Anulare act administrativ. Sentința nr. 11/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 11/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 02-10-2013 în dosarul nr. 41/101/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. A. SI FISCAL
DECIZIE Nr._/2013
Ședința publică de la 02 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. C. M. Z.
Judecător L. B.
Judecător C. P.
Grefier M. I.
_
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamanta S. D. N., împotriva sentinței nr. 11 din 19 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._ și pârâții PREȘEDINTELE C. JUEDEȚEAN M. și C. Județean M., împotriva sentinței nr. 3325 din data de 08 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._ în contradictoriu cu pârâta U. A. TERITORIALĂ - JUEDEȚUL M. .
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei, învederându-se că recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal și s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform dispozițiilor art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă, după care:
S-a arătat că recurenta reclamantă și recurenții pârâți au depus întâmpinări.
Nemaifiind alte cereri, Curtea apreciind cauza în stare de soluționare a trecut la deliberări:
CURTEA
Asupra recursurilor de față;
Prin Sentința nr. 3325 din data de 08 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._, Respinge excepția de nelegalitate invocată de reclamanata S. D. N., domiciliată în Drobeta Turnu Severin, ., ., apartament 3, județul M., în contradictoriu cu pârâții Președintele C. Județean M., cu sediul în Drobeta Turnu Severin, ., județul M., C. Județean M., cu sediul în Drobeta Turnu Severin, ., județul M. și U. A. Teritorială Județul M. prin reprezentant legal Președinte I. A. D., cu sediul în Drobeta Turnu Severin, ., județul M..
Admite cererea formulată de reclamanta S. D. N., domiciliată în Drobeta Turnu Severin, ., ., apartament 3, județul M., în contradictoriu cu pârâții Președintele C. Județean M., cu sediul în Drobeta Turnu Severin, ., județul M., C. Județean M., cu sediul în Drobeta Turnu Severin, ., județul M. și U. A. Teritorială Județul M. prin reprezentant legal Președinte I. A. D., cu sediul în Drobeta Turnu Severin, ., județul M..
Anulează dispoziția cu numărul 86/D din data de 05.09.2012 a pârâtei C. Județean M. privind eliberarea reclamantei din funcția publică de conducere și numirea acesteia într-o funcție publică de execuție.
Prin Sentința nr. 11 din data de 19 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._, s-a admis în parte cererea de completare a hotărârii formulată de reclamanta S. D. N. cu domiciliul în Drobeta Turnu Severin, ., ., ..
Obligă pârâta U. A. Teritorială C. Județean M., cu sediul în Drobeta Turnu Severin, ., reprezentată de Președinte Consiliu Județean M., la plata sumei de 4200 lei reprezentând diferențe salariale pentru perioada 05.09._13.
Respinge capătul de cerere privind plata daunelor morale.
Obligă pârâtele să efectueze mențiunile necesare în registrul de evidență al salariaților.
Respinge ca inadmisibil capătul de cerere privind obligarea pârâtelor la emiterea unei dispoziții prin care să reglementeze situația juridică a reclamantei.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că, conform prevederilor articolului 281 indice 1 din codul de procedură civilă în vechea formă, aplicabil prezentului litigiu - introdus pe rolul instanței înainte de 15.02.2013, atunci când instanța a omis a se pronunța asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara apel sau recurs, cum ar fi cazul dosarului de față.
Prin urmare, instanța va verifica dacă a omis a se pronunța asupra vreunui capăt de cerere invocat în acțiunea principală, iar în această situație se va pronunța și asupra acestora, ținând cont că partea petentă nu poate solicita completarea hotărârii decât prin intermediul acestei cereri de completare, și nu prin calea de atac a recursului.
În primul rând, instanța constată că reclamanta a formulat cererea de completare a hotărârii în termenul legal, adică în termen de maxim 15 zile de la comunicarea hotărârii.
În acest caz, instanța va verifica toate capetele de cerere ale acțiunii principale, stabilind asupra cărora va trebui să se pronunțe în prezenta cerere.
Astfel, se poate constata că la fila 6 a dosarului (și a acțiunii) reclamanta a arătat care sunt capetele de cerere suplimentare aceluia principal, și anume solicită ca instanța să oblige pârâtele la plata drepturilor salariale aferente funcției de director executiv de la data de 05.09.2012, la plata unor daune morale de 10.000 lei și la efectuarea mențiunilor necesare în registrul de evidență al salariaților.
Instanța reține însă că prin cererea de completare a hotărârii – aflată la fila 488 din dosar, reclamanta a introdus un capăt de cerere suplimentar, și anume solicitarea ca instanța să oblige pârâtele la emiterea unei dispoziții prin care să reglementeze situația juridică a reclamantei. Această solicitare va fi respinsă de instanță ca inadmisibilă, deoarece nu a fost solicitată prin cererea inițială introductivă de chemare în judecată, în cererea de completare a hotărârii, conform prevederilor legale de mai sus, instanța putându-se pronunța numai asupra acelor capete solicitate inițial, și nu se pot formula capete de cerere noi.
În ceea ce privește fondul cererii de completare a hotărârii, instanța constată că diferențele salariale nete între cele două funcții ocupate de reclamantă sunt de 600 de lei lunar, așa cum se poate observa din adeverința pe ultimele 12 luni privind funcțiile ocupate și salariul aferent ale reclamantei – aflată la filele 515 și 516 din dosar. De asemenea, acest aspect reiese și din înscrisurile depuse de reclamantă asupra veniturilor sale salariale aflate la filele 497-501.
Ca atare, între funcția de director executiv anterioară dispoziției anulată de instanță și funcția de inspector clasa I ulterioară acestei dispoziții, reclamanta a avut venituri nete lunare mai mici cu 600 lei.
Cum această situație s-a întins pe o perioadă de 7 luni, adică din 05.09.2012 – data emiterii dispoziției, până în data de 08.04.2013 – data pronunțării instanței, prin care a fost anulată dispoziția și în același timp dată până la care instanța de fond se poate pronunța, rezultă că reclamantei i s-a produs un prejudiciu de 4200 lei pentru această perioadă – 600 lei lunar diferențe salariale x 7 luni, motiv pentru care instanța va obliga pârâta angajatoare la plata acestei sume către reclamantă, în urma anulării actului pârâtei prin care au fost afectate veniturile reclamantei.
În ceea ce privește capătul de cerere privind plata daunelor morale, instanța apreciază că reclamantei nu i s-a produs un astfel de prejudiciu care să determine repararea sa morală. Prejudiciul reclamantei este reparat material prin obligarea pârâtei la plata diferențelor salariale. Orice act emis de o autoritate publică produce efecte în societate sau în cazul unei persoane strict determinate.
Ori în situația în care actul emis se dovedește netemeinic, cum este în cazul de față, sau chiar nelegal, nu înseamnă în mod necesar și automat că persoanele asupra cărora a produs efecte trebuie despăgubite pentru prejudiciu moral.
