Anulare act administrativ. Sentința nr. 173/2013. Curtea de Apel CRAIOVA

Sentința nr. 173/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 09-04-2013 în dosarul nr. 5731/104/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 3997/2013

Ședința publică de la 09 Aprilie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. C.

Judecător C. M.

Judecător A. I. A.

Grefier C. B.

Pe rol, soluționarea recursului formulat de reclamantul C. D. împotriva sentinței numărul 173/2013 din 23 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul O., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN O., având ca obiect „anulare act administrativ”.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează:

- recursul a fost declarat în termenul procedural, motivat;

- cererea de judecarea cauzei în lipsă conform dispozițiilor art. 242 alin.2 Cod procedură civilă formulat de recurentul reclamant;

- recurentul reclamant a formulat concluzii scrise;

- intimatul pârât a formulat întâmpinare.

Apreciindu-se îndeplinite dispozițiile art. 150 Codul de procedură civilă, instanța reține cauza spre soluționare.

Deliberând,

CURTEA

Asupra cauzei de față deliberând constată următoarele;

Prin sentința numărul 173/2013 din 23 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul O., s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul C. D., în contradictoriu cu pârât INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN O..

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut următoarele:

Reclamantul C. D. a solicitat instanței în contradictoriu cu pârâtul IPJ O. să se constate nelegalitatea adeverinței nr._/2011 emisă de pârât.

Prin adeverința nr._/2011 emisă de pârât au fost evidențiate veniturile realizate de acesta în perioada 1968-1980, aceasta fiind înaintată Casei de Pensii a MAI având în vedere dispozițiile art. 1 alin. 1 din OUG 1/2011.

Conform art. 6 din OMAI 74/2011 Structurile financiar-contabile din cadrul inspectoratelor generale/similare și inspectoratelor/unităților teritoriale care au asigurat plata drepturilor salariale pentru anumite perioade de activitate profesională desfășurată de beneficiarii pensiilor identifică și extrag actele și datele care dovedesc veniturile realizate lunar de aceștia pentru perioadele respective.

În interpretarea acestor dispoziții prin Dispoziția nr._/13.10.2010 a Direcției Generale Financiare și Direcției Generale de Management al Resurselor Umane din cadrul MAI la punctul 2 se prevede că „în adeverințe se înscriu veniturile lunare individuale ce se regăsesc în documente justificative, prin care se certifică plata sumelor reprezentând veniturile respective. Nu se admit documente care nu probează plata efectivă a unor astfel de sume.”

Potrivit art.1 alin 1 din OUG 1/2011 Pensiile prevăzute la art. 1 lit. a) și b) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariul mediu brut pe economie, potrivit art. 5 alin. (4) din aceeași lege, se revizuiesc, din oficiu, cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2011, pe baza actelor doveditoare ale veniturilor realizate lunar de beneficiari, iar alin. 3 al aceluiași articol prevede că Instituțiile prevăzute la alin. (2) transmit datele necesare revizuirii la casele de pensii sectoriale, cel mai târziu până la data de 31 octombrie 2011.

Referitor la revocarea, anularea sau constatarea nulității actului administrativ, instanța reține că organizarea juridică a vieții sociale implică în mod necesar asigurarea unei stabilității a raporturilor juridice instituite în baza normelor juridice. In realizarea acestei stabilități, principiul irevocabilității actelor administrative puse în executare sau a celor care au produs efecte în alte domenii, ieșind astfel din sfera de reglementare exclusivă a dreptului administrativ, este un principiu de aplicabilitate generală.

Prin consacrarea acestui principiu se limitează posibilitatea organului administrativ de a reveni asupra actelor ce le-a emis, putându-le revoca, fie pentru ilegalitate, fie pentru inoportunitate, numai până în momentul în care actele administrative și-au produs efectele prin executare sau prin . altor raporturi juridice.

Pentru ipoteza în care actul administrativ a fost emis prin încălcarea unei norme de drept imperative sau prohibitive, ori a fost emis prin mijloace frauduloase sau ca rezultat a unui viciu de voință: eroare, dol, violență, iar organul administrativ constată această situație după ce actul și-a produs efectele, prin executare, prin trecerea lor în sfera altor ramuri de drept, producând alte efecte juridice, calea legală de desființare a actului administrativ ilegal nu mai poate fi revocarea actului, ci constatarea nulității ori anularea lui de către instanța judecătorească, la cererea organului administrativ.

