plată.
Recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 3041 C.proc.civ..
Recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2 C.proc.civ.
Analizând criticile formulate de recurentă, Curtea constată următoarele:
Reclamantul a solicitat prin cererea de chemare în judecată restituirea taxei de poluare apreciată ca fiind contrară normelor comunitare, solicitând obligarea și a pârâtei Administrația F. pentru Mediu București la restituirea taxei de poluare, alături de organul fiscal.
Prin sentința recurată, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea față de pârâta Administrația F. pentru Mediu București, întrucât instanța de fond nu a fost investită cu analiza legalității și temeiniciei vreunui act emis de această instituție, iar reclamantul nu a făcut dovada că a adresat acestei pârâte o cerere ce a fost soluționată nefavorabil sau nu a fost soluționată.
Critica formulată de recurenta pârâtă, referitoare la greșita respingere a acțiunii față de pârâta Administrația F. pentru Mediu București este întemeiată.
Reclamantul a fost cel care a solicitat calculul taxei de poluare, iar calculul s-a efectuat în baza declarațiilor reclamantei referitoare la baza de taxare corespunzătoare caracteristicilor tehnice ale autovehiculului din proprietatea acesteia.
Taxa rezultată din calculul efectuat, a fost plătită de reclamant în contul fondului de mediu ca urmare a deciziei de calcul a organului administrativ fiscal, având în vedere că taxa de poluare figurează la categoria veniturilor aferente fondului special de mediu, fiind colectată de acest fond special ce este administrat de autoritatea statului instituită în acest scop și reprezentată de Administrația F. pentru Mediu.
Administrația F. pentru Mediu are în cauza de față calitate procesuală pasivă, având în vedere că raportul juridic de drept material fiscal dedus judecății este reglementat de dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008, fondul pentru mediu fiind beneficiarul taxei de poluare, taxă pe care reclamanta solicită să-i fie restituită.
O.U.G. nr. 50/2008 privind instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule este actul normativ care reglementează acest tip de taxă și care în art. 5 alin. 4 prevede că „taxa se plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru Mediu”.
Totodată Normele Metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 50/2008 aprobate prin H.G. nr. 686/24.06.2008 dispun în art. 3 alin. 6 că, în ultima zi lucrătoare a lunii, unitățile Trezoreriei Statului transferă în contul 50.17 „Disponibil al fondului pentru mediu” deschis pe numele Administrației F. pentru Mediu, sumele colectate cu titlu de taxă de poluare.
Așadar, sumele datorate cu titlu de taxa de poluare se calculează de organul fiscal competent din subordinea ANAF (art. 3 alin. 1 lit. a din Normele Metodologice), se achită la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal competent, dar se virează în contul Administrației F. pentru Mediu.
Cum potrivit art. 1 alin. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 sumele încasate cu titlu de taxa de poluare pentru autoturism se constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în mod greșit instanța de fond a respins ca neîntemeiată acțiunea față de această pârâtă.
Administrația F. pentru Mediu este autoritatea publică care gestionează sumele colectate cu titlu de taxă de poluare, are calitate procesuală pasivă și aceasta pornind și de la faptul că procesul din cauza de față cuprinde și faza de executare a hotărârii instanțelor, iar raportul juridic litigios dedus judecății are ca obiect restituirea taxei de poluare, considerată de reclamantă contrară normelor comunitare și plătită în contul fondului de mediu.
Pe fondul cauzei, Curtea reține următoarele:
Reclamantul a cumpărat un autoturism, iar pentru înmatricularea acestuia a achitat suma de 2671 lei cu titlu de taxă de poluare, înmatricularea autoturismului făcându-se doar în condițiile achitării acestei obligații.
Reclamantul a solicitat restituirea integrală a taxei pe poluare, pârâta A.F.P. Motru comunicându-i un răspuns negativ.
Compatibilitatea O.U.G. nr. 50/2008 cu prevederile comunitare incidente a fost analizată de instanța de fond.
Conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, noțiunea de taxă cu echivalent constă în orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia, iar un sistem de taxare care să fie considerat compatibil cu art. 90 din Tratatul Comunității Europene, trebuie să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare, naționale și să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.
Textul art. 90 din Tratatul C.E se referă la produsele provenind din alte state membre și supuse unor impozite interne, de orice natură, superioare celor care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare, ori Statul Român nu percepe taxa de poluare produselor naționale similare, respectiv pentru autovehiculele deja înmatriculate în România (second-hand) cu ocazia vânzărilor ulterioare.