Daunele morale aduse unei persoane trebuie să fie de un asemenea nivel încât personalitatea sa, respectul acesteia în societate sau respectul de sine ca parte inerentă și intrinsecă a personalității umane, să fie grav afectate, persoana să fie supusă unui oprobriu public, onoarea sa să fie iremediabil afectată, demnitatea sa – chiar privită din punct de vedere subiectiv ca drept individual la demnitate – să fie știrbită în mod grav.
În dosarul de față aceste atingeri grave ale personalității nu au fost aduse prin emiterea unui act administrativ cum este cel anulat, efectele produse în persoana reclamantei fiind unele inerente organizării instituționale, instanța anulând actul pentru că acesta nu a fost temeinic, nu pentru nelegalitatea sa, deoarece prevederile legale permitea reorganizarea instituției, iar măsura luată nu reprezintă în sine un abuz situat în afara unor prevederi legale.
Ca efect al modificărilor în situația reclamantei din punct de vedere al încadrării sale în statele de funcții ale pârâtei în urma soluției instanței, se va dispune prin prezenta ca pârâtele să efectueze mențiunile necesare în registrul de evidență al salariaților.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că Conform dispozițiilor articolului 4 din Legea cu numărul 554/2004 a contenciosului administrativ, legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate, iar instanța se va pronunța fie prin încheiere, fie prin hotărâre.
În cauza de față, reclamanta a invocat această excepție, a nelegalității actului administrativ – filele 149-152 din dosarul cauzei.
Actul administrativ a cărui nelegalitate a invocat-o reclamanta este o hotărâre a C. Județean M., și anume hotărârea cu numărul 25/II/2012, aflată la filele 267-271, hotărâre prin care a fost aprobată organigrama și statele de funcții ale aparatului de specialitate ale consiliului județean.
Instanța constată că susținerile reclamantei conform cărora prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei sunt explicate sau motivate măsurile dispuse, iar aceste explicații contravin notei de fundamentare și obiectivelor avute în vedere în momentul luării măsurii – este neîntemeiată, deoarece nelegalitatea unui act nu se poate fundamenta pe faptul că emitentul actului era confuz în momentul adoptării, confuzie care rezultă din lecturarea unei întâmpinări din dosar, în care sunt menționate adevăratele intenții. În primul rând, întâmpinarea nu poate fi un mijloc de probă, iar în al doilea rând intențiile, motivele adoptării unui act sau modul greșit în care au fost folosiți anumiți termeni juridici în cuprinsul actului, nu reprezintă cauze de nelegalitate. Nelegalitatea actului este aceea care reiese din nerespectarea unor dispoziții legale la momentul emiterii actului, instanța urmând a analiza aceste motive, respectiv dacă prin emiterea actului administrativ a fost afectată sau încălcată vreo prevedere constituțională sau legală din cele invocate de reclamantă – filele 150, 151 și 152 din dosar.
Astfel, faptul că a avut loc o reorganizare a activității unei instituții a administrației locale în cursul anului calendaristic nu poate constitui un motiv de nelegalitate în sine, deoarece nu există vreo dispoziție legală care să interzică reorganizarea activității în decursul anului. Se poate pune în discuție oportunitatea unei asemenea măsuri sau efectul managerial pozitiv sau negativ al ei, dar nu nelegalitatea.
De asemenea, nici lipsa precizării in extenso a dispozițiilor legale avute în vedere pentru reorganizare, în condițiile în care nu există interdicția legală de a se dispune această măsură atunci când se consideră necesar de către conducerea unității administrative, nu poate constitui un motiv de nelegalitate.
În același sens, nici considerațiile reclamantei privind pregătirea acelora care au semnat propunerile de reorganizare, calitatea lor sau transparența procedurii, nu constituie motive de nelegalitate, cât timp propunerile au fost semnate de persoanele împuternicite potrivit legii, așa cum recunoaște însăși reclamanta, aflată în concediu de odihnă în acea perioadă, semnatarii aveau calitatea de a efectua propuneri, deși exercitau temporar funcția ce le permitea a efectua propunerile, iar transparența informațională a fost asigurată cât timp au fost parcurse toate etapele premergătoare emiterii hotărârii, inclusiv întocmirea și motivarea propunerilor, redactarea referatului secretarului consiliului și obținerea avizului Agenției Naționale a Funcționarilor Publici.
În ceea ce privește cea de-a patra critică de nelegalitate – fila 152 din dosar, instanța reține că prevederile articolului 107 indice 1 din Legea cu numărul 188/1999 privind statutul funcționarilor publici instituie o normă de protecție a funcționarilor, prin stabilirea unui termen de minim 30 de zile pentru aplicarea măsurii. În cauza de față, actul administrativ nu a stabilit un asemenea termen, însă în opinia instanței aceasta nu conduce la nelegalitatea hotărârii, atât timp cât acest termen putea fi respectat în realitate. Prin urmare, termenul de mai sus, de 30 de zile, este un termen legal, prevăzut de dispozițiile legii privind statutul funcționarului public, iar omiterea stipulării acestuia în cuprinsul actului administrativ nu duce la nelegalitatea actului în sine, cât timp este posibil ca termenul să fi fost respectat în fapt.
Prin urmare, instanța va cerceta dacă termenul prevăzut expres în lege și invocat de reclamantă a fost respectat în realitate, urmând a respinge excepția de nelegalitate și pentru acest motiv.
Mai mult, instanța va avea în vedere și faptul că hotărârea mai sus atacată pentru nelegalitate nu intră în contradicție cu nici un principiu constituțional sau vreo altă prevedere a Constituției României privind drepturile și libertățile cetățenești. În ultimul rând, asupra obiectului excepției de nelegalitate, instanța reține că se poate invoca o asemenea excepție numai în ceea ce privește legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, ori în cauză actul administrativ nu este unul cu caracter individual, ci are caracter colectiv, vizând toate persoanele din cadrul instituției. Numai ulterior emiterii hotărârii consiliului județean a fost dispusă măsura individuală – care privește numai reclamanta, și anume dispoziția nr. 86/D din data de 05.09.2010.
Față de toate aceste aspecte relevate mai sus, instanța va respinge excepția de nelegalitate.
Asupra fondului cauzei, instanța reține că există două motive pentru care dispoziția emisă în privința eliberării reclamantei din funcția de conducere este nelegală, motive care se vor dezvolta mai jos, și care fundamentează decizia instanței de anulare acestei decizii.
În primul rând, se reține că în baza prevederilor 107 indice 1 din Legea cu numărul 188/2009 privind statutul funcționarilor publici, pentru respectarea drepturilor de carieră ale funcționarilor publici, în cuprinsul actelor normative sau administrative privind modificări ale structurii organizatorice, reorganizări sau desființări de structuri și funcții publice, autoritățile și instituțiile publice inițiatoare din administrația publică centrală și locală sunt obligate să prevadă un termen de minimum 30 de zile, în vederea aplicării procedurilor legale prevăzute de prezenta lege.