Revocarea de către organul emitent a propriului act administrativ și după ce acesta a intrat în circuitul civil, dacă a fost obținut prin mijloace frauduloase sau ca rezultat al unei erori, este neconformă principiilor de drept administrativ .

Dacă s-ar acredita această idee, ar însemna că după ce actul administrativ a fost executat ori a intrat în sfera altor raporturi juridice, inclusiv în circuitul civil, producând alte efecte juridice, organul administrativ emitent, fără nici un control jurisdicțional, să-și poată revoca actul, desființând situațiile juridice noi create, ceea ce este inadmisibil, fiind contrar principiului stabilității raporturilor juridice și ordinii de drept.

Este de reținut așadar că emiterea de către pârât a adeverinței nr._/2011 a avut loc ca urmare a dispozițiilor legale privind revizuirea din oficiu a pensiilor, împrejurare în care critica reclamantului vizând încălcarea principiului potrivit căruia actul administrativ produce efecte de la comunicarea acestuia este neîntemeiată.

Neîntemeiată este și critica vizând încălcarea principiului stabilității raporturilor juridice, întrucât adeverința a căreia anulare se cere a fost emisă anterior revocării adeverinței nr._/2010 având în vedere dispozițiile legale imperative privind revizuirea din oficiu a pensiilor.

Pe de altă parte instanța a reținut că eventualele documentele care ar justifica plata unor eventuale prime de către reclamant se arhivează doar pe o perioadă de 10 ani, departamentul financiar din cadrul unității pârâte nu se mai află în posesia unor astfel de documente care ar justifica plata unor eventuale prime de care reclamantul susține că a beneficiat în perioada menționată, acestea fiind predate la topitorii deoarece a expirat termenul de păstrare.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul C. D..

Recurentul a arătat că sentința nu este temeinic motivată, întrucât instanța de fond nu a analizat motivele de nelegalitate ale adeverinței arătate în cererea de chemare în judecată. Instanța nu a analizat cu obiectivitate și imparțialitate situația juridică, solicitând adminterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul constatării nelegalității adeverinței ce face obiectul cauzei.

Recursul este nefondat.

Reclamantul C. D. a investit instanța de contencios administrativ cu o cerere având ca obiect anularea adeverinței nr._/2011 emisă de pârâtul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN O..

Soluția pronunțată de instanța de fond, respectiv respingerea cererii, este corectă, însă cu următoarea motivare:

Prin adeverința nr._/2011 emisă de pârât au fost evidențiate veniturile realizate de acesta în perioada 1968-1980, aceasta fiind înaintată Casei de Pensii a MAI având în vedere dispozițiile art. 1 alin. 1 din OUG 1/2011.

Potrivit art.2 al 1 litc) din Legea 554/2004, actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.

Adeverința nr._/2011 emisă de pârâtul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN O. nu prezintă caracteristicile unui act administrativ. Este adevărat că adeverința este un act unilateral cu caracter individual emis de o autoritate publică, în regim de putere publică. Însă acest document nu a fost emis în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care să dea naștere, să modifice sau stingă raporturi juridice, ci certifică o anumită stare de fapt reținută în evidențele instituției, respectiv veniturile lunare ale reclamantului realizate în perioada 01.04._80.

Potrivit art.1 alin(1) din Legea 554/2004 „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public.”

În raport de dispozițiile legale citate, Curtea reține că instanța de contencios administrativ verifică doar legalitatea actelor administrative. Având în vedere că adeverința nr._/2011 emisă de pârâtul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN O. nu este un act administrativ, cererea de anulare a acesteia cu care a fost investită instanța de contencios este inadmisibilă, fiind în mod corect respinsă de instanța de fond, însă cu motivarea expusă în prezenta decizie.

Având în vedere inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată reținută în recurs, Curtea apreciază ca fiind inutilă analiza motivelor de recurs ce privesc motivarea instanței de fond și soluția dată pe fondul cauzei.

Din considerentele expuse și în raport de dispozițiile art.3041 cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de reclamantul C. D. împotriva sentinței numărul 173/2013 din 23 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul O., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN O..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 09 Aprilie 2013.

Președinte,

G. C.

Judecător,

C. M.

Judecător,

A. I. A.

Grefier,

C. B.

Red.jud.C.M.

C.B./2 ex./25.04.2013

Jud.fond F.S.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act administrativ. Sentința nr. 173/2013. Curtea de Apel CRAIOVA