La data de 7 aprilie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat o hotărâre preliminară în cauza I. T. c. Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația F. pentru Mediu și Ministerul Mediului, afacerea C-402/09, ca urmare a cererii de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu la 18 iunie 2009.
Instanța europeană a înțeles să interpreteze întrebarea Tribunalului Sibiu în sensul că aceasta viza conformitatea O.U.G. nr. 50/2008 în forma inițială cu fostul art. 90 CE, actualul art. 110 TFUE, ținând cont de faptul că în litigiul principal domnul T. achitase taxa de poluare la data de 27 octombrie 2008. Interpretarea instanței europene privește compatibilitatea cu art. 110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul O.U.G. nr. 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 - 14 decembrie 2008.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-402/09 T. contra României, a decis că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
La data de 07 iulie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în Cauza C-263/10, cauza N., asupra interpretării art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE) pornind de la mai multe întrebări adresate Curții de Tribunalul G. sesizat cu o cerere de restituire a taxei pe poluare în care reclamantul a invocat că taxa în cauză este incompatibilă cu articolul 110 TFUE.
În opinia Curții, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată, interdicția de a aplica impozite mai mari produselor provenind din alte state membre în raport cu taxele aplicate produselor naționale, prevăzută de art. 110 TFUE, trebuie să se aplice de fiecare dată când taxa respectivă este de natură să descurajeze importul de bunuri provenite din alte state membre, favorizând producția națională.
Curtea a apreciat că toate versiunile de modificare a O.U.G. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, similare cu cele puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie.
Curtea a reamintit că obiectivul protecției mediului ar putea fi realizat, fără favorizarea produselor naționale, prin stabilirea unei taxe anuale, aplicabilă oricărui vehicul pus în circulație în România.
Astfel, Curtea a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa de poluare) doar autovehiculelor înmatriculate pentru prima dată în România după . O.U.G. nr. 50/2008, deși nediscriminatorie, creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini de ocazie existente pe piața națională anterior O.U.G. nr. 50/2008.
Dispozițiile din dreptul comunitar au prioritate față de dreptul național, potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României, care statuează că prevederile tratatelor constituționale ale U.E. au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, iar alin. 4 al aceluiași articol prevede că între alte instituții, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la U.E., statul nostru asumându-și obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității Europene dinainte de aderare.
Cum dispozițiile din legea internă sunt contrare dispozițiilor din legislația comunitară, în mod corect prima instanță, prin sentința recurată, a dispus restituirea către reclamant a taxei de poluare.
Instanța de fond a dat o corectă și justă aplicare prevederilor art. 148 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, dreptul comunitar.
Pentru a respecta efectele deciziei pronunțate de C.J.U.E., prevederile O.U.G. nr. 50/2008 fiind contrare dreptului U.E. și fiind întrunite condițiile art. 117 lit. d din O.G. nr. 92/2003, Curtea apreciază că sunt neîntemeiate criticile recurentei referitoare la conformitatea taxei cu dreptul comunitar.
Cât privește critica referitoare la nelegalitatea acordării cheltuielilor de judecată, instanța de recurs reține că la baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală. Partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea câștigătoare. Culpa procesuală este legată de declanșarea unui proces, iar a cădea în pretenții în sensul art. 274 alin. 1 C.proc.civ., înseamnă a pierde procesul.
Din prevederile art. 274 alin. 1 C.proc.civ., rezultă că fundamentul răspunderii pentru plata cheltuielilor de judecată îl constituie culpa procesuală a părții care a pierdut procesul.
În speță, reclamantului i-a fost admisă acțiunea, astfel că pârâta se află în culpă procesuală și în mod corect instanța de fond a obligat-o la plata cheltuielilor de judecată către reclamant.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul, va modifica sentința în sensul că va admite acțiunea și față de pârâta AFM București. Va menține restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE MOTRU PRIN D. G., împotriva sentinței nr.4342/2012 din data de 10 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul G. – Secția C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul – reclamant T. G. D. și intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU BUCUREȘTI.
Modifică sentința, în sensul că admite acțiunea și față de AFM.
Menține restul dispozițiilor.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 02 aprilie 2013.
Președinte, R. M. | Judecător, C. P. | Judecător, A. R. |
Grefier, R. I. |
R.I. 09 aprilie 2013
Red. 2 ex. / jud. R. M.
| ← Pretentii. Decizia nr. 3557/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Pretentii. Hotărâre din 26-03-2013, Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|