În cauza de față, instanța constată că hotărârea consiliului județean a fost emisă în data de 31.08.2012 – fila 267 din dosar, iar aplicarea acesteia s-a efectuat în data de 05.09.2012, când a fost emisă dispoziția atacată – fila 8 din dosar.
Ca atare, instanța reține că nu au fost respectate prevederile legale mai sus indicate, respectiv ca între data emiterii actului și data aplicării sale să se împlinească un termen de 30 de zile, în vederea respectării drepturilor de carieră ale funcționarilor publici.
În al doilea rând, instanța va analiza motivele reclamantei privind anularea în fond a dispoziției.
Motivul reclamantei privind nemotivarea dispoziției de eliberare a reclamantei din funcția de conducere este găsit de instanță ca unul neîntemeiat, deoarece această dispoziție s-a emis în temeiul hotărârii cu numărul 25/II/2012 a C. Județean, prin care a fost reorganizată Direcția juridică, organizare, transparență decizională, al cărei director executiv era reclamanta, și având în vedere referatul cu numărul 6380/2012 al secretarului C. Județean, înscrisuri din care rezultă temeiul eliberării – modificarea cu peste 50% a atribuțiilor directorului executiv al acestei direcții – fila 135 din dosar.
Principiul stabilității în exercitarea funcției publice – statuat de dispozițiile articolului 3 din Legea cu numărul 188/1999 a statutului funcționarului public, nu este în nici un fel înlăturat de aplicarea prevederilor articolului 100 din aceeași lege – prin care sunt stabilite regulile ce se vor avea în vedere la reorganizare. În urma acestei reorganizări este posibil ca funcționarul public să nu mai fie numit în funcția pe care o ocupa înainte de reorganizare. Aceasta reprezintă o excepție de la regula principiului stabilității din articolul 3, astfel încât nu se poate interpreta că principiul de mai sus se poate opune reorganizării, considerente pentru care instanța va aprecia ca neîntemeiat și acest motiv invocat de reclamantă.
În ceea ce privește fondul măsurii dispuse de pârâtă, adică eliberarea din funcția de conducere în urma reorganizării, instanța apreciază că această măsură nu este una legală.
Astfel, prevederile articolului 100 din Legea cu numărul 188/1999 privind statutul funcționarilor publici reprezintă în această speță dreptul aplicabil. Potrivit acestor prevederi, în caz de reorganizare a autorității sau instituției publice, funcționarii publici vor fi numiți în noile funcții publice sau, după caz, în noile compartimente în următoarele cazuri:
a) se modifică atribuțiile aferente unei funcții publice mai puțin de 50%;
b) sunt reduse atribuțiile unui compartiment;
c) este schimbată denumirea fără modificarea în proporție de peste 50% a atribuțiilor aferente funcției publice;
d) este schimbată structura compartimentului.
Reducerea unui post este justificată dacă atribuțiile aferente acestuia se modifică în proporție de peste 50% sau dacă sunt modificate condițiile specifice de ocupare a postului respectiv, referitoare la studii.
Prin urmare, măsura eliberării reclamantei din funcția de conducere ocupată se poate justifica legal decât în situația în care atribuțiile postului său în urma reorganizării au fost modificate cu peste 50%, în plus sau în minus.
La filele 27-75 din dosarul cauzei este depus regulamentul de organizare și funcționare a aparatului de specialitate al consiliului județean de după reorganizarea adoptată prin hotărârea cu numărul 25/II/2012, cuprinzând atribuțiile compartimentelor, iar la filele 77-123 din dosar sunt depuse aceleași atribuții din regulamentul anterior.
Prin urmare, instanța are a compara atribuțiile din cele două regulamente, pentru a observa dacă acestea au fost modificate în plus sau minus cu peste 50%.
În speță, atribuțiile Direcției juridice, organizare și transparență decizională în vechea formă se pot observa din studierea filelor 87-91, iar atribuțiile Direcției juridice, achiziții publice și relația cu consiliul județean, în noua formă, se pot observa din studierea filelor 36-40 din dosar.
Din observarea celor de mai sus instanța nu poate reține indubitabil faptul că atribuțiile au fost modificate în urma reorganizării cu 50% în plus sau minus.
Astfel, strict cantitativ, atribuțiile principale ale direcției în vechea formă erau în număr de 24 – filele 86 și 87, iar atribuțiile directorului executiv al direcției erau în număr de 8 – fila 88.
În prezent, direcția reorganizată are un număr de 25 de atribuții principale – filele 36 și 37, iar directorul executiv al direcției are un număr de 10 atribuții – fila 38.
Prin urmare, din punctul de vedere al modificării acestor atribuții, modificările aduse atribuțiilor direcției sunt de circa 4%, iar ale directorului sunt de circa 20%.
În concluzie, textul de lege al articolului 100 din statutul funcționarului public nu reprezintă un temei legal al măsurii eliberării reclamantei din funcția de conducere, deoarece în mod cert nu au fost modificate cu mai de 50% atribuțiile nici ale direcției și nici ale directorului executiv.
Se mai poate susține faptul că noile atribuții presupun un volum mai mare de muncă ori sunt mai extinse.
Se poate însă observa că unele dintre atribuțiile direcției în cele două forme sunt asemănătoare sau identice, cum ar fi cea de la punctul 19 în actuala formă – participă în comisiile de concurs și de soluționare a contestațiilor la concursurile organizate în vederea recrutării sau promovării funcționarilor publici din cadrului aparatului propriu și cea de la punctul 17 în vechea formă – participă în comisiile de concurs și de soluționare a contestațiilor la concursurile organizate în vederea recrutării sau promovării funcționarilor publici din județul M.. De asemenea, atribuția privind Monitorul oficial al județului, și altele.
Pe lângă acest aspect – al unor atribuții echivalente sau asemănătoare, instanța mai are în vedere un fapt în materie probatorie, care determină constatarea caracterului nelegal al măsurii eliberării din funcție.
Ne referim la faptul că și în situația în care se susține că atribuțiile ar fi total diferite pe ansamblu din punctul de vedere al volumului de muncă, totuși această susținere în fața instanței trebuie dovedită, adică nu are valoare probatorie prin sine însăși. Articolul 109 din vechiul cod de procedură civilă – legea procedurală aplicabilă acțiunilor introduse înainte de 15.02.2013, cum este cea de față, arată că oricine pretinde un drept în fața instanței trebuie să formuleze o acțiune pentru a-l dovedi.
Așa cum pârâta poate pretinde că în fapt, respectiv ca volum de muncă, noile atribuții reprezintă o modificare cu mai mult de 50%, acest fapt juridic trebuie și probat. Nu se poate face o comparare abstractă între activitățile direcției în vechea și noua formă, fără a se cunoaște și învedera instanței ce presupun atribuțiile acestea.
Din aceste două considerente – stabilirea unui număr aproximativ identic de atribuții și lipsa dovezii unei încărcări diferite/volum de muncă diferit între vechile și noile atribuții – instanța apreciază că măsura eliberării reclamantei din funcția de conducere este una neîntemeiată, motiv pentru care o va anula.
