Anulare act administrativ. Sentința nr. 2965/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2965/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 09-05-2013 în dosarul nr. 13706/95/2010*
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 5306/2013
Ședința publică de la 09 Mai 2013
PREȘEDINTE: - T. B.
Judecător: - L. C.
Judecător: - M. F.
Grefier: - R. Ștomlega
x.x.x
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâtul I. T. DE MUNCĂ GORJ împotriva sentinței nr.2965 din 4 noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul H. H., având ca obiect „anulare act administrativ”.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, învederându-se că prin încheierea de ședință de la 5 aprilie 2012 cauza a fost suspendată, în temeiul art.242 C.pr.civilă iar potrivit referatului întocmit de grefă la data de 9 aprilie 2013, cauza a fost repusă pe rol, pentru constatarea perimării.
Curtea, apreciind cauza în stare de judecată, a luat în examinare recursul, sub aspectul propunerii de perimare.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Gorj la data de 18.11.2010, reclamantul H. H. a formulat contestație împotriva deciziei de aplicare a sancțiunii disciplinare nr. 228 din 29.10.2010 emisă de pârâtul I. T. de Muncă Gorj, solicitând admiterea contestației formulate, constatarea nulității absolute a deciziei contestate, precum și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu judecarea procesului.
Prin sentința nr. 233 din 31 ianuarie 2011 pronunțată de Tribunalul Gorj, Secția C. Administrativ și Fiscal, s-a admis excepția nulității absolute invocată de reclamantul H. H., în contradictoriu cu pârâtul I. T. de Muncă Gorj, s-a constatat nulă absolut decizia nr. 228/29.10.2010 emisă de I.T.M. Gorj pentru nerespectarea dispozițiilor art. 77 alin. 3 din Legea 188/1999 și a fost obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței nr. 233 din 31 ianuarie 2011 pronunțată de Tribunalul Gorj, Secția C. Administrativ și Fiscal a declarat recurs pârâtul I. T. de Muncă Gorj, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
Prin decizia nr. 2248 din data de 28.06.2011 pronunțată de Curtea de Apel C., a fost admis recursul declarat de recurentul pârât I. T. de Muncă Gorj în contradictoriu cu intimatul-reclamant H. H., casată sentința nr. 233 din data de 31.01.2011 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._ și trimisă cauza spre rejudecare la instanța de fond..
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj - secția C. Administrativ și Fiscal, la data de 12.07.2011, fiind citate părțile.
Prin sentința nr.2965 din 4 noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._, a fost admisă contestația formulată de contestatorul H. H. în contradictoriu cu intimata I. T. de Muncă Gorj.
A fost constatată nulitatea absolută a deciziei nr. 228/29.10.2010.
S-a luat act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul a reținut următoarele:
Reclamantul H. H., la data formulării prezentei contestații, a ocupat în cadrul pârâtei ITM Gorj, funcția publică de inspector de muncă grad profesional superior, treapta I de salarizare, gradația 3, în cadrul Serviciului „Control relații de muncă și contracte colective de muncă”.
Prin decizia nr. 228/29.10.2010, acesta a fost sancționat de către inspectorul șef al ITM Gorj, cu mustrare scrisă, conform art. 77 alin. 3 lit. a din Legea 188/1999, pentru rezultate slabe în activitate, atitudine disprețuitoare și comentarii jignitoare la adresa conducerii instituției, în respectiva decizie făcându-se mențiunea că rezultatele slabe obținute sunt concretizate în indicatorii de performanță care îl clasează pe ultimul loc, aceste rezultate și comentariile permanente având un impact de demobilizare și o influență negativă asupra colectivului din care face parte.
Împotriva acestei decizii reclamantul a formulat contestația dedusă judecății în cauza de față.
Referitor la primul motiv de nulitate absolută a deciziei contestate invocat de reclamant, în sensul că sancțiunea i-a fost aplicată cu încălcare dispozițiilor art. 78 alin. 3 din Legea nr. 188/1999, privind statutul funcționarilor publici, tribunalul îl reține ca fiind neîntemeiat.
În acest sens, a reținut tribunalul că potrivit textului de lege invocat, sancțiunile disciplinare nu pot fi aplicate decât după cercetarea prealabilă a faptei săvârșite și după audierea funcționarului public, audiere care trebuie consemnată în scris, sub sancțiunea nulității, refuzul funcționarului public de a se prezenta la audieri sau de a semna o declarație privitoare la abaterile disciplinare care i se impută trebuind consemnat într-un proces-verbal.