Împotriva sentinței nr. 3325/2013 au declarat recurs recurenții pârâți PREȘEDINTELE C. JUDEȚEAN M. și C. Județean M..
Prin motivele recursului declarat, se invocă aplicarea art. 304 pct. 9 și art. 312 C.pr.civ.
În detalierea motivelor de recurs, recurentul indică aplicarea art. 100 din Legea 188/1999, privind reorganizarea activității cu efectul desființării Direcției juridică, organizare, transparență decizională, urmată de înființarea Direcției juridice, achiziții publice, relația cu consiliul județean ; menționează, de asemenea și faptul desființării Compartimentului juridic-contencios, coordonarea administrației publice locale și Serviciul organizare, relația cu societatea civilă, transparență decizională și relații publice și s-a înființat Serviciul juridic – contencios, relația cu consiliul județean, fiind preluate în cadrul noului serviciu (din compartimentul juridic-contencios, coordonarea administrației publice locale) numai atribuțiile ce țin de activitatea juridică și de contencios administrativ, cu excepția litigilor privind funcția publică și conflictele de muncă (acestea intrând în atribuțiile Direcției resurse umane, în acest sens fiind mutați doi funcționari publici cu specialitate juridică în cadrul acestei direcții) .
Menționează că activitatea privitoare la coordonarea administrației publice locale figura în cadrul compartimentului numai scriptic, faptic acestea fiind realizate de toate structurile aparatului de specialitate ale consiliului județean, în funcție de domeniul de activitate ale fiecăreia .
Indică și faptul că atribuțiile de control al legalității actelor administrative emise, adoptate sau încheiate de către autoritățile locale sunt realizate de către Instituția Prefectului .
Indică și faptul că reprezentarea judiciară a autorităților publice locale intră în competența secretarului unității administrativ teritoriale, sau în considerarea art. 21 din Legea 215/2001, a persoanelor desemnate de către primar și nu în atribuțiile aparatului de specialitate al consiliului județean .
Recurenta concluzionează că, astfel cum au fost prezentate atribuțiile compartimentului juridic-contencios, coordonarea administrației publice locale au fost reduse cu peste 50%, motiv ce a condus la desființarea acestuia .
Recurentul indică și faptul că au fost preluate în cadrul serviciului juridic-contencios, relația cu consiliul județean numai atribuțiile cu privire la convocarea consiliului județean și asigurarea lucrărilor tehnice de desfășurare a ședințelor de judecată (atribuții preluate de la serviciul organizare, relația cu societatea civilă, transparență decizională și relații publice), întrucât activitatea de organizare nu a fost niciodată realizată de către Direcția Juridică, intrând în competența Direcției resurse umane, activitatea privind relația cu societatea civilă și relații publice fiind realizată de compartimentul cabinet președinte, activitatea privind transparența decizională se realizează prin intermediul tuturor structurilor C. Județean și care intră sub incidența transparenței decizionale .
Menționează că atribuțiile serviciul organizare, relația cu societatea civilă, transparență decizională și relații publice nu erau asigurate și îndeplinite faptic de către salariații din cadrul acestui serviciu decât în proporție de 30%, motiv pentru care a fost desființat .
Recurentul arată și faptul că, în cadrul direcției nou înființate – Direcția juridică, achiziții publice, relația cu consiliul județean, a fost înființat un compartiment nou, cel de achiziții publice, acesta având un volum mare de activitate reprezentând 30% din activitatea secției .
Menționează că au fost acordate atribuții noi direcției privind reprezentarea judiciară, asigurarea asistenței juridice de specialitate consilierilor județeni în vederea elaborării proiectelor de hotărâri propuse, precum și în soluționarea petițiilor sau sesizărilor formulate de cetățeni (responsabilitatea privind numai înregistrarea cererilor și petițiilor și repartizarea către compartimente, în funcție de domeniul de activitate).
Indică faptul că, prin art. 99 alin. 7 din Legea 188/1999 se instituie prioritatea funcționarului public de conducere la ocuparea unei funcții vacante de nivel inferior, fără a se indica caracterul aceste funcții vacante, astfel încât intimata reclamantă a fost eliberată din funcția publică de conducere – director executiv al Direcției juridice, organizare și transparență decizională fiind numită în funcție de execuție inspector cls. I, grad superior, gradația 3 clasa de salarizare 57 în cadrul Compartimentului control intern, punându-se în executare HCJ 25/II/2012 privind aprobarea organigramei și statului de funcții .
Precizează și faptul că, urmărind asigurarea stabilității funcției publice, a eliberat intimata reclamantă din funcția publică de conducere, numind-o în aceeași dată în funcție publică de execuție, fără termen de preaviz .
Indică modalitățile reglementate de lege privind ocuparea funcției publice de conducere de șef serviciu juridic contencios, achiziții publice, relația cu consiliul județean, argumentele intimatei reclamante privind numirea în această funcție de conducere nefiind motivate și încadrate juridic .
Arată, în concluzie, faptul că structura condusă de către intimata reclamantă a fost reorganizată prin desființarea direcției (ce includea compartimentul juridic, serviciul organizare, relația cu societatea civilă, transparență decizională și relații publice, compartimentul relații cu publicul și compartimentul editare monitorul oficial al județeului), urmată de înființarea unei direcții noi ce includea serviciul juridic, contencios, relația cu consiliul local, compartimentul relații cu publicul, compartimentul achiziții publice, compartimentul editare monitorul oficial al județului .
În raport de această reorganizare, arată că atribuțiile direcției noi înființate au fost reduse cu peste 50%, fapt ce a condus și la reducerea cu peste 50% a atribuțiilor intimatei reclamante, devenind aplicabile dispozițiile art. 100 din Legea 188/1999 .
Recurentul pârât a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 C.pr.civ.
De asemenea a declarat recurs, în cauză, recurenta reclamantă S. D.-N., solicitând reformarea parțială a Sentinței nr. 11 din 19 iunie 2013 pronunțată în procedura de completare a dispozitivului Sentinței 3325/2013, în cuprinsul aceluiași dosar .
Invocând aplicarea art. 304 pct. 9 C.pr.civ., recurenta reclamantă arată că instanța de fond a admis capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata despăgubirilor echivalente cu drepturile salariale indexate, majorate și recalculate, aferente funcției publice de conducere, obligând pârâții la plata diferenței de 4200 lei, fără a exista un calcul al sumei rezultat dintr-o expertiză de specialitate .
Arată că a depus la dosarul cauzei și la solicitarea instanței de fond, înscrisuri din care rezultă diferența de venit, precum și faptul că a indicat cuantumul brut al diferențelor pentru lunile septembrie 2012- ianuarie 2013, precum și pentru lunile februarie 2013-aprilie 2013, astfel încât diferența reținută de către instanță nu prezintă un fundament legal și prezintă un calcul aleatoriu fără o bază legală .
Indicând faptul că atât suplimentele, căt și contravaloarea zilelor de concediu neefectuate în anul 2012, au fost achitate de către pârâți dar calculate la salariul corespunzător funcției publice de execuție, iar în privința acestora instanța nu a depus diligențele necesare, nefiind nici măcar menționate în cuprinsul sentinței .
Arată că instanța de fond trebuia să aibă în vedere toate drepturile de care ar fi beneficat în exercițiul funcției publice de conducere, începând cu data eliberării din această funcție publică și până la data rămânerii irevabile a hotărârii, urmând ca ulterior pronunțării să se realizeze un calcul contabil de specialitate, asupra întinderii drepturilor .
Precizează de asemenea și faptul că instanța de fond nu a realizat mențiunea acordării despăgubirilor actualizate la data plății .
Recurenta critică și inadmisibilitatea capătului de cerere privind obligarea pârâților la emiterea unei dispoziții privind reglementarea situației ei juridice, cu numirea, începând cu 05.09.2012 în funcția de director executiv al direcției juridice, achiziții publice, relația cu consiliul județean, motivat de faptul inexistenței unui petit în acest sens, formulat în condițiile și termenele reglementate de normele de procedură .
Menționează că acest petit este înscris la pagina 6 al acțiunii principale, iar prin cererea de completare nu a făcut altceva decât să reitereze acest capăt de cerere . ; arată că acest capăt de cerere era interdependent de cel privind efectuarea mențiunilor în registrul de evidență al salariaților, capăt de cerere admis de către instanța de fond .
Recurenta critică și modul de soluționare al capătului de cerere privind daunele morale și arată că nelegalitatea constatată a dispoziției 86/D/2012 conduce la concluzia existenței unui abuz al emitentului și face mențiunea că prejudiciul moral nu rezultă din reorganizarea instituției, ci din modul concret în care s-a pus în aplicare hotărârea consiliului județean privind reorganizarea .
Menționează că acordarea daunelor morale este fundamentată de suferințele de ordin psihic provocate de actul administrativ anulat, precum și de faptul că într-un interval de 3 luni a fost schimbată din funcția de conducere fără a fi informată iar ulterior a fost dată afară, după demararea procedurii de anulare a actului administrativ .
Consideră că există o diferență semnificativă de statut, precum și de percepție, ulterior emiterii dispoziției .
Reiterând faptul că nu reorganizarea activității reprezintă chestiunea în discuție, existând dreptul autorității de a organiza activitățile, ori în speță instanța de fond a reținut în mod corect încălcarea art. 100 din Legea 188/1999 .
În raport de aceste considerente, recurenta a solicitat modificarea sentinței nr. 11/2013 în sensul admiterii capetelor de cerere privind obligarea pârâților la despăgubiri, obligarea la emiterea unei dispoziții privind numirea sa în calitate de director executiv, precum și obligarea la plata daunelor morale .
Recurenta a solicitat judecarea recursului în lipsă, potrivit art. 242 C.pr.civ.
Prin întâmpinarea formulată față de recursul declarat de recurenții pârâți împotriva sentinței 3325/2013, intimata S. D.-N. a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat .
În apărare, intimata arată că procedura de reorganizare nu este una efectivă, din raportul de specialitate rezultând că a fost schimbată denumirea direcției, singurele structuri desființate fiind serviciul organizare, relația cu societatea civilă, transparență decizională și relații publice, precum și compartimentul juridic-contencios, coordonarea administrației publice locale .
Arată și faptul că în noua direcție a fost alipit (conform raportului de specialitate) compartimentul achiziții publice, nefiind înființat acest compartiment, astfel cum arată recurenții și în concluzie, arată că pârâtul a pus în aplicare organigrama aprobată într-o modalitate nouă, ce nu are legătură cu modificările aduse .
Indicând faptul că actul administrativ contestat constituie un act de concediere, apreciază că, prin motivele recursului declarat se aduc atingere dispozițiilor art. 117 din Condul Muncii, privind imposibilitatea invocării în fața instanței de judecată a altor motive în fapt și în drept, față de cele înscrise în decizia de concediere .
Indică faptul că raportul de specialitate nu indică desființarea direcției ci doar schimbarea denumirii, cu reorganizarea compartimentelor din subordine, nu face vorbire despre despre modificarea atribuțiilor direcției conduse, nu se indică proporția modificării atribuțiilor de serviciu .
Cu privire la reducerea în procent mai mare de 50% a atribuțiilor funcției publice de director executiv, prin reducerea corespunzătoare a atribuțiilor direcției conduse, precizează că atribuțiile funcției de conducere deținute, respectiv cele aparținând noii funcții de conducere sunt identice, singurul aspect de diferențiere constând în introducerea în regulament a atribuției de exercitare a funcției de secretar al unității administrativ teritoriale de către directorul executiv al direcției juridice, dacă secretarul lipsește .
Menționează că, deși nu este atributul consiliului județean să stabilească persoana delegată în acest caz, ci atributul exclusiv al președintelui consiliului județean, a exercitat acestea atribuție din anul 2008, fiind desmnată prin dispoziția 16/B/20.11.2008, iar în perioada 25.08._08 a fost salarizată pentru această funcție conform dispoziției președintelui C. Județean 99/B/2008 .
În acest sens arată că, începând cu 07.07.2008 a exercitat, în fiecare situație în care titluarul funcției era absent, atribuțiile acestuia iar la încetarea raporturilor de funcție ale titluarului, prin art. 3 al dispoziției 335/2012 a fost delegată să exercite atribuțiile de secretar al județului până la ocuparea funcției publice .
Apreciază că introducerea acestei atribuții nu modifică sarcinile pe care le-a exercitat ca director al direcției juridice, organizare, transparență decizională .
În ceea ce privește includerea în regulament a delegării atribuțiilor funcției de director executiv, pe perioada absenței titularului, către șeful de serviciu subordonat acestuia, aceasta nu reprezintă o atribuție de serviciu a directorului executiv .
În ceea ce privește modificările atribuțiilor direcției conduse, intimata arată că susținerea recurenților privind reducerea atribuțiilor compartimentului juridic-contencios, coordonarea administrației publice locale, cu peste 50%, incluzând o completarea nouă a motivelor în ceea ce privește acordarea atribuțiilor de reprezentare judiciară în cadrul litigiilor de funcție publică, direcției de resurse umane, iar aceste argumente sunt contestate de către intimată, atât cu privire la dispozițiile de procedură aplicabile, cât și cu privire la prevederile regulamentului de organizare și funcționare .
În ceea ce privește coordonarea activității administrației publice locale, indică art. 17 din regulament, precizând că această atribuție nu a existat, probabil de aceea nu a fost preluată, existând în schimb atribuția de verificare, propuneri și control al legalității pentru proiectele de hotărâri ale consiliului județean, dispoziții ale președintelui consiliului județean, al altor documente care angajează răspunderea consiliului județean, județului și a președintelui consiliului județean, iar aceata se regăsește într-o redactare identică în noul regulament aprobat prin HCJ 73/II/2012 .