Aceste dispoziții, trebuie însă interpretate, așa cum a statuat și instanța de recurs în considerentele deciziei de casare, prin raportare la dispozițiile art. 30 alin. 1 din H.G. nr. 1344/2007 privind normele de organizare și funcționare a comisiilor de disciplină, potrivit cărora „Procedura cercetării administrative este obligatorie pentru aplicarea sancțiunilor disciplinare prevăzute la art. 77 alin. 3 lit. b - e din Legea nr. 188/1999, republicată, precum și în cazul în care sancțiunea disciplinară prevăzută la art. 77 alin. 3 lit. a din același act normativ a fost contestată la conducătorul autorității sau instituției publice”.
De asemenea, potrivit art. 23 lit. c din H.G. nr. 1344/2007, Comisia de disciplină „propune menținerea sau anularea sancțiunii disciplinare prevăzute la art. 77 alin. 3 lit. a din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, în cazul în care aceasta a fost contestată la conducătorul autorității sau instituției publice”.
Din interpretarea coroborată a acestor texte legale, a rezultat cu claritate că procedura cercetării prealabile este obligatorie doar în cazul în care sancțiunea prevăzută de art. 77 alin. 3 lit. a este contestată la conducătorul unității.
Or, în cazul de față, așa cum rezultă din adresa nr._/28.10.2011 emisă de pârâtă,(fila 15) reclamantul nu a contestat la conducătorul unității sancțiunea „mustrare scrisă”, procedura cercetării prealabile nefiind deci obligatorie.
A constatat tribunalul că pârâta a respectat și cealaltă obligație care îi revenea în temeiul art. 78 alin. 3 din legea 188/1999, referitor la audierea reclamantului.
În acest sens, se observă că prin adresa înregistrată sub nr._/29.10.2010, reclamantului i-au fost adresate întrebările la care să răspundă în scris cu privire la faptele imputate, urmând ca răspunsul să fie depus la secretariatul unității până la ora 16,00 din aceeași zi,
Având în vedere că reclamantul a refuzat să răspundă întrebărilor adresate și nu s-a prezentat în vederea audierii, până la ora stabilită, s-a încheiat procesul verbal nr._/29.10.2010, fiind deci respectate dispozițiile legale menționate.
Susținerile reclamantului în sensul că a refuzat să răspundă la această adresă deoarece a considerat-o ca fiind o farsă, nu poate fi reținută, atâta timp cât adresa respectivă purta număr de înregistrare și antetul pârâtei.
Cu toate acestea, tribunalul a reținut ca fiind întemeiat motivul de nulitate absolută al deciziei contestate, susținut de apărătorul reclamantului cu ocazia cuvântului pe fond, în sensul că aceasta nu cuprinde toate elementele obligatorii, nefiind descrisă în concret fapta și nefiind indicat motivul pentru care au fost înlăturate apărările reclamantului.
În acest sens, tribunalul a constatat că potrivit art. 50 alin. 3 din HG H.G. nr.1344/2007 privind normele de organizare și funcționare a comisiilor de disciplină, sub sancțiunea nulității absolute, actul administrativ de sancționare trebuie să cuprindă în mod obligatoriu:
a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară;
b) temeiul legal în baza căruia se aplică sancțiunea disciplinară;
c) motivul pentru care a fost aplicată o altă sancțiune decât cea propusă de comisia de disciplină, în situația prevăzută la alin. (2);
d) termenul în care sancțiunea disciplinară poate fi contestată;
e) instanța competentă la care poate fi contestat actul administrativ prin care s-a dispus sancțiunea disciplinară.
Din analiza deciziei de sancționare contestată, s-a observat că aceasta nu cuprinde temeiul legal în baza căruia se aplică sancțiunea, iar faptele despre care pârâta susține că ar constitui abateri disciplinare, sunt descrise în mod lapidar, fără suficiente elemente pe care instanța să le poată analiza pentru a stabili dacă într-adevăr acestea se încadrează în abaterile disciplinare prevăzute de lege.
Astfel, pârâta nu a menționat care sunt normele de drept încălcate de funcționar prin comiterea faptelor imputate, pentru ca acestea să constituie abateri disciplinare apte de a atrage aplicarea unei sancțiuni disciplinare, făcând imposibil în acest fel controlul judiciar.