Menționează și faptul că atribuția de reprezentare în instanță a autorităților publice locale apare atât în art. 16 din vechiul regulament, cât și în art. 17 liniuța 11 din noul regulament, iar pe de altă parte, din motivele de recurs rezultă că și în prezent se acordă asistență juridică, de către toate structurile aparatului de specialitate, ceea ce a dispărut din atribuțiile direcției fiind reprezentarea judiciară a autorităților publice locale, la cererea acestora .
Apreciind că, din motivele de recurs rezultă că activitatea de coordonare a administrației publice locale avea o pondere de peste 50% din atribuțiile Compartimentului juridic-contencios, coordonare a administrației publice locale, intimata arată că, în realitate art. 17 R. include și liniuța 17 privind atribuția de participare la acțiunile de îndrumare și coordonare la autoritățile și instituțiile publice din județ, această prevedere fiind preluată din vechiul regulament .
Cu privire la atribuțiile Serviciului Organizare, Relația cu societatea civilă, transparență decizională și relații publice, intimata indică, în esență, faptul că activitatea de organizare a ședințelor C. Județean a fost preluată, în totalitate, de către actuala structură, astfel cum rezultă chiar din susținerile recurenților .
Cu privire la activitatea privind relația cu societatea civilă și relații publice, menționează că și această activitate se desfășoară în continuare de către Direcția Juridică .
Cu privire la activitatea privind transparența decizională, indică dispozițiile art. 17 liniuța 9 din regulament și arată că atribuțiile au fost preluate, în totalitate, de către noua structură .
Arată că structura privind achizițiile publice nu este nou înființată, fiind trasferată de la Direcția Economică, cu atribuții specifice exercitate doar de personalul acestui compartiment, astfel cum rezultă din analiza comparativă a celor două regulamente, iar aceste atribuții prezintă o pondere de 30%, astfel cum susține chiar recurentul .
Activitatea de reprezentare juridică se regăsea și în fostul regulament, în art. 18 liniuța 16 .
Acordarea asistenței de specialitate juridică consilierilor județeni se regăsește în fostul regulament, la art. 17 liniuța 8, atribuțiile fiind preluate în proporție de peste 50%, fiind redusă efectiv una singură privind acordarea asistenței de specialitate pentru autoritățile din județ, la solicitarea acestora .
Indică și faptul că interpretarea art. 99 și 100 din Legea 188/1999 reglementează prioritatea funcționarului public de conducere la numirea în funcție vacantă de nivel inferior și indică faptul că primul criteriu constă în categoria funcției publice definită prin art. 10 din Legea 188/1999 .
Indică totodată și faptul că operează recunoașterea, într-un mod indirect, a transferului atrubițiilor în procent de irca 70% către noua direcție și invocă jurisprudența instanței supreme privind dreptul funcționarului public de conducere la menținerea categoriei funcției publice, cu ocazia numirii într-o nouă funcție publică .
Arată că pârâtul recunoaște natura de act de concediere a dispoziției contestate și invocă inadmisibilitatea invocării unor motive în fapt și în drept noi, față de cele menționate în cuprinsul actului .
Indică conduita recurentului, în aprecierea susținerii privind inexistența unui post echivalent, în care să fie numită intimata, precizând că, în vederea încadrării pe funcția publică de execuție au fost schimbate condițiile de studii din economic în juridic, ulterior contestării fiind modificate din nou din juridic în economic . Menționează că întreaga apărare a pârâtului nu poate indica care sunt acele atribuții modificate, existând totodată neconcordanțe între apărările formulate în primă instanță și susținerile din motivele de recurs .
Menționează și faptul că prin hotărârea nr. 25/II/2012 a fost aprobat proiectul de modificare a organigramei și statului de funcții, fără a aprecia asupra reducerii atribuțiilor de serviciu, acest fapt echivalând cu o lipsă de motivare a deciziei de concediere și indică faptul că modalitatea de punere în executare a hotărârii este nelegală .
Indică totodată și faptul că apărările formulate de pârât sunt contradictorii .
Având în vedere aceste apărări, intimata reclamantă a solicitat respingerea recursului declarat .
Intimații pârâți C. Județean M. și Președintele C. Județean M. au formulat întâmpinare față de recursul declarat de recurenta reclamantă împotriva sentinței 11/2013 privind completarea dispozitivului sentinței 3325/2013, apreciind că acesta este nefondat .
În apărare, intimații pârâți arată că instanța de fond a apreciat corect cuantumul despăgubirilor acordate .
Apreciază că petitul privind obligarea la emiterea unei dispoziții prin care să se reglementeze situația juridică a recurentei nu a fost formulat în cuprinsul cererii de chemare în judecată, ci printr-o precizare ulterioară, cuprinsă într-o cerere depusă la un moment la care nu se mai puteau formula cereri noi și mai mult de atât, la momentul pronunțării sentinței recurenta nu își mai desfășura activitatea în cadrul instituției publice, întrucât prin cererea 14/03.01.2013 a solicitat transferul în interesul serviciului, în cadrul Camerei Agricole a Jud. M. .
Indică faptul că petitul privind daunele morale a fost apreciat corect de către instanța de fond, în sensul inexistenței unui prejudiciu moral și arată că daunele morale presupun existența unui nivel de lezare, astfel încât personalitatea, respectul de sine să fie grav afectate . Apreciază că actul administrativ contestat nu este în măsură să producă aceste efecte .
În raport de aceste apărări, intimații pârâți au solicitat respingerea recursului .
Intimații au solicitat și judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 C.pr.civ.
Analizând motivele recursului declarat de către recurenții pârâți, cu aplicarea art. 304 pct. 9 C.pr.civ., Curtea constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:
Petitul principal al acțiunii introductive de instanță este reprezentat de cererea în anularea dispoziției 86/D/05.09.2012 emisă de către Președintele C. Județean M. .
Prin acest act administrativ, prezentat la fila 8 a dosarului de fond, a fost eliberată intimata reclamantă din funcția publică de conducere – director executiv al Direcției juridice, organizare, transparență decizională ca urmare a reorganizării acestei structuri, fiind numită în funcție publică de execuție în cadrul compartimentului Control Intern .
În expunerea de motive a actului administrativ se indică necesitatea punerii în executare a Hotărârii C. Județean nr. 25/II/2013 privind aprobarea statului de funcții și organigramei aparatului de specialitate al C. Județean, cu respectarea Legii 188/1999, a OUG 63/2010 și actului administrativ subsecvent – ordin comun cu nr. OMAI 234/2011 și OMFP 2698/2011.
Propunerea de reorganizare a direcției juridice, organizare, transparență decizională a fost realizată de către Secretarul Județului M. prin referatul 6380/2012, iar în ceea ce privește eliberarea din funcția publică și numirea în funcția publică de execuție a fost indicată aplicarea art. 99, art. 100 și art. 106 din Legea 188/1999 .
Observând faptul că se indică într-un mod fragmentar și fără o determinare concretă a ipotezei legale aplicabile eliberării din funcția publică (în aplicarea art. 99 din Legea 188/1999), respectiv al ipotezei aplicabile numirii în noua funcție publică (în aplicarea art. 100 din Legea 188/1999), Curtea urmează să constate că, în fapt, procedura de reorganizare a structurii conduse de către intimata reclamantă (potrivit raportului cu propunere de aprobare a organigramei și statului de funcții nr. 6981/23.08.2012 – fila 16 dosar fond) a privit schimbarea denumirii direcției, funcționarea unui compartiment de achiziții publice în cadrul direcției ( 4 posturi, trei de execuție și un post contractual), desființarea a două servicii urmată de înființarea serviciului juridic-contencios, relația cu consiliul județean (incluzând un post- funcție publică de conducere și 10 – funcție publică de execuție), trecerea a două compartimente în subordinea directorului executiv (relații cu publicul, petiții cu 3 posturi și editare monitor oficial județean cu un post).
Examinând dispozițiile art. 100 alin. 1 din Legea88/1999 republicată, Curtea constată că ipotezele de reorganizare propuse prin raport intră în sfera de aplicare a art. 100 alin. 1, privind obligația numirii în noua funcție publică sau dupa caz, în noul compartiment, atât timp cât schimbarea denumirii structurii operează fără modificarea în proporție de 50% a atribuțiilor aferente funcției publice (și nu în raport de atribuțiile structurii în sine), sunt reduse atribuțiile unui compartiment, sau este schimbată structura compartimentului .
Astfel, pentru a opera reducerea postului de director executiv, în speță, trebuiau îndeplinite cerințele art. 100 alin. 4, cerințe ce privesc modificarea atribuțiilor de serviciu aferente postului în procent mai mare de 50% (de asemenea cuantificarea atribuțiilor de serviciu referindu-se în mod direct la cele prevăzute în fișa postului, prin terminologia „atribuții aferente postului” utilizată de către legiuitor și nu la atribuțiile structurii în sine), respectiv în ipoteza modificării condițiilor de ocupare a postului, referitoare la studii .
Este de asemenea de observat și faptul că numirea în noua funcție publică sau în noua strctură trebuie realizată cu respectarea criteriilor reglementate de art. 100 alin. 2, relevante fiind în cauză categoria, clasa și după caz gradul profesional ale funcționarului public, precum și desfășurarea activităților similare .
În acest sens, Curtea urmează să rețină ( fără a aprofunda motivele de recurs ce privesc expunerea atribuțiilor structurii reorganizate, respectiv ale serviciilor și compartimentelor acesteia, apreciate a fi irelevante, în condițiile în care procentul de modificare a atribuțiilor de serviciu se raportează în mod direct la funcția publică de conducere deținută, precum și la fișa de post întocmită pentru aceasta), în noua organigramă aprobată este indicată direcția Juridică, Achiziții Publice, Relația cu C. Județean, condusă de către un director executiv, iar în noul stat de funcții sunt prevăzute 13 funcții publice de conducere (potrivit statului de personal anexa 4, în cadrul direcției fiind 2 funcții publice de conducere, una de director executiv și una de șef serviciu).
De asemenea vor fi reținute ca fiind irelevante și apărările formulate de către intimata reclamantă ce privesc atribuțiile direcției, analizate comparat prin raportare la vechiul R. aprobat prin HCJ 152/2011, respectiv la noul R. aprobat prin HCJ 73/2012 ; din acest punct de vedere, Curtea urmează să constate că eliberarea din funcția publică, ca efect al reducerii postului, impune o analiză a atribuțiilor directorului executiv, astfel cum sunt acestea reglementate de art. 16 din regulamentul aprobat prin HCJ 73/2012 (fila 27 și urm. dosar fond), față de cele prevăzute la art. 16 din R. aprobat prin HCJ 152/2011 (fila 77 și urm. dosar fond), astfel cum se susține prin întâmpinarea formulată în recurs, de către intimata reclamantă.
Astfel apreciind asupra atribuțiilor de serviciu ale directorului executiv reglementate prin noul regulament de organizare și funcționare, Curtea constată că acesta include două atribuții suplimentare față de vechiul regulament (într-o apreciere cantitativă, extinderea atribuțiilor de la 8, la 10, echivalând cu ponderea de 20% reținută de către instanța de fond în considerentele sentinței recurate) .
În plus față de considerentele instanței de fond, Curtea urmează să constate că apărarea intimatei reclamante fundamentată pe rezultatul analizei comparative a celor două prevederi regulamentare este fondată, cu privire la două aspecte: în primul rând se reține că noul regulament reglementează cu caracter de noutate atribuția directorului executiv, de îndeplinire a atribuțiilor Secretarului Județului M., pe perioada absenței acestuia (intervenind o delegare de atribuții) . În cel de al doilea rând, urmează a fi reținut că delegarea atribuțiilor directorului executiv către cel de al doilea funcționar public de conducere (șef serviciu), pe perioada absenței constituie o atribuție a șefului de serviciu, fără a putea nuanța fișa postului directorului executiv.
Ca atare, urmează a fi reținut că, urmare a reorganizării direcției, atribuțiile directorului executiv au fost modificate prin includerea unei atribuții, fiind mărite cu 10%, nefiind îndeplinite condițiile reducerii postului, în conformitate cu disp. art. 100 alin. 4 din Legea 188/1999 republicată .
Totodată, întrucât în speță, s-a apreciat, de către recurentul Președintele C. Județean că nu operează ipoteza de numire în noua funcție publică de conducere, în cadrul direcției reorganizate conform HCJ 25/II/2012, potrivit art. 100 din Legea 188/1999, urmează a fi analizată și conformitatea aplicării dispozițiilor art. 99 din Legea 188/1999 republicată, la emiterea dispoziției contestate în speță .
Din acest punct de vedere, Curtea constată că dispoziția de eliberare din funcția publică se emite în speță, cu respectarea singurei ipoteze apreciată a fi aplicabilă potrivit stării de fapt, cea prevăzută la art. 99 alin. 1 lit. b) privind reducerea postului ocupat de către funcționarul public, ca urmare a reorganizării activității .
În speță, dispoziția de eliberare din funcție nu respectă ipoteza reglementată de acest text.
În acest sens, Curtea constată că, în urma reorganizării dispuse prin HCJ 25/II/2012 nu a fost redus postul de director executiv, acesta regăsindu-se inclusiv ca atribuții, reglementate prin cele două regulamente de organizare și funcționare mai sus menționate .
Ca atare, în mod corect instanța de fond a apreciat asupra nelegalității dispoziției contestate .
De asemenea, în subsidiar, Curtea urmează să rețină și faptul că intimata reclamantă a invocat nelegalitatea dispoziției, ca urmare a nerespectării dreptului său de a fi numită în funcție publică de conducere ; din acest punct de vedere, Curtea constată că dispozițiile art. 99 alin. 5 și 6 utilizează terminologie de „funcție vacantă corespunzătoare”, iar rațiunea acestei reglementări trebuie analizată în raport de condițiile generale și specifice de ocupare a unei funcții publice vacante „la nivel inferior”.