Descrierea faptei ce constituie abatere disciplinară presupune menționarea aspectelor care o individualizează, și anume data la care a fost săvârșită, pentru a se putea verifica dacă sancțiunea a fost aplicată în termenul prevăzut de art. 77 alin. 5 din Legea 188/1999, și modalitatea în care s-a comis, în raport de care să se poată verifica temeinicia celor reținute în sarcina funcționarului public.
Or, decizia contestată menționează doar săvârșirea abaterilor disciplinare enumerate în mod generic, fără a se face referire la fapte concrete de nerealizare a sarcinilor de serviciu, ci la evaluări cu caracter de generalitate ale activității, indicatori de performanță, fără o descriere exactă a obligațiilor sau sarcinilor de serviciu încălcate.
Aceeași este situația și în ceea ce privește cealaltă abatere disciplinară, în decizia de sancționare menționându-se doar în mod generic faptul că reclamantul a avut o atitudine disprețuitoare și comentarii jignitoare la adresa conducerii unității, fără a se specifica în mod concret când au fost făcute comentariile respective, în ce contest și în ce au constat acestea, pentru a se putea verifica dacă fapta întrunește elementele constitutive ale unei abateri disciplinare.
Realizând o descriere pur formală a abaterilor disciplinare pentru care s-a aplicat sancțiunea, fără a evidenția elemente de fapt de natură a le individualiza, pârâta a procedat la întocmirea unui act care nu întrunește cerințele legale prevăzute imperativ de art. art. 50 alin. 3 din HG H.G. nr. 1344/2007, o prezentare generală, lipsită de conținut a faptei echivalând cu lipsa acesteia, ce atrage nulitatea absolută a actului.
Împotriva sentinței nr. 2965 din 4 noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._, a declarat recurs pârâtul I. T. DE MUNCĂ GORJ, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin motivele de recurs, recurentul pârât a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței, ca fiind netemeinică și nelegală iar pe fond menținerea deciziei nr.228/29.10.2010, emisă de I.T.M.Gorj, ca fiind temeinică și legală și respingerea contestației, formulată de H. H..
La data de 28 martie 2012 intimatul reclamant a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței nr.2965 din 04.11.2011, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._ 20110*.
Prin încheierea de ședință de la 5 aprilie 2012 cauza a fost suspendată, în temeiul art.242 C.pr.civilă, pentru lipsa părților.
Din oficiu, la data de 9 mai 2013, cauza a fost repusă pe rol, pentru a se verifica dacă operează perimarea.
Din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 5 aprilie 2012, când cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. 1 pct. 2 C.proc.civ..
În conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. 1 C.proc.civ. „orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.”
Perimării i s-a atribuit o natură juridică mixtă, în sensul că reprezintă atât o sancțiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, cât și o prezumție de desistare, dedusă din faptul nestăruinței vreme îndelungată în judecată.
Reglementată ca o excepție de procedură, în strânsă legătură cu respectarea regulilor privind judecata, excepția de perimare este peremptorie întrucât scopul admiterii sale este stingerea procesului în faza în care acesta se află și este absolută, întrucât este reglementată de norme imperative, fiind prevăzută în interesul părților, dar și în interesul unei bune administrări a actului de justiție.
Pentru a interveni însă perimarea, este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părții, existând în acest sens o prezumție simplă de culpă, dedusă din lipsa de stăruință în judecată în intervalul de timp reglementat de lege.
În speță, culpa părților se apreciază prin prisma faptului că în tot acest timp nu au înregistrat nicio cerere de repunere a cauzei pe rol în vederea continuării judecății, lăsând în nelucrare cererea de recurs.
Întrucât potrivit dispozițiilor art. 252 alin. 1 C.proc.civ., perimarea se poate constata și din oficiu, cauza a fost repusă pe rol în vederea verificării perimării.
Constatând că de la data încheierii de suspendare prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților, nemaiîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării recursului, Curtea, având în vedere dispozițiile art. 248 și art. 252 C.proc.civ., coroborate cu art. 312 alin. 1 C.proc.civ., urmează a constata perimat recursul de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată perimat recursul declarat de pârâtul I. T. DE MUNCĂ GORJ împotriva sentinței nr.2965 din 4 noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul H. H..
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 09 Mai 2013.
Președinte, T. B. | Judecător, L. C. | Judecător, M. F. |
Grefier, R. Ștomlega |
Red.jud.T.B./30.05.2013
Jud.fond D.S.
Tehn.R.Ș./2 ex.
28 Mai 2013
| ← Pretentii. Decizia nr. 327/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Obligaţia de a face. Decizia nr. 838/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