În ceea ce privește recursul declarat de către recurenta reclamantă împotriva sentinței nr. 11/2013, ce urmează a fi analizat în raport de dispozițiile art. 304 pct. 8 și pct. 9 C.pr.civ., Curtea constată ca fiind fondat argumentul privind nelegalitatea soluționării petitului în acordarea despăgubirilor reprezentând drepturi salariale .
În acest sens, Curtea constată că dispoziția legală aplicată de către instanța de fond, art. 106 din Legea 188/1999 reglementează posibilitatea acordată reclamantului de a solicita instanței, plata de către autoritatea sau instituția publică emitentă a actului administrativ a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și recalculate, și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat funcționarul public.
Norma mai sus menționată este în măsură să circumstanțieze obiectul acțiunii în contestarea actului administrativ de eliberare din funcția publică, în ceea ce privește efectele produse de către acesta și, în plus, stabilește și limitele controlului judiciar în ceea ce privește acțiunea în repararea prejudiciului cauzat prin emiterea actului administrativ apreciat a fi nelegal, prin indicarea concretă a prejudiciului constând în beneficiul nerealizat ( salariul indexat, majorat și recalculat, precum și celelalte drepturi salariale de care ar fi beneficiat funcționarul public).
În analiza acestui obiect, raportându-se la efectele adeverințelor prezentate la dosar, instanța de fond trebuia să analizeze componentele indemnizației de funcție publică, prin raportare la funcția publică de conducere de director executiv, respectiv la funcția publică de execuție ; ulterior, având în vedere și norma de trimitere către Codul Muncii, din cuprinsul Legii 188/1999, precum și petitul în despăgubiri formulat prin cererea de chemare în judecată, instanța de fond trebuia să analizeze și aplicarea art. 80 alin. 3 din Codul Muncii, limitând perioada de aplicare a despăgubirilor, până la data rămânerii definitive și irevocabile a sentinței judecătorești și nu până la data pronunțării acesteia .
În raport de aceste considerente, Curtea urmează să modifice sentința nr. 11/2013, în ceea ce privește analiza fondului cererii de completare a dispozitivului, urmând a fi obligat pârâtul la plata diferențelor între salariul acordat pentru funcția de execuție deținută în salariul datorat pentru funcția de conducere începând cu 05.09.2012 și până la pronunțarea prezentei decizii, actualizată .
În ceea ce privește modul de soluționare al petitului în acordarea daunelor morale, Curtea urmează să mențină soluția de respingere a acestui capăt de cerere, reținând ca și considerente parțial în substituire și parțial în completarea considerentelor instanței de fond, faptul că, în soluționarea unui petit în repararea prejudiciului moral trebuie a fi analizate și apreciate a fi îndeplinite toate condițiile de atragere a răspunderii patrimoniale, iar acestea privesc nu numai existența faptei ilicite ci și existența prejudiciului, raportul de cauzalitate între cele două, precum și vinovăția autorității administrative pârâte, urmând ca determinarea întinderii prejudiciului să se realizeze nu atât în baza susținerilor privind lezarea personalității, respectului de sine, reputației profesionale, impactului negativ ca efect nedorit al actului administrativ contestat, cât în baza dovezilor administrate în cauză și care sunt în măsură să stabilească elementele de fapt ce reprezintă premisele de analiză a prejudiciului, precum și al întinderii acestuia, iar din acest punct de vedere, probele prezentate și solicitate a fi încuviințate de către reclamantă, cu respectarea principiului sarcinii probei, nu sunt în măsură să conducă la o altă soluție, decât aceea de respingere ca netemeinică, a cererii privind acordarea daunelor morale .
În ceea ce privește critica adusă soluției de inadmisibilitate a capătului de cerere privind obligarea pârâtului Președintele C. Județean să emită o dispoziție prin care să reglementeze situația juridică a reclamantei, Curtea urmează să rețină caracterul nefondat al acesteia și să își însușească soluția instanței de fond, având în vedere următoarele considerente:
În primul rând, constată că în mod corect instanța de fond a apreciat asupra sancțiunii aplicabile formulării acestui capăt de cerere atât cu depășirea primei zile de înfățișare cu nerespectarea art. 132 C.pr.civ., cât și cu depășirea momentului închiderii dezbaterilor asupra fondului .
În cel de al doilea rând, analizând susținerile recurentei reclamante, Curtea constată că acest capăt de cerere excede obiectului acțiunii întroductive (reclamanta indicând petitele cuprinse la pagina 6 a acțiunii introductive și asimilând forțat cererea în obligarea pârâtului la emiterea unei dispoziții administrative privind reglementarea situației juridice a reclamantei, celei privind obligarea la reintegrarea în funcția publică deținută anterior) .
În cel de al treilea rând, Curtea constată că, astfel cum este reglementat de art. 106 din Legea 188/1999 republicată, că funcționarul public poate solicita numai reintegrarea în funcția publică deținută, ca o consecință a repunerii în situația anterioară emiterii actului administrativ nelegal .
Având în vedere aceste considerente și văzând disp. art. 312 alin. 1 și 3 C.pr.civ., Curtea urmează să respingă recursul declarat de către Președintele C. Județean M., precum și de C. Județean M. împotriva sentinței 3325/2013, apreciind că este nefondat, urmând a admite recursul declarat de către recurenta reclamantă împotriva sentinței nr. 11/2013, pronunțată în același dosar, cu consecința modificării parțiale a sentinței de completare a dispozitivului sentinței 3325/2013, în sensul admiterii în parte a cererii de completare și obligării pârâtului la plata diferențelor între salariul acordat pentru funcția de execuție deținută în salariul datorat pentru funcția de conducere începând cu 05.09.2012 și până la pronunțarea prezentei decizii, actualizată.
Vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței 11/2013 .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâții PREȘEDINTELE C. JUEDEȚEAN M. și C. Județean M., împotriva sentinței nr. 11 din data de 19 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._ în contradictoriu cu pârâta U. A. TERITORIALĂ - JUEDEȚUL M., ca nefondat.
Admite recursul declarat de reclamanta S. D. N., împotriva sentinței nr. 11 din data de 19 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._
Modifică sentința nr. 11/19.06.2013, în sensul că admite în parte cererea de completare și obligă pârâta la plata diferențelor între salariul acordat pentru funcția de execuție deținută în salariul datorat pentru funcția de conducere începând cu 05.09.2012 și până la pronunțarea prezentei decizii, actualizată. Menține restul dispozițiilor sentinței 11/2013.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 02 Octombrie 2013.
Președinte, L. C. M. Z. | Judecător, L. B. | Judecător, C. P. |
Grefier, M. I. |
Red. Jud. LCMZ
M.I. 15.11.2013 / 2 ex
| ← Pretentii. Decizia nr. 7237/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Alte cereri. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
